Biserica socotită ca o piedică în instaurarea fărădelegilor a fost reprimată cu brutalitate după venirea trupelor sovietice.
Din zi în zi tributul suferinţei creştea.
Primăvara anului 1949, pe lângă asaltul asupra ţărănimii ca pătură majoritară adversară comunismului, cunoaşte şi persecuţia aceleiaşi ţărănimi ca unitate spirituală şi rezervor de conservare a fiinţei naţionale.
Comunismul voia să smulgă pâinea de la gura oamenilor şi credinţa din sufletele lor.
Argumentul era bâta şi arma folosite împotriva celor lipsiţi de apărare.
Teroare se dezlănţuise. Toată ţara devenise un teren de asuprire a celor ce aveau zâmbetul pe buze, cuvântul mângâietor şi fapta pentru alinarea suferinţei.
Oamenii tăcuţi, făceau zid de apărare în jurul Bisericii şi al slujitorilor altarului.
După ce în toamna lui 1948 se trecuse la desfiinţarea forţată a Bisericii Greco Catolice, în primăvara anului 1949 s-a încercat suprimarea Bisericii Romano-Catolice.
Trupele de securitate au început represiunea împotriva satelor din Moldova. Pe data de 10 Martie 1949, în faţa mitralierelor, bărbaţii s-au strâns să apere Biserica din satul Fundul Răcăciuni, în timp ce femeile cu pruncii în braţe sau de mână luau drumul Măriei. Dar legate, cu mic cu mare, au fost aduse din pădure în locaşul de închinăciune devenit temniţă. Anton Benchea, învăţătorul satului şi cantorul Bisericii, a fost smuls din sânul familiei, chinuit şi batjocorit în faţa soţiei şi a celor nouă copii. După aceea a fost împuşcat. Pe rând copiii i-au sărutat rănile însângerate. Silvestru, cel mai mare dintre ei, şi-a închinat viaţa slujind lui Christos. După o săptămână, în timp ce alţii luau drumul închisorilor, zeci de săteni încovoiaţi şi sângerând se întorceau de la securitatea din Bacău.
Pe data de 15 Martie demonii aceleiaşi securităţi au asaltat Faraoanii, o altă comună liniştită. Cantorul Ioan Farcaş a fost aruncat din clopotniţă în timp ce da alarma, iar preoţii Butnaru Ion, Dămoc Anton, Dincă Petre, Olaru Anton, împreună cu credincioşii ce ieşeau de la slujbă au cunoscut urgia comunistă.
Au fost bătuţi, legaţi şi aruncaţi pe zăpadă.
Anton Ciceu sprijinindu-şi cei opt zeci de ani în baston, a fost lăsat să plece acasă. Dar nu a ajuns. O mitralieră l-a secerat şi şi-a dat duhul în mijlocul drumului. Seara la retragere camioanele au fost încărcate cu zeci de săteni care au pornit la alte chinuri în subsolurile securităţii din Bacău.
Vremea apocaliptică părea că venise peste satele: Butea, Luizi Călugăra, Galbeni, Săbăoani, Valea Mare, Valea Seacă...
La Iaşi preotul Sandu Matei, adevărat apostol al lui Christos, a fost executat.
Preotul Gabor Vasile din comuna Tămăşeni, jud. Neamţ ascuns din faţa valului ucigător, a fost găsit mort de foame într-o peşteră din munţi, încovoiat în rugăciune.
Episcopul acestor vrednici creştini, Anton Durcovici, după ce a fost bătut îngrozitor a rămas în închisoare de exterminare de la Sighet , ca mărturie a statorniciei în credinţă.
Creştinii au rămas creştini.
Banca Euharistiei era din ce în ce mai aglomerată.
După cum episcopul lor consacrase în mod solemn întreaga Dioceză protecţiei Inimii Imaculate a Măriei, tot aşa din ce mai multe familii au urmat acelaşi drum pentru mântuirea sufletească.
Crucea a devenit arma de nebiruit a martirilor în credinţă.
*************
Viaţa de slujitor al Cuvântului Domnului a trăit-o ca un ascet însufleţit de un profund misticism. În ziua sfinţilor Petru şi Pavel a anului 1949, în drum spre Popeşti-Leordeni unde mergea să miruiască 200 de copii, Episcopul Anton Durcovici a fost arestat.
Copiii l-au aşteptat în zadar.
Pornit prin infernul comunist, după ce a trecut pe la închisorile de exterminare din Gherla şi Aiud, Episcopul Anton Durcovici a ajuns pe data de 5 Decembrie 1950 la Sighet. Spre miezul acelei nopţi un trup scheletic, dezbrăcat, plin de răni şi sânge a fost aruncat într-o celulă unde se mai găseau 15 suflete chinuite. În faţa acestei scene, preotul Rafael Friedrich s-a repezit cu propria-i pătură să-şi acopere profesorul şi duhovnicul. Din cauza durerilor şi a gerului Episcopul Anton Durcovici n-a putut dormi şi în aceea noapte a mai găsit tăria să încurajeze pe sărmanii deţinuţi: "Duceţi crucea Mântuitorului care s-a răstignit pentru păcatele noastre, căci va veni ziua învierii şi pentru mult încercatul popor român".
A doua zi a fost luat şi aruncat dezbrăcat şi singur într-o altă celulă.
Pe data de 9 Decembrie, preotul Rafael Friedrich a reuşit să-l descopere şi în cele câteva cuvinte schimbate în fugă, prin uşa zăvorâtă episcopul l-a rugat pe fostul student:
„Te rog să mă dezlegi deoarece voi muri de foame şi chin". Sufletul Episcopului Anton Durcovici s-a înălţat spre împărăţia Cerurilor.
*************
Dan-Mihail N. MIHĂILESCU Bucureşti 25 Aprilie 1926-15 Februarie 1956 Aiud
Condamnat pe data de 1 Iulie 1952 la 20 de ani muncă silnică pentru dragostea de NEAM şi ŢARA: „Şi-n veci în inimile noastre Te vom iubi mai mult, mai tare! Prin codri verzi, spre zări albastre, Din ce în ce mai sus, mai mare! ..." ultima dorinţă a acestui român înfrăţit cu durerea Neamului său subjugat, de a i se săpa pe cruce aceste versuri personale, nu a putut fi încă îndeplinită.
Şef de promoţie al facultăţii de construcţii din Bucureşti. Între 1949 -1951 a fost fugar în ţara lui. Arestat şi torturat după metodele ruseşti, Dan a pornit prin iadul comunist, încrezător în învierea Neamului său.
Ministerul de Interne, Jilava, Baia-Sprie, Cavnic, Gherla şi Aiud au fost câteva etape din martirajul lui DAN.
Epuizat la vârsta de 26 de ani, din cauza muncii forţate, este adus la Gherla în anul 1954, şi timp de un an va fi grav bolnav.
Doctorii deţinuţi politici au depus eforturi să-l salveze de meningita TBC pe care o contractase.
Dar pe data de 31 Iulie câteva dube cu deţinuţi politici au ajuns la Aiud, unde comandantul călău i-a primit cu următoarele cuvinte:
„N-aţi murit încă ? Lasă, că o să vă vină Aiudul de hac !"
Această făptură sinistră care n-a avut nimic comun cu neamul românesc, a chinuit şi exterminat pe Români.
Aici Dan Mihăilescu n-a mai avut nici şase luni de trăit.
Pe data de 6 Ianuarie 1956, pe gerul Bobotezei, Dan a fost scos din spital în stare gravă şi aruncat într-o celulă, fără medicamente, fără îmbrăcăminte, în frigul „siberian" al Zărcii. După o săptămână a revenit pe braţele colegilor la infirmerie şi pe data de 15 Ianuarie 1956 a murit tot pe braţele lor. Din groapa fără cruce din cimitirul Aiudului, se aude peste ani un strigăt de tânăr martirizat, care poate va trezi la realitate pe cei încă amorţiţi:
    „Şi-acei ce iubesc mult roşia stea,
    În roşul lor sânge să piară cu ea !
    Dreptatea de veacuri a acestui popor
    S-apese pământul pe pulberea lor."

Aiudul este un oraş la a cărui primă pronunţare tresari. Sângele începe să ţi se urce spre cap, ochii se holbează, privirea ţi se întunecă. Gândul, dacă mintea mai funcţionează, îţi fuge la Dorobanţu, călăul care a transformat această închisoare într-unul din cele mai îngrozitoare locuri de exterminare din România comunistă.
În timpul lui 1948, regimul a început să se înrăutăţească, atingând apogeul sub conducerea lui Dorobanţu. Sondor la origine, a devenit şeful echipei de terorişti care au înspăimântat judeţele Dâmboviţa, Muscel şi Argeş. In timpul războiului a fugit de pe front şi a fost prins la Turda, de unde a fost salvat pentru a nu fi trimis la Curtea Marţială, ca dezertor. Ca să-şi dovedească aptitudinile de călău înnăscut, printre bâlbâieli folosea pistolul. A participat la asasinarea colonelului Stănescu din Târgovişte, pe data de 19 Noiembrie 1946. Personal a tras în Gheorghe Mihai şi Tică Popescu la Piteşti, în luna August a aceluiaşi an. Pe aceştia doi i-a omorât, iar pe Nicolae Penescu, secretarul general al PNŢ-lui, l-a rănit grav. Cele trei crime i-au adus drept răsplată trei stele, fiind angajat ca locotenent-major în securitate şi ajungând nu peste mult timp comandant al închisorii Aiud, unde şi-a arătat „măiestria". De un rar sadism, a bătut şi schingiuit personal pe toţi demnitarii întemniţaţi. Unul singur a scăpat: ofiţerul care l-a prins când era dezertor la Turda. La chemat şi i-a spus: „N-o să te bată nimeni", în schimb, a îndurat de toate. Astăzi călăul Dorobanţu, pensionat din armată de aproape 20 de ani, trăieşte în umbra lui Nicolae Matei, un alt zbir, membru supleant al CC-lui, care răspunde de construcţiile din Capitală. Stabilit în Bucureşti, Dorobanţu locuieşte pe strada 13 Decembrie, peste drum de „Cinemateca" de lângă blocul Turn.
Prima perioadă de exterminare a început în Martie 1949 şi a durat până în Septembrie 1950. In acest timp au murit de foame 625 deţinuţi politici. Datele au fost furnizate de D. Ranca, doctorul civil al închisorii. Nu după mult timp a fost arestat, bănuit fiind că a simpatizat cu deţinuţii naţional ţărănişti, şi a murit în mod suspect la Aiud.
Este de remarcat faptul că această perioadă coincide cu bestialităţile de la închisoarea Piteşti, cu teroarea lui Maromet dezlănţuită la Jilava şi cu munca de exterminare instaurată la Canalul Morţii odată cu sosirea primelor brigăzi de reeducaţi conduse din umbră de ofiţerul politic Chirion.
Aceste fapte demonstrează coordonarea acţiunii de exterminare de sub direcţia Ministerului de Interne, unde se luase această hotărâre de către Nicolski, Dulgheru, Teohari Georgescu, Cseller, cu aprobarea lui Gheorghiu-Dej, Ana Pauker şi Nicolae Ceauşescu (responsabil cu organizarea tineretului).
Pe 15 Septembrie 1951 au sosit în lanţuri de la Canal studenţii şi călăii care au terorizat pe deţinuţii de la Peninsula: Bogdănescu, Sică Enăchescu, Sobolevschi, Petrică, Levinschi, Grama, Voicu, Cojocaru, Ardeleanu, Vlas, Puşcaşu, Madan, Laitin, Petre Paul şi alţii. Ei au fost folosiţi ca informatori ai administraţiei în fabrică, unde au beneficiat de multe avantaje.
În mijlocul nopţii de 20 Ianuarie 1952, de la Peninsula a fost ridicat un nou lot, care a ajuns la Aiud. Printre cei veniţi se numărau: Arhitectul Cantacuzino, Dancu Cristofor, avocat Haţieganu Eugen, Victor Jinga, rectorul Academiei Comerciale din Braşov, profesor cu renume internaţional, Ion Mânu de la Turda, Mihalache Ion, ofiţer venit din prizonierat ; Mihalache Zincă, Pană Zaharia, licenţiat în litere; Tăutu Vova, inginer agronom; Ţeplea Gabriel, profesor şi alţii. Noii veniţi au fost duşi să lucreze în fabrică, unde lucrările erau conduse de studenţii care schingiuiseră la Piteşti. Zaharia Pană şi Gabriel Ţeplea refuzând să lucreze în echipa torţionarului Nuti Pătraşcanu, au fost daţi disciplinar la construcţii metalice sub conducerea tartorului torţionarilor: Ion Bogdănescu. Numai după căderea în dizgraţie a altor călăi ai neamului românesc (Teohari Georgescu, Ana Pauker, Vasile Luca), torţionarii au fost ridicaţi şi de la Aiud şi trimişi la proces, unde o parte au primit pedeapsa cu moartea.
In luna Iulie 1953, o nouă dubă a sosit la Aiud. Deţinuţii au fost puşi cu faţa la perete în prima curte a închisorii. Boutmy Vladimir, un tânăr de 17 ani condamnat la muncă silnică pe viaţă, se plimba degajat, cu mâinile la spate, cu ţigara în gură şi privea clădirile, cerul, poarta metalică din faţă. La un moment dat poarta se deschide brusc, un zis căpitan intră grăbit, aruncă o privire plină de scârbă spre deţinuţii întorşi cu faţa la perete şi merge înainte. Trece pe lângă tânărul cu ţigara în gură, care nu-i dă nici o atenţie, şi căpitanul duce mâna la chipiu rostind: „Să trăiţi"! Mai face 10 - 15 paşi şi brusc se întoarce şi începe să urle (probabil zărise că nu avea şireturi la bocanci) :
- Ce eşti tu, bă ?
- Arestat ! Răspunde calm cel întrebat.
- Şi, ridicând vocea, unde te afli?
- La Aiud ! a spus tot aşa de calm ca înainte.
Dorobanţu, fiindcă el era zisul căpitan, s-a congestionat şi a continuat să urle şi să strige:
- Banditule! Banditule! În timp ce pe poarta deschisă brusc şi-au făcut apariţia doi miliţieni.
- La Zarcă cu ei, la Zarcă, la Zarcă cu bandiţii.
Oamenii îmbrânciţi au pornit spre necunoscut, iar Boutmy , mulţumit că Dorobanţu i-a spus ,,să trăiţi", mergea tot agale în urma lor. Această satisfacţie a avut-o şi după 11 ani executaţi în închisorile comuniste, deoarece s-a eliberat fără să fi salutat pe vreun călău, aşa cum a fost el salutat de unul dintre criminalii neamului nostru.
Administraţia închisorii a pus foc, în noiembrie 1953, la una din secţiile atelierului. Pe lângă alte motive, unul a fost că deţinuţii n-au mai lucrat un timp. Colonelul Colier a ajuns comandant şi a luat măsuri pentru începerea lucrului, înăsprind supravegherea tot timpul. El a construit faimoasele vestiare ale Aiudului.
Înainte de a intra în ateliere, erau făcute nişte rafturi din lemn pe care-ţi puneai toate hainele, după ce te dezbrăcai. În pielea goală, mergeai circa 20 m. până la alte rafturi, unde se găseau hainele de lucru. Deci oamenii, după ce ieşeau de la lucru, se dezbrăcau de hainele murdare şi pline de transpiraţie, sau noroi, şi le lăsau pe rafturi. Plecau goi până la celelalte rafturi, sub supravegherea miliţienilor, şi se îmbrăcau în hainele reci, scorţoase din cauza gerului. A doua zi se repeta şi, dezbrăcaţi tot sub privirea atentă a gardienilor, mergeau să se îmbrace cu hainele de lucru ce erau şi mai scorţoase şi mai reci.
Pretextul că trebuiau să fie percheziţionaţi, să nu aducă, sau mai ales să scoată ceva din fabrică, nu era valabil. Scopul era altul. Rezultatul s-a văzut în primăvara anului 1954, când peste 500 de deţinuţi muriseră în timpul iernii din cauza congestiilor pulmonare contractate. Alte sute de deţinuţi s-au ales cu procese evolutive de TBC. Aceasta a fost o nouă metodă de exterminare aplicată de comandantul călău Colier.
Despre Aiud se vor scrie multe, dar nu pot încheia această relatare fără să amintesc pe câţiva informatori ai administraţiei, din rândul deţinuţilor şi care îşi terorizau colegii de suferinţă, fie direct, fie prin intermediul turnătoriilor ce le făceau.
Numele lor nu pot fi uitate : Nica Pascaru, învăţător, condamnat la 7 ani; Popovici, învăţător din jud. Ialomiţa, Plesnilă Eugen, colonel din lotul Sumanelor Negre, a avut o comportare deplorabilă, a fost martor al acuzării în procesul Maniu, a lucrat mână în mână cu ticăloşii Stanţă şi Paleacu; Ştefănescu, fost colonel magistrat, care a condamnat mii de bănăţeni în procesul de rezistenţă din Munţii Semenicului, a continuat să fie în închisoare tot un ticălos; Trandafirescu, ofiţer de Marină; Zubrinski Pavel, un fost brigadier care a chinuit deţinuţii la canal, a continuat şi la Aiud să fie omul administraţiei şi chiar să ia conducerea informatorilor din mâna lui Pascaru.
Spre sfârşitul lunii iulie 1953, după închiderea lucrărilor de la Canal, o parte dintre deţinuţii politici a fost dirijată la Aiud. Aici au fost brutalizaţi şi duşi să lucreze în fabrică. Unii au refuzat şi au declarat greva foamei. Circa 90 de persoane au fost înghesuite la Zarea, într-o celulă de 15 metri pătraţi. Aici au stat 162 de zile. Printre ei amintesc pe: Emil Malciu; Gheorghe Mocanu, comandor; Mott, fabricantul de şampanie şi alţii.
O altă perioadă de teroare a început la sfârşitul lui 1955, împotriva ei ripostându-se cu vigoare în Martie 1956. În această lună, în celularul de la Aiud s-a declanşat o grevă a foamei, care în două zile a antrenat 1500 de deţinuţi datorită bunei ei organizări. Menţinerea legăturilor între etaje şi celule se făcea prin alfabetul Morse, adaptat la condiţiile închisorii. Unul dintre cei care s-au dedicat recepţionării şi transmiterii informaţiilor tot timpul grevei a fost Grigore Caraza. După 5 zile greva a încetat, având ca urmare o ameliorare de scurtă durată a regimului.
Revoluţia din Ungaria a produs panică în rândurile autorităţilor comuniste din România. Au hotărât astfel, în 2 Decembrie 1956, să evacueze închisoarea Oradea în care majoritatea deţinuţilor erau naţional-ţărănişti. O parte din deţinuţi a luat drumul Botoşanilor iar alţii, socotiţi cei mai periculoşi, au ajuns la Aiud, de unde plecaseră cu 4—5 ani înainte.
Viaţa din închisori s-a înrăutăţit şi, pentru că deţinuţii aflaseră de frământările ce aveau loc în lagărul ţărilor socialiste, conducerea a trecut la intimidarea lor prin bătaie, izolare, înfometare, lipsă de medicamente şi regim foarte sever în timpul zilei.
În această situaţie s-a trecut la organizarea celei mai mari greve care a avut loc în închisori, sub regimul comunist. Ea s-a perfectat după consultări cu ceilalţi deţinuţi, pornind de la celula 4 de la parter unde se găseau, Vasilică Munteanu, Ovidiu Borcea, un preot unit şi Velţianu Cornel.
După trei zile administraţia a recurs la alimentaţia forţată. Deţinuţii erau culcaţi pe jos, ţinuţi de gardieni, iar furtunul prin care circula un fel de zeamă, trecea de la unul la altul. În această barbară alimentaţie forţată, studentului Ionică Baurceanu - din Găneşti Covurlui, i-a ajuns furtunul pe trahee şi ceva mâncare i-a pătruns în plămâni. Dus de urgenţă la infirmerie, a fost salvat cu mare greutate.
După 13 zile de discuţii, şefii legionari aflaţi în Zarea au acceptat să intre în grevă şi să dea dispoziţie să fie urmaţi de ceilalţi camarazi. Între timp celularul a intrat şi el în grevă. Se estimează că numărul celor care s-au angajat în această acţiune a depăşit 4000 de deţinuţi şi a ţinut 23 de zile. Este drept că în urma acestei greve teroarea a diminuat, însă nu peste mult timp toţi fruntaşii naţional ţărănişti învinuiţi de organizarea grevei au fost trimişi la Râmnicu Sărat. Iniţiatori au mai fost: J. Arnăutu şi V. Anca.
Regimul represiv din Aiud a întâmpinat rezistenţă din partea multor deţinuţi, care au fost pedepsiţi cu bătăi demenţiale, sau izolări identice cu cele ale condamnaţilor la moarte: dezbrăcaţi şi fără mâncare, într-o celulă ai cărei pereţi erau acoperiţi cu o pojghiţă de gheaţă. Pe jos, ciment. Un pat era lăsat înăuntru numai de la ora 22 la 6 dimineaţa. La început era o somieră metalică. Mai târziu, când izolarea depăşea 10 zile, aveai dreptul la o saltea. În perioada reeducării se introdusese un pat în perete, care se desfăcea numai în timpul nopţii. Ca îmbrăcăminte aveai voie cu cămaşă, zeghe şi bonetă, bineînţeles, toate zdrenţuite. In aceste condiţii foarte mulţi leşinau şi trebuiau treziţi cu apă.
Recordurile, dacă se pot numi aşa, au fost atinse în perioada reeducării 1962 -1964 de prinţul Alexandru Ghica, cu 75 de zile de izolare, urmat de învăţătorul Caraza cu 65 de zile.
Aceste crime împotriva umanităţii, precum şi torturarea celor lipsiţi de apărare, au fost săvârşite de administraţia închisorii Aiud, din rândurile căreia voi arăta o mică parte:
Colonelul Colier a venit la Aiud în funcţia de comandant (1952 - 1956), după ce terorizase pe bieţii deţinuţi în lagărele de la Canal. El a fost acela care a bătut obloanele la ferestre, pentru a lua lumina şi aerul deţinuţilor.
Colonelul Crăciun, fostul şef al securităţii din Sibiu, a trecut şi el pe la conducerea Aiudului, comportându-se ca o brută, aşa cum o făcuse şi cu cei din organizaţiile de rezistenţă de la Muntele Mare sau cu cei din Munţii Făgăraşului. A fost un mare şi diabolic călău, mai ales în timpul „Reeducării".
Tot în calitate de comandanţi care s-au bucurat de acelaşi „prestigiu" se numără Mareş şi Moldovan. Acesta din urmă se găsea în post de conducere după 1975.
Nu trebuie uitat un colonel de securitate, Ceia, originar - Vărădia (Oraviţa), de data aceasta închis la Aiud. În perioada 1948—1950 a fost şeful regionalei de securitate din Iaşi, comportându-se ca o fiară. În 1951 era deţinut în celula 252 din Aiud, unde l-a întâlnit pe Grigore Caraza, pe care-l cunoştea din anchetă. Acesta a refuzat să stea cu bruta în celulă, preferând să meargă la izolare, la vestita „Neagra", unde a fost dus de locotenentul-major Văleanu, ofiţer politic şi renumit schingiuitor.
- Dintre ofiţeri mai semnalez pe: Lulu Iordache, căpitan politic; Lazăr, căpitan politic; Telechi , locotenent-major, toţi trei cu calificativul de fiare.
- Locţiitorul politic Bădilă, creierul securităţii, a fost mereu activ, pedepsind fără motiv, pe baza in formaţiilor aduse de turnători. Personal şi-a demonstrat aptitudinile de bătăuş, mai ales după 1957 când, datorită înăbuşirii revoluţiei din Ungaria, securitatea a trecut la intimidarea deţinuţilor.
- Bogăţeanu, medic securist, a făcut totul pentru ca deţinuţii să nu poată beneficia de asistenţă medicală. A încurajat exterminarea celor închişi, lipsindu-i de medicamente.
- Căpitanul Ioaniţescu, care în 1957 se întrecea cu ceilalţi în torturarea deţinuţilor.
- Plutonierul Filipescu s-a străduit să fie la înălţimea încrederei acordate, bătând şi schingiuind împreună cu Kerteş şi Nenco, sergenţii supraveghetori de pe celular.
Printre alţi conducători din administraţia de la Aiud, care trebuiesc menţionaţi, îi amintesc pe: coloneii Iacob şi Ivan, căpitanul Chirilă; locotenentul Naghi; plutonierul Rădulescu; Surăsan şi Szabo, şeful secţiei de la Zarcă; forţarea la muncă în fabrică şi pedepsirea pentru neîndeplinirea normelor exagerate era atribuţia lui Mareş, ajuns maistru; doctoriţa Balea, care a lăsat de dorit în ceea ce priveşte tratamentul bolnavilor;
Alţi membri ai personalului penitenciarului care au bătut, pedepsit fără motiv şi au săvârşit crime: trei fraţi: Maier Vasile, Maier Gheorghe şi Maier Urdăreanu, Ionaş şi Biro, toţi trei prim-gardieni; Irimia Barabaş; Pavel Gâlea; Oană Săbăduş; Man Marcu; Olimpiu Marcu; Vasile Iliţă; Sasu Moldovan; Pavel Stan; Frăţilă Blăjuţ; Năstase Dumitru; Ardeleanu Nistor - Botezan; Sima; Loreriţ, Ispas, Aldea; Boldur. Lista tuturor schingiuitorilor este mare şi urmează să fie completată spre a fi mărturie generaţiilor viitoare despre cea mai neagră perioadă din istoria poporului român.
Am amintit de conducerea închisorii Aiud, în limita informaţiilor pe care le deţin. în acelaşi fel voi relata câte ceva despre cei care au trecut pe aici. Au fost, cred, zeci de mii, însă numai o muncă colectivă va reuşi să reconstituie, în întregime numele lor:
Aldea, general, fost Ministru de Interne, socotit şeful organizaţiei de rezistenţă „Sumanele Negre";
Abdulhamid Muhedin, hoge musulman din Babadag (Constanţa);
Anca Victor, avocat din Bucureşti, fruntaş PNŢ, arestat în 1949 a executat 10 ani de puşcărie după care 5 ani a avut domiciliu obligatoriu în Bărăgan, la Lăţeşti,
Arghiropol Ion, din Oltina (Constanţa);
Anania Valeriu;
Arbore, g-ral;
Adamescu Nicolae, avocat din Bucureşti;
Aristide Jean, avocat din Fălticeni;
Arnăutu Jean, ofiţer. Şi-a dat demisia din armată după falsificarea rezultatelor alegerilor şi va muri în închisoare.
Aichelburg Wolf şi Weener (doi fraţi);
Aramă Ştefan, tată şi fiu (inginer din Constanţa),
Atanasiu Puiu, fost prizonier în URSS, legionar;
Anastasiu Constantin, avocat din Focşani;
Balica, preot din Bucureşti;
Bănea Dumitru, din Vurpăr - Sibiu, legionar;
Fraţii Bălănescu: Mihai (avocat), Nicolae şi Gabriel (scriitor); toţi trei legionari.
Bethlen , conte;
Bandu Paul;
Baniţă Ion;
Banu Ion;
Boantă Ion, avocat;
Bădescu Amedeu, avocat;
Baticu Nicolae;
Brezoianu Vasile, economist;
Băloiu, student la medicină din Gorj;
Băncilă Mircea, mort în 1951 (medic);
Bărbulescu Marian, inginer;
Barcă Mihai, fost magistrat la Curtea de Apel din Bucureşti;
Bugarski, cel care terorizase pe deţinuţi în anchetele de la Timişoara (securist);
Beldeanu Puiu, din Târgul Lăpuş ;
Biriş Victor, din conducerea legionară, împreună cu fratele său Teodor;
Bohotici Ion, student din Maramureş;
Boborodea Viorel, legionar;
Bolfos Eugen, inginer;
Bordeianu Virgil, student bătăuş din Piteşti;
Blaga Cornel, din diplomaţie;
Borz Emil, din Drighiu, preot, mort în Aug. 1952;
Bucur C-tin, student;
Bunescu Nicolae, avocat, PNŢ-ist;
Brânzaşi Ion şi Grigore, fraţi din Bihor;
Balş Teodor şi Ion, din mişcarea de rezistenţă din 1948;
Burileanu, general ;
Bădulescu, g-ral, şi Bădulescu Fronea, ing. la Institutul Atomic;
Bidianu A., fost ministru, şi Bidianu Alexandra-fiu, profesor;
Brânzoi Constantin, şeful organizaţiei PNŢ de la Dudeşti- Cioplea;
Brânzoi Dumitru, tânăr din Dudeşti -Cioplea;
Brahonski, inginer;
Borcea Ovidiu, absolvent de liceu, condamnat la 15 ani;
Boutmy Vladimir de Katzman, arestat la 17 ani, condamnat pe viaţă;
Bugan;
Barta, doctor;
Burbea, consul;
Bogdan, doctor;
Brancovici Box, doctor, elevul lui Joliot Curie;
Boisset Paul, francez, inginer la societatea Franco-Română,
Bujoiu Ion, fost ministru al Minelor şi Petrolului;
Bejan Dumitru, preot din Hârlău;
Brătianu Dan;
Bistriceanu Nicolae, funcţionar din Neamţ, a murit în 1957;
Bărbuş Ion, preşedintele tineretului universitar naţional-ţărănist pe ţară, despre care am mai vorbit;
Clonaru, avocat din Bucureşti;
Caranica Nicolae, ţăran;
Căpraru Emil, doctor, asistent universitar, specialist pediatru, condamnat la 15 ani;
Carianopol Virgil;
Chivulescu Puiu;
Constantinescu, prof. de filosofie;
Coniac C-tin, legionar;
Chiriacescu Lulu, colonel de cavalerie;
Constantinescu Atta, a stat în celula 157 bis de la etajul doi. Avea coloana vertebrală ruptă, deoarece fusese aruncat în Dunăre de către un reeducat când transporta pe schela de lemn bolovani în roabă, pentru a umple şlepul;
Cojocaru Ion;
Costea Iosif, legionar;
Cosma Aurel, avocat din Cluj;
Chira, ing.
Colhan Gheorghe din Alba Iulia, legionar; Rănit de două ori pe front. Evacuat în stare gravă cu avionul, din Crimeea, pe data de 7-04-1944. Datorită simpatiei de care se bucura în sânul muncitorilor a fost împuşcat de comunişti la locul de muncă din Uzina Reşiţa, pe data de 24-03-1946. Salvat din nou după 9 luni de spitalizare, la numai 4 ore de la ieşirea din spital, a fost arestat şi închis la penitenciarul din Craiova, în plină perioadă de exterminare. Eliberat în Vinerea Patimilor din 1848, la numai două zile intra într-o nouă prigoană şi se salvează din infernul comunist pe 22 Septembrie 1948, dar ajunge în „iadul" lui Tito
Crişan Ion, preot,
Crişan Anton, profesor;
Cutcan, preot greco-catolic din Şoricani,
Chioreanu Nistor, legionar;
Cojocaru Nicolae, din Constanţa,
Cancicov Mircea, fost ministru. T.B.C-ul i-a atacat 5 organe. A murit fără nici un ajutor medical.
Căpăţâneanu D-tru, preşedintele organizaţiei PNŢ din jud. Olt,
Cartojan Nicolae, profesor, preşedintele org. PNŢ din jud. Vlaşca;
Cepi, doctor macedonean;
Carlaonţ, g-ral;
Cerchez Paul, doctor psihiatru; Cerkez Alfred.
Cosmovici Horia, legionar, avocat,
Ciobanu V., venit în lanţuri de la mina de plumb,
Ciubreag;
Cosma Gh.;
Crăciunaş Silviu, inginer din Sibiu;
Ciupercă, g-ral;
Corbu Maximilian, doctor,
Costea Gh., din Tomnatic-Timiş;
Crainic Nichifor, fost ministru, prof. univ. Nu a fost la înălţimea aşteptărilor, însă poeziile l-au ridicat pe un piedestal de pe care nimeni, niciodată, nu-l va detrona;
Caraza Grigore, din Poiana Teiului, jud. Neamţ. A fost arestat din 1949 până în 1964. în 1970 este rearestat şi va sta până în 1977 tot la Aiud. A trecut prin multe alte închisori; în Aiud a executat 18 ani;
Corbeasca, avocat,
Comşa Stelian;
Comoli Ştefan din Tuzla;
Criveanu Mircea, ofiţer din Craiova;
Cioculescu Radu, şef sector PNŢ din Capitală;
Creţu Napoleon, profesor, fost ministru;
Constantinescu Vladimir, g-ral de cavalerie;
Croitoru Constantin, maior;
Creţoiu, g-ral, invalid de război, fără mâna stângă, care era lipsă de la cot. Când era de servici la tinetă, nu admitea să fie ajutat. Singur o lega cu o cârpă răsucită şi o ţâra pe culoar până la W.C., unde o deşerta. Modestia şi corectitudinea l-au caracterizat tot timpul.
Diaconescu Ion, ing., originar din Dobreşti-Muscel;
Dumitru Victor, avocat;
Dan Virgil, din Mediaş, fiul luptătorului pentru unificarea României în 1918, a fost condamnat ca partizan în mişcarea de rezistenţă a inginerului Gavrilă din Munţii Făgăraş. După schingiuiri cumplite a trecut prin spitalul Văcăreşti şi Aiud, executând 14 ani de celulă în perioada cea mai grea,1950 - 64;
Dima Ion, student, om cu un caracter deosebit;
Dima Nicolae, student, om de caracter,
Dandu Jucu, fost senator al Severinului, originar din Răchita, lângă Făget, jud. Severin, fost fruntaş naţional-ţărănist;
Dimitriu, g-ral;
Damian Ion, din cinematografie;
Dancu Cristofor;
Dobre, g-ral;
Danielopol Ion, inginer;
Dimitriu Victor, avocat;
Dianu Romulus, scriitor;
Damian, doctor din Făgăraş. A lucrat cu securitatea din Braşov şi a servit de capcană pentru arestarea partizanilor lui Gavrilă;
Dobrescu Aurel, avocat, preşedintele organizaţiei PNŢ din jud. Făgăraş. A executat 15 ani şi a murit cu trei luni înainte de eliberare, la Văcăreşti,
Dumitrescu Alexandru, învăţător din comuna Şuiei jud. Argeş, arestat în lotul Arsenescu;
Dumitrescu Marin, student din Bucureşti;
Dumitrescu Gheorghe, învăţător din comuna Rudeni jud. Argeş, arestat în lotul Arsenescu;
Dumitrescu Luca, avocat, condamnat la 15 ani;
Dumitrescu Ion-Borşa, preot, fost secretar al Mişcării Legionare,
Dumitrescu Bolintin, avocat;
Dumitrescu Coco, prof. Universitar;
Demetrescu Camil, de la Ministerul de Externe;
Dumitrache, g-ral;
Dobrescu Eugen, conferenţiar universitar din Piatra Neamţ,
Drăgoiescu Romulus, contabil şef la Reşiţa, conducea reeducarea la Aiud;
Eliade Alexandru, ing.
Eftimie, g-ral de geniu, mort în închisoare, fost profesor la Şcoala de Război;
Ene Nicolae, cercetător ştiinţific la Institutul de lingvistică;
Filipescu Ene, socialist;
Funda Dumitru;
Fotino George, prof. univ.;
Florescu C-tin, comandor;
Firu, maior;
Folea Ion, ofiţer din comuna Ţapu (Târnave);
Fortunescu CD. prof. din Craiova, om de mare cultură şi caracter;
Fintea Iacob, comunist, sub-secretar de Stat sub Vasile Luca;
Gavrileţeanu, student;
Prinţul Ghica Alexandru, legionar;
Gheracostea, macedonean;
Gârneţu Vasile, tipograf din Braşov,
Georgescu din Bârlad, avocat;
Georgescu, din Tulcea, avocat;
Gherman Horia,
Gerota Dumitru, prof. univ.;
Giosan Nicolae, arhitect din Bucureşti;
Grebenea Ion, diacon;
Grasu, muncitor, PNŢ-ist;
Grigorescu Nicolae, avocat din Târgovişte;
Gheaţă Petre, avocat, a devenit colaboraţionist.
Grozea Dumitru, legionar;
Grosolina Ion din Arad;
Georgescu Alecu, ing. din Bucureşti; a executat 16 ani, o cultură deosebită;
Georgescu Topârzan
Gheorghiu C-tin, maior;
Gheorghiu, ing., a executat 16 ani;
Ghiuzan Matei, preot catolic din Mărgineni, (Bacău), condamnat la 15 ani, a trecut şi pe la minele - de plumb şi a rămas credincios chemării preoţeşti;
Greceanu Teodor, locotenent de aviaţie. A evadat de la Aiud, a fost condamnat la moarte, insă i s-a comutat pedeapsa;
Gheorghieş, g-ral;
Ghiţulescu Toma, geolog (a lucrat în Congo), condamnat pe viaţă. Era o capacitate. În 1959 lucra în semilibertate ca specialist la Gura Barza;
Gyr Radu, poet, legionar;
Gheorghiu, profesor la facultatea de medicină din Iaşi;
Guţiu, episcop greco-catolic în ilegalitate;
Gradin, g-ral;
Hanu Vasile, prof. din Turda, legionar
Halmaghi Ion, legionar;
Hodos Alex. ,ziarist,
Hasnas Dorin, legionar;
Holban Mircea, ofiţer;
Hirtea, preot greco-catolic, cu o comportare deosebit de demnă. Se pare că a fost numit locţiitor la Oreadea după desfiinţarea bisericii,
Hulea, preot din Vrancea, care a spovedit pe partizani;
Haţieganu Eugen, avocat;
Haţieganu Nicolae, condamnat în „Liga anticomunistă";
Ianculescu, fost deputat liberal de Romanaţi;
Ioaniţiu Cezar, ofiţer, a fost şi la Făgăraş;
Ianolidis Iancu, student, paralizat;
Ighişan Nicolae, doctor, legionar;
Ionescu Gh. Remontu;
Ioanid Alex. prof.;
Iliescu Saşa, prizonier din Rusia;
Iubu Mihai, doctor din Cluj; născut în Găeşti (Dâmboviţa),a pansat partizanii din Valea Drăganului.
Imbrescu Uie, preot la Biserica Alba din Bucureşti, legionar;
Isar Florin, ziarist la „Dreptatea", organ al PNŢ-lui, a executat 16 ani;
Isfănaru, student la Academia Comercială, originar din Făget, Banat;
Ilie Lazăr, preşedintele organizaţiei PNŢ din Maramureş şi şeful organizaţiei muncitoreşti din PNŢ;
Iacobici, g-ral;
Iliescu, g-ral de jandarmi;
Iova, inginer;
Iunian Petre, doctor, fiul lui Grigore Iunian;
Kintescu Gh. a fost în siguranţă la Dej,
Koslinski Gh. amiral. A făcut şcoala navală la Brest şi în tinereţe a fost specialist în submarine. Era unul dintre cei mai distinşi tacticieni ai Marinei. A predat la Şcoala de Război ca profesor. A ocupat funcţia de Director al Marinei şi a fost Ministru Subsecretar de Stat. A murit la Aiud în 1950.
Lăţea, maior, condamnat în organizaţia „Graiul Sângelui ;
Lângă Tertulian, asistent universitar la Cluj, a participat la manifestaţia pentru Ardealul de Nord la 9 -11 Martie 1944;
Lungeanu Virgil, a condus reeducarea în 1963 - 64;
Lucinescu Dan, student din reeducare;
Leluţiu, preot catolic, originar din Făgăraş;
Lauric Filon, bucovinean, legionar,
Lefter Ion, ziarist
Leonte Radu, din Sighişoara, legionar;
Luca Damaschin; Lazăr, prof. de drept la Cluj; Lungu Neagu, din Bucureşti; Leahu Victor, student, legionar; Leca Radu, fost ministru; Lepădatu Alex., scriitor; Keresteş, condamnat în „Liga anticomunistă"; Kleng Iuri, turnător, omul lui Steanţă; Marin Aurel, medic din Bucureşti; Mărgineanu Ion, prof. de matematică; Mateiaş Virgil, avocat, legionar, din Făgăraş. Marinescu Cuza, ziarist; Mărescu Ion, student; Mazilu Gheorghe, inginer. Man D-tru, preot, mort în închisoare; Moldovan Ariton, din Cluj, arestat în munţi; Mahlenschi Nicolae; Matrache Andrei, muncitor PNŢ-ist; Macarie Sergiu, avocat; Mihuţă Ion, student; Mercureanu Ion, prof. univ.; Morariu Petre, avocat din Turda; Mija, student; Marcu Alex., prof. univ.; Mironescu Mera, social-democrat; Mihalexe Stere, avocat din Brăila, a condus reeducarea;
Moldovan Ion, ţăran;
Motaş C-tin, prof. univ.;
Mocanu Gh., comandor de marină;
Moldovan Ionel, student;
Mocanu Sebastian, profesor, legionar;
Mureşan Ion, învăţător din Luduş;
Mija, medic din Mediaş;
Mureşanu Florea, protopop din Turda;
Mureşanu Anton Ionel, ziarist;
Malcovici Victor, doctor;
Munteanu Vasilică, ziarist din Braşov, a avut mult de suferit din cauza atitudinii demne;
Măria Achim, muncitor din Sighişoara;
Mânu Gh., prof. univ., legionar, om de mare cultură;
Mihai Lungeanu, student în ultimul an la medicină. Văzând ce se petrece la Piteşti, s-a rugat lui Dumnezeu să-l salveze, promiţând că-i va închina toată viaţa. În a treia zi de rugăciune a fost trimis ca bolnav de TBC la Văcăreşti. Eliberându-se, s-a dus la Iaşi, unde tatăl său era preot, şi i-a spus că se călugăreşte. La scurt timp a bătut la poarta mănăstirii Vladimireşti din jud. Tecuci, unde a fost primit în calitatea de călugăr-medic. Aici a rămas până când mănăstirea a fost desfiinţată şi a luat drumul Aiudului împreună cu părintele Iovan. A refuzat categoric a doua fază de reeducare (1962-64). A stat împreună cu părintele Iovan şi cu tânărul învăţător Grigore Caraza, îmbătrânit de închisoare;
Mociulski, g-ral de armată, s-a comportat ca un soldat de rând, fără nici un pic de demnitate;
Micescu Istrate, prof. univ., mort în spital la Aiudlal6aug. 1951;
Negrea, preot;
Marinache Ion, şeful organizaţiei PNŢ a sectorului „Verde" din Capitală, al naţional-ţărăniştilor , a acceptat reeducarea;
Mărgineanu Nicolae, prof. din Someş;
Măcelaru Horia, amiral. A apărat Dobrogea şi Constanţa de atacurile vaselor ruseşti. A condus operaţiunea de salvare a celor încercuiţi de trupele ruseşti la Sevastopol. Această acţiune a fost mai importantă decât cea de la Dunkerque, ţinând seamă că:
- Sevastopolul era la 200 km de coastă, în timp ce Dunkerque-ul era la 30 km
- flota românească reprezenta 16% din flota rusească,
- englezii controlau Marea Mânecii până la malul Franţei.
Horia Măcelaru a trimis tot ce a putut, până şi şalupe, mulţi dintre cei încercuiţi au înotat sute de metri până Ia ele, fiind apoi aduşi pe vapoare;
Mironovici Radu, fruntaş legionar;
Macici, g-ral; P
rinţii Mavrocordat şi Moruzzi;
Melinte Vasile, avocat;
Mitrea, g-ral;
Mihail Gheorghe, g-ral;
Miter Tiberiu, din Lugoj,
Moldovan Gora, avocat;
Mociorniţă Nicolae, condamnat la 10 ani,
Mociorniţă Ionel, condamnat la 7 ani;
Niculescu Malu, învăţător, socialist;
Negrea, g-ral, mort în Mai 1951,
Nemoianu Petre, fost ministru;
Niculescu, muncitor PNŢ-ist, din Bucureşti;
Neniţeseu Ştefan, prof. univ. Politehnică
Nicolau Mircea; Niculescu Ilie, legionar;
Noveanu Artur, fost ministru, legionar;
Nicolau, inspector de poliţie;
Niţulescu Horia;
Pătraşcu Nicolae, secretarul Mişcării Legionare, despre care voi vorbi în capitolul privind perioada 1962-64;
Oprişan, profesor, legionar;
Oncica, g-ral;
Ocneanu;
Ogrin Gh., preot,
Onu C-tin;
Oros Ion, doctor din Cluj,
Oprea Dincă;
Olteanu Marcel; g-ral de cavalerie;
Pârvan, doctor din Slatina, trădat de Bosnief Paraschivescu, avocat, liberal;
I.C. Petrescu, prof. univ. din Muscel;
Petrescu Gh., doctor, şeful organizaţiei PNŢ din Prahova;
Petrovici Ion, prof. univ.;
Popa Grigore, scriitor-filozof, s-a reeducat;
Pătraşcu Cristian;
Popov C-tin;
Popşor Alexandru, doctor;
Paleologu Alex., doctor în litere, scriitor;
Popescu Nelu, din Trocheşti (Dolj);
Popovici Alex., doctor;
Popescu Eugen, legionar din jud. Olt;
Moş Păsărică, comunist de la întemeiere;
Petre Gh., învăţător din Tulcea;
Popescu Ion-Prundeni, gazetar;
Popescu Ion, student din Craiova;
Paleologu Octavian, doctor în litere, economist,
Pavlovici, inginer din Sibiu;
Zahu Pană, scriitor, legionar;
Pantazi Constant, g-ral de cavalerie, fost ministru de război, un caracter uriaş;
Pantazi Ion, fiul generalului, ofiţer de cavalerie,
Pillat Dinu, scriitor;
Pâslaru Nicolae, avocat din Iaşi, decedat în închisoare;
Petrescu, condamnat în organizaţia „Gărzile Decebal";
Polizu Dumitru, avocat;
Puşcaşu, doi fraţi condamnaţi în lotul „Liga anticomunistă";
Petrescu, inginer la I.A.R., fost şi în prizonierat;
Penciu Nicolae, g-ral,
Pădureanu Ion (Nelu), de pe Târnave, a făcut 16 ani de puşcărie;
Pârvu Leontin, avocat din Bucureşti, născut în Orăştie;
Pop Alex. Ţalu, student, bătăuş în „ reeducare" la Piteşti şi Gherla,
Păiş N., amiral;
Papanace Atanase, legionar;
Parpalac Gh., student, a condus ,, reeducarea" la Aiud între 1962-64;
Păiş Mihai, fiul amiralului, am vorbit de el la Canal,
Plesnilă Eugen, colonel din „ Sumanele Negre ", condamnat pe viaţă,
Puiu Ion, inginer, preşedintele tineretului PNŢ pe ţară,
Pandrea Petre, originar din Balş (Romanaţi), dr. în drept şi filozofie la Bucureşti, Berlin şi Heidelberg, avocat, scriitor cu o bogată activitate publicistă. Era cumnatul lui Lucreţiu Pătrăşcanu, comunist, colaborând cu regimul. A fost apărătorul comuniştilor înainte de 1944, ca şi al celor persecutaţi ce le rezistau după 1956. Reţinut în Aprilie 1948, a fost anchetat în legătură cu acţiunea de lichidare a comuniştilor naţionalişti din ţările socialiste. Nefăcându-i-se proces, a fost eliberat în Nov. 1953. În Martie 1958 a fost din nou arestat pentru activitate politică antistatală. Motivul real era că făcuse exces de zel în apărarea călugărilor de la Mănăstirea Vladimireşti-Ploscuţeni, din Moldova. Episcopul Antim din Buzău, a autorizat miliţia să intre în mănăstire pentru a efectua arestări. Printre cei ridicaţi s-au numărat părintele Ioan, maica Veronica şi maica Mihaela.
Porsena, scriitor din Bucureşti;
Purnichescu, muscelean, venit în lanţuri de la minele de plumb;
Petrovicescu, g-ral, fost ministru de interne, legionar;
fraţii Paragină din Panciu;
Popescu Petre;
Pescaru, inginer;
Petrasievici, directorul Y.M.C.A.,
Pop Ion, director la Reşiţa,
Pop Grigore,
Pop Ghiţă, fost secretar PNŢ, despre care am mai vorbit,
Popescu Toma Iosif, preşedintele tineretului PNŢ—ist din capitală, avocat;
Popa Nicolae;
Răşcanu Constantin, inginer chimist;
Riti, episcop greco - catolic, hirotonisit în ilegalitate;
Radu Marin, fost muncitor, PNŢ;
Răducanu Ion, fruntaş naţional ţărănist, fost ministru;
Rădulescu Andrei, asistent universitar, mort în 1950 la Aiud;
Rădulescu Octavian, elev din Bucureşti,
Radu Marin, student, condamnat în Liga anticomunistă;
Rădulescu Ilie, ziarist;
Rigea Andrei;
Racoviţă, general;
Rozin, general;
Robu Ion, absolvent al Academiei Comerciale;
Roxin Teodor, avocat din Oradea;
Robu Nichifor, elector şi demagog naţional—creştin;
Roger, inginer, om de caracter;
Rusu Ion;
Sasu Victor, ofiţer;
Străchescu din organizaţia „Gărzile Decebal";
Mircea Stancu, elev din Bucureşti, a fost şi la Canal şi la Gherla; .
Fraţii Spaniolu, legionari din Aiud;
Săveanu Eugen, avocat din Turda;
Sârbulescu, doctor;
Simionescu Cezar, şeful organizaţiei sectorului II (negru) a PNŢ în capitală;
Simionescu C-tin, avocat din Galaţi,
Săndulescu Alex.;
Sandu Tudor;
Stănculescu Lucian, doctor, şef al sectorului nr. l la PNŢ,
Sichitiu Ion, general;
Seişanu Romulus, ziarist;
Soceanu Ştefan;
Silber Herbert,
Sămarghiţan, preot din Bahnea, pe Târnave;
Stoian Ion, prof. din Bacău,
Savin Tache şi C-tin, fraţi, au condus reeducarea",
Spineanu Cezar, prof., fost deputat, şeful organizaţiei PNŢ Dâmboviţa, stimat şi iubit de populaţie. A avut mult de suferit din cauza lui Dorobanţu, care era din acelaşi judeţ cu el, şi care acum ajunsese comandant al închisorii.
Spulbatu şi Şirianu, cei care, în tentativa de evadare de la Aiud, au omorât pe comandorul Tăutu, deasemeni deţinut, dar turnător. Prinşi până la urmă, au fost executaţi;
Stoicescu C-tin, preot din Buzău;
Stere Duliu, fost legionar;
Solomon Virgil;
Sotirescu Ion;
Stângă, comisar;
Stoian Vasile, învăţător;
Stăniloaie D-tru, prof. de teologie;
Secu Bucur, fratele lui Secu Şerban, legionar împuşcat în 1953 în lotul paraşutiştilor;
Slăvescu Victor, ministru;
Suciu, ţăran,
Stavrescu, general;
Stan Ion, muncitor din oraşul Baia,
Şova Nicolae, general de infanterie, comandantul corpului 7 Armată, a participat şi pe frontul de vest alături de generalul Malinovski, până într-o zi când nemaiputând suporta atitudinea rusească faţă de armata română, a spus translatorului: „Comunică d-lui general de armată Malinovski, că de azi înainte tot corpul 7 de armată nu mai schimbă de poziţie. Armata română nu mai acceptă să fie în fiecare zi aruncată în altă direcţie, să servească drept umplutură armatei sovietice şi să-i salveze poziţiile pe care le pierde. Armata română va lupta cot la cot cu cea sovietică, grupată şi sub conducerea şefilor ei." A doua zi generalul Nicolae Şova a fost chemat telegrafic la Bucureşti şi i s-a luat comanda. Această cutezanţă l-a costat 14 ani de închisoare: cum fusese subsecretar de Stat la Marină, motive se găseau. Sachelarie Ovidiu, prof, univ. de drept;
Stelică Nicolae;
Stoica Grigore, general;
Ştefănescu Ion, bănăţean,
Sorescu D-tru, colonel, originar din Craiova, condamnat în „ Sumanele Negre";
State Aurel, profesor, fost prizonier în URSS;
Susman Ieronim, preot greco-catolic,
Gh. Strat, prof. univ. de drept, arestat în două rânduri ,a murit în închisoare;
Fraţii Spârlea, socialişti de la Griviţa;
Simionescu Ion, doctor, şef al generaţiei de la „22",care a fost împuşcat la Canal;
Teodorescu Eugen, legionar din Constanţa;
Tabora, ţăran din Bucovina;
Teodorescu Tibi, din corpul muncitoresc legionar;
Tricorache, tânăr din Bucureşti;
Tomaziu Nicolae, student;
Tomaziu G. pictor;
Târziu Ionuţ, avocat din Lugoj, a murit în închisoare;
Touruţiu A. Ilie, dr. în litere, fost prof. univ. la Frankfurt, originar din Solea - Bucovina,
Tătara, general;
Topa Petre, doctor, mort în închisoare;
Tămâianu Coriolan, preot de la Oradea;
Ţantu, aviator - paraşutist, din Bucovina;
Talea C-tin, din Caracal;
Toma Bebi, macedonean, paraşutist;
Teofănescu, învăţător,
Tomuş Mihai, teolog,
Teţu, avocat, preşedintele organizaţiei PNŢ din Ciuc;
Tudose C-tin, student;
Ţocu Petre, legionar;
Teodorescu Hanibal, profesor universitar,
Tarţia Vasilică, directorul fabricii „Nivea" din Braşov,
Tobă Ion Hatmanu, ofiţer;
Ţonea Ion, ing. din Năsăud;
Ţepelea Gabriel;
Ţuţea Petre, profesor din Muscel;
Teodoreanu Alex., condamnat la 20 de ani,
Teodoreanu Dan;
Teodoreanu Păstorel, scriitor;
Ţie Gherasim;
Tifrea, dentist;
Teleki, conte;
Teodorescu Paul, general;
Teodorescu Dorel;
Teodorescu C-tin Gândi, legionar;
Unguraşu;
Uţă Ion şi Uţă D-tru, medici;
Vorvoreanu Ion, din Craiova;
Mircea Vulcănescu, filozof, economist de seamă, conferenţiar la Catedra de Etică a Universităţii din Bucureşti, un om de o vastă cultură în domenii foarte diferite, a murit la 28 oct. 1952, în vârstă de 48 de ani în închisoarea Aiud, sau mai bine zis a fost omorât premeditat. De o integritate deosebită, a primit postul de Ministru Subsecretar de Stat la Ministerul de Finanţe. A îndeplinit această funcţie ca tehnician priceput şi bun român. Tot timpul petrecut în închisoare a încurajat tineretul, împărtăşind din cunoştinţele sale prin prelegeri pline de interes. În Jilava a fost crunt bătut, rupându-i-se o coastă, care i-a perforat pleura. După această bătaie a fost ţinut dezbrăcat 26 de ore în „celula neagră", împreună cu alţi deţinuţi. Datorită acestui tratament, s-a îmbolnăvit de TBC, boală ce i-a provocat moartea. Acesta nu poate fi numit decât asasinat împotriva unui mare om de cultură.
Vlădoianu Ştefan, poet, orb, din Constanţa.
Veselovski Mircea, doctor, legionar;
Vlădescu Ion, căpitan;
Vojen Ioan, fost ministru,
Vintilescu, tânăr vâlcean;
Voinea Octavian, printre şefii reeducării de la Piteşti,
Virvescu;
Vasiliu Gheorghe, student de la reeducare
Velţeanu Cornel
Vasilache Ion, călugăr,
Veţeleanu Ion, ing.;
Vintilă, ing. din Ilovăţ (Mehedinţi);
Vorovenciu Ion, din Bucureşti;
Voiculescu, general;
Voiculescu Vasile, poet;
Vrabie Ion, învăţător din Rebrişoara, judeţul Năsăud;
Volcinski Râul, comunist, prof. de economie la Cluj. A evadat în 1958 de la Securitatea din Cluj. A acceptat reeducarea din 1962 şi a vorbit pe teme economice;
Vasilescu, student la medicină, condamnat în lotul „Gărzile Decebal"
Zeanâ, macedonean,
Zorzor, general.

EXTERMINAŢI
şi aruncaţi în groapa comună de la Aiud:
Avădanei Marin, învăţător din comuna Dobreni jud. Neamţ, mort în Mai 1950, la etajul II.
Cazacu, inginer din Bucovina, mort de foame în chinuri groaznice, la etajul III.
Manciu, inginer de la uzinele Reşiţa, mort în Octombrie 1953.
Mihailovici Domenic mort în Octombrie 1950, în celula 157 bis, grav bolnav, fără nici un fel de asistenţă medicală.
Pârvu Nicolae, mort în luna Noiembrie 1953, după ce executase 12 ani şi 6 luni de închisoare.
Sandovici, inginer, mort în 1950, în celula 163, grav bolnav, cu hemoptizie, fără nici un fel de tratament.
Toma Simion, legionar, mort în Noiembrie 1950 în celula 162, bolnav grav, cu hemoptizie, fără îngrijire medicală.
Trifu, din Turda, mort în 1951, cu hemoptizie, fără nici o îngrijire medicală.

La 26 Octombrie 1950 s-a hotărât construirea hidrocentralei de la Bicaz. Pentru această lucrare de proporţii foarte mari, mâna de lucru a fost recrutata tot dintre deţinuţii politici.
A fost necesar să se facă noi arestări printre cei bănuiţi că s-ar opune colectivizării forţate la sate. Preoţi, învăţători, fruntaşi au fost ridicaţi pe baza unei hotărâri care instaura pedeapsa administrativă.
Cea mai mare parte dintre cei care după această dată urmau să se elibereze, pedeapsa lor expirând, erau reţinuţi ca „administrativi" şi dirijaţi la colonia „Capul Midia", sau la cea de la Bicaz. După încetarea lucrărilor la Canal, de asemeni au fost trimişi pe valea Bistriţei toţi cei cu pedepse administrative socotiţi capabili de muncă, deoarece munca era istovitoare şi trebuiau înlocuiţi cei exterminaţi.
Dintre miile de deţinuţi de pe aceste meleaguri, mi-au ajuns la cunoştinţă numele următorilor:
Bercaru Vasile, din Bucureşti, cu pedeapsa expirată,
Bruteanu Alexandru, cel mai valoros violonist al Filarmonicii, ridicat pentru a treia oară după 1945, fără nici un fel de judecată;
Georgescu Petre, doctor din Bucureşti;
Florin Boiţeanu.
Manea Ion, inginer;
Păunescu Nicolae, din comuna Nana,
Piero Strat;
Popescu C;
Ciudin Victor, maior din Craiova, fiind în situaţia de a fi pedepsit pentru atitudinea lui împotriva administraţiei, nu a acceptat să fie dus la izolare, preferând să se bată cu miliţienii care vroiau să folosească forţa. Regman I, student, fost în reeducarea de la Piteşti.

După moartea lui Stalin şi după o serie de greve din primăvara lui 1954 la Canal, prin care Remus Radina cerea eliberarea deţinuţilor administrativi, în luna Mai a acelui an au început să plece toţi cei fără condamnări penale.
Cea mai mare parte au ajuns acasă. Unii însă au plecat spre alte colonii de muncă forţată.
Regimul comunist căuta să execute lucrări fără cheltuieli şi în acest scop deţinuţii reprezentau cea mai ieftină mână de lucru.
Pentru construcţia rafinăriei şi Combinatului Chimic de la Borzeşti - Oneşti, au fost aduşi o parte din condamnaţii administrativi şi au muncit împreună cu cei de drept comun la:
- Drumurile de acces spre Borzeşti.
- Canalul de la râul Trotuş la rafinăria Borzeşti.
- Barăci cu pereţi de stuf pentru cazarea deţinuţilor şi obiective industriale sau civile aferente combinatului chimic .
Aici şi acum se lucra în condiţii mai bune decât la Canal, deoarece aveau liber Duminica, iar pământul era nisipos, nu argilos ca în Dobrogea. În plus, puteau primi pachete de la familii, de 5 kg pe lună, fapt ce la lagărele de muncă fusese o raritate.
Printre acei care au trecut pe aici se găseau:
Angelescu, profesor universitar de la Iaşi;
Preotul din com. Fereşti, jud. Vaslui;
Popa Gh., învăţătorul din com. Băseşti, jud. Bacău;
Neagu, avocat din Panciu;
Micle Alexandru, avocat, Satu Mare;
Mociulski, general cunoscut pentru degradarea lui morală din închisori, unde a abandonat demnitatea omenească. La Oneşti, într-una din nopţi, când era planton Mociulski, a venit în control un miliţian caporal. După ce a observat că totul e în ordine, a întrebat „Ce ai fost tu mă înainte de a veni aici?" „General, să trăiţi, domnule caporal"
Prin luna Mai 1955 a început din nou eliberarea condamnaţilor administrativi şi a durat o lună de zile. Cei care au rămas au fost mutaţi în colonia Borzeşti, unde li s-a aplicat regim de închisoare.
După un scurt popas, cei de la Borzeşti au fost expediaţi la securităţile respective, iar ultimii vreo 20, însoţiţi de miliţieni au luat drumul domiciliului obligatoriu din Bărăgan, în apropiere de Călăraşi, între ei se găsea şi un Român care-şi pierduse vederea şi avea nevoie de însoţitor. Umanismul comunist nu l-a trimis acasă ci l-a adus tot în această Siberie românească, pentru a-l chinui în continuare.

Cetatea Făgăraşului, mărturie permanentă a legăturilor străvechi dintre fraţii de aceeaşi limbă şi neam ce locuiau pe ambele versante ale Carpaţilor, a fost transformată de regimul comunist instaurat în România, într-o nouă închisoare de exterminare. Aici au fost adunaţi toţi aceia care garantaseră securitatea Statului român ferindu-1 de subversiunea străină. După data de 18 Iulie 1948 au fost arestaţi foştii funcţionari ai siguranţei statului, ai preşedinţiei Consiliului de Miniştri, acei care lucraseră în serviciile Statului Major al Armatei şi în poliţiile de pe tot teritoriul ţării. Nu au fost cruţaţi nici aceia dintre ei, care i-au ajutat pe comunişti, învăţându-i meseria, până şi-au încropit cadre. Majoritatea au stat peste 7 ani de zile fără a fi judecaţi, cu o aşa-zisă pedeapsă administrativă. La Făgăraş au fost chinuiţi în fel şi chip, bătuţi, înfometaţi, şi ţinuţi în camere de asfixiere unde mulţi au murit, iar restul n-au mai ieşit oameni sănătoşi.
Conducerea acestei închisori de exterminare a fost încredinţată la început lui Lazăr Tibo, evreu care spunea că vrea să-şi răzbune părinţii ridicaţi şi trimişi de Unguri în lagărele din Germania. După el a venit un criminal de profesie, zis „maiorul" Maraviev, care a fost înzestrat cu „puterea populară", după ce i s-au şters din cazier pedepsele de drept comun pe care le executase la Aiud. A continuat să rămână acelaşi criminal. A avut ca ajutoare devotate pe locotenenţii Trâmbiţaşu şi Berebenţa. Dintre gradele inferioare au excelat în cruzimi următorii miliţieni: Popa Paraschiv, ţigan de origină; Iassu, Zibileanu. Printre ei s-au găsit 2-3 cu ceva suflet. Rânea este unul care poate obţine o notă bună. În chinuirea permanentă a deţinuţilor s-a evidenţiat sergentul Popa, care în manifestările lui sadice îl imobiliza pe deţinut între uşă şi gratiile de fier şi apoi îi aplica lovituri cu pumnul în ficat şi stomac, în timp ce picioarele victimei erau strivite de cizmele brutei.
Dintre cei ce au trecut pe aici, am reconstituit o infimă parte: Amarandei; Andomide Vladimir; Andreescu Ştefan; Traian Andreescu, şef serviciu la Prefectura Poliţiei; Bălosu, fost comisar la Satu Mare, mort în închisoare. După arestarea lui, familia i-a fost dată afară din casă. Bratu, şeful siguranţei din Craiova; Baldovin Cornel; Brânduşoiu; Buliga Dumitru; Cojocaru Romeo; Coropiţă Marin; Creangă; Diaconescu Ionel, inspector în secţia slavă. A murit în închisoare fără să fi fost condamnat. Dobrescu; Drăniceanu; Goruneanu Tuliu Petre; Guşe; Herlea Liviu din Orăştie; Ioaniţiu Cezar; Ionescu Ştefan, fost însoţitor permanent al lui Titulescu; Iatagan, comisar din Craiova, care a colaborat intens cu comuniştii; Mânăstireanu Ion; Mironescu Victor; Moraru Simeon, comisar la Reni; Niculescu Constantin-Ţurli, comisar în Ministerul de Interne, care a colaborat cu comuniştii şi a participat activ la înscenarea a numeroase procese. Opaiţ Nicolae; Paraschivescu; Priscornicu Nicolae; Prunescu; Stratan; Stârcea, tată şi fiu; Roman Gheorghe; Tiţă Dumitru, din Craiova; Tăbăcaru Dumitru, inspector; Voiculescu Anton.
După moartea lui Stalin s-a observat o nelinişte în conducerile închisorilor. Într-una din zilele lui Octombrie, un maior de securitate şi-a făcut apariţia pe coridoarele închisorii. A deschis uşa unei celule, a salutat el, lucru neobişnuit, şi-a aruncat privirea peste toţi şi în toate colţurile, iar după aceea a întrebat;
—Pentru ce sunteţi aici?
Din mijlocul celor uluiţi de întrebare a răspuns unul mic de stat:
—Mă numesc Bratu. Eu am fost şeful siguranţei de la Craiova şi datorită funcţiei mele am anchetat şi legionari şi comunişti. S-a întâmplat să am de a face cu Marin Florea Ionescu şi i-am dat o palmă.
Astăzi el este secretarul prezidiumului, iar eu am fost condamnat la 25 de ani muncă silnică. Şi numai pentru o palmă care cred că 1-a consacrat pentru funcţia pe care o ocupă, fiindcă muncă în ilegalitate n-a dus el, nici cunoscuţii lui comunişti.
vMaiorul a rămas puţin pe gânduri şi a plecat salutând.
O altă uşă a fost deschisă şi aceeaşi —bună ziua— a făcut să se ridice cele peste 40 de arătări dezbrăcate, pe pielea cărora curgea în şiroaie transpiraţia. Oamenii au plecat uşor capul în semn de răspuns la salut. După ce a privit nedumerit spectacolul, a pus aceeaşi întrebare:
—Pentru ce sunteţi dumneavoastră aici?
Toţi se uitau unii la alţii nedumeriţi, dar în acelaşi timp căutând din ochi pe cineva să dea răspunsul.
Cineva mai în vârstă sparge tăcerea.
—Îmi daţi voie să vorbesc eu?
—Cum să nu!
—Când plecaţi de aici, vă rog să mergeţi la biblioteca închisorii şi să luaţi cartea „În umbra celulei" de Petru Groza. În ea veţi găsi scris că în foarte scurta perioadă cât a stat la pension, a întâlnit un înger de om care 1-a salvat: pe procurorul Petre Tuliu Goruneanu. Ei bine, acela sunt eu. Aş mai putea să adaog că îmi spunea: „Du-te la stăpânul meu, la DOMNUL IULIU MANIU şi roagă-1 să facă tot ce poate, să intervină la Mareşalul ANTONESCU ca să mă elibereze". Şi eu m-am dus, iar Domnul Iuliu Maniu 1-a scăpat. Noi ne găsim aici, la închisoare, iar Petru Groza la putere. De aceea suntem închişi, pentru că am făcut bine, fiecare în felul lui.
Maiorul a rămas mut, i s-au dilatat puţin ochii, a mai spus un „bună ziua", şi dus a fost.
În schimb oamenii au rămas, în continuare, în aceleaşi condiţii de exterminare.