Capitolul VII

Dezvaluirile lui Ioan Metea din Ileni, fratele eroului Victor Metea

împuscat de regimul comunist

Motto:

Suferinta si jertfa, neavând consitenta

materiala, nu pot fi judecate nici rational,

nici pretuite economic, întocmai ca

Absolutul din care s-au desprins si în care

s-au întors. Ele se simt cu ratiunea inimii, se

cânta în psalmi si trec în eternitate.

Virgil Mateias

Anii premergatori instaurarii comunismului au însemnat

suferinta, jertfa si lupta. Ideea înfiripata de legionari, o mare credinta

si dreptate, s-a întiparit si s-a sedimentat cu putere la generatii întregi

care au prezentat o adversitate fata de opresiune si nedreptate. Cu

aceasta zestre oamenii nu cereau decât legi drepte, libertate,

ridicându-se împotriva salbaticei prigoane a unor asa-zisi conducatori,

care nu doreau decât sa-si apere averile, pozitiile si puterea prin orice

mijloace. Pentru înlaturarea minciunii si a oprimarii era necesara

lupta dusa pâna la moarte. Suferinta si durerea au adus mari de

lacrimi. Tara Fagarasului a reusit sa semene teama si neîncredere în

rândurile comunistilor. „Deseori veneau în sat si câte 250 de persoane

sa urmareasca sau sa supravegheze. Erau ca ciupercile dupa ploaie.

Rareori întâlneai între ei un om cu suflet“, spun satenii din Ileni.

Ioan Metea, din Ileni, acum pensionar îsi aminteste cu

amaraciune de perioada prigoanei comuniste. Întreaga sa familie a

trait un cosmar. Tatal sau, Victor S. Metea si fratele sau, Victor

Metea, au luptat pâna la sacrificiul suprem împotriva minciunii si a

nedreptatii. Fiind o familie de oameni cinstiti, gospodari si înstariti au

suportat cu greu perioada cotelor catre stat fiind considerati chiaburi.

În 10 mai 1948 Securitatea a venit sa-i aresteze pe Victor si pe tatal

sau. Victor Metea era student în anul I la Sibiu. Atunci a fost primul

esec al Securitatii în Ileni pentru ca cei doi au fugit. Timp de doi ani

tatal a stat ascuns în sat, iar studentul a fugit în munti alaturându-se

grupului deja format. De atunci a început teroarea pentru restul

familiei Metea. Pe Ioan l-au dus în repetate rânduri la Securitate în

Fagaras si în Sibiu unde era supus la anchete însotite de tortura câte o

saptamâna, doua, o luna sau chiar sase luni. Acest regim dur l-a

determinat pe Victor Metea, tatal, sa se predea comunistilor. El a fost

aspru pedepsit, fiind trimis si la Canal unde a stat doi ani pâna în

1952. În acest rastimp sotia sa, Virginia Metea a fost arestata. „Era

batuta cu bestialitate. O fortau sa stea cu capul pe masa si o bateau cu

coada maturii pe tot corpul“, relateaza Doina, sotia lui Ioan Metea.

Timp de doua saptamâni, în 1949, Ioan Metea si mama sa nu au avut

voie sa paraseasca nici curtea, nici casa si erau pazitii zi si noapte de

Securitate. „Aveam la poarta doi castani. Noaptea eram urmariti din

acei castani de catre securisti, iar în timpul zilei acestia ne urmareau

din casele vecinilor“, îsi aminteste Ioan Metea. Cu toata

supravegherea, familia Metea a pastrat legaturile cu Victor.

Comunicau prin bilete pe care le lasau în locuri stabilite de comun

acord. Virginia mama lor, era cea care ducea corespondenta si cele

necesare lui Victor în munti. Pentru faptul ca si-a ajutat fiul a fost

batuta. Ioan Metea a fost arestat de 18 ori. Niciodata nu a avut loc

vreun proces sau vreo condamnare. La Sibiu a fost retinut din

septemrbie 1951 pâna în martie 1952. „Eram închis într-o celula mica

fara lumina. Mai era cu mine un cioban, Dumitru Oprean. N-am reusit

niciodata sa-i vad fata. L-am vazut cum arata abia la nunta mea în

1956. În celula aveam câte un prici din scândura si atât. Era frig si

umezeala. Când ne descaltam, sobolanii ne rodeau bocancii. A fost

cumplit în celula de la Sibiu. Nu au gasit motiv sa ma judece. La

anchete îmi cereau sa le spun unde este Victor. Am fost anchetat

acolo de capitanul Mezei. Cu mine acesta s-a dovedit a fi totusi

corect. Mi-a promis ca ma duce sa-l vad pe tatal meu pe care-l

adusese de curând de la Canal. N-a reusit sa ne aranjeze întâlnirea

pentru ca în aceea seara tatal meu a fost eliberat, iar în ziua urmatoare

mi-au dat si mie drumul acasa“, povesteste Ioan Metea.

Tot din celula din Sibiu Ioan Metea îsi aduce aminte despre

comportamentul unui colonel foarte dur al carui nume nu l-a retinut

însa: „Se îmbraca în halat alb, ca un medic si la anchete avea un

bisturiu cu care ma ameninta ca ma castreaza daca nu-i dau informatii

despre fratele meu“.

Crunte pentru Ioan Metea au fost si anchetele la care a fost supus

la Securitatea din Fagaras. Era dus la casa lui Giurca de cele mai

multe ori de un anume Zagan, care raspundea de toate cercetarile si

urmaririle din Tara Fagarasului. „Zagan aparea la Ileni si nu numai,

într-o masina de tip IMS. Era de o duritate si salbaticie fara limite. La

fel ca si el mai era unul Stoica fara o mâna. Metoda lui de tortura era

curentul electric. Îmi lega mâinile sau picioarele la firele unui

magnetou electric si rotea de manivela pâna îmi epuiza toate puterile.

Pe lânga acest sistem de tortura mai folosea bataia la talpi, dupa ce

îmi lega mâinile si picioarele peste un lemn sau ma acoperea cu blana

si ma lovea cu barosul. Înduram toate acestea cu speranta ca dreptatea

va triumfa într-un final“, a mai adaugat Ioan Metea.

Metea îsi mai minteste numele altor anchetatori de la Fagaras:

Stoica (tiganul), Ghetea, Voinicescu, Voinea, un tigan poreclit

Ursarul, Oncescu, Balea si Bunica. Între anii 1953 - 1956 Ioan Metea

a fost luat în armata. Pentru ca provenea dintr-o familie de partizani

i-a fost interzis sa paraseasca garnizoana. Sase luni a facut armata la

Tg. Mures, dar si acolo a fost supus anchetelor, apoi alte sase luni la

Malnas (Tusnad Bai) si înca doi ani la Brasov. Pâna la arestarea

fratelui sau el a fost persecutat încontinuu. Ioan Metea a abandonat

liceul în anul II tot din cauza Securitatii. Tatal sau, Victor Metea, din

1952 si pâna în 1958 a fost anchetat si torturat. În august 1958,

Tribunalul Militar Cluj în deplasare la Brasov i-a înscenat un proces

cu martori falsi în urma caruia a fost condamnat la 25 de ani

închisoare. Odata cu el au mai fost judecati si cumnatii sai din Sinca

Veche, Traian si Gheorghe Popione. „Nici nu stim unde a fost închis.

În 20 februarie 1962 mama, mea Virginia Metea, a primit de la

penitenciarul din Botosani o adresa cu urmatorul continut: Va

trimitem urmatoarele efecte ramase în unitatea noastra de la detinutul

Mitiea S. Victor: una scurta stofa neagra, una pantalon kaki IV.

Terminat“ spune Ioan Metea. Certificatul de deces l-au scos abia în

iunie 1986 de la Botosani. În acest act era stipulat ca Victor S. Metea

a decedat în 5 ianuarie 1962.

Victor Metea fiul, a fost arestat în urma unei însecenari facute de

Securitate cu ajutorul lui Nicolescu, omul de legatura al refugiatiilor

din munti care avea misiunea sa-i scoata din tara si sa-i duca în

Grecia. Victor urma sa plece în grup cu Gheorghe Hasu si Ioan

Chiujdea. Ei au fost însa arestati la Bucuresti în vara nului 1955.

Procesul lor a avut loc la Sibiu unde au fost judecati de Tribunalul

Militar III Cluj în deplasare la Sibiu în 15 iulie 1957. Sentinta a fost

condamnare la moarte prin împuscare si a fost pusa în practica în

noaptea de 14 spre 15 noiembrie 1957 dupa cum sustine Olimpiu

Borzea din Vistea de Jos. Actul de deces eliberat de Consiliul Popular

Jilava stipuleaza însa ca data a decesului 21 aprilie 1958, actul fiind

eliberat în 22 februarie 1986. Dupa executarea sentintei au încetat

persecutiile, bataia, anchetele si tortura pentru familia Metea.

În 8 iulie 1956, Ioan Metea se casatoreste cu Doina Pop din

Râusor. Sotia provenea tot dintr-o familie care a fost supusa ororilor

regimului comunist. Tatal ei, Gheorghe Pop, fiind timp de trei luni

primar legionar, a fost întemnitat 12 ani si a avut domiciliul fortat fara

însa sa existe un proces. Cei doi îsi uneau necazurile si suferintele. În

decembrie 1958, comunistii au sechestrat familiei Metea toata averea:

casa, mobilierul, caii, porcii, pamântul, uneltele agricole, batoza,

tractorul, pe care le-au pus în vânzare. Cu întelegerea unor sateni,

familia a reusit sa recupereze o parte a acestor bunuri. Casa lor a fost

transformata de comunisti în locuinta de oaspeti pentru perioada

colectivizarii. Abia în mai 1971, familia Metea a reusit sa-si

dobândeasca din nou casa. Obiectele din aur mostenirile de familie,

nu le-au mai fost înapoiate. Între anii 1962 - 1967, Ioan Metea s-a

angajat ca lacatus montor la Uzina Vulcan Bucuresti. Din 1967 el a

revenit acasa si a lucrat la Combinatul din Fagaras de unde s-a

pensionat în 1990. Sotia sa, Doina, l-a urmat peste tot unde acesta a

lucrat. Virginia Metea, mama, a decedat în 1981, ducând cu ea în

mormânt o serie de secrete privind Rezistenta Anticomunista din Tara

Fagarasului.

Familia Ioan si Doina Metea traieste în casa din Ileni care

adaposteste suferinta anilor de teroare si prigoana comunista.

Pensionar fiind îsi îngrijesc gospodaria facuta dupa gustului omului

cinstit si harnic.

Capitolul VIII

Marturiile sotiei lui Jan Pop luptator în Rezistenta Anticomunista

din Muntii Fagarasului

Motto:

Mândria unui neam se apara cu arma în

mâna. Celor ce s-au înfratit cu stâncile

muntilor si cu fiarele padurilor, celor ce

si-au dat sângele sau au murit în torturile

securitatii, celor ce au riscat totul

ajutându-i, un pios gând de recunostiinta

Ion Gavrila - Ogoranu

Rezistenta armata din muntii României, de dupa razboi, n-a fost

o lupta a partizanilor, nu a avut un caracter partinic sau etnic, ci a

pornit din disperarea unui popor a carui demnitate era în pericol,

nemaiexistând solutia salvarii.

La începutul anilor 1948, în Tara Fagarasului au existat mai

multe formatiuni care opuneau rezistenta regimului comunist:

organizatia politico-militara condusa de inginerul Gheorghe Toader,

organizatia ofiterilor activi si deblocati din Fagaras condusa de Sabin

Mare, organizatia de educatie si lupta Fratia a elevilor de la Liceul

Radu Negru, condusa de Victor Rosca, organizatia de lupta a fostilor

voluntari din primul razboi mondial, organizatia de intelectuali si

tarani numita Reteaua de Sprijin Vistea, condusa de Olimpiu

Borzea. Toate aceste organizatii aveau legaturi între ele, dar si cu alte

formatiuni de rezistenta din alte parti ale tarii. Prin represiune,

comunistii si Securitatea au reusit sa aresteze foarte multi luptatori

din aceste organizatii. Pe masura ce unii eroi erau ucisi sau arestati,

altii le luau locul.

Jean Pop, nascut în India Harbor, SUA, în 1908, si-a însusit

misiunea de salvare a natiunii române de la dezastrul care o ameninta

prin instaurarea regimului bolsevic, totalitar. Avea 43 de ani. Era

casatorit cu Maria Serban din Lisa cu care avea trei copii: Doina

Maria nascuta în 1940, Ion nascut în 1946 si decedat la numai trei luni

si Cornelia Petronela nascuta în 1952. Ioan Pop (Jean fiind numele

folosit în SUA) era absolvent al Liceului de Horticultura. A lucrat

patru ani la Bucuresti ca litograf în cadrul Ministerului Economiei,

dupa care a revenit cu familia în Lisa unde a lucrat ca padurar. Prin

natura serviciului Ioan Pop a avut legaturi cu organizatiile

anticomuniste din munti înainte de 1951. In toamna acelui an, Jean

Pop si-a parasit familia alaturându-se luptatorilor din munti. De atunci

el nu a mai revenit la sotie si copii.

Satele din Tara Fagarasului erau supravegheate si controlate în

permanenta de securitate. Erau trimise companii, apoi regimente

pentru anihilarea rezistentei. Neputând captura luptatorii, fortele

securitatii se razbunau pe familiile acestora ucigând, schingiuind si

terorizând. Pentru Maria Pop si copiii ei calvarul a început într-o

noapte de septembrie a anului 1951 „În acea noapte a venit foarte

multa armata si politie. Au cautat peste tot, în casa, în grajd, prin

curte, sa-l gaseasca pe sotul meu. Furiosi ca nu au gasit ceea ce cautau

am devenit eu tinta lor. Ma duceau de 3-4 ori pe saptamâna la Militie

sa le furnizez informatii: Unde e, catea? Eram lovita cu brutalitate

fara sa se tina cont ca eram gravida“, a declarat sotia. Anchetele si

teroarea au continuat pentru Maria Pop, sotia lui Jean, multi ani de

atunci înainte. „Pentru ca nu aveam ce sa le spun despre sotul meu ma

ridicau de acasa mai rar dar tot de doua ori pe saptamâna ajungeam la

Securitate. Ma ancheta capitanul Cârnul, un om voinic si negricios.

Când îl vedeam ma treceau fiorii. Era foarte dur si ma batea fara mila.

A venit odata acasa la mine, foarte furios, a controlat si ravasit totul si

mi-a cerut pozele de familie pe care le aveam. Fotografiile în care era

si sotul meu le-a taiat. In primavara anului 1952 am fost obligata sa

divortez. Securistii îmi spuneau: sa divortezi, ca altfel nu scapi. El n-o

sa mai revina la tine. Procesul de divort s-a încheiat la 31 martie 1952

fara participarea lui Jean. Mi-a fost eliberat certificatul de despartenie

care avea numarul de înregistrare 008162. Sub presiune si bataie

mi-am reluat numele de fata, Serban. Ultimul nostru copil, fetita

Cornelia Petronela care s-a nascut dupa plecarea lui Jean, a fost

înregistrata Serban si cu scopul de a fi scutita de ororile comunistilor.

Dupa divort, de frica, m-am mutat la casa parintilor mei. Dar teroarea

a continuat si acolo“, spune Maria Serban. În 1953, Maria era deseori

luata de duba neagra care supraveghea în permanenta satul si dusa la

Milita din Fagaras. Era tinuta câte o zi întreaga, batuta, cerându-i-se

informatii despre sotul ei. Împreuna cu ea erau dusi fratele, tatal si

mama ei. Copii femeii chiar daca erau mici ramâneau în grija

vecinilor si a unui baiat sarman pe care Maria l-a luat pentru ajutor în

gospodarie. „Într-o noapte în 1954 au venit din nou securistii, dar

foarte furiosi. Au cautat peste tot, au demontat podelele si au

scormonit curtea. Probabil, nu au gasit ceea ce cautau pentru ca au

început sa ne ameninte cu armele sa spunem unde este Jean. Atunci

timp de doua saptamîni am tinut geamurile înfundate si am fost lasati

sa facem foc în casa doar seara. Fetita cea mica, dupa plecarea lor,

vorbea numai în soapta. Fata cea mare am gasit-o când m-am întors

odata de la anchete, ascunsa în grajd pe un scaun cu sora ei în brate cu

ochii umflati de plâns si disperata. Nu aveau inima, ne torturau pe

toti, copii, femei si barbati“, a afirmat Maria Serban.

Femeia si-a întâlnit sotul o singura data în acea perioada „Era

lînga pârâu în apropierea satului.Era slab, schimbat si îmbatrânit.

Mi-a spus ca daca nu reuseste sa plece în Grecia se va împusca. Nu

mi-a ascultat rugile în aceasta privinta. A fost ultima data când l-am

vazut“.

Au urmat pentru Maria Serban sase luni de închisoare la Codlea

fara sa existe o condamnare sau vreun proces. Odata cu ea au mai fost

arestati si întemnitati: tatal ei,Cornel Serban - timp de 1,5 ani si

fratele ei Gheorghe Serban - 4 ani. Dupa eliberarea ei securitatea a

continuat sa vina pâna în 1957 când a fost judecat Jean Pop.

In iarna anului 1955, Jean Pop a fost ranit la picior, în lupta

directa cu securitatea. El urma sa ierneze, ranit fiind, întru-un bordei

la marginea satului Colun. În primavara anului 1956, Matei Cristea

din Pojorta l-a pus în legatura cu Costica Nicolescu pentru ai facilita

plecarea în strainatate. S-a întâlnit cu acesta într-o gara lânga Fagaras

de unde au plecat împreuna la Brasov. În tren Securitatea i-a pus

catusele la mâini si l-a arestat. Anchetele si chinurile îngrozitoare au

început pentru Jean Pop. El a fost judecat în iulie 1957 în baza

decretului 199 din 1950 de catre Tribunalul Militar Cluj. Sentinta cu

numarul 1369 din 12 iulie 1957 cuprindea: „Învinuit pentru crima de

uneltire împotriva securitatii interne si externe a RPR si crima de acte

de teroare si constituirea în banda în scop terorist“. A fost condamnat

la moarte prin împuscare.

Si dupa sentinta si executarea lui Jean Pop, sotia si copii au fost

frustrati de drepturi. Fiica cea mare Maria a fost data afara din

serviciu (avea liceul terminat) în favoarea fetei sefului de post care nu

avea decât patru clase primare. Ea a fost controlata de securitate si la

noul ei loc de munca din Sibiu. Drepturile Mariei Serban nu au fost

recunoscute niciodata de regimul comunist.

Decesul lui Jean Pop a fost înregistrat în Registrul Starii Civile

abia în 23 decembrie 1964 la Jilava, iar documentul a fost eliberat

abia în 10 mai 1972 de catre Consiliul Popular Jilava. În perioada

1941-1944, Jean Pop a fost concentrat în Batalionul Vânatori de

Munte si a participat la razboi. Maria Serban este îndreptatita sa

primeasca pensie de privare de libertate, pensie de vaduva de veteran

de razboi si ca sotie supravietuitoare a fostului detinut politic, Jean

Pop. Ea nu s-a mai recasatorit niciodata. In prezent veniturile ei

constau din indemnizatie de DL nr. 118 din 1990 obtinuta în mai 1995

si o pensie foarte mica pentru privare de libertate. Dosarul Mariei

Serban privind acordarea pensiei de vaduva de veteran de razboi a

fost respins de comisia specifica pe motive netemeinice. „Nu vreau

razbunare ci doar cei vinovati sa recunoasca ceea ce au facut. Multi

dintre cei rau voitori sunt morti. Dumnezeu are grija de toti si le da

tuturor dupa fapte“, spune Maria Serban.

Capitolul IX

Marturiile familiilor luptatorilor Nelu Novac si Nica Chiujdea din

Berivoi

Motto:

Rezistenta din munti nu a fost problema unei

organizatii politice anume. Era a suflarii

românesti care se împotrivea comunismului

si pentru acest lucru au fost oameni care au

pus mâna pe arma. Oameni care au murit...

Ion Gavrila Ogoranu

În rezistenta anticomunista din Tara Fagarasului au fost implicati

mii de oameni care au sustinut luptatorii retrasi în munti si care au

rezistat eroic atacurilor securitatii si armatei, terorii si metodelor

practicate de regimul totalitar. În aceasta lupta s-au unit tarani,

intelectuali, copii, tineri si batrâni care nu sperau decât într-o viata

demna si cinstita si care urau minciuna si faradelegea. Prin cei 10 ani

de suferinta, natiunea noastra si-a demonstrat înca o data curajul,

credinta si mândria. Atât grupul de partizani refugiat în munti, cât si

familiile acestora au înfruntat si suportat masina de razboi a securitatii

cu toate capcanele si hartuielile ei. S-au pierdut vieti si vise. Nimic nu

i-a putut convinge pe acesti oameni de toate vârstele si categoriile

sociale sa renunte. Durerea fizica si frica erau controlate si modelate

de ei, devenind deseori o arma împotriva comunistilor. Obstacolul

care i-a aruncat în închisori, celule si în lagarele de exterminare a fost

tradarea. 64 de sate din Tara Fagarasului au fost martore la actiunea

securitatii. Familiile chinuite si hartuite recunosc ca au existat

tradatori, iar lasitatea si dorinta acestora de a se capatui au dus la

deznodamântul luptei din perioada 1948-1959 si la sute de victime. Si

satul Berivoi a fost supravegheat c ontinu de securitate. Aici elevi si

studenti merituosi au refuzat sa accepte ideile noului regim,

sfidându-le printr-un simplu cântec: „Traiasca Regele“. Acest gest

curajos i-a costat pe berivoieni 10 ani de prigoana care s-au încheiat

cu detentie, procese nedrepte si executii. Este cazul tânarului Nelu

Novac. Era elev în ultima clasa la Liceul Radu Negru din Fagaras.

Împreuna cu colegii sai, la încheierea anului scolar, s-au adunat pe

dealul Galatului si, în momentul lor de fericire, ca absolventi, au

cântat acel cântec. Ghinionul lor a fost ca prietenul unei colege a lor

era securist. Aflându-se despre adunarea tinerilor absolventi,

Securitatea a început sa-i caute cu scopul de a-i aresta. Pe Nelu

Novac, Securitatea l-a cautat acasa imediat a doua zi. Era primul

contact al familiei Novac cu regimul. De atunci s-a aflat ca si alti

colegi ai lui Nelu au fost arestati. De frica, Nelu Novac a fugit de

acasa. A ratacit o perioada prin sat, s-a ascuns, dupa care s-a alipit

grupului din munti. Avea doar 18 ani. Minodora, sora lui, spune ca de

atunci el nu s-a mai întors acasa. A început teroarea pentru familia

Novac. Bunicii, parintii si sora lui Nelu au fost persecutati si supusi la

cele mai crunte metode de tortura. La interogatorii, securistii cereau

detalii despre Nelu Novac si despre grupul din munti. Chiar daca au

suportat multa bataie, familia Novac nu si-a divulgat copilul. „Aveam

12 ani. Ma înfiora numai zgomotul masinii care aparea la poarta.

Când soseau securistii ma strecuram si fugeam, încât n-au reusit sa ma

prinda niciodata. Un an întreg n-am dormit acasa. Mergeam prin sat si

unde ma primeau dormeam. La un vecin mult timp am dormit într-o

lada si în fân. Satenilor le era frica sa ma mai primeasca“, povesteste

Minodora, sora cea mica a lui Nelu Novac.

Tatal lui Nelu Novac, Petru Novac, a suferit foarte mult.

Nemaisuporând anchetele, în 1951 a fugit în munti la fiul sau. Familia

lui stia ca este arestat. Timp de un an a însoti grupul de tineri

luptatori. În 1952 se afla la un anume Baciu, un cioban din Savastreni.

Nora acestuia era membra de partid. Pentru a fi credincioasa

partidului ea l-a denuntat pe Petru Novac. Într-o perioada foarte

scurta acesta a fost prins si arestat. A urmat un proces, o parodie de

proces cum numai comunistii puteau organiza, în urma caruia a fost

condamnat la 25 de ani munca silnica. Familia lui spune ca a fost

mutat pâna la decretul de gratiere din 1964 la închisorile din Aiud,

Gherla, Baia Sprie si Codlea. Conditiile inumane din celulele

temnitelor l-au îmbolnavit pe Petru Novac. Efectele acelor ani le-a

simtit pâna la sfârsitul vietii. Eugenia Novac, mama luptatorului, a

fost batuta si torturata cu magnetoul electric în timpul anchetelor.

Metodele care provocau dureri fizice foarte mari au adus-o pe

Eugenia Novac la numai 41 de ani la infirmitate. Aceasta nu se mai

putea deplasa decât în cârje. Mai mult, sub ochii ei îi erau torturati

copiii si parintii. Bunicii lui Nelu Novac au fost anchetati la

domiciliul lor, batuti cu patul pustii, cu bâte si cu orice obiect pe care

îl aveau la îndemâna. „Catea batrâna“, „Banditilor“ erau expresiile cu

care li se adresau securistii.

Fratele lui Nelu Novac,Aurel a fost schingiuit peste masura. Din

doua în doua saptamâni era dus cu duba neagra la Securitate în

Fagaras, iar în restul timpului era anchetat acasa sau la Militia din sat.

De frica securistilor Aurel Novac ce avea atunci doar 15 ani, nu mai

dormea acasa. El îsi gasea culcusul pe la prietenii din sat. „Unde ma

prindeau ma bateau. Îmi cereau sa le spun despre fratele meu. Chiar

daca uneori stiam despre soarta lui nu le-am spus nimic“, a spus Aurel

Novac. Acesta ne povesteste ca cele mai crunte metode de tortura pe

care securistii le-au folosit în cazul lui au fost bataia la talpi si

magnetoul electric. „Ma legau cu mâinile la firele electrice ale unui

aparat. Si acum am un semn la unul dintre degete. Altadata mi-au

legat mâinile de picioare sub care au trecut un bat si m-au atârnat de

grinda. Cu mestecatorul de lemn m-au batut la talpi din 10 în 10

minute, dupa care, daca lesinam, aruncau apa rece pe mine ca sa-mi

revin. Dupa aceste bestialitati nu am putut merge si sedea. Aveam rani

pâna la sânge“, îsi aminteste cu amaraciune Aurel Novac. Printre

anchetatori au fost: Cârnu, comandantul securitatii, Zagan, Vlad,

Stoica - ciungul, Silaghi, Voinea, Gherghel, Alexandrescu, Luca si

Aldea, militianul din sat. Aurel Novac îsi mai aduce aminte de o

isprava a militianului lor din sat, Aldea caruia îi era frica de tot ceea

ce misca. „La intrarea în sat era o cruce cu Isus rastignit. Noapte fiind,

militianul Aldea a crezut ca este un partizan si a tras cu arma“.

În 15 martie 1952, casa si curtea familiei Novac au fost

înconjurate de un batalion de soldati înarmati. Securitatea avea

informatia ca Nelu Novac a venit acasa. Noaptea pe la 4 a fost trezit si

dus afara Aurel Novac pe care l-au pus sa cerceteze sura, sopronul si

cotetul pentru a-l gasi pe fugar. Acesta a fost scos afara în pijama,

nepermitându-i-se sa se îmbrace.„Eu mergeam în fata si securistii cu

doi câini mari dupa mine. Trebuia sa întep tot fânul cu furca pentru ca

ei ma urmareau. Nu au gasit ceea ce voiau. M-au tinut dupa aceea cel

putin doua ore asa subtire îmbracat, la ciresul din fundul

curtii.Simteam ca nu mai suport si nu îmi puteam stapâni tremuratul.

„Nu te împuscam ca un cartus costa 9 lei si tu nu meriti, banditule“.

Atunci, Alexandrescu a fost trântit de scroafa noastra care era prin

curte. Din rautate a vrut sa împuste animalul dar si pe mine“,

povesteste Aurel Novac.

Legatura cu Nelu Novac o tineau tatal si mama lui. „Când l-am

vazut odata pe Nelu era chel. Mi-a spus ca securistii au boala sa le

smulga parul, asa ca s-a tuns“ afirma Aurel. Familia Novac îsi menaja

pe cât putea copii fata de securitate cu speranta ca la anchete sa nu fie

chinuiti atât de mult. „Am fost la un târg în Hurez sa vând o mânza.

M-am întors noaptea pe la 11. Mi-era teama. Tatal meu m-a însotit

pâna în Sasciori fara ca eu sa stiu. Am aflat ulterior“, marturiseste

Aurel.

Din cauza terorii, acesta a cerut comandamentului armatei sa fie

încorporat. În 20 august 1952, Aurel era deja militar. A fost repartizat

la Sibiu cu indicatia sa lucreze la ocnele de sare. Soarta i-a zâmbit

însa de data aceasta scutindu-l de aceasta munca. Trei luni a ramas pe

un santier dupa care alte trei luni a fost mutat în Victoria. A ajuns din

nou la Fagaras unde teroarea a reînceput. Comandantul securitatii,

Cârnu l-a luat si de data aceasta în „grija“. Zece zile a fost purtat pe

cararile muntilor sa-l prinda pe Nelu Novac. Nu s-a reusit. Partizanii

din munti observau fiecare miscare a securitatii si a armatei. Ei se

foloseau de binocluri, dar si de intuitie.

„Ma tineau si câte 10 zile în celula, unde mâncarea era un terci

si linte, iar bataia de trei ori pe zi. Pentru a obtine informatii îmi

bagau în celula securisti sub pretextul ca sunt detinuti.Unul, Comanici

din Ludisor, a îndeplinit aceasta misiune“ a adaugat Aurel Novac.

Minodora Novac, în prezent Beleaua, mai relateaza: „În 1952

eram doar cu bunicii acasa. Mama, tata si fratele meu erau arestati.

Au venit securistii foarte nervosi. Pentru ca m-am speriat am început

sa tip pâna când acestia au plecat. În acea noapte n-am stat acasa.

Plângeam si alergam pe strada, batând din poarta în poarta sa ma

primeasca cineva sa dorm. Nu ma primea nimeni de frica securistilor.

Nu as vrea sa mai ajunga nimeni sa treaca prin ce am trecut noi. Si în

sezatoare militianul Aldea ma urmarea“.

Mama lor a fost arestata si câte cinci saptamâni. La anchete în

celula ea le-a întâlnit pe Tori Hasu si pe Dora din Pojorta. „În

noiembrie 1954, pe la 2 noaptea, m-au dus împreuna cu mama la

Securitate în Fagaras. De aici ne-au mutat la Brasov, unde l-au adus si

pe tata care era deja închis. Când l-am vazut în ce hal ajunsese nu

mi-am putut stapâni emotiile si am fugit la el. Era ca un copil, slabit,

fara vlaga, mâinile parca erau ale unui nou-nascut. I-am luat mâinile,

parca acum s-ar întâmpla, le-am mângâiat si mi-as fi dorit sa fim toti

acasa linistiti. Visul mi-a fost întrerupt de vocea securistului care

spunea: Vedeti în ce hal se afla, sa-i spuneti lui Nelu sa se predea ca

sa scapati toti. Ne-au tinut 3 zile la Brasov în anchete“ marturiseste

Minodora. Aceasta si-a vazut fratele doar de doua ori. „O data tot

grupul a venit la noi în sura unde mama le-a dat de mâncare. Erau toti

tineri si frumosi. Ma duceam cu farfurii si mâncare numai sa-i pot

vedea. Au stat putin. Mâncau cu rândul pe la familia fiecaruia. Atunci

a fost ultima data când mi-am vazut fratele“ mai spune Minodora.

Fratii Aurel si Minodora Novac s-au casatorit în acelasi an, în 1955.

„Nuntile noastre parca ar fi fost parastasuri. Totul era trist. Eram toti

cu gândul la Nelu. Eu m-am mutat la sotul meu, Andrei Beleaua, la

casa familiei Chiujdea, iar Aurel a ra mas pe curte“, spune Minodora.

Fiecare din cei doi frati are câte doi copii. Suferintele, persecutia si

privarea lor de libertate nu au fost recunoscute si rasplatite nici în ziua

de astazi. „Am vrea sa stim cum a murit Nelu, unde este înmormântat

si sa cunoastem dosarul lui. De la el nu mai avem nimic, nici macar

pozele pentru ca ne-au fost luate de securitate“, mai spun cei doi

frati.

Nelu Novac a fost arestat în 31 iulie 1955 împreuna cu Laurian

Hasu. Le-a fost înscenata plecarea în Grecia prin intermediul lui

Costica Nicolescu. Ei au plecat din gara Vistea de Jos de unde

Olimpiu Borzea i-a însotit pâna la Podul Olt. Pâna la procesul de la

sibiu din 15 iulie 1957 Nelu Novac a suportat tortura comunistilor. El

a fost condamnat si executat prin împuscare.

Nica Chiujdea, zis „Profesorul“, executat prin împuscare

Ioan Chiujdea era student în ultimul an la Facultatea de Stiinte

Naturale din Cluj. I se spunea Nica, iar grupul din munti l-au poreclit

Profesorul. În anul 1947 a venit definitiv acasa de la Cluj, probabil

datorita persecutilor. a stat asuns pâna în 1949 când s-a alaturat

grupului din munti condus de Gavrila Ogoranu. Decizia lui Nica de a

pleca în munti a adus însa necazuri familiei Chiujdea. Parintii si fratii

lui au fost anchetati si torturati de securitate. Nepotul luptatorului,

Andrei Beleaua povesteste: „Tata si mama tineau legatura cu el. De

mine se fereau pentru ca eram doar un copil. Într-o noapte a venit

Cârnul la noi acasa. M-au scos pe mine si pe tata la poarta si ne-au

dus apoi la cineva în sat unde se presupunea ca ar fi fost ascuns Nica.

Tot atunci le-au scos pe mama si pe bunica din casa. Între timp doi

securisti s-au ascuns sub pat cu scopul sa afle din discutia celor doua

care reveneau în casa, despre Nica. Într-un târziu ne-am întors si noi

acasa când le-am gasit foarte speriate si obosite. Cred ca le-au batut.

Alta data ne-au amenintat cu deportarea. Eram pregatiti în orice clipa

sa fim dusi din sat. Dumnezeu ne-a ajutat. De atunci sunt bolnav de

inima si foarte speriat“.

În momentul în care Andrei Bel eaua îsi amintea prin ceea ce a

trecut era foarte emotionat si tremura.

În perchezitiile continue la casa lui Nica, securistii i-au scos

toate cartile în curte si le-au dat foc. Nepotul lui, Andrei, s-a

împotrivit dar acestia l-au anihilat cu o lovitura de pat de pusca în

cap.„Veneam de la padure cu tata. Am gasit-o pe bunica în curte cu

securistii. O bateau cu o bucata de fier. Era tot corpul brazdat de

vânatai si de urmele fierului“, relateaza Andrei Beleaua. Alaturi de

bunici, mama lui Nica, Maria Beleaua, s-a îmbolnavit de inima.

Persecutiile nu s-au oprit aici. Andrei si-a gasit cu greu un loc de

munca pe motiv ca provenea din familia „banditului“. A lucrat la

Nitramonia de unde în 1990 s-a pensionat. Tatal lui Andrei si fratele

lui Nica s-au îmolnavit tot de inima decedând înainte de evenimentele

din decembrie 89.

Sora luptatorului, Elena Beleaua si sotul ei, Aurel, au fost

condamnati la câte 8 ani închisoare. Eugenia Comanici, o alta sora a

Profesorului a fost închisa 2 ani alaturi de Gema Novac. Minodora

Novac s-a casatorit cu Andrei, nepotul lui Nica Chiujdea. „Era Ajunul

Craciunului. Cârnu ne-a anuntat ca ne deporteaza. Ne-am pregatit

bagajele. Nu si-a dus la îndeplinire dorinta pentru ca a avut un

accident de masina la Ileni. Dumnezeu nu i-a ajutat, ca de altfel pe toti

turnatorii“, a adaugat Minodora.

În vara anului 1957 au primit de la Penitenciarul Jilava o

înstiintare prin care li se cerea sa ridice efectele defunctului Nelu

Novac. Au mers Andrei Beleaua si Aurel Novac. Li s-a înmânat un

pantalon fara un crac si o geaca rupta. Au fost obligati sa plateasca si

cheltuielile de judecata ale procesului. „Ce vreti banditilor, astea sunt

hainele lui“, a raspuns seful închisorii la întrebarile celor doi.

Minodora a tinut sa mai adauge: „Toti cei care au scris despre

rezistenta nu l-au amintit pe tatal meu, Petru Novac, care a stat un an

cu ei în munti. Nu-mi explic de ce. Iar pe noi ne-au marginalizat chiar

si în filmul Luciei Hossu Longin. Au fost suferinte care au trecut, dar

care au lasat urme. Dumnezeu ne vede pe fiecare“.

Familiile lui Nelu Novac si Nica Chiujdea le-au ridicat câte o

cruce în cimitirul din satul Berivoi. „ Prin anii 1980 mai multe surse

ne-au informat ca ei traiesc. I-am asteptat si îi mai asteptam si astazi“,

au încheiat cei ramasi în viata din cele doua familii Novac si

Chiujdea.