“Primiţi pe soldaţii
acestei armate cu încredere. Naţiunile Unite ne-au garantat independenţa ţării şi neamestecul în treburile noastre interne...
" (Din Mesajul regal citit la ora 22 la radio)
După acest eveniment s-a telefonat la Direcţia Jandarmeriei ca să fie aduşi
cei trei paraşutişti din operaţia „Autonomus"
pentru a discuta cu Regele. S-a hotărât ca lt. col. Niculescu Ştefan cu dl Chastelain să plece cu un avion la
Istanbul, pentru a face cunoscută ieşirea României din
război şi a lua legătura cu cei doi emisari. Plecarea a avut loc în jurul orei 5 dimineaţa.
Aproape de ora două dimineaţa, generalul Gerstenberg, comandantul aviaţiei germane din România, a primit telegrama generalului Friessner (comandantul Grupului de Armate Ucraina Sud) prin care se transmitea ordinul lui Hitler:
„Camarila trădătoare să fie arestată imediat, iar o eventuală revoltă va fi
reprimată."
La 6.30 dimineaţa pe 24 august, trupele germane au căutat să forţeze
intrarea în Bucureşti, dar nu au reuşit. La acea oră Iuliu Maniu sosise la
Palatul Regal, cam la 2 ore după ce Regele
plecase - şi înaintea plecării lui cei arestaţi au fost duşi în Vatra Luminoasă sub paza lui Emil Bodnăraş.
În timp ce se întreţinea cu cei ce erau acolo şi-l propusese pe Rică
Georgescu ca ministru subsecretar de Stat al
Ministerului Economiei Naţionale şi Finanţe şi continua discuţia cu Ivor Porter asupra înţelegerii pe care ar fi trebuit să o
aibă englezii pentru trimiterea a 2.000 de paraşutişti, s-a auzit o explozie în
curtea Palatului şi ferestrele s-au zguduit. Toţi s-au
aplecat, numai Iuliu Maniu a rămas drept în picioare, nemişcat şi cu ochii pe fereastră a spus că nemţii au aruncat bombe mici „ dar
apărarea antiaeriană fiind în mâna lor, nu
se vor lăsa până nu vor distruge clădirea."
Să fi fost spre ora
10.30 dimineaţa când s-a înteţit bombardarea Palatului, în acelaşi timp cu mitralierea.
S-a găsit soluţia ca să
se evacueze cu toţii în subsolul Băncii Naţionale, pentru a se putea lucra cu
guvernul şi a se lua măsuri în consecinţă. De la ora 4 dimineaţa România se afla în stare de război cu Germania
care-şi încălcase angajamentele luate de către autorităţile
competente.
După 24 de ore de la
arestarea Antoneştilor, Radio Bucureşti comunica la ora 10: „Comandamentul german, încălcându-şi angajamentul, a trecut la atacarea în aer şi de pe uscat a oraşelor şi unităţilor
militare române". În cursul zilei de 24 august au fost atacate obiective în Capitală, avion după avion, la interval
de 5 minute, iar pe timpul nopţii 24/25, de patruzeci de ori.
Clădirea mică a Palatului a fost distrusă
şi în rest Palatul a suferit mari stricăciuni - şi nu numai Palatul Regal.
Ministrul de Externe, Gr. Niculescu-Buzeşti, a trimis o telegramă Ambasadei
române de la Ankara, prin intermediul căreia ruga să fie
încunoştinţate cele trei puteri aliate şi, de asemenea, informarea
tuturor ambasadelor României.:
„...astăzi, 23 august, MS
Regele a demis Guvernul mareşalului Antonescu numind ca Preşedinte al Consiliului de miniştri pe generalul Sănătescu.
Noul guvern are un caracter de uniune
naţională, din el făcând parte, ca miniştri fără portofoliu, şefii
celor patru partide care au constituit Blocul Naţional Democraţi [...] ministru
de externe: Gr. Niculescu-Buzeşti. Noul guvern are intenţia de a semna armistiţiul imediat şi de a contribui cu toate
forţele ţării la eliminarea de pe întreg teritoriul român a germanilor. Dat fiind că evenimentele prevăzute
pentru sâmbătă 26 august, s-au realizat astăzi, rog a cere aplicarea imediată a
măsurilor reclamau prin telegrama mea
de astăzi pentru ziua de sâmbătă."
Într-un discurs ţinut pe 25 august, ministrul de Externe sovietic V. M.
Molotov a repetat declaraţia făcută pe 2 aprilie 1944: „U.R.S.S.
nu are de gând să dobândească vreo parte din
teritoriul român sau să schimbe ordinea socială existentă în România."
Ziarul „France-Soir" din data de vineri 25 august 1944 anunţa trei
evenimente deosebit de importante pentru Aliaţi:
1. Sus, pe prima
pagină cu litere mari: PARISUL A FOST ELIBERAT.
2.
Jos, dreapta cu aceleaşi litere: ROMÂNIA
A CAPITULAT. Regele Mihai a anunţat că poporul său se alătură
Aliaţilor.
3.
Jos, în stânga: TRUPELE ALIATE AU OCUPAT MARSILIA.
Importanţa ieşirii din război a României era covârşitoare. Deschidea drumul
eliberării Balcanilor fără a fi nevoie de debarcarea
Aliaţilor - dar se făcea cu sacrificiile româneşti - şi,
cel mai important lucru după estimarea specialiştilor străini, s-a scurtat războiul cu
şase luni.
În aceeaşi zi de 25 august, Secretarul general al Partidului Naţional-Ţărănesc
făcea cunoscut şefilor de organizaţii că:
„Blocul Naţional Democrat a respins în modul cel mai categoric oferta de adeziune a grupărilor personale ale d-lor Gh. Tătărăscu şi M. Ralea,
vinovaţi pentru sprijinul acordat dictaturii
exregelui Carol II."
Pentru revenirea la o viaţă politică normală, Iuliu Maniu a trimis o
circulară tuturor organizaţiilor, pe data de 1 septembrie, prin care spunea:
„... Evenimentele anilor din urmă m-au convins şi mai mult că existenţa
şi afirmarea partidelor politice este o
necesitate absolută pentru dezvoltarea conştiinţei naţionale, pentru afirmarea demnităţii cetăţeneşti şi pentru dovedirea unităţii
naţionale.
Aceleaşi evenimente mi-au
întărit convingerea că principiile şi metodele Partidului Naţional-Ţărănesc sunt cele care pot îndruma mai bine naţiunea
română pe calea evoluţiei sănătoase şi pot conduce statul român în mod
desăvârşit spre ţinta dorită: satisfacerea
exigenţelor sociale, culturale şi economice ale neamului romanesc. Conduşi de această convingere şi însufleţiţi de vitalitatea
neîntreruptă a Partidului Naţional-Ţărănesc, care,
împotriva tuturor încercărilor de stânjenire şi o persecuţiilor, a continuat să existe, de o sută de ani în ramura sa
ardeleană şi de multe decenii în
celelalte provincii, am hotărât, în baza deplinelor puteri primite de la comitetul nostru central executiv "... şi prevedea o serie de măsuri cu caracter de organizare temeinică
şi de moralizare a cadrelor partidului.
Continuând punerea în
evidenţă a programului şi principiilor de care era călăuzit partidul
Naţional-Ţărănesc, vom lua cunoştinţă de program, prin expunerea lui Ion Mihalache în „Statul ţărănesc" din octombrie
1944, şi despre ideologia lui prin expozeul
făcut în faţa tineretului universitar pe 18 iulie 1945.
Până atunci, să aruncăm o privire asupra desfăşurării vieţii politice,
plecând de la Manifestul Blocului Naţional Democrat" publicat pe 27
august, la care coautor a fost şi Iuliu Maniu şi unde se spunea, printre
altele:
“... Ţara noastră nu trebuie să plătească crima acestui război în care a
fost târâtă fără voie. Cu ţara sfâşiată, cu
oraşele distruse, cu pământul patriei jefuit de ostile hitleriste, cu libertăţile publice desfiinţate, poporul românesc a sângerat de trei ani
în cel mai nebunesc şi cel mai zadarnic
război...
Istoria nu face daruri nimănui. Am luptat împotriva aliaţilor noştri de
ieri, care ne-au ajutat să întregim ţara. Plătim
azi greşeala noastră prin jertfe grele. Prin hotărârea ce am luat, prin
atitudinea nouă ce am adoptat îndreptăm astăzi această greşeală.
Pacea nu trebuie să ne găsească de partea celor care ne-au vândut hotarele,
ne-au încălcat şi ne-au secătuit ţara. Trebuie să ştergem de pe fruntea noastră
orice urmă de cârdăşie cu hitlerismul şi să ne
întoarcem spre adevăratul nostru destin.
Pe pământul Franţei răsună paşii armatelor eliberatoare. Italia deşteptată
se leapădă de dictatura fascistă. În
Iugoslavia, în Cehoslovacia, în Polonia şi Grecia, popoare prietene suferă şi luptă cu armele împotriva ocupaţiei străine şi pentru triumful unei
vieţi paşnice şi neobidite. Toată istoria noastră ne cheamă lângă aceste
neamuri martire. Cu ele am împărţit cândva
victoria de la 1918 împotriva imperialismului german, cu ele vrem să împărţim mâine bucuria eliberării..."
În aceste condiţii, de ridicare a Europei împotriva imperialismului german
care ne sfârtecase ţara, noi voiam să mai rezistăm pe linia Focşani-Galaţi.
SEMNAREA ARMISTIŢIULUI.
AI NOŞTRI... CONTRA NOASTRĂ
Din Cairo s-a comunicat că Armistiţiul va fi semnat la Moscova, de Molotov împreună cu ambasadorii SUA şi Marii Britanii şi delegatul roman.
Delegaţia română a plecat
la Moscova, formată din Lucreţim Patraşcanu (conducătorul delegaţiei), generalul Dămăceanu, Ghiţă Pep şi Christu. Lor
urma sa li se alăture Constantin Vişoianu şi Barbu Ştirbei, veniţi de la Cairo. Pe 28
şi 29 delegaţii românii ajunseseră la
Moscova.
Începe atitudinea duplicitară a lui Lucreţiu
Pătrăşcanu.
1. Pe 30 august s-a adresat printr-o scrisoare lui Molotov: “în scopul
asigurării propice discutării libere a problemei privind România independent de mandatul meu oficial de şef al delegaţiei şi pentru a avea
puterea redactării unor rapoarte despre situaţia politică din
ţară, vă rog sa-mi trimiteţi unul din colaboratorii dvs., pentru a stabili legături directe şi neoficiale. În faţa
celorlalţi membri ai delegaţiei, el va fi prezentat drept o cunoştinţă
personală. Acest contact ar trebui să fie stabilit, dacă e posibil, până la
începutul activităţi delegaţiei noastre.
Vă voi rămâne recunoscător dacă mi-aţi facilita o întâlnire cu unul dintre
membrii grupului român din Moscova, Ana Pauker sau Luca Laszlo... "
În timpul primirii
delegaţiei române, pe 31 august, la ora 22.05 Molotov le-a spus:
„Armistiţiul va intra în vigoare din clipa
semnării lui. Este de dorit, bineînţeles, ca
armistiţiul să fie semnat cât mai repede, dar deocamdată, această acţiune mai
întârzie încă. Este necesar să fie stabilite condiţiile armistiţiului, iar
părţile participante la
tratative trebuie să se pună de acord asupra acestor condiţii. În ceea ce priveşte poziţia părţii sovietice, ea va
respecta declaraţiile sale făcute anterior."
2. Lucreţiu Pătrăşcanu, în conversaţiile purtate pe 1 septembrie cu A.I.
Vîşinski care era prim-locţiitor al comisarului pentru
Afaceri străine, făcuse unele declaraţii: „...
El (Pătrăşcanu) consideră necesar să explice, mai întâi, motivele
intrării Partidului Comunist din România în
blocul guvernamental şi ale acordului său de a face parte, în calitate de reprezentant al P.C., din delegaţia pentru
încheierea armistiţiului. Aceasta se datorează,
în special, dorinţei Partidului Comunist de a limita influenţa exercitată de Maniu şi Brătianu, care se situează pe
poziţii ostile faţă de Uniunea Sovietică. Maniu şi
Brătianu rămân adversari ai apartenenţei Basarabiei la Uniunea Sovietică, în acţiunile lor persistă puternica
influenţă anglo-americană. Partidul Comunist din
România îşi propune, ca obiectiv principal, mobilizarea forţelor poporului pentru lupta împotriva germanilor şi
asigurarea unei colaborări paşnice cu Uniunea Sovietică.
Acceptul Partidului Naţional-Ţărănesc şi Naţional-Liberal
(Maniu şi Brătianu) pentru colaborarea cu comuniştii se explică prin dorinţa lor de a folosi Partidul Comunist în
propriile lor interese, de a lua, cum s-a
exprimat Pătrăşcanu, castanele din foc pentru burghezie cu mâinile
comuniştilor. Pătrăşcanu a declarat
că el nu este diplomat şi nu-şi imaginează clar ce are de făcut. Vă rog să-mi oferiţi sfaturile d-voastră..
Trebuie să vă previn că între delegaţii români sosiţi, se face simţită
opinia conform căreia guvernul sovietic intenţionează să formuleze condiţii
mai grele în raport cu cele înaintate
Mareşalului Antonescu. Între delegaţi se află, de exemplu, Pop, o creatură a lui Maniu, care exprimă exact orientarea şi opiniile lui Maniu.
Acest Pop a iniţiat o discuţie împotriva
semnării armistiţiului şi pentru reîntoarcerea delegaţiei în ţară." (din „Misiunile lui A.I. Vîşinski în
România", pag. 69/70)
Pe data de 12 septembrie s-a semnat „Convenţia de Armistiţiu" la
Moscova, pe baza propunerilor celor trei Aliaţi, dintre care cel
american şi englez au tăcut şi au vorbit
numai când aprobau punctul de vedere sovietic. Plata despăgubirilor de război în
valoare de 300 milioane de dolari a însemnat o sarcină foarte grea, în
condiţiile ţării jefuite şi cu seceta grozavă ce s-a abătut peste noi.
Legat de Armistiţiu este foarte importantă discuţia avută în Consiliul de
miniştri, stenografiată în zilele de 15-16 septembrie 1944
şi care a fost publicată în DOCUMENTE despre 23 august.
După expunerea textului
semnat, Iuliu Maniu a mulţumit delegaţilor care au fost la Moscova şi a
precizat:
“constat că Aliaţii nu au respectat
înţelegerile de la Cairo, unde s-au făcut înţelegeri precise, baza acestor condiţii era fixată în şase puncte, care
conţineau unite asigurări foarte
precise pentru România şi noi când am făcut armistiţiul şi trimis comisia la Moscova am fost de credinţă că
aceste stipulaţiuni vor respectate[…
]. Vedem o situaţie extrem de grea, în special pentru noi care am Iucrat atâta vreme spre a putea ajunge acest scop
de a avea armistiţiu de acord cu Naţiunile
Unite. Comisia a acceptat
acest text de armistiţiu fiindcă nu putea face altceva. Erau
într-o situaţie într-adevăr tragică: Armistiţiul declarat, de Axă, lupta armata rusă în cooperare cu noi pentru
dezrobirea Ardealului. Evident au trebuit
să accepte aceste puncte, care multe reprezintă o adevărată capitulaţie, nu un contract liber de armistiţiu..."
Referitor la punctul 3 din Armistiţiu, care prevedea punerea la dispoziţia
trupelor aliate de înlesniri pentru libera mişcare şi
acordarea concursului prin mijloacele de comunicaţie şi pe
cheltuiala noastră, pe pământ, pe apă şi în aer, s-au purtat discuţii fiind
situaţia gravă pentru economia ţării. Prin lărgirea căilor ferate de la Iaşi la
Ploieşti şi de la Cernăuţi la Focşani s-a
paralizat orice trafic românesc în partea de est a Ţării. De asemenea, au fost închise liniile secundare ce merg spre
munte. Situaţia economică va fi
gravă, în pragul iernii, fiind ameninţaţi cu înfometarea.
La acest capitol,
Iuliu Maniu a făcut remarca şi a întrebat dacă este vorba să punem la dispoziţie Aliaţilor mijloacele de
transport ale statului, ale armatei, ori şi mijloacele de transport ale particularilor. Şi punerea la dispoziţie a mijloacelor armatei însemna limitarea folosirii armatei noastre. A
primit confirmarea că mijloacele de transport
ale Crucii Roşii şi ale armatei au fost luate de ruşi. Ministrul Agriculturii
îi adusese la cunoştinţă că nu mai poate răspunde pentru situaţia din
agricultură, pentru că i-au luat boii, caii, trăsurile, tractoarele. Şi a rugat
ca aceste probleme să fie puse în
comisii.
Lucreţiu Pătrăşcanu,
după aceste chestiuni de lămurire a situaţiei, a sărit ca ars şi a replicat: „Există un vinovat pentru că România nu a încheiat
armistiţiul pe baza armistiţiului din
aprilie şi acel vinovat sunteţi dv. domnule Maniu... ". Iuliu Maniu a
urmărit imediat să pună la punct adevărul: „Nu s-a făcut această lovitură atunci, fiindcă domnii comandanţi ai mai
multor unităţi mi-au adus la cunoştinţă şi
mie şi celorlalţi mai înalţi că nu se poate face acţiunea [... ]. Nu România este de vină
că am făcut armistiţiu acum [...] am fost într-o situaţie groaznică [...] nu ni s-a răspuns din partea Aliaţilor
şapte săptămâni. Şi după aceea s-a
răspuns: Faceţi pe puterea dv. proprie că noi nu putem face nimic - şi s-a făcut pe putere proprie [...]. Şi a trebuit să găsim momentul cel
mai potrivit. Pe câtă vreme nici de la Italia, nici de la Franţa nu au cerut să
facă acţiune pe puteri proprii, ci au cerut să facă acţiune când
erau Aliaţii acolo cu forţele lor... "
Prin intervenţia lui Gr. Niculescu-Buzeşti arată că pe 20 iulie au semnat
Blocul comuniştii şi numai la 24 august ruşii ne-au anunţat
că vor semna armistiţiul pe baza celor 6 puncte: „D-ta.
dle Pătrăşcanu când ai mers la Moscova cunoşteai aceste gestiuni. Desigur că nu puteai face altceva şi nu dăm răspunderea pe alţii.
Răspunderea este a Aliaţilor că nu şi-au respectat cuvântul."
Iuliu Maniu în timpul
discuţiilor a mai intervenit în apărarea demnităţii româneşti:
„Mai am o chestiune pe
care vreau s-o subliniez. În acest armistiţiu se vorbe de germani, de unguri, de evrei şi de multe şi multe lucruri. Dar nu se
vorbeşte de lucru esenţial pentru noi: ce se
întâmplă cu românii noştri din Basarabia... Dom - comunişti au venit la mine la un moment dat să-mi
propună să facem un fel de legătură patriotică - şi atunci nu s-a făcut
din cauza mea, recunosc. Pentru că eu insistam la
dumnealor ca între ţintele acestui bloc patriotic să fie numită şi chestiunea
Basarabiei şi Bucovinei şi am insistat pe acest lucru şi am spus că nu posibil să inaugurăm o acţiune de stat care nu are între ţintele sale
câştigare Basarabiei şi Bucovinei. Dumnealor nu au vrut acest lucru şi din
cauza aceasta nu s-a făcut... După acest
incident, ne-au venit propuneri provocate din partea Aliaţilor în care am
fost încunoştinţaţi în mod definitiv, fără posibilitatea de a discuta că Basarabia şi Bucovina, în forma hotarelor din
1940, trebuie să rămână Rusiei si atunci
a trebuit să mă supun acestei hotărâri a acestor trei state... şi am făcut
Blocul în iulie pentru realizarea
celorlalte scopuri mari. Aceasta nu înseamnă că noi ne dezinteresăm de partea
neamului românesc care este în afară de hotarele noastre de acei fraţi ai noştri, de acelaşi sânge cu noi,
pe care vitregia soartei la un moment dat
i-a despărţit de noi. În acest corp al armistiţiului nu se vorbeşte nimic de
Basarabia şi Bucovina, decât în
sensul că rămân în posesia Rusiei. Dacă nu se vorbeşte ce s-a întâmplat cu
fraţii noştri de acolo, se vorbeşte în schimb despre ce s-a întâmplat cu evreii
din România sau care pot să vină în România. Alta este chestiunea românilor din Basarabia. Dacă vor începe a urmări, a
închide şi aresta pe românii de acolo care
au votat în 1918 unirea Basarabiei cu noi, atunci noi cu ce conştiinţă primim
acest lucru? Naţiunea română şi statul român au ajuns în situaţii foarte grele
în trecut, dar conducătorii au ştiut
să găsească accente trebuitoare şi în acele momente grele şi triste... Trebuie să se ştie că sufletul
nostru sângerează şi, în al doilea rând, că avem conştiinţa vie că trebuie să ne îngrijim de fraţii noştri care
sunt în afară şi să vedem ce
intenţii au ruşii cu fraţii noştri din Basarabia şi Bucovina, fiindcă am fost
colegi de parlament cu Halipa, cu Pelivan şi nu ne vine bine să vedem că sunt aruncaţi în închisori sau loviţi pentru ceea ce au
făcut acum 25 de ani... "
Dar Lucreţiu Pătrăşcanu iar a ieşit la atac împotriva celor doi şefi de
opoziţie care s-au luptat împotriva dictaturilor, şi a acuzat pe faţă:
„Timp de ani de zile s-a dus cea mai ticăloasă propagandă de aparatul
nazist: s-a făcut din prezenţa Armatei Roşii un lucru de oroare;
copiii vor fi sfârtecaţi, femeile vor fi
siluite, satele şi oraşele vor fi distruse... tot ceea ce mintea omenească imagina ca grozăvie a fost înfăţişat ca
perspectivă, în ceea ce priveşte prezenţa Armatei Roşii. S-a creat în poporul român o stare de panică, care a
facilitat excesele şi nu le-a
împiedicat... Aici mă adresez în special domnului Maniu şi dlui Brătianu. Nu s-a intervenit ca acestei panici să i să pună
capăt, cu toată autoritatea Partidului Naţional
-Ţărănesc şi a Partidului Liberal, pentru că cuvântul d-lui Maniu şi al dlui Brătianu, în zilele de panică, ar fi adus foarte
mult bine României. Acest cuvânt nu s-a spus. Domniile lor ar fi trebuit
să ia atitudine... "
Şi Iuliu Maniu i-a răspuns, după cum merita:
„Învinuirea nu este
întemeiată. Am făcut tot ce s-a putut face. Adevărat că nu am făcut tot ceea ce doream... Noi am militat ani de-a rândul ca să înlăturăm
acea iluzie, care există împotriva Naţiunilor Unite, din cauza
prezenţei Rusiei Sovietici. România avea o neîncredere, să zicem
tradiţională... Am arătat că alianţa făcută cu Axa este o catastrofă şi
că singura mântuire era alipirea la Aliaţi, la Naţiunile Unite.
Am produs un sentiment
de linişte şi înainte de a fi sosit armatele ruseşti aici. Prin urmare, o
atitudine care, înşelată, în opinia publică românească ar fi urmat o dezavuare,
a noastră şi în special a mea...S-a întâmplat mai
mult decât spunea dl Pătrăşcanu. Conducătorii oficiali ai armatei sovietice au declarat oficial, şi în conversaţiunile particulare, că
ei vin în România ca trupe de ocupaţie, într-o
ţară duşmană... în faţa acestei atitudini a lor, nu puteam face noi manifestări de dragoste şi manifestări de amiciţie când
ei fac manifestări evidente nu numai de
duşmănie, dar chiar de ofensă... În afară de acestea, dacă ar fi fost aşa cum
spune dl Pătrăşcanu - că nu au fost excese din partea anumitor soldaţi ruşi, fiindcă în orice armată din lume se
găsesc şi elemente fără conştiinţă - n-aş fi spus nimic. Dar când
însăşi conducerea supremă şi Comandamentul
Suprem militar şi când unităţile organizate ruseşti fac acte inadmisibile, atunci ce putem noi face? Las că...
răspunsul la protestele noastre era că sunt în ţară ocupată... Ştiţi cum
au pus mâna pe toate vasele noastre şi au făcut unele acte până acolo, încât un amiral a trebuit să se împuşte, s-a
sinucis, pentru că au fost făcute acte umilitoare care dezonorează...
Ei bine, în asemenea condiţii, cum poţi dta aştepta ca noi să facem osanale
de dragoste şi prietenie... ? Când sate ale noastre sunt aprinse, când
prăpădesc averi de miliarde, când comandamentul rus
nu primeşte pe membrii guvernului şi evacuează sate întregi, ce vrei dta să facem? Manifestări de dragoste şi iubire?...
Oricât ar fi raţiunea politică de clară şi de calmă, sunt anumite
sentimente care nu pot fi predominate fără ca să nu
ne supunem atunci la acte de umilinţă şi la o rupere totală de publicul românesc. Noi cu publicul românesc trebuie să
trăim; noi cu lumea românească trebuie să ne aşezăm viitorul...
Dar un lucru putem şi noi cere, după aceste întâmplări, să nu se ceară de
la noi explozii de bucurie şi explozii de
osanale... Ai fi făcut dta, te întreb domnule Pătrăşcanu... pe toată răspunderea dumitale, fără a întreba pe cineva, pe
nici un membru de partid, nici comitetul
executiv, nici delegaţia, nici chiar pe cei mai buni prieteni, ceea ce am făcut eu: ca să dau telegramă la Cairo şi să mă oblig
să fac armistiţiu?...
Eu am făcut-o, fiindcă
eram convins că trebuie făcut acest lucru şi fiindcă contam pe prietenia
camarazilor mei... Eu nu mă duc ca dl Antonescu cu nemţii, care s-a dus fără nici un fel de precizare, fără nici o
promisiune, fără nici un fel de stipulare. Nu puteam face aceasta. De ce? Fiindcă eu nu m-am născut ieri. Eu nu
trăiesc în opinia românească de ieri, nici de alaltăieri. Eu nu am venit în
viaţa publică româncă ca un copil
sărac, ci conducător al Transilvaniei, recunoscut de Regele României şi proclamat de opinia publică întreagă
din acea regiune. Şi atunci trebuie să am în sufletul meu o conştiinţă de
răspundere şi de tradiţie... În tot cazul, în ceea ce priveşte viitorul,
eu mi-am dat încă de 7-8 ani seama... desemnează situaţia. Viitorul
nostru este legat de bunăvoinţa, de prietenia cu Rusia Sovietică... Cât pentru viitor, n-am decât o dorinţă: să reuşim, abnegaţie şi cu sănătate de
nervi, să păstrăm relaţiuni bune cu Naţiunile Unite şi în special cu Rusia Sovietică... Multe pagube vom avea, dar n-avem
ce face (Dacă Dumnezeu ne-a aşezat aici,
trebuie să ţinem seama de contingenţe"...
Dinu Brătianu a spus în
această şedinţă a Consiliului de Miniştri, răspunzând dlui Pătrăşcanu, că a
fost solidar cu dl Maniu:
„...Când a venit
momentul greu pentru ţara noastră, nici eu nu puteam să fiu decât alături de dl Maniu, fiindcă am fost convins de patriotismul să neţărmurit, de suferinţele pe care le îndură, pentru că toate durerile
Ardealului se repercutau în sufletul domniei sale. A reprezentat Ardealul în
modul cel mai conştient şi deosebit. Dsa este o personalitate incontestabilă în
Ardeal şi pot să spun că şi în ţara
românească. Dar, vă închipuiţi dv. Că un om ca Dsa, care a fost dat afară de
acolo, care şi-a pierdut averea în Ardeal, care în locul unde s-a născut nu mai poate să vină, vă închipuiţi că a trebuit să-şi calce pe
inimă ca să poată merge mai înainte şi ce
curaj a avut să nu descurajeze... Până în ultimul moment,
domnul mareşal n-a vrut să înţeleagă că putea să ajute cu ceva această acţiune pe care o duceam. Din contră, a contracarat-o. Şi a trebuit să
lucrăm împotriva lui mai mult decât contra nemţilor din ţară. Devenise un
instrument prea orb în mâna lor..."
O subliniere trebuie făcută. Comunistul Pătrăşcanu s-a dus la Moscova nu
pentru a susţine interesele ţării în legătură cu
armistiţiul, ci pentru ca în conversaţiile particulare să-i „toarne" pe cei ce-l ajutaseră în toate felurile să
iasă la suprafaţă în propriul lui partid şi
să câştige „bunăvoinţa" rusă. De acolo a revenit cu o virulenţă demnă de un sclav mângâiat de stăpânul ce-i arată biciul şi angajat alături
de asupritori a căutat să divizeze partidele de opoziţie şi să
transforme ţara într-o „gubernie" rusească.