GUVERNUL COMUNIST DIN ROMÂNIA ERA O SUCURSALĂ A MOSCOVEI După ce a obţinut de la anglo-americani mai mult decât a obţinut din partea lui Hitler, Rusia a început să se poarte ca stăpână absolută peste o jumătate de Europă. Stalin a fost cel care a dat directivele atât în politica internă cât şi în cea externă. Scopul urmărit era de a interzice orice influenţă străină de cea rusească, prin orice mijloace. De aceea s-a recurs la distrugerea opoziţiei şi a instituţiilor de bază din ţările subjugate, înlocuindu-le cu modele sovietice, pentru a se putea trece la o cruntă exploatare. Desigur că s-au găsit unelte murdare care, alături de oamenii instalaţi de Moscova, să aducă ţara la sapă de lemn. Şi tot Moscova a transformat ţările ocupate în adevărate închisori şi centre de exterminare. Paralel cu teroarea internă se ducea o politică de aversiune împotriva tuturor ţărilor necomuniste pentru a le îndepărta din zona de influenţă rezervată lor. Ca la o comandă au început să se intenteze procese, în acelaşi timp, în toate ţările zise de democraţie populară, în care să fie implicate ambasadele şi legaţiile străine, de la ministru, până la ultimul funcţionar. În România asistăm la procese în care au fost implicate peste o sută de persoane din legaţiile ţărilor occidentale, aducându-se acuzaţii şi mai ales insulte şefilor de State, Vaticanului şi miniştrilor. Dar în acest timp pe teritoriul României se pregătea muniţia pentru întreţinerea războiului din Coreea şi expansiunea comunismului în lume. Şi tot România hrănea armatele de diversiune de peste tot Statele Unite erau învinuite că uneltesc împotriva regimului comunist popular din România şi întreţin o propagandă războinică ajutând grupările de opoziţie. S-a refuzat acceptarea planului de ajutorare american pentru Europa, pretextându-se că are substrat politic, în timp ce, printr-o cruntă exploatare, Rusia a secătuit solul şi subsolul României. La protestele făcute împotriva abuzurilor, a falsificării voinţei naţionale şi a teroarei dezlănţuite de un guvern străin de interesele poporului român, oamenii Kremlinului sfidau şi dezlănţuiau un nou val de teroare. Prin aceste procese s-au urmărit: - Represalii împotriva Statelor Unite deoarece a expulzat pe consilierul de presă român de la Washington şi a interzis intrarea în America a unor propagandişti comunişti printre care Constantinescu Iaşi, Emil Petrovici şi Matei Socor. - Să se "demonstreze" că partidele de opoziţie urmăreau răsturnarea regimului din România, prin forţă. - Că Partidul Social Democrat - Independent de sub conducerea lui Constantin Titel Petrescu lucra sub influenţa laburiştilor englezi în scopul ruperii social-democraţilor de comunişti. S-a spus că, în acest scop, din Anglia au venit Morgan Philips (Secretarul General al Partidului Laburist) şi Sam Hatson (Preşedintele Uniunii Sindicale a minerilor englezi), care au sfătuit pe Titel Petrescu să nu fuzioneze cu comuniştii. În aceste procese s-a vorbit de multe nume de social-democraţi, adepţi ai lui Const. Titel Petrescu, printre care: Adrian Dimitriu (Secretar General), Eftimie Gherman, Hromatka, Iosif Musteţiu, Virgil Patru (Secretarul Preşedintelui), Bellu Silber, Saşa Wolhmann, Şerban Voinea. - S-a încercat să se inventeze că sioniştii ar fi fost folosiţi ca o armă împotriva guvernului comunist şi că organizaţia Irgun Zwei Leumi ar putea fi folosită la acte teroriste - S-a urmărit îndepărtarea corespondenţilor de presă, acuzându-i că deformează realităţile şi întreţin atmosfera de încordare internaţională. Regimul comunist a trecut la desfiinţarea Oficiilor culturale şi de informaţii american şi englez, învinuindu-le de spionaj şi a procedat la arestarea a mii de oameni, nu numai români, dar şi cetăţeni de naţionalităţi străine. Numele funcţionarilor diplomatici de la toate legaţiile occidentale au circulat în toate procesele înscenate de guvernul comunist. Din cadrul legaţiei angleze s-a vorbit despre: Generalul Greer (şef de stat major), Le Bougetell (şeful misiunii politice); Bodman, John Benett; Bowden; Chastelaine; Cleaver; Chipperfield; Eck Alexander (profesor de bizantinologie); Faure; Grees; Gibson; Kay; Kendel; King A. Robert (secretar de legaţie); Kirschen Leonard, Hogg Ton (ofiţer); Hoggarth; Hollman (ministru); Marchant-Benet Francisc (şef oficiu presă); Porter Ivor (căpitan), Ramsden; Ratz; Reed John; Roberts (ofiţer); Robinson Charles (ataşat militar); Sarrell Roderik (prim secretar); Watson (ataşat comercial); Wats (prim-secretar). Numele americanilor care au circulat în timpul proceselor, au fost următoarele: Berry Bourton (şeful misiunii); Buta Serafim; Donald; Dunham ( şeful presei americane); Fergusson; Gantenbein; Garrvey; Glod (maior); Halle (maior); Hamilton; Kohler; Mac Donald George; Melbourne Roy; Leveritch (consilier); Lowelle (colonel); Springfield; Shea Robert (şeful oficiului de cultură şi informaţii); Wattson; Wilcok (colonel); Williams Murat; Young Bill; Markham R. Italienii nu au lipsit nici ei: Scammacca (ministru); Americo Roşa (vice consul); Beltrani Vito Alvari; Benedetti; Bertolotti (agent consular); Carguelli (inginer); Cerbore (ministru); Cesare Regard (prim secretar); Giacomelo; Lazza (inginer); Manzone Bruno (profesor) Paris (vice consul); Purini Puri (prim secretar); Schisano; Spinedi Antonio (ataşat comercial); Vignati (agent consular). Franţa. Aici s-a vorbit de interesul pe care-l purta Doamna Bidault (soţia ministrului de externe) faţă de unele persoane din România; Ministrul Franţei la Bucureşti a fost amintit şi el; Barit; Baumartner; Borel; Boulen Pierre (consul); Damais; Grafeuille (secretar); Gurrier; Guirot Pierre (profesor); Karpe (ataşat militar la Istambul); Lamy Leon (secretar); Parisol Serge (colonel ataşat militar); Perry; D-na Prie; D-şoara Racia; Thibaudet (profesor); Varas Felix. Din partea Elveţiei a fost pomenit numele lui Ruedi Jaques (prim secretar de legaţie). Turcia a fost prezentă prin numele consului Regeb Bei şi al lui Emin. Ministrul Suediei Reutersward Patrie nu a lipsit nici el. Austria a fost deasemenea pomenită prin numele soţiei reprezentantului Schmidt. Nunţiatura de la Bucureşti a fost implicată prin: O'Hara Patrie, nunţiu apostolic şi arhiepiscop de Savannah; Msg. Guido Del Mestri; Kirk. Zile de-a rândul s-a aruncat cu noroi în "clica" lui Tito-Rancovici şi în uneltele lor de la Ambasada din Bucureşti: Baldjici Voia (consul); Bogdanovici Dobriţa (consul); Iancovici Duşco, Jupanschi Vasa (consul); Ranco Zeţ; Velebit (general-ministru). Cunoscuţii acestor persoane şi cunoscuţii cunoscuţilor lor şi aşa mai departe au fost arestaţi, judecaţi şi condamnaţi chiar la pedeapsa cu moartea. Corespondenţii de presă străini au fost fie judecaţi şi condamnaţi, fie expulzaţi: Brower Saint (de la ziarul New York Times); Ştefănescu Fernanda (de la acelaşi ziar) ; Gardony Ştefan (de la ziarul laburist Daily Herald); Kirschen Leonard (de la Associated Press); Phonc Marcel (corespondent al Agenţiei Israeliene de presă); Stoianov Pavle (corespondent la Tanjug) . . . Şi pentru a face un ghiveci naţional, s-a recurs şi la pomenirea numelor celor ce scăpaseră din ţară: Arhiducesa Ileana; Caranfil Nicolae; Doctor Willy Filderman; Minai Fărcăşanu şi cu soţia lui Pia Pilat-Fărcăşanu; Grubert; Mircea Ioaniţiu; Josette Lazăr; Niculescu Buzeşti; Augustin Popa; Romulus Boilă; Max Manolescu; Nicolae Rădescu; Rizescu Brăneşti; Camil Ring; Şerban Voinea; Iosif Sraier; Constantin Vişoianu; Saşa Wolhman. In jurul Legaţiei Marei Britanii au avut loc mai multe procese. Din lotul principal au făcut parte: Prinţesa Eleonora Bunea-Wied, fiica regelui Albaniei, înrudită şi cu familia regală română, care a fost condamnată la 20 de ani muncă silnică şi a murit în închisoare. Liviu Popescu-Nasta, corespondent de presă, a cărui fiică era căsătorită cu Wiliam Deakin, secretarul lui Winston Churchill, condamnat la 20 de ani muncă silnică. Mugur Constantin, condamnat pe viaţă. Surorile Anny şi Nora Samuelli, funcţionare la ambasadă şi care au primit 20 şi respectiv 15 ani muncă silnică. In acest proces, ca de altfel în toate celelalte, s-au adus martori ai acuzării dintre prieteni şi cunoscuţi, care au depus mărturie în stare de arest şi după aceea au fost condamnaţi în alte loturi şi trimişi în lagărele şi închisorile de exterminare. Dintre acei care au fost arestaţi cu acest lot, au mai fost semnalaţi: Bercovici Israel-Asra (Directorul ziarului "L'Independance Roumaine" şi "Liberalul"); Bodman (şef de aeroport); Beldi Francisc; Boroida Sama; Corbaru Vladimir (student); Constantinescu Octavian (Director General în Ministerul de Finanţe); Cantacuzino-Herescu Nadia; Grigoriţă Fulvia; Grigorescu Modest; doctor Gligor Ştefan; Gesner Nicolae; Hillard Richard (profesor la Academia Comercială); Hurmuzescu Dan; Iordan Dumitru (Director de bancă); Ionescu State (colonel), Pora Gabricla; Petala Vintilă; Patru Virgil (avocat); Racotă; Raţiu Victor; Roiu Florin (din Ministerul de externe, condamnat şi în lotul Iuliu Maniu); Semilian S. (ziarist); Sejanu (ziarist), Snabel Nathan; Tomaziu Gheorghe; Visner E. (inginer), Zahirnic Constantin (Director la YMCA)\.. Alte loturi condamnate în legătură cu Legaţia Marei Britanii: Bosoancă Mihai, colonel, condamnat la moarte şi executat; Liciu Alexandru (Preşedintele Curţii de Apel), executat; Polizu Micşuneşti Gheorghe, executat; Romanescu Mihai, (general de aviaţie) executat; Dumitrescu Anton (colonel), condamnat la 16 ani; Matac Radu (inginer), condamnat la 20 ani; Onişor Titus (avocat), la 12 ani; Vasilescu Valjan Ion (avocat), condamnat la 20 ani; Agarici Constantin (as al aviaţiei); Alexe Gheorghe (maistru); Birthelmen Ana; Cassian (general); Cecropide Dinu (director de bancă); Constantinescu Traian (căpitan); Coslovschi Orest; Ducu Gheorghe; Gaşpar Mihaela (aviatoare); Giurcone Alexandru; Kiriacescu Lulu (colonel, ataşat militar la Ancara), Lăzărescu Mihai (colonel), Liciu Germina (condamnată la 15 ani); Micu (colonel); Mincă Dan (căpitan), Păun Alexandru (pilot); Păunescu Alexandru; Răşcanu Gr. Petre (Procuror General la înalta Curte), condamnat 15 ani şi exterminat la Piteşti; Răşcanu Elena (soţie), condamnată la 10 ani; ing. Răşcanu Dinu (fiu) condamnat la 10 ani; Rusu Nadia (aviatoare), Săvescu Constantin (colonel); Teodoru Constantin (comandor de aviaţie). In jurul Ambasadei Franţei s-a constituit un lot principal în care s-au pronunţat următoarele condamnări: Cudablu Ion, moşier şi industriaş, condamnat la moarte; Druszez Romuald, inginer, condamnat la moarte şi executat; Matei Dumitru, preot catolic de la Iaşi, condamnat la moarte şi executat. Braşoveanu Gheorghe, maior de aviaţie, condamnat 20 de ani. Bassy Lucian, Secretarul Uniunii Francezilor din România, cetăţean francez, condamnat la 20 de ani muncă silnică. Celestine Gauchet Pauline, cetăţeană franceză, 20 de ani. Fontaine Louis, cetăţean francez, condamnat 20 de ani. Ghiţulescu Toma, inginer, Directorul Societăţii Franceze de mine de aur din România, condamnat 10 ani. Lambru Dumitru, funcţionar la C.F.R., condamnat pe viaţă. Olteanu Alexandru, locotenent colonel, condamnat 20 de ani. Perraudin Elisabeta, cetăţeană franceză, 15 ani muncă silnică. Pentru a se vedea că acţiunile se dirijau de la Moscova, amintesc faptul că în acelaşi timp avea loc un proces cu acelaşi substrat în Polonia, tot în jurul diplomaţilor francezi, în care au fost implicaţi Consulul Bordet, De Brossin, Humm, Gaston, Andre Robineau, ş.a. Tot conform dispoziţiilor primite, martorii acuzării au fost condamnaţi, printre ei găsindu-se: Chirilă Aurel (licenţiat în litere, din Rădăuţi), Coman Valeriu, Coposu Harlette, Dumitru Grigore, Ene Catrina, Furnarache Robert, Doctor Gheorghiu Ion, din Iaşi; Gheorghiu Mihai; Hărvătescu Dumitru; Havrenciuc Marian; Irimescu Vasile; Mocanu Vasile; Marcovici France (moartă la închisoarea Mislea); Popescu Alexandru (ofiţer); Popescu Petre; Raftopol Spiru; Şchiopu Ion; Sosinschi Petre; Vârlănescu Nicolae . . . In jurul Nunţiaturii, cu implicaţii şi asupra Legaţiei Italiei de la Bucureşti, s-au înscenat mai multe procese, în lotul principal au fost incluşi: Boroş Adalbert, Rectorul Seminarului din Timişoara, consacrat ca episcop catolic, condamnat la muncă silnică pe viaţă. Pintori Eraldo, cetăţean italian, funcţionar al Legaţiei, a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă. Săndulescu Gheorghe, Inspector general şcolar, colaborator cu regimul comunist, a creat un Partid Social Creştin. A fost condamnat pe viaţă. Schubert Iosif, consacrat episcop catolic, condamnat pe viaţă. Ştefănescu Lazăr, Inspector general şcolar, aviator politic şi colaborator al regimului comunist. S-a asociat lui Săndulescu şi au dus în închisoare peste o sută de oameni nevinovaţi. în închisoare a căutat să reeduce pe deţinuţi. A fost condamnat pe viaţă. Pacha Augustin, Episcop din Timişoara, condamnat 18 ani muncă silnică. Gatti Clement, preot la Biserica Italiană din Bucureşti, 15 ani. Heber Ion, preot şi secretarul Episcopiei Romano-catolice din Timişoara, condamnat 12 ani muncă silnică. Topa Petre, doctor, fost Subsecretar de Stat, condamnat 10 ani. Waltner Iosif, Directorul Eparhiei catolice din Timişoara, 15 ani. Tot în legătură cu Nunţiatura au fost arestate şi condamnate la pedepse foarte mari zeci de persoane: Alexandrescu Constantin, profesor, doctor în filozofie, originar din judeţul Vâlcea (25 de ani); Alecu Ion; Baram Louis (preot); Bil Simion; Bob Leon (preot); Costache Ion; Crăciun Gheorghe (preot); Cruceanu Constantin (consul II); Csendes Eugen; Cutcan Eusebiu (preot din comuna Şoricani); Dewald Cristina; Epureanu Paulina (medic din Turnu Severin); Fenywes Iudith-Maria (soră); Fisch Ion; Guţiu Gheorghe; Griţ Grigore (preot); Hagiu Petre (preot); Iliescu Constantin; Kernweiss Ecaterina (Gerta); Lehrer Terezia; Leluţiu Aurel (preot); Miclăuş Ştefan-Vasile (călugăr); Marinescu Vasile; Mihoc Martin (preot); Moldoveanu Ieronima-Ana; Neagoe Constantin (învăţător din Caracal); Niculescu Petre (funcţionar la vamă); Niculiţă Ioana; Orsoz Nicoară (din comuna Săcăuţa, judeţul Maramureş); Popovici Măria; Pădure Valeriu (general); Popovici Ion (consul II); Pop Gheorghe (din comuna Săcăuţa, judeţul Maramureş); Patricia (soră); Radu Ştefan (profesor); Reissner Hildegard (soră); Ritti Emil (preot); Rotaru Mihai (preot); Sălăjan Gavril (preot); Sandor Imre (preot din Alba Iulia); Schrit Eva-Elisabeta (soră); Ştefănescu Alexandru (consul II); Tătaru Ştefan (preot); Todea Alexandru (preot); Tudor Nicu (învăţător); Ursescu Gheorghe; Willjung (preot din comuna Becicherecul Mic); Wulff Elisabeta. In legătură cu activităţile ce se desfăşurau în jurul legaţiei Turciei au avut loc mai multe procese în care au fost implicate alte zeci de persoane: Ciobanu Vasile, pilot, născut în comuna Măgureni-Bacău, a fost condamnat la moarte, dar se pare că nu a fost executat, deoarece este semnalat în 1953 la lagărul de muncă forţată de la Midia. Vâlsan Nicolae, ofiţer de marină din Constanţa, condamnat la moarte, în aceeaşi situaţie cu Ciobanu (neexecutat); Ciocâlteu Şt. Alexandru, originar din Cluj, condamnat 20 ani; Bentze Mircea Gheorghe, inginer din Bucureşti, 15 ani; Cernătescu Aurelia-Sanda, casnică, din Constanţa, 10 ani; Kiazim Aktuan, căpitan de vas, de origină turcă, condamnat 10 ani; Popescu Nicolae, originar din Bacău, condamnat 7 ani; Alexiu Dan (funcţionar); Bari Suleiman (ofiţer); Bentze Aurel-Alfons (inginer); Bogorin Ion; Codru-Runcan Simion; Creţu (inginer); Despan Ion; Do-bra Constantin (radio-telegrafist), Fintescu Ion; Florea Gheorghe; Georgescu Ion (doctor); Gheorghiu Cleante; Ionescu Guy; Ionescu Remus; Iscu Alexandru (căpitan); Mamut (comandant de vas), Mexi Ion; Popa Stelian; Popescu-Abeles Virginia; Popescu A. Ion; Popescu Ion-Oaie (comandor); Raftopol Spiru (doctor); Săndulescu Margareta; Scrădeanu Epure Stela; Ştefănescu Henriette; Teodosiu Dorin; Ticuşeanu Ion (farmacist); Vasilescu-Veniamin Irina; Zaharia Ion (căpitan). Stricându-se relaţiile cu Iugoslavia şi vrând Stalin să se răzbune pe călăul Tito, a ordonat să se facă procese exemplare în toate guberniile primite cadou de la Aliaţi. Şi călăul Gheorghiu-Dej trebuia să fie prezent. Sute de persoane au fost arestate şi condamnate. Printre ele se numără: Basler Djuro, inginer, fost şef de serviciu la Centrala petroliferă Muntenia. A fost condamnat la moarte, dar se pare că n-a fost executat. Milutinovici Nicola, a fost condamnat la moarte, dar neexecutat. Nedici Vidosa, renumita "Vida", care schingiuia pe bărbaţi cu un sadism necunoscut în analele criminalisticii, ajunsă colonel în securitatea românească, a fost arestată pentru colaborare cu sârbii şi condamnată la moarte, dar n-a fost executată. In cadrul schimbului cu un spion român, a fost predată Iugoslaviei. Boşca Laţichi, ataşat de presă al Ambasadei Iugoslave de la Bucureşti, a fost condamnat pe viaţă; Adamov Milord, din Chichinda, condamnat pe viaţă; Peiovici Angelco, condamnat pe viaţă; Silin Miladin (pe viaţă); Stanoievici Bojidar (la muncă silnică pe viaţă); Milos Tudorov (doctor), condamnat pe viaţă, Petrov Jiva; Radosavlievici Svetomir; Medici Nicola; Adamovici Mita (din corn Sânicolau), Balea Alexandru (din com. Moldova Nouă); Bogov Margareta (din Oraviţa); Bugarschi Sava (din Securitatea de la Timişoara, unde era maior anchetator şi a schingiuit deţinuţii, alături de ticăloasa Vida Nedici . Partizanii din lotul colonelului Uţă Ion, nu-i pot uita niciodată din cauza chinurilor pe care le-au suferit); Belovici Draga; Conici Borislav; Daniei Stoian (din comuna Sâmpetru Mare); Despotovici; Ghiughici Ivan; Fenlacichi Rada (din Timişoara); Ghedos Teodorov, Giurcovici Radoslav (din com. Socol); Gavrilovici Nicolae (profesor); Giurgiev Pera (din com. Saravale); Giurgieb Bogdan (din com. Saravale); Isac Milutin (din com. Cenad); Jivanov Rada (din com. Cenad); Iovanov Arsa; Ioachim Georgea (notar), Iacovlevici Bora; Iancovici Ivan (din com. Liubcova); Iancivici Jiva; Iovancovici Duşco; Iovancovici Duşan; Iovin Mita; Lazăr Adamov (învăţător); Luchici Panta; Marşal Ante; Marcovici (inginer), Medici Nicola; Milici Rada (din com, Saravale), Mircov Jiva; Mircov Milan; Marcovici Liubiţa; Milutinovici Nicola; Nedomacichi Marinco; Nestorovici Visa (din com. Liubcova); Nicolin Lazăr; Ostoici Mihai; Paulievici Slobodan; Petrov Bora; Petrov Jiva; Popov Novac (din Timişoara); Popovici Jiva (din com. Belobreşca); Radosavlievici Nicolae; Radosavlievici Svetomir; Radosevici Milan (din com. Socol); Sapunjin Jifco (din com. Cenadul Mare); Sapunjin Iota; Selim Velimir; Stanoiev Dobrivoi; Stoianov Paşa; Stoianovici Svetca (din com. Moldova Nouă); Stoicovici Gheorghe (comisar la Oraviţa); Unici Jarco (din com. Belobreşca); Teodorovici Goriţa; Tudorovici Milan, Valevici Jiva, Vemici Lazăr; Vucmirovici Goico; Vuletici Zoran; Tovladiat Liubomir. Prin anchete au trecut circa 1.000 de persoane. Toate aceste arestări, condamnări şi executări au avut loc înainte ca Stalin să crape. A fost o lecţie pe care a dat-o aliaţilor care l-au salvat şi ajutat să câştige războiul. Este de fapt politica perfidă rusească şi, de ce să nu spunem, comunistă, care se serveşte de oricine, atâta timp cât are nevoie şi după aceea, drept recunoştinţă, îl extermină. A dovedit-o pe propriu-i popor, prin milioanele de exterminaţi, înainte de a arăta lumii libere "faţa umană a comunismului". Dizidenţii mai au încă de învăţat, că dialogul se poartă într-un singur sens: cel dorit de Kremlin. Şi acelaşi lucru trebuie să-l înţeleagă şi lumea liberă. O NOUĂ TACTICĂ SOVIETICĂ Moartea lui Stalin pune noua conducere sovietică în faţa revoltei de la Berlin din 1953. Cu toate dificultăţile interne datorate mişcărilor din lagărele de exterminare, cu toate nemulţumirile din ţările subjugate, Rusia urmăreşte să schimbe tactica pe plan extern şi să continue ameninţarea lumii. Acest guvern de aventurieri, demagogi şi mincinoşi căuta sub paravanul coexistenţei paşnice, a luptei pentru pace, să câştige timp, să pună mâna şi să stăpânească dezordinea ce părea că se extinde. Sesizează că americanii şi lumea liberă nu doresc războiul nuclear şi caută să profite. Conferinţele la nivel înalt nu vor rezolva nimic. în schimb prestigiul rusesc creşte după fiecare întâlnire. Un nou asalt pentru dominarea lumii se punea la cale prin: - Infiltrarea economică şi politică în Orientul Apropiat. - Instaurarea unui regim favorabil în Egipt prin care să urmărească tăierea legăturilor comerciale ale Angliei prin Canalul de Suez. - Încercarea de a face din Pakistan o trambulină prin mărirea numărului de spioni şi centre de informaţii. Scopul era acelaşi de totdeauna: modificarea forţelor în favoarea statelor comuniste, indiferent de ce denumire ar fi purtat şi, la nevoie, siguranţa că pot lovi primii. Rusia, care încă din 1951 încercase pregătirea terenului în vederea invaziei Iranului şi înlăturarea Şahului, prin instalarea ca prim ministru a lui Mosadek, se vede în dificultate. Datorită politicii antipopulare, Mosadek a fost nevoit să fugă în pijama şi să se ascundă într-o pivniţă de furia poporului, sătul de acest guvern care, în acele zile, scosese mitralierele şi tancurile pe străzi. JILAVA MEREU SUPRA AGLOMERATA Relatări din gura unora ce nu mai sunt şi din spusele altora ce par nişte fiinţe veştejite. "Întunericul se aşternuse peste Jilava. Neospitalieră închisoare n-a mai voit să ne primească. Închiderea se făcuse pentru ziua de 12 Decembrie. Dar afară nu ne-au dat. Ofiţerul de serviciu a luat dosarele în mână, le-a aranjat alfabetic şi ne-a întors cu faţa la perete, cu mâinile ridicate spre cer, ca pentru rugăciune. Tradiţionala şi umilitoarea percheziţie s-a făcut noilor veniţi în "aşezămintele" comuniste, după toate regulile, aici sub bolta rece a porţii fortului 13. Când plăcerea pentru ei şi canonul pentru noi au luat sfârşit, ofiţerul s-a adresat cu o voce gravă: "Care cum îţi auzi numele, intră". Noi, buimăciţi, ne uitam, întrebându-ne în gând: "unde"? în acest timp un gardian desferecă o uşă ca de coteţ prin care intrarăm pe brânci, înghesuindu-ne şi tot aşa ramaserăm nedumeriţi. De ridicat nu ne puteam ridica, pentru că nu aveam unde. În urma noastră uşa se închise şi se ferecă, Lumina palidă a unui bec încastrat în plafon, nu ne permitea să vedem cât de lung este gangul în care ne aflam. Rămăsesem tot în ordine alfabetică: Beloiu Preda, Bentz Gheorghe, Boca Barbu Gheorghe, Miller Cornel şi Piticu Florin. Ghemuiţi, ne-am răsucit şi am reuşit să ne orientăm asupra locului unde ne găseam. Înălţimea o apreciarăm la 1,20 m., lăţimea tot cam la atâta, iar lungimea mai puţin de 2 metri. Pe partea dreaptă, lipite de zid, erau nişte marmite metalice şi hârdaie care, după părerea noastră, serveau la transportul mâncării pentru deţinuţi. Aşa că în spaţiul rămas liber între marmite şi zid, urma să ne întindem mădularele. Rămaşi singuri, sprijiniţi în mâini şi în genunchi, ne sfătuiam cum vom rostui de culcare şi mai ales de servitul tinetei care se găsea lângă uşa de intrare. Tineta nu putea fi dată din mână în mână până la cel care avea nevoie de ea, aşa că trebuia să suportăm trecerea unuia peste ceilalţi şi la ducere şi la întoarcere. După ce am făcut un schimb de informaţii despre ce se mai întâmpla pe afară, informaţii unele ştiute de luni de zile, altele auzite de la a doua sau a treia mână, cineva a propus să ne facem o scurtă prezentare. În acest fel ne cunoşteam cel puţin pentru o noapte şi rămâneam cu un mic bagaj de cunoştinţe pe drumul pornit fără a şti unde duce şi cât durează". Domnul Miller Cornel sparse gheaţa şi începu cam aşa: "Domnilor, eu mi-s bănăţean în straiele mele, aşa cum se spune la noi în comuna Bocşa Montană de pe valea Bârzavei. M-am pomenit în casa părinţilor mei pe care o aveau în moştenire de la străbunici, de pe timpul când se alăturaseră lui Eftimie Murgu. Era o casă curată şi spaţioasă care purta-n sprânceană cuiburi de lăstuni, ca mai toate casele din comuna mea. Tata, care şi el s-a născut în aceeaşi casă, îşi petrecea tot timpul liber în a o îngriji şi a o dichisi. El este contabil la fabrica de cherestea, mama profesoară de muzică, iar eu, după ce am terminat facultatea de istorie şi arheologie din Cluj, am fost repartizat la Caransebeş, unde mi-am început ucenicia de profesor. Cum în secundar am făcut arheologia, am participat la săpăturile de la Oradea, Arcidava şi altele. Actul de la 23 August 1944 a adus după sine viforul evenimentelor prea cunoscute de d-voastră şi pe care nu le mai pomenesc. Peste toţi s-a abătut nenorocirea în care suntem astăzi. Însă peste noi, care am fost cetăţeni români dar de origine şvabă, s-a mai abătut o altă pacoste înaintea acesteia. Fiind socotiţi ca nemţi de către sovietici şi comuniştii români, am fost transportaţi în URSS. Mii de oameni, claie peste grămadă ne-am pomenit aruncaţi în vagoane de transportat vite şi în condiţiuni animalice am străbătut întinderile sălbatice ca si "umanitarismul" sovietic. Domnilor voi sări peste episodul acelei călătorii, pentru că-n starea în care ne aflăm ar fi prea crud să deschid, fie şi-n treacăt, imaginea unor chinuri de neconceput. Suficient să vă spun că am fost deportat în lagărele de exterminare din Extremul Orient, dar poate n-aţi crede dacă n-aş da şi nume ce mă cutremură astăzi când mă gândesc la ele şi sunt sigur că vor îngrozi omenirea într-o zi când se vor afla toate fărădelegile ce s-au petrecut pe acolo. Îmi permit să vă amintesc numai câteva din numele de groază prin care am trecut: Krasnoiarsk pe fluviul Enisei ce-şi mână apele spre Oceanul Arctic, Bratsk pe Angara, unul din afluenţii primului, unde lucram la viitoare amenajări de hidrocentrale. De acolo ne-au mutat mai spre răsărit, la Maevka, dincolo de mult cântatul lac Baikal. Nu pot să nu amintesc "escalele" de-a lungul Amurului la: Svobodni, Blagovescensksi, Habarovsk. Acolo trebuia să ne ocupăm cu pescuitul pe fluviul ce-şi duce apele-n Pacific. Din capul locului trebuie să vă spun să ni s-a impus o anumită normă ce trebuia îndeplinită. Numai că pescuitul prin copci de gheaţă a căror grosime varia între 50-70 cm., este foarte anevoios. Când scoteam peştii la suprafaţă, îi depozitam direct în lăzile destinate pentru transport, deoarece erau gata congelaţi. Vă daţi seama la ce temperatură lucram. Imaginea acelor peşti mi s-a întipărit pe vecie: solzii roşii, ochii ca două boabe negre încercuite de câte un inel de aur strălucitor. Uneori aveam impresia că ochii aceia mă urmăresc cu dojana, lăsându-mi în suflet o sinceră şi neputincioasă compătimire, iar pe obraz o discretă lacrimă. La sfârşitul programului mă în- torceam în lagăr sub influenţa acelor ochi ce-mi produceau durere. În acele condiţii vitrege, pe lângă aceste munci forţate căutam să-mi răscumpăr păcatele cu conceperea unor piese de teatru. Lucrările de care vă pomenii le-am refăcut în ţară şi poate într-o bună zi vor vedea lumina rampei. Faptul cel mai important este că am cunoscut în acele locuri neospitaliere pe Medi, o fată din Aradu- Nou, de care m-am îndrăgostit lulea. Acei care nu au putut rezista vitregiilor vremii şi barbariei omului, au rămas pe acele meleaguri străine, ca mărturie de necontestat a sclaviei secolului nostru. Câţi am mai rămas în viaţă, şi nu greşesc dacă spun că ne putem socoti supravieţuitori ai "infernului comunist", ne-am reîntors în Ţară, în ţara noastră românească, nu în Germania. Medi a plecat înaintea mea cu vreo două săptămâni. Cum am ajuns la Bocşa, i-am scris o carte poştală: "Dacă vrei să ne căsătorim, răspunde-mi". Şi răspunsul l-am primit şi mai scurt, tot pe o carte poştală: "Da". Şi, da a fost. Am doi flăcăi voinici. Medi este o bună şi iubitoare mamă. Sunt convins că-i va îngriji bine, cât timp nu voi fi lângă ei. Ceea ce este mai greu, este faptul că nu ştiu pentru ce sunt arestat. Sper să aflu". Profesorul tăcu cu privirile pironite în tavanul scund. Tăcând, poate îşi aduna-n gând pricini imaginare pentru care ar fi arestat. Vorbind despre familie poate i se înfiripase vreo speranţă, sau gândurile îi zburau spre răsăritul îndepărtat, spre acei ochi dojenitori în cerc de aur. Toţi îi respectarăm, cu sfinţenie, pribegia gândurilor. Deodată tăcerea fu spartă de prâslea: Florin. "Domnilor, eu sunt mic de stat şi puţin de ani. De curând am împlinit 17 ani în beciurile ministerului de interne. Am fost elev la liceul Petru şi Pavel. Părinţii mei, sunt ţărani şi locuiesc în corn. Pucheni. Am fost arestat şi "încălzirea" mi s-a făcut în beciurile securităţii de pe str. Vasile Lupu. De la Ploieşti am fost adus la "interne", unde am stat 9 luni. Vorba vine că am stat. N-am să pot spune câte a îndurat domnul profesor, dar un lucru palpabil puteţi să-l vedeţi. M-au cocoşat în bătaie. Intre Piaţa Palatului şi Rahova m-au plimbat ca pe nişte moaşte, mai mult pe sus, că picioarele nu mă mai ţineau. Anchetat, bătut, iar anchetat, când pe rangă, când în vârful bocancilor ca mingea, nu ştiu cum, dar iată- mă ajuns să răsuflu. Anchetatorii, văzând că rezist şi la bătăi şi la promisiuni dulcege, m-au încadrat la omisiune de denunţ şi am scăpat cu trei ani de închisoare. Săr şi eu ca domnul profesor peste câte mi-a fost dat să-ndur în perioada anchetelor şi vreau să vă spun că nu mi-am vândut şi nici nu mi-aş vinde colegii, de-ar fi să plătesc cu viaţa. Acum când am scăpat de ochelarii negri, de anchetele de după miezul nopţii, ca şi de cele repetate de peste zi, nu îmi mai fac probleme". Aşa îşi termina micuţul elev prezentarea, în timp ce noi ascundeam în suflet tristeţea unor astfel de vremi barbare, ce-l maturizaseră înainte de majorat. Beloiu Preda a fost scurt: "Domnilor, îmi iubesc Ţara şi Neamul şi de aceea sunt aici, unde sunt forţat să ispăşesc o condamnare de 4 ani, pe care nu o merit. Sunt dobrogean de pe la Mircea Vodă, am familie şi doi copilaşi. Săr peste perioada anchetelor de la interne şi Rahova, iar pentru că am scăpat cu viaţă mulţumesc lui Dumnezeu. De acum nu mai am teamă. Cred că acelaşi lucru o să-l spună şi fratele Boca Barbu. El este ardelean şi bun român. Amândoi am fost în acelaşi proces. Nu mai are teamă că va fi mai rău decât în anchetele prin care a trecut". La rândul său Bentz Gheorghe şi-a făcut prezentarea: "Eu nu am trecut prin faţa anchetatorilor de la securitate, dar în faţa exemplului dumneavoastră, al amicului nostru Florin şi, de ce să n-o spun, a unui neam ce îndură, cum n-a îndurat nici chiar sub năvălirile barbare, mă înclin. Sunt născut în Bucureşti, locuiam la Cluj cu soţia şi fetiţa în vârstă de 11 ani şi am fost arestat la Orăştie. Nu ştiu motivul, nu-l bănuiesc şi de fapt m-am convins că nimeni nu are motiv de a fi arestat. La mijloc este numai ura de moarte împotriva gintei noastre. Sunt convins că Dumnezeu mă va întări să supravieţuiesc acestui cataclism". Au urmat discuţii mai mult pe şoptite în doi şi, încet, liniştea s-a aşternut de-a binelea. Doar şobolanii mai stăruiau printre marmite şi hârdaie. Paiele, puţine şi jilave ca însuşi lugubrul edificiu în care ne aflam, serveau şi de saltea şi de velinţă. Trecerile unuia peste ceilalţi pentru servirea tinetei, s- au sfârşit odată cu trecerea primei nopţi. Dimineaţa, când s-a ordonat ieşirea, ne-am încolonat unul în spatele celuilalt. Dar s-a iscat o problemă grea, care nu a putut fi rezolvată decât de un "ofiţer". Primul ieşit a fost Piticu, iar dosarul prim era al lui Boca. Sergentul era nedumerit că nu corespundeau persoanele cu dosarele. Sta pe gânduri şi se scărpina în cap. In nedumerirea gardianului a apărut un ofiţer care ne-a comandat scurt să intrăm în gang. După câteva minute o nouă comandă de ieşire a lămurit situaţia. Deţinuţii şi-au dat seama de încurcătura miliţianului şi au venit în ordinea dosarelor aşezându-se unul în spatele altuia, iar ofiţerul s-a umflat în pene zicând gardianului: "Când este cap, vedeţi cât e de simplu"? Afară ger. Norii mohorâţi şi grei stăteau parcă proptiţi pe zidurile înalte în drumul pe care erau mânaţi. Am trecut pe sub o boltă, pe sub a doua şi am cotit la dreapta. Gardianul zornăind cheile a deschis o uşă, a împins-o în laturi şi s-a retras într-o parte. Am fost loviţi de un miros puternic de hasna, iar aerul cald dinăuntru, în contrast cu cel rece de afară, de la începutul lunii Decembrie, s-a transformat într-o năvală de aburi denşi, ca o teribilă înfruntare în mijlocul căreia cei din prag nu mai vedeau nimic. După prima ciocnire ce a durat câteva zeci de secunde, prin unduirea aburilor care a urmat mai mult ghiceai, în faţă, siluete nedesluşite, cu contururi ce păreau când ale unor umbre demonice adunate-n jurul cazanului cu smoală, când ale unor heruvimi în mantii cu aureole albe, dănţuitoare. O teamă venită din străfunduri necunoscute ne cuprinse cu fiecare pas ce-l făceam, iar sângele îşi schimbase viteza prin vine, sprâncenele se arcuiseră şi aşteptam să vedem cazanele în care fierb oamenii de vii. Până să realizăm ce se petrece cu noi am fost împinşi, în timp ce uşa s-a închis şi ferecat cu zăvoare şi lacăte. Striviţi între uşă şi mulţimea despuiată încercam a crede că cei din faţa noastră sunt legaţi asemeni unor fraţi siamezi, judecând după faptul că mişcarea unuia o stârnea pe a celorlalţi. Feţele albe şi supte, cu pomeţii obrajilor ieşiţi în afară, ca ale unor sfinţi martiri desprinşi din frescele murale ale vreunei biserici bizantine, căutau spre noi cu ochii compătimitori şi buni în timp ce noi priveam nedumeriţi. în faţa acestui tablou de dincolo de imaginaţie, ramaserăm pironiţi şi sfioşi. Din mijlocul lumii pe care o deranjasem, s-a desprins unul a cărui voce calmă şi odihnitoare ne spuse: - Domnilor, eu sunt astăzi şeful de cameră şi-mi exprim părerea de rău că nu ne-am putut cunoaşte în condiţii normale, adică omeneşti. Oricum, în această invenţie comunistă unde nu este nici aerul necesar pentru a respira, vă spun de la început că spaţiul "locativ" este cât se poate de economicos şi nu exagerez dacă adaog că fiecare centimetru pătrat se măsoară. Pe priciurile suprapuse sunt cei mai vechi şi foarte mulţi bolnavi, care nu au primit nici măcar o aspirină. Preferinţa locurilor o are cel mai vechi sau bolnav şi se repartizează începând de la fereastră spre uşă. Pe jos, pe sub priciuri, ca şi pe intervalele dintre priciuri sunt cei care au venit înaintea dumneavoastră, fie chiar cu cinci minute, aşa că locuri, dacă s-ar mai putea numi aşa, se găsesc numai la şerpărie, adică acolo sub priciurile dinspre tinetă. Din această cameră aproape zilnic se fac plecări şi cu această ocazie se fac schimbări de locuri". După ce ne-am dezbrăcat la fel ca ceilalţi, au urmat prezentările, întrebări, răspunsuri, schimburi de informaţii "noi" de pe afară, toate acestea în turuitul de la tinetă, supra solicitată de cele 249 de persoane. Numele lui Florin, cel mai tânăr acum şi din cameră, trecu din gură-n gură, fiecare întrebându-se câţi ani are şi de unde este. La un moment dat Florin se simţi strigat. S-a îndreptat spre partea opusă tinetei către cel ce-l chemase, şi care i-a spus: - "Domnule Florin, aş vrea să te rog ceva. Eu mă numesc Adam, dar toată lumea din satul meu de lângă Arad îmi spune Moş Adam. Aşa mi se spune şi aici. Uite ce rugăminte am la dumneata. Din păcate mi-am pierdut simţul mirosului, iar aici, pe prici, din cauza înghesuielii sunt obligat mereu să- mi schimb poziţia în funcţie de poziţiile convenabile ale celorlalţi. Acest lucru îl suport greu. Dacă dumneata, mai subţirel, ai suporta mai uşor, eu bucuros aş face schimb cu locul de lângă tinetă, sub prici. Oricum, pentru mine ar fi mai bine acolo". Florin, mişcat pentru faptul că i se spunea "domnule" şi că vârsta lui era luată în consideraţie, păru puţin jenat şi spuse: "Nu, moş Adam, Vă mulţumesc". La întoarcere, când Florin trecu pe lângă şeful de cameră, acesta îl opri şi-i zise: "Domnule Florin, aş vrea să te rog ceva. Vezi dumneata locul acela liber de pe prici? Este al meu" Florin îl întrerupse scurt, spunându-i: - "Şi dumneavoastră doriţi să facem schimb de locuri?" - "Da, răspunse şeful de cameră, dar de unde ştiţi"? - "Ştiu, că şi moş Adam mi-a propus acelaşi lucru". Un altul, care a ascultat discuţiile, a adăugat: - "Au comuniştii puterea de a distruge un om, de a suprima libertatea şi drepturile unui popor, dar nu şi omenia".