LISTELE ELECTORALE ŞI CAZUL ION MIHALACHE
O nouă farsă jucată poporului român a avut ca termen
limită 15 septembrie.
Primăria Capitalei
a decis excluderea de la vot a lui Ion Mihalache (când domiciliul lui era la Dobreşti-Muscel), considerat „voluntar hitlerist
şi provocator de război civil",
a lui Gheorghe Brătianu şi a altor
6.000 de persoane din Bucureşti. In ţară alte sute de mii de excluderi. în
multe părţi s-au produs incidente cu înscrierea, ele având loc până în
ziua alegerilor.
Dan Amedeu Lăzărescu, de Sfânta Măria Mică, scria în „Liberalul": „Azi
libertatea - nu numai cea politică - este numai şi
numai pentru infimele grupări extremiste, în
timp ce restul populaţiei, alcătuind imensa majoritate a neamului românesc, e
pusă în imposibilitatea de a se manifesta, stigmatizată cu totul de epitete oficiale, de
la fascist la reacţionar şi de la bestie moşierească la huligan".
Tot în „Liberalul", dar din 11 septembrie 1946, se spunea şi mai clar:
„Toţi cetăţenii trebuie să ştie că lupta se dă astăzi numai între comunişti
şi restul ţării. Restul, tot, nu este decât faţadă şi camuflaj
comunist".
Listele au început cu înscrieri pe liste de voluntari,
urmând să se facă trierea după normele
„guvernamentale" şi apoi să apară în listele definitive. Cei omişi alergau
cu tot felul de adeverinţe ca să-şi găsească loc pe tabele şi tot mulţi
ajungeau la tribunale să se facă dreptate. Insă cei de neclintit de pe listă
erau morţii şi cei din casele demolate
(distruse de bombardament) şi care-şi schimbaseră domiciliul-Apăreau pe
două liste, iar morţii se „reîncarnau" pe 19 noiembrie şi votau.
Am amintit mai înainte că primăria Capitalei a hotărât scoaterea lui de pe
listă, ca fost „voluntar", iar problema
voluntariatului a fost prezentată , de asemenea mai
înainte.
Ion Mihalache era înscris la nr. 470 în Registrul
electoral al comunei Dobreşti.
Prin cererea înregistrată la nr. 5.101 din 19 septembrie 1946, Ion
Mihalache a făcut contestaţie împotriva ştergerii ilegale de pe listă
şi judecătoria Topoloveni a admis
contestaţia. Dar pe 25 septembrie 1946, un oarecare C. Craiu din Bucureşti, Calea
Victoriei nr. 56, a făcut contestaţie împotriva înscrierii lui Ion Mihalache. Judecătoria Topoloveni, prin cartea de judecată
civilă cu nr. 84 din 4 octombrie 1946, a
dat câştig de cauză acelui C. Craiu.
Ion Mihalache a făcut recurs la Tribunalul din Câmpulung-Muscel, termenul
de judecată fiind fixat pe 16 octombrie 1946.
In ziua respectivă, de la miezul nopţii nu au mai putut intra în oraş decât
armata, siguranţa şi cei cu aprobări speciale.
Din relatările primului prim-preşedinte Aurel I. Marinescu, publicate în revista „Memoria" nr.14-1995, pag.75: Pe ziua de 15 octombrie s-a prezentat
procurorul general Ciobanu, spunând că e trimisul special al
ministrului şi atrăgându-i atenţia că a doua zi se va judeca procesul Ion
Mihalache, proces de importanţă excepţională în vremuri excepţionale: „Astăzi nu este vorba de trecerea puterii de la
liberali la ţărănişti sau averescani. Este
vorba de o schimbare totală de regim în Ţara Românească şi, în lupta angajată, prezenţa lui Mihalache nu este de dorit. In rezolvarea
acestui proces, a cărui importanţă este evidentă,
este angajată toată autoritatea şi tot prestigiul întregului guvern şi întreg Consiliul de Miniştri, atât faţă de ţară, cât
şi faţă de străinătate şi Guvernul nu
poate fi sfidat printr-o hotărâre a Tribunalului Muscel. Soluţia procesului nu poate fi decât respingerea recursului. Pledoariile nu sunt
decât simple formalităţi. De aceea să formezi
completul de judecată cu Buceloiu şi Cristea, care sunt deja câştigaţi cauzei. Este bine să intri şi dumneata la şedinţă,
fiindcă alta este autoritatea unei
sentinţe pronunţate sub preşedinţia primului preşedinte şi în complet de trei... dacă Guvernul găseşte la d-ta înţelegerea necesară, nu numai că
situaţia d-tale materială cât şi profesională este consolidată, dar
ascensiunea d-tale va fi excepţională. Dacă
nu, se vor lua contra d-tale cele mai severe măsuri...".
Aurel I. Marinescu era uluit: „Mă aflam în faţa unei tranzacţii atât de odioase ce mi se propunea chiar în numele Ministerului de Justiţie şi al Guvernului, că josnicia ei nu era depăşită decât de ticăloşia acelora care tratau în felul acesta magistratura..." Procurorul general a continuat: „Ai grijă şi d-ta şi, dacă vezi că vreunul dintre ei oscilează, spune-mi imediat şi-l vom îndepărta, iar procesul se va judeca din nou cu alţi magistraţi. Amână peste termen pronunţarea sentinţei 10, 20 sau chiar 30 de Zile. Amână peste termenul legal. Va interesa mai puţin soluţia dată după expirarea termenului de depunere a candidaturilor, deşi interesul este ca recursul să fie respins imediat. D-ta n-ai să dai seamă nimănui de ceea ce faci. Chiar acum am să telefonez dlui ministru c-am aflat la d-ta toată înţelegerea...".
Cu ultimul tren
venit de la Bucureşti a reuşit să se strecoare în Câmpulung o delegaţie de
12 persoane din Tineretul Universitar Naţional-Ţărănesc, care doreau să-şi
manifeste solidaritatea cu Ion Mihalache.
In dimineaţa de 16 octombrie cu toate că intrările în oraş erau blocate de
jandarmi ţăranii au reuşit prin grădini să-şi facă apariţia
la locuinţa unde era găzduit vicepreşedintele
partidului, pentru a-şi manifesta şi ei dragostea. în jurul locuinţei, pe
trotuare şi pe stradă, se scriseseră tot felul de lozinci
împotriva partidului şi a lui Ion Mihalache de echipe venite din
altă parte.
Pe culoarele tribunalului mişunau tot felul de agenţi lăsând să li se vadă
capetele instrumentelor contondente. Sala era ticsită de la
ora 8 dimineaţa cu figuri muncitoreşti străine locului şi care citeau şi
dădeau mai departe manifeste obscene.
Completul de
judecată a apărut format din preşedintele tribunalului Aurel I Marinescu şi
judecătorii Brătulescu şi Constantinescu.
Pledoariile în apărarea lui Ion Mihalache au fost strălucit argumentate de
către profesorul universitar Virgil Veniamin, de avocatul Sachelarie, fost
preşedinte de secţie la Curtea de Apel
Bucureşti, de avocatul Victor Popovici de la Bucureşti şi de avocatul
Nicolae Suta de la Tribunalul Muscel.
Intimaţii erau reprezentaţi prin avocatul Niţulescu, trimis de Centrul
comunist din Bucureşti, şi de avocatul Iacomi de la
Câmpulung-Muscel. Sentinţa s-a dat a doua zi.
La prânz, tot în semn de solidaritate cu Ion Mihalache au sosit de la Bucureşti Iuliu Maniu,
Mihai Popovici, Nicolae Penescu, care încă se resimţea după agresiunea de la
Piteşti, şi Corneliu Coposu.
Au stat două-trei ore şi au vorbit ocazional ţărăniştilor care veniseră,
destul de numeroşi. Deşi vis-â-vis se găseau echipele de şoc
străine meleagurilor muscelene, care urlau împotriva
partidului, a fost curios că în momentul cuvântării lui Maniu şi Mihalache au amuţit, parcă sorbeau cuvintele. Uralele veneau acum din
partea ţăranilor, mulţi veniţi în straie tradiţionale.
De asemenea, când delegaţia de la Bucureşti a ieşit pregătită să plece,
mardeiaşii au amuţit, cu ochii îndreptaţi spre a-1 vedea mai
bine pe Iuliu Maniu.
Mult mai târziu, după plecarea lor, şi-au adus aminte pentru ce veniseră şi
au început să huiduiască.
După terminarea procesului, în biroul preşedintelui Marinescu, cei doi
judecători fiind întrebaţi dacă sunt gata să se pronunţe, au
confirmat că pot să fie daţi afară din magistratură, pot să ajungă muritori de foame,
dar nu pot să fie arătaţi cu degetul că n-au judecat corect când era evident că
Ion Mihalache avea dreptate. Au hotărât ca a doua zi dimineaţa să
pronunţe sentinţa 216/17-X-1946:
„...Admite recursul declarat de dl I. Mihalache din comuna Dobreşti-Muscel,
în contra cărţii de judecată civilă cu nr.84 din 4
octombrie care se reformează în totul. în fond respinge ca tardivă contestaţia declarată de C. Craiu... Admite
contestaţia înaintată de către dl Mihalache
din 19 septembrie. Constată că ştergerea din Registrul electoral al comunei Dobreşti s-a făcut ilegal, considerându-l înscris. Sentinţă
definitivă. ..".Ca o profesiune de credinţă magistratul
menţionează în memoriile sale:
„Dacă aş fi procedat altfel, ar fi însemnat să devin un ticălos care pe nedrept,
cu bună ştiinţă şi cu rea credinţă, sacrifică din
punct de vedere legal şi moral pe cel mai cinstit şi demn reprezentant al societăţii româneşti, în cuget curat şi
simţire adevărată, răpindu-i liniştea şi dreptul la locul pe
care-l ocupă în viaţa politică a neamului, unde, alături de marele luptător
democrat ardelean Iuliu Maniu, era exponentul
celei mai covârşitoare majorităţi a sufletului şi conştiinţei neamului...Caracterul
josnic al unui verdict imoral şi
ilegal, obţinut prin mijloace frauduloase,
este demn de propunătorii lui, dar respectul faţă de adevăr, de conştiinţă si demnitatea mea ca om şi ca magistrat nu sunt de
vânzare. La dracu deci cu toată această
splendidă ascensiune profesională, dacă mi se oferă în astfel de condiţiuni si
dacă trebuie s-o dobândesc cu preţul laşităţii şi dezonoare i".
Şi au mai fost în acea perioadă astfel de magistraţi care au refuzat să
legalizeze furtul.
Peste o jumătate de oră de la
pronunţarea sentinţei, procurorul general Ciobanu
a trecut
încruntat pe la Tribunal şi i-a spus: „Şi totuşi Mihalache nu va candida...
", plecând cu prefectul Minculescu ca să organizeze un miting în
aceeaşi după amiază, în care judecătorul Marinescu a fost calificat drept
escroc, şarlatan, ticălos, vândut...cerându-i-se moartea.
Epilog. Cei trei magistraţi au plecat din magistratură. Marinescu mutat
prin Dobrogea, a fost pus pe lista arestărilor din 5 mai 1947 dar a reuşit să
scape înainte cu câteva ore, dispărând timp de
peste nouă ani, umblând din ascunzătoare în ascunzătoare până când a murit de cancer gastric, pe 15 ianuarie 1956,
fiind îngropat în grădina unui nepot.
Luca Nazâr Ciobanu, de origine găgăuză, a ajuns procuror general la Curtea
de Apel din Craiova; nu se înjosise degeaba.
Tot în această perioadă alţi magistraţi nu s-au lăsat compromişi,
păstrându-şi demnitatea nealterată. La mijlocul
lunii septembrie, Tribunalului Romanaţi i-au sosit liste ce cuprindeau între 20-40 de ţărani, în majoritate „chiaburi" şi
membri ai partidelor de opoziţie, care trebuiau arestaţi.
Primul procuror Alexandru Predeţeanu, refuzând să aresteze oameni nevinovaţi, a
fost mutat la Arad. împreună cu procurorul Tit Tudor Gheorghian (refugiat din Cernăuţi) au mers la Ministerul de Justiţie:
primul a solicitat să rămână la Caracal având familie grea şi, refuzându-i-se
cererea, şi-a dat demisia. Cel deal doilea a cerut concediu până la 1
decembrie 1946, iar după aceea au
început şicanele, până în februarie, când
a fost mutat la Tulcea şi s-a înscris în barou la Caracal, de unde în 1948 a fost epurat şi a trebuit să se chinuiască fiind bolnav de TBC de pe
front.
Campania electorală începuse şi era nevoie pe teren de oameni tineri şi
energici. Tineretul universitar se îndreptase spre judeţele de origine. Cei
condamnaţi în lipsă plecaseră cu acte false
în alte judeţe, unde era nevoie mai mare. In Maramureş, unde Ilie Lazăr nu
putea candida (fiind condamnat) şi îl suplinea soţia - Mara Lazăr, alţii în judeţul Severin, Hunedoara... în ţara
lor.
In Bucureşti
se acţiona pe circumscripţii şi pentru tineri noaptea devenise zi, doar atunci putând să lipească afişe, să scrie
lozinci...
Cartierul Marele Voievod Mihai, azi cartierul Crângaşi, era locuit mai mult
de muncitorii de la Atelierele C.F.R. Printre ei se afla şi tânărul Victor
Răducanu, preşedintele tineretului P.N.Ţ. din această suburbie a
capitalei. în seara de 30 septembrie, cu
alţi tineri, au început să scrie lozinci în faţa clubului lor. în timp ce el
scria-REGELE, PATRIA ŞI BISERCA,
MANIU LE VA APĂRA, când mai avea trei litere
ca să termine, o rafală de gloanţe 1-a secerat. A căzut jos. Cei din echipa lui
i-au depistat pe criminali: Ion Vartic şi Gică Bârjac, ambii din garda
personală a lui Gheorghiu-Dej. In stare de inconştienţă a fost dus la spital,
unde i-au scos două gloanţe, dar altele
două rămase în coloana vertebrală şi bazin l-au chinuit toată viaţa.
Iuliu Maniu s-a interesat permanent de starea sănătăţii
acestui tânăr.
Doctorii, au menţionat într-un certificat medical că extragerea celorlalte
două gloanţe îi periclitează viaţa. Bolnav cum era, în 1948, după dizolvarea
partidului, Victor Răducanu a fost condamnat
cinci ani, iar cei doi criminali identificaţi nici nu au fost chemaţi la
poliţie pentru a fi anchetaţi.
Ordinele care
trebuiau executate pentru distrugerea opoziţiei şi subjugarea ţării prin metode
N.K.V.D.
„Partidul Comunist Român Responsabilul cu
propaganda
nr.3/456 SS Secretarul general
Către secretarul responsabil.......................
Tovarăşe secretar
Trebuie să
luaţi imediat măsurile necesare pentru extinderea propagandei, aşa cum a fost
hotărâtă de Comitetul Central al PCR.
1.
Membrii responsabili de echipe care au
fost dispersaţi (infiltraţi) în partidele
reacţionare trebuie să-şi intensifice activitatea provocând disensiuni printre
membrii
opoziţiei Maniu, Brătianu, Titel Petrescu.
2. Trebuie să fie gata oricând să răspândească suspiciuni printre membrii
reacţiunii şi să se trimită săptămânal câte un raport arătând sciziunile
obţinute.
3. Munca trebuie
făcută în aşa fel ca să se împiedice descoperirea membrilor
infiltraţi în rândurile lor, iar dacă sunt
descoperiţi presa trebuie să atace cu virulenţă
pe membrii influenţi ai partidelor reacţionare.
Recrutare de noi membri:
1. Responsabilii cu recrutarea noilor membrii trebuie să obţină prin toate
mijloacele câştigarea vechilor membri ai Gărzii de
Fier.
In acest scop trebuie să folosească următoarele metode:
a. Ameninţarea cu arestarea.
b. Să
li se încredinţeze funcţii importante până când vor fi câştigaţi definitiv
cauzei P.C.R.
c. Să se acorde ajutoare tuturor celor care au
nevoie.
d. Să li se
explice că P.C.R. vrea să pună în practică programul Gărzii de Fier.
Persoanele sărace care au rol de
propagandă în partidele reacţionare trebuie să fie
alăturate
P.C.R.-ului prin orice mijloace, putându-se utiliza în acest scop retragerea tuturor posibilităţilor de aprovizionare, de exemplu şi arestarea şi
anchetarea de formă.
Mare atenţie la
Partidul Naţional Popular.
Trebuiesc
acoperiţi toţi cei care au aparţinut partidelor reacţionare şi cei care aparţin P.C.R.-ului, pentru a preveni propaganda
în favoarea reacţiunii printre membrii partidul
Naţional Popular.
PROPAGANDA
Tovarăşii responsabili cu propaganda pentru colectivizare trebuie să
organizeze adunări şi conferinţe în scopul utilităţii
colectivizării. In acelaşi timp în toate satele, delegaţii tineretului trebuie să intensifice propaganda colectivizării, demonstrând
că numai prin colectivizare se poate preveni seceta.
RAPOARTE
Tovarăşii curieri vor fi obligaţi să aducă rapoartele săptămânal pentru a
dovedi Secretariatului cu propaganda din CC. al P.C.R. că misiunile au fost
îndeplinite.
Secretari responsabili:
ss. Gh. Gheorghiu-Dej, ss. Vasile Luca.
Moto: Nu trebuie permis nici unui reacţionar să se opună
voinţei P.C.R."
Câteva infiltrări în P.N.Ţ.:
Constantin Bălăceanu, student bătrân la Facultatea de Ştiinţe care lucra cu
Prefectura Poliţiei Capitalei, ajunsese în conducerea T.U.N.Ţ., unde era
izolat.
Paul Sava, ieşit după arestare din 8 noiembrie 1945 ca agent, era fost
ofiţer în divizia „Tudor Vladimirescu" şi a făcut mult
rău, provocând arestarea a 200 de tineri.
Stejerel Sava, fratele celui de mai sus, doctor la Colţea, condamnat de
formă, a acţionat contribuind la arestarea a zeci de foşti colegi din T.U.N.Ţ.
Alexandru Drăgulănescu, avocat, preşedinte T.U.N.Ţ. pe Bucureşti, arestat
două nopţi la începutul lui septembrie 1946, a devenit
unul dintre cei mai buni agenţi contribuind la arestarea
a sute de studenţi şi a predat schema de organizare cu nume.
Costea, un tânăr fără căpătâi care dormea la club, a fost arestat în
noaptea de 29/ 30 iunie când s-a atacat sediul P.N.Ţ. şi dus la Ministerul de
Interne, a fost angajat ca agent în slujba lui
Bulz. A contribuit la arestări, a fost făcut comisar la gara C.F.R.-Cluj, apoi
la Bucureşti şi dat afară din poliţie în 1952.
Grigorescu Puiu, din aceeaşi categorie cu Costea, arestat 29/30 iunie şi
angajat agent al lui Gh. Bulz şi din mai, participând la arestări.
George Păun,
originar din Dâmboviţa, redactor la „Dreptatea", a fost câştigat cu încă
doi redactori de comunişti, făcând o dizidentă de cinci-şase persoane. El a fost făcut cap de listă la alegerile din 1946, pe
o listă camuflată a P.C.R. N-a reuşit să facă nimic, s-au folosit de el
şi apoi l-au aruncat.
Motoc Andrei, zugrav din Circa 14 Bucureşti, ademenit, a fost folosit în
alegeri cap de listă, apoi aruncat şi în 1952 arestat la Galeş şi Peninsula.
Guguianu Vasile, avocat din Bucureşti, împreună cu Sima H., alt avocat, şi
alţii patru-cinci au făcut o dizidentă în august 1946,
au apărut pe liste comuniste camuflate Şi în 1952 pe 15
august au fost arestaţi ajungând la Peninsula.
Un alt grup, tot minuscul, cu Misale Petre (de la muncitori-mici meseriaşi)
împreună cu Paul Niculescu, Gheorghe Căpitanu şi alţi 8-10, înarmaţi şi cu
răngi au luat clubul din Clemenceanu 9 cu asalt, prin deschiderea
porţilor de către Costea şi Gngorescu, infiltraţi cu
două luni înainte, şi pe 26 octombrie 1946 au devastat nu numai clubul, dar si redacţia ziarului „Dreptatea". După patru-cinci ani parte din ei au
ajuns tot la canal.
Propaganda comunistă era deşănţat dusă, cu diabolică persistenţă, cu
argumentatii copilăreşti şi pe o scară naţională,
încât îţi lăsau şi un gust de scârbă când te gândeai că în ea se angajaseră şi vechi cadre universitare. Pentru propagandă nu contau
banii şi cine făcea această treabă,
totul era ca pe toate gardurile să fie lipită maculatură cu expresii cât mai josnice la adresa liderilor partidelor de opoziţie, mai ales contra lui
Maniu.
In acest scop, Victor Frunză, atunci în miezul evenimentelor, ne arată
imensitatea aparatului format pe banii statului,
plătit pentru a debita inepţii schizofrenice pentru a descumpăni opinia
publică. Dintr-un raport al secţiei de propagandă P.C.R., datat 5 octombrie 1946, reiese că erau pregătiţi în şcoli speciale circa 200.000 de
electori voluntari instruiţi ca pe 19 noiembrie să
introducă cât mai multe voturi false în urne, să înlocuiască la nevoie urnele cu altele pregătite din timp - şi o să întâlnim multe alte
escrocherii.
Funcţionau în ţară circa 3.600 de case de alegători, difuzându-se 4.189.000
de exemplare de broşuri în afară de 6.673.000 de afişe şi 2.725.000 de diagrame
colorate, lipite, la care se adăugau 28 milioane de
fluturaşi şi 8.600.000 de caricaturi... In acest
angrenaj se găseau antrenate 800 de echipe de teatru, 397 echipe
artistice, 779 de coruri, 253 de fanfare, 45 de orchestre, 160 de echipe de dans, 47 de caravane cinematografice... Şi toate acestea în timp ce mălaiul
ajunsese la 200.000 de lei /kg, egal cu salariul lunar al
unui învăţător începător la sate în octombrie 1946).
In faţa jafului făcut de propaganda comunistă merită amintită sublinierea
generalului Constantin Sănătescu, fost prim
ministru, după aceea inspector general al armatei, făcută în jurnalul său la data de 11 noiembrie 1946: „Este mare jale, căci
soldele nu le permit ofiţerilor şi
subofiţerilor să mănânce decât o dată pe zi. Cunosc cazul unui maior de stat major care şi-a vândut mantaua pentru a cumpăra cartofi în vederea iernii.
Asemenea tragedii se văd mai în toate
familiile lipsite de alte venituri decât cele ale soldei. Eu, care am cea mai mare soldă din armată, de abia am putut cumpăra cu toată solda
pe o lună 250 kg de cartofi. Mă întreb cum voi
ieşi din iarnă, întrucât nu am la dispoziţie suma necesară încălzitului pentru
cele trei luni cât durează gerul.
In schimb guvernul este preocupat numai de propaganda electorală,
organizând manifestaţii deşănţate cu toată
pleava societăţii. Cheltuielile făcute cu această propagandă se ridică la
miliarde".