cuvânt de reculegere la înmormântarea
părintelui constantin voicescu
Iartă-ne, Doamne, pe noi, nevrednicii robii Tăi şi
roabele Tale, iartă-ne pentru acel cutremurător "de ce?" strigat de sufletele noastre înmărmurite de durere, în faţa trupului sfârtecat al Sfinţiei Sale, Cucernicului Părinte
Constantin Voicescu.
Sigur, strigătul nostru sfâşietor a
străpuns Cerurile Tale şi sigur, îngerii Tăi s-au
înfiorat de mirare: cum îndrăznim să-ţi cerem
socoteală?
Nu, Mărite Doamne, nu socoteală voiau
să-ţi ceară sufletele noastre trăznite, năucite
de violenţa loviturii! în mărginirea minţii
noastre noi doream numai să înţelegem: de ce? De ce cel mai bun şi mai valoros dintre noi?
Acum când ne-am dezmeticit puţin din
încremenită uluire, zeci de ipoteze ne
străfulgera prin cugete, posibile răspunsuri la un "de
ce?" rămas fără răspuns.
Poate că Domnul Dumnezeu, Cunoscător
a toate, a binevoit să-l scutească pe bunul nostru păstor de
alte chinuri mistuitoare, prefigurate dintru
început în slujirea pentru care a fost chemat şi ca să nu
fie ştirbită această slujire, Ie-a concentrat pe toate
într-o singură străfulgerare de clipa.
Sau poate că prin moartea subită suferită de părintele Constantin s-a scutit ţara aceasta de o
catastrofală pedeapsă. Poate că era nevoie de o jertfă de răscumpărare pentru toate nelegiuirile şi blasfemiile care de
lungă vreme întinează pământul patriei noastre.
Sau poate că Maica Domnului a dat
semn că e nevoie de mare purificare a pământului pe
care Ea şi L-a ales ca grădină. Poate că în locul miasmelor ce i-au otrăvit
grădina Maica Sfântă s-a bucurat să primească spre înmiresmare tămâia
sufletului duhovnicesc al părintelui Constantin, tămâie care a ars în atâtea rânduri în flacăra iubirii de
cruce, neam şi ţară.
Poate... poate...
La atât de mulţi
"de ce?" se pot găsi tot atât de mulţi "poate".
Domnul ştie de
ce s-a hotărât să-i cheme la Sine în felul acesta şi noi suntem datori să
primim Sfântă voia Sa în resemnare şi cu încrederea că aşa a fost mai bine pentru sufletul părintelui nostru mult
iubit.
Să ne amintim cât
de deosebite sunt împrejurările în care s-a săvârşit. Venea de la hramul
paraclisului "Naşterea Maicii Domnului" de la Mislea unde, având la dreapta sa pe părintele Octavian, au săvârşit
serviciul divin într-o baie de mister şi de splendoare. Părintele s-a împărtăşit cu deosebită evlavie (din încredinţarea
părintelui Octavian); oare ştia că este ultima sa slujire? A predicat, ca niciodată mai cald şi mai duios, despre însemnătatea zilei de
naştere a Sfintei Fecioare Mana; oare ştia că va fi şi ultima zi a vieţii sale pământeşti? E
cutremurător să ne amintim care au fost ultimele sale cuvinte, îmbrăcat fiind în sfintele odăjdii:
"... şi pe toţi cei căzuţi în năpraznică întâmplare" (pomeneşte-i, Doamne!)
Cine şi-ar fi
putut închipui că era o înainte - auto -prohodire?!
Apoi a fost să
fie ca părintele să ţină neapărat să se întoarcă acasă, la Bucureşti, împreună cu noi toţi în autobuzul care l-a dus, de fapt, spre un
"acasă" veşnic.
A fost să fie ca
exact în tocul acela să-l aştepte "năpraznică întâmplare", a fost ca
anume, acolo, autobuzul să facă pană de motor, acolo, la mică distanţă de locul unde, cu mulţi ani
în urmă, erau secerate alte vieţi, ce s-au oferit ca jertfă, pentru
mărturisirea neamului românesc.
Şi a fost să fie
ca toate lumânările ce se voiau aprinse la căpătâiul celor de mult jertfiţi, să
ardă pe asfaltul blestemat, care i-a fost pat de expiere, la căpătâiul bunului părinte şi frate Constantin. Şi ardeau culcate
orizontal lumânările: lacrimi
fierbinţi, de bun rămas, iubite părinte Constantin.
Noi ce putem
spune? Cum am putea lega între ele -coincidenţele", cum am putea înţelege "semnele"? Noi spunem cu supunere şi cu resemnare:
"necunoscute şi nepătrunse sunt
căile Tale, Slăvite Doamne!"
Coboară în
sufletele noastre certitudinea ca ni l-ai luat pe părintele Constantin pentru că l-ai iubit.
Râsplateşte-I Doamne pentru că
Te-a iubit şi Ţi-a slujit, asculta-l în rugăciunile ce Ţi le-a închinat preţ de o viaţa de om şi-l odihneşte împreună cu toţi martirii
Tăi.
Iar pe noi
ajută-ne să nu ne abatem de la slujirea cea bună, aşa cum a făcut părintele nostru,
binecuvântată sa-i fie odihna!