LISTELE ELECTORALE ŞI CAZUL ION MIHALACHE

O nouă farsă jucată poporului român a avut ca termen limită 15 septembrie.

Primăria Capitalei a decis excluderea de la vot a lui Ion Mihalache (când domiciliul lui era la Dobreşti-Muscel), considerat „voluntar hitlerist şi provocator de război civil", a lui Gheorghe Brătianu şi a altor 6.000 de persoane din Bucureşti. In ţară alte sute de mii de excluderi. în multe părţi s-au produs incidente cu înscrierea, ele având loc până în ziua alegerilor.

Dan Amedeu Lăzărescu, de Sfânta Măria Mică, scria în „Liberalul": „Azi libertatea - nu numai cea politică - este numai şi numai pentru infimele grupări extremiste, în timp ce restul populaţiei, alcătuind imensa majoritate a neamului ro­mânesc, e pusă în imposibilitatea de a se manifesta, stigmatizată cu totul de epitete oficiale, de la fascist la reacţionar şi de la bestie moşierească la huligan".

Tot în „Liberalul", dar din 11 septembrie 1946, se spunea şi mai clar: „Toţi cetăţenii trebuie să ştie că lupta se dă astăzi numai între comunişti şi restul ţării. Restul, tot, nu este decât faţadă şi camuflaj comunist".

Listele au început cu înscrieri pe liste de voluntari, urmând să se facă trierea după normele „guvernamentale" şi apoi să apară în listele definitive. Cei omişi alergau cu tot felul de adeverinţe ca să-şi găsească loc pe tabele şi tot mulţi ajungeau la tribunale să se facă dreptate. Insă cei de neclintit de pe listă erau morţii şi cei din casele demolate (distruse de bombardament) şi care-şi schimbaseră domiciliul-Apăreau pe două liste, iar morţii se „reîncarnau" pe 19 noiembrie şi votau.

Cazul Ion Mihalache

Am amintit mai înainte că primăria Capitalei a hotărât scoaterea lui de pe listă, ca fost „voluntar", iar problema voluntariatului a fost prezentată , de asemenea mai

înainte.

Ion Mihalache era înscris la nr. 470 în Registrul electoral al comunei Dobreşti.

Prin cererea înregistrată la nr. 5.101 din 19 septembrie 1946, Ion Mihalache a făcut contestaţie împotriva ştergerii ilegale de pe listă şi judecătoria Topoloveni a admis contestaţia. Dar pe 25 septembrie 1946, un oarecare C. Craiu din Bucureşti, Calea Victoriei nr. 56, a făcut contestaţie împotriva înscrierii lui Ion Mihalache. Judecătoria Topoloveni, prin cartea de judecată civilă cu nr. 84 din 4 octombrie 1946, a dat câştig de cauză acelui C. Craiu.

Ion Mihalache a făcut recurs la Tribunalul din Câmpulung-Muscel, termenul de judecată fiind fixat pe 16 octombrie 1946.

In ziua respectivă, de la miezul nopţii nu au mai putut intra în oraş decât armata, siguranţa şi cei cu aprobări speciale.

Din relatările primului prim-preşedinte Aurel I. Marinescu, publicate în revista „Memoria" nr.14-1995, pag.75: Pe ziua de 15 octombrie s-a prezentat procurorul general Ciobanu, spunând că e trimisul special al ministrului şi atrăgându-i atenţia că a doua zi se va judeca procesul Ion Mihalache, proces de importanţă excepţională în vremuri excepţionale: „Astăzi nu este vorba de trecerea puterii de la liberali la ţărănişti sau averescani. Este vorba de o schimbare totală de regim în Ţara Românească şi, în lupta angajată, prezenţa lui Mihalache nu este de dorit. In rezolvarea acestui proces, a cărui importanţă este evidentă, este angajată toată autoritatea şi tot prestigiul întregului guvern şi întreg Consiliul de Miniştri, atât faţă de ţară, cât şi faţă de străină­tate şi Guvernul nu poate fi sfidat printr-o hotărâre a Tribunalului Muscel. Soluţia procesului nu poate fi decât respingerea recursului. Pledoariile nu sunt decât simple formalităţi. De aceea să formezi completul de judecată cu Buceloiu şi Cristea, care sunt deja câştigaţi cauzei. Este bine să intri şi dumneata la şedinţă, fiindcă alta este autoritatea unei sentinţe pronunţate sub preşedinţia primului preşedinte şi în complet de trei... dacă Guvernul găseşte la d-ta înţelegerea necesară, nu numai că situaţia d-tale materială cât şi profesională este consolidată, dar ascensiunea d-tale va fi excepţională. Dacă nu, se vor lua contra d-tale cele mai severe măsuri...".

Aurel I. Marinescu era uluit: „Mă aflam în faţa unei tranzacţii atât de odioase ce mi se propunea chiar în numele Ministerului de Justiţie şi al Guvernului, că josnicia ei nu era depăşită decât de ticăloşia acelora care tratau în felul acesta magistratura..." Procurorul general a continuat: „Ai grijă şi d-ta şi, dacă vezi că vreunul dintre ei oscilează, spune-mi imediat şi-l vom  îndepărta, iar procesul se va judeca din nou cu alţi magistraţi. Amână peste termen pronunţarea sentinţei 10, 20 sau chiar 30 de Zile. Amână peste termenul legal. Va interesa mai puţin soluţia dată după expirarea termenului de depunere a candidaturilor, deşi interesul este ca recursul să fie respins imediat. D-ta n-ai să dai seamă nimănui de ceea ce faci. Chiar acum am să telefonez dlui ministru c-am aflat la d-ta toată înţelegerea...".

Cu ultimul tren venit de la Bucureşti a reuşit să se strecoare în Câmpulung o delegaţie de 12 persoane din Tineretul Universitar Naţional-Ţărănesc, care doreau să-şi manifeste solidaritatea cu Ion Mihalache.

In dimineaţa de 16 octombrie cu toate că intrările în oraş erau blocate de jandarmi ţăranii au reuşit prin grădini să-şi facă apariţia la locuinţa unde era găzduit vicepreşe­dintele partidului, pentru a-şi manifesta şi ei dragostea. în jurul locuinţei, pe trotuare şi pe stradă, se scriseseră tot felul de lozinci împotriva partidului şi a lui Ion Mihalache de echipe venite din altă parte.

Pe culoarele tribunalului mişunau tot felul de agenţi lăsând să li se vadă capetele instrumentelor contondente. Sala era ticsită de la ora 8 dimineaţa cu figuri muncitoreşti străine locului şi care citeau şi dădeau mai departe manifeste obscene.

Completul de judecată a apărut format din preşedintele tribunalului Aurel I Marinescu şi judecătorii Brătulescu şi Constantinescu.

Pledoariile în apărarea lui Ion Mihalache au fost strălucit argumentate de către profesorul universitar Virgil Veniamin, de avocatul Sachelarie, fost preşedinte de secţie la Curtea de Apel Bucureşti, de avocatul Victor Popovici de la Bucureşti şi de avocatul Nicolae Suta de la Tribunalul Muscel.

Intimaţii erau reprezentaţi prin avocatul Niţulescu, trimis de Centrul comunist din Bucureşti, şi de avocatul  Iacomi de la Câmpulung-Muscel. Sentinţa s-a dat a doua zi.

La prânz, tot în semn de solidaritate cu Ion Mihalache au sosit de la Bucu­reşti Iuliu Maniu, Mihai Popovici, Nicolae Penescu, care încă se resimţea după agresiunea de la Piteşti, şi Corneliu Coposu.

Au stat două-trei ore şi au vorbit ocazional ţărăniştilor care veniseră, destul de numeroşi. Deşi vis-â-vis se găseau echipele de şoc străine meleagurilor muscelene, care urlau împotriva partidului, a fost curios că în momentul cuvântării lui Maniu şi Mihalache au amuţit, parcă sorbeau cuvintele. Uralele veneau acum din partea ţăranilor, mulţi veniţi în straie tradiţionale.

De asemenea, când delegaţia de la Bucureşti a ieşit pregătită să plece, mardeiaşii au amuţit, cu ochii îndreptaţi spre a-1 vedea mai bine pe Iuliu Maniu.

Mult mai târziu, după plecarea lor, şi-au adus aminte pentru ce veniseră şi au început să huiduiască.

După terminarea procesului, în biroul preşedintelui Marinescu, cei doi judecători fiind întrebaţi dacă sunt gata să se pronunţe, au confirmat că pot să fie daţi afară din magistratură, pot să ajungă muritori de foame, dar nu pot să fie arătaţi cu degetul că n-au judecat corect când era evident că Ion Mihalache avea dreptate. Au hotărât ca a doua zi dimineaţa să pronunţe sentinţa 216/17-X-1946:

„...Admite recursul declarat de dl I. Mihalache din comuna Dobreşti-Muscel, în contra cărţii de judecată civilă cu nr.84 din 4 octombrie care se reformează în totul. în fond respinge ca tardivă contestaţia declarată de C. Craiu... Admite contestaţia înaintată de către dl Mihalache din 19 septembrie. Constată că ştergerea din Registrul electoral al comunei Dobreşti s-a făcut ilegal, considerându-l înscris. Sentinţă definitivă. ..".Ca o profesiune de credinţă magistratul  menţionează în memoriile sale:

„Dacă aş fi procedat altfel, ar fi însemnat să devin un ticălos care pe nedrept, cu bună ştiinţă şi cu rea credinţă, sacrifică din punct de vedere legal şi moral pe cel mai cinstit şi demn reprezentant al societăţii româneşti, în cuget curat şi simţire adevărată, răpindu-i liniştea şi dreptul la locul pe care-l ocupă în viaţa politică a neamului, unde, alături de marele luptător democrat ardelean Iuliu Maniu, era exponentul celei mai covârşitoare majorităţi a sufletului şi conştiinţei neamului...Caracterul josnic al unui verdict imoral şi  ilegal, obţinut prin mijloace frauduloase, este demn de propunătorii lui, dar respectul faţă de adevăr, de conştiinţă si demnitatea mea ca om şi ca magistrat nu sunt de vânzare. La dracu deci cu toată această splendidă ascensiune profesională, dacă mi se oferă în astfel de condiţiuni si dacă trebuie s-o dobândesc cu preţul laşităţii şi dezonoare i".

Şi au mai fost în acea perioadă astfel de magistraţi care au refuzat să legalizeze furtul.

Peste o jumătate de oră de la pronunţarea sentinţei, procurorul general Ciobanu

a trecut încruntat pe la Tribunal şi i-a spus: „Şi totuşi Mihalache nu va candida... ", plecând cu prefectul Minculescu ca să organizeze un miting în aceeaşi după amiază, în care judecătorul Marinescu a fost calificat drept escroc, şarlatan, ticălos, vândut...cerându-i-se moartea.

Epilog. Cei trei magistraţi au plecat din magistratură. Marinescu mutat prin Dobrogea, a fost pus pe lista arestărilor din 5 mai 1947 dar a reuşit să scape înainte cu câteva ore, dispărând timp de peste nouă ani, umblând din ascunzătoare în ascunzătoare până când a murit de cancer gastric, pe 15 ianuarie 1956, fiind îngropat în grădina unui nepot.

Luca Nazâr Ciobanu, de origine găgăuză, a ajuns procuror general la Curtea de Apel din Craiova; nu se înjosise degeaba.

Tot în această perioadă alţi magistraţi nu s-au lăsat compromişi, păstrându-şi demnitatea nealterată. La mijlocul lunii septembrie, Tribunalului Romanaţi i-au sosit liste ce cuprindeau între 20-40 de ţărani, în majoritate „chiaburi" şi membri ai partidelor de opoziţie, care trebuiau arestaţi. Primul procuror Alexandru Predeţeanu, refuzând să aresteze oameni nevinovaţi, a fost mutat la Arad. împreună cu procurorul Tit Tudor Gheorghian (refugiat din Cernăuţi) au mers la Ministerul de Justiţie: primul a solicitat să rămână la Caracal având familie grea şi, refuzându-i-se cererea, şi-a dat demisia. Cel de­al doilea a cerut concediu până la 1 decembrie 1946, iar după aceea au  început şicanele, până în februarie, când a fost mutat la Tulcea şi s-a înscris în barou la Caracal, de unde în 1948 a fost epurat şi a trebuit să se chinuiască fiind bolnav de TBC de pe front.

Tineretul naţional-ţărănesc pe teren

Campania electorală începuse şi era nevoie pe teren de oameni tineri şi energi­ci. Tineretul universitar se îndreptase spre judeţele de origine. Cei condamnaţi în lipsă plecaseră cu acte false în alte judeţe, unde era nevoie mai mare. In Maramureş, unde Ilie Lazăr nu putea candida (fiind condamnat) şi îl suplinea soţia - Mara Lazăr, alţii în judeţul Severin, Hunedoara... în ţara lor.

In Bucureşti se acţiona pe circumscripţii şi pentru tineri noaptea devenise zi, doar atunci putând să lipească afişe, să scrie lozinci...

Cartierul Marele Voievod Mihai, azi cartierul Crângaşi, era locuit mai mult de muncitorii de la Atelierele C.F.R. Printre ei se afla şi tânărul Victor Răducanu, pre­şedintele tineretului P.N.Ţ. din această suburbie a capitalei. în seara de 30 septembrie, cu alţi tineri, au început să scrie lozinci în faţa clubului lor. în timp ce el scria-REGELE, PATRIA ŞI BISERCA, MANIU LE VA APĂRA, când mai avea trei litere ca să termine, o rafală de gloanţe 1-a secerat. A căzut jos. Cei din echipa lui i-au depistat pe criminali: Ion Vartic şi Gică Bârjac, ambii din garda personală a lui Gheorghiu-Dej. In stare de inconştienţă a fost dus la spital, unde i-au scos două gloanţe, dar altele două rămase în coloana vertebrală şi bazin l-au chinuit toată viaţa.

Iuliu Maniu s-a interesat permanent de starea sănătăţii acestui tânăr.

Doctorii, au menţionat într-un certificat medical că extragerea celorlalte două gloanţe îi periclitează viaţa. Bolnav cum era, în 1948, după dizolvarea partidului, Victor Răducanu a fost condamnat cinci ani, iar cei doi criminali identificaţi nici nu au fost chemaţi la poliţie pentru a fi anchetaţi.

 

UN DOCUMENT SENZAŢIONAL AL PARTIDULUI COMUNIST DIN ROMÂNIA

Ordinele care trebuiau executate pentru distrugerea opoziţiei şi subjugarea ţării prin metode N.K.V.D.

„Partidul Comunist Român                         Responsabilul cu propaganda

nr.3/456      SS Secretarul general

Către secretarul responsabil.......................

Tovarăşe secretar

Trebuie să luaţi imediat măsurile necesare pentru extinderea propagandei, aşa cum a fost hotărâtă de Comitetul Central al PCR.

1.            Membrii responsabili de echipe care au fost dispersaţi (infiltraţi) în partidele
reacţionare trebuie să-şi intensifice activitatea provocând disensiuni printre membrii
opoziţiei Maniu, Brătianu, Titel Petrescu.

2.     Trebuie să fie gata oricând să răspândească suspiciuni printre membrii
reacţiunii şi să se trimită săptămânal câte un raport arătând sciziunile obţinute.

3.     Munca trebuie făcută în aşa fel ca să se împiedice descoperirea membrilor
infiltraţi în rândurile lor, iar dacă sunt descoperiţi presa trebuie să atace cu virulenţă
pe membrii influenţi ai partidelor reacţionare.

Recrutare de noi membri:

1. Responsabilii cu recrutarea noilor membrii trebuie să obţină prin toate mij­loacele câştigarea vechilor membri ai Gărzii de Fier.

In acest scop trebuie să folosească următoarele metode:

a.  Ameninţarea cu arestarea.

b.  Să li se încredinţeze funcţii importante până când vor fi câştigaţi definitiv
cauzei P.C.R.

c.  Să se acorde ajutoare tuturor celor care au nevoie.

d.  Să li se explice că P.C.R. vrea să pună în practică programul Gărzii de Fier.
Persoanele sărace care au rol de propagandă în partidele reacţionare trebuie să fie

alăturate P.C.R.-ului prin orice mijloace, putându-se utiliza în acest scop retragerea tuturor posibilităţilor de aprovizionare, de exemplu şi arestarea şi anchetarea de formă.

Mare atenţie la Partidul Naţional Popular.

Trebuiesc acoperiţi toţi cei care au aparţinut partidelor reacţionare şi cei care aparţin P.C.R.-ului, pentru a preveni propaganda în favoarea reacţiunii printre membrii partidul Naţional Popular.

PROPAGANDA

Tovarăşii responsabili cu propaganda pentru colectivizare trebuie să organize­ze adunări şi conferinţe în scopul utilităţii colectivizării. In acelaşi timp în toate satele, delegaţii tineretului trebuie să intensifice propaganda colectivizării, demonstrând că numai prin colectivizare se poate preveni seceta.

RAPOARTE

Tovarăşii curieri vor fi obligaţi să aducă rapoartele săptămânal pentru a dovedi Secretariatului cu propaganda din CC. al P.C.R. că misiunile au fost îndeplinite.

Secretari responsabili:

ss. Gh. Gheorghiu-Dej, ss. Vasile Luca.

Moto: Nu trebuie permis nici unui reacţionar să se opună voinţei P.C.R."

Câteva infiltrări în P.N.Ţ.:

Constantin Bălăceanu, student bătrân la Facultatea de Ştiinţe care lucra cu Pre­fectura Poliţiei Capitalei, ajunsese în conducerea T.U.N.Ţ., unde era izolat.

Paul Sava, ieşit după arestare din 8 noiembrie 1945 ca agent, era fost ofiţer în divizia „Tudor Vladimirescu" şi a făcut mult rău, provocând arestarea a 200 de tineri.

Stejerel Sava, fratele celui de mai sus, doctor la Colţea, condamnat de formă, a acţionat contribuind la arestarea a zeci de foşti colegi din T.U.N.Ţ.

Alexandru Drăgulănescu, avocat, preşedinte T.U.N.Ţ. pe Bucureşti, arestat două nopţi la începutul lui septembrie 1946, a devenit unul dintre cei mai buni agenţi contribuind la arestarea a sute de studenţi şi a predat schema de organizare cu nume.

Costea, un tânăr fără căpătâi care dormea la club, a fost arestat în noaptea de 29/ 30 iunie când s-a atacat sediul P.N.Ţ. şi dus la Ministerul de Interne, a fost angajat ca agent în slujba lui Bulz. A contribuit la arestări, a fost făcut comisar la gara C.F.R.-Cluj, apoi la Bucureşti şi dat afară din poliţie în 1952.

Grigorescu Puiu, din aceeaşi categorie cu Costea, arestat 29/30 iunie şi angajat agent al lui Gh. Bulz şi din mai, participând la arestări.

George Păun, originar din Dâmboviţa, redactor la „Dreptatea", a fost câştigat cu încă doi redactori de comunişti, făcând o dizidentă de cinci-şase persoane. El a fost făcut cap de listă la alegerile din 1946, pe o listă camuflată a P.C.R. N-a reuşit să facă nimic, s-au folosit de el şi apoi l-au aruncat.

Motoc Andrei, zugrav din Circa 14 Bucureşti, ademenit, a fost folosit în alegeri cap de listă, apoi aruncat şi în 1952 arestat la Galeş şi Peninsula.

Guguianu Vasile, avocat din Bucureşti, împreună cu Sima H., alt avocat, şi alţii patru-cinci au făcut o dizidentă în august 1946, au apărut pe liste comuniste camuflate Şi în 1952 pe 15 august au fost arestaţi ajungând la Peninsula.

Un alt grup, tot minuscul, cu Misale Petre (de la muncitori-mici meseriaşi) împreu­nă cu Paul Niculescu, Gheorghe Căpitanu şi alţi 8-10, înarmaţi şi cu răngi au luat clubul din Clemenceanu 9 cu asalt, prin deschiderea porţilor de către Costea şi Gngorescu, infiltraţi cu două luni înainte, şi pe 26 octombrie 1946 au devastat nu numai clubul, dar si redacţia ziarului „Dreptatea". După patru-cinci ani parte din ei au ajuns tot la canal.

Propaganda comunistă era deşănţat dusă, cu diabolică persistenţă, cu argumentatii copilăreşti şi pe o scară naţională, încât îţi lăsau şi un gust de scârbă când te gândeai că în ea se angajaseră şi vechi cadre universitare. Pentru propagandă nu contau banii şi cine făcea această treabă, totul era ca pe toate gardurile să fie lipită maculatură cu expresii cât mai josnice la adresa liderilor partidelor de opoziţie, mai ales contra lui Maniu.

In acest scop, Victor Frunză, atunci în miezul evenimentelor, ne arată imensitatea aparatului format pe banii statului, plătit pentru a debita inepţii schizofrenice pentru a descumpăni opinia publică. Dintr-un raport al secţiei de propagandă P.C.R., datat 5 octombrie 1946, reiese că erau pregătiţi în şcoli speciale circa 200.000 de electori voluntari instruiţi ca pe 19 noiembrie să introducă cât mai multe voturi false în urne, să înlocuiască la nevoie urnele cu altele pregătite din timp - şi o să întâlnim multe alte escrocherii.

Funcţionau în ţară circa 3.600 de case de alegători, difuzându-se 4.189.000 de exemplare de broşuri în afară de 6.673.000 de afişe şi 2.725.000 de diagrame colorate, lipite, la care se adăugau 28 milioane de fluturaşi şi 8.600.000 de caricaturi... In acest angrenaj se găseau antrenate 800 de echipe de teatru, 397 echipe artistice, 779 de coruri, 253 de fanfare, 45 de orchestre, 160 de echipe de dans, 47 de caravane cinematografice... Şi toate acestea în timp ce mălaiul ajunsese la 200.000 de lei /kg, egal cu salariul lunar al unui învăţător începător la sate în octombrie 1946).

In faţa jafului făcut de propaganda comunistă merită amintită sublinierea generalului Constantin Sănătescu, fost prim ministru, după aceea inspector general al armatei, făcută în jurnalul său la data de 11 noiembrie 1946: „Este mare jale, căci soldele nu le permit ofiţerilor şi subofiţerilor să mănânce decât o dată pe zi. Cunosc cazul unui maior de stat major care şi-a vândut mantaua pentru a cumpăra cartofi în vederea iernii. Asemenea tragedii se văd mai în toate familiile lipsite de alte venituri decât cele ale soldei. Eu, care am cea mai mare soldă din armată, de abia am putut cumpăra cu toată solda pe o lună 250 kg de cartofi. Mă întreb cum voi ieşi din iarnă, întrucât nu am la dispoziţie suma necesară încălzitului pentru cele trei luni cât durează gerul.

In schimb guvernul este preocupat numai de propaganda electorală, organizând manifestaţii deşănţate cu toată pleava societăţii. Cheltuielile făcute cu această propagandă se ridică la miliarde".