CUVÂNT ROSTIT LA LANSAREA CĂRŢII "LUMINI PE CRUCEA MEA DIN BEZNE"

 

Cartea doamnei doctor Despa Olariu, mai înainte de a fi o creaţie literară, este un experiment. Este o carte scrisă cu gândul şi nu e vorba de o metaforă ci de cel mai crud adevăr. In temniţele comuniste, unde intelectualul era supus sistematic unui proces de imbecilizare, nu putea fi vorba de creion şi hârtie, cum nu putea fi vorba de carte sau de orice ar fi putut să însemne un suport moral. Singurele instrumente cu care oamenii au luptat să se sustragă opresiunii demoniace şi tiraniei riguros organizate pentru totala distrugere a personalităţii, au fost gândul şi memoria? Condeiul cu care au fost scrise poveştile unor încercări inimaginabile într-o lume normală a fost gândul, iar foaia de hârtie pe care acestea s-au transcris a fost memoria. O idee, un sentiment, o emoţie, o amintire, se.înveşmânta în cuvinte în gând, cuvintele se organizau în vers tot în gând şi apoi versul se imprima prin repetare în memorie. Odată însuşit un alt vers se alcătuia în gând şi se alătura celuilalt în memorie şi astfel se împlineau strofele şi poezia, din repetare în repetare, totul numai pe plan mintal. E lesne de înţeles că pentru şlefuirea unei poezii astfel creeată se cerea o trudă şi mai mare. Cuvântul sau expresia neagreată se înlocuia cu alta mai convenabilă tot numai în gând. Versul modificat se repeta ori de câte ori era nevoie ca să şteargă definitiv vechiul vers şi să rămână în memorie noua formă. De aceea multe poezii concepute în temniţă au rămas în forma lor primă, frustă, fără îndelungă şi sofisticată elaborare.

Doamna doctor a reuşit prin acest exerciţiu să biruie temniţa. A creat cu instrumentul gândului şi a înregistrat pe pelicula memoriei versuri capabile să opună tuturor atrocităţilor o armonie din cele mai surprinzătoare contrarii. Poeziile sale închid o lume în care beznele se convertesc în lumină, revoltele în pace, abjecţiile în sublim, ura în iubire, dorurile arzătoare în nostalgii tandre, deznădejdea în speranţă, iluziile în certitudini, îndoielile amare în credinţă ardentă, atotizbăvitoare; o lume de îngeri se opunea cruzimii unor semeni doar cu chipul de om.

Această "unduire de reflexe pe oglinzi de creier mat" a ajutat-o pe autoare să traseze în tenebre "cărări de vis", a ajutat-o să urce un calvar ce părea fără sfârşit, clipă de clipă, pe trepte de suferinţă inumană cu o perpendiculară verticalitate. Cartea aduce peste un cutremurător arc de timp, format din "ani de smoală şi venin" mărturii autentice despre ce a însemnat teroarea comunistă, dezlănţuită fără încetare în hăul temniţelor concepute ca o Gheenă în care a ars fără întrerupere suferinţa. Tinerii vor putea desluşi, aşa cum doreşte şi autoarea, cum reuşeşte un om să biruie aşezămintele de supliciu satanic, atunci când îşi alege ca toiag de susţinere un ideal iluminat de valorile spirituale şi de virtuţile creştine. Pentru că doamna doctor Despa, deşi parcurgea "o încleştare de urcuşuri şi căderi", a ştiut unde se află ajutorul:

In nopţile grele de zbucium şi chin,

Când fiece clipă-i tortură pe trupu-mi ce plânge,

Coboară ia mine, lisuse, din jilţul divin

Şi-ntinde-mi potirul să beau din cerescul Tău sânge."

 

sau:

 

"în neagra celulă în care mă zbucium ca-n haos

 Coboară la mine, lisuse şi adu-mi repaos,

 Pătrunde în suflet şi-alină-mi durerea,

 Pe căi largi de lumină adu-mi mângâierea."

În ce mă priveşte eu îi mulţumesc doamnei doctor Despa pentru că m-a luat de mână şi m-a plimbat prin lumea ei de visuri şi dureri, în jocuri de lumini şi umbre şi sper că profeţia care a vibrat prelung în sufletul meu se va împlini într-o formă plenară, definitivă:

 

"Şi totuşi va veni o zi

 Când tirania s-o sfârşi,

 Se vor deschide grele porţi

 Şi vor ieşi şi vii şi morţi

 Şi Ţara-ntreagă va cânta..."