„PROCESUL" CONDUCĂTORILOR P.N.Ţ.,
SITUAŢIA DIN ŢARĂ, SENTINŢA, ECOUL INTERN ŞI
INTERNAŢIONAL (2)
TRIBUNALUL MILITAR A REGIUNII II MILITARĂ BUCUREŞTI:
- Preşedinte colonel
magistrat PETRESCU I. Alexandru,
fost colaborator al regimului dictatorial, urma să fie
condamnat criminal de război. A acceptat să judece procesele politice şi l-au menţinut. După condamnarea lui Iuliu MANIU a
fost avansat la gradul de general;
- colonel magistrat Vasilescu Mihail;
- colonel
Irimia;
- colonel magistrat Georgescu Alexandru, prim
procuror militar;
- colonel
Alexandrescu Victor, procuror militar;
- colonel Stanciu Constantin, procuror militar,
venit cu "Tudor Vladimirescu". Ironia soartei a făcut ca presupusa acţiune de trădare a acestui lot să
fie susţinută în rechizitoriul unui adevărat trădător de ţară, venit cu
divizia de trădători, formată de Ana Pauker şi Nicolae Cambrea, care au
terorizat populaţia şi au furat voturile poporului român. Ruşine.
S-a dovedit un bun discipol al lui Vîşinski. Moscova, de unde se conducea
politica românească şi unde se hotărâse desfiinţarea
tuturor partidelor ţărăneşti din ţările "eliberate",
inclusiv lichidarea şefilor lor, după înscenarea de la Tămădău, a trimis la Bucureşti o echipă de experţi, ca să organizeze "complotul
P.N.Ţ." împotriva guvernului.
Aceşti "experţi" au fost prezenţi în tot timpul anchetei de la
Ministerul de Interne, arătând ce să se facă şi cum să se facă.
Au continuat arestările în ţară. Pe 5, 6 şi 7 august, au fost ridicaţi
preşedinţi de judeţ, vicepreşedinţi, casieri,
secretari, membri influenţi ai P.N.Ţ şi duşi la închisori, precum Piteşti, Gherla, Craiova, iar cei mai importanţi au fost aduşi la
Văcăreşti, în vederea cercetărilor.
Un anonim a cerut arestarea ing. Radu Niculescu-Buzeşti ca reacţionar, el fiind fratele fostului ministru de Externe, plecat în străinătate, unde a contribuit la lămurirea lumii libere asupra dramei poporului român. Şi ca răzbunare, Siguranţa 1-a arestat, introducându-1 în procesul înscenat conducătorilor P.N.Ţ.
Deoarece termenul de 24 iulie pentru prezentarea în Parlament a deputaţilor repartizaţi prin alegerile trucate din 19 noiembrie 1946 trecuse şi cei trei reprezentanţi ai Partidului Naţional-Liberal nu au acceptat dispoziţia, "Camera Deputaţilor a decis decăderea din calitatea de deputaţi parlamentari", pe 7 august.
Pe 9 august 1947, Legiunea de Jandarmi Severin a dat dispoziţie de arestare
a celor dispăruţi şi bănuiţi a se fi retras în munţi.
Printre ei se găseau colonelul Ion Uţă, avocat Ion Târziu, ing. Aurel Vernichescu, cărora li se vor alătura comandorul
Petre Domăşneanu şi Spiru Blănaru, constituind
nucleul Mişcării de rezistenţă din Munţii Semenicului. Avocaţii Ştefănigă şi Costescu, fiind arestaţi, au ajuns la Văcăreşti în
prima fază.
Campania împotriva celor ce se împotriveau comunizării ţării se înteţise şi
se folosea un limbaj de exterminare, după model
sovietic. Chiar unul şcolit de N.K.V.D., trimis cu trădătorii ce au însoţit-o
pe Ana Pauker, scria în "Glasul Patriei", pe 11 august 1947, un articol intitulat "Nimicirea
cuibului de trădători", semnat de Nicolae Cambrea, comandantul Diviziei
"Tudor Vladimirescu". Şi ordinul a fost pus în practică, cum
am văzut, de subalternul lui, procurorul Stanciu Constantin.
Specialiştii ruşi prezenţi în viaţa ţării, care devenise acum o moşie a lor
pe care o exploatau la sânge, producându-i numai lipsuri, lucrau de zor la
"redresarea" economică pe care începuseră să o trâmbiţeze de la
mijlocul lunii iunie 1947. Şi aceasta se făcea fără ca
ministrul de Finanţe tătărăscian să ştie ceva (Alexandru Alexandrini). Propunerile P.C.R. din 16 iunie indicau necesitatea înfăptuirii
stabilizării monetare. Comunicarea din 11 august a înscrierii populaţiei la
centrele special create, în vederea preschimbării
sumelor în lei stabilizaţi, a produs o stare de mare nelinişte în ţară, care a fost adâncită prin Legea nr. 287/15 august 1947, prin care ţăranii
puteau schimba până la 5 milioane, cu un supliment de 2 milioane şi jumătate
pentru cei ce-şi predaseră cotele, pe când pensionarii 3 milioane, iar
liber profesioniştii numai un milion şi jumătate. Secretul comunist era aşa de
bine păstrat, încât Tătărăscu, care se credea încă un om necesar regimului, se
lăuda prietenilor că pe 15 august, în discursul pe care îl va ţine la Craiova, se va referi la linia extremistă a
partidelor muncitoreşti din cadrul B.P.D. şi "va lovi în
comunişti, căutând să coalizeze în jurul său întreaga burghezie, rămasă fără conducere după dizolvarea P.N.Ţ. ". El nu va face greşeala lui Maniu, aşa
zicea, să se pună rău cu ruşii, ci în acţiunea sa se va bizui numai pe ruşi, atacând pe anglo-americani. Dar se va înşela
amarnic.
Pe deasupra, nu-şi
dădea seama că arestarea funcţionarilor din Ministerul de Externe şi implicarea
lor în procesul înscenat conducerii P.N.Ţ. viza şi răsturnarea lui, care se apropia cu paşi repezi.
Deocamdată, stabilizarea lovea în ţărănime, industriaşi şi comercianţi,
urmărind distrugerea sectorului particular. A urmat un dezastru, pauperizare, dar şi
arestarea zvoniştilor, speculanţilor, sabotorilor, după directivele din
Răsărit:
"Politica faţă de mica gospodărie ţărănească urmăreşte ca aceasta să
fie făcută nerentabilă. După aceea trebuie
începută colectivizarea. In cazul în care ar interveni o rezistenţă mai mare
din partea ţăranilor, trebuie redusă împărţirea mijloacelor de producţie
repartizate lor, concomitent cu creşterea obligaţiilor de predare a cotelor.
Dacă nici aşa nu se ajunge la rezultatul scontat, trebuie organizat ca
agricultura să nu poată asigura aprovizionarea cu
alimente a ţării, astfel ca necesarul să trebuiască acoperit din import".
Deci, cu orice preţ, ţărănimea trebuia adusă în sapă de lemn şi aceasta o
puteau face acum, după arestarea lui Iuliu Maniu şi Ion
Mihalache.
După ce Petru Groza a reproşat ostilitatea Episcopatului faţă de guvern şi,
nemulţumit, a continuat să acuze pe episcopii
greco-catolici de atitudinea "reacţionară" a preoţilor, susţinători ai Partidului Naţional-Ţărănesc, acum după
arestarea lui Iuliu Maniu, se putea trece la punerea în
practică a directivei de la Moscova:
"Trebuie acordată o atenţie
deosebită bisericilor. Activitatea cultural-educativă trebuie astfel dirijată
ca să rezulte o antipatie generală împotriva acestora. E necesar să fie puse sub observaţie tipografiile bisericeşti, arhivele, conţinutul
predicilor, cântecelor, al educaţiei religioase, dar şi cel al
ceremoniilor de înmormântare ".
In plus, prin
glasul lui Alexei, s-a sugerat crearea "unui front unic ortodox", ceea ce 1-a făcut tot pe Petru Groza, după ce
refuzase să recunoască alegerea episcopului
Alexandru Rusu ca mitropolit al Bisericii Unite, în august 1947, să-i arate episcopului administrator apostolic al
Mitropoliei Blajului - Ion Suciu - că este posibilă denunţarea Concordatului, în cazul când Biserica Catolică
nu-şi va revizui atitudinea faţă de guvern, adică să recunoască noul sistem politic,
să devină o curea de transmisie a
ateismului marxist, să susţină socialismul care este bazat pe necredinţa în
Dumnezeu, în libertate spirituală şi în nemurirea nu numai a spiritului dar şi
a valorilor morale ale omenirii.
Împotrivirea înalţilor prelaţi a dus la lichidarea Bisericii şi
exterminarea episcopilor, cu dezlănţuirea unei crunte prigoane contra
credicioşilor.
O altă acţiune dură a fost îndreptată împotriva armatei, de unde, pe baza
Legii nr. 293/18 august 1947, au fost scoşi (trecuţi
deocamdată în rezervă) 52 de generali, în frunte cu
fostul prim-ministru Constantin Gh. Sănătescu ,şi cea mai mare parte dintre ei
au fost arestaţi şi exterminaţi prin închisori. Tot Petru Groza, care era şeful
executant, a precizat că regimul democrat trebuie să-şi făurească o armată
devotată, cadrele neputând rămâne identice cu cele din
trecut, subliniind că vor fi eliminaţi toţi aceia care prin familie sau origine socială erau legaţi de "pătura
parazitară în stat". Şi astfel, până la sfârşitul
anului, când îl vor alunga pe Rege, vor fi daţi afară 12.000 de ofiţeri,
17.948 de subofiţeri şi 2.417 de maiştri, fiind calificaţi drept fascişti, reacţionari, incapabili să se integreze
înnoirilor, dintre ei câteva mii au luat drumul închisorilor.
Omul care conducea represiunea în armată, mâna Moscovei, era Emil Bodnăraş,
iar Groza ajunsese ca şi Gută Tătărăscu, să nu ştie ce se
petrece în guvern, fiind o marionetă cu zâmbetul pe buze, care îşi
însuşise limbajul sovietic-marxist.
Dar aceasta nu este o scuză pentru dezastrul comis sub semnătura lui şi în
multe cazuri şi cu ştirea lui.
Reprezentantul Statelor Unite în România - Roy M. Melbourne -, în raportul făcut la Washington, comunica: "... Şocul persistă încă aici,
multor români nevenindu-le pur şi simplu să
creadă că Iuliu Maniu este în închisoare... dorinţa de evadare indică limpede
slăbirea dorinţei (liderilor- n.n.) românilor de a
rezista... să rămână în ţară, unde nu pot
avea alt viitor decât arestarea şi distrugerea... în ceea ce n priveşte pe membrii simpli ai partidului, nu va fi niciodată cu putinţă să
iasă adevăraţi comunişti din ţăranii români, care
sunt la fel de sensibili la dialectica marxistă ca şi broaştele ţestoase, dar, odată cu colapsul Partidului Naţional-Ţărănesc, ei
rămân total lipsiţi de organizare şi vor fi siliţi, fie că doresc sau nu, să
intre în partid, a vor să
supravieţuiască".
Speranţele în mai bine au venit totdeauna din partea studenţilor, care cau.^u
5a transmită mesajul la rezistenţă, iarcentrele
universitare erau focare de nădej e zilele mai bune şi căutau să radieze
încrederea în populaţie. Iată un APEL. "ASOCIAŢIA
STUDENŢILOR P.N.Ţ. -MANIU, FILIALA TURDA Studenţi şi studente, guvernul Groza a dizolvat partidul nostru, iar pe
mare român, martirul neamului, Iuliu
MANIU, l-a arestat. Aceste acte de abuz şi teroare nu vor rămâne
multă vreme nepedepsite, iar noi trebuie să răbdăm să treacă acest val de
teroare, care s-a abătut asupra noastră. Precum un ostaş credincios patriei nu
dezertează din faţa primejdiei, tot aşa nici unul din d-voastră nu trebuie să
se clintească de la locul său. închisorile şi lagărele gem de partizanii
noştri. Ei însă rabdă cu stoicism şi nu pot
să se clintească de la credinţele lor. Laşitatea trebuie să dispară din
rândurile noastre. Iar noi, cei conştienţi de gravitatea momentului şi de însemnătatea luptei noastre drepte, trebuie să
fim uniţi, ca să putem combate urgia comunistă. în curând, lupta noastră va fi
încununată de succes şi fiecare din noi îşi va primi răsplata după
merit.
Studenţi şi studente, uniţi toţi în jurul lui Miu MANIU, care luptă pentru
binele poporului şi a scumpei noastre ţări, jurăm că vom face zid de nepătruns
în jurul lui, vom lupta şi vom învinge, căci lupta noastră este
dreaptă. Să ne ajute Dumnezeu
COMITETUL
Turda, 31 august 1947"
Un alt comitet din conducerea pe ţară a Tineretului P.N.Ţ. se constituise şi la Bucureşti, fiind format din: Ion DIACONESCU, Ion PUIU, Sergiu MACARIE, Nicolae ADAMESCU, Alexandru BRATU.
Preocuparea lor era să se ocupe de asistenţa celor din închisorile Văcăreşti, Craiova şi Piteşti şi, în acelaşi timp, de informarea opiniei publice despre teroarea dezlănţuită, prin manifeste, activitate care se va accentua în timpul procesului Maniu.
O altă instituţie ce trebuia demolată, mergând până la suprimarea cadrelor
ei şi înlocuirea cu elemente "fabricate" de
marxism, a fost învăţământul şi în special cel universitar, flacăra
vie a continuităţii neamului românesc. Directiva era:
"Din şcolile elementare de specialitate, dar mai ales din licee şi
facultăţi, trebuie să fie înlăturaţi
profesorii de valoare care se bucură de popularitate. Locurile lor trebuie să
fie ocupate de oameni numiţi de noi, având un nivel de pregătire slab sau mediocru. Să se analizeze diferenţele dintre materii, să fie redusă
cantitatea de material documentar, iar la
licee să se oprească predarea limbilor latină şi greacă veche, a filozofiei generale, a logicii şi geneticii. în manualele de istorie nu
trebuie amintit care dintre domnitori a
servit sau a vrut să servească binele ţării. Se va insista pe lăcomia şi răutatea oricărui Rege, pe efectul nefast al monarhiei şi pe lupta
poporului asuprit, în şcolile de
specialitate trebuie introdusă specialitatea îngustă ".
În timp ce în Ministerul de Interne se instituise un "comitet"
care se ocupa de distrugerea clasei politice
ce înfăptuise unitatea naţională, format din Nicolaski, Dulgheru, Bodnarenco, Mazuru ş.a., tot guvernul
Groza instituise o comisie care să ancheteze
cazurile profesorilor universitari care creau elitele neamului. Această comisie
era formată din Petre Constantinescu-Iaşi, Constantin Daicoviciu, Miron
Nicolescu, Constantin Tegănescu şi era sub conducerea lui Traian Săvulescu.
Cine era acest "agresiv şi zelos"
distrugător al cadrelor universitare? Era cel care în 1944 se adresase studenţilor de la Facultatea de
Agronomie: "Domnişoarelor şi domnilor, ne ocupă ruşii - acum se
salvează cine poate şi cum poate,... ". El făcuse legământul cu
şase ani înainte, la intrarea în Academie: "în această clipă solemnă ne
închinăm cu veneraţie memoriei
înaintaşilor... Gândul şi iubirea noastră îi urmăreşte... o consider ca o
învestire într-un loc de cea mai mare răspundere pentru propăşirea culturii
în ţara noastră, care cere azi de la toţi fiii ei şi în primul rând de la noi, muncă, vânjoşie, neşovăire, jertfă - chiar până la nimicirea personală " (Discursul
de recepţie la Academie, 25 mai 1938). Şi după ce a lovit fără milă în colegii
lui, în anul următor va demola şi
Academia. De aceeaşi teapă cu el erau şi ceilalţi din comisie, care i-au catalogat că "au avut
manifestări politice reacţionare notorii în trecut, activităţi care le au şi acum de la înălţimea
catedrelor", nemaimeritând
să rămână în mijlocul studenţilor.
Printre cadrele universitare ce făcuseră cinste învăţământului universitar
din ţară şi universitate se numărau: Gheorghe BRĂTIANU,
Ion HUDIŢĂ, George STRAT, Gheorghe LEON, Teofil SAUCIUC-SĂVEANU...
Şi nici nu s-a apucat să se aducă la cunoştinţă acest decret de epurare, că
un altul s-a pregătit cu masive pensionări din oficiu sau limită de vârstă
pentru alţi profesori universitari din Bucureşti, Iaşi şi Cluj.
Moscova îşi găsise şi elemente autohtone care au sprijinit-o şi în
sfâşierea învăţământului.
Aula Facultăţii de Drept din Bucureşti devenise tribună a propagării urii
de către valetul Moscovei, Petru Groza, care declara pe 5 octombrie 1947:
"Duşmanilor
poporului din interiorul ţării, trădătorilor de ţară, le-am dat lovituri
directe şi le vom mai da fără cruţare, până vom nimici complet rămăşiţele fasciste şi agenturile imperialiste".
La Şzarska Poreba, lângă Wroclaw, după discuţia avută cu Gomulka, în primăvară, Ştalin a hotărât convocarea a nouă partide comuniste din Europa,
pentru a întări controlul sovietic asupra partidelor din
Europa de Răsărit, la care s-a adăugat cel din Italia şi cel din Franţa, şi
pentru a fixa strategia sovietică în Europa, faţă de contraofensiva americană. Jdanov, care era interpretul voinţei lui
Stalin, a decis noua orientare, prin
mobilizarea tuturor partidelor comuniste pentru a lupta contra imperialismului american, care ameninţa
independenţa popoarelor pe care le eliberase, în timp ce U.R.S.S. nu se mulţumea să-şi apere propriile interese, ci
era pregătită să apere independenţa şi interesele ţărilor ameninţate.
Se anunţase terminarea erei de colaborare cu
anglo-americanii.
După ce terminase faza încheierii de tratate bilaterale între statele
"eliberate" de ruşi, acum se crea un organism coordonator.
Acest organism denumit Cominform era cureaua de transmisie a comunismului stalinian cu
toate partidele "frăţeşti", cu alte cuvinte, o subjugare.
Gheorghiu-Dej,
în raportul prezentat, anunţa că datorită comuniştilor au fost depistaţi ca sabotori tătârăscienii, urmând
debarasarea de ei şi un lucru bun realizându-se prin includerea
social-democraţilor în Partidul Muncitoresc Român.
Dar
înţelegerea frăţească a fost aşa de trainică, încât în anul următor va urma ieşirea
Iugoslaviei din Cominform şi întoarcerea în coşciug a lui Gh. Dimitrov din concediu din U.R.S.S., la Sofia, pentru a fi
înmormântat, cu condoleanţele Moscovei şi cu regretul că n-a putut fi
salvat de specialiştii ruşi.
Acţiunile de rezistenţă naţională din ţările satelite Moscovei, au fost
lichidate în acest an 1947:
În Bulgaria, am văzut spânzurarea lui N. Petkov.
În România, în curs de judecare Iuliu Maniu şi
conducerea P.N.Ţ.
În Polonia, în această toamnă a fost zdrobită mişcarea
de rezistenţă, nenumăraţi oameni politici arestaţi şi alţii reuşind să fugă în
octombrie, printre ei numărându-se şeful partidului ţărănesc, Mikolajczyk.
Nenumăratele procese ce s-au înscenat au dat pedepse grele. Lumea şi-a pierdut speranţa în Occident, pentru a cărui
apărare intrase în război în 1939, sacrificându-şi ţara.
Nici în Cehoslovacia situaţia nu a fost mai bună. în septembrie 1947,
securitatea a anunţat descoperirea unei conspiraţii
antistatale, după o grosolană înscenare comunistă, pentru
a schimba raportul de forţe în Consiliul de Miniştri, arestându-se peste 40 de
persoane, printre care Jan Ursiny, preşedintele Partidului Democrat şi viceprim-ministru al lui Gottwald, precum şi a
ministrului de Justiţie, Prokop Dritna. Amândoi făcuseră parte din mişcarea de rezistenţă împotriva germanilor,
după ocuparea ţării.
Aceasta a fost o prefaţă pentru lovitura de stat de la Praga, din februarie
1948, când ministrul de Externe Jan Masaryk a fost omorât.
Acesta era
conceptul în care se desfăşura situaţia politică din România. Era vorba de un paralelism, care acum se întărea prin
instituţionalizarea Cominformului. Şi,
aşa cum anunţase, după înapoierea de la Szarska Poreba, Gheorghiu-Dej a trecut între
4-9 octombrie la unificarea Partidului Social-Democrat, deja comunizat, cu
Partidul Comunist, sub denumirea de Partid Muncitoresc. Pentru partidul Social-democrat Independent al lui C. Titel Petrescu vor
începe zile grele, conducătorii vor înfunda închisorile de exterminare,
începând din primăvara lui 1948.
Partidul Naţional-Liberal al lui C. Dinu-Brătianu, prin preşedintele lui,
s-a văzut obligat să protesteze din cauza restricţiilor
impuse la apariţia singurului ziar al opoziţiei, rămas
după suspendarea "Dreptăţii". "Domnule
Prim-Ministru,
În repetate rânduri, m-am adresat dvs. pentru a protesta în contra modului
în care organele guvernamentale au înţeles să respecte
libertatea presei, în general, şi în contra
metodelor întrebuinţate pentru a stânjeni apariţia şi răspândirea singurului organ de
presă ce a fost îngăduit P.N.L.-ului, ziarul «Liberalul».
Am crezut că, în urma semnării Tratatului de Pace, Guvernul va renunţa la
asemenea măsuri, revenind la normele constituţionale care au fost consfinţite
şi de textul categoric al acestei convenţii ratificate.
Trebuie să constant însă că nu numai că nu a intervenit nici o
îmbunătăţire, dar că, din contră, acţiunea cenzurării s-a înăsprit şi mai mult
în ultimul timp, suprimând fără nici o cruţare, pe lângă orice încercare
de critică obiectivă, chiar şi simplele articole
de doctrină liberală, sau chiar şi telegramele transmise ziarului de agenţia oficială "Rador".
Înseşi
comunicatele oficiale ale Partidului Naţional-Liberal sunt oprite de la publicare, sau mutilate prin cenzurarea părţilor
lor esenţiale.
La aceste acţiuni, privind conţinutul ziarului "Liberalul", s-au
adăugat o serie de măsuri, directe sau indirecte,
menite să împiedice difuzarea şi vânzarea ziarului, pentru a se ajunge astfel la eliminarea lui din toate oraşele şi satele
ţării. Azi, ziarului nostru nu îi mai este
îngăduit să fie distribuit decât în trei oraşe din Transilvania:
Timişoara, Braşov şi Sibiu. Desfacerea este, de asemenea, imposibilă în
toate gările din ţară, iar pachetele trimise în
provincie sunt reţinute de însăşi Administraţia P. T. T. Acţiunea injustiţie în contra acestei instituţii se amână mereu.
In ultimul timp însă, se încearcă o nouă acţiune mult mai gravă decât toate
cele arătate mai sus şi care tinde pur
şi simplu la suprimarea oricărei posibilităţi de răspândire a ziarului. Societatea "slova", înfiinţată de Partidul
Comunist şi administrată de oamenii săi de
încredere, a comunicat tuturor centrelor de difuzare din ţară, somându-i sub
ameninţarea retragerii reprezentanţei Societăţii, să nu mai accepte nici o altă publicaţie în afară de cele distribuite de dânsa...
In faţa acestei măsuri, nu ne rămâne altă cale decât de a ne adresa dvs.,
pentru a vă ruga să daţi ordinele necesare pentru a face ca această atitudine
să înceteze de îndată, ca una ce echivalează cu o
suprimare indirectă şi deghizată a ziarului "Liberalul",
de către organe în strânsă legătură cu partidul comunist din guvern.
Pentru cazul că nu se vor lua măsuri eficace pentru a împiedica aceste
flagrante abuzuri de putere, cu toată dorinţa
noastră de a continua publicarea ziarului, vom fi siliţi să procedăm la suprimarea apariţiei lui, lăsând Guvernului întreaga
răspundere a dispariţiei şi a ultimului organ de presă
neînfeudat politicii coaliţiei guvernamentale.
Bucureşti, 11 octombrie 1947
C.I.C. Brătianu,
Preşedintele P.N.L. "
În aceeaşi zi, dar în cazul liberalilor lui Gh. Tătărăscu, în Biroul Politic
al CC. al P.C.R., s-a luat decizia
liberalilor, după cum anunţase Gh. Gheorghiu-Dej în cadrul Cominformului şi s-a hotărât "începerea
de demascare a acestei grupări, campanie care să ducă în timpul cel mai scurt la eliminarea lui din guvern...; va
trebui mobilizată întreaga presă şi toate mijloacele de propagandă de masă,
pentru demascarea grupului Tătărăscu,
în toate direcţiile de activitate. Campania trebuie începută cu Procesul Partidului
Naţional-Ţărănesc (29 octombrie) şi să fie în plin desfăşurată, îndată după proces. In această acţiune să participe în
comun cele cinci partide din B.P.D.
şi Confederaţia Generală a Muncii, iar în guvern să se înceapă activitatea, în această direcţie, cu
toţi miniştrii social-democraţi şi ai Frontului
Plugarilor".
Teroarea dezlănţuită
în ţară împotriva opozanţilor este subliniată în raportul Misiunii Statelor Unite către Washington, de la
sfârşitul lui august, în care se spunea: "Valul de arestări nu s-a diminuat deloc şi nici nu se pune această
problemă, guvernul fiind decis să
anihileze în întregime opoziţia prin orice metode îi stă în putere. Cum metoda convingerii nu a dat rezultate,
la ordinea zilei în România este acum forţa brutală".
Ambasadorul american de la Lisabona, a trimis Departamentului de Stat "Memoriul" generalului N. Rădescu, pe 30 octombrie 1947, în care
se spunea:
"Actuala
dictatură, exercitată de o mână de comunişti instruiţi la Moscova, care au pătruns în România odată cu trupele
ruseşti şi cărora li s-au alăturat o minoritate de aventurieri şi
oportunişti aparţinând fostei clase a politicienilor de profesie, a fost
instituită prin intervenţia directă a Rusiei, facilitată de prezenţa în ţară a armatei sovietice. Este o dictatură ce se
sprijină în totalitate pe metode poliţieneşti şi este menţinută în exclusivitate prin teroare, fiind lipsită
de orice suport popular".
Deci după suspendarea ziarului brătienist "Liberalul" şi după ce
pe 25 octombrie 1947 a ajuns la Tribunalul Militar cercetarea penală
împotriva Partidului Social-Democrat Independent,
pentru răspândire de manifeste subversive contra regimului comunist şi a
amestecului rusesc în politica ţării noastre (secretarul general al PSDI asumându-şi răspunderea redactării materialelor
confiscate), a urmat lichidarea, prin aruncarea din guvern a minorită]ii
de "aventurieri şi oportunişti" care se alăturase falsurilor,
minciunilor şi fraudei pentru distrugerea vieţii democrate a României şi mai
ales de a lovi în Maniu.
Comuniştii erau grăbiţi şi căutau să termine cu tătărăscienii înainte de
pronunţarea sentinţei în procesul Maniu.
Ca să nu anticipăm derularea evenimentelor, putem sublinia că acţiunea comunistă de distrugere se manifesta pe multiple planuri. De exemplu,
Societatea de Telefoane Arad primise ordin să ridice telefonul instalat
la Castelul Săvârşin, care era la dispoziţia
Casei Regale, iar din ordinul Ministerului de Război se încetase lucrul pentru amenajarea pistei de zbor de la
aerodromul Vărădia de Mureş, precum şi
alimentarea cu combustibil a avioanelor din Serviciul Casei Regale. Aceasta în ciuda
"înaltei dorinţe a Maiestăţii Sale de a se lua măsuri pentru ca
antrepriza să primească de urgenţă
dispoziţiuni imediate de execuţie a lucrărilor prevăzute iniţial, precum
şi a lucrărilor noi indicate şi cerute ulterior de Majestatea Sa". Acestea
se petreceau în a doua jumătate a lunii octombrie.
Dispoziţia
lui Chişinevschi de a se acţiona în comun la eliminarea puroiului tătărăscian
din guvern a fost ascultată şi Mihail Dragomirescu, deputat al fostului Partid Naţional-Popular, în numele unui grup de
deputaţi, a cerut pe 2 noiembrie 1947
să se discute situaţia de la Ministerul de Externe, unde se cuibărise un grup
de spioni şi trădători protejaţi de
ministrul de Externe. Imediat, Miron Constantinescu a adoptat o moţiune de neîncredere, pe care a
înainta-o Camerei Deputaţilor şi Guvernului, care de abia o aşteptau.
Şi înaintarea ei a fost însoţită în presă, precum se hotărâse şi de
"Scânteia", prin Sorin Toma, care cerea "extirparea
putregaiului cu toată hotărârea, cât mai
repede".
Toată presa, fiindcă alta nu mai exista, a trecut la atac, trezindu-1 pe
Tătărăscu că se apropie sfârşitul. Atunci, el s-a adresat lui
Groza, pe 4 noiembrie:
"Domnule Preşedinte al Consiliului,
Campania de
presă organizată împotriva Ministerului de Externe continuă şi azi,
amplificându-se şi luând proporţiile unei adevărate ofensive politice. Tonul de
azi al acestei campanii politice e mai
violent decât cel de ieri şi unele organe aruncă în focul polemicii până
şi linia politicii generale făcută de mine, în calitate de conducător al
politicii externe a ţării.
Citind cu atenţie ziarele de astăzi, rămân cu impresia că ne găsim în faţa
unor forţe care vor să schimbe caracterul
constructiv şi pacific al politicii noastre externe. De aceea, cred
că o reexaminare a tuturor problemelor de politică externă care au fost
obiectul campaniei presei oficioase este azi necesară şi vă rog stăruitor a lua
iniţiativa realizării ei.
De rezultatele acestei reexaminări şi a întregii acţiuni de clarificare depinde
rămânerea mea mai departe în capul Ministerului Afacerilor Străine.
Gh. Tătărăscu,
4 noiembrie 1947"
A doua zi, Adunarea Deputaţilor a votat moţiunea de neîncredere, motivată
pe cele "dovedite" în procesul înscenat
Partidului Naţional-Ţărănesc:
-
La Conferinţa de Pace de la Paris,
secretarul Emil Oprişan a participat la acţiuni trădătoare, sprijinind grupul
Gafencu-Cretzeanu.
-
Servicii dintre cele mai importante
ale Ministerului Afacerilor Externe, legate direct de titularul
Departamentului, au predat documente secrete spionilor din serviciul unor puteri străine şi au servit ca organe de legătură între grupările
de trădători din afară şi dinăuntrul ţării.
-
Titularul a continuat să tolereze şi
să finanţeze elemente duşmănoase în serviciile diplomatice.
-
Titularul Ministerului de Externe
i-a menţinut luni de zile în serviciu şi salarizare pe funcţionarii arestaţi de
organele Statului pentru spionaj.
-
A ţinut în posturi diplomatice
externe importante elemente colaboraţioniste şi antidemocratice, aducând prejudicii grave intereselor noastre
naţionale... Titularul este direct răspunzător şi faptele
lui concordă cu linia politică afirmată prin Memoriu (din mai).
Pentru acestea, cere vot de neîncredere, sub preşedinţia lui Mihail
Sadoveanu, fiind doar 5 voturi contra.
Pe 6 noiembrie, cei patru miniştri
şi trei subsecretari de Stat şi-au dat demisiile.
Pe 7 noiembrie a avut loc remanierea Guvernului şi Ana Pauker ajungea în
locul lui Tătărăscu la Externe, Vasile Luca la Finanţe...
Cunoscând politica comunistă, nu ne mai miră faptul că şi cei înlocuiţi şi înlocuitorii vor ajunge la închisoare, primii în 1950, ceilalţi în 1952,
iar Vasile Luca va muri la Aiud.
Tătărăscienii,
prin Petre Bejan, au anunţat pe 10 noiembrie, în Parlament, că vor susţine Blocul Partidelor Democratice (adică
cele aservite comunismului) în continuare,
chiar din opoziţie, în Parlament. Căutau să se salveze. Era în zadar, fiindcă îşi
văzuseră comuniştii problemele rezolvate.
Aceşti
oportunişti fuseseră eliminaţi, cum am spus, fără proces şi înainte de
pronunţarea sentinţei în procesul Maniu.
Am amintit că după dizolvare se constituise un comitet interimar care a
căutat să facă cunoscută nedreptatea ce se făcuse prin
înscenarea procesului şi a răspândit pe parcurs o serie
de manifeste de protest. Pe unele le-a răspândit printr-un sistem ingenios, punând manifestele în cutii ce erau aruncare în aer cu ajutorul trotilului,
fiind astfel răspândite. S-a procedat aşa în mai
multe puncte din Capitală, la Universitate, Gara de Est, Piaţa Unirii, la un
sediu al P.C.R. De răspândirea lor se ocupau studenţi care fiind infiltraţi prin fraţii Paul şi Stejerel Sava şi Alexandru Drăgulescu, au
fost descoperiţi, intrând în puşcărie peste 100 de
tineri, cunoscuţi sub numele de "Trotiliştii".
Iată unul din aceste manifeste, din 29 octombrie 1947:
"COMUNICAT
Miercuri 29 octombrie 1947, a început în faţa Tribunalul Militar din
Bucureşti procesul conducătorilor Partidului Naţional-Ţărănesc, înfrunte cu dnii
Iuliu MANIU şi Ion MIHALACHE. Guvernul
bepedist, prezidat de dl P. Groza, urmărind - împotriva voinţei poporului român - grabnica şi totala comunizare a
ţării, a lovit fără cruţare în P.N.Ţ. şi conducătorii
acestuia, piedica cea mai însemnată în calea planurilor sale
nefaste.
P.N.Ţ. a fost tot timpul şi s-a dovedit şi cu ocazia alegerilor
parlamentare din toamna anului trecut cel mai puternic instrument de guvernare
din România şi cea mai viguroasă expresie a democraţiei naţionale. Acest partid
este prin definiţie un partid de ordine şi
legalitate, lucrând numai la lumina zilei şi cu mijloace legale.
Aşa a condus şi lucrat dl Iuliu MANIU, aşa vom proceda şi noi, cei crescuţi
în şcoala sa politică.
Procesul ce se judecă acum alcătuieşte cea mai monstruoasă înscenare ce s-a
cunoscut vreodată în istoria noastră.
Au fost încălcate cu cinism în picioare
toate principiile şi normele umane şi de drept, ce stau la temelia societăţii
omeneşti moderne.
Guvernul bepedist a trimis în boxă bărbaţi luminaţi, mari patrioţi şi
democraţi, lipsiţi cu desăvârşire de dreptul sfânt de apărare,
într-o ţară în care cel puţin 90% din populaţie îi stimează şi urmează.
Faţă de
acestea, membrii P.N.Ţ. rămaşi liberi ţinem să aducem la cunoştinţa ţării şi a lumii din afară că înţelegem şi suntem
ferm hotărâţi să ducem mai departe steagul
partidului purtat cu atâta bărbăţie şi destoinicie de marele nostru Iuliu
MANIU. Credem cu tărie că numai ideile care alcătuiesc programul partidului nostru,
precum şi partida sa, vor mântui România, care sub actualul regim a ajuns
o ţară în mizerie
şi teroare.
Denunţăm opiniei publice din ţară şi străinătate metodele criminale ale guvernului de astăzi, care, nesocotind legile ţării şi convenţiile
internaţionale, au îndrăznit să dizolve P.N.Ţ. şi să trimită pe banca
acuzaţilor pe marele patriot şi democrat Dl luliu
MANIU, precum şi aproape pe toţi ceilalţi fruntaşi ai P.N.Ţ.
Partidul Naţional-Ţărănesc trăieşte
şi continuă lupta prin aproape unanimitatea românilor care au crezut şi cred încă cu tărie în dreptatea cauzei
reprezentată de acest partid. Poporul român, prin
P.N.Ţ. trimite omagiul şi recunoştinţa lui marilor săi conducători, pe care, dacă guvernul terorist de azi îi consideră acuzaţi,
el îi consideră martirii cauzei naţionale şi îi asigură că ideile şi
principiile lor vor fi urmate cu devotament până la completa
biruinţă. Conducerea interimară a P.N.Ţ. Bucureşti,
29 octombrie 1947"
Incă un alt manifest dintre cele ce circulau în
timpul procesului:
"ROMÂNI!
În clădirea de pe un vârf de deal, în clădirea cu trei frontoane a Şcolii
Superioare de Război, care întruchipează pe
dealul Golgotei cele trei cruci ale răstignirii, iudeii şi fariseii vieţii noastre încep zilele acestea partea finală a celei mai
odioase crime, răstignirea unui nou Christos, "judecarea"
martirului neamului, luliu MANIU...
Continuăm să trăim, să ne vedem de
afaceri, de distracţii şi, în acest timp, în mijlocul nostru şi a celei mai mârşave laşităţi generale, un Om a cărui
întreagă viaţă a fost o nesfârşită luptă pentru binele ţării şi al fiecăruia
dintre noi e dus spre moarte de un grup de ticăloşi
şi vânduţi străinilor. Cum este posibil aceasta? Unde ne este mândria şi
demnitatea naţională? Unde ne este revolta în faţa nedreptăţilor strigătoare la
cer? Ne adresăm în special ofiţerilor,
subofiţerilor şi trupei, la vederea cărora ne creştea inima, cum suportă onoarea lor de români şi militari ca un MANIU şi
ceilalţi să fie insultaţi, batjocoriţi şi
deprimaţi de o Ana Pauker, Leibovici, Groza, Dej, Pătrăşcanu şi alţi trădători de neam, slugi ale Moscovei?!... se revoltă şi
morţii, am ajuns de râsul lumii din cauza
nemaipomenitei pasivităţi de care am dat şi dăm dovadă.
ROMÂNI!
Funcţionari publici şi particulari, după o viaţă de muncă, în mod
samavolnic, au fost îndepărtaţi din serviciu, sub
pretextul epurării, apoi prin aşa-zisul cadru disponibil a mai fost încă un mare număr dintre ei şi, acum, în pragul iernii, sub
forma comprimării, oameni complet
nevinovaţi au fost zvârliţi pe drumuri şi cu ei şi familiile,copiii şi părinţii lor.
Unde sunt aceştia ? De ce nu preferă, morţii de foame, moartea onorabil,
luptând contra acestui ticălos regim de
trădare şi teroare naţională? De ce?
Cum a fost posibil să fie suprimaţi Duca, Nicolae Iorga, Virgil Madgearu
eic. etc. şi cum nu este posibil, pe orice
cale, să fie suprimaţi Ana Pauker, Groza, Teohari Georgescu, Dej, Pătrăşcanu şi toţi ticăloşii şi toate lichelele şi
veneticii care îndrăznesc să murdărească cu
balele şi veninul lor ţara şi pe cel mai curat fiul al ei, pe MANIU?
Aurul şi toate devizele şi toate bogăţiile alimentare au fost şi sunt
cărate în Rusia. Pensionarii sunt
ameninţaţi să rămână fără pensii. Înfiinţarea magazinelor generale, cartelelor cu puncte etc. etc. sunt
începutul oficial al tragediei ruseşti
aplicată nouă.
Plata de 40% a chiriei către stat este învăţarea chiriaşului de a plăti
către stat chiria, ceea ce înseamnă preludiul
exproprierii urbane. S-au pus taxe extrem de scumpe la C.F.R. ca să nu se poată aduce alimente, ca lumea divizată în
interminabile cozi şi reţinută zile întregi
pentru un kil de cartofi, să nu observe maşinaţiunile şi ticăloşiile celor cuibăriţi la conducere.
Vor să extermine pe MANIU şi conducătorii naţional-ţărănişti, pe brătieni
şi conducătorii liberali, pe Titel
Petrescu şi conducătorii adevăratului partid social-democrat, pentru ca în apropiata prăbuşire a regimului, poporul să fie oropsit de
conducătorii lui fireşti şi astfel, profitând de
haos, după ce vor fi făcut ultimele distrugeri, să se facă nevăzuţi.
Într-un cuvânt, vor să ne extermine
prin foame şi teroare. Or, dacă este vorba să murim, atunci să-i închidem noi pe ei, iar cei care vor muri vor fi demni
de înaintaşii noştri şi mândria urmaşilor noştri.
Mă adresez judecătorilor lui MANIU şi în special colonelului Petrescu.
Colonel Petrescu, când au avut nevoie de
D-ta, pentru judecarea organizaţiei "T", te-au reintegrat. Când n-au mai avut nevoie, te-au dat afară. Azi te-au
reintegrat din nou, pentru a face în folosul lor cea mai odioasă faptă de la
trădarea lui Christos de către Iuda vânzătorul.
Iar mâine te vor da din nou afară, dacă nu mai rău.
Acesta este procedeul Moscovei.
Ia seama, ia bine seama. De astă dată este vorba de MANIU. El nu este numai
al României, el este al lumii întregi.
De îl veţi condamna la moarte, de veţi mai fi vii, furia poporului vă va
sfâşia pe voi şi neamurile voastre.
Iar, dacă cu dreapta pe cruce, cu stânga pe inimă în faţa lui Dumnezeu şi a
lumii, de îi veţi achita, gestul vostru va
străfulgera în lumea întreagă, va trece peste veacuri în versuri de legendă.
Aveţi suprema ocazie să fiţi sublimi
sau oribil de odioşi.
Mă adresez străinătăţii şi îi cer în numele dreptăţii să intervină măcar
acum, în ultimul minut al ceasului al doisprezecelea, pentru salvarea lui Iuliu
MANIU şi a României.
Trăiască România Mare!
Trăiască Regele Mihai II
Trăiască Iuliu MANIU!
Ştefan
- înmulţiţi şi răspândiţi cât mai
mult şi mai departe acest manifest."
* *
Dacă aceste două manifeste, din multele care au circulat, reprezintă vocea poporului minţit, înşelat şi sugrumat şi care vede în condamnarea lui Maniu
însăşi condamnarea sa, iată şi ura manifestată nu
împotriva lui Maniu, ci a poporului român de către unii misiţi
în slujba Moscovei. Unul, S. Brucan, scria pe 14 septembrie:
"...Banda naţional-ţărănistă are ceea ce se numeşte antecedente (poate se gândea la înfăptuirea României Mari -
n.n.). Ea nu se află la prima lovitură: e recidivistă învechită în rele... nu poate fi absolvit de crimele trecutului un partid
care a continuat cu o perseverenţă
drăcească să comită cele mai grave atentate împotriva poporului... a pregătit minuţios un război criminal şi a urmărit pas cu pas declanşarea
şi prelungirea lui, călcând peste sute de
mii de cadavre şi privind cu nepăsare şi cinism cum se alege prăpăd dintr-o ţară şi un popor, a fi gata mereu de a vinde şi
înrobi o naţie care aspiră la libertate şi a
organiza apoi înfometarea ei... Pentru că Partidul Naţional-Ţărănesc a crescut fascismul în România, a împărţit cu Gestapoul
onoarea de a îl finanţa, i-a deschis drumul spre putere şi când
acesta s-a angajat să ducă până la capăt planurile sale războinice şi
imperialiste l-a luat în braţe şi până la urmă
a făcut corp comun cu el... Osânda care se va abate asupra capilor P.N.Ţ. va fi
expresia voinţei întregului popor de a lichida această piedică în calea
dezvoltării, independenţei şi suveranităţii naţionale... "
Şi tot în "Scânteia" din 2 noiembrie 1947, un altul din aceeaşi
teapă, numit Sorin Toma, se întrece în acuzaţii ce frizează
paranoismul, scriind că liderii P.N.Ţ. "comit
asasinate, stârnesc vărsări de sânge, războaie civile, pentru a da putinţă
imperialismului străin să ocupe şi să subjuge ţara, ai cărei fii nu mai sunt de
mult".
Probabil că
se referă la înlocuirea fiilor naturali cu fiii trimişi de Kremlin, el
numărându-se printre ei.
Dacă oamenii de tarabă aduceau astfel de acuzaţii, în mijlocul lor au
coborât şi oameni de la catedră şi, după ce au mers cu echipele muncitoreşti să
repare uneltele la sate, au revenit la oraş, încercând să îndulcească termenii
cu expresii din saloane literare. Şi George Călinescu, în "Acuzatul
Iuliu Maniu"', publicat în "Naţiunea" din 31 octombrie
1947, scrie:
"...Un bătrân om, aproximativ de Stat, care de decenii face o politică
negativistă constituită din întrevederi secrete,
intrigi şi negocieri, un luptător din imperiul austriac, care nu percepe
structura unui Stat liber ca România, cu responsabilităţi
pozitive, un învăţător lipsit de iniţiativă personală, ezitant, împins de spate de prestigiul celuilalt... şi acum când
tratatul e semnat, acum când la Londra se fac pregătiri de nuntă şi la New
York se caută un plasament pentru armele vechi nevândute, bătrânul acuzat împinge într-un avion strâmt pe un
învăţător neobişnuit cu climatul tare aerian... Că bătrânul acuzat Iuliu Maniu
nu are o percepţie vie a realităţilor
prezente o dovedeşte formalismul cu care ia parte la acest proces. Trecându-şi mâna pe frunte, simulând
distracţia, notându-şi propoziţii din
actul de acuzare, pândind situaţii avocaţiale şi pretexte pentru cazuistică, acuzatul
îşi închipuie că poate domina situaţia. Ce importanţă are amânarea procesului cu o zi sau zece şi ce nevoie este de
studierea amănunţită a dosarului, admiţând nerecunoaşterea lui, când politica
fostului partid naţional-ţărănesc este definită de radio Londra?... De
aceea, cu strângere de inimă am privit pe bătrânul neînţelegător al istoriei şi datoriilor noastre, ieşind din sală, la
suspendarea şedinţei, sprijinit de braţ".
Dar George Călinescu uitase că după 23 august 1944 el venise să-i ofere
braţul lui Maniu, voind cu orice preţ eligibilitate. După ce a mirosit, s-a
alăturat altui fost ţărănist, comodul ambiţios Andrei Oţetea, şi-au găsit loc
după transformarea Unirii Patrioţilor (comunistă din născare) în Partid
Naţional-Popular, unde i s-a repartizat şi
postul de redactor şef la "Naţiunea" şi postul de deputat al acestui
partid, ce n-a depăşit niciodată
starea de subordonare totală faţă de sucursala comunistă a Kremlinului.
Şi în această poziţie devenise un bun executant recompensat. Aşa se aliniase brucanilor
şi perora orice.
Realitatea era alta şi ea se vede din cererea depusă de
Iuliu Maniu:
"Domnule Preşedinte,
Simt o adâncă întristare când mă văd nevoit să vă adresez următoarea întâmpinare
şi rugăminte.
In cursul dezbateri de azi dimineaţă (29 octombrie - n.n.) am cerut ca dezbaterea să fie
amânată sau suspendată pe timp mai îndelungat, din cauză că nici eu şi nici prietenii mei acuzaţi şi nici avocaţii noştri nu
au avut timpul necesar pentru studierea dosarelor, nici pentru a
controla dacă sunt complete dosarele.
Cât mă priveşte pe mine, am putut constata că cele mai importante
dispoziţiuni ale mele, făcute la organele
anchetatoare, lipsesc; nu este posibil ca în scurtele ceasuri ce mi-au fost puse la dispoziţie dosarele să fi putut studia conţinutul lor şi
nu am putut constata ce documente mai trebuie
să-mi procur.
În asemenea condiţiuni, o apărare întemeiată este imposibil să prezint.
Onoratul Tribunal a respins cererea mea cu motivarea că cinci zile au fost
suficiente să studiem dosarele, faptul este însă că unele dosare mi-au stat la
dispoziţie două sau trei ore, iar unele nu mi-au fost predate deloc.
Din această cauză nu pot stăpâni materialul procesului în măsura
trebuincioasă, sunt deci nevoit să anunţ pentru respingerea cererii mele caz de
nulitate.
Acelaşi caz de nulitate trebuie să-l anunţ şi pentru motivul că nu mi-aţi
dat cuvântul cerut înaintea citirii «Actului de
acuzare», cuvânt care se referea la însăşi tehnica dezbaterii acestui proces.
Acest proces este legat de o serie întreagă de evenimente internaţionale, a
căror decizie este hotărâtoare pentru desfăşurarea acestor dezbateri.
I. Conferinţele internaţionale de la Teheran, Postdam, Yalta şi Moscova au
adus hotărâri de o extremă importanţă,
fără cunoaşterea cărora nu se poate aduce hotărârea obiectivă în procesul nostru.
II. Având în vedere importanţa deosebită a acestei dezbateri, a cărei
desfăşurare trebuie să fie exact reţinută, am
lipsă să fie de faţă un stenograf al meu, pe care vă rog Domnule Prezident să-l
admiteţi să fie prezent la şedinţe şi să ia note stenografice.
III. Ţinând
seama că în decursul dezbaterii va fi necesar să prezint diferite documente,
date şi informaţii în legătură cu apărarea mea, îmi este necesară prezenţa a
doi secretari, care să poată circula
în scopul de a prezenta aceste documente, a căror necesitate până la desfăşurarea dezbaterii nu o pot
prevedea. Aceasta cu atât mai mult că, fiind în arest 13 săptămâni, arhiva mea
personală şi a partidului nu-mi stă la dispoziţie în măsura în care trebui,
pentru a avea imediat la dispoziţie ceea ce îmi va fi necesar.
Cu distinsă stimă,
ss. Iuliu Maniu "
Sala în care se desfăşura procesul avea vreo 350 de locuri şi toate erau
ocupate de muncitori aduşi pentru a crea o atmosferă ostilă celor din boxă,
permiţându-şi să facă aprecieri, fie dezaprobând, fie râzând. Atmosferă
muncitorească comunistă, în care ridicarea incidentului de către Maniu
deranjează mai mult asistenţa decât pe preşedinte şi-ţi lasă impresia că ea,
mulţimea organizată, dădea tonul ca Tribunalul să fie mai dur.
Singur, Iuliu Maniu, în capul băncii, arăta domneşte şi de neclintit, aşa
este prezentat de un coacuzat.
Când Nicolae Carandino, prin întrebările puse martorilor, unii
prefabricaţi, a încurcat socotelile preşedintelui,
acesta a ameninţat cu punerea în lanţuri şi judecarea în lipsă, lucru aprobat de "asistenţa" muncitorească.
Atitudinea
lui Ilie Lazăr i-a deranjat pe cei veniţi de prin mahalalele Bucureştiului într-atâta,
încât s-au trezit huiduind, fără ca preşedintele să se mai sesizeze. Parcă era ceva concertat, şi aşa a fost în final,
pentru că afară veniseră alţii, descărcaţi din maşini, care strigau cu sufletul la gură: "Moarte lui
Maniu... moarte trădătorilor...".
Ziarul "Le Figaro", din 1 noiembrie 1947, pe pagina 3, într-o
informaţie pe care o dădea corespondentul său de la
Bucureşti, scria: "Dl Maniu dezminte categoric acuzaţiile ce
i se aduc în procesul care se judecă ".
Ziarul francez "Le Monde", din 6 noiembrie, referindu-se la
pledoaria pe care a făcut-o C. Paraschivescu-Bălăceanu,
accentua pe disputa dintre Iuliu Maniu şi Serdici, în legătură cu Burton Berry.
Nicolae Carandino, coacuzat în proces, ne dă unele informaţii de la faţa
locului, referitoare la manipularea martorilor şi chiar a
unora dintre acuzaţi deveniţi acuzatori:
"Un alt capitol care se preta la speculaţii de rea-voinţă era cel al
zisului complot militar. Generalii care se perindau ca martori dovedeau o
penibilă slăbiciune de suflet, cu atât mai penibilă, cu cât uniforma, cel
puţin, le-ar fi impus mai multă decenţă, dacă nu mai multă bravură. Activitatea
cercului profesional Bucureşti, şi anume a
secţiei militare, apărea din spusele unor martori... altfel decât fusese în realitate,
adică jocul de ipoteze ale unor pensionari senili, mai mult sentimentali decât
informaţi, mai mult ridicoli decât pricepuţi în ale războiului.
Dar nici interogatoriile celor de la Externe şi, îndeosebi, acela al lui
Ion Mocsony-Stârcea, nici degradantele mărturii
militare n-ar fi avut un temei de susţinere,
oricât de aproximativ, dacă interogatoriile lui Vasile Serdici şi N. Penescu n-ar fi adus în proces diversiunea lor neaşteptată. Alcoolic, Serdici
fusese presat în timpul anchetei să
declare, contra băutură, vrute şi nevrute, ca la proces să profere chiar la adresa lui Iuliu Maniu un blestem de o josnică ţinută
morală".
În timpul procesului, pe 6 noiembrie 1947, Iuliu Maniu a depus o cerere ce a
fost înregistrată:
"Domnule Prim-Preşedinte,
Am cerut înainte şi după rechizitoriul acuzării cuvântul, pentru a prezenta
unele rugăminţi care ar fi avut deplinul
sens tocmai în acel moment. Nu mi-aţi acordat cuvântul, ceea ce pentru apărare va avea urmări foarte grele: din cauza
neacordării cuvântului cerut, sunt nevoit să
prezint un nou caz de nulitate. Voiam să cer în şedinţa publică:
1. Să ordonaţi interogarea mea la toate punctele de
acuzaţie, ceea ce până acum nu s-a făcut. Este elementar şi fundamental în
procedura penală că acuzatul trebuie audiat. în contra mea, Ministerul Public a
ridicat nouă puncte de acuzaţie, dintre care nu am fost întrebat decât la trei:
a. Nu am putut arăta starea adevărată a problemelor şi nici nu am putut prezenta probe.
b. A rămas însăşi
dezbaterea haotică, nelămurită, fără cristalizarea punctelor de acuzare. Am cerut aceasta iar, în repetate
rânduri, în decursul şedinţelor, am fost întotdeauna refuzat. Am anunţat
întotdeauna caz de nulitate.
Repet acum din nou.
2. Am cerut să fiu confruntat cu acuzaţii, care au fost toţi audiaţi în absenţa mea, din care cauză nu am putut prezenta în faţa afirmaţiilor lor, greşelile de care, sunt sigur, fără voie s-au făcut vinovaţi, să arăt adevărul şi să-mi prezint dovezile. Nu mi s-a admis nici această cerere a mea.
Repet cazul de nulitate anunţată.
3. Am cerut ca martorii, peste 30, care au fost absenţi, să fie din nou citaţi
în mod obligatoriu. Am cerut şi rog ca
aceşti martori să fie aduşi pentru a fi audiaţi.
4. Voiam să cer, dacă mi s-ar fi aprobat cuvântul, ca, privitor la cazul de la
Tămădău, să se examineze dacă el nu a fost o
înscenare, ceea ce pot dovedi, în care caz acel punct de acuzare cade de la sine. Cer, deci, examinarea acestui
fapt prin prezenta şi în caz de refuz: anunţ caz de nulitate.
5. Voiam să protestez contra regimului la care sunt supuşi acuzaţii, chiar şi
în afară de şedinţă:
a. Orice contact cu coacuzaţii este oprit şi prin severe
măsuri împiedicat. De aici urmează că nu
putem să ne înţelegem între noi asupra tehnicii apărării,
privitor la martori, experţi etc, ceea ce îngreunează dezbaterea şi face
imposibilă o apărare eficace.
b. Suntem împiedicaţi să ne procurăm documentele
noastre care sunt de valoare
dărâmătoare.
c. Nu putem să intrăm în nici un fel de contact cu
lumea exterioară, ceea ce, până erau în curs încă interogatoriile, poate
avea înţeles, dar acum, după terminarea lor, este o măsură vexatorie, care
împiedică apărarea.
d. Nu mi s-a pus la dispoziţie dosarul documentelor. Cu
mirare am văzut cu ocazia rechizitoriilor
că Dnii Procurori citeau după un întreg dosar cu documente, pe care eu nu le-am văzut măcar, necum să-l fi putut studia.
Rog să mi se pună la dispoziţie acel dosar
al documentelor şi să mi se facă posibilă procurarea de contra-documente. Aceasta s-ar putea face numai în caz dacă s-ar admite
rugămintea adresată cu câteva zile înainte
ca să-mi stea la dispoziţie un secretar, prin care să mi le pot procura.
Să mi se
permită a-mi procura bani pentru necesităţi pe care nu le mai pot amâna,
împlinirea rufelor şi obiectelor de primă necesitate, care s-au uzat sau au dispărut.
Cu distinsă stimă
ss. Iuliu Maniu
D-sale Dlui Prim-Preşedinte al
Tribunalului Miliatr Secţia I Bucureşti"
(voi. 2, p. 333-335)
Se vede clar în ce condiţii s-a judecat procesul
înscenat.
După ce din această înscenare s-a făcut un ghiveci naţional şi
internaţional, aruncându-se la grămadă fel de fel de organizaţii ieşite
mai înainte tot din procese înscenate (ca
"sumanele Negre", "Haiducii lui Avram Iancu", Organizaţia
"T" sau "Sarmisegetuza"), amestecate cu miniştri şi
funcţionari anglo-americani, după ce s-au
adus martori pe care nu-i văzuse niciodată, alături de alţi alcoolici sau
şantajaţi cu copiii şi soţiile, iar alţii momiţi cu eliberarea, după ce
mai făcuseră şi declaraţii de dezavuare a
partidului, după fel de fel de maşinaţiuni, unele mai murdare decât altele,
s-a ajuns şi la ultimul cuvânt, limitat la unii şi ridicat la alţii şi i-a
venit şi rândul lui Iuliu Maniu, care pe 10 noiembrie a reuşit să spună
puţin, dar ceea ce a spus a dărâmat tot
eşafodul înscenării, precizând că nu este adevărată nici una din acuzaţii:
"La primul capăt de acuzare, răspund: neadevăr de la început până la
sfârşit. Nu este adevărat nimic din ceea ce se spune acolo şi Grigore
Niculescu-Buzeşti n-a fost împuternicitul meu.
La al doilea capăt de acuzare, răspund: absolut nu este adevărat de la
început până la sfârşit şi aş vrea să mi se
arate dovezile pentru aceste afirmaţii absolut fantastice.
Din contră, daţi-mi voie să aduc ceva nou în dezbateri şi să vă expun
următorul lucru în privinţa căruia mă va confirma Stârcea şi poate şi
Pogoneanu. Agenţii americani în conversaţiile cu dl Stârcea şi-au
arătat nemulţumirea faţă de mine, că eu nu
vreau să fac organizaţiuni paramilitare. I s-a spus dlui Stârcea: spune dlui
Maniu să nu fie străin de această
idee, fiindcă, dacă dumnealui nu o va face, o va face primul aventurier
şi acesta va avea o situaţie în România. Ce a răspuns dl Stârcea nu ştiu, dar dovada eclatantă este că eu,
totdeauna, în partid şi în conversaţiile particulare şi în conversaţiile publice şi faţă de străini şi faţă de ai
mei, am fost totdeauna contra organizaţiunilor secrete.
Pentru ce ? Pentru că partidul nostru este un partid mare, de mase, şi nu
are nevoie de obscuritate. Totdeauna am protestat şi am atras nemulţumirea
agenţilor americani, din cauză că am refuzat să stau de vorbă pe această temă.
La al treilea capăt de acuzare, răspund: absolut neadevărat şi aş vrea să
văd şi dovezile. Este foarte uşor să afirmi faţă de un om: ai făcut complot, ai
făcut spionaj, ai vrut să faci răzvrătire, etc, dar unde este dovada? Eu
neg aceste lucruri, fiindcă nu sunt
adevărate. Nu fac afirmaţii de dragul negaţiunii, eu totdeauna recunosc faptele
mele, fără nici o rezervă.
Al patrulea punct de acuzare, răspund: absolut inexact.
Dacă îmi daţi voie să clarific o chestiune. Este adevărat că eu am dus o activitate foarte sarguincioasă pentru a pune şi opinia publică din Ţară şi pe cea mondială în curent cu lucrurile care se petrec la noi şi nu am fost interogat asupra acestei chestiuni, în ceea ce priveşte aceste teribile acuzaţiuni. Vă puteţi Dvs. închipui că nu este un lucru uşor pentru mine ca eu, care o viaţă întreagă de om am sacrificat-o pentru prosperitatea acestei Ţări, să fiu acum acuzat cu următoarele drăgălăşenii: înaltă trădare, spionaj, complot, răzvrătire, război civil, război contra Rusiei, instigate de mine. Este posibil aceasta? Să vină Ministerul Public să-mi arate dovezile pe care se întemeiază aceste acuzaţiuni, luate, sunt sigur, din ziarele de pe Bulevard, care au o predilecţie să arunce asupra mea, zilnic, fel de fel de calomnii. Toate acestea sunt pure neadevăruri.
La a cincea acuzaţiune, răspund: aici este o mare
confuzie.
Se spune că în anul 1946 s-a organizat secţia militară profesională a
partidului nostru. Este un neadevăr care mă
pune în uimire, că-lfac tocmai ofiţerii care ştiu cum au fost lucrurile. Secţia militară a partidului nostru s-a înfiinţat în
1926, au fost preşedinţi mai mulţi generali
distinşi, generalul Rujinschi şi alţii, au fost colaboratori generalul
Alevra etc..., am lucrat doi ani la fiecare şedinţă în această comisie a
partidului nostru, în urma căror lucrări am putut face o operă mare militară,
când în 1928 am venit la guvernare, fiind
ministru de Război generalul Cihoski, distins ofiţer şi erou de la
Mărăşeşti. Am făcut reforme militare foarte importante în baza lucrărilor
făcute în comisia aceasta.
Acum iese la iveală că dlMihalache şi cu Stoica şi Stătescu, în vederea
unui complot oarecare, care s-ar fi înjghebat sau
se înjgheba, ar fi făcut secţia militară în 1946.
Curat neadevăr. Această secţie a lucrat foarte mult din 1926 şi, când am
fost la guvern în 1929, m-am folosit de învăţămintele căpătate.
La a şasea acuzaţie, răspund: s-au ţinut Conferinţele de la Yalta, Postdam
şi Moscova, foarte importante, prin care s-a hotărât
ca guvernul român să respecte cele patru
libertăţi.
înainte de
toate, declar că nu am sustras nimic. Nu am sustras dar, am trimis, şi nu documente, ci documentaţii asupra faptului
că guvernul Groza nu satisface convenţiunile internaţionale. Nu am
trimis nimic decât memorii: M.S. Regelui, Comisiei
Interaliate şi celor trei miniştri ai celor trei Mari Puteri, cărora le-am
trimis Memorii documentate, pentru că aveam răspunderea morală, în care
am arătat că guvernul Groza nu respectă
tratatele internaţionale şi cele patru libertăţi fundamentale şi, prin urmare, acest guvern nu poate sta în fruntea
statului.
La ultimul punct de
acuzare, răspund: nu este adevărat, eu am fost totdeauna pentru pace şi ordine. Acestea sunt invenţiuni pe
care le resping cu indignare şi rog Ministerul
Public ca să arate afirmaţiunile sale pe bază de dovezi.
Nu pot să dovedesc contrariul. Nu am făcut complot, nu am făcut spionaj, nu
am furat acte. Dumnealor sunt datori să facă dovada că eu am făcut aceste
lucruri sau un însărcinat al meu.
Nici un
însărcinat al meu nu le-a făcut şi nici eu. Este o situaţie procedurală
imposibilă. Să dovedească dumnealor şi să ne dea posibilitatea să arătăm
contra-dovezile, dar nu să ne ceară să
dovedim, ceea ce este absolut imposibil".
Cu alte cuvinte,
prin acest ultim cuvânt, Iuliu Maniu a demontat înscenarea. Această înscenare
pusă la cale de Moscova şi executată de doi indivizi pe care i-a scos de acuzaţia de criminali de război (col. A.
Petrescu şi procurorul C. Stanciu, recrutat
cum am spus de Ana Pauker), care, în loc să descopere adevărul, au scos la iveală
minciuna şi înscenarea.
Nicolae
Carandino spunea: "îmi dădeam seama, odată cu publicul, cum Iuliu Maniu
îşi desăvârşea statuia ".
SENTINŢA
Prin Sentinţa
nr. 1988/11 noiembrie 1947, Tribunalul Militar al Regiunii a Ii-a Militară - Secţia I -, a condamnat pe:
Iuliu MANIU
la 9 pedepse, însumând 104 ani de închisoare, plus de două ori muncă silnică pe
viaţă.
Ion MIHALACHE la 6 pedepse, însumând 67 de ani şi o pedeapsă de temniţă
grea pe viaţă.
Gr. NICULESCU-BUZEŞTI la 5 pedepse, însumând 69 de ani, şi încă una de M.S.V. pe viaţă, toate în contumancie, fiind în Statele Unite.
Alexandru CRETZEANU la 3 pedepse, însumând 32 de ani, şi încă una de
M.S.V., toate în lipsă, fiind în statele Unite.
Victor RĂDULESCU-POGONEANU la 2 pedepse de câte 10 ani şi una de 25 de ani
temniţă grea.
Grigore GAFENCU la 3 pedepse, însumând 32 de ani, şi una de 20 de ani muncă
silnică, în lipsă, fiind în Statele Unite.
Camil DEMETRESCU la o pedeapsă de 10
ani şi alta de 15.
Constantin VIŞOIANU la 2 pedepse de câte 10 ani, la două de câte 12 ani şi
la una de 15 ani M.S., în lipsă, fiind în Statele Unite.
Ilie LAZĂR la 2 pedepse de câte 10
ani şi una de 12 ani T.G.
Vasile SERDICI la 2 pedepse a câte
10 ani T.G..
Radu NICULESCU-BUZEŞTI la o pedeapsă
de 5 ani şi alta de 10 ani.
Ştefan STOICA la o pedeapsă de 5 ani
şi alta de 8 ani.
Nicolae CARANDINO la 3 pedepse a câte 6 ani, majorată la 8 ani şi
continuată cu domiciliu obligatoriu pe Bărăgan, până în 1962.
Florin ROIU, la două pedepse a câte
5 ani.
Emil OPRIŞAN la 2 pedepse a câte 3
ani.
Emil LĂZĂRESCU la 2 ani închisoare.
Ion de MOCSONY-STÂRCEA la 2 ani şi
rejudecat în procesul Pătrăşcanu, unde a primit o pedeapsă de 15 ani M.S.
nimic prestigiul fostului prim-ministru, campion al ideii democratice în
Europa Răsăriteană.
Secretarul de stat n-a voit să precizeze dacă guvernul american avea
intenţia să protesteze pe lângă guvernul român, precum o făcuse pe lângă
guvernul bulgar, cu ocazia condamnării lui Petkov".
Şi aceasta se petrecea după încheierea şi ratificarea Tratatului de Pace.
Legalitatea era înlocuită cu teroarea şi anarhia, fără nici o jenă.
S-a trecut imediat la înscenarea de noi
procese celor arestaţi, pentru a justifica acuzaţiile aduse în proces contra
lui Maniu, după cum spunea Mircea
Lepădătescu, cel ce dirijase procesul Maniu.
În ziua de 12 noiembrie 1947, când Regele pleca la Londra pentru a asista
la oficierea căsătoriei Principesei Elisabeta a
Angliei, Iuliu Maniu, însoţit de Ion Mihalache, Ilie Lazăr, Nicolae Carandino, Victor Rădulescu-Pogoneanu şi colonelul
Stoica, ajungeau seara la Galaţi. Restul din lot luau
drumul penitenciarului de la Craiova.