IULIU MANIU DENUNŢĂ ABUZURILE PUTERII

Preocupările ctitorului de ţară MANIU nu se refereau numai  la îndreptăţirea situaţiei României prin Tratatul de Pace, ci şi la reaşezarea interna a României prin alegerile ce se prefigurau la orizont şi care se anunţau furtunoase.

Regelui, care se afla în jurul zilei Sfintei Marii la Săvârşin i s-a adresat arătând „agresiunile violente şi sângeroase, organizate de bande comuniste înarmare " printre care le menţiona pe cele de la Slatina, unde preşedintele organizaţiei judeţului Olt convocase şedinţa în casa fratelui său preot, pentru a desemna delegaţii partidului şi a hotărî asupra campaniei electorale şi unde au fost atacaţi cu focuri de mitralieră de „bravii" trădători ai diviziei „Tudor Vladimirescu". Numai intervenţia populaţiei indignate a oprit un măcel groaznic ce era premeditat, făcând ca „victorioasele" trupe politice să se retragă. După ce a înşirat şi celelalte agresiuni din ultimele zece zile: Craiova, Târgovişte Alba- Iulia, Tg. Jiu, Bârlad, Turda şi Piteşti, a încheiat: 

„Rog respectuos pe Majestatea Voastră să binevoiască a lua măsuri pentru constrângerea guvernului la îndeplinirea îndatoririlor sale. Ordinea în Stat trebuie sa fie restabilită, iar viaţa cetăţenilor, ajunsă la discreţia agresiunilor tolerate şi încurajate de guvern, trebuie să fie apărată. Repet raportul meu supus înaltei cunostinte  a MAIESTĂŢII VOASTRE, că guvernul actual este incapabil de a satisface obligatiile sale şi că el nu mai poate fi tolerat în fruntea ţării..."

După promulgarea legii electorale şi a hotărârii ca până la 15 august să se întocmeasca tabelele cu semnele electorale, Iuliu Maniu s-a întâlnit cu Adrian Holmann (reprezentantul politic al Angliei) şi cu generalul Chuyler (şeful Misiunii americane), care l-au informat pe preşedintele P.N.Ţ. că guvernele lor au consimţit să trimită observatori şi vor invita U.R.S.S. şi Franţa s-o facă - dacă nu vor accepta, anglo-americanii vor trimite observatori cu titlu neoficial, aleşi dintre funcţionarii Departamentului de Stat şi ai Foreign Office si dintre corespondenţii de presă englezi şi americani.

Iuliu Maniu i-a informat că intenţionează să încheie un cartel electoral cu P.N.L numai dacă va putea fi făcut şi cu P.S.D.-Titel Petrescu, ca să nu fie acuzat de formarea unui front reacţionar. In această ordine de idei, Iuliu Maniu considera că cele două misiuni trebuie să întreprindă toate diligentele pentru a se asigura candidatura lui Titel Petrescu, primind asigurări în acest sens.

Iuliu Maniu mai avansa ideea că dacă intervenţia Angliei şi Statelor Unite nu va fi eficace, este posibil ca opoziţia să se retragă din alegeri.

Iuliu Maniu i-a trimis o scrisoare pe 23 august 1946 lui Stalin, prezentându-i situaţia disperată a României şi din cuprinsul căreia cităm:

„Partidul Naţional-Ţărănesc vă transmite un salut fierbinte cu ocazia sărbătoririi celei de-a doua aniversări a zilei de 23 August 1944... Exprimă întrea­ga sa recunoştinţă pentru rolul hotărâtor în cauza nimicirii hitlerismului, a eliberării şi întregirii teritoriului Ardealului românesc în graniţele ţării şi pentru asigurarea independenţei naţionale a poporului român...

Naţiunea română este recunoscătoare U.R.S.S. şi Naţiunilor Unite Aliate pentru că i-au asigurat independenţa şi restaurarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Toate acestea au fost garantate de declaraţiile făcute de reprezentanţii împuterniciţi ai guvernelor aliate, ca şi hotărârile Acordului de la Moscova.

Sentimentul de dreptate al Marii Uniuni a Republicilor Sovietice şi al Ţărilor Aliate, ca şi grija lor de a se îndeplini hotărârile internaţionale, ne dau dreptul de a-i prezenta Excelenţei Voastre, cum am făcut şi faţă de Guvernele celorlalte Naţiuni Aliate, situaţia jalnică în care se află Ţara noastră acum, în ziua sărbătoririi celei de a doua aniversări a revoluţiei de la 23 august 1944, ca urmare a neîndeplinirii de către guvernul aflat sub preşedinţia domnului Groza a hotărârilor Conferinţei de la Moscova.

Partidul Naţional-Ţărănesc este partidul ţăranilor şi muncitorilor. Existenţa lui se împleteşte cu lupta continuă pentru drepturile clasei muncitoare, pentru libertate şi democraţie.

 Politica externă a P.N.Ţ. s-a bazat permanent, în trecut, pe prietenia cu uniu­nea Sovietică şi Naţiunile Unite... P.N.Ţ. a iniţiat şi a dus la bun sfârşit tratativele la Cairo şi preşedintele lui şi-a îndeplinit obligaţiile asumate de a rupe România  din aventura militară contra U.R.S.S. şi de a îndrepta toate forţele ţării contra Germaniei  hitleriste...

Partidul Naţional-Ţărănesc reprezintă imensa majoritate a Naţiunii române. Astăzi, Naţiunea română îşi pune întrebarea: pentru ce a trebuit să lupte pentru

libertate, dacă regimul actual o contestă în cele mai elementare drepturi cetăţeneşti, la a căror îndeplinire se opun formaţiunile politice pe care se sprijină acest regim? Ţot acum, Partidul Naţional-Ţărănesc constituie obiectul celor mai nedrepte atacuri ale presei, şefii lui sunt grav răniţi şi ucişi, oricărei acţiuni a lui i se ridică piedici de tot felul. In anul 1940, secretarul general al Partidului - Virgil Madgearu - a fost ucis de legionari.In 1946 s-a pregătit un asasinat secretarului general, Nicolae Penescu, printr-o agresiune în urma căreia a fost grav rănit, iar secretarul lui ucis pe loc. Mulţi şefi ai Partidului nostru au fost ucişi de formaţii politice înarmate.

Nici una din hotărârile Conferinţei de la Moscova nu este îndeplinită de Gu­vern: presa noastră a fost aproape anihilată; drepturile şi libertăţile au fost suprimate; închisorile sunt ticsite de adepţi ai Partidului nostru; ni se interzice organizarea adunărilor sau acestea sunt atacate cu arme în mâini de formaţiuni semimilitarizate; libertatea conştiinţei nu există; Legea electorală a fost întocmită special în aşa fel încât să dea posibilitatea să se falsifice voinţa poporului; ucigătorii, instigatorii la asasinate, violatorii nu numai că nu sunt pedepsiţi, ci dimpotrivă, sunt răsplătiţi pentru fărădelegilor lor; crimele şi torturile se săvârşesc sub protecţia Guvernului şi autorităţilor. Cercurile guvernamentale răspândesc cu neruşinare zvonuri, potrivit cărora toate aceste violenţe şi abuzuri se fac la dorinţa Moscovei.

Nenumăratele noastre proteste adresate Comisie Aliate de Control, ca şi Guvernelor Aliate, cu scopul de a obliga Guvernul român să îndeplinească condiţiile Armistiţiului şi hotărârile de la Moscova, au rămas fără rezultat... România suportă teroarea şi barbaria Guvernului actual, care aplică metode fasciste de represiune împotriva tuturor adversarilor săi politici.

Partidul Naţional-Ţărănesc protestează împotriva acestei situaţii anarhice, cre­ate de către Guvernul român, şi roagă pe Excelenţa Voastră să binevoiţi a asigura supravegherea îndeplinirii loiale a condiţiilor Armistiţiului şi hotărârilor de la Moscova, de asemenea, să binevoiţi a lua măsuri pentru ca Comisia Aliată de Control din România, al cărei Preşedinte este Reprezentantul Armatei sovietice, să-şi îndeplinească îndatoririle sale, cerând de la Guvernul român îndeplinirea angajamentelor asumate...

Să sperăm că prezentarea acestei situaţii nu va putea umbri prietenia veşnică intre poporul român şi glorioasele popoare ale Republicilor Sovietice... "

Această scrisoare, prin modul precis de a prezenta drama neamului său aceluia care o dezlănţuise, în apărarea unui neam însângerat, ciuntit, hărţuit permanent şi  torturat, reprezintă aceeaşi vigoare manifestată de-a lungul întregii vieţi de acest ctitor de ţară, neînfricat şi neînduplecat în faţa oricărui duşman.

 Ea reprezintă demnitatea înnăscută, trăită şi dispărută în martiraj.

 Faptul că Iuliu Maniu reprezenta simţămintele fireşti ale poporului este dovedit  de  manifestările spontane şi anonime de simpatie se produceau pe întreg teritoriul  României şi au fost sesizate în notele informative ale siguranţelor judeţene, trimise Bucureştiului şi semnalate în lucrările lui Gh. Onişoru. De exemplu, din jud. Botosani. „Sesizăm cu toată seriozitatea că propaganda partidelor istorice referindu-se la un colhoz  a prins rădăcini adinci in sânul plugarilor.

Ea constituie cel mai important obstacol în alegeri. Ţărănimea vorbeşte cu teamă că după alegeri Guvernului   va lua înapoi  pământul transformându-1 în colhoz..."

De la Deva, din locul de baştină al lui Groza, sosea o altă notă informativă-

„In noaptea de 24 august indivizi necunoscuţi au scris cu var şi vopsea roşie pentru fier, pe toate casele şi gardurile comunei Pricaz, situată la 2 km de Orăştie-«Jos Groza trădătorul»; „Jos Groza bumbac»; «Jos porcii de comunişti»; «Trăiasca părintele patriei Maniu»; «Trăiască Regele şi Maniu»; «Trăiască P.N.Ţ.». Lipind- se totodată manifeste liberale diniste. Aceste lozinci au fost scrise în scopul de a fi citite de miile de cetăţeni care veneau în cursul dimineţii de 25 august la Deva, unde s-au dat titlurile de împropietărire. " Acestea au fost provizorii, pentru că vom vedea că pe lângă pământul dat pe hârtie li s-a luat şi pământul avut din moşi strămoşi.

Deruta intrase în comunştii de la sate, semnalându-se din plasa Grădiştea-Vâlcea-„ Guvernul pierde alegerile. Plasa aceasta pentru judeţ contează fiind cea mai bună. Pesimismul comuniştilor este foarte accentuat şi din nenorocire ei fac cor cu reacţiunea, afirmând că guvernul va pierde sigur alegerile. "

La Piatra Neamţ, pe 25 august, Gheorghe Vântu fusese nevoit în faţa a circa o mie de participanţi să declare că gruparea tătărăsciană nu se conduce după doctrina comunistă, în timp ce, la Focşani, Gheorghe Apostol vorbise în faţa sălii goale.

Această stare de spirit făcea să se înăsprească măsurile ce se luau împotriva partidelor de opoziţie, conduse de Maniu şi Brătianu.

In Moldova, adresându-se activului comunist, Iosif Chişinevschi dezvăluia ade­văratele intenţii ale guvernului: „Pentru demascarea activităţii reacţiunii de către forţele democratice tov. Teohari Georgescu a descoperit documente compromiţătoare care şi vor înfiera, iar noi trebuie să muncim din răsputeri pentru a-i duce în faţa tribunalul poporului."

Presa continua să fie şicanată, cenzurată, drămuită şi gazetarii ameninţaţi. După dispariţia lui Mihail Fărcăşanu, care reuşise să fugă în occident din cauza ameninţării cu arestarea, acţiunea  represivă s-a orientat împotriva directorului ziarului „Dreptatea", Nicolae Carandino, înscenându-i-se un proces pentru a-1 compromite şi condamna în plină campanie electorală, invocându-se calomnierea lui Gheorghiu-Dej. S-a dovedit că articolul fusese scris de Leon Proca. Dar nu conta, trebuia condamnat Nicolae Carandino. Pentru a nu-1 scăpa din mână, procesul s-a judecat cu procedură de urgenţă, în apărarea lui Dej, înscriindu-se toţi avocaţii comunişti înscrişi în barou, în frunte cu Paraschivescu Bălăceanu şi Paul Iliescu. In favoarea lui N. Carandino s-au înscris circa 30 de avocaţi printre care Emil Otulescu, Vasile Cameniţă, C. Pastia, Virgil Veniamin, Victor Popovici ş.a. în sala plină de oamenii „muncii" s-au ţinut pledoarii elevate. Pe culoare erau alţii cu „argumente" contondente ce urmăreau să mai facă şi ei o „dreptate" la ieşire. Dar Nicolae Carandino a fost condus de procurorul Paul Voiculescu prin mai multe săli şi scos pe o uşă dosnică. Sentinţa a pronunţat scoaterea din cauză a lui Carandino.

Presiunile se făceau şi asupra celorlalţi redactori, asupra unora cu mijloace contondente, asupra altora cu promisiuni care s-au dovedit până la urmă deşarte, nu după  mult timp, conform proverbului: „Iubesc trădarea, dar urăsc pe trădător. " O intâlnim şi astfel de făpturi, unele poate neaşteptate, din cauza neputinţei de a aştepta să treacă tăvălugul nimicitor.

Si directorul „Dreptăţii" a avut parte de promisiuni nesperate, direct din partea

ocupantului,  care i-ar fi oferit orice dorea, nu în schimbul unei colaborări, ci numai a unei retrageri. Replicând că nu a atacat niciodată U-R.S.S., Susaikov i-a spus că ştie acest lucru dar „Guvernul Groza este Rusia Sovietică", a fost răspunsul prompt venit prin gura translatorului Skoda. I s-au fluturat prin faţă orice post în orice sector, chiar în diplomaţie sau, de ce nu, o retragere printr-o îmbolnăvire simulată pe perioada alegerilor, -contra unui beneficiu pe care el urma să-1 fixeze... în faţa consecinţelor fizice şi morale ce ar urma ultimului cuvânt, directorul a răspuns: „M-am decis să continui."

Deci au fost şi firi normale, nu de granit, cum spun alţii, care au urmat calea demnităţii, calea lui Iuliu Maniu, calea unui neam ce vieţuieşte de două mii de ani pe aceste meleaguri.

Comisia Electorală Centrală a publicat în Monitorul Oficial, p.I. nr. 180 din 15 august 1946, lista cu 40 de semne electorale, din care imediat a atribuit 10 dintre ele partidelor guvernamentale printre care şi semnele tradiţionale P.N.Ţ. şi P.N.L., adică cercul şi „L". cu toate protestele partidelor „istorice", aceştia au fost nevoiţi să-şi aleagă altele: Ochiul (P.N.Ţ.), „L" (P.N.L.) şi Fântâna cu cumpănă P.S.D.I.-Titel Petrescu.

După ce i se aprobase să pună piciorul la Triest, după ce refuza să se retragă din Iran, unde-şi vedea asigurat drumul spre golful Persic, ridica acum pretenţii asupra Dardanelelor, fiindcă îşi asigurase Gurile Dunării, Stalin avea permanent în faţa ochilor „visul spre Constantinopol". Dorea nici mai mult, nici mai puţin decât baze navale şi controlul Dardanelelor. Ciocnirea era evidentă şi dură cu Anglia în acest sector vital pentru ea, pentru securitatea drumului spre Indii şi Suez.

La cei lăsaţi în urma sub cizma rusească nu se mai gândea nimeni şi ruşii necontrazişi de nimeni se considerau eliberatorii României de nemţi, deşi până la intrarea lor în Bucureşti nu au întâlnit picior de neamţ şi la izgonirea lor tot bietul ostaş român şi-a adus contribuţia deosebită.

Dar la Paris se juca soarta ţării de către foştii colaboraţionişti nazişti şi cei veniţi în furgoanele sovietice, puşi în slujba saturării noului stăpân.

Lui Iuliu Maniu, după ce-i prezentase situaţia reală lui Stalin, îi rămăsese doar să-şi alerteze prieteni din occident. Ar fi dorit să aibă „măcar atâta contact cât a avut sub dominaţia germană". Pe 27 august s-a adresat lui Cornel Bianu şi prin el transmitea salutări Românilor de acolo. Câteva pasaje din scrisoare sunt edificatoare:

..... Noi suntem împiedicaţi de restricţiile guvernului, teroare şi cenzură să o facem. Concluzia pe care o tragem din cele ce se petrec este şi scurtă şi dureroasă: situaţia pentru adevărata democraţie din România şi în general pentru ţara noastră este mai rea astăzi decât înaintea hotărârilor de la Moscova, Libertatea presei nu există. Libertatea întrunirilor şi mai puţin. Viaţa de partid este complet stânjenită. S-a făcut  o lege electorală - datorită slăbiciunii Regelui şi a guvernelor Naţiunilor Unite şi din ticăloşia guvernului - mai rea decât oricare altă lege care a fost vreodată undeva în vigoare -, lege care deschide larg porţile pentru orice ticăloşie şi abuz. Dacă  se vor face alegeri sub regimul acestei legi, guvernul poate să scoată majoritatea parlamentară pe care o va voi. în această lege sunt prevăzute texte speciale pentru a înlesni falsificarea rezultatelor, votarea sub teroare, controlul voturilor exprimate, alegeri pe etape pentru a asigura concentrarea echipelor de şoc, listele  de alegători făcute de organele comuniste (primari), posibilitatea pentru primele  alegeri de a face înscrieri până cu două zile înainte de alegeri, posibilitatea  de a   împiedica de la candidare, propagandă şi votare pe cine le place.

In acelaşi timp, echipele de şoc ale partidului comunist şi ale guvernului organiizează, în mod sistematic, agresiuni împotriva oamenilor şi şedinţelor noastre . În  capitală, orice manifestaţie, nu numai a partidului nostru, dar chiar cele făcute de   necomunişti, cu subiect artistic, literar, naţional, sunt atacate iar participanţii sunt  bătuţi. Situaţia este de netolerat. Comuniştii au arme, echipele lor sunt încazarmate şi alimentate în cazărmi, acolo fac instrucţie militară; la comanda ce primesc vehiculele statului, merg la locul indicat şi atacă pe oamenii noştri. Nici o cercetare nu a fost întreprinsă de Justiţie pentru urmărirea şi pedepsirea asasinilor cunoscuţi de toată lumea. Lucrul cel mai urgent este ca să convingeţi guvernul şi opinia publică engleză că aici nu se pot face alegeri, fără a fi de faţă CONTROLORI Si SUPRAVEGHETORI ENGLEZI ŞI AMERICANI. Alegeri făcute fără aceştia ar fi o simplă parodie, fără nici o valoare politică.

Al doilea: că România, la Conferinţa de Pace de la Paris, NU ESTE REPREZENTATĂ. Ea nu poate fi reprezentată de guvernul actual, care nu este nici democratic, nici reprezentativ. Este direct ridicol că delegaţia română trimisă de guvernul român la Paris se înfăţişează acolo în lipsa miniştrilor care au fost desemnaţi de Aliaţi, tocmai pentru a da guvernului un caracter reprezentativ şi democratic. Am prevenit că acest guvern va susţine pe de-a-ntregul tezele ruseşti, în toate chestiunile care sunt discutate la Conferinţă, dând un sprijin efectiv Sovietelor cu absoluta nesocotire a intereselor naţionale şi de stat ale României. Ar fi încă foarte multe de spus, dar trebuie să mă grăbesc deoarece am primit numai cu o jumătate de oră înainte ştirea că imediat este posibilă expedierea scrisorii

In legătură cu Conferinţa de la Paris, chestia Basarabiei, Bucovinei şi Dobrogei, trebuiesc puse neapărat. Sper că ai primit instrucţiunile generale pentru prietenii din străinătate..."

Problema ciuntirii teritoriului românesc a fost fructul amar al şantajului sovietic, care deşi ajunsese la acordul preliminar ca frontiera de răsărit să fie cea de la 1 ianuarie 1941, a recurs, în stilul ei şi pentru ea, în ajunul deschiderii Conferinţei de la Paris, să redeschidă probleme cu pretenţii de la răsărit de Prut, înspre apus. In acest sens, pe 2  iunie 1946 (după şase ani) se relua atacul de şantaj diplomatic, punând pe Preşedintele Prezidiumului Sovietic Suprem al R.S.S. Moldoveneşti („moldoveanul" F. Brovko) să trimită un document lui Stalin, cerând soluţionarea „ reunirii poporului moldovenesc şi pământurilor sale străvechi într-un stat moldovenesc unitar, eliberându-l de sub jugul boierilor şi capitaliştilor români". Era vorba de Moldova din vestul Prutului, cuprinzând judeţele Covurlui, Tecuci, Putna, Bacău, Tutova, Fălciu, Vaslui, Roman, Neamţ, Iaşi-Baia, Dorohoi, Suceava, Câmpulung, Rădăuţi, Storojineţ, Maramureş şi Năsăud, care în opinia sovietică constituiau „leagănul populaţiei moldoveneşti".

Deci troc: Vreţi să întregiţi leagănul poporului român? Şi noi vrem întregirea leagănului populaţiei moldoveneşti. Şi aceasta se făcea după ce se anunţase în mai 1946 revenirea Nordului Transilvaniei la „Patria Mumă."

Astfel ruşii darnici făcuseră gestul bunăvoinţei, după ce se agitase problema pe malurile Tamisei, rămânea ca vasalii de la Bucureşti să se astâmpere şi să se mulţumească cu ce au obţinut sprijiniţi numai de ei. Era vechiul măr al discordiei de care se folosiseră germanii şi ruşii, după ce se înfrăţiseră prin ruşinosul pact din 23 august 1939.

Numai glasurile lui Maniu şi Brătianu nu au tăcut şi au alertat pe fraţii lor din occident, pe care Groza îi numea „un grup de delincvenţi români în ceartă cu Codul Penal şi delincvenţi faţă de statul nostru".

Nu rămâne decât să fim recunoscători acestor „delincvenţi" care deposedaţi de toate bunurile, rămaşi numai cu demnitatea şi onoarea, au cerut cu tărie restituirea pământurilor furate de Moscova.

Molotov, exasperat de manifestaţiile de la Paris prin care se cerea: „VREM BASARABIA, TRANSILVANIA, BUCOVINA ŞI DOBROGEA", a întrebat pe Minis­trul de Externe francez - dl Bidault - cum este posibilă o astfel de manifestaţie, la care i s-a răspuns că aceasta este libertatea francezului. „Aceste manifestaţii în stră­inătate şi în special la Paris, cu ocazia Conferinţei de Pace sunt inspirate şi puse la cale de către PARTIDUL NAŢIONAL-TĂRĂNESC...".

In această perioadă de înteţire a campaniei electorale s-a încheiat un acord secret între blocul partidelor ce susţineau regimul comunist şi Uniunea Evreilor din Româ­nia, prin care preşedintele acesteia din urmă, Wilhem Filderman, se angaja să-i sprijine în alegeri. El a recunoscut că aceasta însemna „o capitulare totală în faţa presiunii guvernului şi o totală schimbare de atitudine democratică pe care a avut-o timp de 40 de ani". Motivarea o făcea invocând apărarea intereselor evreieşti în România. Din această cauză nici un intelectual evreu nu 1-a urmat nici pe Constantin Titel Petrescu. Partidul Naţional-Liberal a continuat să fie hărţuit de comunişti şi supus agresiunilor exercitate de echipele de şoc.

In judeţul Someş, bătăuşii profesionişti angajaţi în solda lui Briceag (şeful siguran­ţei de la Dej) l-au bătut pe prof. dr. Aurel Mărgineanu, rânindu-1 la ochi, iar pe inginerul Ion Bogdan l-au torturat şi, grav rănit, cu fractură la cap a fost internat în spital.

Jandarmii de la postul Movilita, aparţinând comunei Panciu din judeţul Vrancea, au deschis focul cu armele asupra locuitorilor Nicolae Popa, Ion G. Popa, N. I. Canteş şi G. Olaru, sub pretextul că sunt naţional-liberali şi fac propagandă susţinând acest partid. Au fost prinşi şi după aceea bătuţi până la sânge, producându-le răni.

După epurarea armatei şi înlăturarea a peste o sută de generali valoroşi, armata a fost „împrospătată" cu „voluntari" veniţi cu cele două divizii crescute în spirit comunist, devenind o unealtă sigură şi eficace.

Miercuri 11 septembrie 1946 au fost convocaţi la Cercul Militar toţi generalii comandanţi de mari unităţi, unde Miron Constantinescu le-a comentat legea electorală, prezentând programul guvernului. A luat cuvântul şi Petru Groza, care a subliniat că problema principală este ca guvernul să câştige alegerile.

După amiaza, seria cuvântărilor a fost continuată cu generalul Vasiliu Răşcanu - rninistru de Război -, care şi-a luat angajamentul că armata va fi unită în alegeri şi va vota cu guvernul. Alcătuindu-se biroul electoral al armatei sub preşedinţia generalului Mihail Lascăr, venit cu divizia de politruci din Rusia, s-a hotărât ca votarea să aibă loc pe unităţi pentru ca voturile să nu se răspândească şi să fie uşor  la numărat, cunoscându- se efectivele. Mai mult, urma ca o parte din armată, cea cu nivelul politic mai ridicat, să fie trimisă la sate, pentru paza şi asigurarea victoriei în alegeri a blocului comunist.

In „Testamentul" lui Boris Bruhman, luptător în rezistenţa franceză din partea partidului comunist, revenit după demobilizare în România pentru a întări forţele antifasciste, se spunea că partidul comunist român pentru a se bucura de mai multă popularitate, se numea partidul muncitoresc român şi era slab numericeşte, dar se redresa sub braţul protector al trupelor sovietice. Fiind prea slab numericeşte pen­tru a asigura funcţionarea posturilor cheie în momentul luării puterii, care era iminentă în august 1946, când a revenit el în ţară, partidul comunist a găsit necesar să recupereze cadrele de peste tot unde se găseau. Lui, faptul că a servit într-o ţară occidentală nu-i ştirbea cu nimic prestigiul. Pentru început conducerea de partid considera pe comuniştii veniţi din străinătate mai siguri şi mai devotaţi decât pe cei rămaşi în ţară. Partidul utilizând toate mijloacele, chiar şi pe cele semilegale „di­screte", avea nevoie de muncă politică, de muncă de propagandă în armată pentru a forma cadre devotate partidului comunist. Şi Bruhman a fost dirijat în eşalonul principal, în „secţia militară" de sub direcţia comitetului central. Şi a devenit Boris Holban, care suna mai româneşte, după cum povesteşte, şi astfel a pornit la luptă pentru întărirea partidului şi „câştigarea" alegerilor.