Încă un lagăr a luat fiinţă în 1951 pentru a primi o parte din numărul deţinuţilor ce supraaglomerau închisorile. Scopul creării Galeşului a fost şi acela de a asigura loc de cazare şi muncă administrativilor ce urma să fie arestaţi în 1952.
Aşezat în apropierea Ovidului, ca lagăr-satelit al Peninsulei, a primit la început de la aceasta pe cei cu pedepse sub 5 ani. Câţiva care aveau pedepse de 5 ani au fost imediat aduşi la Peninsula.
Mizeria era mare. Aşezată pe o ridicătură de pământ, nu avea la acea dată posibilitatea alimentării cu apă. Aici s-a suferit din cauza lipsei de apă de multe ori ca în greva setei. Noroiul era îngrozitor.
Conducerea administraţiei era preocupată de înăsprirea sistemului de represiune, nicidecum de îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă. Munca părea mai extenuantă, iar oamenii erau timoraţi. Comandantul Petre Burghişan impusese un regim dur, cu o alimentaţie foarte rea. Era secondat în această acţiune cu vădite tendinţe criminale de ofiţerul politic Şerban. Comandantul Cornăţeanu, de asemenea a terorizat pe deţinuţi prin măsurile luate de a forţa la muncă.
Toamna lui 1952 a supraaglomerat colonia cu un foarte mare număr de internaţi administrativi. După oprirea reeducării studenţeşti, se căuta în toate închisorile să nu se piardă controlul asupra deţinuţilor. Conducerea partidului avea necazuri „afară" cu grupul antipartinic (Ana Pauker, Teohari Georgescu, Vasile Luca), şi vroia să-şi menţină autoritatea.
Septembrie 1952, în colonia de muncă forţată de la Galeş sosesc peste trei mii de deţinuţi administrativi. Ţărani, preoţi, foşti membri ai partidelor de opoziţie şi foarte mulţi colaboratori ai regimului comunist, care după 6 martie ajutaseră la instalarea lui, erau acum aduşi în toate lagărele de pe Canal, în noaptea de Sf. Măria zeci de mii de oameni fuseseră arestaţi pentru a se facilita un nou asalt împotriva ţărănimii care se opunea colectivizării. Cornăţeanu, alias Chon, noul comandant al coloniei, jubila: avea forţe noi de muncă. A dat dispoziţie: „Pe ei!", şi condamnaţii de la drept comun i-au luat în primire să-i muncească . „Dă-i, banditule! Nu sta, hoţule!", se auzeau la tot pasul strigătele brigadierilor de drept comun, care ajunseseră „domni".
Toamna cu ploile ei a desfundat terenul argilos şi a muiat până la piele pe bieţii oameni, care în majoritate aveau peste 60 de ani şi mulţi depăşiseră 75 de ani.
Munca forţată, frigul, lipsa de îmbrăcăminte şi mâncare, în două săptămâni i-au transformat pe noii veniţi în arătări.
Tot felul de boli au început să bântuie, şi oamenii erau cuprinşi de deznădejde. Ajunseseră să nu mai poată merge. Se împingeau unul pe altul, se duceau de subsiori la muncă şi în fiecare seară câţiva erau aduşi pe targa.
Disperarea pusese stăpânire pe mulţi.
Costel Niculescu, fost primar din jud. Ialomiţa, de-abia se mai ţâra. Se înscrisese după 6 martie 1945 la Anton Alexandresu, fugar din PNŢţ şi i se dăduse funcţia de primar al unui oraş. Acum se văieta:
— I-am socotit de bună credinţă, am sperat că vor face ceva pentru populaţie, dar au minţit, au jefuit lumea şi şi-au bătut joc de mine. Domnule Ilie, nu mai pot să suport. Tot corpul mă doare... urinez sânge ... Ce să fac? Nu ştiu ce să spun, dar nu există nici o soluţie, poate nici o scăpare. Mie, un doctor de aici mi-a spus ,, Salvează-te, domnule Păunescu, nu ştiu cum, dar dacă vrei să trăieşti, fă ceva, căci eu nu-ţi mai dau o lună de zile!"
În seara de 13 Octombrie 1952, comandantul Cornăţeanu era la poartă şi asista la ieşirea pe şantier a schimbului de noapte.
Costel Niculescu s-a oprit în faţa lui şi i-a spus:
— Să trăiţi d-le comandant, sunt bolnav şi nu mai pot ieşi la muncă!
— Ce ai mă, de nu vrei să munceşti?
— Urinez sânge.
— Ia pişă-te!
Şi Costel Niculescu s-a dat câţiva paşi la o parte, a întors spatele şi a urinat. Toată lumea a văzut sângele.
Comandantul, adresându-se miliţienilor, le-a arătat:
— Uitaţi-vă la el! Zice că e bolnav, şi poate să se pişe! Nu vrea să lucreze, asta e! Sabotează lucrările ... mănâncă pâinea statului de pomană !
Şi nu a apucat să termine că s-a şi repezit asupra nenorocitului cu picioarele, cu pumnii, doborându-1 în noroi.
Era 13 oct. 1952, seara. Oamenii l-au ridicat pe Costel Niculescu şi cu el de subsiori au ieşit pe poartă.
Pe „Mustaţă" îi aştepta garnitura încărcată cu pământ. Oamenii s-au rânduit la vagoane, în timp ce brigadierul striga:
— Mai repede!... Nu vedeţi că trenul trebuie să plece?... Trage tare!... Umple bine lopata!... Dă-i cu nădejde! Nu sta banditule! în sfârşit, vagoanele s-au golit. Se înnoptase de-abinelea. Garnitura a plecat. Oamenii au început să niveleze platforma. Erau transpiraţi şi vântul rece dinspre Rusia le pătrundea până la oase.
O nouă garnitură şi-a făcut apariţia. Locomotiva împingea încet vagoanele, iar roţile scârţâiau. La coada trenului, o femeie îmbrăcată în pufoaică, pe post de frânar, învârtea lampa de zor, ca să se oprească trenul. S-a oprit, dar era prea târziu. Pe şină era lungit un trup. Roţile îi retezaseră capul. Costel Niculescu îi părăsise.
Spre ziuă, o haită de domni ofiţeri a apărut pe şantier.
— Incolonarea pentru număr! a zbierat unul cu două stele.
In front, oamenii îşi dădeau cu cotul, făcând semn spre coada garniturii: capul lui Costel Niculescu era agăţat de lagărul ultimei roţi şi rânjea la ei, de parcă ar fi spus: ,,Mai repede şi dă până mori, că v-aţi odihnit toată noaptea!"
Peste o lună de zile, le 13 Nov. 1952, circa o mie de deţinuţi administrativi au fost mutaţi la lagărul Peninsula.
Printre cei care au trecut pe la lagărul de muncă forţată Galeş: Angelescu, funcţionar; Andriescu Andriade, din Roşiorii de Vede; Arsenescu P. jurist; Ion Brătianu, fruntaş PNL, din Bucureşti; Profesorul Leon Bochis, din Bucureşti, fost naţional-ţărănist; Maior Burcuşescu, adus direct din prizonierat.din Rusia; Ion Boldoi, student din jud. Olt; Băcanu, ofiţer din Segarcea, Dolj? Buşilă, un fost moşier, arestat pentru aur, denunţat de Tutu Georgescu pe H care o crescuse şi îngrijise; Becherescu Costinel din Com. Cerat jud. Dolj; Bura,elev; Brăescu, maior; Octavian Botoş, profesor, din Timişoara; Căpraru, un brigadier care a forţat deţinuţii la muncă" şi i-a pedepsit; Chindriş Traian, student din Bucureşti; Cioară, medic veterinar; avocatul Cosmescu; Gh. Căpitanu, din Bucureşti, lipsit de caracter şi chiar informator; prof. Crăciun, fost prefect, Târnava.; preotul Simion Crişan; Sabin Corăbeanu, student, Cluj; Narcis Constantinescu, din Sibiu, fost ofiţer de cavalerie; Nicolae Călinescu, din Pleniţa, elev; Gabriel Constantinescu, din Sibiu, fost ofiţer de cavalerie; Constantin Dumitrescu, din Ploieşti, student; Delescu M. , moşier şi diplomat; Ion Drăgan;Drincu, învăţător din Segarcea, jud. Dolj; Florescu, elev; Fonea Florin, ofiţer din Oltenia; Adrian Florinca, Gogoaşe, ţăran; Georgescu Puiu, din Câmpina; Groza, judecător; Godănescu, profesor; Ivan Romulus, inspector la Banca Naţională din Cluj, nepotul mitropolitului ortodox Ivan-Cluj; Ispas, avocat, venit din prizonierat, a făcut o grevă a foamei de lungă durată pentru îmbunătăţirea situaţiei deţinuţilor, Ionescu Nelu, avocat renumit din Iaşi. Iliescu Dinei, avocat din Craiova, condamnat pentru că a comentat reforma monetară. în 1952, la câteva zile după ce s-a plătit chenzina muncitorilor şi funcţionarilor s-a făcut a doua reformă monetară, fără să le schimbe ultimii bani. S-au creat nemulţumiri generale. Au fost mai mulţi care au subliniat că prin acest procedeu incorect s-a lovit în muncitori. Desigur pentru a-i intimida şi a face lumea să suporte fără murmur jugul economic pe lângă cel politic, securitatea a procedat la arestarea celor ce evidenţiau caracterul antipopular al acestei reforme. Iliescu Marcel, ofiţer din Turda, cu pedeapsă administrativă; Ionescu Traian, colonel de cavalerie; Ionescu T.,dentist; Ioniţă, maior; Jucan Simion, elev la gura Humorului;Luca N.,colonel; Iovanovici, un sârb din Banat; Moţa Mihai, student din Orâştie; Marin Ghiţă, avocat, secretarul PNŢ al judeţului Dâmboviţa; Liciniu Faina, fruntaş PNŢ, de la Blaj, Manea Florin, elev din Bucureşti, Marcovici, colonel; Morărescu, student din Câmpina; Maxinovici; Mitra-che Dumitru, student din Olt; Muşeţeanu Alex., doctor; Nicolae Octavian; Negrescu, student; Nichi-ta Cornel, ofiţer de cavalerie din Bacău; Orezeanu, colonel; Orman Gigei, căpitan de jandarmi, venit direct din prizonierat; Pleifer, farmacist; Popilian Costel, avocat din Ploieşti; Potârcă Eugen, din Craiova, Popescu Poliglot, marinar; Popescu, farmacist; Pintilie Petruţ, profesor de filozofie, din Brăila; Ghiţă Nicolae, un macedonean de mare caracter; Ruptureanu, doctor; Rădulescu, medic, din Caracal, fost prizonier în URSS; Roşulescu, fost prefect al judeţului Dolj, legionar; Rizescu, student; Salcie, preot; Ştef Ştefan,preot greco-catolic; Sănzeanu, profesor,- Stoenescu.profesor venit din prizonieratul rusesc; Strâmbeanu, funcţionar; State Marin, Sârbu-lescu Nicolae, inginer; ŞerbuGh.; Ţolescu Tiberiu, ofiţer de cavalerie, din comuna Cârcea, jud. Dolj; Tomorog, învăţător, venit direct din prizonierat; Voinea R., ţăran; Vinogradski D., fruntaş socialist, care a refuzat să se alăture comuniştilor; Weiss, un evreu sionist, Gurău Nică din Vrancea.
După moartea lui Stalin, când s-a încercat o atenuare a regimului, a fost adus la conducerea coloniei Dincă. Era hamal din Constanţa şi se spunea că fusese ilegalist. Dar comuniştii, verificându-i activitatea, au constatat că Dincă, în perioada 1942-1944, lucrase pentru URSS, semnalizând cu lanterna obiectivele ce urmau să fie bombardate pe litoral. Pentru aceasta, însă, primise bani, deci nu putea să fie considerat în rândul celor 800 comunişti, dintre care jumătate fuseseră agenţi ai siguranţei.
În perioada lui Dincă, situaţia s-a îmbunătăţit simţitor. Când, în vara lui 1953, Remus Radina a declarat greva foamei pentru a aduce procurorul să vadă condiţiile din celulele de pedeapsă lipsite şi de aer, comandantul Dincă 1-a chemat pe avocatul Dinei Iliescu, rugându-1 să-1 convingă să renunţe la grevă, pentru că celulele se vor dărâma. De fapt a mai încercat şi prin alţii, cu acelaşi scop, însă Radina nu a cedat decât după ce a adus pentru prima oară procurorul la închisoare şi a eliberat pe toţi cei ţinuţi în condiţii de exterminare în celule. Am lăsat la urmă pe medicul deţinut Toma Gheorghe, care s-a zbătut să vină în ajutorul suferinzilor, reuşind în luna Iunie 1953 să treacă la inapţi pe toţi cei bolnavi.
Supuşi unui permanent regim de distrugere, deţinuţii politici se gândeau mai mult la soarta neamului românesc şi a generaţiilor viitoare. Voi cita câteva strofe dintr-o poezie a lui Remus Radina, scrisă în August 1953, când se afla în carceră şi în greva foamei.

    Şi din celula neagră, unde stele
     N-aprind lumini creştinului ce moare,
    Spre voi se-ndreaptă gândurile mele,
    Sărmane generaţii viitoare!

    Când vânturile sting în pragul iernii,
    Făclia vieţii noastre efemere,
    Din negura uitatelor vecernii
    S-aprinde aurora unei ere.

    Cununa biruinţelor creştine,
    O eră de-nfrăţire şi dreptate,
    În lume suferinţa o s-aline,
    Şi va domni eterna libertate.

    Spre soarele aprins al primăverii,
    Ce sfinte idealuri vă mai cheamă?
    Înlăturarea cruntelor mizerii,
    Eliberarea omului de teamă.

Lagăr de muncă. Muncă forţată, ca peste tot de-a lungul Canalului. Comandantul era un anume Huslău. Din conducere, printre cei ce aveau ca misiune să stoarcă ultima vlagă din om se numărau locţiitorul Mărgărit şi ofiţerul politic Crăciun.
Era un lagăr pentru deţinuţii administrativi. Pedepsele lor curgeau ca apa la moară ... Nu se termina una şi gata, venea altă prelungire. De eliberat, nici gând. Doar de la alte lagăre, cei cu pedepse penale erau eliberaţi pentru a fi aduşi aici, în continuare, cu pedepse administrative. Canalul Morţii trebuia săpat, şi erau şi alte lucrări în perspectivă, o dată ce problema mâinii de lucru nu se mai punea: rezervele erau suficiente.
Printre deţinuţii politici de aici se găsea şi un criminal, Alimănescu. Fusese adus de la lagărul Midia dintre cei de drept comun, care vroiau să-1 linşeze. După ce omorâse sute de borfaşi cu care operase ani de zile, intrase în securitate. A participat alături de trupele Ministerului de Interne la lichidarea mişcării de rezistenţă, la început în Banat, împotriva colonelului Uţă, apoi în Făgăraş. Dar nu a apucat s-o lichideze, pentru că a fost arestat. De la Ocnele Mari a ajuns la Midia, de unde a fost salvat de administraţie din mâinile colegilor de drept comun şi adus la Kilometrul 4, lângă Cernavodă.
Dintre politicii de aici amintesc:
Doctorul Barbu; doctorul Petrus Georgescu; ing. Mircea Milio, tânărul Mihai Moţa; Ştefan Petcu, din Dudeşti-Cioplea, ziaristul Paul Peti, ing. Gigi Vlase, Dragomirescu, din lotul Arsenescu, Racoveanu Mihai, doctor din Craiova.

Această închisoare, destinată deţinuţilor administrativi, a intrat sub controlul comandantului Ale-xandrescu, care s-a străduit să fie la înălţimea misiunii încredinţate. Nu i-a fost greu atâta timp cât a avut concursul a trei brute:Ionescu Traian, ofiţer politic, Sava, locotenent, care a ajuns comandant la Sighet în 1958—60, locotenentul Ceauşu.
Ofiţerul politic pe lângă faptul că pedepsea cu carcera, izolarea în celula neagră, sau bătaia, pentru cele mai mici greşeli, de cele mai multe ori imaginare, a încercat să pună pe picioare reeducarea, ajutat fiind de elementele tinere venite cu experienţă de la Piteşti. Această tentativă a eşuat din cauza opoziţiei puternice a deţinuţilor.
Locotenentul Ceauşu, figură lombroziană, cu o falcă aruncată în afara trupului mătăhălos, cu fruntea îngustă a ordinului primatelor, bătea cu sete, numai pentru plăcerea de a o face. Savu, alt ofiţer pus pe avansare, făcea eforturi pentru a nu fi mai prejos decât tovarăşii lui.
Aparatului represiv i s-au mai adăugat gardieni ca Lupu, Filimon, Suciu ... Ei nu sunt singurii, numărul lor fiind mare, dar bine înţeles, lista lor va fi completată, deoarece crimele la care s-au dedat nu pot fi trecute cu vederea.
Munca în cadrul fabricii de mobilă şi cherestea era efectuată atât de către cei sănătoşi cât şi de cei ce-şi trăiau aici ultimele zile. Lipsa de medicamente mărea numărul bolnavilor, cu atât mai mult cu cât bătrânii erau numeroşi. Satisfacţia cadrelor de conducere era mare când reuşeau sa-i vadă pe foştii miniştri sau generali îngenunchiaţi sub povara buştenilor sau a cherestelei. Pentru aceasta nu se sfiau să-i scoată pe bolnavi la lucru pe caniculă, sau pe ploaie şi lapoviţă. Şi câţi nu au pierit din cauza pneumoniilor, a congestiilor cerebrale sau a infarctelor ...!
Nimeni nu-1 poate uita pe colonelul Marţian care, după 8 ani de prizonierat, a venit din Rusia direct în închisoare. Era numai piele şi os, un schelet ambulant. Ofiţerul politic îl scotea noaptea la lucru, iar ziua la corvezi, până când a făcut o congestie cerebrală. Bine înţeles că la infirmerie nu i s-au administrat medicamente. Niculescu Malu, Mirescu, Emil Ottulescu, Nicola Andrei, generalul Coroamă, au fost printre cei chinuiţi în timp ce erau bolnavi.
Pentru a-i tortura pe aceşti oameni suferinzi de inimă sau plămâni, câteva nopţi la rând miliţienii intrau în celulă şi răsturnau saltelele cu paie. Deţinuţii, în loc să se odihnească, în praful care se ridica, începeau să facă ordine până la numărătoarea de dimineaţă.
Greul muncii îl duceau legionarii şi fără ei fabrica nu ar fi putut funcţiona. Cu toate acestea, ofiţerul politic, Traian Ionescu, avea pentru ei o ură de moarte. Pentru a instaura teroarea, administraţia a adus vreo 100 deţinuţi de drept comun, împânzindu-i printre politici. Majoritatea lor au refuzat să devină uneltele administraţiei. în schimb au devenit informatori o parte din foştii poliţişti, mai ales ofiţerii de miliţie sau de securitate arestaţi pentru fapte de drept comun.
Social-democraţii lui Titel Petrescu formau o altă categorie internată aici. Bine înţeles, erau şi numeroşi naţional-ţărănişti, întrecuţi la număr doar de legionari.
Printre locatarii închisorii se numărau şi doi greci intelectuali: Mătuşu, care de fapt era macedonean din Larisaşi Pitpinicus. Primul fusese invitat să participe la Atena într-un guvern remaniat în 1940. Drumul 1-a parcurs în maşina lui Pitpinicus, dar din cauza unei pene a ajuns cu întârziere. între timp, posturile se repartizaseră. După retragerea germanilor, adversarii politici şi-au reamintit că cei doi fuseseră ministeriabili şi deci urma să fie arestaţi. Ca să scape, au fugit în România, unde au nimerit tot în închisoare. Pitpinicus ajunsese proverbial că nu-i plăcea să povestească, iar când era întrebat, răspundea: „ curva politica, curva politica".
Alte două categorii erau formate din: foştii deputaţi comunişti, scoşi din pâine, şi ţărani. încerc să semnalez o parte dintre cei care au trecut prin închisoarea Ocnele Mari:
Arnăuţoiu Iancu, tatăl (lot Nucşoara); Bârsan Tache; Boborodea; Brânzoi C-tin, Budişteanu Radu; Cartojan AL, prof. Vlaşca; Câmpeanu Radu; Caranica, farmacist; Chiricuţă, preot la biserica Zlătari. Crăca-nă, un bătrân din jud. Orhei, Basarabia. După eliberare a fost trimis cu domiciliu obligatoriu la Dâlga, în Bărăgan, de unde l-au condamnat pentru ajutor în lotul d-nei Niculina Mihalache. Chirilă, miner în Apuseni, fost deputat comunist în 1946. Chele Gheorghe, profesor din Făgăraş. în 1946 a fost prefect tătărăs-cian şi s-a ocupat de falsificarea rezultatului alegerilor în acel judeţ, Ciorogaru; Ciogeor; Codreanu Decebal; Coroamă, general; Cristescu Gheorghe,„plăpumarul", social-democrat; Dumitrescu Borş a, preot, fost secretar general al mişcării legionare; Dumitrescu Puiu, general, şeful de cabinet al Patriarhului Miron Cristea, făcea pe lustragiul administraţiei; Ghica Şerban, inginer; Ghinea, ziarist din Bucureşti; Guşe, poliţist, Grama, funcţionar la ambasada din Roma; Hagibira, doi veri macedoneni; Jianu Ştefan, medic P.S.D., Jovin Ion, medic; Ionescu Emilian, general; Ionescu-Galbeni Nicolae, student, luga Liviu, avocat din Timişoara; Leucuţa Aurel; Kiselicescu, colonel, Manoiles-cu Mihai, fost ministru; Marinache Ion,din Ţigăneşti - Muscel, avocat în Bucureşti; Matei, avocat din Focşani, Mateiaş, fost prefect de Făgăraş, Marţian, colonel venit din prizonierat, mort în 1959; Măcărescu Gi-că, avocat din Piatra Neamţ; Mihai Gheorghe, general, Malinsz Iosif, scriitor de limba maghiară, ajuns deputat sub comunişti, Mirescu, fost deputat social-democrat, bătut de ofiţerul politic pentru că a fost găsit cu cuvinte franţuzeşti; Munteanu Bob, avocat, Nanu Victor, colonel din Muscel. Nicola Andrei, avocat, fost senator PNŢ, originar din jud. Mureş. A murit pe 24 Ianuarie 1953; Niculescu Malu, social-democrat, mort la Ocnele Mari în Octombrie 1949; Olteanu Florin; Ottulescu Emil, avocat, mort pe 5 Martie 1954, la Văcăreşti; Pandrea Petre, avocat; Pavel PaveJ avocat PNŢ, o figură deplorabilă, care critica trecutul şi oamenii cu voce tare, pentru ca informatorii să audă că el este un om realist şi recunoaşte realizărilre regimului; Petcu Ştefan, din Dudeşti-Cioplea; Papanace Atanasie, macedonean din Veria; Pop Ghiţă, fost ministru: Popescu Iosif Toma, avocat, preşedintele tineretului PNŢ din capitală; Popovici Mihai, fost ministru; Rădulescu Savel; Simina Ion din Mândra-Făgăraş, arestat împreună cu soţia şi cumnatele sale, avea 80 de ani; Schileru Aristică, din Târgu Jiu; Solomon Virgil, preşedintele organizaţiei PNŢ, Huniedoara; Stoica Vasile, fost ambasador, figură distinsă a diplomaţiei; Teodorescu Chiţu, senator PNŢ, din Râmnicu-Sărat; Vălimăreanu Ionel, teolog din Ţigăneşti, Muscel, Valman, evreu botezat, din Maramureş; Ţuţea Petre, filozof; Zaharia Romeo, colonel, aghiotantul mareşalului Antonescu. îşi pierduse mâna pe front în Rusia ;Victor Coruţiu, avocat, fost prefect.

La jumătatea drumului dintre Ploieşti şi Târgovişte se găsea o aşezare, Mărgineni, unde industria crimei organizate crease o nouă unitate. La început, închisoarea de drept comun şi-a mărit efectivul cu deţinuţi politici administrativi. Pe 30 August 1953, peste vechii locatari au fost aduşi 100 deţinuţi politici de la închisoarea Ocnele Mari.
Distanţa dintre aceste două închisori era de 350 km. Pentru a putea fi străbătută au fost necesare 36 ore cu trenul, în care cei 100 de deţinuţi, îngrămădiţi intr-un singur vagon, au primit, pe lângă hrana rece, compusă din slănină sărată şi marmeladă, o găleată cu apă, într-o perioadă foarte călduroasă. Ce a urmat după aceea este lesne de înţeles.
Atmosfera s-a destins după ce au constatat că administraţia nu avea apucăturile brutale de la Ocnele Mari, sau din altă parte. Nici chiar ofiţerul politic. Deţinuţii de drept comun se bucurau de pachete şi de vorbitor cu familiile.
Aici era o fabrică pentru mobilă standard. Dar mai exista o clădire în care locuiau deţinuţii care nu lucrau. Erau comunişti greci care luptaseră în munţii Gramos sub conducerea Iui Marcos. Când Uniunea Sovietică a hotărât, în urma înţelegerii cu Anglia, să părăsească pe Marcos, partizanii acestuia s-au refugiat la Tito care tocmai părăsise Cominformul. Dar Tovarăşul, ca să scape de tovarăşi i-a trecut în România. Ţară primitoare, i-a fixat la Florica, moşia luiBrătianu, şi a căutat să-i convingă să lucreze. Dar luptătorii din Gramos erau obişnuiţi să cânte, să joace cărţi şi să bea. După vreo doi ani, primind aprobarea Moscovei, i-a închis la Mărgineni, unde de asemenea refuzau să lucreze. Era o adunătură de inculţi, de oameni care nu ştiau ce vor, care în viaţa lor se ocupaseră numai de jafuri şi omoruri. închişi fiind, nu-şi dădeau seama că fuseseră uneltele Ruşilor.
O altă categorie aparte de deţinuţi era aceea a iugoslavilor, formată din trei categorii:
—Foştii titoişti, rămaşi fideli Moscovei, care fugiseră pentru a scăpa de represiune, fiind închişi în România cu aprobarea Ruşilor, răsplătiţi deci, de cei pe care îi adoraseră.
—Agenţii rămaşi credincioşi lui Tito, trimişi în România pentru propagandă şi spionaj. — Victimele celor două categorii, fugiţi în România pentru a-şi salva viaţa. Printre ei se găsea şi un profesor din NIŞ, venit încă din 1945, deoarece 8 membri din familia sa fuseseră ucişi de Tito, din cauză că fratele lui mai mare luptase contra Germanilor ca ofiţer în armatele generalului Draja Mi-hailovici. Asasinii fratelui său se găseau în aceeaşi celulă.
Acest român, Gavrilovici, de lângă Niş, regiune cu populaţie românească, venise în România să ceară lui Gheorghiu-Dej să intervină pe lângă Tito ca să nu mai omoare pe Românii din Serbia. Acum scăpase de Tito, dar sta închis la Mărgineni.

Ministerul de Interne a înfiinţat în Capitală un mare centru de triere al deţinuţilor de ambele sexe, la Ghencea.
Deţinuţii erau folosiţi la muncile agricole la fermele din jurul Capitalei. Femeilor le era destinată ferma „Roşia". Aici, deţinutele de drept comun şi cele politice locuiau împreună în nişte foste barăci de lemn. Bărbaţii mai în vârstă erau trimişi la ferma „Toporul".
Comandant al acestui complex de muncă forţată era Apostol, fost muncitor în textile. In timpul revoluţiei din Ungaria, 1956, a întâlnit un fost deţinut, pe care 1-a întrebat:
—Crezi că o să ne omoare, dacă se schimbă situaţia? pentru că eu am făcut şi bine.
—Nu, nu o să vă omoare! O să vă spânzure! La care domnul comandant a pălit şi a plecat abătut.
La Ghencea s-a trăit ceva mai bine după moartea lui Stalin, când partidul era dezorientat. Unele cadre de conducere ajutau pe deţinuţi. Doctoriţa Georgeta Bogdan şi plutonierul Berbecea au fost condamnaţi pentru că au înlesnit legătura între cei închişi şi familiile lor. Bineînţeles, aceasta nu se făcea numai de dragul deţinuţilor, ci avea substrat material, cum a fost cazul plutonierului mai sus pomenit.

Iată o mică parte dintre cei ce au cunoscut Ghencea:
Alexandru Bruteanu, violonist; Gheorghe Busuiocescu, medic; Boiţeanu Florin; Radu Câmpeanu; Cornel Coposu; Mişu Culea; Mareş Constant; Paul Dumitriu; Calustian; Pufi Leucuţia; Emilian Ionescu; Fănică Petcu; Ionel Pop; generalul Spirea; generalul Zaharia Romeo; Gheorghe Zâne; Ghiţă, magistrat; inginerul Polihroniade; Iancu Arnăuţoiu; Creţu din Galaţi; preotul Teodorescu, din valea Rizei, Dâmboviţa; Gheorghe Roseti. Drăghici, ceasornicar din Craiova. (A fost membru în PSD la Craiova, a colaborat cu comuniştii, iar la Ghencea cu administraţia unde era prim brigadier). Bondrescu, maior sub comunişti, arestat pentru că pe front împuşcase nişte partizani; Căpăţâneanu Dumitru, învăţător, fost ministru, fruntaş P.N.Ţ. în jud. Olt; Eugen Popescu, economist, fruntaş legionar în judeţul Olt.

În Sighet, oraş aşezat pe malul Izei, în Maramureşul voievodal, guvernul comunist a închis pe foştii demnitari. Aici, pe noua frontieră dintre România şi Rusia, după ce aceasta din urmă a acaparat răsăritul Cehoslovaciei, au fost aduşi toţi foştii bărbaţi de Stat care ocupaseră funcţii publice după Unirea României din 1918. Pe aceste meleaguri se scurgeau zi şi noapte bogăţiile subsolului Transilvaniei, în special uraniul exploatat la Băiţa şi Ciudanoviţa. Preţiosul minereu, încărcat în bidoane de plumb, lua drumul Rusiei. Tot aici, temându-se de răzvrătirile ţăranilor cărora li se lua pământul, au adus pe acei ce puteau reprezenta o speranţă de libertate, o garanţie a independenţei ţării.
Prin acţiunea de pregătire a sovietizării forţate, ce a debutat cu naţionalizări, colectivizări, cre-erea sovromurilor, lagăre de muncă forţată pentru opoznaţi, Ruşii doreau ca vârfurile rezistenţei politice, în frunte cu Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Dinu Brătianu, Constantin Titel Petrescu precum şi cele ale rezistenţei spirituale, reprezentată de episcopii bisericilor greco şi romano catolică, să fie la periferia teritoriului naţional, la îndemână pentru o eventuală deportare în URSS.
Mulţi dintre cei aduşi aici erau transilvănenii ce luptaseră pentru despărţirea de monarhia Aus-tro-Ungară şi pentru unirea vetrei strămoşeşti cu Patria Mamă. Acum se găseau închişi pe teritoriul pentru a cărui eliberare luptaseră. Aceasta era recunoştinţa ce li se aducea după trei decenii.
În plus, ceea ce nu reuşiseră ungurii să facă, zişii români căutau să desăvârşească, exterminându-i. Dar mai întâi i-au umilit, i-au bătut, i-au schingiuit fără pic de remuşcare, pentru a-i ucide în cele din urmă.
Cutremurătoare se anunţau zilele ce-1 aşteptau pe Român.
Evocând numele unei părţi, pe care am reuşit să o reconstitui, îmi fac datoria faţă de EI, faţă de cei din ţară care m-au rugat să strig durerea unui neam îngenunchiat, şi faţă de cei din lumea liberă, care au fost nevoiţi să-şi părăsească leagănul copilăriei, ca şi strămoşii lor în faţa barbarilor, deoarece:

    „Sălbatece hoarde din Altai
    Cutremurau cetăţi voevodale".
(Sergiu Mandinescu)
    „Treziţi-vă, cât capetele voastre
    Nu-mpodobesc al Asiei oblânc!
    Treziţi-vă!Cu lacrimile noastre
     Vă luminăm prăpastia-n adânc".

In politica de exterminare n-au fost cruţaţi nici colaboratorii comuniştilor, cei care i-au sprijinit şi ajutat să instaureze teroarea. De aceea îi voi include şi pe ei. Dintre cadrele specializate în tortura deţinuţilor, menţionez pe comandantul Cioplan Vasile, o adevărată brută.
Lista celor ce-au trecut prin Sighet va fi ulterior completată:
Dr. Constantin Angelescu, din comuna Monteoru jud. Buzău, fruntaş naţional liberal, fost ministru al Instrucţiunii Publice şi Prim Ministru;
Constantin Argetoianu, a făcut parte din mai multe partide; om fără scrupul, fost ministru, a servit şi regimurile dictatoriale, inclusiv şi pe cel comunist. A murit în închisoare, în Aprilie 1955.
Constantin Dinu Brăteanu, preşedintele partidului naţional liberal, fost ministru de stat. A murit în închisoare în 1952,
Alexandru Bideanu, fost ministru, legionar, doctor în Drept, un om ce căuta să câştige timp şi soluţii politice, chiar în situaţii ce păreau sortite eşecului.
Bebe Brătianu, secretar general al partidului naţional liberal, fost ministru. Eliberat bolnav în 1955, a fost internat în spitalul Colţea, unde a murit pe data de-21 Ianuarie 1956;
George Brătianu, profesor universitar, preşedintele partidului Liberal-Georgist. La Sighet, în luna Aprilie 1953, chiar de Sfântul Gheorghe, a fost pălmuit de un gardian deoarece îşi aruncase privirea spre cer, poate pentru a se ruga. Revoltat, a spus cu voce tare, pentru a fi auzit şi de cei din celule: „Băiatul lui Ionel Bratianu nu poate supravieţui unei asemenea umilinţe"!
Peste noapte s-a sinucis, tăindu-şi venele cu un ciob de geam protestând, prin acest act de mare curaj, împotriva teroarei la care erau supuşi. Această sinucidere nu a fost un act de disperare, şi a avut ceva din măreţia sinuciderii lui Decebal;
A. Bercovici, directorul revistei „L'Independence Roumaine", a stat în celulă cu Iuliu Maniu. După ce s-a eliberat, a plecat în străinătate;
Ion Bălan, episcopul de Lugoj, greco-catolic, un om de mare prestigiu şi cultură;
Aurelian Bentoiu, avocat de prestigiu. A fost ministrul justiţiei din partea partidului naţional-liberal al lui Gută Tătărăscu în perioada colaborării cu comuniştii. A murit în închisoare la Văcăreşti în 1964;
Dănilă Berinde;
George Bob, preot din jud. Someş;
Ion Bujoiu, fost ministru al Minelor şi Petrolului.
Jean Cămărăşescu, fost ministru, mort în închisoare;
Nicolae Carandino, scriitor şi ziarist, fost director al Teatrului Naţional, fost director al ziarului „Dreptatea", organ al PNŢ. A stat în celulă cu Iuliu Maniu după plecarea lui A. Bercovici, până la moartea preşedintelui PNŢ;
Alexandru Constant, fost ministru al propagandei;
Liviu Chinezu, a fost ales episcop unit în clandestinitate. Un remarcabil apărător al credinţei;
Dorel Dumitrescu, fost guvernator al Băncii naţionale;
Napoleon Creţu, fost ministru al Educaţiei Naţionale;
Cutcan, preot catolic din comuna Şoricani;
Camil Demetrescu, funcţionar în Ministerul de Externe, prim secretar de legaţie;
Aurel Dobrescu, fost ministru şi deputat naţional-ţărănist de Făgăraş;
Anton Durchevici, episcopul catolic al Iaşilor;
Silviu Dragomir, profesor universitar, fost ministru;
Emil Haţieganu, profesor universitar, fost ministru fără portofoliu, reprezentantul PNŢ în perioada premergătoare alegerilor din 1946;
Iuliu Hosu, cardinal;
Ion Hudiţă, profesor universitar, fost ministru al agriculturii, fruntaş al partidului naţional-ţărănesc;
Finţescu I.N. , profesor universitar la facultatea de Drept, fost ministru;
Traian Frenţiu, episcop de la Oradea, Greco-Catolic, mort în Iulie 1952;
Gabion Georgescu, general;
CC. Giurăscu, profesor universitar, colaborator al regimului comunist. A beneficiat de un regim preferenţial în închisoare. A colaborat şi cu dictatura lui Carol al II-lea;
Ion Gigurtu, fost preşedinte al Consiliului de miniştri, a murit în închisoare;
Mircea Ionescu, inginer din Reşiţa;
Victor Iliescu, general, fost ministru;
D.R. Ioaniţescu, profesor universitar, fost ministru al muncii. A trecut prin mai multe partide politice şi a sprijinit instaurarea regimului comunist;
Jienescu, fost ministru;
G. Leon, fost profesor universitar la Facultatea de Drept, fost Ministru al Finanţelor;
Aurel Leucuţia, fruntaş naţional-ţărănist, fost ministru al Economiei Naţionale;
Ion Lugojanu, diplomat, fost ministru plenipotenţiar;
Ion Lupaş, OMUL care timp de 42 ani a fost prezent în viaţa culturală şi politică, socotit de N. Iorga „cel mai bun scriitor de istorie din tânăra generaţie ardeleană". Protopop în Sălişte (1909), satul său natal, membru al Academiei Române (1916), a ocupat catedra de Istorie la Universitatea din Cluj şi postul de Ministru al Culturii. în 1907 a fost condamnat şi trimis la Seghedin pentru articolul „Toate plugurile umblă", scris în semn de solidaritate cu ţărănimea română. Autorităţile austro-ungare, confruntate cu probleme serioase în Transilvania, au socotit acest articol incendiator. în anul 1916 a fost din nou condamnat şi închis la Şopron ca periculos statului maghiar. Ales deputat în România întregită şi-a făcut datoria faţă de ţara mult visată. în 1948 e din nou arestat şi întemniţat la Aiud şi Sighet, de data asta de către acei pretinşi români impuşi la conducere de trupele sovietice;
Mihail Manoilescu, fost ministru de Externe. A murit în închisoare, iar familia a fost anunţată după 8 ani;
Iuliu Maniu, preşedintele Consiliului Dirigent în 1919, Preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc, Preşedinte al Consiliului de Miniştri, omul care s-a împotrivit tuturor dictaturilor. A fost închis şi bătut. A murit în închisoare în dimineaţa zilei de 3 Februarie 1953,laSighet;
Maghiar Augustin, preot din comuna Sânislau jud. Sălaj, mort în închisoare la 16 August 1951;
Alexandru Marcu, profesor universitar, fost ministru;
I.N. Marinescu, Ministru al Justiţiei;
Ion Mihalache, născut la Topoloveni-Muscel, învăţător, fost preşedinte al Partidului Naţional-Ţă-rănesc, fost ministru şi deputat în toate parlamentele. Toată viaţa şi-a închinat-o luptei pentru îmbunătăţirea vieţii celor de la ţară şi pentru dreptatea socială. în închisoare a fost bătut în nenumărate rânduri şi chinuit până la exterminare. Moare la 5 Martie 1963 în închisoarea de la Râmnicu-Sărat;
Constantin Motaş, profesor universitar;
Ion Moldovan, canonic de Blaj;
Dumitru Neda, preot;
Petre Nemoianu, fost ministru;
Pompiliu Nicolau, fost ministru;
Artur Noveanu, fost ministru, adept al tratativelor în viaţa politică pentru a câştiga timp;
Aurelian Pană, fost ministru al Agriculturii, o-morât în închisoarea Gherla;
Nicolae Penescu, Secretar General al Partidului Naţional Ţărănesc, fost ministru de Interne;
Constantin Titel Petrescu, Preşedintele Partidului Social Democrat, fost Ministru de Stat. A refuzat să colaboreze cu comuniştii;
I.C. Petrescu, muscelean, fruntaş PNŢ, profesor universitar, fost ministru;
Zenobie Pâclişanu, profesor, teolog, ziarist. S-a născut în satul Pâclişa din Făgăraş, în 1896. A participat activ la lupta pentru Unirea Transilvaniei cu Patria Mamă. Drept răsplată a fost închis la Sighet;
Victor Papacostea, Macedo-Român din Veria, ,| Profesor Universitar, fost fruntaş al Partidului Na- - ţional-Liberal, fost Ministru al Educaţiei Naţionale;
Iosif Toma Popescu, avocat, Preşedintele Tineretului PNŢ din Capitală;
Ion Pop, Director al Uzinelor Reşiţa;
Vaier Pop, fost ministru;
Mihai Popovici, Vice-Preşedinte al PNŢ, fost Ministru al Justiţiei;
Virgil Potârcă, naţional-ţărănist, fost ministru. A colaborat cu regimul dictatorial al lui Carol al II-lea. Moare la 10 Mai 1954, în închisoarea Sighet;
Mihai Priboianu, vărul lui Armând Călinescu;
Piki Rădulescu-Pogoneanu, funcţionar în Ministerul de Externe, Consilier de Legaţie. A murit în închisoarea din Râmnicu-Sărat;
Alexandru Raţiu, preot. Născut în Statul Pensilvania din USA în 1922, a venit cu părinţii în România, locuind în comuna Muftiul jud. Sălaj;
Ion Răducanu, fruntaş naţional ţărănist, fost ministru;
Mihail Romniceanu, fruntaş naţional liberal, fost ministru în perioada premergătoare alegerilor din 1946. A murit în închisoarea Piteşti;
Sauciuc Săveanu, profesor universitar, fruntaş naţional ţărănist, fost guvernator al Bucovinei;
Ovidiu Sachelarie, profesor universitar;
Sichitiu, general, fost Şef de Stat Major;
Schubert Ioseph, episcop;
Dinu Simian, fruntaş naţional ţărănist, Rezident Regal, a colaborat cu dictatura carlistă;
Ianoş Scheffler, episcopul Satului Mare, a murit în închisoare;
Victor Slăvescu, profesor universitar, fruntaş naţional liberal, fost ministru;
C. Stătescu, colonel;
Virgil Solomon, fruntaş naţional ţărănist, fost ministru;
Titus Popovici, fost ministru, fruntaş liberal al Banatului;
N.Stoenescu, general, fost Ministru de Finanţe;
Petre Strihan, profesor, fruntaş al Basarabiei;
Ion Suciu, episcopul unit al Blajului, un adevărat sfânt. A murit în închisoare;
Gheorghe Strat, profesor universitar, fost ministru;
Costel Tătăranu, fruntaş liberal, fost guvernator al Băncii Naţionale. Ne mai putând suporta regimul foarte dur, s-a spânzurat în închisoarea Sighet;
Gheorghe Tătărăscu, fost preşedinte de partid, fost Preşedinte al Consiliului de Miniştri, a colaborat cu dictatura lui Carol al II-lea, ajutând-o să se instaureze, după cum a ajutat-o şi pe cea comunistă. Lipsit de scrupule, a contribuit la degradarea vieţii politice şi a atentat la distrugerea fiinţei neamului românesc;
Alexandru Tătărăscu, general, mort în închisoare;
Alexandru Todea, episcop greco-catolic;
Gheorghe Vasiliu, general, mort la Sighet la 10 Septembrie 1954;
Nicolae Vlad, protopop;
Anton Zvidenek, fost mareşal al Curţii Reginei Măria, a murit la Sighet.