ASALTUL ÎMPOTRIVA MĂNĂSTIRII VLĂDIMIREŞTI-PLOSCUŢENI A crede şi a-ţi manifesta credinţa în Dumnezeu devenise o crimă în regimul comunist. Cu toate că membrii ordinelor călugăreşti fuseseră izgoniţi din mănăstiri, iar majoritatea preoţilor arestaţi, lumea continua să mear- gă pe drumul Mântuitorului. Intre puţinele locuri de închinăciune şi împăcare sufletească se mai găsea în anul 1956 şi Mănăstirea Vladimireşti-Ploscuţeni din Sudul Moldovei. Arătarea Fecioarei Măria, a lui IISUS şi DUMNEZEU, unei fetiţe chinuite până atunci, şi sfatul de a construi o mănăstire pentru maici, prin munca lor, au dus la ridicarea acestui lăcaş de închinăciune. Peste trei sute de fecioare trăiau în rugăciune, zi şi noapte. An de an numărul pelerinilor creştea, în ciuda restricţiilor din ce în ce mai severe. Marile sărbători, ca ÎNVIEREA şi ADORMIREA MAICII DOMNULUI (hramul bisericii), adunau aici zeci de mii de credincioşi, din toate colţurile ţării. Rugăciunile înălţate erau ca un balsam pentru poporul surghiunit. Autorităţile comuniste au încercat să stăvilească misticismul, prin transformarea mănăstirii într-o unitate economică. Tot felul de presiuni s-au exercitat împotriva conducerii şi a pelerinilor. De la sfinţirea acestui locaş, o maică se ruga în genunchi, zi şi noapte la icoana Maicii Domnului cu Pruncul în braţe. In timpul invaziei ruseşti, zece călugăriţe se rugau în permanenţă pe treptele Altarului. Atunci fiinţa Neamului şi existenţa Bisericii erau în pericol. Acum în anul 1956, conducerea impusă de ocupanţi urmărea să facă din Biserică un mijloc de propagandă a comunismului, şi din slujitorii ei nişte funcţionari plătiţi pentru propaganda ateismului. Neputându-se obţine rezultatele dorite, s-a recurs la forţă. Episcopul Antim de Buzău a dat autorizaţie miliţiei şi securităţii să intre în mănăstire pentru a opera arestările împotriva celor ce nu se plecau puterii instaurate de Ruşi. Asaltul s-a dat în luna Mai 1956. La faţa locului a sosit securitatea şi a înconjurat mănăstirea cu arme de foc. împotriva a peste două sute de maici care se rugau în genunchi, unite braţ la braţ şi căutau să-şi apere Bi- serica pe care ele o ridicaseră, a fost nevoie de desfăşurarea forţei. Au fost lovite cu patul armei şi fiecare măi- cuţă smulsă din şiragul înlănţuit cu braţe. Bineînţeles se făcea aceasta pentru a intimida populaţia din jur. Cu această ocazie s-au efectuat arestări şi au pornit pe drumul închisorilor: Gurău Veronica, stareţa mănăstirii,...Iordache Mihaela (Marieta), intrată în cinul călugăresc după ce fratele ei, Iordache Nicoară, a fost împuşcat pe data de 21 Septembrie 1939, din ordinul sângerosului rege Carol II,...Lungescu Mihai, călugăr-medic, venit la mănăstire după promisiunea făcută lui Dumnezeu în timpul torturilor de la Piteşti. După 3 zile de rugăciuni interioare a reuşit să plece de acolo, în timp ce toţi ceilalţi au rămas în cazanul satanic,...preotul Ioan (Ivan), parohul acestui Sfânt locaş de închinăciune, şi mulţi alţii. S-a înscenat şi o acţiune judiciară, cunoscută sub numele de procesul mănăstirii Vladimireşti-Ploscuţeni. Avocatul Petre Pandrea, membru al partidului comunist şi cel care apărase, tot ca avocat, pe comunişti, a ridicat glasul pledând în favoarea inculpaţilor. Crednincioşii şi slujitorii Domnului au fost condamnaţi. La puţin timp după aceasta, apărătorul, avocatul Petre Pandrea, a fost arestat pentru a doua oară şi condamnat la 15 ani temniţă grea, învinuit de exces de zel şi de deţinere de texte scrise, nedifuzate, cu caracter antistatal. De subliniat că între acei care hotărîseră condamnarea lui se găseau şi unii care fuseseră apăraţi de el, ca avocat. Permanenta "recunoştinţă comunistă". FABRICA DE PROCESE Securitatea muncea din greu. Zi şi noapte bătea şi fabrica lot după lot. Bătea ca arestatul să recunoască o vina cat de mică, sub promisiunea că-i va fi înţeleasă sinceritatea şi că va primi o pedeapsă minimă. Dar era notam: Nici un arestat nu va fi eliberat. Toţi trebuiau sa fie condamnaţi. Procesele erau fabricate deoarece tre- buia îndeplinită norma. Nu trebuia pierdut prea mult timp fiindcă alţii care erau trecuţi pe tabele urmau să tie ridicaţi la datele planificate. Acei care nu înţelegeau sa respecte iscălirea proceselor-verbale de anchetă era vai de mama lor. Anchetatorii pierdeau timpul şi noaptea, numai ca să-i "convingă" pe încăpăţânaţi. Bieţii arestaţi se-ntorceau de la anchete spre ziuă, gemând de durere Şi, "munca aceasta", noapte de noapte, îngrozea pe cei din celular, care nu mai puteau să se odihnească. Şi câţi nu iscăleau fără să ştie ce au iscălit? Securitatea lucra mână în mână cu organizaţiile de bază din întreprinderi şi cu turnătorii calificaţi pe care îi avea la dispoziţie, peste tot. Pentru a-şi uşura munca, securitatea da listelor celor ce trebuiau sa fie arestati, oamenilor ei din intreprinderi, urmind ca acestia sa-i provoace pe cei vinovati, pentru a obtine de la ei o manifestare de nemultumire.Iae daca nu reuseau, intocmeau ei o declaratie mincinoasa, gasind astfel un "motiv" pe placul lor. Recunoasterea inventiilor de catre presupusul vinovat raminea in sarcina "specialistilor" securitatii. In primul rind, "marfa calitatea I" o consituiau fostii detinuti politici, care nu intelesesera sa dea o mina de ajutor organelor de stat, dupa ce fusesera eliberati. După aceea în toate unităţile mari urmau să se confecţioneze grupe de nemulţumiţi, din care securitatea alegea "crema", pentru a înfricoşa oamenii. De la întreprinderile mai mici, securitatea se mulţumea să ciupească unul, doi, urmărind acelaş scop de intimidare.. Şi azi aşa, mâine aşa, treaba mergea nu numai la securitate, dar şi la tribunale; judecătorii "poporului" nu trebuiau să şomeze. Acesta era şi un motiv pentru a nu se trece la reducerea efectivului Ministerului de Interne, care nu-şi mai justifica numărul. Pentru ilustrarea acestor înscenări, voi trece în revistă o serie de procese: Securitatea hotărîse ca de la "Institutul de proiectări şi construcţii de maşini" să se constituie un lot cu foştii ofiţeri. Odată dispoziţia dată şi numele indicate, inginerul şef Belei Gheorghe (omul securităţii) a dat o declaraţie spunând că cei indicaţi se întâlnesc, ţin şedinţe şi spun "bancuri" la adresa regimului. Pe baza acestei declaraţii au fost arestaţi la data de 18 Februarie 1958 ing. Balaban Gheorghe,...ing. Mazilu Gheorghe,...ing. Moraru Nicolae,...ing.Vitănescu Constantin. La acest proces, nu numai cei arestaţi, dar şi unii martori ai acuzării, printre care şi preşedintele sindica- tului, membru de partid comunist, au refuzat să recunoască declaraţiile pe care au fost obligaţi să le semneze la anchetă. Este interesant motivul invocat de Simionescu, muncitor tipograf ajuns preşedinte de sindicat: "Am fost forţat să semnez această declaraţie deoarece am fost anchetat fără întrerupere două zile şi două nopţi. Anchetatorul m-a pus să semnez declaraţia scrisă de el, spunându-mi că altfel nu mai ies din puşcărie. Am semnat, dar aici, în faţa justiţiei, am dreptul să spun adevărul adevărat." In timpul desfăşurării acestui proces, ca şi în foarte multe altele, asistăm la scene incredibile. Acuzaţii, nu numai că nu se cunosc între ei, dar din cauza bătăii sunt de nerecunoscut. In sala de şedinţă, miliţianul loveşte cu patul armei pe un acuzat care protestează împotriva unei declaraţii mincionoase, iar preşedintele completului de judecată nu zice nimic. Este interesant faptul că acuzatul Balaban Gheorghe, fost membru al Partidului Comunist, tocmai acum vede cum se împarte dreptatea, pe care el se străduise s-o instaureze. Şi el simţea gustul sângelui în gură. Despre felul cum au decurs anchetele este uşor de înţeles. Judecarea a fost o formalitate. Pedepsele s-au pronunţat după indicaţiile securităţii, câte 7 ani temniţă grea pentru primii trei, iar lui Vitănescu, care a acceptat să dea o mână de ajutor schingiuitorilor colegilor lui, nu i s-a comunicat pedeapsa. Probabil i s-a dat o misiune de "încredere ". * * * In Moldova au fost arestaţi o serie de fruntaşi politici, în marea majoritate foşti deţinuţi politici. Securi- tatea le-a înscenat un proces folosind, bineînţeles, cunoscutele metode de tortură. Printre cei condamnaţi s-au numărat: Spiridon C. Ion (învăţător, deputat şi prefect de Baia, care a primit 17 ani şi a murit la scurt timp după "eliberare", în spital),...Nemţeanu Nicolae (şeful organizaţiei liberale din Baia, care va muri în închisoarea Botoşani),...Timofte Constantin (din Fălticeni), Hudiţă Nicolae (notar, va muri în închisoarea Botoşani),...Rafail Ştefan (preot, va muri la câteva luni după eliberare, din cauza regimului de exterminare la care a fost supus)... * * * Corpul medical din Bucureşi, studenţi şi doctori, a avut în mijlocul lui un trădător, un agent informator care a făcut rău la multă lume şi mulţi dintre ei au plecat pe drumul închisorilor. Această figură sinistră s-a numit Stejerel Sava, şi era doctor la Colţea într-un timp. A fost naţional-ţărănist ca student la Facultatea de medicină prin 1945-47 şi, în timpul procesului Iuliu Maniu, în colaborare strânsă cu fratele lui, devenit actorul Paul Sava, şi cu Alexandru Drăgulănescu, şeful centrului Bucureşti, au dat pe mâna siguranţei peste 200 de studenţi. El, Stejerel Sava, a fost condamnat 15 ani, de formă şi ca momeală, n-a trecut nici o zi prin anchete. A continuat studiile, a ieşit doctor şi-a devenit un profesionist al securităţii, având ca teren de activitate lumea medicală, în timp ce fratele lui îşi desfăşura activitatea, având acoperirea de artist la Teatrul Municipal. * * * Spitalul de urgenţă Bucureşti Pe data de 22 Septembrie 1958, un grup de 9 medici de la "Spitalul de urgenţă" au fost arestaţi. Unul dintre ei, coleg cu toţi ceilalţi şi care trecuse prin reeducarea de la Piteşti, primise misiunea de la securitate să se ocupe de confecţionarea lotului. A fost uşor. El i-a denunţat, iar securitatea, pentru a fi sigură că îşi va menţine declaraţiile de la anchetă în faţa tribunalului, 1-a inclus între acuzaţi. Anchetatorul Boacă a transpirat lovind şi-n stânga şi-n dreapta până a reuşit să ţeasă procesul. Ca suveică îl avea pe Vasile Nicoale, cel care i-a turnat. In faţa tribunalului au apărut următorii doctori: Gordan Victor,10 ani,...Munteanu Eusebiu,8 ani,...Sarion Ion, 8 ani,...Palade Dorin,7 ani,...Pleşa Emil,6 ani,... Drăgoi Valeriu,6 ani,...Stoican Octavian,6 ani,...Dobrescu Doru,4 ani,... Vasile Nicolae-Iuda, fără pedeapsă. Ceva mai mult, era angajat ca medic legist în anul 1970 în fostul raion Vidra. Toţi cei de mai sus au fost încadraţi în articolul celebru 209, punctul 2. a, şi au fost trimişi după con- damnare în lagărele de exterminare din Bălţile şi Delta Dunării. Trebuie menţionat că în această perioadă securitatea trecea prin momente dificile. Era în mutare. Alexan- dru Drăghici se muta din clădirea din Piaţa Palatului Regal în clădirea Curentului ridicată prin atâta "trudă" de Pamfil Şeicaru. Băieţii de la securitate trebuiau să se disperseze cu "munca" tocmai în perioada când începea desfăşurarea unei noi campanii de exterminare a Neamului românesc. Şi cu toate acestea, printre picături, activitatea diabolică făcea faţă cerinţelor partidului comunist. * * * Tineretul nu era nici un moment pierdut din vederile securităţii şi partidului iubit de Moscova. Iaşul răspunde prezent: Ursachi Mihai şi Ionescu Doru, studenţi la Politehnică, au fost amândoi condamnaţi şi au luat drumul închisorilor de exterminare. * * * Opera din Bucureşti a plătit şi ea tributul ei. Datorită "vigilenţei" lui Dora Massini care muncea şi pentru securitate, a fost arestat un grup de cântăreţi de la Opera română din Bucureşti, printre care se numărau: Dinu Bădescu, şi Cornelia Gavrilescu. Securitatea a mai creat o organizate de intelectuali din rândul enoriaşilor Bisericii Sfântul Elefterie din Bu- cureşti. Datorită tot vigilenţei, de data aceasta a unui preot, au intrat în închisoare 9 persoane, printre care colonelul de geniu Iacob şi avocatul Pleşoianu. Tot de la această biserică se va ridica un vlăstar zdravăn, Octavian Popescu, care, mai mult securist decât preot, va fi trimis şi- n deplasare să ia cu asalt Biserica exilului românesc din 9 bis, rue Jean de Beauvais de la Paris. Aici băieţii securităţii, fiind pe teren străin, n-au mai reuşit nici să bată, nici să ocupe locaşul. In schimb au bătut în retragere. Tot în luna Septembrie, familia Plăcinţeanu a primit înştiinţarea că fiul lor, Ginel Plăcinţeanu, doctor ortoped la Spitalul Colţea, murise-n spitalul Văcăreşti din cauza unui icter infecţios. El este victima lui Alexan- dru Drăghici, care 1-a curăţat din ordinul lui Dej, care voia să spele onoarea "artistei" Lica Gheorghiu. Odrasla şefului se despărţise de ministrul Marcel Popescu şi-i plăcea de Ginel Plăcinţeanu. Apropiindu-se Congresul partidului şj pentru a nu i se mai face reproşuri de imoralitate, a dat dispoziţie să-1 lichideze pe Ginel Plăcinţeanu, şi imediat, inginerul Gheorghe Rădoi s-a pomenit divorţat, căsătorit cu Lica şi ajuns ministru. ALT PROCES AL CELOR DE LA PITEŞTI Securitatea urmărea să se spele pe mâini de ticăloşiile săvârşite în timpul reeducării de la Piteşti. După procesul primului grup socotit al vinovaţilor principali conduşi de Ţurcanu, a avut loc un alt proces. Din acest al doilea lot au făcut parte: Bordeianu Virgil, student la Fac. de Chimie Iaşi, condamnat la moarte cu pedeapsa comutată,...Hoinic Dragoş, 25 de ani,...Negulescu Valeriu, 25 de ani,...Popa Aurel, 25 de ani,...Oprişan Constantin, 20 de ani,... Calciu Gheorghe, 15 ani,...Caziuc Ghoerghe, 15 ani,...Iosif V. Iosif, 10 ani. In acest proces judecat prin 1957, Gheorghe Calciu Dumitreasa a avut curajul să arate pe şefii Ministerului de interne ca adevăraţi conducători ai odiosului sistem de reeducare de la Piteşti. CA LA TEATRU... In vara anului 1956 Teatrul Municipal a făcut un turneu la Paris. Cu această ocazie, artista Marietta Sadova a contactat scriitorii români din exil. Academicianul Eugen Ionescu i-a înmânat cartea "La foret interdite" a lui Mircea Eliade, iar Emil Cioran i-a dat lucrarea "La tentation d-exister". Aceste cărţi, artista le-a luat pentru ea, însă la solicitările prietenilor nu a rezistat - după cum a declarat la proces- şi le-a împrumutat. După consumarea evenimentelor din Ungaria, un prieten a trimis din Franţa o scrisoare filozofului Constantin Noica - "Lettre a un ami lointain", prin care făcea reproşuri intelectualităţii române că stă cu mâinile încrucişate, în timp ce oamenii de cultură maghiari au fost cei care au însufleţit masele. C. Noica, împreună cu câţiva prieteni au făcut o scrisoare de răspuns, prin care au spus cam aşa: "Este uşor să dai sfaturi şi să reproşezi atunci când stai în fotolii confortabile...". Scrisoarea a fost interceptată de securitate care, având şi informaţia despre circulaţia cărţilor lui Eugen Ionesco, Emil Cioran şi Mircea Eliade aduse de Marietta Sadova, a deschis nu după mult timp un proces unui grup de intelectuali, oprindu-se asupra cercului de prieteni ai filozofului Constantin Noica, aflat cu domiciliu obligatoriu la Câmpulung Muscel. Printre cei care au fost arestaţi şi trimişi în judecată se găseau: Constantin Noica, condamnat 25 ani,...Dinu Pilat, scriitor, condamnat 25 ani,... Alexandru Paleologu, scriitor,. ..Vladimir Streinu, critic literar,...Nicu Steinhart, critic literar,... Simona Caracas,...Anca Cantacuzino (fata lui Bâzu Cantacuzino),... Anca Pop Bosceanu,...Marietta Sadova,...Ion Negoiţescu. Motivul era că aceşti scriitori preocupaţi de "arta pentru artă" se fereau să servească arta angajată. Au fost acuzaţi de spionaj şi de înaltă trădare, servindu-se de scrisoarea lui Emil Cioran interceptată de securitate, pre- cum şi de citirea şi difuzarea unor cărţi interzise, referirea făcându-se la lucrările aduse din Franţa. La proces, artista Marietta Sadova, într-un gest teatral, a căzut în genunchi cerând îndurare şi iertare regimului comunist...care a înţeles-o şi i-a acordat...3 ani închisoare. ALŢI INTELECTUALI ÎN BOXA Teroarea deslănţuită de fiarele angajate în slujba Moscovei a făcut să se umple închisorile cu cei mai cura- joşi fii ai neamului românesc în timp ce izvorul de lacrimi nu seca în ochii celor rămaşi afară în zisa libertate su- grumată. Şi a fost dat Românului să îndure torturi de neimaginat, tânăr şi bătrân laolaltă, tată şi fecior împreună, cu fruntea sus pe drumul spinos al Golgotei. Alături de studenţii toruraţi îl găsim în aceste vremuri de restrişte pe doctorul "fără de arginţi", pe fiul Buzăului, născut la Pârscov, Vasile Voiculescu, la cei 74 de ani. Sensibilitatea "doctorului-poet" era pătrunsă încă din copilărie de şpriţul creştin în faţa tălăzuirii titanice încremenită în piatră, la poalele căreia a crescut: "Mângâietorule încununat cu spini, Oricâte amărăciuni am înghiţit pe cale, Mi-s încă stupii sufletului plini . De toată mierea amintirii Tale" (Iisus din copilărie) Recitind poezia "Bucegii", rămâi impresionat de plasticitatea imaginilor şi te întrebi dacă poetul se gândea atunci că-i va fi dat să cutreiere prin abisul creat de omul devenit fiară: "Tot trupul lor e numai gherle cu funduri încă nezărite, Prăpăstii oarbe, guri de iaduri, ce nu văd nici o auroră, Cazne groaznice şi ocne"... In acel an 1958, Vasile Voiculescu a fost ridicat în miez de noapte şi îmbrâncit ca un orb pe scări întortochiate. S-a trezit aruncat în hruba rece ca de piatră ce purta numele celui ce fusese mutilat cu secera de fiul său. Şi cum din sângele lui Uranus răspândit pe pământ s-au născut "furiile", acum le era dat oamenilor să le vadă dezlănţuindu-se sălbatec asupra lor. Intrat aici, poetul asista la materializarea versurilor prin care îşi vedea crescând sicriul: "O, brad frumos, o, brad frumos... Ce înalt şi uriaş îmi creşti cosciugul In miezul lui cu-mbălsămat miros, Să-ncap cu neamul tot şi tot belşugul." Şi din neam de Români i-a fost dat să fie cu mulţi de-ai lui, printre care: Dubneac Felix şi fratele său, tot călugăr,...Ghiuş Benedict (asistent la Facultatea de Teologie),...Dr. Dabija,...Sandu Tudor (Agaton sau părintele Daniel),...Sofian (stareţ la mănăstirea Antim),...Stăniloaie Dumitru (profesor la Facultatea de Teologie),...Constantinescu Nelu (student),...Mihăilescu (student),...Văsâi Gheorghe (student),...Mironescu Alexandru (profesor) , cu fiul său Mironescu Şerban (student). Discuţiile au avut loc şi în casa arhitectului Joja Constantin, care n-a apărut la proces. Pedepsele s-au dat conform planului dinainte stabilit. Octogenar, Vasile Voiculescu s-a trezit aruncat afară din ocnă. Nu i-a mai rămas decât să îngâne: "Ce folos că mi-ai redat privirea, Eu n-aşteptam vederea ci mântuirea." Aşa i-a fost dat şi lui şi Neamului întreg să vadă nenorocirile apocaliptice, dar să nădăjduiască, totuşi, în înviere Aceste procese ale intelectualităţii ce nu se încadra în şablonul regimului comunist au continuat, şi peste o sută de scriitori, critici, filozofi şi oameni de cultură încadraţi în mai multe loturi, au trecut prin faţa funcţionarilor de la uzina de procese care le făcea cunoscută pedeapsa, în ani de temniţă grea. In afară de numele citate mai sus, menţionez pe următorii: Sergiu Al. George (scriitor), ...Vasile Antoniu (doctor ),...Marius Constantinescu (doctor),... Remus Niculescu (cercetător),...Tudor Popescu (profesor la Facultatea de Teologie),.. .Octavian Rociu (doctor),...Vasile Vasilache (preot) .....Emanoil Vidraşcu (avocat). La acest proces de anvergură au fost aduşi ca martori ai acuzării tot intelectuali. Printre ei se numără: Valeriu Anania, Paul Dimitriu, şi mulţi alţii indicaţi chiar de acuzaţi, cu promisiunea că nu vor avea nimic de suferit. De înscenarea procesului s-a ocupat generalul Saşa Dulgheru (evreu), iar partea tehnică a anchetelor (lovituri în adversari lipsiţi de apărare, punerea pe rangă cu cătuşe, bătaia până la leşin) a fost încredinţată anchetatorilor: Gică Mihăilescu, Cenuşe, Enoiu, maior Georgescu, Sporea... Omul folosit de securitate, care alerga ca argintul viu să-i adune, să-i provoace, să le pună casa la dispozi- ţie ca să nu-i audă cineva,a fost, spre dezamăgirea multora, o faţă bisericească: preotul Mihai Avramescu. Nu- mai 42 de note informative a dat. Nu şi-a cruţat nici naşul care-1 trecuse de la iudaism la creştinism şi-i făcuse rost de parohie cu vad, la Biserica Albă. In Jilava, răspândiţi prin celule, zecile de intelectuali făceau bilanţul şi încercau să scruteze necunoscutul. Dar acesta devenise cunoscut: Mihai Avramescu. "Şi ce popă era afară! Ce frumos vorbea! Ce succes avea!" Da, da, dar avea pe dracul în el, ca şi al nostru de pe Bârsa, zicea Iosif Scorţea din comuna Ţânţari, jud. Braşov. După cum am văzut, perioada de după 1957 a fost marcată de o teroare din ce în ce mai accentuată asupra intelectualităţii. Paralel începuse desfiinţarea sovromurilor şi plecarea consilierilor sovietici, fapte ce precedau retragerea trupelor ruseşti din România. Şi aceasta trebuia să se facă în linişte, fără manifestări ostile ca în Austria. Deci intelectualii trebuiau să fie arestaţi, ei fiind singurii ce puteau să incite populaţia. Nu era nevoie de motive deoarece Drăghici era meşter în metodele de a face pe cei arestaţi să declare şi ce nu au gândit. După ce Gheorghiu Dej oferise 60 de milioane de ruble lui Ianoş Kadar pentru redresarea Ungariei după revoluţie, prietenia dintre cei doi devenise de nesdruncinat. In plus Kadar venea cu o nouă mărturie de renunţare la orice gând asupra teritoriilor româneşti, iar Imre Nagy, adversarul lui, se găsea în siguranţă la Călimăneşti. Anunţarea executării acestuia pe data de 17 Iunie 1958, a fost urmată de arestări şi epurări în Transilvania. In anul 1959 s-a trecut la fuziunea universităţii Bolay (ungurească), cu Babeş (românească). La festivităţi, din partea Comitetului Central a participat Nicolae Ceauşescu, care a criticat aspru corpul profesoral. Ba chiar a şi ameninţat. Se spune că rectorul Laszlo Szabedi, în urma rechizitoriului, s-a sinucis. Deoarece discuţiile cu privire la limba de predare durau şi erau divergente, Ceauşescu a intervenit sentenţios, spunând: "Nu vă mai pierdeţi timpul cu lucruri de nimic, deoarece în câţiva ani problema limbii nu se va mai pune. Se va vorbi numai limba rusă." Acesta era independentul, încă de atunci. PE UNDE A TRECUT URGIA RUSEASCĂ... Războiul distruge pe unde trece. Dar ororile săvârşite cu ocazia lui asupra populaţiei paşnice sunt încă vii şi de multe ori te cutremură. Te chinuie întrebarea, cum a fost posibil ca oamenii să facă aşa ceva? La mijlocul lunii Mai 1958 mă găseam în comuna Stânceni, aşezată la 11 km. de Topliţa, pe malul Mure- şului, în timp ce executam lucrări în curtea Sfatului Popular, pentru amplasarea grupului social necesar sondei de foraj ce urma să se monteze în coasta muntelui Căliman, două femei de pe uliţă priveau cu luare aminte. Intr-un târziu, probabil după ce discutaseră între ele, mi-au făcut semn să mă apropiu. -Domnule, nu vă fie cu supărare dacă vă întrebăm ceva? -Nu, măicuţă. Femeile erau înjur de 70 de ani. -Dumneavoastră, au continuat ele, ăţi fi cu vremurile astea, cu politica, fiindcă aşa-i acum moda, dar poate ăţi fi şi creştin? Am auzit că aţi intrat şi în biserică. -Desigur, maică. Apoi de aia om cuteza şi noi să te-ntrebăm ce faceţi aici, în curea asta a Sfatului? -Facem barăci tencuite pentru muncitori şi birourile sondei care se montează aici. -Dar acolo unde sapă băieţii ceia, lângă stejarul gros, ce vreţi să faceţi? -Acolo vrem să ridicăm un closet cu mai multe cabine. -Maică, e păcat, mi-a spus una din bătrâne. Dar de ce? Acolo am socotit că e locul cel mai bun şi poate fi de folos şi funcţionarilor de la Sfat. -De geaba maică, da-i păcat! Dacă ai suflet, opreşte săpătura de acolo. -Maică, am insistat eu, de ce oare să nu mai săpăm? -Ascultă de la noi şi nu mai spune la alţii. E mare păcat să fie batjocoriţi cei de acolo. -Care, "de acolo", că nu văd pe nimeni? -Da, ţi-om spune, dar să taci. Acolo dedesubt unde săpaţi, sunt oameni îngropaţi. -Cum, a fost cimitir pe acest loc? -Nu, n-a fost, dar sunt îngropaţi de vii şi au şi-un pastor cu ei. Intr-adevăr m-au pus pe gânduri şi am insistat să aflu ce s-a întâmplat. -Te-om ruga să nu spui la nimeni. Te-am văzut om de treabă, cu toate că eşti străin. Aici unde e Sfatul, în timpul războiului a fost spital de răniţi, care mai de care şi-i îngrijeau să se facă bine. Când s-a spart frontul, în toamna lui ' 44 şi au izbit Ruşii peste Căliman ca să ajungă aici la Mureş, oamenii au fugit să se ascundă care pe unde au putut. Şi bolnavii din spital au fugit. Dar au fost unii care n-au putut să meargă, erau tare betegiţi cu picioarele, cu cârje... şi au rămas locului. Ruşii au venit pe aici, dinspre munte, şi-mi arătă Valea Zebracului, până la conacu-aista care era spital şi avea steag cu cruce roşie. Au dat buzna înăuntru şi s-au auzit puşti şi strigăte... Noi stăm pe deal acolo şi priveam...şi-mi arătă o casă cocoţată. După un timp, au început să-i scoată şi să-i arunce în fântână, fiindcă acolo unde săpaţi era fântână cu apă de băut. Am numărat noi vreo şapte. Or fi fost mai mulţi, Dumnezeu bunul mai ştie. Am auzit că între ei ar fi fost şi un pastor neamţ, care n-a vrut să plece, a stat cu cei care nu se puteau mişca. Aşa că săracii au plecat cu popă cu tot pe lumea cealaltă, Dumnezeu să-i ierte! După aceea au doborît ghizdurile fântânii şi-au aruncat pământ cu pietriş, că aici mai mult piatră este... ....................................................................... Conştiinţa nu-mi dicta decât să opresc săpătura şi să găsesc alt loc, iar celor fără număr şi nume de acolo, să le spun "Dumnezeu să-i ierte!" ŞI URGIA ROMÂNEASCĂ A CONTINUAT In luna Iulie 1958, în plină deslănţuire a teroarei comuniste, un OM a fost găsit tăiat de tren pe linia ferată dintre gara de Est şi Băneasa. Nu era vorba de un accident, ci de un asasinat odios. Avocatul Eugen Haţieganu, după ce trecuse şi rămăsese mutilat în anchetele conduse de sadica Vidosa Nedici, după ce muncise 7 ani prin lagărele de exterminare de la "Canalul morţii", a fost răpit de securitate, de pe stradă, în timp ce se ducea spre serviri. încă nu împlinise doi ani de când se eliberase. Nu este exclus să fi fost omorît în timpul anchetei şi după aceea, noaptea, aruncat sub roţile trenului. Metodele folosite de "uneltele româneşti" s-au dovedit identice cu cele ale stăpânilor de la Moscova. ÎN NUMELE TATĂLUI ŞI AL FIULUI ŞI AL SFÂNTULUI DUH Eu Tatăl tău te botez...M I H A I O familie din oraşul Dărmăneşti a fost trezită în miezul nopţii de Septembrie din anul 1958. Doi ofiţeri băteau de zor la uşă. Eugen deschide uşa şi îi legitimează. Cei doi arată nişte hârtii şi spun că sunt de la securitate. Dupa comportarea lor nici n-ar fi fost nevoie să-i întrebe, fiindcă... nu puteau fi decât de acolo. El de fapt trebuia să ştie fiindcă în 1948 mai fusese ridicat,...tot noaptea,...tot cu soţia şi tot de aceeaşi..."ÎNTREPRINDERE." Intraţi în casă, oaspeţii nepoftiţi au început percheziţia, adică să arunce vraişte...nişte cărţi şi haine şi ce ar mai fi putut exista într-o cămăruţă de 2,5 m x 2,5 m. După îndeplinirea "misiunii", s-au adresat soţiei lui Jenică: "Te îmbraci şi mergi cu noi." Soţul a ripostat: "Cum se poate s-o luaţi în halul acesta? N-o vedeţi cum arată? Este în luna a opta...vreţi să-mi omorîţi copilul?" -Lasă, lasă, nu poate fi îngrijită mai bine în altă parte decât acolo unde o ducem. Jenică s-a aşezat în uşă şi a spus: -Mă luaţi pe mine ostatec. Merg eu unde doriţi, dar lăsaţi-o pe ea că trebuie să nască. -Nu se poate. -Daţi-mi voie să vorbesc cu un superior, a insistat soţul disperat. -Nu se poate. Noi avem ordinele noastre şi basta. Mergem s-o internăm într-un spital să stea cu pază! Merge cu noi. Şi unul cu două stele 1-a smucit de mână pe Jenică şi au ieşit cu Eugenia în plină noapte. La poartă aştepta o maşină Molotov. De la Dărmăneşti au pornit pe drumuri de ţară desfundate.Era luna Septembrie, lună de toamnă, de ploi....şi drumurile numai hârtoape, ca după bombardament.După vreo oră de hurducături, Eugenia a fost dată jos la Moineşti şi aruncată într-o cameră fără foc a securităţii, dar cu gratii şi obloane la fereastră. Hemoragia a pornit. După două zile Eugenia era în nesimţire. Nu-şi aminteşte cum a fost luată. S-a trezit în spitalul de la Comăneşti, unde doctorul în halat alb spunea unui securist: -"Nu ştiu dacă este vreo scăpare. Am să încerc." .................................................................................... Cu greu a născut un copil. Eugenia era pierdută. Copilul a fost de câteva ori întors până a început să scân- cească. Mama a auzit ca prin vis şi pentru ea vis a rămas. Noua fiinţă a fost dusă într-o cameră alăturată. Nici n-a apucat să guste sânul mamei, nici mama să-1 îm- brăţişeze cel puţin cu privirea. Doctorul a plecat la masă. Jenică se da de ceasul morţii. Alerga peste tot şi nu afla nimic despre existenţa Eugeniei. Cuiva i s-a făcut poate milă şi i-a spus..."Vezi, încearcă la spitalul din Comăneşti." Atât i-a trebuit. Val-vârtej a ajuns acolo. A dat să intre, dar un miliţian 1-a oprit. N-a mai văzut nimic înaintea ochilor şi a îmbrâncit pe domnul gradat. A pătruns înăuntru. Şi-a văzut copilul,...începuse să facă spume la gură,...se intoxica...A strigat după doctor...nici urmă. în sfârşit vine o soră... -Unde ste doctorul? Nu vezi că se intoxică copilul? -E plecat la masă...Nu e în spital...sunt singură. -Unde e oxigenul? -Nu ştiu să umblu. -Unde este? -Uite colea. A adus tubul, a încercat să-1 desfacă şi să-1 branşeze la aparat,...între timp copilul se pierdea văzând cu ochii. -"Doamne, Dumnezeule, ce să fac?" Şi cu băiatul în braţe a rostit "Tatăl nostru", după care "In numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acest prunc se botează cu numele de MIHAI", apoi 1-a închinat pe copil...care îşi găsise mângâierea pentru câteva clipe în braţele tatălui, şi tot în braţele lui şi-a dat...duhul.De la spital Jenică a plecat năuc. N-a mai ştiut unde se îndreaptă. Parcă el murise în locul copilului...S-a trezit tras de braţe din faţa trenului care forţat scrâşnea roţile...era în gară... Nu ştia cine şi cum l-au urcat în tren şi l-au coborît la socrii...la Târgu-Ocna. Două zile şi două nopţi a plâns într-una. Nu-1 mai interesa nimic A treia zi la poartă au apărut doi ofiţeri cerându-i să meargă la spital să-şi ia copilul. -Bandiţilor, criminalilor, e copilul vostru, voi l-aţi omorît...Eu n-am copil mort...plecaţi, criminalilor!...şi au plecat. După două ore a venit cu un maior. Scena s-a repetat...L-au luat pe sus şi l-au suit în maşină. La spitalul din Comăneşti n-a fost posibil să-1 liniştească pe Jenică. Şi era în drept. Cât se zbătuse să n-o ridice pe Eugenia...se oferise ostatec.prin minte îi treceau cuvintele brutelor: "Lasă, lasă, nu poate fi îngrijită mai bine în altă parte decât acolo unde o ducem noi.!.- şi...iarăşi începea: "bandiţilor, criminalilor, mi-aţi omorît băiatul, este al vostru..." I-au adus o valiză de lemn şi i-au pus-o în faţă. -Este al vostru...mie mi-aţi omorît copilul. Tot pe sus l-au urcat în maşină. .................................... La Târgu-Ocna, în faţa porţii, securitatea a depus valiza şi a plecat. ...................................... Peste alte două zile, în cimitirul din Târgu-Ocna răsărea o nouă cruce pe care scria: MIHAI OTPARLIC Era o nouă crimă a regimului comunist, deoarece se săvârşise împotriva unuia care nu scosese nici un cu- vânt, împotriva unui copil ce nu-şi văzuse părinţii. .................................. Mama a fost trimisă la închisoarea Mislea, apoi...la Botoşani,...au tot plimbat-o doi ani prin infernul co munist Tatăl în acelaşi timp era chemat de generalul Radu de la securitatea din Bacău şi anchetat. Jenică spunea una şi adevărată: "Mi-aţi omorît copilul.-" Şi zisul general, cu vocea prefăcută îl întreba: -Nu cumva ai impresia că eu sunt vinovat de moartea copilului? -Am certitudinea, domnule general, că dumneavoastră sunteţi vinovat, că aţi premeditat şi aţi dat dispoziţia să fie arestată soţia mea în situaţia în care se găsea. Un om nu putea face ceea ce aţi făcut dumneavoastră Un an de zile a fost purtat Jenică prin biroul generalului Radu cu intenţia de a-1 linişti...de a-1 convinge că nu el săvârşise crima. Din nenorocire pentru neamul românesc, nu era nici prima crimă a regimului barbar instaurat de Uniunea Sovietică, nici ultima, dar era crima cea mai odioasă, care desvăluia adevărata intenţie de a distruge până şi co- piii din faşă. DIN LUCRĂRILE DE PERSPECTIVĂ ALE SECURITĂŢII In anul 1955 majoritatea deţinuţilor politici condamnaţi la 7-8 ani de închisoare şi care reuşiseră să supravieţuiască lagărelor de exterminare, se întorceau acasă. A fost o scurtă perioadă când nu se mai trimitea cu domiciliu forţat în Bărăgan. Ce găseau oamenii acasă, era vai şi amar. Familiile erau distruse. Soţiile deţinuţilor fuseseră trimise la munca de jos, copiii daţi afară din şcoli şi facultăţi iar la lucru nu-i angaja nimeni. Se făceau încercări disperate prin fel de fel de cunoscuţi pentru a-şi putea câştiga existenţa. Prietenii de suferinţă se mai întâlneau, mai schimbau păreri despre viaţa grea în care se zbăteau, încercând să se consoleze unul pe altul şi eventual să se sprijine în găsirea vreunei slujbe. In această atmosferă, un anume arhitect Munteanu, "om cu inimă", a angajat doi dintre fruntaşii naţional- ţărănişti, amândoi foşti avocaţi, pe un şantier. Arhitectul părea foarte interesat de situaţia foştilor deţinuţi eliberaţi şi ar fi voit să-i angajeze pe toţi, dar nu avea unde. Totuşi omul s-a arătat dispus să întreţină legăturile cu câţiva dintre vârfurile politice şi să mai discute probleme şi-n afara necazurilor zilnice. Pe data de 13 Noiembrie 1955 a invitat la el acasă pe str. Argeş nr. 11 (prin Făinari), vreo 10 persoane, la o vişinată grozavă. Cum situaţia politică internaţională începea să se încălzească după moartea lui Stalin, iar surorile mai mici ale Rusiei încercau să se emancipeze, arhitectul Munteanu s-a gândit să se discute despre programul Partidului Naţional-Ţărănesc şi cadrele pe care se mai poate conta în ţară, la acea oră. Au fost câteva discuţii de acest fel. A doua zi după o astfel de discuţie, întâlnind pe un invitat care nu voise să participe, arhitectul Munteanu i s-a adresat: "Se poate, domnule doctor, să nu ne onoraţi casa? A fost o vişinată ca pe timpuri bune şi nişte discuţii foarte interesante. Să ştiţi că ardelenii sunt mai hotărîţi. Au venit cu idei şi cu nume pentru organizarea la care trebuie să ne gândim din timp. Poate ne daţi şi dumneavoastră ceva sugestii, fiindcă sunt convins că aveţi!35 La câtva timp interlocutorul întâlnindu-se cu profesorul Ion Hudiţă, i-a spus acestuia: "Domnule Hudiţă, arhitectul Munteanu mie îmi miroase a agent. Prea vine la mine şi insistă să particip la discuţiile dumneavoastră." -Eu nu cred, a răspuns profesorul. Munteanu este un om inimos şi preocupat de viitor şi de a face bine, atâta tot... După revoluţia din Ungaria, se găseau în boxa tribunalului următorii: avocaţii Ion Marinache, Liciniu Făină, şi Zăgan, doctorii Gheorghe Petrescu de la Ploieşti şi Gheorghe Busuiocescu din Bucureşti şi ziaristul Filip. Dovezile au fost concludente: "discuţii duşmănoase" înregistrate pe bandă, iar arhitectul, "om de suflet", care şi-a pus casa la dispoziţie, nu a apărut, cu toate că s-a subliniat că el fusese cel care a iniţiat şi sugerat o se- rie de puncte dintre cele discutate. Răzbunare între schingiuitori La fabrica de procese care funcţiona pe lângă Tribunalul militar instalat pe strada Uranus, a fost adus în Iunie 1949 un lot care într-adevăr merita să fie condamnat. Purta denumirea de "câinele roşu" şi era format din comisarii evrei care chinuiseră şi pe Români şi pe ai lor, în perioada 1947-49, pentru a le smulge aurul şi bijuteriile, indiferent sub ce formă se găseau. Mii de oameni au fost arestaţi, chinuiţi şi după ce li s-a luat ultimul cocoşel, au fost trimişi la închisoare. Probabil sbirii nu s-au înţeles la împărţeală, s-au reclamat şi după aceea au ajuns în boxă. Urmau să plătească şi cei care au chinuit oameni nevinovaţi.