PLANUL DIABOLIC DE  DIZOLVARE A P.N.Ţ. INSCENAREA DE LA TĂMĂDĂU ŞI ARESTAREA CONDUCĂTORILOR P.N.Ţ

In timp ce pe plan extern guvernul român ducea o politică de înfruntare a celor două Mari Puteri occidentale, pe plan intern, paralel cu campania de arestări şi terorizare a populaţiei, a trecut la pregătirea prin Serviciul Român de Informaţii a scenariului pentru motivaţia dizolvării P.N.Ţ.

Această acţiune nu trebuie văzută ca o problemă internă, cum caută să fie prezentată de autorităţile comuniste, ci ea trebuie examinată ca o consecinţă a politicii ruseşti de lichidare a partidelor de opoziţie din ţările pe care le subjugase şi în con­textul general al situaţiei partidelor, în primul rând ţărăneşti, din aceste ţări pe care le-au supus, şi al unui simulacru de alegeri.

Nereuşindu-le socotelile, comuniştii au trecut la dezlănţuirea terorii duse până la exterminarea adversarilor, fără a da socoteală şi indignând opinia publică internaţională.

Asupra unor conducători ai Partidului Naţional-Ţărănesc plutea ameninţarea arestării.

Ilie Lazăr, care se eliberase în decembrie 1946, după condamnarea în înscenarea "Sumanelor negre", se dezangajase de acţiunile politice, stătea ascuns pe la cunoş­tinţe şi îi împărtăşise lui Iuliu Maniu gândul părăsirii ţării.

Nicolae Penescu avusese ideea plecării cu un avion în Franţa, dar Maniu se opusese, cerându-i să mai aştepte. El încercase să tatoneze terenul, în vederea plecării cu un avion "TARS", şi comandorul Mircea Cioroiu îi spusese că ar costa 6.000 de dolari. Când Maniu a auzit de sumă, i-a replicat că partidul nu are asemenea sumă, iar Ion Mihalache care a auzit această conversaţie 1-a atenţionat pe Penescu că Mircea Cioroiu este un om nesigur. In cursul anchetelor se va dovedi acest lucru, el devenind un martor preţios al acuzării.

Ion Mihalache, de asemenea, se vedea vizat de măsuri represive, aşteptându-se la o eventuală arestare. Acest fapt, datorită informaţiilor pe care le deţinea, l-au făcut să se gândească ca, după şedinţa Comitetului Central din 19 iulie 1947 să părăsească ţara.

Nicolae Carandino, fiind şi el ameninţat cu arestarea, 1-a atenţionat pe Iuliu Maniu, după o vizită făcută la Constanţa, că plecarea „pe calea mării nu este posibilă, deoarece vasele sunt supravegheate", discuţia alunecând şi asupra posibilităţii de plecare pe calea aerului.

Era clar că fruntaşii politici naţional-ţărănişti îşi dădeau seama de iminenta lor arestare.

Serviciul Secret de Informaţii, prin infiltraţii pe care îi avea până în eşalonul de vârf al partidului, a ştiut să cultive teama şi chiar să îi incite la salvare.

După ce, la Delegaţia Permanentă din 25 aprilie, Ion Mihalache, care prezida, a fost surprins de unii membri ca D. Căpăţâneanu, Cezar Spineanu, Gh. Zâne, Nestor Badea, care au cerut să se pună în discuţie tactica partidului faţă de evenimentele în curs, apoi după ce unii deputaţi şi-au ridicat permisele C.F.R. de la Parlament şi dupa încercarea de destabilizare făcută prin agenţii guvernamentali Mâţă şi Mirto, la începutul lui iunie s-a convocat iarăşi Delegaţia Permanentă întregită cu parlamentarii aleşi, pe 19 noiembrie 1946, în cursul căreia s-a cerut intrarea în Parlament. Dună trei zile de discuţii pro şi contra, Iuliu Maniu a făcut un expozeu în care a arătat că în esenţă tactica este determinată de adversar. "Azi este în joc existenţa noastră naţio­nală, care este primejduită de la Răsărit. Guvernul este capabil să facă tot. Intrarea în Parlament ar însemna recunoaşterea lui şi, mai grav, suportarea hotărârilor ce va aduce privitor la dinastie şi poate mai mult încă." Nu s-a putut lua o hotărâre şi S-a convocat pe 19 iulie Comitetul Central al P.N.Ţ. Cu aceeaşi ocazie, Iuliu Maniu a numit pentru prima oară tactica pe care o foloseşte în acele momente drept "rezisten­ţă naţională ".

Discuţiile din forurile de conducere şi chiar intimităţile dintre şefi ajunseseră să nu mai fie secrete pentru Siguranţă, iar în exteriorul locuinţelor ochii erau aţintiţi asupra viitoarelor victime. Iar despre Iuliu Maniu toată lumea ştia că era păzit de Siguranţă, din timpul lui Carol al II-lea, dovadă fiind toate rapoartele agenţilor, pre­zent în dosare până la 20 iulie 1947.

In iunie, pe lângă supravegherea "obiectivelor", preocuparea în biroul Siguranţei era de a găsi posibilitatea prinderii lor în flagrant delict, mizând pe o înscenare de fugă din ţară, venindu-le în sprijin gândurile câtorva în acest sens.

Scenariul trebuia să fie cât mai întins, să fie cât mai multă lume implicată, pen­tru a nu se putea deconspira.

Un prim element l-au găsit în persoana doctorului Constantin N. Gafencu, tânăr ce ar fi dorit să se specializeze în Elveţia şi căruia i se refuzase paşaportul. Acesta, la rândul lui, îşi făcuse prieten pe subinginerul Gheorghe Popescu, domiciliat pe strada Vasile Gherghel, care şi el avea un unchi bogat în Argentina, fără moştenitori. Se împrieteniseră după ce i-ar fi operat soţia, iar aceasta nu se împotrivise la plecare, fiindcă aştepta să fie scoasă cu „dolari" de la unchiul de la Mendoza.

Doamna Popescu avea o nepoată, Florica, ce era la Mogoşoaia şi care prin soldatul Marin Pruteanu făcuse cunoştinţa unui adjutant Gheorghe Preda, de la grupul de transport aero Giuleşti-Bucureşti. Domnişoara Tudora, după câteva întâlniri, i-a spus lui Preda că pleacă în provincie.

După câtva timp, la Aeroportul Giuleşti s-a dus doctorul Gafencu şi a insistat să meargă până la poartă, unde să-i facă cunoştinţă cu Gheorghe Popescu, care 1-a invitat la el acasă, unde s-a şi dus împreună cu soldatul Marin Pruteanu.

După ce a aflat că Tudora nu s-a înapoiat, au intrat în discuţie "propunându-mi dacă aş vrea să plec în Turcia cu cinci-şase persoane" (după declaraţia lui Preda).

Gafencu are versiunea din cartea lui (Tămădău, 14 iulie):  „Cu ocazia unei astfel de vizite obişnuite, la Gheorghe Popescu, fac cunoştinţă cu adj. aviator Gheorghe Preda, de la aeroportul Bucureşti-Chitila, care făcea parte din cercul de cunoştinţe ale familiei, .am discutat aşa pe departe... dacă era mulţumit cu serviciul... azi o vorbă, mâine o vorbă... încetul cu încetul, cu răbdare şi perseverenţă i-am trezit interesul pentru o aventură... Aveam atunci o putere de convingere extraordinară".

Le-a spus Preda că nu este pilot de bimotor. Dar Preda nu le-a spus adevărul că era oprit de la zbor, că era pedepsit deoarece era stăpânit de viciul beţiei.

După câteva zile Preda a fost vizitat la aeroport de doctorul Gafencu, întrebându-1 dacă a putut aranja ceva cu plecarea în Turcia. I-a promis că va trece pe la Gheorghe Popescu, ocazie cu care i-a promis că va mai dura câteva zile şi speră în reuşită, deoarece urmau să vină două avioane I.A.R. 39 de la Curtea de Argeş, pentru antre­namentul piloţilor, ocazie cu care va mai recomanda un bun pilot şi bine antrenat. Aceasta se întâmpla în jurul lui 1 iulie.

Sâmbătă dimineaţa, pe 5 iulie, Lustig Romulus, care pe atunci era membru al partidului comunist, locţiitorul unei escadrile şi totodată locţiitorul E.C.P. (politrucul unităţii), a mers la grădina de zarzavat a unităţii unde a discutat cu Preda această problemă a plecării. Lustig Romulus i-a spus să nu întreprindă nimic până nu vor stabili împreună ce au de făcut.

Adjutantul Lustig s-a dus la organizaţia partidului comunist a Capitalei, aducând la cunoştinţă propunerea făcută lui Preda de Gafencu - Popescu . De la organizaţia Capitalei a fost îndreptat la şeful Siguranţei din M.A.I., colonelul N. Popescu.

Sâmbătă seara, Preda a mers împreună cu Lustig la Popescu acasă, unde au discutat tratativele de plecare. Duminică au fost invitaţi cei doi aviatori la masă la Gheorghe Popescu, unde se găsea şi doctorul Gafencu. După masă toţi cei patru au plecat cu un taxi la Tămădău, unde în apropiere de malul Mostiştei se găsea un aeroport ce fusese utilizat în timpul războiului, la acea oră fiind părăsit, năpădit de iarbă, făcând astfel recunoaşterea terenului.

Intre timp, la sugestia lui Gheorghe Popescu, dr. Gafencu a acţionat şi pe altă cale, încercând să obţină o carte de membru P.N.L., ca să aibă în străinătate cu ce dovedi că nu sunt comunişti. După un telefon dat de Adriana Georgescu (avocată, fostă secretară a generalului N. Rădescu), a mers la Vicky Fulga, funcţionară a P.N.L., care 1-a pus în legătură cu Paul Dimitriu (avocat şi ziarist la „Liberalul") de la care a obţinut cărţi de membru şi pentru Popescu Gheorghe şi Tută (chestorul de la Râmnicu-Vâlcea).

După sfatul lui Preda de a lua şi ceva personalităţi politice, cu o scrisoare de la Adriana Georgescu, a mers din nou la Paul Dimitriu, propunându-i ca să găsească ceva personalităţi din Partidul Liberal. După patru-cinci zile, pe la 5 iulie, Paul Dimitriu a spus că el ar fi dispus, dar George Brătianu şi George Fotino au refuzat propunerea.

Cum aviatorii nu aveau hartă, Gafencu şi Popescu au mers acasă la Ion I. Negrescu (comandor aviator, fiind la ora aceea comandantul Diviziei de Aviaţie), pentru a cere nişte indicaţii tehnice şi o hartă de zbor. A aflat cu această ocazie că avionul „Henkel" 111 pilotat de lt. col. Mircea Gh. Strătilescu fugise în străinătate cu Vintilă V. Brătianu, condamnat în lipsă cu lotul "Sumanele negre", şi alte trei per­soane, mai avea o dublură, având ca pilot pe Stelian Chifulescu din cadrul Flotei 1 Bombardament din escadrila Consiliului de Miniştri. La plecarea de la comandorul I. Negrescu, i-au sustras harta turistică (nu de zbor) şi aceasta a constituit corp delict şi motiv de implicare a comandorului în proces. Deci, cei doi Gafencu şi Popescu, erau înarmaţi cu o serie de informaţii.

Primind refuzul liberalilor, Gafencu şi-a adus aminte că dna dr. Mana Avramescu era prietenă cu familia Scridon, care întreţinea relaţii cu familia Leucuţia şi alţi ţărănişti, şi a apelat la Măria Avramescu.

Aceasta, în dimineaţa de 9 iulie a fost informată de dr. Gafencu şi i-a transmis dnei Lucia Scridon. La rândul ei, aceasta a stat de vorbă cu Vlad Haţieganu, expunându-i situaţia. Vlad Haţieganu a trecut pe la Romulus Boilă, unde ştia că locuieşte destul de des Iuliu Maniu. Mai departe, Vlad Haţieganu, ca să aibă mai multe date a trecut pe la ing. Aurel Avramescu, unde s-a întâlnit şi cu dr. Gafencu.

Primind invitaţia de la Romulus Boilă, a trecut vineri, după-amiază, pe la 15.00 la Iuliu Maniu, pe bd. Dacia, unde era internat la dr. Ion Jovin, unde i-a expus situaţia şi precizarea că doctorul este rudă cu Grigore Gafencu, ambasadorul ce se găsea atunci în Elveţia. La ora 16.00 s-a întâlnit cu Gafencu şi i-a spus că e vorba de 3-4 personalităţi marcante, urmând ca cei doi să se reîntâlnească sâmbătă, tot la ora 16 00 la Spitalul Colţea.

Sâmbătă dimineaţa, la dr. Jovin s-au întâlnit şi Ion Mihalache cu N. Penescu unde au discutat probleme în legătură cu convocarea Comitetului Central pe 19 iulie. Cu această ocazie, Iuliu Maniu 1-a sfătuit pe Penescu să plece la Sovata şi să stea liniştit, fiindcă Siguranţa este cu ochii pe el, şi să se reîntoarcă în jurul Congresului. După-amiază, Ion Mihalache a plecat cu autobuzul la Dobreşti şi acolo se găsea si Ion Diaconescu, nepotul lui. După ce s-a întunecat, s-au mutat unul lângă altul şi au discutat, între altele, ca a doua zi seara să se vadă la o nuntă a unei rude din sat. Deci, nici vorbă de plecare.

Tot sâmbătă după-amiază, s-a întâlnit Vlad Haţieganu cu Gafencu şi au stabilit se revadă când are veşti despre data plecării.

După discuţia cu Haţieganu, Gafencu a primit telefon de la Popescu ca să treacă urgent pentru a-i da o veste bună şi urgentă.

Lustig Romulus nu stătuse degeaba. Fusese chemat la colonelul N. Popescu, punând la punct planul plecării. Şi accentuând că Popescu şi Gafencu au legătură cu un comandant al aviaţiei militare, bine informat al mişcării avioanelor pe aeroportu­rile militare, cerând urgentarea plecării, dacă nu vor pleca pe 17 iulie cu aviatorul Chifulescu. Aviatorii au cerut asigurarea unui ajutor pentru familii şi, de asemenea, asigurarea unei angajări în străinătate.

Serviciul de Siguranţă fixase data plecării pentru luni 14 iulie la 6 dimineaţa, urmând ca până duminică seara să se obţină aprobările de zbor de la organele sovietice şi programarea avioanelor şi piloţilor de la gen. Emanoil Ionescu. Era vorba de două avioane a două persoane, care erau destinate să ducă medicamente de la Bucureşti la Constanţa şi care pe traseu urmau să simuleze evaziunea aeriană.

La acest plan se arătase neîncrezător Alexandru Nicolski, dar totuşi va lua mă­suri în cursul zilei de duminică pentru cazare, alimentare şi anchetare a acelor ce urmau să fie arestaţi, întocmindu-se aproape cu precizie şi lista lor.

Deci, sâmbătă seara (12 iulie), Popescu 1-a primit pe Gafencu ca să-i dea veşti bune, dar şi pe cei doi aviatori care şi-au adus şi o valiză cu lucrurile lor şi mantaua în vederea credibilităţii înscenării la proces.

In dimineaţa de duminică, la 8.30, s-a întâlnit Gafencu cu Vlad Haţieganu şi de la Spitalul Colţea s-au dus la capătul tramvaiul 14.00, unde se vor întâlni noaptea toţi, cu maşinile, ca să plece spre aeroport. De acolo cei doi au mers la Iuliu Maniu, cu care s-au întreţinut câteva minute şi apoi au plecat în jur de ora 10.30.

Programul fiind aranjat pentru duminică dimineaţa la ora 5,00 începe pregătirea adunării celor ce trebuiau să plece.

Preşedintele Maniu a pus-o pe Lucia Popescu-Mehedinţi să dea telefon la Dobreşti pentru a-1 anunţa pe Ion Mihalache să vină urgent la Bucureşti. Mihalache a cerut ca să-i fie trimis căpitanul în rezervă, cu o maşină ca să-1 ia. Acesta a plecat cu şoferul Nicolae Rusu din Bucureşti (str. Splaiul Independenţei nr. 23) la Dobreşti, ca să-1 aducă la Bucureşti pe Ion Mihalache.

Romulus Boilă s-a dus pe str. Poştei nr. 2, la locuinţa lui Ilie Lazăr, şi i-a cerut soţiei acestuia o valiză cu lucruri pentru drum, fiindcă soţul pleacă în misiune. După-amiază, o maşină a dus-o împreună cu fiica la locul unde stătea ascuns, pentru a-şi

lua rămas bun.

Nicolae Carandino era în oraş, pe la ora 4-5.00 dă un telefon acasă şi menajera îi spune că este căutat cu insistenţă, de dimineaţă, de către Iuliu Maniu. A trecut pe la Maniu şi i s-a spus că, dacă îşi mai menţine dorinţa de plecare, la ora 11.00 noaptea să fie cu valiza acolo. Nu ştia cu cine mai pleacă. A venit cu valiza şi cu Lilly, soţia lui, fără a fi cerut consimţământul nimănui.

Ion Mihalache a sosit seara, Maniu 1-a întrebat dacă mai persistă în gândul de a pleca. A răspuns că da, dacă lucrul este serios.

Nicolae Penescu a fost căutat dimineaţă de Iuliu Maniu, care i-a comunicat soţiei că are ceva urgent cu el. Trecând în drum spre casă pe la sanatoriu, Iuliu Maniu i-a propus că pentru a-1 pune la adăpost are un loc în avionul care pleacă în acea noapte. A refuzat. Maniu i-a spus să se mai gândească şi Penescu i-a spus că-i dă răspuns după ora 7.00. Soţia nu a vrut. Pe la 8.00 s-a dus şi i-a dat răspuns negativ. Era şi Mihalache acolo şi a plecat să se pregătească. Romulus Boilă a venit la scurt timp şi i-a spus lui Penescu că este loc şi pentru soţie. La insistenţe a cedat şi doamna Penescu şi-a luat ceva bijuterii şi a sosit o maşină cu soţii Carandino şi un taxi cu Ilie Lazăr şi s-au îndreptat cu toţii spre capătul tramvaiului 14, în Vatra Luminoasă, unde a sosit şi Mihalache.

Pregătirea pentru plecare era terminată la miezul nopţii de 13/14 iulie. Mult mai devreme se terminaseră şi pregătirile pentru primirea lotului.

Iuliu Maniu a dorit să vorbească cu aviatorul Stelian Chifulescu. Acesta a fost arestat şi în locul lui i-au adus pe Preda şi Lustig.

Duminică, după plecarea lui Gafencu de la Iuliu Maniu, serviciul secret de la Ministerul de Interne a intrat în alertă pentru pregătirile "garsonierelor" de la subsol. La acea oră, printre cei prezenţi se găseau: Crainic Nichifor, profesor universitar şi fost ministru, arestat în mai 1947, ascuns în com. Bahnea-Mureş; Sămărghitan, preot din Bahnea, care-1 găzduise pe Nichifor Crainic;

 

Micescu Istrate, profesor universitar şi fost ministru, arestat duminică 6 iunie, în timp ce mergea spre Piteşti, la moşie, şi invitat pentru o declaraţie de cinci minute, care s-a prelungit peste o lună, fără să-1 întrebe cineva ceva. La fiecare întrebare răspundea de parcă ar fi ţinut un curs, de la gratiile celulei 10. Intr-o zi, întrebându-1 profesorul Bourceanu Vasile ce a spus la deschiderea cursului din 1944, i-a răspuns, cam aşa: "Dacă cineva vrea să parcurgă în câţiva ani, în sens invers, drumul făcut de omenire în zeci de mii de ani, n-are decât să îmbrăţişeze comunismul. Dacă o va face singur, va comite o prostie faţă de propria-i soartă, dar dacă va târî după el şi pe alţii, se va face vinovat de crimă împotriva civilizaţiei şi a istoriei. Cine vrea să renunţe la drepturile sale, la libertăţile sale, în schimbul unei comunităţi comuniste ce-i promite fericirea, va da dovadă nu de naivitate, ci de primitivă tâmpenie ". Discuţii de la "barele" de fier erau deliciul întregului subsol de la ora aceea, la care ascultau şi paznicii neînrăiţi încă.

-   Popescu Constantin-Corbu, general, purtător al Mantiei Ordinului Mihai Viteazu, preşedinte al unui partid al "veteranilor de război"...

-   alţi generali ca Mărculescu Constantin, Goescu, Zamfir, coloneii Răşcanu Ion şi Botez Constantin, locot. coloneii Secară Gabriel, Negrescu Mihai şi alţi ofiţeri.

-   grupul partizanilor Albi, cu Argenti Ana, Dobrescu Gheorghe, Drăguşin Ion Rizeanu Ion, Serghie Aurel, Serghie Zoe, Scheletti Vlad, Stanciu Ion şi încă 5-6 din lot

-   mai erau aduşi vreo 20-25 de elevi F.D.C.-işti de la liceul din Pomârla.

-   Organizaţia de Tineret P.N.Ţ. cu Bărbuş Ion, Manea Ion, Ceacu Costel, Jurebie Gheorghe, Lăzărescu Paul, Ludoşanu Ion, Mihalache Gheorghe, Dumitrescu Despina, Ioniţoiu Cicerone, Brăilescu Constanţa, Ionescu Dumitru, Ioniţă CV. Dumitru şi alţii

Când clopotele bisericii Kreţzulescu au prins glas a rugăciune şi părintele Sămărghitan de la gratiile celulei 14 a început: "Binecuvântat este numele lui Dum­nezeu. ..", amintind că este ziua de pomenire a Sf. Cuvios Ştefan Savaitul şi rugăciunile înălţate pe cer aveau ecou pe orizontală, toţi locatarii celor vreo 40 de celule aflate în acea fundătură erau prezenţi la gratii.

Să fi fost ora 10.30-11.00, când s-a auzit trântindu-se cu putere uşa celularului şi s-a auzit zgomot de tacâmuri şi veselă, care erau depozitate într-o cămară de lângă W.C.-ul comun, care se afla în faţa garsonierei 15. A început să se transmită, de la celulă la celulă, că erau aduse farfurii de tablă (ceea ce până atunci nu exista), castroane noi şi linguri. S-a zvonit printre noi că vom fi trecuţi la două feluri de mâncare, poate pentru refacere înaintea eliberării... zvonuri de puşcărie.

După ce s-a terminat cu vesela, a început trântirea uşilor metalice şi deschide­rea de celule. Primele 10 garsoniere au fost golite şi locatarii înghesuiţi în alte celule. Printre cei mutaţi se găseau şi Istrate Micescu, Nichifor Crainic şi preotul Sămărghitan, care ar fi dorit să stea cu profesorul lui măcar două minute de vorbă. S-a servit masa de prânz şi discuţiile nu mai conteneau: pentru cine s-au pregătit. Pe la ora 2.00 după-amiază iar zgomote de uşi şi se mai golesc cinci garsoniere şi de data aceasta în celula 17 a fost adus Nichifor Crainic, îndeplinindu-se rugăciunea părintelui. Dar problema ce frământa pe cei din subsol era acum mărirea grupului arestat. Au urmat 24 de ore de nelinişte şi întrebări, cu toate că se instalase o relativă acalmie în subsol, până la stingere.

Dar sus, deasupra noastră, în spatele uşilor capitonate era mare fierbere, se dăduseră telegrame pentru rechemarea anchetatorilor din concediu, pentru că era lună de vacanţă şi ei trebuiau să profite de odihnă, pentru a fi cu forţe noi în sezonul ce se anunţa debordant. Peste decenii aveam confirmarea acestor chemări, făcută de inspectorul Constantin Mihalcea, unul dintre cei chemaţi urgent şi care, plecat cu acceleratul în noaptea de 13/14 de la Constanţa şi ajuns la Minister, a intrat direct în anchetarea lui Ion Mihalache.

Să revenim în noaptea de 13/14 iulie, când cei din subsolul Ministerului de Interne adormiseră în "întrebări".

 

La capătul Şoselei Iancului, unde aceasta se întâlneşte cu Şoseaua Pantelimon, au poposit câteva maşini: o maşină de piaţă adusese pe dr. Gafencu, Gh. Popescu, organizatorii, şi cu doi viorişti, fraţii Dumitru şi Eugen Borcea; maşina condusă de Popa Aurel, având ca pasageri pe Ilie Lazăr, Fulvia Penescu, Nicolae Penescu, Lili Carandino şi Nicolae Carandino; şi cu puţină întârziere, spre 1 noaptea a sosit cu maşina doctorul Busuiocescu, aducându-1 pe Ion Mihalache. Acesta, când i-a văzut pe cei doi viorişti, a întrebat: "mergem la nuntă?".

Pe la orele 1 noaptea s-au îndreptat spre Tămădău şi s-au oprit pe şosea, înainte de a trece peste pârâul Mostiştea, şi au stat în maşini. Pe şoseaua nu prea circulată noaptea a trecut o maşină mică, pe care Nicolae Penescu spunea că a recunoscut-o ca fiind a Ministerului de Interne, cu un individ ce avea o bască pe cap şi nu era altul decât Nicolski şi nu după mult timp un camion, amândouă maşinile trecând mai departe, peste pod, aranjându-şi personalul în dispozitiv, în liziera ce despărţea şoseaua de aeroportul dezafectat la acea oră.

Pe la 5.00 dimineaţa, când se crăpa de ziuă, Gh. Popescu ieşit din maşină dădea explicaţii despre cele două avioane ce trebuiau să vină şi de procedura de îmbarcare cu bagajele puse în fuselaj.

După ora 6.00 se făcuse lumină bine şi sosea primul avion spre care s-au repezit în debandadă totală, cu valizele în mână, să ia avionul de două persoane cu asalt. Aviatorul Preda, căruia i se ridicase sancţiunea de zbor şi i se dăduse un avion mai bun, o ajuta pe Fulvia Penescu, împingând-o în carlingă, în timp ce atrăgea atenţia că vor depăşi greutatea admisă la decolare.

Al doilea avion a aterizat şi el, dar n-a mai apucat nimeni să se îndrepte spre el, deoarece din pădurice au năvălit poliţiştii în civil, strigând să se ridice mâinile în sus. Conducătorul cu nume de Zaharia, reţinut de Ilie Lazăr, dar real se pare Mircea Ţigoi, chiar directorul Direcţiei de Informaţii S.S.I., a dus la bun sfârşit operaţia de arestare a zece persoane şi a celor doi aviatori-agenţi. Cu toţii au fost îmbarcaţi în camion şi duşi la Malmaison.

Când pe 14 iulie 1947 se aniversau 158 de ani de la căderea Bastiliei, în Româ­nia se deschideau porţile a zeci de Bastilii pentru terorizarea neamului românesc.

Ajunşi la Malmaison, Nicolae Penescu a cerut hârtie ca să facă o declaraţie, în care a spus că întreaga "expediţie" a fost aranjată de Iuliu Maniu, în scopul de a elimina opoziţia "ţărănistă" din sânul Delegaţiei Permanente, şi că el cu Ion Mihalache n-au ştiut nimic până în seara de 13 iulie. Ceva mai târziu, a cerut să stea de vorbă cu comandantul, căruia i-a declarat verbal: "în Comitetul Executiv, ramura ţărănistă (referindu-se la regăţeni), are majoritate. Sâmbăta, 19 iulie, urmează să aibă loc şedinţa Comitetului Executiv al P.N.Ţ., convocată de către Maniu, la cererea insistentă a mea şi a lui Mihalache.

Noi am convocat această şedinţă pentru a pune chestiunea de încredere Domnului Maniu şi prin votul nostru să-1 răsturnăm. Noi nu suntem de acord şi-n ultima vreme au fost permanente discuţii cu politica dlui Maniu.

Vă rog să transmiteţi dlui ministru Teohari Georgescu cele de mai sus şi să-i spuneţi că ar fi bine să ne elibereze până atunci, pentru a putea pregăti această şedinţă în interesul politic al Guvernului şi al nostru".

Nu a vrut să dea în scris cele de mai sus, socotite un angajament politic şi pentru că guvernul nu are nevoie de garanţii scrise, deoarece are în mână "pâinea şi cuţitul".

A adăugat că nu trebuie socotită ca un act de trădare această declaraţie, ci ca un act politic pe care avea de gând să-1 facă de mult timp.

Din ordinul lui Teohari Georgescu, după-amiază, toţi au fost din nou duşi la aeroportul de la Tămădău, unde s-a făcut reconstituirea, fiind fotografiaţi alături de cele două avioane, ce au fost apoi prezentate în ziare, lumea luând cunoştinţă astfel de înscenarea plecării a 12 persoane, plus bagajele voluminoase, în două avioane de câte două persoane.

Iată numele celor de la Tămădău ce au făcut obiectul a două grupuri:

1. Grupul politic, în jurul căruia s-a confecţionat procesul conducătorilor P.N.Ţ.-

-   Ion Mihalache, vicepreşedintele P.N.Ţ., fost ministru şi preşedinte al partidului;

-   Nicolae Penescu, secretar general, fost ministru;

-   Nicolae Carandino, ziarist, directorul ziarului "Dreptatea";

-   Ilie Lazăr, preşedintele organizaţiei P.N.Ţ. a Maramureşului, fost deputat, membru marcant P.N.Ţ.

2. Grupul anexă ataşat "fugii" de la Tămădău, aflat la aeroport:

-   Fulvia Penescu, casnică, de 41 de ani, din Bucureşti, str. Andrei Mureşanu nr. 16;

-   Lilly Carandino, artistă, de 39 de ani, din Bucureşti, str. Spiru Haret nr. 16;

-   Dumitru Borcea, comerciant, din Bucureşti, str, Cavafii Vechi nr. 1;

-   Eugen Borcea, de 27 de ani, funcţionar C.F.R., din Bucureşti, str. Cavafii Vechi nr. 1;

-   Gheorghe Popescu, de 36 de ani, subinginer, din Bucureşti, str. Vasile Gherghel nr. 21;

-   Const. Gafencu, doctor, de 29 de ani, din Bucureşti, str. Hatmanul Arbore nr. 25;

-   Gh. Preda, de 28 de ani, pilot, domiciliat la Aeroportul Giuleşti;

-   Romulus Lustig, de 29 de ani, pilot, din Bucureşti, str. Sibiu nr. 36.

La acest de-al doilea grup, au mai fost adăugaţi prin arestare şi judecaţi pentru favorizare şi omisiune, următorii:

-   Ion Negrescu, comandor, de 48 de ani, din Bucureşti, str. Intrarea Mătăsari nr. 8, arestat pe 15 iulie, pentru sfaturi şi harta "furată", date lui Gafencu - Popescu;

-   Vlad Haţieganu, doctor, de 41 de ani, din Bucureşti, str. Intrarea Armaşului nr. 8, pentru legătura făcută lui Gafencu cu Iuliu Maniu, în vederea plecării;

-   Romulus R. Boilă, inginer, din Bucureşti, str. Barbu Delavrancea nr. 57, nepotul lui Maniu, pentru punerea în legătură a lui Vlad Haţieganu cu Maniu;

-   Teodor Mândruţ, inginer, din Bucureşti, care în seara de 13 iulie 1-a transpor­tat pe Ilie Lazăr la sanatoriul dr. Jovin, pentru a discuta cu Maniu;

-   Aurel Popa, de 39 de ani, şofer, din Bucureşti, str. Bonaparte nr. 4, care i-a transportat în noaptea de 13/14 la Tămădău pe Penescu, Carandino, Ilie Lazăr...

-   Gheorghe Busuioceanu, doctor, de 45 de ani, din Bucureşti, str. Maior Giurescu nr. 7, care 1-a dus pe Ion Mihalache la Tămădău;

-   Lucia Popescu-Mehedinţi, din Bucureşti, str. Filaret nr. 33, care în ziua de 13 iulie, din dispoziţia lui Iuliu Maniu, 1-a anunţat pe I. Mihalache să vină de la Dobreşti;

 

-   Marin Zaharia, căpitan (rez.), din Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 23, care s-a dus la Dobreşti să-1 aducă pe Ion Mihalache la Bucureşti;

-   Nicolae Rusu, şofer, din Splaiul Independen]ei 23, carea condus maşina de la Bucureşti la Dobreşti şi retur, pentru a-1 aduce pe I. Mihalache; Petre Rusu, proprietar de taxi, din Bucureşti, str. G-ral Mărdărescu nr. 26, care i-a transportat la Tămădău pe Gafencu, Popescu şi Fraţii Borcea;

-   Măria Avramescu, doctor, de 42 de ani, din Bucureşti, str. Sf. Constantin nr. 24, pentru punerea în contact a lui Gafencu, prin soţul său, cu Haţieganu;

-   Aurel Avramescu, inginer, conferenţiar la Politehnică, din Bucureşti, str. Sf. Constantin nr. 24, pentru punerea în contact a lui Gafencu cu Vlad Haţieganu;

-   Lucia Scridon, de 41 de ani, casnică, din Bucureşti, str. Sf. Constantin nr. 26, pentru înlesnirea punerii în contact a lui Vlad Haţieganu cu C. Gafencu.

Dacă aici se încheie grupul celor implicaţi şi ajutoarele lor în înscenarea plecării de la Tămădău, în schimb, grupul celor patru de la Tămădău se va extinde, prin rostogolirea, ca un bulgăre de zăpadă, adunând câteva sute de persoane, înghesuite la Aiud, Piteşti, Craiova, Văcăreşti, din care vor fi pescuiţi, fie martori ai acuzării, fie elemente gata să dea declaraţii de desolidarizare, pentru a crea o atmosferă tot mai ostilă în masele de manipulaţi, cu ajutorul presei.

In timp ce se făcea reconstituirea la Tămădău, s-a prezentat comisarul Botez la sanatoriul dr. Jovin şi i-a pus în vedere lui Maniu că nu are voie să părăsească încăperea, fiind cu domiciliu obligatoriu. Avea voie numai sora Măria Mureşan ca să îl îngrijească şi mai putea să-1 vadă un valet, dar agentul Siguranţei, care era în inte­rior, a raportat că acesta merge în oraş şi îl poate informa pe Maniu de ce se întâmplă, sugerând să nu mai fie primit.

De asemenea, Maniu era păzit de agenţi ai Poliţiei Capitalei, cu care stătea de vorbă şi-i răspundeau la întrebări. Se propunea înlocuirea lor cu oameni ai Siguranţei care să păstreze tăcerea faţă de Maniu, care punea fel de fel de întrebări şi cerea să i se prindă radio Londra şi Washington, în româneşte.

In dimineaţa zilei de 14 iulie, se goliseră toate cele 20 de garsoniere. După-amiază, de la reconstituire, au fost cu toţii aduşi la Ministerul de Interne şi aşezaţi, la început, în ordinea următoare: Ion Mihalache (1), Dumitru Borcea (2), Ilie Lazăr (3), Lilly Carandino (4), Vlad Haţieganu (5), Fulvia Penescu (6), C. Gafencu (7), Lucia Scridon (8), Nicolae Penescu (9), Gh. Busuioceanu (10), Popa Aurel (11), Eugen Borcea (12), Avramescu Aurel (13), Ion Negrescu (14), Petre Rusu (15), aviatorii Preda şi Lustig, amândoi în celulă (16), Cornel Coposu (17), Măria Avramescu (18) şi Gh. Popescu (19).

Pe parcurs, s-au mai făcut arestări importante şi deci schimbări.

In fiecare celulă se găsea introdus un agent, fiind astfel păziţi zi şi noapte, ca să nu se sinucidă. Pe culoarul principal circula un agent, iar pe culoarul din spatele celulelor, unde dădeau celulele mari, de asemenea, se plimba un agent.

Celelalte 20 de celule, de la nr. 20-39, cu paturi de beton suprapuse, erau înghesuite cu cei evacuaţi din garsoniere pe 13/14 iulie şi aceste celule erau aşezate pe un culoar ce făcea unghi drept cu garsonierele în dreptul celulelor nr. 18-20, nu avea W.C. şi mergeau la unul comun, care se găsea cam vizavi de garsoniera nr. 9.

Cerinţele de ieşire la W.C. se înmulţeau, crescând în acelaşi rând cu curiozitatea, iar strigătele cerberilor nu încetau: "aşteaptă, aşteaptă".

In sfârşit, au început să le dea drumul, şi cei ce se întorceau nu puteau spune decât despre prezenţa a câte doi în celulă şi, în special, se remarca prezenţa a două persoane în cămăşi albastre la celula nr. 16. Tot felul de supoziţii până când a venit la gratiile garsonierei nr. 17 Cornel Coposu, care ne-a spus să fim liniştiţi că tot partidul se găseşte acolo şi că el a fost arestat dimineaţa de la club, pe la orele 11.00. Dar despre Tămădău şi fugă nu s-a putut afla mai mult decât după 2-3 zile.

Numai după trei zile, Teohari Georgescu a dat un comunicat în legătură cu ceea ce însemnase Tămădăul şi apăruse, se spunea, într-un ziar, fotografia avioanelor lumea întrebându-se cum puteau intra 12 persoane pe patru locuri, şi cu bagaj?

Iuliu Maniu era sechestrat şi era evident că se căutau primele elemente de legătură din declaraţiile celor deja arestaţi ca să se treacă şi la încarcerarea lui. Dacă de peste 15 ani supravegherea lui era permanentă, afară făcută de Siguranţă, iar în interior prin informatori acoperiţi, de acum începea şi în interior, cu agenţi calificaţi de comunişti care-1 ţineau în sanatoriul dr. Jovin ca la închisoare, păzindu-1 şi în cameră.

In cursul dimineţii de 15 iulie, Iuliu Maniu a fost vizitat de secretarul general al M.A.I.., Avram Bunaciu, însoţit de Alexandru Nicolski şi Marin Jianu.

Pe la ora 12.30, a sosit Gică Măcărescu (deputat şi preşedintele organizaţiei jud. Neamţ) ca să-1 viziteze. A fost arestat de agentul Desagă cu încă unul şi l-au dus la Ministerul de Interne.

După amiază, după ce regizorii punerii în scenă îi ceruseră să răspundă la unele întrebări, Iuliu Maniu a făcut declaraţia: "...înainte de a răspunde la întrebări, ţin să protestez cu toată hotărârea împotriva felului de procedeu pus în aplicare faţă de mine. Un domn cu numele de Botez, funcţionar de stat, s-a prezentat ieri, 14 iulie a.c, arătându-mi că are misiunea de a mă opri să părăsesc acest apartament din sanatoriu, fiindu-mi dispus domiciliu forţat. întrebându-l dacă are în privinţa aceasta vreun mandat înscris sau hotărâre care mă priveşte pe mine, fie de la Guvern, fie de la Instanţa Judecătorească sau de la Siguranţa de Stat, fie de la forul competent, am primit un răspuns negativ. " (Arh. S.R.I., fond P., dos. 40.001, voi. 27, f. 190).

De abia pe 18 iulie, chestorul Constantin Nisipeanu, de la Inspectoratul de Siguranţă, consemnează că pe 14 iulie, la ora 14.00, Iuliu Maniu a fost găsit cu ziare care i-au fost confiscate, fiind izolat de lumea exterioară.

In raportul făcut de agent pe ziua de 17 iulie, menţionează că dimineaţă nu a fost vizitat de nimeni, iar după-amiază, la ora 17.00, unul din englezii care locuiesc la etaj a pătruns pe uşa din faţă, mergând la locuinţa sa. Când a plecat, peste o jumătate de oră, i s-a atras atenţia că în timpul nopţii nu poate intra decât prin curte, iar englezul a ripostat, spunându-i că atât ziua cât şi noaptea el va intra numai prin uşa din faţă. I-a atras atenţia agentului că în seara de 18 va avea mulţi invitaţi şi va intra cu ei numai pe uşa din faţă.

In aceeaşi seară, pe la orele 22.00, a venit chestorul C Nisipeanu, cu două maşini ca să-1 ridice pe Iuliu Maniu şi să-1 ducă în str. Barbu Delavrancea nr. 57, la nepotul lui, Romulus Boilă. Iuliu Maniu fiind bolnav, nu s-a putut face mutarea, obţinându-se aprobarea pentru a doua zi.

Vineri, 18 iulie, pe la ora 12.00, Iuliu Maniu a fost transportat la R. Boilă. In aceeaşi zi, a făcut o însemnare care se găseşte în arhiva S.R.I., în voi. 27 la f. 197 şi m care scrie: "Sunt grav suferind. Din această cauză am intrat în sanatoriu, unde mi s-a făcut domiciliu forţat. Fără nici o motivare şi fără vreo formă legală. Am protestat în scris. Acum sunt ridicat de aici fără nici o formă de drept cu forţa. Nu ştiu unde sunt dus. Cedez forţei".

Pe 19 iulie seara, Iuliu Maniu a fost vizitat de Avram Bunaciu, însoţit de aceiaşi Jianu şi Nicolski, iar pe la orele 22,30 a trecut şi directorul Bondrescu.

In raportul din 20 iulie, agentul care-1 supraveghea şi răspundea la telefoane a consemnat:

"La orele 17,30, se prezintă Mihai Popovici, împreună cu un individ brunet, de statură înaltă, cerând să-l vadă pe Iuliu Maniu, pentru că sunt informaţi că e mort. Am căutat să iau legătura cu Ministerul, dar fiind telefonul ocupat s-a obţinut legătura cu Siguranţa de la Prefectură. Organele superioare ale Siguranţei din P.P.C., au comunicat că-l putem scoate la fereastră, pentru ca sus-numiţii să-l vadă, lucru care s-a şi făcut. La apariţia lui Iuliu Maniu indivizii au început a plânge. Iuliu Maniu le-a cerut să nu comunice nimănui să intervină pentru el, căci el ştie să se apere singur. L-au privit timp de trei minute".

Seara, după 22.00, dna Măria Mureşan i-a comunicat lui Iuliu Maniu că a doua zi îi va trimite odată cu maseza şi pedichiurista şi lucrurile ce le mai are la sanatoriul dr. Ion Jovin. De abia pe 17 iulie 1947, Siguranţa a cerut Parchetului emiterea de mandate, cu data retroactivă de 15 iulie pentru cei arestaţi în înscenarea de la Tămădău.

Prin ordinul nr. 17.053/S/l 8/iulie erau daţi în urmărire generală pe ţară: Emil Ghilezan, Virgil Veniamin, Vasile Serdici, Romulus Boilă, Pavel Dan, Ion Hudiţă şi Sever Dan.

O nouă adresă nr. 17.053/24 iulie a Siguranţei cerea Parchetului Militar emiterea de mandate, tot cu dată retroactivă, dar pe 20 iulie, pentru următorii: Fulga Victor, Pop Gheorghe, Zaharia Marin, Cioroiu Măria, Avramescu Aurel, Avramescu Măria, Mihalache Niculina, care se găseau în cercetări, învinuiţi pentru agitaţiune contra siguranţei Statului, furt de avioane... Se mai menţiona cererea de a se autoriza reţinerea în interesul cercetărilor a lui Iuliu Maniu, din Bucureşti, str. Barbu Delavrancea nr. 57, învinuit ca agitator contra Siguranţei Statului, participarea la complot cu elemen­te din afară şi instigare pentru trecerea frauduloasă a frontierei, în legătură cu Ion Mihalache, Nicolae Penescu, Nicolae Carandino, Ilie Lazăr şi alţii. Se cerea mandat pe 30 de zile.

Ridicat din str. Barbu Delavrancea, Iuliu Maniu a fost dus la Malmaison, unde a stat închis, izolat de ceilalţi, care se găseau la Ministerul de Interne şi cu două zile înaintea procesului a fost mutat la Scoală de Război, în Cotroceni, unde s-a consumat epilogul înscenării de la Tămădău.

La arestare, Iuliu Maniu avea asupra lui următoarele 47 de obiecte, ce au fost înscrise în "inventar". Spicuim dintre ele, pentru a se face o idee generală: un geamantan de carton uzat, un aparat pentru rinichi, patru perechi izmene sifon, un costum pijama şi o pereche pantaloni pijama, cinci cămăşi de jalen şi una fără guler, şase gulere cămăşi, şapte batiste, trei ştergare uzate, două perechi ciorapi lungi şi două lână groşi, una bonetă de lână, una căciulă de astrahan uzată, una cravată, una flanelă de bumbac, un pulover de lână uzat, una pătură de lână vărgată în careuri, un costum gri de lână şi vestă, un costum maron de lână, un palton trei sferturi, un sac de stofă pentru învelit, una haină bleumarin uzată, una pălărie, una pereche bocanci maron, două perechi de ghete, una pereche şoşoni cauciuc, una pereche papuci, una curea piele, una pereche mănuşi de lână, una pălărie neagră, un ştergar, un borcan de un sfert cu miere de albine şi o sută de grame de slănină, 52 de ţigări, un creion, două portofele de piele cu fotografii, iconiţe şi o cruciuliţă, o pudrieră mică de argint, o pereche de ochelari fără un braţ, un dicţionar Larousse... în încheiere se menţiona că notiţele găsite şi scrisorile au fost trimise Direcţiei Generale a Penitenciarelor, cu raport separat, iar medicamentele au fost puse la dispoziţia dlui medic.

După şase ani, de la Sighet nu mai există nici un proces verbal din ce a rămas de pe urma lui Iuliu Maniu materialiceşte. Spiritul i-a rămas veşnic.

Delegaţia guvernamentală era la Sofia, când pe 13 iulie se muncea de zor pen­tru reuşita înscenării de la Tămădău. La întoarcerea din Bulgaria, ca la o comandă muncitorii i-au întâmpinat cu pancarte: "Cerem arestarea lui Maniu"; "Cerem pedepsirea exemplară a trădătorilor"...

Petru Groza a dat tonul pe 17 iulie, că guvernul e hotărât "...să lichideze toate rămăşiţele fasciste şi reacţionare din ţară...", iar Gheorghiu-Dej spune că: "...nu este suficientă arestarea lui Maniu. Noi trebuie să lovim fără cruţare în tot ce s-a strâns în jurul steagului lui Maniu... P.N.Ţ. trebuie dizolvat şi această obligaţie corespunde Tratatului de Pace".

A doua zi, pe 18 iulie, dezlănţuindu-se, tocmai Brucan într-un articol din "Scânteia", intitulat "Cu cărţile pe faţă", descoperă că ţărăniştii "...nu au şi n-au avut nimic comun cu poporul român... " şi o spune cu siguranţa unui aşa bun cunoscător al istoriei pământului pe care trăia!?

Şi ca să nu rămână mai prejos, tovarăşii de drum de la Frontul Plugarilor, sub semnătura unui Şerban Nedelcu, scrie pe 19 iulie că "zi de zi, ticăloşia istoricilor se dovedeşti mai mare",

Nu se lasă mai prejos nici socialiştii lui Rădăceanu, care în ziarul din 20 iulie, sub titlul "Democraţia populară se apără", scria că ţărăniştii arestaţi la Tămădău "lucrau în colaborare directă cu alte organizaţii reacţionare de peste hotare", urmărind dirijarea politicii externe pe făgaşuri antisovietice.

Silviu Brucan, în căutare de senzaţional şi de scormonire de acuzaţii cât mai tari, scria pe 21 iulie că P.N.Ţ. socotit ca partid al "vânduţilor şi trădătorilor... con­tinuă vechea politică de vasalitate faţă de trusturile imperialiste străine. "

Luându-se la întrecere în lansarea de minciuni, pe 22 iulie, acelaşi Şerban Nedelcu, din garda lui Petru Groza, scria despre Maniu că este "fratele întru exploa­tare şi prietenul bun al grofilor unguri".

Intrat în "mână", un Tudor Olaru scrie în "Scânteia", pe 23 iulie, că ţărăniştii crimi­nali prin fuga "lângă stăpânii lor de afară... urmau să ducă mai departe acţiunea lor criminală şi naţională"(1) şi continuă pe 24 iulie, afirmând că fruntaşii naţional-ţărănişti urmăreau transformarea ţării într-o "colonie a democraţiei dolarului", urmând să-şi strunească elanul pe 25 iulie, tot despre "partidul trădătorilor de patrie, filiala română a partidului internaţionalismului robitor de popoare"... ţărănişti "naţionalişti de tarabă" Numărul celor ce se întreceau în a se remarca prin trivialităţi, împletind defăimarea cu minciuna, este numeros, printre ei numărându-se unul încălţat de partid, Zaharia Stancu, sau un altul, aviator politic, ca Aurel Golimas.

Naufragiatul Anton Alexandrescu, propulsat profesor universitar, ca tovarăş de drum, şi-a arătat recunoştinţa faţă de valeţii Moscovei, scriind articolul "Amurgul Sicofanţilor", în "Dreptatea nouă", pe 23-25 iulie: "...după Golgota manismului tre­buie să vină a brătienismului şi titelismului, trinitatea intelectualilor sfredeliţi de ambiţiuni sterile..." Şi nu au trecut nici doi ani, şi dl profesor Golimas, ajuns condamnat în 1949, a trecut pe la Peninsula, unde uns ca brigadier înjura şi bătea la rând cu călăii administraţiei, simţindu-se ca un vătaf pe moşia guvernului comunist.