CONFERINŢA DE PACE DE LA PARIS

Pe 29 iulie s-au deschis la Paris lucrările Conferinţei de Pace iar pe 8 august a publicat în presă textul proiectului de Tratat, urmând ca pe 8 august să plece delegaţia română formată din 73 de membri.

Iuliu MANIU a fost solicitat de radio B.B.C. să-şi spună părerea în legătură cu proiectul tratatului de pace. Preşedintele P.N.Ţ., adânc tulburat de atrocităţile la care erau supuşi românii în ţară, a făcut o amplă declaraţie, afirmând:

„O pace solidă nu se poate întemeia decât pe respectarea înţelegerilor şi obligatiilor internaţionale şi prin spiritul de dreptate şi echitate pus în practică faţă de statele mici... care sunt îngrijorate că înţelegerile încheiate, chiar şi în ultimul timp, sunt nesocotite... România este grav atinsă în interesele sale de căpetenie prin nerespectarea înţelegerilor internaţionale mai sus amintite.

Prin nenumărate memorii şi întâmpinări prezentate de P.N.Ţ., de sub conducerea mea, de P.N.L., de sub şefia dlui Dinu Brătianu, şi de P.S.D.I., prezidat de dl Titel Petrescu, noi am arătat şi s-a putut constata de către marile puteri că regimul din România, impus la 6 martie 1945, nu este democratic, nici reprezentativ şi libertăţile cetăţeneşti sunt în toate privinţele încălcate de către acest regim. Informaţiile date de noi au fost verificate la faţa locului, nu numai prin reprezentanţele politice din România ale marilor puteri, dar şi prin diferiţi emisari ai cercurilor oficiale anglo-americane. Pe baza celor constatate de aceştia, înseşi marile puteri au hotărât, la Potsdam şi la Moscova, că guvernul prezidat de dl Petru Groza nu este democratic şi reprezentativ... Totodată, s-a stabilit drept condiţie esenţială pentru recunoaşterea guvernului Groza ca acest guvern să respecte libertăţile cetăţeneşti, să asigure libertatea presei, a întrunirilor şi a cultelor şi, în special, să întocmească fără amânare, cu colaborarea partidelor de opoziţie, o lege electorală, pe baza căreia ar fi trebuit să se facă alegeri libere, încă din primăvara anului 1946. Guvernul Groza nu respectă nici una din aceste condiţiuni... Gazetele opoziţiei sunt împiedicate să apară şi sunt sabotate prin cenzură, prin intervenţia abuzivă a sindicatelor tipografice, prin violenţe şi agresiuni, şi prin repartizarea arbitrară a hârtiei... Libertatea întrunirilor nu este respectată. Toate întrunirile opoziţiei sunt zădărnicite in mod sistematic prin violenţele echipelor de şoc înarmate ale guvernului. Activitatea partidelor de opoziţie este împiedicată prin cea mai cruntă teroare pe care a cunoscut-o vreodată ţara... Guvernul a făcut o lege electorală reacţionară, fără să fină seama de observaţiile opoziţiei...

In aceste condiţii, România este lipsită de un guvern consfinţit de opinia publică ţării, care să o reprezinte conform intereselor sale, la conferinţa de pace. Regele României, la dorinţa naţiunilor unite, în executarea rezoluţiilor de la Potsdam, a cerut la vremea sa demisia guvernului Groza, în conformitate cu prevederile înscrise în constituţia ţării. Guvernul Groza a refuzat să satisfacă ordinul regal. Cu toate acesta, marile puteri au ţinut guvernul Groza în fruntea ţării şi l-au recunoscut condiţionat de satisfacerea stipulaţiunilor de la Conferinţa de la Moscova.

Reprezentanţii Angliei şi Americii în România au constatat că guvernul nu a satisfăcut angajamentele contractate şi l-au somat să-şi îndeplinească obligatiile prin note oficiale. Guvernul... a respins în mod jignitor somaţia marilor puteri , prin îngăduinţa cărora se află la putere.

România este în situaţia gravă de a avea, în aceste zile de răscruce istorică in fruntea ei un guvern detestat de ţară, rebel faţă de Rege şi totodată în ruptură cu obligaţiunile asumate faţă de marile puteri. Regele ţării nu poate să schimbe guvernul României, prerogrativele lui fiind restrânse prin hotărârile de la Moscova. Iar marile puteri stau inactive şi nu fac nimic pentru înlăturarea acestui guvern, nici pentru asigura un cadru potrivit şi democratic consultării libere şi nestingherite a voinţei obşteşti.

La Conferinţa de la Paris, marile puteri au prezentat un proiect de tratat de pace cu ţara noastră, care nicidecum nu corespunde intereselor şi demnităţii româneşti el conţine stipulaţiuni inacceptabile pentru ţara noastră. Sunt dator să fac în numele P.N.Ţ. cele mai hotărâte rezerve... este de neînţeles faptul că partidele politice populare ale ţării nu sunt chemate să-şi spună cuvântul... Aceste partide sunt cele care au pregătit şi realizat lovitura de la 23 august 1944, prin care România s-a eliberat din constrângerea Germaniei şi s-a ridicat cu armele împotriva ei... Aceste partide au lucrat în interesul cauzei Aliaţilor care era şi cauza României, iar acum aceste partide nu sunt chemate să exprime cuvântul opiniei publice...

Situaţia în care este prezentată România în Preambulul proiectului de pace nu corespunde realităţii. România este prezentată ca o ţară învinsă... or, preliminariile armistiţiului au fost stabilite la 13 aprilie 1944 de emisarii mei, prin Prinţul Ştirbei şi dl Vişoianu, cu ambasadorii celor trei mari puteri... In baza acestor preliminarii, noi am deschis frontul la 24 august 1944, în faţa forţelor armatei sovietice, trecând la acţiune prin singurele noastre mijloace... România a întors armele contra germanilor şi a luptat cu cunoscuta vitejie alături de armata roşie... până în inima Cehoslovaciei...

Multe din stipulaţiunile protocolului sunt injuste şi în orice caz foarte apăsătoare, iar unele contradictorii cu prevederile armistiţiului. Nu s-au respectat Carta Atlanticului şi Carta Naţiunilor Unite, care precizează că din războiul acum terminat nu poate rezulta pentru nici un stat o mărire de teritoriu, fără învoiala reală, democratică şi liber consimţită a populaţiunilor interesate. Or, România devine ciuntită din două părţi, fără a fi măcar întrebată... pierdem provincii româneşti scumpe sufletului nostru... Prin aceste stabiliri de frontiere, peste două milioane de români, care sunt în continuitate geografică cu ţara noastră, sunt lăsaţi în afara hotarelor României..-

Clauzele economice şi financiare cuprinse în proiectul de tratat sunt pentru România nedrepte. Din ele rezultă pauperizarea ţării, derută financiară şi neputinţa de refacere din punct de vedere economic. Nici un guvern român, care face o chestie de conştiinţă din salvgardarea intereselor naţionale, nu ar putea să le accepte.. - Este suficient să mai amintesc că pentru România nu se stabileşte nici un drept de despăgubire de la Germania şi nici nu se prevede dreptul de a compensa pretenţiunile ce le are faţă de Germania, ca şi despăgubirile de război la care ar avea dreptul, cu bunurile germane aflătoare în România, acestea fiind destinate pentru alte despăgubiri, cu toate că Germania a pricinuit foarte importante pagube României după armistiţiu.

De asemenea, este nedrept ca pagubele de război pricinuite de agresiunea Ungariei şi de războiul purtat de ea alături de Germani pe teritoriul nostru, precum şi daunele suferite de România de pe urma Dictatului de la Viena, declarat nul şi neavenit, să nu fie acoperite prin bunurile maghiare aflate pe teritoriul României... Bunurile României în străinătate sunt confiscate, fiind afectate despăgubirilor aliate, pe când ale Bulgariei si Ungariei nu sunt stipulate în tratate... Dar pentru România, o condiţie foarte apăsătoare e menţinerea armatei ruseşti pe timp nelimitat, până la încheierea păcii cu Austria... Eu nu înţeleg tratamentul vitreg la care este supusă România prin proiectul de atât de pace... România a fost cea dintâi dintre aceste state care a ieşit din Axă şi s-alăturat Naţiunilor Unite... Armata Română a adus cele mai mari sacrificii la victoria finală. A jertfit 150.000 de soldaţi în lupta contra Germaniei. Cu toate acestea, România nu a fost recunoscută cobeligerantă.

România este tratată ca un stat inamic, pierde averi imense, pierde teritorii însemnate şi trebuie să suporte dezavantaje economice catastrofale.

Toate aceste dezavantaje sunt urmarea împrejurării că s-a găsit un guvern românesc dictatorial şi nepopular care, la un moment dat, forţat de ocupaţiunea străină, a îndrumat politica ţării împotriva voinţei dovedite a poporului, într-o direcţie politică internaţională contrar tradiţiei sale."

In aceste condiţii, Tătărăscu a trădat pentru a doua oară Basarabia, aruncându-i în robie pe românii de dincolo de Prut, pentru a-şi salva viaţa lui. Acesta a fost „pungaşul îmbibat până la buze cu înşelăciune şi trădare", aşa cum la prezentat ambasadorul Clark Kerr. Şi n-a scăpat de ce i-a fost frică. Tovarăşii de drum l-au arestat pe 5/6 mai 1950 şi l-au ţinut cinci ani la Sighet.

Am insistat asupra punctului de vedere al lui Iuliu Maniu pentru că a fost singura voce autorizată a neamului românesc, auzită în străinătate şi care a spus lucrurilor pe nume. După indicaţiile lui s-au făcut proteste şi s-a înaintat un Memorandum, la care au contribuit personalităţile politice aflate la Paris.

Printre ei se numărau: Grigore Gafencu, Augustin Popa, Alexandru Cretzeanu, Constantin Vişoianu, V.V. Tilea, George Duca, Nicolae Rădescu, Brutus Coste şi alţii. Memoriul documentat se află printre piesele referitoare la tratat, între documentele de la Biblioteca Naţională din Paris.

Mai trebuie menţionat că, la începutul lui august, a sosit la Paris istoricul Zenovie Pâclişeanu, care împreună cu Augustin Popa, prin relaţiile părintelui George Surdu , rectorul Misiunii greco-catolice de la Paris) au reuşit să ajungă într-o seară la secretarul particular al ministrului de externe francez, care a primit din partea românilor un memoriu documentat cu privire la Transilvania, pe care acesta 1-a înmânat lui Georges Bidault. S-au dat asigurări că această problemă va fi susţinută de Franţa, referitor la drepturile românilor asupra Transilvaniei.

Astfel se dovedeşte că românii au folosit toate căile pentru a veni în apărarea integrităţii teritoriale. Nu peste mult, Pâclişeanu a fost arestat şi a murit în închisoare, Părintele Surdu a fost arestat în două rânduri şi a supravieţuit torturilor şi închisorilor comuniste.

Iuliu MANIU trimisese instrucţiuni la Paris lui G. Gafencu şi V. Tilea, ca să inainteze neoficial Conferinţei de pace un protest pentru răpirea Basarabiei şi Bucovinei de Nord de către U.R.S.S. A fost singura voce care s-a ridicat în această nedreptate istorică ce se făcea neamului românesc.

Conferinţa de Pace de la Paris a respins, pe 27 august 1946, cererea României privind statutul de cobeligerantă, iar pe 31 august, Ungaria şi-a expus punctul sâu vedere asupra anexării unui teritoriu de circa 4.000 kmp. In zadar. Peste cinci zile, la Paris, s-a votat anularea „Arbitrajului de la Viena", cu zece voturi contra două.

La întoarcerea delegaţiei române de la Paris, după ce s-au lăudat, mai ales cel trădase pentru a doua oară Basarabia, au luat cuvântul şi delegaţii opoziţiei . Emil Haţieganu, vorbind pe 23 septembrie a spus, printre altele:

„Partidul Naţional-Ţărănesc nu poate considera ca o izbândă a Guvernului ceea ce pentru opinia publică şi chiar străină este un prilej de întristare a ţării românesti. P.N.Ţ. a cerut ca şi reprezentanţii săi să poată merge pentru a apăra punctul de vedere al naţiunii române şi interesele ei fundamentale la Conferinţa Păcii. Guvernul nu luat în consideraţie această cerere, de aceea delegaţia trimisă de Guvern la Paris n-a putut reprezenta naţiunea, ci un guvern dictatorial, ieşit dintr-o lovitură de stat. Ca orice dictatură, pentru a se menţine la conducerea unui Stat, foloseşte violenţa si metodele dictatoriale. Suprimarea progresivă în România a libertăţii presei, întrunirilor manifestaţiilor politice în general şi a drepturilor omului... n-au putut considera delegaţia română ca o emanaţie a unui guvern democrat şi reprezentativ...

Recunoaşterea frontierelor noastre de vest se datorează P.N.Ţ, care, prin preşedintele său, încă de acum şase ani obţinea declaraţia Guvernelor Statelor Unite şi Marii Britanii, prin miniştrii acestora la Bucureşti, domnii Chunter şi Sir Reginald Hoare, că Transilvania este şi va rămâne a României.

Iar în aprilie 1944, Uniunea Sovietică se declara la rândul său de acord ca Transilvania să rămână României, în textul Conferinţei de armistiţiu, negociată la Cairo de reprezentanţii domnului Maniu, considerat de Marii Aliaţi ca singurul calificat să vorbească în numele opoziţiei române, care reprezenta atunci, ca şi acum, imensa majoritate a ţării.

Nu s-a cerut nici cel puţin anularea Tratatului de la Craiova, impus României cu forţa de Hitler şi Mussolini...

Frontiere, cobeligeranţă, chestiunea Dunării, reparaţii - iată probleme fundamentale româneşti, care sau au fost rezolvate contra noastră, sau au puţine şanse de a fi tratate potrivit drepturilor şi intereselor noastre. Această situaţie grea, în care este ţara noastră, se datorează regimului de dictatură practicată de acest guvern. .. Prin violenţă şi teroare, P.N.Ţ. este împiedicat nu numai de la o acţiune politică normală, dar şi de la apărarea drepturilor şi intereselor României la Conferinţa Păcii. Această realitate nu poate fi înlăturată prin asasinate, atentate, agresiuni, cenzură sau împiedicarea alegătorilor să se înscrie în listele electorale...

Partidul Naţional-Ţărănesc lasă întreaga răspundere Guvernului, care încearcă să ascundă înfrângerea suferită prin ieftine mijloace de reclamă..."

Partidul Naţional-Liberal, prin ministrul Mihail Romniceanu, a făcut de asemenea o declaraţie în Consiliul de miniştri, spunând printre altele:

„... Bucuria (recunoaşterii drepturilor imprescriptibile ale României asupra Ardealului de Nord, care a primit o nouă confirmare) nu poate să ne facă să închide ochii asupra realităţilor crude, care se desprind pentru ţara noastră din proiectul Tratat de pace, cât şi din mersul discuţiilor de la Paris... Figurăm ca un stat învins şi tratatul care se pregăteşte va însemna pentru noi renunţări şi sacrificii dureroase-

Partidul Naţional-Liberal... prin prezentarea în faţa Conferinţei de la Paris a unei delegaţii care să cuprindă toate forţele politice ale ţării, s-a declarat gata să-şi trimită reprezentanţii săi la această comisie.

P N-L. s-a gândit să atenueze greaua situaţie în care se găsea guvernul, în urma lor reprezentanţilor politici ai Marii Britanii şi ai Statelor Unite ale Americii, din ai a.c, prin care aceştia se plângeau de nerespectarea condiţiilor Acordului de Moscova, în ce priveşte asigurarea libertăţilor publice şi ale omului şi care constituiau o grea ipotecă asupra situaţiei Guvernului român. De altfel, dvs. înainte de plecarea delegaţiei la Paris aţi îngreunat încă şi mai mult atmosfera internaţională si votarea unei legi electorale fără consimţământul P.N.Ţ. şi P.N.L., aşa cum se ceruse în mod expres de reprezentanţii Marilor Puteri...

Pregătirea listelor electorale, în modul în care a fost făcută, cu călcarea celor mai categorice dispoziţii ale însăşi legii din 15 iulie 1946, nu este decât o verigă din acelaşi lanţ de acte în flagrantă contradicţie cu cerinţele Acordului de la Moscova... Acest balast, pe care dvs. vi l-aţi creat singuri prin politica urmărită până acum, va atârna greu în cumpăna deciziilor care se vor lua la Paris şi răspunderea întreagă pentru toată această situaţie cade exclusiv asupra dvs..."

In acea şedinţă a guvernului, Gheorghiu-Dej a socotit declaraţia lui Emil Haţieganu ca o provocare la care, ca la comandă, s-au aliniat şi ceilalţi membri ai guvernului: Voitec, Răşcanu... şi au continuat să persevereze în măsurile de teroare, pe care le-au înăsprit.

Dar, nu se pomeneşte nimic despre cei 73 membri ai delegaţiei, plecaţi la Paris ca să se plimbe, unii luându-şi şi soţiile, chiar şi copiii, cu toţii pe cheltuiala statului. Se socotea delegaţie democratică, având incluse în rândurile ei pe domnişoara Elena Văcărescu, la aproape 80 de ani, şi din cele opt femei nu lipsea nici Florica Bagdasar, pe post de „văduva veselă", plecată la două săptămâni după moartea soţului, ca să se „consoleze". Nici un sfert din delegaţie nu a pierdut timpul ca să asculte discursul de o jumătate de oră al lui Tătărăscu, pentru că... afară era tare frumos.

Jalnic spectacol de operetă oferea comunismul când în ţară se murea de foamete din cauza secetei.