GUVERNUL COMUNIST DIN ROMÂNIA ERA O SUCURSALĂ A MOSCOVEI

După ce a obţinut de la anglo-americani mai mult decât a obţinut din partea lui Hitler, Rusia a 
început să se poarte ca stăpână absolută peste o jumătate de Europă. Stalin a fost cel care a dat 
directivele atât în politica internă cât şi în cea externă. Scopul urmărit era de a interzice orice influenţă 
străină de cea rusească, prin orice mijloace. De aceea s-a recurs la distrugerea opoziţiei şi a instituţiilor 
de bază din ţările subjugate, înlocuindu-le cu modele sovietice, pentru a se putea trece la o cruntă 
exploatare. Desigur că s-au găsit unelte murdare care, alături de oamenii instalaţi de Moscova, să 
aducă ţara la sapă de lemn.

Şi tot Moscova a transformat ţările ocupate în adevărate închisori şi centre de exterminare. 
Paralel cu teroarea internă se ducea o politică de aversiune împotriva tuturor ţărilor necomuniste pentru 
a le îndepărta din zona de influenţă rezervată lor.

Ca la o comandă au început să se intenteze procese, în acelaşi timp, în toate ţările zise de 
democraţie populară, în care să fie implicate ambasadele şi legaţiile străine, de la ministru, până la 
ultimul funcţionar. 

În România asistăm la procese în care au fost implicate peste o sută de persoane din legaţiile 
ţărilor occidentale, aducându-se acuzaţii şi mai ales insulte şefilor de State, Vaticanului şi miniştrilor. 
Dar în acest timp pe teritoriul României se pregătea muniţia pentru întreţinerea războiului din Coreea 
şi expansiunea comunismului în lume. Şi tot România hrănea armatele de diversiune de peste tot

Statele Unite erau învinuite că uneltesc împotriva regimului comunist popular din România şi 
întreţin o propagandă războinică ajutând grupările de opoziţie. S-a refuzat acceptarea planului de 
ajutorare american pentru Europa, pretextându-se că are substrat politic, în timp ce, printr-o cruntă 
exploatare, Rusia a secătuit solul şi subsolul României.

La protestele făcute împotriva abuzurilor, a falsificării voinţei naţionale şi a teroarei dezlănţuite 
de un guvern străin de interesele poporului român, oamenii Kremlinului sfidau şi dezlănţuiau un nou 
val de teroare.

Prin aceste procese s-au urmărit:
- Represalii împotriva Statelor Unite deoarece a expulzat pe consilierul de presă român de la 
Washington şi a interzis intrarea în America a unor propagandişti comunişti printre care 
Constantinescu Iaşi, Emil Petrovici şi Matei Socor.
- Să se "demonstreze" că partidele de opoziţie urmăreau răsturnarea regimului din România, 
prin forţă.
- Că Partidul Social Democrat - Independent de sub conducerea lui Constantin Titel Petrescu 
lucra sub influenţa laburiştilor englezi în scopul ruperii social-democraţilor de comunişti. S-a spus că, 
în acest scop, din Anglia au venit Morgan Philips (Secretarul General al Partidului Laburist) şi Sam 
Hatson (Preşedintele Uniunii Sindicale a minerilor englezi), care au sfătuit pe Titel Petrescu să nu 
fuzioneze cu comuniştii. În aceste procese s-a vorbit de multe nume de social-democraţi, adepţi ai lui 
Const. Titel Petrescu, printre care: Adrian Dimitriu (Secretar General), Eftimie Gherman, Hromatka, 
Iosif Musteţiu, Virgil Patru (Secretarul Preşedintelui), Bellu Silber, Saşa Wolhmann, Şerban Voinea. 
- S-a încercat să se inventeze că sioniştii ar fi fost folosiţi ca o armă împotriva guvernului 
comunist şi că organizaţia Irgun Zwei Leumi ar putea fi folosită la acte teroriste 
- S-a urmărit îndepărtarea corespondenţilor de presă, acuzându-i că deformează realităţile şi 
întreţin atmosfera de încordare internaţională.

Regimul comunist a trecut la desfiinţarea Oficiilor culturale şi de informaţii american şi englez, 
învinuindu-le de spionaj şi a procedat la arestarea a mii de oameni, nu numai români, dar şi cetăţeni de 
naţionalităţi străine.

Numele funcţionarilor diplomatici de la toate legaţiile occidentale au circulat în toate procesele 
înscenate de guvernul comunist.

Din cadrul legaţiei angleze s-a vorbit despre: Generalul Greer (şef de stat major), Le Bougetell 
(şeful misiunii politice); Bodman, John Benett; Bowden; Chastelaine; Cleaver; Chipperfield; Eck 
Alexander (profesor de bizantinologie); Faure; Grees; Gibson; Kay; Kendel; King A. Robert (secretar 
de legaţie); Kirschen Leonard, Hogg Ton (ofiţer); Hoggarth; Hollman (ministru); Marchant-Benet 
Francisc (şef oficiu presă); Porter Ivor (căpitan), Ramsden; Ratz; Reed John; Roberts (ofiţer); 
Robinson Charles (ataşat militar); Sarrell Roderik (prim secretar);  Watson (ataşat comercial); Wats 
(prim-secretar).

Numele americanilor care au circulat în timpul proceselor, au fost următoarele:
Berry Bourton (şeful misiunii); Buta Serafim; Donald; Dunham ( şeful presei americane); 
Fergusson; Gantenbein; Garrvey; Glod (maior); Halle (maior); Hamilton; Kohler; Mac Donald George; 
Melbourne Roy; Leveritch (consilier); Lowelle (colonel); Springfield; Shea Robert (şeful oficiului de 
cultură şi informaţii); Wattson; Wilcok (colonel); Williams Murat; Young Bill; Markham R.

Italienii nu au lipsit nici ei: Scammacca (ministru); Americo Roşa (vice consul); Beltrani Vito 
Alvari; Benedetti; Bertolotti (agent consular); Carguelli (inginer); Cerbore (ministru); Cesare Regard 
(prim secretar); Giacomelo; Lazza (inginer); Manzone Bruno (profesor) Paris (vice consul); Purini Puri 
(prim secretar); Schisano; Spinedi Antonio (ataşat comercial); Vignati (agent consular).

Franţa. Aici s-a vorbit de interesul pe care-l purta Doamna Bidault (soţia ministrului de 
externe) faţă de unele persoane din România; Ministrul Franţei la Bucureşti a fost amintit şi el; Barit; 
Baumartner; Borel; Boulen Pierre (consul); Damais; Grafeuille (secretar); Gurrier; Guirot Pierre 
(profesor); Karpe (ataşat militar la Istambul); Lamy Leon (secretar); Parisol Serge (colonel ataşat 
militar); Perry; D-na Prie; D-şoara Racia; Thibaudet (profesor); Varas Felix.

Din partea Elveţiei a fost pomenit numele lui Ruedi Jaques (prim secretar de legaţie).

Turcia a fost prezentă prin numele consului Regeb Bei şi al lui Emin.

Ministrul Suediei Reutersward Patrie nu a lipsit nici el.

Austria a fost deasemenea pomenită prin numele soţiei reprezentantului Schmidt.

Nunţiatura de la Bucureşti a fost implicată prin: O'Hara Patrie, nunţiu apostolic şi arhiepiscop 
de Savannah; Msg. Guido Del Mestri; Kirk.

Zile de-a rândul s-a aruncat cu noroi în "clica" lui Tito-Rancovici şi în uneltele lor de la 
Ambasada din Bucureşti: Baldjici Voia (consul); Bogdanovici Dobriţa (consul); Iancovici Duşco, 
Jupanschi Vasa (consul); Ranco Zeţ; Velebit (general-ministru).

Cunoscuţii acestor persoane şi cunoscuţii cunoscuţilor lor şi aşa mai departe au fost arestaţi, 
judecaţi şi condamnaţi chiar la pedeapsa cu moartea.

Corespondenţii de presă străini au fost fie judecaţi şi condamnaţi, fie expulzaţi:
Brower Saint (de la ziarul New York Times);
Ştefănescu Fernanda (de la acelaşi ziar) ;
Gardony Ştefan (de la ziarul laburist Daily Herald);
Kirschen Leonard (de la Associated Press);
Phonc Marcel (corespondent al Agenţiei Israeliene de presă); 
Stoianov Pavle (corespondent la Tanjug) . . .

Şi pentru a face un ghiveci naţional, s-a recurs şi la pomenirea numelor celor ce scăpaseră din 
ţară:
Arhiducesa Ileana; Caranfil Nicolae; Doctor Willy Filderman; Minai Fărcăşanu şi cu soţia lui 
Pia Pilat-Fărcăşanu; Grubert; Mircea Ioaniţiu; Josette Lazăr; Niculescu Buzeşti; Augustin Popa; 
Romulus Boilă; Max Manolescu; Nicolae Rădescu; Rizescu Brăneşti; Camil Ring; Şerban Voinea; 
Iosif Sraier; Constantin Vişoianu; Saşa Wolhman.

In jurul Legaţiei Marei Britanii au avut loc mai multe procese. Din lotul principal au făcut 
parte:
Prinţesa Eleonora Bunea-Wied, fiica regelui Albaniei, înrudită şi cu familia regală română, care 
a fost condamnată la 20 de ani muncă silnică şi a murit în închisoare.
Liviu Popescu-Nasta, corespondent de presă, a cărui fiică era căsătorită cu Wiliam Deakin, 
secretarul lui Winston Churchill, condamnat la 20 de ani muncă silnică.
Mugur Constantin, condamnat pe viaţă.
Surorile Anny şi Nora Samuelli, funcţionare la ambasadă şi care au primit 20 şi respectiv 15 ani 
muncă silnică.

In acest proces, ca de altfel în toate celelalte, s-au adus martori ai acuzării dintre prieteni şi 
cunoscuţi, care au depus mărturie în stare de arest şi după aceea au fost condamnaţi în alte loturi şi 
trimişi în lagărele şi închisorile de exterminare. Dintre acei care au fost arestaţi cu acest lot, au mai fost 
semnalaţi: 
Bercovici Israel-Asra (Directorul ziarului "L'Independance Roumaine" şi "Liberalul"); Bodman 
(şef de aeroport); Beldi Francisc; Boroida Sama; Corbaru Vladimir (student); Constantinescu Octavian 
(Director General în Ministerul de Finanţe); Cantacuzino-Herescu Nadia; Grigoriţă Fulvia; Grigorescu 
Modest; doctor Gligor Ştefan; Gesner Nicolae; Hillard Richard (profesor la Academia Comercială); 
Hurmuzescu Dan; Iordan Dumitru (Director de bancă); Ionescu State (colonel), Pora Gabricla; Petala 
Vintilă; Patru Virgil (avocat); Racotă; Raţiu Victor; Roiu Florin (din Ministerul de externe, condamnat 
şi în lotul Iuliu Maniu); Semilian S. (ziarist); Sejanu (ziarist), Snabel Nathan; Tomaziu Gheorghe; 
Visner E. (inginer), Zahirnic Constantin (Director la YMCA)\..

Alte loturi condamnate în legătură cu Legaţia Marei Britanii:
Bosoancă Mihai, colonel, condamnat la moarte şi executat;
Liciu Alexandru (Preşedintele Curţii de Apel), executat;
Polizu Micşuneşti Gheorghe, executat;
Romanescu Mihai, (general de aviaţie) executat;
Dumitrescu Anton (colonel), condamnat la 16 ani; Matac Radu (inginer), condamnat la 20 ani; 
Onişor Titus (avocat), la 12 ani; Vasilescu Valjan Ion (avocat), condamnat la 20 ani; Agarici 
Constantin (as al aviaţiei); Alexe Gheorghe (maistru); Birthelmen Ana; Cassian (general); Cecropide 
Dinu (director de bancă); Constantinescu Traian (căpitan); Coslovschi Orest; Ducu Gheorghe; Gaşpar 
Mihaela (aviatoare); Giurcone Alexandru; Kiriacescu Lulu (colonel, ataşat militar la Ancara), 
Lăzărescu Mihai (colonel), Liciu Germina (condamnată la 15 ani); Micu (colonel); Mincă Dan 
(căpitan), Păun Alexandru (pilot); Păunescu Alexandru; Răşcanu Gr. Petre (Procuror General la înalta 
Curte), condamnat 15 ani şi exterminat la Piteşti; Răşcanu Elena (soţie), condamnată la 10 ani; ing. 
Răşcanu Dinu (fiu) condamnat la 10 ani; Rusu Nadia (aviatoare), Săvescu Constantin (colonel); 
Teodoru Constantin (comandor de aviaţie).

In jurul Ambasadei Franţei s-a constituit un lot principal în care s-au pronunţat următoarele 
condamnări:
Cudablu   Ion,   moşier   şi industriaş,  condamnat  la moarte;
Druszez Romuald, inginer, condamnat la moarte şi executat;
Matei Dumitru, preot catolic de la Iaşi, condamnat la moarte şi executat.
Braşoveanu Gheorghe, maior de aviaţie, condamnat 20 de ani.
Bassy Lucian, Secretarul Uniunii Francezilor din România, cetăţean francez, condamnat la 20 
de ani muncă silnică.
Celestine Gauchet Pauline, cetăţeană franceză, 20 de ani.
Fontaine Louis, cetăţean francez, condamnat 20 de ani.
Ghiţulescu Toma, inginer, Directorul Societăţii Franceze de mine de aur din România, 
condamnat 10 ani.
Lambru Dumitru, funcţionar la C.F.R., condamnat pe viaţă.
Olteanu Alexandru, locotenent colonel, condamnat 20 de ani.
Perraudin Elisabeta, cetăţeană franceză, 15 ani muncă silnică.

Pentru a se vedea că acţiunile se dirijau de la Moscova, amintesc faptul că în acelaşi timp avea 
loc un proces cu acelaşi substrat în Polonia, tot în jurul diplomaţilor francezi, în care au fost implicaţi 
Consulul Bordet, De Brossin, Humm, Gaston, Andre Robineau, ş.a.

Tot conform dispoziţiilor primite, martorii acuzării au fost condamnaţi, printre ei găsindu-se:
Chirilă Aurel (licenţiat în litere, din Rădăuţi), Coman Valeriu, Coposu Harlette, Dumitru 
Grigore, Ene Catrina, Furnarache Robert, Doctor Gheorghiu Ion, din Iaşi; Gheorghiu Mihai; 
Hărvătescu Dumitru; Havrenciuc Marian; Irimescu Vasile; Mocanu Vasile; Marcovici France (moartă 
la închisoarea Mislea); Popescu Alexandru (ofiţer);   Popescu   Petre;   Raftopol   Spiru;   Şchiopu   
Ion; Sosinschi Petre; Vârlănescu Nicolae . . .

In jurul Nunţiaturii, cu implicaţii şi asupra Legaţiei Italiei de la Bucureşti, s-au înscenat mai 
multe procese, în lotul principal au fost incluşi:
Boroş Adalbert, Rectorul Seminarului din Timişoara, consacrat ca episcop catolic, condamnat 
la muncă silnică pe viaţă.
Pintori Eraldo, cetăţean italian, funcţionar al Legaţiei, a fost condamnat la muncă silnică pe 
viaţă.
Săndulescu Gheorghe, Inspector general şcolar, colaborator cu regimul comunist, a creat un 
Partid Social Creştin. A fost condamnat pe viaţă.
Schubert Iosif, consacrat episcop catolic, condamnat pe viaţă.
Ştefănescu Lazăr, Inspector general şcolar, aviator politic şi colaborator al regimului comunist. 
S-a asociat lui Săndulescu şi au dus în închisoare peste o sută de oameni nevinovaţi. în închisoare a 
căutat să reeduce pe deţinuţi. A fost condamnat pe viaţă.
Pacha Augustin, Episcop din Timişoara, condamnat 18 ani muncă silnică.
Gatti Clement, preot la Biserica Italiană din Bucureşti, 15 ani.
Heber Ion, preot şi secretarul Episcopiei Romano-catolice din Timişoara, condamnat 12 ani 
muncă silnică.
Topa Petre, doctor, fost Subsecretar de Stat, condamnat 10 ani.
Waltner Iosif, Directorul Eparhiei catolice din Timişoara, 15 ani.

Tot în legătură cu Nunţiatura au fost arestate şi condamnate la pedepse foarte mari zeci de 
persoane:
Alexandrescu Constantin, profesor, doctor în filozofie, originar din judeţul Vâlcea (25 de ani); 
Alecu Ion; Baram Louis (preot); Bil Simion; Bob Leon (preot); Costache Ion; Crăciun Gheorghe 
(preot); Cruceanu Constantin (consul II); Csendes Eugen; Cutcan Eusebiu (preot din comuna Şoricani); 
Dewald Cristina; Epureanu Paulina (medic din Turnu Severin); Fenywes Iudith-Maria (soră); Fisch 
Ion; Guţiu Gheorghe; Griţ Grigore (preot); Hagiu Petre (preot); Iliescu Constantin; Kernweiss 
Ecaterina (Gerta); Lehrer Terezia; Leluţiu Aurel (preot); Miclăuş Ştefan-Vasile (călugăr); Marinescu 
Vasile; Mihoc Martin (preot); Moldoveanu Ieronima-Ana; Neagoe Constantin (învăţător din Caracal); 
Niculescu Petre (funcţionar la vamă); Niculiţă Ioana; Orsoz Nicoară (din comuna Săcăuţa, judeţul 
Maramureş); Popovici Măria; Pădure Valeriu (general); Popovici Ion (consul II); Pop Gheorghe (din 
comuna Săcăuţa, judeţul Maramureş); Patricia (soră); Radu Ştefan (profesor); Reissner Hildegard 
(soră); Ritti Emil (preot); Rotaru Mihai (preot); Sălăjan Gavril (preot); Sandor Imre (preot din Alba 
Iulia); Schrit Eva-Elisabeta (soră); Ştefănescu Alexandru (consul II); Tătaru Ştefan (preot); Todea 
Alexandru (preot); Tudor Nicu (învăţător); Ursescu Gheorghe; Willjung (preot din comuna 
Becicherecul Mic); Wulff Elisabeta.

In legătură cu activităţile ce se desfăşurau în jurul legaţiei Turciei au avut loc mai multe 
procese în care au fost implicate alte zeci de persoane:
Ciobanu Vasile, pilot, născut în comuna Măgureni-Bacău, a fost condamnat la moarte, dar se 
pare că nu a fost executat, deoarece este semnalat în 1953 la lagărul de muncă forţată de la Midia.
Vâlsan Nicolae, ofiţer de marină din Constanţa, condamnat la moarte, în aceeaşi situaţie cu 
Ciobanu (neexecutat);
Ciocâlteu Şt. Alexandru, originar din Cluj, condamnat 20 ani;
Bentze Mircea Gheorghe, inginer din Bucureşti, 15 ani;
Cernătescu Aurelia-Sanda, casnică, din Constanţa, 10 ani; Kiazim Aktuan, căpitan de vas, de 
origină turcă, condamnat  10 ani; Popescu Nicolae, originar din Bacău, condamnat 7 ani; Alexiu Dan 
(funcţionar); Bari Suleiman (ofiţer); Bentze Aurel-Alfons (inginer); Bogorin Ion; Codru-Runcan 
Simion; Creţu (inginer); Despan Ion; Do-bra  Constantin   (radio-telegrafist),  Fintescu  Ion;  Florea 
Gheorghe; Georgescu  Ion  (doctor);  Gheorghiu  Cleante; Ionescu Guy; Ionescu Remus; Iscu 
Alexandru (căpitan); Mamut (comandant de vas), Mexi Ion; Popa Stelian; Popescu-Abeles Virginia; 
Popescu A. Ion; Popescu Ion-Oaie (comandor);  Raftopol  Spiru   (doctor);  Săndulescu  Margareta;   
Scrădeanu   Epure   Stela;   Ştefănescu   Henriette; Teodosiu   Dorin;   Ticuşeanu   Ion   (farmacist); 
Vasilescu-Veniamin Irina; Zaharia Ion (căpitan).

Stricându-se relaţiile cu Iugoslavia şi vrând Stalin să se răzbune pe călăul Tito, a ordonat să se 
facă procese exemplare în toate guberniile primite cadou de la Aliaţi. Şi călăul Gheorghiu-Dej trebuia 
să fie prezent. Sute de persoane au fost arestate şi condamnate. Printre ele se numără:
Basler Djuro, inginer, fost şef de serviciu la Centrala petroliferă Muntenia. A fost condamnat 
la moarte, dar se pare că n-a fost executat.
Milutinovici  Nicola,   a  fost  condamnat  la moarte, dar neexecutat.
Nedici Vidosa, renumita "Vida", care schingiuia pe bărbaţi cu un sadism necunoscut în analele 
criminalisticii, ajunsă colonel în securitatea românească, a fost arestată pentru colaborare cu sârbii şi 
condamnată la moarte, dar n-a fost executată. In cadrul schimbului cu un spion român, a fost predată 
Iugoslaviei.
Boşca Laţichi, ataşat de presă al Ambasadei Iugoslave de la Bucureşti, a fost condamnat pe 
viaţă;
Adamov Milord, din Chichinda, condamnat pe viaţă; Peiovici Angelco, condamnat pe viaţă; 
Silin Miladin (pe viaţă); Stanoievici Bojidar (la muncă silnică pe viaţă); Milos Tudorov (doctor), 
condamnat pe viaţă, Petrov Jiva; Radosavlievici Svetomir; Medici Nicola; Adamovici Mita (din corn 
Sânicolau), Balea Alexandru (din com. Moldova Nouă); Bogov Margareta (din Oraviţa); Bugarschi 
Sava (din Securitatea de la Timişoara, unde era maior anchetator şi a schingiuit deţinuţii, alături de 
ticăloasa Vida Nedici . Partizanii din lotul colonelului Uţă Ion, nu-i pot uita niciodată din cauza 
chinurilor pe care le-au suferit); Belovici Draga; Conici Borislav; Daniei Stoian (din comuna Sâmpetru 
Mare); Despotovici; Ghiughici Ivan; Fenlacichi Rada (din Timişoara); Ghedos Teodorov, Giurcovici 
Radoslav (din com. Socol); Gavrilovici Nicolae (profesor); Giurgiev Pera (din com. Saravale); 
Giurgieb Bogdan (din com. Saravale); Isac Milutin (din com. Cenad); Jivanov Rada (din com. Cenad); 
Iovanov Arsa; Ioachim Georgea (notar), Iacovlevici Bora; Iancovici Ivan (din com. Liubcova); 
Iancivici Jiva; Iovancovici Duşco; Iovancovici Duşan; Iovin Mita; Lazăr Adamov (învăţător); Luchici 
Panta; Marşal Ante; Marcovici (inginer), Medici Nicola; Milici Rada (din com, Saravale), Mircov Jiva; 
Mircov Milan; Marcovici Liubiţa; Milutinovici Nicola; Nedomacichi Marinco; Nestorovici Visa (din 
com. Liubcova); Nicolin Lazăr; Ostoici Mihai; Paulievici Slobodan; Petrov Bora; Petrov Jiva; Popov 
Novac (din Timişoara); Popovici Jiva (din com. Belobreşca); Radosavlievici Nicolae; Radosavlievici 
Svetomir; Radosevici Milan (din com. Socol); Sapunjin Jifco (din com. Cenadul Mare); Sapunjin Iota; 
Selim Velimir; Stanoiev Dobrivoi; Stoianov Paşa; Stoianovici Svetca (din com. Moldova Nouă); 
Stoicovici Gheorghe (comisar la Oraviţa); Unici Jarco (din com. Belobreşca); Teodorovici Goriţa; 
Tudorovici Milan, Valevici Jiva, Vemici Lazăr; Vucmirovici Goico; Vuletici Zoran; Tovladiat 
Liubomir.

Prin anchete au trecut circa 1.000 de persoane.
Toate  aceste  arestări,  condamnări  şi executări au avut loc înainte ca Stalin să crape. A fost o 
lecţie pe care a dat-o aliaţilor care l-au salvat şi ajutat să câştige războiul. Este de fapt politica perfidă 
rusească şi, de ce să nu spunem, comunistă, care se serveşte de oricine, atâta timp cât are nevoie şi 
după aceea, drept recunoştinţă, îl extermină. A dovedit-o pe propriu-i popor, prin milioanele de 
exterminaţi, înainte de a arăta lumii libere "faţa umană a comunismului". Dizidenţii mai au încă de 
învăţat, că dialogul se poartă într-un singur sens: cel dorit de Kremlin.
Şi  acelaşi  lucru   trebuie  să-l înţeleagă şi lumea liberă.

O NOUĂ TACTICĂ SOVIETICĂ
Moartea lui Stalin pune noua conducere sovietică în faţa revoltei de la Berlin din 1953.
Cu toate dificultăţile interne datorate mişcărilor din lagărele de exterminare, cu toate 
nemulţumirile din ţările subjugate, Rusia urmăreşte să schimbe tactica pe plan extern şi să continue 
ameninţarea lumii. Acest guvern de aventurieri, demagogi şi mincinoşi căuta sub paravanul 
coexistenţei paşnice, a luptei pentru pace, să câştige timp, să pună mâna şi să stăpânească dezordinea 
ce părea că se extinde. Sesizează că americanii şi lumea liberă nu doresc războiul nuclear şi caută să 
profite.

Conferinţele la nivel înalt nu vor rezolva nimic. în schimb prestigiul rusesc creşte după fiecare 
întâlnire. Un nou asalt pentru dominarea lumii se punea la cale prin:
- Infiltrarea economică şi politică în Orientul Apropiat.
- Instaurarea unui regim favorabil în Egipt prin care să urmărească tăierea legăturilor 
comerciale ale Angliei prin Canalul de Suez.
- Încercarea de a face din Pakistan o trambulină prin mărirea numărului de spioni şi centre de 
informaţii.
Scopul era acelaşi de totdeauna: modificarea forţelor în favoarea statelor comuniste, indiferent 
de ce denumire ar fi purtat şi, la nevoie, siguranţa că pot lovi primii.

Rusia, care încă din 1951 încercase pregătirea terenului în vederea invaziei Iranului şi 
înlăturarea Şahului, prin instalarea ca prim ministru a lui Mosadek, se vede în dificultate. Datorită 
politicii antipopulare, Mosadek a fost nevoit să  fugă în pijama şi să se ascundă într-o pivniţă   de  furia 
poporului,  sătul  de acest guvern care, în acele zile, scosese mitralierele şi tancurile pe străzi.

JILAVA MEREU SUPRA AGLOMERATA 
Relatări din gura unora ce nu mai sunt şi din spusele altora ce par nişte fiinţe veştejite.
"Întunericul se aşternuse peste Jilava. Neospitalieră închisoare n-a mai voit să ne primească. 
Închiderea se făcuse pentru ziua de 12 Decembrie. Dar afară nu ne-au dat. Ofiţerul de serviciu a luat 
dosarele în mână, le-a aranjat alfabetic şi ne-a întors cu faţa la perete, cu mâinile ridicate spre cer, ca 
pentru rugăciune. Tradiţionala şi umilitoarea percheziţie s-a făcut noilor veniţi în "aşezămintele" 
comuniste, după toate regulile, aici sub bolta rece a porţii fortului 13.

Când plăcerea pentru ei şi canonul pentru noi au luat sfârşit, ofiţerul s-a adresat cu o voce 
gravă: "Care cum îţi auzi numele, intră". Noi, buimăciţi, ne uitam, întrebându-ne în gând: "unde"? în 
acest timp un gardian desferecă o uşă ca de coteţ prin care intrarăm pe brânci, înghesuindu-ne şi tot aşa 
ramaserăm nedumeriţi. De ridicat nu ne puteam ridica, pentru că nu aveam unde. În urma noastră uşa 
se închise şi se ferecă, Lumina palidă a unui bec încastrat în plafon, nu ne permitea să vedem cât de 
lung este gangul în care ne aflam. Rămăsesem tot în ordine alfabetică: Beloiu Preda, Bentz Gheorghe, 
Boca Barbu Gheorghe, Miller Cornel şi Piticu Florin. Ghemuiţi, ne-am răsucit şi am reuşit să ne 
orientăm asupra locului unde ne găseam. Înălţimea o apreciarăm la 1,20 m., lăţimea tot cam la atâta, iar 
lungimea mai puţin de 2 metri. Pe partea dreaptă, lipite de zid, erau nişte marmite metalice şi hârdaie 
care, după părerea noastră, serveau la transportul mâncării pentru deţinuţi. Aşa că în spaţiul rămas liber 
între marmite şi zid, urma să ne întindem mădularele. Rămaşi singuri, sprijiniţi în mâini şi în genunchi, 
ne sfătuiam cum vom rostui de culcare şi mai ales de servitul tinetei care se găsea lângă uşa de intrare. 
Tineta nu putea fi dată din mână în mână până la cel care avea nevoie de ea, aşa că trebuia să suportăm 
trecerea unuia peste ceilalţi şi la ducere şi la întoarcere.

După ce am făcut un schimb de informaţii despre ce se mai întâmpla pe afară, informaţii unele 
ştiute de luni de zile, altele auzite de la a doua sau a treia mână, cineva a propus să ne facem o scurtă 
prezentare. În acest fel ne cunoşteam cel puţin pentru o noapte şi rămâneam cu un mic bagaj de 
cunoştinţe pe drumul pornit fără a şti unde duce şi cât durează".

Domnul Miller Cornel sparse gheaţa şi începu cam aşa:
"Domnilor, eu mi-s bănăţean în straiele mele, aşa cum se spune la noi în comuna Bocşa 
Montană de pe valea Bârzavei. M-am pomenit în casa părinţilor mei pe care o aveau în moştenire de la 
străbunici, de pe timpul când se alăturaseră lui Eftimie Murgu. Era o casă curată şi spaţioasă care 
purta-n sprânceană cuiburi de lăstuni, ca mai toate casele din comuna mea. Tata, care şi el s-a născut în 
aceeaşi casă, îşi petrecea tot timpul liber în a o îngriji şi a o dichisi. El este contabil la fabrica de 
cherestea, mama profesoară de muzică, iar eu, după ce am terminat facultatea de istorie şi arheologie 
din Cluj, am fost repartizat la Caransebeş, unde mi-am început ucenicia de profesor. Cum în secundar 
am făcut arheologia, am participat la săpăturile de la Oradea, Arcidava şi altele. Actul de la 23 August 
1944 a adus după sine viforul evenimentelor prea cunoscute de d-voastră şi pe care nu le mai 
pomenesc. Peste toţi s-a abătut nenorocirea în care suntem astăzi. Însă peste noi, care am fost cetăţeni 
români dar de origine şvabă, s-a mai abătut o altă   pacoste   înaintea   acesteia.   Fiind   socotiţi   ca 
nemţi de către sovietici şi comuniştii români, am fost transportaţi în URSS. Mii de oameni, claie peste 
grămadă ne-am pomenit aruncaţi în vagoane de transportat vite şi în condiţiuni   animalice   am   
străbătut  întinderile   sălbatice   ca si "umanitarismul"  sovietic. Domnilor voi sări peste episodul 
acelei călătorii, pentru că-n starea în care ne aflăm ar fi prea crud să deschid, fie şi-n treacăt, imaginea 
unor chinuri de neconceput.  Suficient să vă spun că am fost deportat în lagărele de exterminare din 
Extremul Orient, dar poate n-aţi crede dacă n-aş da şi nume ce mă cutremură astăzi când mă gândesc la 
ele şi sunt sigur că vor îngrozi omenirea într-o zi când se vor afla toate fărădelegile ce s-au petrecut pe 
acolo. Îmi permit să vă amintesc  numai  câteva din numele de groază prin care am trecut: Krasnoiarsk 
pe fluviul Enisei ce-şi mână apele spre Oceanul Arctic, Bratsk pe Angara, unul din afluenţii primului,   
unde lucram la viitoare amenajări de hidrocentrale. De acolo ne-au mutat mai spre răsărit, la Maevka, 
dincolo  de mult cântatul lac Baikal. Nu pot să nu amintesc "escalele"   de-a lungul   Amurului  la:  
Svobodni,   Blagovescensksi, Habarovsk. Acolo trebuia să ne ocupăm cu pescuitul  pe  fluviul  ce-şi 
duce  apele-n Pacific. Din capul locului trebuie să vă spun să ni s-a impus o anumită normă ce trebuia 
îndeplinită. Numai că pescuitul prin copci de gheaţă a căror grosime varia între 50-70 cm., este foarte  
anevoios.  Când  scoteam  peştii  la suprafaţă, îi depozitam   direct   în  lăzile  destinate  pentru  
transport,  deoarece erau gata congelaţi. Vă daţi seama la ce temperatură lucram.  Imaginea acelor peşti 
mi s-a întipărit pe vecie:  solzii roşii,  ochii ca două boabe negre încercuite de câte  un  inel  de  aur  
strălucitor.  Uneori  aveam impresia că ochii aceia mă urmăresc  cu dojana,  lăsându-mi  în suflet  o 
sinceră  şi neputincioasă compătimire, iar pe obraz o  discretă lacrimă. La sfârşitul programului mă în-
torceam  în lagăr sub influenţa acelor ochi ce-mi produceau   durere.   În   acele   condiţii  vitrege,  pe  
lângă   aceste munci forţate căutam să-mi răscumpăr păcatele cu conceperea unor piese de teatru.

Lucrările de care vă pomenii le-am refăcut în ţară şi poate într-o bună zi vor vedea lumina 
rampei.
Faptul  cel  mai  important  este  că  am  cunoscut în acele locuri neospitaliere pe Medi, o fată 
din Aradu- Nou, de care m-am  îndrăgostit lulea.  Acei care nu au putut rezista   vitregiilor  vremii   şi   
barbariei   omului,  au  rămas pe   acele   meleaguri   străine,  ca mărturie  de  necontestat a sclaviei 
secolului nostru. Câţi am mai rămas în viaţă, şi nu greşesc dacă spun că ne putem socoti supravieţuitori   
ai   "infernului   comunist",   ne-am   reîntors în  Ţară, în ţara noastră românească, nu în Germania. 
Medi a plecat înaintea mea cu vreo două săptămâni.

Cum am ajuns la Bocşa, i-am scris o carte poştală: "Dacă vrei să ne căsătorim, răspunde-mi". 
Şi răspunsul l-am primit şi mai scurt, tot pe o carte poştală: "Da". Şi, da a fost. Am doi flăcăi voinici. 
Medi este o bună şi iubitoare mamă. Sunt convins că-i va îngriji bine, cât timp nu voi fi lângă ei. Ceea 
ce este mai greu, este faptul că nu ştiu pentru ce sunt arestat. Sper să aflu".

Profesorul tăcu cu privirile pironite în tavanul scund. Tăcând, poate îşi aduna-n gând pricini 
imaginare pentru care  ar  fi arestat. Vorbind despre familie poate i se înfiripase vreo speranţă,  sau 
gândurile îi zburau spre răsăritul îndepărtat,  spre acei ochi dojenitori în cerc de aur. Toţi îi 
respectarăm, cu sfinţenie, pribegia gândurilor. Deodată tăcerea fu spartă de prâslea: Florin. "Domnilor,  
eu sunt mic de stat şi puţin de ani. De curând  am împlinit  17  ani în beciurile ministerului de interne. 
Am  fost elev la liceul Petru şi Pavel. Părinţii mei, sunt  ţărani şi locuiesc în corn. Pucheni. Am fost 
arestat şi    "încălzirea" mi s-a făcut în beciurile securităţii de pe str.  Vasile  Lupu.  De la Ploieşti am  
fost adus la "interne", unde am stat  9 luni.  Vorba vine că am stat. N-am să pot spune câte a îndurat 
domnul profesor, dar un lucru   palpabil   puteţi   să-l  vedeţi.   M-au  cocoşat în  bătaie. Intre Piaţa 
Palatului  şi Rahova m-au plimbat ca pe nişte moaşte, mai mult pe sus, că picioarele nu mă mai ţineau. 
Anchetat, bătut, iar anchetat, când pe rangă, când în vârful bocancilor ca mingea, nu ştiu cum, dar iată-
mă ajuns să răsuflu. Anchetatorii, văzând că rezist şi la bătăi şi la promisiuni dulcege, m-au încadrat la 
omisiune de denunţ şi am scăpat cu trei ani de închisoare. Săr şi eu ca domnul profesor peste câte mi-a 
fost dat să-ndur în perioada anchetelor şi vreau să vă spun că nu mi-am vândut şi nici nu mi-aş vinde 
colegii, de-ar fi să plătesc cu viaţa. Acum când am scăpat de ochelarii negri, de anchetele de după 
miezul nopţii, ca şi de cele repetate de peste zi, nu îmi mai fac probleme".

Aşa îşi termina micuţul elev prezentarea, în timp ce noi ascundeam în suflet tristeţea unor 
astfel de vremi barbare, ce-l maturizaseră înainte de majorat.
Beloiu Preda a fost scurt:
"Domnilor, îmi iubesc Ţara şi Neamul şi de aceea sunt aici, unde sunt forţat să ispăşesc o 
condamnare de 4 ani, pe care nu o merit. Sunt dobrogean de pe la Mircea Vodă, am familie şi doi 
copilaşi. Săr peste perioada anchetelor de la interne şi Rahova, iar pentru că am scăpat cu viaţă 
mulţumesc lui Dumnezeu. De acum nu mai am teamă. Cred că acelaşi lucru o să-l spună şi fratele 
Boca Barbu. El este ardelean şi bun român. Amândoi am fost în acelaşi proces. Nu mai are teamă că va 
fi mai rău decât în anchetele prin care a trecut".

La rândul său Bentz Gheorghe şi-a făcut prezentarea: "Eu nu am trecut prin faţa anchetatorilor 
de la securitate, dar în faţa exemplului dumneavoastră, al amicului nostru Florin şi, de ce să n-o spun, a 
unui neam ce îndură, cum n-a îndurat nici chiar sub năvălirile barbare, mă înclin. Sunt născut în 
Bucureşti, locuiam la Cluj cu soţia şi fetiţa în vârstă de 11 ani şi am fost arestat la Orăştie. Nu ştiu 
motivul, nu-l bănuiesc şi de fapt m-am convins că nimeni nu are motiv de a fi arestat. La mijloc este 
numai ura de moarte împotriva gintei noastre. Sunt convins că Dumnezeu mă va întări să 
supravieţuiesc  acestui cataclism".

Au urmat discuţii mai mult pe şoptite în doi şi, încet, liniştea s-a aşternut de-a binelea. Doar 
şobolanii mai stăruiau printre marmite şi hârdaie. Paiele, puţine şi jilave ca însuşi lugubrul edificiu în 
care ne aflam, serveau şi de saltea şi de velinţă. Trecerile unuia peste ceilalţi pentru servirea tinetei, s-
au sfârşit odată cu trecerea primei nopţi.

Dimineaţa, când s-a ordonat ieşirea, ne-am încolonat unul în spatele celuilalt. Dar s-a iscat o 
problemă grea, care nu a putut fi rezolvată decât de un "ofiţer". Primul ieşit a fost Piticu, iar dosarul 
prim era al lui Boca. Sergentul era nedumerit că nu corespundeau persoanele cu dosarele. Sta pe 
gânduri şi se scărpina în cap. In nedumerirea gardianului a apărut un ofiţer care ne-a comandat scurt să 
intrăm în gang. După câteva minute o nouă comandă de ieşire a lămurit situaţia. Deţinuţii şi-au dat 
seama de încurcătura miliţianului şi au venit în ordinea dosarelor aşezându-se unul în spatele altuia, iar 
ofiţerul s-a umflat în pene zicând gardianului: "Când este cap, vedeţi cât e de simplu"?

Afară ger. Norii mohorâţi şi grei stăteau parcă proptiţi pe zidurile înalte în drumul pe care erau 
mânaţi. Am trecut pe sub o boltă, pe sub a doua şi am cotit la dreapta. Gardianul zornăind cheile a 
deschis o uşă, a împins-o în laturi şi s-a retras într-o parte.

Am fost loviţi de un miros puternic de hasna, iar aerul cald dinăuntru, în contrast cu cel rece de 
afară, de la începutul lunii Decembrie, s-a transformat într-o năvală de aburi denşi, ca o teribilă 
înfruntare în mijlocul căreia cei din prag nu mai vedeau nimic. După prima ciocnire ce a durat câteva 
zeci de secunde, prin unduirea aburilor care a urmat mai mult ghiceai, în faţă, siluete nedesluşite, cu 
contururi ce păreau când ale unor umbre demonice adunate-n jurul cazanului cu smoală, când ale unor 
heruvimi în mantii cu aureole albe, dănţuitoare. O teamă venită din străfunduri necunoscute ne 
cuprinse cu fiecare pas ce-l făceam, iar sângele îşi schimbase viteza prin vine, sprâncenele se arcuiseră 
şi aşteptam să vedem cazanele în care fierb oamenii de vii. Până să realizăm ce se petrece cu noi am 
fost împinşi, în timp ce uşa s-a închis şi ferecat cu zăvoare şi lacăte.

Striviţi între uşă şi mulţimea despuiată încercam a crede că cei din faţa noastră sunt legaţi 
asemeni unor fraţi siamezi, judecând după faptul că mişcarea unuia o stârnea pe a celorlalţi. Feţele 
albe şi supte, cu pomeţii obrajilor ieşiţi în afară, ca ale unor sfinţi martiri desprinşi din frescele murale 
ale vreunei biserici bizantine, căutau spre noi cu ochii compătimitori şi buni în timp ce noi priveam 
nedumeriţi. în faţa acestui tablou de dincolo de imaginaţie, ramaserăm pironiţi şi sfioşi.

Din mijlocul lumii pe care o deranjasem, s-a desprins unul a cărui voce calmă şi odihnitoare ne 
spuse:
- Domnilor, eu sunt astăzi şeful de cameră şi-mi exprim părerea de rău că nu ne-am putut 
cunoaşte în condiţii normale, adică omeneşti. Oricum, în această invenţie comunistă unde nu este nici 
aerul necesar pentru a respira, vă spun de la început că spaţiul "locativ" este cât se poate de 
economicos şi nu exagerez dacă adaog că fiecare centimetru pătrat se măsoară. Pe priciurile suprapuse 
sunt cei mai vechi şi foarte mulţi bolnavi, care nu au primit nici măcar o aspirină. Preferinţa locurilor o 
are cel mai vechi sau bolnav şi se repartizează începând de la fereastră spre uşă. Pe jos, pe sub priciuri, 
ca şi pe intervalele dintre priciuri sunt cei care au venit înaintea dumneavoastră, fie chiar cu cinci 
minute, aşa că locuri, dacă s-ar mai putea numi aşa, se găsesc numai la şerpărie, adică acolo sub 
priciurile dinspre tinetă. Din această cameră aproape zilnic se fac plecări şi cu această ocazie se fac 
schimbări de locuri".

După ce ne-am dezbrăcat la fel ca ceilalţi, au urmat prezentările, întrebări, răspunsuri, 
schimburi de informaţii "noi" de pe afară, toate acestea în turuitul de la tinetă, supra solicitată de cele 
249 de persoane. Numele lui Florin, cel mai tânăr acum şi din cameră, trecu din gură-n gură, fiecare 
întrebându-se câţi ani are şi de unde este.

La un moment dat Florin se simţi strigat. S-a îndreptat spre partea opusă tinetei către cel ce-l 
chemase, şi care i-a spus:
- "Domnule Florin, aş vrea să te rog ceva. Eu mă numesc Adam, dar toată lumea din satul meu 
de lângă Arad îmi spune Moş Adam. Aşa mi se spune şi aici. Uite ce rugăminte am la dumneata. Din 
păcate mi-am pierdut simţul mirosului, iar aici, pe prici, din cauza înghesuielii sunt obligat mereu să-
mi schimb poziţia în funcţie de poziţiile convenabile ale celorlalţi. Acest lucru îl suport greu. Dacă 
dumneata, mai subţirel, ai suporta mai uşor, eu bucuros aş face schimb cu locul de lângă tinetă, sub 
prici. Oricum, pentru mine ar fi mai bine acolo".
Florin, mişcat pentru faptul că i se spunea "domnule" şi că vârsta lui era luată în consideraţie, 
păru puţin jenat şi spuse: "Nu, moş Adam, Vă mulţumesc".
La întoarcere, când Florin trecu pe lângă şeful de cameră, acesta îl opri şi-i zise: "Domnule 
Florin, aş vrea să te rog ceva. Vezi dumneata locul acela liber de pe prici? Este al meu" Florin îl 
întrerupse scurt, spunându-i:
- "Şi dumneavoastră doriţi să facem schimb de locuri?"
- "Da, răspunse şeful de cameră, dar de unde ştiţi"?
- "Ştiu, că şi moş Adam mi-a propus acelaşi lucru".
Un altul, care a ascultat discuţiile, a adăugat:
- "Au comuniştii puterea de a distruge un om, de a suprima libertatea şi drepturile unui popor, 
dar nu şi omenia".