8 NOIEMBRIE 1945 ŞI URMĂRILE EVENIMENTELOR

În ajunul lui 25 octombrie, guvernul a anunţat că ziua de naştere a M.S. Regelui va fi sărbătorită odată cu onomastica Suveranului, la 8 noiembrie.

Dar în noaptea precedentă comunicatului, Ministerul de Interne făcuse deja numeroase arestări printre şefii de circumscripţii şi membrii marcanţi ai partidelor naţional-ţărănesc şi liberal, supunându-i la torturi şi privaţiuni. În ziua de 25 octombrie, au continuat arestările printre fruntaşii tineretului universitar naţional-ţărănesc ce plecau de la clubul din str. Clemenceau 9. În ziua de 3 noiembrie Iuliu Maniu a discutat cu C.I.C. Brătianu ca cele două partide să lase populaţia să manifesteze pentru Rege, iar membrii partidului, dacă doresc, să participe ca simpli cetăţeni. Tot atunci s-a întrunit biroul de conducere, unde, pe lângă Iuliu Maniu, şi Ion Mihalache a subliniat că „partidul nostru nu are nevoie de a se folosi de ocaziuni de natură naţională pentru a se manifesta", propunând ca partidul să convoace pe altă zi o adunare de manifestare politică. Au fost adunaţi şi şefii de circumscripţii şi li s-a adus la cunoştinţă acest lucru. În seara de 6 noiembrie, secretarul general al P.N.Ţ. a fost convocat de ministrul de Interne, care i-a comunicat că deţine informaţia că P.NT. intenţionează să provoace incidente şi s-ar putea să curgă sânge, şi el a informat Comisia Aliată de Control despre proiectata manifestaţie.

Secretarul general i-a răspuns că proiectatele tulburări nu se pot atribui P.N.Ţ. ci agenţilor provocatori care sunt în slujba altor interese. Partidul este străin de orice planuri de dezordine. Secretarului general îi parvenise Adresa către circumscripţii a Uniunii Patrioţilor a Sectorului 3 Albastru, semnată de secretarul general Sebastian Ionescu şi secretarul propagandei C. Mărculescu, prin care se arăta cum vor acţiona echipele de şoc formate din muncitori ai CFR, în Piaţa Palatului şi pe străzile dimprejur, în dimineaţa de 8 noiembrie, pentru a împiedica manifestaţia.

În seara de 7 noiembrie, a avut loc o manifestaţie în faţa Ateneului Român, pentru comemorarea revoluţiei ruseşti. În aceeaşi seară, s-a transmis telefonic Ordinul nr. 36,75l/Secret/F. Urgent, către Inspectoratele Regionale de Poliţie, din partea D.G.P. - Poliţia de Siguranţă. Se cerea luarea tuturor măsurilor pentru împiedicarea manifestaţiilor de stradă cu caracter monarhist, să fie supravegheate întreprinderile, instituţiile şi şcolile.

În Piaţa Palatului Regal, în seara de 7 noiembrie, pe la ora 18, au fost arestaţi circa 15 tineri, printre care Nicolae Manolescu, preşedinte Fac. de Textile, Angelescu, de la Circa 28, avocat Sergiu Macarie şi Traian Dănceanu.

În dimineaţa de 8 noiembrie 1945, Teohari Georgescu l-a convocat prin telefon pe Nicolae Penescu, la ora 8.30. Acolo era şi Const. Brătianu, secretarul general al P.N.L. iar audienţa a fost comună. Le-a citit un text care era traducerea unei Adrese ce-i fusese trimisă de Comisia Aliată de Control, prin care se spunea că mitingurile sunt permise. Dacă se urmăresc însă provocări, conducătorii grupurilor politice trebuie să fie făcuţi răspunzători de manifestaţiile interzise. în momentul când avea loc audienţa îşi făceau apariţia camioanele cu muncitori de la CFR şi „Distribuţia", în Piaţa Palatului. S-a cerut secretarului general să comunice că guvernul doreşte să fie revocată această manifestaţie. S-a răspuns, pe drept cuvânt, că partidul nu poate revoca ceea ce n-a convocat. (Din Comunicatul nr. 2 al P.N.Ţ., din 12 noiembrie 1945.)

La ora 6.30 dimineaţa, toate intrările care dădeau spre Piaţa Palatului Regal, începând din Piaţa Romană până la Universitate, continuând pe bulevardul Elisabeta şi str. Brezoianu până la Ştirbei Vodă, erau închise circulaţiei, cu soldaţi din divizia „Tudor Vladimirescu", agenţi de poliţie, militari şi civili, care nu permiteau accesul decât celor care locuiau în perimetrul respectiv, dovedit cu legitimaţie. De la o ora 8 dimineaţa, studenţimea se încolona la căminul Politehnicii din Bd. Barbu Delavrancea, la statuia lui Mihai Viteazul şi la Facultatea de Drept. Peste tot se vedeau chemări pentru manifestaţia de la Palatul Regal, scrise cu vopsea sau lipite. Dispăruseră etichetele din librării, cumpărate de elevi, scrise şi lipite peste tot în oraş. Majoritatea elevilor se duceau la licee fără serviete, deşi se anunţase că se vor ţine cursuri. Peste două ore Piaţa Palatului va fi plină de elevi, absolut de la toate şcolile. Iar prezenta lor va fi simţită, cu sutele, în arestările care s-au efectuat în acea zi. Au fost semnalaţi elevi de la liceele: Matei Basarab (unde s-a raportat că din 700 de elevi numai 350 au rămas la cursuri), Liceele industriale de băieţi nr. 1 şi nr. 2, Industrial de fete, „Regina Măria", „Dimitrie Cantemir", „Regele Ferdinand", „Nicolae Bălcescu", „Regele Mihai şi Marele Voievod Mihai", „Spiru Haret", „Aurel Vlaicu", „Ion Neculce", „Barbu Delavrancea", „Gheorghe Lazăr", Colegiul „Sfântul Sava", „Iulia Haşdeu", „Sfântul Gheorghe", „Gheorghe Şincai", „Principele Carol", „Constantin Brâncoveanu", „Mihai Viteazul", Liceul Comercial „Carol", Liceul Profesorii Asociaţi, Şcoala de Arte şi Meserii, Liceul „Titu Maiorescu", Liceul Industrial „Ciocanul", Şcoala de Horticultura, toate acestea şi altele şi-au dat tribut Ministerului de Interne şi celorlalte locuri de detenţie, înscriindu-şi prezenţa în suferinţa neamului, împotriva ocupaţiei barbare ce se instaurase, în locul eliberării.

Studenţimea tuturor facultăţile a fost la înălţimea zilei şi prezenţa ei s-a făcut simţită din zori până noaptea târziu.

Şi la măreaţa sărbătorire a zilei numelui Regelui s-a alăturat populaţia Capitalei, trimiţându-şi mesageri din toate colţurile şi din toate categoriile.

Începutul a fost măreţ. În Piaţa Palatului Regal şi-a făcut apariţia un grup de circa 30-40 de invalizi de război, împingând cărucioarele marilor mutilaţi. Veneau de la Căminul invalizilor de pe str. General Berthelot, având şi un drapel, şi se îndreptau agale spre Palatul Regal. S-au oprit în faţă şi au început să ovaţioneze pentru Rege. Nu au trecut decât vreo 10 minute şi dinspre sediul Confederaţiei Generale a Muncii şi-au făcut apariţia o echipă de şoc, care confirma apartenenţa la Uniunea Patrioţilor Sectorului 3 Albastru, şi care a început să hărţuiască acest grup de eroi, pe care îi fugărea. Invalizii s-au grupat în jurul statuii Regelui Carol I şi au început să-şi exprime ataşamentul faţă de Rege. Şi cum prindeau un moment de neatenţie al agenţilor, care la rândul lor începuseră să fie hărţuiţi de oamenii ce se adunau luând apărarea celor ce luptaseră şi îşi dăruiseră trupurile pentru apărarea ţării, imediat invalizii împingând cărucioarele marilor mutilaţi se îndreptau spre gardul Palatului Regal. Şi în acest dute-vino, a apărut maiorul Nicolau C. Dumitru de la Comenduirea Pieţei, să-i îndemne pe trecătorii care se înmulţeau să ia apărarea invalizilor şi să-i protejeze.

Printre agenţii provocatori şi ofiţerii de poliţie au fost depistaţi: Nisipeanu Constantin (chestor) şi Flintea (care acţionau hărţuirea invalizilor la statuie), Sulea Ion, Diaconu Aurică, Butnărescu (comisar ajutor), Marinescu (comisar ajutor), Gorotcov Igor, Melianu Ion, Ursei Ion, Constantin Constantin, Petraru Dumitru, Crăiţă Ion, Stan Florea, Stoica Vasile, Boacă Emil, Alexe, Filipescu Grigore, Bandei Aron, Dragomir Marin, Barbu Jaques (str. Titu Frumuşeanu) din partea „Tineretului Progresit" şi mulţi alţii, fiindcă acţiunea provocatoare era bine organizată.

Piaţa Palatului începuse să se umple cu lume. Spre ora 10 şi jumătate şi-au făcut apariţia din str. Wilson, venind de la Confederaţia Generală a Muncii, câteva camioane cu muncitori înarmaţi cu răngi, care au încercat să împrăştie mulţimea, mergând până la Athenee Palace şi întorcându-se, veneau până aproape de fostul Teatru Naţional şi îşi reluau cursa. Alte camioane au apărut dinspre str. Academiei şi urmau acelaşi traseu, unele învârtindu-se în jurul statuii şi lovind în mulţime cu răngile. Au încercat să prindă dintre manifestanţi şi să-i tragă în camioane, unde îi torturau. Aşa a fost smuls din mulţime locotenentul Dumitriu Vasile de la Şcoala de Ofiţeri de Artilerie şi umplut de sânge. Maşinile erau de la CFR şi „Distribuţia".

Mulţimea îl ovaţiona pe Rege dar îi şi huiduia pe cei ce o terorizau, puhoiul de mulţime ajungând în câteva rânduri până la gardul de lemn al Ministerului de Interne. În faţa presiunii populaţiei, cei dinăuntru probabil s-au înspăimântat şi i-au chemat pe sovietici în ajutor, pentru că, la un moment dat, din curtea Ministerului şi-a făcut apariţia un cordon de ostaşi sovietici, care au înconjurat Ministerul. Între timp se făcuseră ceva arestări, şi în interiorul Ministerului Bulz Gheorghe, Niculescu Constantin, Curelea şi alţi comisari începuseră să îi schingiuiască pe tinerii arestaţi - după cum s-a aflat ulterior.

La balconul hotelului Athenee Palace apăruseră câţiva ziarişti, printre care se numărau: Nicolae Carandino, Anton Ionel Mureşanu. Şi-au mai făcut apariţia Constantin Hagea, Sergiu Grossu, Aurel Lipinschi, Ionel Groşeanu, Florin Isar, Ion Lolu, Grigore Malciu, Leon Proca, Emil Serghie ş.a.

Erau şi reprezentanţi ai statelor străine. Se remarcau americanii: Glaud, Thomas Hali, Ira Hamilton, Charles Hulick, Wilcox, Serafim Buta; englezii: Marjoribanks, Hogg, Yves Porter, Watson; francezii: Louis Fontaine, Leon Lammy, Grafeuille, Serge Parisol; italienii: prof. Manzone şi Eraldo Pintori.

Nu trebuie trecut cu vederea că, încă din jurul orei 9, guvernul român îşi trimisese reprezentantul, în persoana lui Gheorghe Apostol, la Confederaţia Generală a Muncii din str. Wilson, de unde va acţiona în strânsă legătură cu Ministerul de Interne, cu care se învecina.

În faţa afluxului mulţimii, în jurul orei 11, din curtea Ministerului de Interne a ieşit un bărbat cu capul descoperit şi s-a urcat pe scara unui camion, făcându-le semn cu mâna celorlalte să-l urmeze - şi au intrat cu maşinile în mulţime călcând şi lovind cu răngile.

În acel moment, cordonul din faţa Bisericii Albe a fost înlăturat de o coloană studenţească ce ocolise pe la Statuia Mihai Viteazul, pe bd. Elisabeta, prin Schitu Măgureanu, Ştirbei Vodă şi prin str. Berthelot, ajunseseră la timp să mărească numărul celor din Piaţa Palatului, dar mai ales să bareze calea camioanelor. Era în jurul ore 11.30. Două camioane n-au mai putut circula, fiind blocate. Lumea le-a răsturnat şi le-a dat foc. Din ele au sărit bătăuşii şi au căutat să se strecoare prin mulţime. Au putut fi identificaţi: şoferul Diroagă Constantin de la CFR şi o parte din muncitorii care terorizaseră mulţimea cu răngile. Printre ei se aflau: Bujescu Ştefan, Olani Gheorghe - cel mai înverşunat bătăuş, Câmpeanu Alexandru, Mândra Toma, Coman Gheorghe, Lazarovici G. Lazăr, din str. Brumărel nr. 4, şi alţii.

Cu greu a ajuns o maşină de pompieri pentru a stinge focul. Dar a fost oprită, blocată şi pompierii alungaţi de lângă maşină. Cam în acelaşi timp, din curtea Ministerului de Interne a ieşit un cordon din regimentul „Tudor Valdimirescu", a făcut o buclă a prins în ea circa 20-30 de manifestanţi luaţi prin surprindere şi i-a împins în curtea ministerului.

Pe lângă ovaţiile pentru Rege, au început huiduielile împotriva guvernului.

Şi deodată, urale nesfârşite. Lumea şi-a întors ochii spre Palatul Telefoanelor, de unde se vedea venind o altă coloană studenţească, înfrăţită cu populaţia care reuşise să rupă cordonul de la Cercul Militar.

Ion Sulea, care va da numele viitorului bd. Ion Şulea, devenit apoi Iosip Broz Tito, azi Camil Ressu.

Aproape de ora 12, cu greu şi-a făcut drum escadronul din garda regală condus de căpitanul Smarandache, având în frunte fanfara, care venea să schimbe grada de la Palatul Regal. Chiar în dreptul Bisericii Kretzulescu rămăseseră blocaţi. După o discuţie între locotenentul Pop Valeriu şi căpitan, acesta a hotărât să se cânte - „TRĂIASCĂ REGELE", „DEŞTEPATĂ-TE ROMÂNE" şi „HORA UNIRII".

Mulţimea s-a înflăcărat şi s-a prins în horă, care se desfăşura cu greu, fiindcă Piaţa devenise o masă compactă de la Biserica Albă până la Palatul Telefoanelor. După vreun sfert de oră de cântece ale fanfarei, cu greu s-au strecurat militarii şi au schimbat grada, cu întârziere.

Elementele de şoc comuniste cu ostaşii din „Tudor Valdimirescu" au mai împrăştiat cu forţa o parte din mulţimea care se afla mai aproape de gardul M.A.I. şi în raza pistoalelor. împuşcături se auzeau şi dinspre C.G.M. (Confederaţia Generală a Muncii) şi nu se trăgea numai în sus, ci şi în plin. Iată alţi morţi ce au putut fi identificaţi: Alexandru Mircea, Beu Constantin (coşar ucis la C.G.M), Cincă Ion, Constantin Sandu, Floruţă Ion, Mustăciosu Ion (muncitor), Barbu Aurelian (din corn. Militari), Scorţaru Ion (omorât cu ranga în cap), amintit anterior.

O parte din mulţimea revoltată s-a îndreptat spre C.G.M., de unde muncitorii înarmaţi trăgeau în populaţie. Un şuvoi mare s-a revărsat pe str. Wilson şi a ieşit la Dalles, îndreptându-se spre Misiunea Americană şi Piaţa Sf. Gheorghe.

O altă parte s-a scurs prin str. Clemenceau, spre Legaţia Angliei şi Piaţa Romană, manifestându-şi durerea pentru cei ce fuseseră torturaţi, răniţi şi ucişi.

În Piaţa Palatului şi-a făcut apariţia o grupă din divizia „Tudor Valdimirescu", trăgând spre mulţime şi încercând s-o împingă de la Galeriile Kretzulescu spre Cercul Militar, făcând în continuare victime şi smulgând din mijlocul populaţiei oameni care erau duşi fie la Ministerul de Interne, fie la Prefectura Poliţiei Capitalei. În jurul orei 14 se dezlănţuise o cruntă represiune, „pandurii" se înmulţeau - ca şi numărul victimelor. Vreo două ore a durat confruntarea cu populaţia Capitalei, până când au reuşit s-o aducă în Bulevardul Elisabeta, lăsând în urmă bălţi cu sânge celor răniţi. Iată câteva nume dintre cei 60 (după alţii 80) de răniţi: Petrescu C. Dumitru (str. Crişului nr. 18, lovit în cap şi dus la Spitalul Colţea), Schlesinger Mircea (str. N. Tomescu nr. 5, rănit la picior şi arestat în sediul C.G.M.), Goinea Tudor, Berlin Abraam (dus la spital), Potroacă Emil (subofiţer, dus la Spitalul Brâncovenesc).

În cursul după amiezii, generalul rus I.Z. Susaikov transmitea prin fir direct o telefonogramă către Comisariatul Poporului pentru Afacerile Străine al U.R.S.S., care le-a fost distribuită lui Stalin, Molotov, Mikoian ş.a. şi prin care relata că: „Demonstranţii, partizani ai lui Maniu şi Brătianu, s-au repezit asupra camioanelor i-au bătut pe muncitori şi au dat foc camioanelor... Provocatorii înarmaţi cu revolvere, pietre şi răngi s-au repezit asupra poliţiştilor... . Din partea atacatorilor nu sunt victime, deoarece poliţiştii au tras în aer... Dezordinile sunt opera lui Maniu si Brătianu... Ziariştii englezi şi străini s-au aflat în locurile de concentrare ale demonstranţilor. De la balconul hotelului, englezii şi americanii salutau pe demonstranţi. Guvernul a ţinut o consfătuire şi a redactat un comunicat, în care atribuia toată răspunderea lui Maniu şi Brătianu."

De remarcat că în comunicare era pomenit de trei ori numele lui Maniu şi al lui Brătianu, apoi al englezilor şi americanilor, dar nu pomeneau că sovieticii au ieşit din curtea Ministerului de Interne ca să-l „apere" şi să intimideze manifestanţii.

În Ministerul de Interne, sub pretextul începerii anchetei, se trecuse la torturarea şi smulgerea de declaraţii arestaţilor de către: Niculescu Ştefan, Brânzaru, Sepeanu Tudor, Dulgheru Mişu, Pompilian, Lazarovici, Năstăsescu, Sfetcovici, Weiss Ludovic, Stupineanu, Mihalcea Constantin şi alţii, sub îndrumarea maiorului magistrat lorgu Popescu, care fusese delegat să conducă ancheta şi să întocmească referatul de trimitere în judecată.

Pe Bulevardul Elisabeta continua confruntarea manifestanţilor cu cordoanele din divizia „Tudor Valdimirescu", coordonate de un căpitan Bosânceanu, şi de-abia pe la ora 7 seara va ajunge acest „faţă în faţă" la Liceul Lazăr".

Între timp arestările continuau în Bucureşti, fiindcă grupuri de manifestanţi ajunseseră în Ferentari, cartierul Tei şi Giuleşti.

Reprezentantul american în Comisia Aliată de Control din România, Schuyler, referitor la 8 noiembrie 1945, scria: „... Observatorii mei au estimat că în jurul orei 11 a.m. se adunaseră aproximativ 15.000 de oameni... Mulţimea a păstrat ordinea, scandând pentru «Rege şi Ţară» şi agitând pancartele, cam până la prânz. Tot atunci, un număr de camioane pline cu poliţişti şi civili înarmaţi cu pistoale şi bâte au pătruns în piaţă şi au început să încercuiască oamenii. Atitudinea oamenilor s-a schimbat imediat. S-au ridicat pumni şi au fost schimbate insulte. Atunci, poliţiştii şi civilii au coborât din camioane şi au început să facă arestări, au izbucnit bătăi, s-au tras focuri de armă... Mai multe camioane au fost răsturnate şi li s-a dat foc. Trupele din jurul pieţii au deschis focul, la început în aer, apoi direct în mulţime... Cei aflaţi în arest erau duşi la cazărmile soldaţilor, unde erau bătuţi sau torturaţi şi forţaţi să semneze «mărturisiri» care implicau pe Maniu şi pe Brătianu. În seara aceea Stevenson şi cu mine l-am îndemnat pe Susaikov să organizeze imediat o şedinţă a Comisiei, pentru a discuta tulburările ce au avut loc... Avându-l drept sprijin pe Stevenson, l-am îndemnat pe Susaikov să înfiinţeze o comisie mixtă formată din americani, britanici şi sovietici, care să facă un raport complet cu recomandările privind atitudinea pe care Comisia Aliată de Control ar trebui să o adopte pentru a preveni orice repetare a acesteia... La câteva zile Susaikov a spus că-mi respinge sugestia pe motiv că ea ar însemna un amestec inoportun în problema României... A mai spus că avea încredere deplină în guvern, care va lămuri problema prompt şi corect... "

În „Memoriu", diplomatul Roy M. Melbourne, membru al Misiunii americane în România, martor al evenimentelor, memoriu pe care l-a trimis în aceeaşi zi la Washington, a relatat desfăşurarea aproape ca mai sus, cu mici diferenţe la ore subliniind că „la ora 11.30 piaţa arăta ca o mare de oameni care se întindea pe jos în Calea Victoriei, cât vedeam cu ochiul; puţin înainte de prânz, dinspre Ministerul de Interne s-au tras puternice rafale de arme, iar două persoane care au venit să mă informeze mi-au spus că incidentul a fost provocat de demonstranţii care încercau să salveze un grup de circa 100-200 de persoane, care fuseseră înconjurate de jandarmi şi duse în clădirea Ministerului de Interne... Din clipa aceea, timp de două ore s-au tras cu intermitenţe focuri de către soldaţi şi jandarmi care păzeau clădirea Ministerului de Interne... Mulţimea de lângă Ministerul de Interne era împrăştiată periodic de focurile de armă care se trăgeau din clădire... Privind de la hotel, am văzut trecând un băiat cu capul însângerat, iar pe la 12 şi jumătate, un poştaş împuşcat în braţ de focurile ce se trăgeau din Ministerul de Interne... Doi factori m-au frapat mai mult: 1, evidenta sinceritate şi spontaneitate, entuziasmul populaţiei faţă de Rege şi 2. populaţia s-a descurcat destul de bine în faţa tirurilor de armă, ca şi când veniseră în piaţă cu scopul declarat de a se apăra..."

În Jurnalul generalului Constantin Sănătescu, fostul prim-ministru, pe 8 noiembrie se menţionează că „pentru a împiedica această manifestaţie de simpatie, comuniştii au apărut în câteva camioane ca să împrăştie lumea. S-au produs ciocniri, s-au schimbat focuri de armă. Ofiţeri anglo-americani au fost martori la această scenă şi au declarat că toată dezordinea a fost provocată de comunişti". Iar pe 12 noiembrie menţionează înmormântarea a doi comunişti omorâţi pe 8 noiembrie. „Guvernul le-a făcut funeralii naţionale... discursuri transmise la radio, în care se atacă partidele Maniu şi Brătianu, responsabile de dezordinile de la 8 noiembrie, zic comuniştii. Mare Falsificare a adevărului! Spre seară apar pe ziduri şi tramvaie afişe mari, prin care comuniştii cer dizolvarea partidelor de dreapta."

Provocarea incidentelor de la 8 noiembrie 1945 a avut ca scop dezlănţuirea campaniei împotriva lui Maniu şi Brătianu, care trebuiau eliminaţi din viaţa politică, din dispoziţia Moscovei, pentru că din cauza lor nu aveau cale liberă comuniştii din România în intenţia lor de a o transforma în gubernie rusească.

Manifestaţii pentru sărbătorirea zilei Regelui Mihai au avut loc în mai toate oraşele ţării, dar cele mai mari s-au desfăşurat la Timişoara, Cluj, Iaşi, Ploieşti, Brăila, Craiova, Giurgiu, Galaţi.

A doua zi, pe 9 noiembrie, V. Dekanozov se adresa tovarăşului Lavrişcev: „ Trebuie să dăm în presă lămuririle noastre privind acest incident, diferit de comunicatele provocatoare ale presei anglo-americane, Elaboraţi un proiect împreună cu tov. Palgunov."

Pe 10 noiembrie, s-a întrunit Consiliul Frontului Naţional Democrat, unde Vasile Luca a condus discuţia, manifestându-şi ura împotriva opoziţiei şi acuzând:

„Reacţiunea, înfrunte cu MANIU şi BRĂTIANU, au ales ziua Regelui ca să arunce toate forţele lor într-o demonstraţie uriaşă, folosind sentimentul monarhic al poporului. Acţiunea a fost pregătită în toată ţara, ca un fel de rebeliune. E clar că totul a fost mobilizat şi sprijinit de americani şi englezi şi demonstraţia a fost făcută şi în vederea sosirii în ţară a lui Ethridge. Prin aceasta partidele politice au trecut direct la acte teroriste, anarhice şi la rebeliune înarmată... S-a găsit în sânul guvernul o atitudine absolut nejustificată de slăbiciune... a eliberat pe fascişti din lagăre, n-a făcut nici un fel de epurare. Aşa se explică că ieri, la o serie de ministere, funcţionarii au părăsit lucrul şi au participat la acţiune contra guvernului... Degeaba avem masa, dacă aparatul de Stat, funcţionarii şi armata ne sabotează de jos până sus şi iau parte la asemenea demonstraţii... de la cei arestaţi reiese că erau pregătiţi, că au fost înarmaţi, plătiţi pentru acţiuni antisovietice de partidele «istorice» pe care nu le putem socoti ca partide de ordine. Şi noi socotim ca pe aceste fapte să se facă un mare proces politic, pe baza Iezilor existente pentru «rebeliune, ceată înarmată cu săvârşirea de omor» şi trebuie să fie condamnaţi... separat să cerem dizolvarea acestor două partide... Guvernul trebuie să facă un protest împotriva amestecului reprezentanţilor anglo-americani în demonstraţia antiguvernamentală... Noi nu suntem de părere - căci nu este acum oportun - să ne apucăm să clarificăm cu Regele. Ignorarea faţă de un Rege e cea mai bună metodă ca să fie uitat, dar trebuiesc atacaţi toţi susţinătorii lui. La înmormântarea de luni să facem o formidabilă demonstraţie, să arătăm cine e cu Guvernul şi cine sunt acei bandiţi care au făcut să cadă atâtea victime... Demonstraţia va fi de protest şi va cere desfiinţarea partidelor «istorice»... "

Aceste acuzaţii împotriva partidelor „istorice" le-a început Vasile Luca după 1944, odată cu revenirea din Rusia, al cărei cetăţean devenise, şi a cerut condamnarea la moarte a lui Iuliu Maniu. Dar nu peste mult timp s-a întâmplat ca tovarăşii lui să descopere că fusese agentul Siguranţei şi să-i facă un proces pentru sabotarea economiei naţionale, arestându-l, după executarea „tovarăşului" Pătrăşcanu şi să-l condamne şi pe el la moarte, pe 14 octombrie 1954. Comutându-i-se pedeapsa în m.s.v., l-au ţinut în condiţii ceva mai bune, în mijlocul „istoricilor", la Râmnicu Sărat. Şi a murit tot în mijlocul „istoricilor", pe 27 iulie 1963 la Aiud, unde fusese dus după moartea lui Ion Mihalache.

La această întâlnire a Consiliului Frontului, după ce Luca i-a subliniat importanţa, a luat cuvântul şi preşedintele guvernului, Petru Groza, care la indicaţia lui Luca, de a acţiona unitar în F.N.D., a răspuns de la început referitor la 8 noiembrie:

„...După părerea mea vina principală o purtăm noi şi în special F.N.D. care pur şi simplu nu funcţionează pe ţară... dincolo de Carpaţi e inexistent. La mine, la Deva mi se scrie că suntem inexistenţi, că e o totală debandadă. Şi am fost la faţa locului şi am constatat şi eu acelaşi lucru... Am fost la Deva şi i-am întrebat dacă s-au strâns vreodată împreună. Niciodată... Am fost la Deva iar şi a fost şi Pătrăşcanu. Nici o iniţiativă, nici un contact... Aceasta e realitatea... De ziua Victoriei, ţăranii au venit în coloane uriaşe. Echipele de muncitori le tăiau mereu coloana. Portretul meu e inexistent, şi asta la mine acasă... La Făgăraş vor să dea Frontul Plugarilor de o parte, deşi sunt bine organizaţi. La Severin am schimbat comisia de administrare a averilor grănicereşti. între candidaţi, cei din Frontul Plugarilor n-au fost propuşi. Rezultatul - un groaznic dezastru - a intrat toată pleava. În general, se observă că F.N.D. e inexistent..."

Dacă Vasile Luca îi eticheta pe cei din rândul partidelor istorice ca „bandiţi şi derbedei", primul-ministru îi considera pe cei din F.N.D. „pleava societăţii".

Este interesantă mărturia generalului Schuyler Cortland Van Rensselaer despre primul-ministru, după discuţia avută cu el pe 11 ianuarie 1946:

„... Nici dl Harriman, nici eu nu am fost satisfăcuţi în privinţa sincerităţii sale. El a continuat să se plângă că nu era o marionetă şi, în acelaşi timp, să explice dificultăţile poziţiei sale într-o ţară sub ocupaţie străină şi supusă unor termeni duri de armistiţiu... L-am părăsit pe primul ministru cu sentimentul că este un pungaş experimentat de neclintit. Trebuie însă să admit că m-a făcut să-l îndrăgesc puţin pentru că mi-a arătat foarte clar că nu aştepta de la mine să cred tot ce spusese".

Maiorul Iorgu Popescu a fost împuternicit să facă anchetarea celor peste o mie de arestaţi în cursul zilei de 8 noiembrie 1945, şi care se găseau în Ministerul de Interne, Prefectura Poliţiei Capitalei şi Cazarma Regimentului de Grăniceri. Pe lângă aceştia s-a extins anchetarea fruntaşilor politici ai partidelor de opoziţie, încercându-se să se arunce vina organizării incidentelor din Piaţa Palatului Regal asupra lor.

Partidul Naţional-Ţărănesc a dat un prim comunicat pe 12 noiembrie, subliniind că vina incidentelor aparţine guvernului, care încă în cursul nopţii adusese trupe din divizia „Tudor Vladimirescu" în perimetrul Pieţii Palatului Regal. De asemenea, a subliniat că „agenţi comunişti şi organe ale poliţiei, atacau, loveau şi arestau oameni care strigau „Trăiască Regele", pe care îi duceau în curtea ministerului. „... un agent cu capul descoperit a ieşit din curtea Ministerului de Interne şi urcându-se pe scara unui autocamion a făcut semn celorlalte să-l urmeze. Coloana de maşini a pornit peste manifestanţi, călcând pe unii iar muncitorii izbeau publicul cu răngi de fier... " De asemenea, sublinia că în toată ţara au avut loc manifestaţii pentru Rege şi a cerut Comisie Aliate de Control să instituie o anchetă asupra tuturor împrejurărilor în care s-au petrecut asasinate şi rănirea populaţiei.

Partidul Naţional-Liberal a pregătit un Memoriu pentru a-l înmâna lui Mark Ethridge, trimisul preşedintelui S.U.A., pentru a face raport asupra situaţiei din România şi Bulgaria şi în care preciza că Partidul Comunist Român a început să exercite teroarea morală şi fizică asupra tuturor adversarilor, încă din primele zile ale guvernării generalului Constantin Sănătescu. A arătat persecuţiile la care sunt supuşi, arestările, sediile partidelor de opoziţie fiind invadate de poliţie şi NKVD, ocuparea tipografiilor partidelor de opoziţie, înscenări de procese membrilor partidelor, ameninţarea funcţionarilor cu epurarea dacă refuză să se înscrie în formaţiile procomuniste „un arsenal complet de mijloace de teroare morală şi fizică". Şi încheia precizând că „Teroarea comunistă se continuă în România şi ea îmbrăţişează din ce în ce mai multe categorii de cetăţeni. "

Presa comunistă nu înceta atacurile, bineînţeles împotriva lui Iuliu MANIU şi Constantin Dinu BRĂTIANU, scriind printre altele: „Mârşavi susţinători şi promotori ai huliganismului moşieresc, ucigaşi ai muncitorimii şi duşmani neîmpăcaţi ai libertăţilor şi drepturilor poporului. "

Bulgaria în situaţie similară

După intrarea trupelor sovietice în Bulgaria s-a format un Front Patriotic, care a dezarmat poliţia şi jandarmeria, creând posibilitatea terorii exercitate de comunişti.

În această atmosferă a venit din exil G.M. Dimitrov, care a început reorganizarea Partidului Agrarian. Comuniştii au început să-l atace, calificându-l drept agent englez.

În faţa unei astfel de campanii murdare, G.M. Dimitrov s-a exilat în Statele Unite ale Americii, fiind înlocuit la conducerea Partidului Agrarian cu Nikola Petkov, care se narea că este mai docil, încercând să colaboreze cu comuniştii. Dar în zadar, fiind din ce în ce mai marginalizat. După Conferinţa de la Potsdam, din august 1945, N. Petkov a trecut la atac. Văzându-se lipsit de puteri în guvern. Împreună cu social-democratul Costa Lulcev a demisionat din Frontul Patriotic, în locul lor intrând colaboraţioniştii din cele două partide. Bazându-se pe sprijin anglo-american, motivând lipsa condiţiilor de libertate, au reuşit să obţină amânarea alegerilor de la 26 august 1945 la 18 noiembrie. Continuându-se teroarea împotriva lor, opoziţia a hotărât să nu participe la aceste alegeri. Protestele lor, împletindu-se cu ale opoziţiei din România, au făcut ca să vină la faţa locului delegatul american, chiar în perioada când în România avusese loc sângeroasa zi de 8 noiembrie.

Un nou comunicat al P.N.Ţ. Amestecul grosolan al U.R.S.S. în afacerile interne ale României

„În legătură cu evenimentele petrecute în Capitală la 8 noiembrie, în urma cărora partidului nostru i se impută atitudini ireverenţioase la adresa mari, noastre vecine U.R.S.S. şi demonstraţii antisemite.

Biroul P.N.Ţ. în şedinţa ţinută sub preşedinţia dlui Iuliu Maniu şi în prezenţa domnilor dr. N. Lupu, Mihai Popovici şi Ion Mihalache,

Constată cu bucurie netemeinicia acestor zvonuri, manifestarea depăşind obiectul ei de a aclama cu entuziasm numele Majestăţii Sale Regele.

Biroul este adânc îndurerat că în legătură cu aceasta s-au întâmplat accidente dureroase, care au avut ca rezultat pierderi de vieţi, a căror vină o poartă exclusiv guvernul, care le-a provocat şi care a avut de datorie ca să menţină ordinea, fără vărsări de sânge.

Biroul găseşte prilejul de a accentua că de douăzeci şi cinci de ani politica P.N.Ţ. a fost în mod constant caracterizată de năzuinţa de a realiza o prietenie sinceră şi cât mai strânse raporturi cu U.R.S.S., năzuinţă încoronată de succes chiar prin actul de la 23 august 1944, iniţiat de P.N.Ţ. şi conducătorii lui.

De asemenea, P.N. Ţ. a combătut în mod energic orice tendinţă de antisemitism, chiar în vremurile cele mai critice, luând în apărare pe cei persecutaţi.

Bucureşti, 12 noiembrie 1945"

Între timp, Ion Burcă, subsecretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, în comentariile făcute în legătură cu evenimentele petrecute la 8 noiembrie, precizase că vina aparţine lui Teohari Georgescu, care a trimis camioanele cu muncitori, deşi Tătărăscu îl sfătuise să nu intervină.

Petru Groza, după Conferinţa de la Potsdam, care a provocat şi declararea grevei regale, la sfaturile lui Susaikov de a rezista, a devenit mai dur şi a preconizat dezlănţuirea teroarei împotriva P.N.Ţ. şi P.N.L. Astfel, în şedinţa de guvern din 17 noiembrie 1945, el cerea ca să se ia măsurile cele mai drastice împotriva partidelor istorice care au declanşat manifestarea din 8 noiembrie.

Pe 18 noiembrie, Agenţia sovietică „Tass" publica o relatare a corespondentului de la Bucureşti cu privire la mitingurile din România, subliniind că la sfârşit s-a cerut printr-o rezoluţie arestarea lui Iuliu Maniu şi Const. Dinu Brătianu şi dizolvarea celor două partide

Fiind întrebat de V.G. Dekanozov (vicecomisar al Departamentului Afacerilor Externe al U.R.S.S.) şi de I.Z. Susaikov (general colonel), locţiitorul preşedintelui Comisiei Aliate de Control în România a confirmat că aceste mitinguri au fost organizate de F.N.D., în urma răspândirii unor manifeste ţărăniste şi liberale, prin care se da vina pe guvern şi Partidul Comunist, pentru evenimentele din 8 noiembrie.

Susaikov a spus că nu a dat sfaturi, dar că a discutat cu Dej şi Pauker problema evenimentelor din 8 noiembrie şi şi-a exprimat părerea despre necesitatea de a explica esenţa acestor evenimente, pentru a demasca în ochii maselor „partidele istorice" ca partide extrem de reacţionare şi pentru a-i îndepărta de Maniu şi Brătianu pe cei care îi urmează orbeşte. Cei doi interlocutori au primit „sugestia" şi au spus că vor acţiona în această direcţie.

Această comunicare a fost făcută de A. Lavrişcev lui V.M. Molotov pe 29 noiembrie.

Dar generalul Susaikov n-a pomenit nimic despre intervenţia reprezentanţilor Angliei şi al Statelor Unite, făcută în ziua de 8 noiembrie, pentru convocarea Comisiei Aliate de Control şi discutarea situaţiei din acea zi.

Situaţia de completă vasalitate a României faţă de U.R.S.S. era subliniată şi în telegrama lui Burton Y. Berry, reprezentantul politic al Americii la Bucureşti, din 26 noiembrie 1945, în care printre altele spune: „Partidul Comunist în România este aproape în întregime creaţie sovietică. Este condus de persoane de etnie neromânească şi duce o politică ce nu-şi află baza în tradiţia românească ceea ce sporeşte aici tensiunea şi rezistenţa... Gh. Tătărăscu pare a fi samsarul care vinde complet România ruşilor... Groza şi Tătărăscu sunt complet aserviţi Rusiei în acţiunea de predare a României în mâinile unei armate de ocupaţie care dictează mai rău decât armata germană... Subliniez gravitatea situaţiei României şi faptul că ţara a fost înghiţită din punct de vedere economic, că poporul e din ce în ce mai deziluzionat, moralul lui este tot mai scăzut şi că, dacă noi nu trecem la aplicarea principiilor pe care le-am enunţat deja, singurul rezultat este împingerea acestor oameni spre comunism, care le repugnă." (citat din „Istoria Politică a României" de Stelian Neagoe, pag. 333-334).

De fapt, această situaţie de teroare aşternută peste ţară a fost găsită de către Mark Ethridge, emisarul preşedintelui american, care a sosit în acea perioadă în România. El a stat de vorbă cu peste o sută de persoane din diferite categorii şi a reţinut aprecierea unui membru al guvernului că Partidul Comunist nu reprezintă decât maximum 10% şi că o nouă dictatură s-a instaurat în locul celei răsturnate la 23 august 1944, căutând să-şi legalizeze poziţia.

În acea perioadă, un lot de peste 300 de persoane, în majoritate elevi şi studenţi au fost eliberaţi din închisori, aducând mărturii zguduitoare nu numai asupra implicăm guvernului în desfăşurarea incidentelor din Piaţa Palatului Regal, dar şi asupra tratamentului inuman îndurat în beciurile Prefecturii Poliţiei Capitalei şi Ministerului de Interne, unde s-au produs lucruri îngrozitoare, din cauza anchetatorilor. O parte din aceste mărturii au ajuns şi în posesia delegatului american.

De asemenea, Mark Ethridge s-a întreţinut timp îndelungat pe 26-28 noiembrie cu Iuliu Maniu şi Ion Mihalache.

Parchetul Curţii Marţiale a Corpului II armată numise un grup de magistraţi, care să ancheteze arestaţii din 8 noiembrie şi să audieze fruntaşii politici pentru a îndeplini dispoziţiile guvernului. Magistraţii erau sub conducerea căpitanului Iorgu Popescu şi printre ei se mai numărau: Radu Soare, Adrian losif, Nicolae Ghica, Nicolae Manoliu, I. Purdel, Ion H. Săvulescu şi Ion Cristoveanu.

Ancheta în legătură cu 8 noiembrie a fost făcută de guvern, care era şi judecător, si nu de Comisia Aliată de Control, aşa cum ceruseră şi P.N.Ţ. şi reprezentanţii Angliei şi S.U.A.

Pe 20 noiembrie, în urma declaraţiei făcute la Parchetul Militar, conducerea P.N.Ţ. a întocmit un memoriu semnat de Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Mihai Popovici, dr. Nicolae Lupu şi Ştefan Mihăiescu, prin care se făcea istoricul celor petrecute cu acea ocazie şi în concluzie se spunea:

„Nu s-au găsit la vreun membru al partidului nostru arme sau orice alte instrumente cu care să fi putut săvârşi o agresiune.

Nu se va putea dovedi vreodată că noi am ordonat, am tolerat ori am cunoscut vreo intenţie agresivă din partea unui partizan - oricât de obscur - îndreptată contra autorităţilor, a unei puteri străine sau a unei rase..."

Separat, Iuliu MANIU a făcut o declaraţie Parchetului Militar, în 58 de puncte, din care extragem ideile principale:

- Eu, în ziua de 8 noiembrie 1945 am stat toată ziua, fără întrerupere la locuinţă.

- Nu am văzut nici un fel de manifestaţie...

- Într-adevăr, sunt convins că dragostea Ţării faţă de Regele nostru este unanimă. Credinţa mea este că această dragoste trebuie să se manifeste tot aşa cum suntem datori să arătăm credinţa şi dragostea noastră, faţă de Atotputernicul Dumnezeu, spre mărirea Căruia se ridică sute de mii de biserici, cu toate că se ştie că lumea creştină se închină cu dragoste în faţa aşezămintelor creştineşti. Oamenii sunt datori să-şi arate dragostea, mai ales când Guvernul dă dovezi atâtea de lipsa sa de respect faţă de M.S. Regele Mihai I.

- Pentru ziua de 8 noiembrie 1945 n-am cerut nici un fel de permisiune pentru vreo întrunire, fiindcă n-am avut intenţiunea să ţinem.

- N-am ţinut nici un fel de întrunire, nici în aer liber şi nici în săli închise, cu toate că într-o decizie a dlui general Susaikov se spune că meetingurile sunt libere.

- Mă solidarizez cu şefii de sectoare şi de circumscripţii P.N.Ţ., în măsura în care deciziile au fost luate, în conformitate cu ordinele şi instrucţiunile date de mine si de conducerea de partid.

- Din informaţiile primite lucrurile s-au petrecut în modul următor: când lumea manifesta paşnic şi liniştită, deodată au apărut în Piaţa Palatului opt-zece camioane, umplute cu muncitori gălăgioşi, având la îndemână pietre şi drugi de fier şi au început a circula în spirale, cu nemaipomenită brutalitate, printre manifestanţi, anume cu intenţiunea ca să tulbure manifestarea, până în acel moment atât de paşnică şi patriotică.

- Evident că organele oficiale de partid susţinătoare ale guvernului, spre marea mea surprindere, au făcut tocmai contrariul decât ceea ce trebuia să facă, adică să ia şi ele parte la manifestarea pentru Rege şi să năzuiască a menţine ordinea. Deci, rog Parchetul Militar ca să îndrepte cercetările sale asupra acestei împrejurări, ascultând ca martori pe Preşedintele şi Secretarul Uniunii Patriotice şi pe proprietarii camioanelor, care au pricinuit nenumăraţi răniţi şi morţi... Sunt informat că însuşi Preşedintele Consiliului de Miniştri a fost scandalizat când a aflat de prezenţa camioanelor între manifestanţi şi a dat ordin ca aceste camioane să fie îndepărtate imediat, dar n-a fost ascultat. Cer să fie audiat Preşedintele Consiliului de Miniştri în această chestiune.

- Nu este adevărat că s-au pronunţat lozinci antisovietice. Membrii Partidului nostru ştiu că partidul nostru şi în special eu, încă din 1919, am preconizat ideea reluării raporturilor normale cu Rusia Sovietică. În care scop am trimis un reprezentant să trateze această problemă... că Nicolae Titulescu a dus tratative cu reprezentanţii Rusiei Sovietice... că dl Titulescu a fost scos din guvern de dl Tătărăscu, care era adversarul ideii de colaborare cu Rusia.

- Dacă este adevărat că au murit numai din cei din afara P.N.Ţ. şi P.N.L., este cea mai evidentă probă că membrii P.N.Ţ. n-au luat parte la atacurile şi la acţiunile de care sunt învinuiţi.

- N-am cunoştinţă că evreii au fost prinşi, linşaţi în strigăte de lozinci şi jefuiţi, ori că s-au spart şi jefuit vitrinele unor magazine.

- Eu mă aşteptam ca toate organele Statului şi toate organizaţiile politice care susţin guvernul să ia parte la manifestaţie şi chiar să amorseze manifestarea sentimentelor patriotice. Toată nenorocirea acelei zile s-a produs tocmai prin împrejurarea că organele administrative şi organizaţiile politice susţinătoare ale guvernului au primit instrucţiuni ca să împiedice manifestarea pentru Rege. Dovada cea mai evidentă, pentru această afirmaţie a mea, este că în oraşele din provincie, unde organele administrative, politice şi partidele guvernamentale nu au încercat să împiedice manifestarea, ci din contră, au participat, nu s-a întâmplat nici o tulburare şi nici incidente neplăcute sau sângeroase... În schimb în Capitală, în urma procedurii
revoltătoare a organelor poliţieneşti şi a formaţiunilor comuniste de partid, s-au întâmplat nenorociri fără pereche în viaţa noastră politică de până acum. Au avut interese anumite grupări politice ca manifestarea pentru Suveran să nu se petreacă în linişte şi în cadre sărbătoreşti. Dovadă este circulara Apărării Patriotice.

- Partidul Naţional-Ţărănesc, precum am accentuat în repetate rânduri, n-a organizat nici un fel de manifestaţie, ci din contră, a refuzat categoric să organizeze. De altfel, că în România nu este libertate, că nici nu sunt respectate drepturile civile şi politice, nu mai este nevoie să documentăm noi, nici în viaţa internă şi nici în străinătate, fiindcă este îndeobşte cunoscut; acest fapt îl ştiu şi îl publică toţi corespondenţii din străinătate prin gazete şi radio. Lucrurile îndeobşte cunoscute nu mai trebuiesc dovedite. Regret nespus că organele executive ale guvernului, prin
procedura lor incalificabilă, au dat o nouă dovadă despre aceasta, tocmai în ziua onomastică a M.S. Regele şi s-a dezvăluit în mod inutil cu un prilej atât de mult văzut de toată lumea. Manifestări antiruseşti, antisemite sau fasciste n-au avut loc.

- N-am nici o cunoştinţă şi nici nu cred că este adevărat că masele au încercat să ocupe autorităţi publice. Ar fi trebuit să fie curat nebuni aceia care s-ar fi gândit la aşa ceva...

- N-am cunoştinţă că opinia publică, prin zvonuri false şi interpretarea unor atitudini, ar fi pregătită în credinţa că P.N.Ţ. şi P.N.L. ar fi sprijinite de o parte din reprezentanţii misiunilor străine.

- Nu este adevărat că am avut echipe, sau particulari informatori, care să mă încunoştinţeze despre decursul manifestaţiei.

- N-am cunoştinţă că a fost un cuvânt de ordine, fie al P.N.Ţ, fie al P.N.L, ca fruntaşii să se ascundă.

- N-am cunoştinţă că unele persoane se ascund la chemările Justiţiei. Dacă sunt astfel de persoane, se întâmplă desigur nu pentru a ieşi din calea Justiţiei, ci pentru că este îndeobşte cunoscut că la Siguranţă şi la Poliţie, adesea sunt persoane bătute şi, probabil, evită s-o păţească şi ei ca mulţi alţii.

- Pentru motivul că socotesc organele guvernului şi partidele care susţin guvernul vinovate pentru dezordinile şi nenorocirile care s-au petrecut la 8 noiembrie 1945, în consecinţă nu credeam că organele subordonate regimului vinovat vor putea face o cercetare obiectivă. Pentru aceasta am făcut memoriu cerând ca Comisia Inter-Aliată de Control să facă cercetările.

- Este firesc că după 8 noiembrie 1945, aflând despre întâmplările dureroase care s-au petrecut, m-am silit să găsesc adevărata stare a lucrurilor şi «modul» cum ele s-au petrecut. Am rămas revoltat de procedura ilegală, pe care am putut-o constata, şi de schingiuirile şi arestarea la care au fost supuşi unii membri ai partidului nostru. Era de datoria mea. Rezultatul la care am ajuns este cuprins în răspunsurile date la întrebările anterioare şi dacă este nevoie îl voi specifica la vremea sa.

- Ce s-a întâmplat la P.N.L. nu ştiu, în ceea ce priveşte partidul nostru, acesta a respectat strict înţelegerea făcută cu dl Constantin Brătianu.

- Partidul posedă osebite obiecte şi mărturii doveditoare despre cele afirmate de mine în cele de mai sus şi la timpul oportun le voi prezenta.

- Învinuirile ce le aduc sunt specificate în cele expuse mai sus, care se pot rezuma în următoarele:

- S-au descărcat arme din partea organelor Statului, fără somaţiile reglementare.

- S-au dat ordine de a se împiedeca manifestaţia, fără o comunicare oficială că manifestaţia pentru Rege este oprită.

- Au fost cetăţeni bătuţi şi schingiuiţi, fără motiv legal.

- Au fost cetăţeni nevinovaţi reţinuţi, zile şi săptămâni, în arest fără decizie legală de reţinere.

- Chiar instrucţii s-au făcut la ordinul Ministerului de Interne şi în prezenţa unor persoane ce aparţin organizaţiilor politice care susţin guvernul şi care în prezent sunt numite în funcţii poliţieneşti.

- Că în prezenţa organelor poliţieneşti au fost lăsate să intre în Piaţa Palatului Regal, 8-10 camioane şi să circule neregulamentar, cu vădită intenţie de a strivi oamenii şi a tulbura ordinea, şi în consecinţă, manifestaţia pentru Rege, şi aceasta la ordinul unor organizaţii politice care susţin Guvernul.

În declaraţia anterioară, am afirmat că, de la 6 martie 1945 până în prezent, ţara geme într-un regim de teroare. Regimurile de teroare se manifestă prin spiritul în care se conduc afacerile publice ale Statului, prin modul de procedare în ce priveşte desprinderea Puterii de Stat şi prin măsura în care se respectă, sau nu se respectă, libertăţile şi drepturile cetăţeneşti şi mai ales prin felul în care conducătorii Statului se menţin la putere. Regimul actual s-a înstăpânit prin mijloace neobişnuite. M.S. Regele Mihai a fost forţat să admită un guvern impus de o putere străină, fiind însuşi lipsit de puterea executivă. Armata dezarmată, jandarmeria şi poliţia în bună parte desfiinţate iar muncitorimea scoasă la permanente manifestări în scop de terorizare.

- În consecinţă, partidele din opoziţie nu se bucură de libertăţile politice si cetăţeneşti. Manifestarea opiniei publice este oprită. Ziarele opoziţiei sunt oprite Adunările nu se pot ţine. Ele nu se permit şi chiar cele permise sunt adesea împrăştiate... Este un film întreg de acte care sunt săvârşite fără nici o urmare, din partea organelor poliţieneşti şi din partea unor persoane ce aparţin partidelor adverse... În cazul de faţă avem de a face cu o manoperă odioasă, anume pentru a compromite opinia publică a Ţări şi partidele adverse regimului de azi. "

Atacurile împotriva lui Maniu continuau în presa comunistă, iar „Scânteia" din 28 noiembrie, nemaiavând ce să inventeze, îl calomniază pe Iuliu Maniu printr-un anume Tudor Savin drept „complice cu imperiul habsburgic, cu Hitler şi Antonescu, având intenţia de vânzare a Ardealului". În aceeaşi zi, M. Ethridge părăsea Bucureştiul.

Şi tot acum, după ce fuseseră eliberaţi, la două săptămâni după 8 noiembrie, circa 200-300 de tineri, în majoritate din lipsă de probe, maiorul procuror Iorgu Popescu întocmea un referat prin care hotăra ca 188 de persoane să fie trimise la Jilava şi că „ urmează cercetările pentru stabilirea gradului de culpabilitate al fiecăruia şi descoperirea şi determinarea organizatorilor şi iniţiatorilor manifestaţiei". Aceasta însemna încă ţinerea sub presiune şi aşteptarea dispoziţiei de la Moscova. Aceasta va veni după punerea în aplicare a hotărârilor Conferinţei tot de la Moscova, din 26 decembrie 1945. De-abia pe 12 ianuarie 1946, acelaşi Iorgu Popescu va întocmi un alt „referat" prin care concluziona asupra a încă 371 de persoane: „Suntem de părere că este cazul a se clasa cauza privitoare a învinuiţilor de mai sus din lipsă de dovezi".

Afacerea 8 noiembrie se va încheia de-abia la 28 aprilie 1946, când va fi eliberat Mihai Tarţia, preşedintele Tineretului Naţional-Ţărănesc pe ţară.

Epilogul acestei afaceri murdare soldată cu morţi, răniţi şi peste 1.000 de arestaţi a constat în arestarea şi condamnarea, pe parcursul a şapte ani a multora dintre iniţiatorii şi schingiuitorii de la 8 noiembrie 1945, implicaţi în fel de fel de „afaceri" necurate specifice regimurilor comuniste cu „tovarăşi de drum": Teohari Georgescu (iniţiator), Iorgu Popescu (omul ce justifica înscenarea) şi a anchetatorilor schingiuitori: Mişu Dulgheru, Gheorghe Bulz (mort la Aiud), Constantin Mihalcea, Constantin-Turli Niculescu şi mulţi alţii dintre ei, întâlniţi prin închisorile comuniste.