Se impune să subliniez că relatările din cartea „Morminte Fără Cruce" sunt luate dintr-o lume unde au fost duşi forţat toţi aceia care au spus un „NU" categoric instaurării regimului comunist.
     Scurgerea anilor a confirmat dreptatea luptei lor.
     De asemenea au fost supuşi regimului de exterminare toţi cei bănuiţi ca adversari ai guvernului represiv instaurat de trupele sovietice. Mulţi erau victime ale răzbunării unora ce urmăreau să le ia serviciile şi locuinţele. Alţii au avut scopuri şi mai meschine.
     Vina celor ce au luat „crucea în spate", a fost dragostea de : NEAM, ŢARA şi CREDINŢĂ. In acest timp oamenii fără Neam şi Dumnezeu loveau cu ură de moarte şi ameninţau libertatea şi independenţa statului român. Intâlnim în aceste pagini : schingiuitori, metode diabolice de tortură, oameni care au rezistat datorită suportului moral şi alţii care au căzut sperând că vor supravieţui peste cadavrele prietenilor sau chiar ale rudelor apropiate.
     O parte din ei au reuşit să găsească forţa lăuntrică pentru a se redresa şi a arăta că au fost victime ale pericolului marxist, care de şase decenii a lăsat în urma sa numai lacrimi şi sânge. Alţii, scăpaţi din această încleştare, continuă să trăiască într-un coşmar permanent.
     Concluzia după această tristă experienţă prin care au trecut peste un milion de Români, din care sute de mii dorm în gropile comune, este că OMUL trebuie să rămână o fiinţă liberă în lupta pentru viaţă şi progres.
     Spre deosebire de viaţa din infernul închisorilor şi locurilor de exterminare prin muncă forţată, a existat lumea de afară, zisă „liberă", în sânul căreia s-au produs de asemenea răsturnări şi căderi.
     Deţinuţii trebuiesc judecaţi moraliceşte numai de ei înşişi, prin prisma condiţiilor în care s-au petrecut fapte inimaginabile pentru o minte sănătoasă. Adevăraţii vinovaţi erau afară în lumea zisă „liberă", de unde au fost recrutaţi călăii neamului românesc. Şi afară au fost căderi, când fără o palmă, fără o înjurătură, s-au găsit oameni care au contribuit la instaurarea unui regim de supraveghere a tuturor, în toate sectoarele. Delaţiunea a atins proporţii înspăimântătoare. „Cozile de topor" , în majoritatea cazurilor recrutate din scursura societăţii, au răspândit spaima pretutindeni.
     Vor fi stigmatizate şi astfel de aspecte. Sunt convins că şi alţii, din ce în ce mai mulţi , vor dezvălui atrocităţile săvârşite de „oamenii liberi". Şi ele se vor dovedi mai groaznice decât cele săvârşite de fiarele ce se sfâşie între ele, fără milă.
     Aceste relatări sunt necesare deoarece derularea evenimentelor a fost deformat prezentată de presa timpului, care a ajuns un monopol al partidului comunist dirijat de consilierii sovietici. Toată lumea trebuie să ştie că cenzura a fost omniprezentă de când Ruşii au pus piciorul în România. In scurta perioadă cât au apărut, puţinele ziare de opoziţie, articolele erau masacrate. Au fost situaţii când nu se mai putea înţelege nimic din subiectul dezbătut şi atunci a rămas locul alb în ziar, înscriindu-se numai semnătura autorului. In schimb, presa comunistă şi cea aservită ei au denaturat realitatea cu neruşinare. Totul a fost răstălmăcit, injuriile erau aruncate peste tot, în timp ce crimele pe care le săvârşeau comuniştii treceau sub tăcere.
     Astăzi, după patru decenii, minciunile consemnate în presa timpului sunt citate ca sursă de documentaţie. De asemenea mai sunt citate anumite declaraţii scrise în închisoare, sub promisiuni deşarte şi şantaj, de către unele persoane. în volumul următor se va lămuri şi acest aspect, cu concursul celor ce au înţeles că trebuie să se facă lumină.
     Relatările culese de la cei care au trecut prin infernul comunist, vor constitui o frescă reală a dramei poporului român, din care generaţiile viitoare trebuie să înveţe să se ferească de regimurile dictatoriale.
     Viaţa deţinuţilor politici din lagărele de exterminare din România a fost în legătură directă cu evoluţia vieţii internaţionale şi duritatea regimului creşte în intensitate odată cu încordarea dintre marile puteri. De aceea voi continua plasarea tristelor evenimente din lumea celor fără de speranţă, în contextul relaţiilor dintre cele două lumi : est-vest.
     Viaţa deţinuţilor politici opozanţi ai regimului dictatorial — comunist, sacrificaţi de conducătorii lumii libere, va depinde de curba ascendentă sau descendenţă a încordării internaţionale şi de puterea de rezistenţă la torturile sau metodele de exterminare a celor din închisori.
Punând accent pe ceea ce s-a întâmplat „acolo", în lumea lipsită de speranţe, am dorit ca MORŢII să vorbească, după cum face Sergiu Mandinescu, unul dintre cei înviaţi pentru a da alarma, înainte de a părăsi definitiv această viaţă zbuciumată:

          „Treziţi-vă, cât capetele voastre
          Nu -mpodobesc al Asiei oblânc !
          Treziţi-vă ! Cu lacrămile noastre
          Vă luminăm prăpastia -n adânc".
     
Ne întrebăm cum a fost posibil să se petreacă astfel de lucruri ?      
Răspunsul nu l-am găsit decât în toleranţa celor ce au negociat şi sacrificat ceea ce nu le aparţinea : DREPTUL POPOARELOR LA AUTODETERMINARE      
Omenirea nu este încă dezmeticită. Uniunea Sovietică se bazează pe principiul : forţa primează dreptul. In acelaşi timp, întreţine de 40 de ani himera pericolului revanşard, imperialist, fascist, sionist, ecleziastic, după cum dictează interesele ei. Concomitent, tot ruşii sunt acei care atacă şi avansează pas cu pas folosind cele mai abominabile metode, întinzându-se ca un cancer. Omenirea vede şi tace !      
Crizele economice şi sociale macină lumea marxistă şi fac să curgă lacrimi şi sânge peste tot unde cizma rusească a pus piciorul. Şi lumea iar vede şi tace.      
Numai Uniunea Sovietică „strigă" şi continuă să sfideze această „lume liberă şi civilizată" , diversificându-se metodele de infiltrare de la mişcările pacifiste de purificare a naturii, liberalizarea anarhiei, până la cele teroriste, vizând pe toţi cei ce se împotrivesc politicii ei nefaste, fie chiar „Şefi de State".      
Scopul acestor „contribuţii” este şi acela de a arăta , cu trista noastră experienţă, la ce se pot aştepta popoarele libere de la orânduirea comunistă : minciuna, falsul şi teroarea, care vor domina toate sectoarele vieţii publice şi private.