CĂDEREA FRONTULUI ŞI ACTUL DE LA 23 AUGUST 1944

În cursul zilei de 23 august frontul s-a prăbuşit. Ruşii, prin capul de pod stabilit la Tighina, au dat peste cap Corpurile 4 şi 6 de armată.

Mareşalul Antonescu era mereu pe front, la comandamentul de la Bacău, unde a aflat de căderea oraşului Roman în mâna ruşilor. De aici a hotărât retragerea pe linia Focşani-Nămoloasa-Galaţi, începând din noaptea de 22/23 august.

„Dacă se înlătură panica, sunt toate şansele de reuşită..." a completat Mareşalul.

În discuţia pe care a avut-o în cursul după amiezii cu generalul neamţ Friessner, la Comandamentul german de la Slănicul Moldovei, i-a spus acestuia:

„Dacă frontul Moldovei se prăbuşeşte, dramul spre Balcani este deschis... Există încă 160 de batalioane cu oameni instruiţi, dar nu sunt arme, de aceea frontul nu are

destule rezerve..."

Mareşalul s-a înapoiat seara de pe front şi a avut loc o convorbire cu ministrul german K. Clodius, de faţă fiind şi generalul Ion Pantazi, căruia i-a spus că angajamentele Reichului pentru garantarea frontului din Moldova nu au fost ţinute, iar România se va vedea silită să ia în consideraţie încheierea unui armistiţiu, deoarece situaţia militară şi economică nu-i permite să reziste singură ofensivei sovietice. L-a rugat să transmită conţinutul acestei discuţii.

În cursul serii, Mihai Antonescu a venit la Rege în audienţă şi, după două ore de discuţii, i-a spus că el va lămuri în două zile situaţia cu Mareşalul, pentru a se hotărî

ce este de făcut.

Frontul era prăbuşit. în Basarabia trupele ruseşti înaintau spre Cogâlnic, iar în Moldova au ocupat Vasluiul şi se apropiau de Bârlad. în cursul acestei zile de 22 august, Mareşalul era hotărât să continue rezistenţa pe linia Focşani-Nămoloasa-Bârlad.

În noaptea de 22 august, aproape două ore a stat de vorbă Ion Mihalache cu Mareşalul Antonescu, căruia i-a spus că armatele germane au intrat în anarhie şi că armatele ruseşti vin peste noi, că germanii au pierdut războiul. I s-a replicat:

„Luaţi-vă răspunderea, aţi făcut un război nenorocit; consecinţele trebuie trase fără întârziere cât timp cuţitul nu este încă înfipt; nimeni în ţară nu vi se va împotrivi. Nu d-voastră trădaţi. Germanii au trădat. Ei se obligaseră să acopere Nistrul. Acum ei cer să-i apere armata română pe Carpaţi..."

Comandantul Armatei a IV-a şi-a anunţat demisia printr-o telegramă. Ultima noapte, 22/23 august, a hotărât ca acţiunea să aibă loc pe 26 august, iar lista cu noul guvern urma să o dea Iuliu Maniu, miercuri 23 august. In dimineaţa de 23 august, la Preşedinţie sosiseră două telegrame:

- una de la Ştirbei, care anunţa că „Aliaţii nu dispun de nici o forţă aeropurtată pentru a fi transportată la Bucureşti şi că ei ne invită să ne adresăm Sovietelor pentru acceptarea armistiţiului şi să avem toată încrederea în ele. "

- prin cea de-a doua, Cretzeanu informa pe Antonescu că turcii nu intră în război, rămânând pe mai departe neutri, şi nici nu-şi pot lua nici un rol de mediator între noi şi Aliaţi, pentru o eventuală ieşire din război.

La Snagov, în jurul orei 10, Mareşalul a convocat un Consiliu de miniştri, în care a discutat situaţia frontului şi hotărârea luată de a se retrage trupele pe linia fortificată Focşani-Galaţi...

La 11,30, Mihai Antonescu a anunţat pe generalul Sănătescu că la ora 15,30 va veni cu Mareşalul să vadă pe Rege. La Palat se ştia că situaţia era foarte gravă pe front. Colonelul Nicolae Dragomir comunicase că nemţii dăduseră directive să se retragă în Carpaţi.

Intre timp, la 9,30, generalul Sănătescu fusese rugat să treacă pe la Dinu Brătianu, care i-a comunicat că George Brătianu va fi primit în audienţă de Mareşal la ora 12, pentru a insista în numele Blocului să încheie armistiţiu. In caz de refuz, i-a spus generalului Sănătescu că numai un guvern militar poate fi alcătuit în vederea semnării armistiţiului.

După ce Antoneştii şi-au anunţat audienţa la Rege, Sănătescu s-a dus la Iuliu Maniu să-i anunţe acest lucru, pe care-1 socotea foarte important. Discutând ce va fi de făcut în cazul că Mareşalul refuză semnarea armistiţiului sau îşi dă demisia, a rămas că numai un guvern de militari poate fi pus în loc.

George Brătianu a stat în audienţă circa o jumătate de oră şi i-a transmis că, pentru încheierea armistiţiului, va fi susţinut de şefii partidelor din Bloc. Mareşalul a cerut o hârtie scrisă în acest sens şi George Brătianu a promis că o va aduce până la ora 15. S-a înapoiat la Dinu Brătianu, unde s-au întâlnit doar trei şefi ai opoziţiei, Lucreţiu Pătrăşcanu fiind de negăsit. Ei l-au împuternicit să le comunice Antoneştilor acordul lor şi că redactarea acestuia se va face în cursul zilei. La ora 15 i s-a comunicat lui Mihai Antonescu că poate să folosească în faţa Regelui acest asentiment al opoziţiei.

În jurul orei 16 au început discuţiile în Casa Mică a Palatului. Generalul Sănătescu a relatat cum s-au petrecut lucrurile:

„«- Care este situaţia, domnule Mareşal, a întrebat Regele.

- Disperată, majestate. Frontul este străpuns şi în Moldova şi în Basarabia.»
După obiceiul Mareşalului, în continuare începe tot el să atace (făcând răspunzătoare de acest dezastru armata, care nu mai vrea să lupte, şi aceasta din cauza agitaţiei oamenilor politici şi lăsând chiar să se înţeleagă că şi Regele cu mine (Sănătescu) avem parte de vină, căci am stat de vorbă cu oamenii politici, pe care i-am încurajat în acţiunea lor). Regele are răbdare să-1 lase să-şi verse focul şi profitând de o pauză, pune întrebarea:

«- Ce trebuie să facem? Nu credeţi că este momentul a încheia armistiţiul, fie dumneavoastră, fie un alt guvern?

- Se poate să cerem şi armistiţiul, însă să mai aşteptăm două zile, căci trebuie şa vină nişte răspunsuri de la Ankara şi Madrid, a intervenit Mihai Antonescu.

- Ce intenţionaţi să faceţi, domnule Mareşal? a întrebat Regele.

- Vom încerca să rezistăm pe frontul fortificat Focşani-Oancea-Bolgrad.

- Cu ce? a întrebat generalul Sănătescu, întrucât lucrările de fortificaţii nu sunt gata şi trupele germane şi române ce se retrag nu vor fi în stare să ocupe aceste poziţii, fiindcă se retrag în mare dezordine.

-Cu batalioanele de recruţi, zice Mareşalul, pe care le-am trimis acolo, şi cu alte trupe ce vor veni din interior. De altfel, dacă nu vom reuşi să oprim inamicul pe această linie, ne vom retrage în munţi şi vom încerca să mai rezistăm, nu putem părăsi pe germani.»

La acest răspuns categoric, Regele s-a sculat în picioare şi, fără să rostească o vorbă, le-a întins mâna şi a ieşit afară... Antoneştii au rămas în picioare discutând cu generalul Sănătescu...

La scurt timp şi-a făcut apariţia maiorul Anton Dumitrescu cu patru soldaţi, care au procedat la arestarea Antoneştilor.

Într-o oră totul se terminase."

Scenariul identic cu arestarea lui Moussolini de către Regele Italiei.

Se lucrase după cum prevăzuse Iuliu Maniu în discuţia cu Constantin Sănătescu „... să-i ceară în faţa d-voastră să demisioneze, iar dacă se opune să-l aresteze pe loc şi să procedeze imediat, la fel, cu colaboratorii săi mai apropiaţi; pentru aceasta, d-voastră, ca militar, împreună cu ceilalţi ofiţeri credincioşi Regelui, ştiţi ce aveţi de făcut, n-am să vă învăţ eu ce măsuri trebuie să luaţi; eu, cu Dinu Brătianu şi cu celelalte partide din Bloc vă asigurăm sprijinul politic al întregii Ţări; restul vă priveşte pe d-voastră şi pe Rege."

Scrisoarea lui Iuliu Maniu adresată Preşedintelui Tribunalului Poporului în legătură cu evenimentele de la 23 August 1944

„Domnule Preşedinte,

Din presa de azi aflu cu mirare că depoziţia mea în ziua de 11 mai a.c, dată în faţa tribunalului Poporului, privitoare la întâmplările din ziua de 23 august 1944 şi împrejurarea că am afirmat că nu ştiu ce s-a discutat în ultima audienţă pe care mareşalul Antonescu a avut-o la M.S. Regele, este interpretată în mod greşit. Astfel presa guvernului interpretează că aş fi străin de întreaga acţiune de la 23 august 1944. Deoarece nu vreau să se strecoare această eroare în aprecierea onoratului Tribunal al Poporului, vă rog să binevoiţi a lua act că înţelesul depoziţiei mele, în conformitate cu realitatea este următorul:

1. Tendinţa mea şi a partidului meu, manifestată prin memorii, manifeste, adunări, întruniri, propagandă şi alte atitudini publice, precum şi prin pregătirea spiritului armatei, a fost înlăturarea grabnică a regimului lui Antonescu şi încheierea armistiţiului cu Naţiunile Unite, a căror concretă pregătire s-a făcut prin repetate consfătuiri clandestine, care se ţineau atât în diverse întruniri secrete, cât şi în şedinţele nocturne de !a Palat în prezenţa Majestăţii Sale.

2. în afară de această acţiune internă menită să pregătească opinia publică românească, am întreprins şi am condus, pentru reuşita loviturii de la 23 august 1944 o întinsă acţiune pe plan extern, încă din toamna anului 1940, prin intermediul prietenilor mei Gr. Nicolescu-Buzeşti şi inginer V. R. Georgescu şi cu ajutorul trimişilor mei din străinătate.

Prin desfăşurarea acestei acţiuni s-au obţinut condiţiunile de armistiţiu stabilite la Cairo, pe care eu personal le-am acceptat în numele Partidului Naţional-Ţărănesc la dorinţa exprimată de reprezentanţii celor trei guverne aliate.

Evenimentele de la 23 august 1944 au fost, deci, urmarea logică şi rezultatul direct al acţiunii partidului nostru încoronată prin hotărârile înţelepte şi energice ale Majestăţii-sale, Regelui.

3. Asupra celor petrecute în ziua de 23 august 1944, eu am fost audiat la Tribunalul Poporului ca martor şi nu ca istoriograf sau organizator. Sub povara jurământului, eu nu puteam mărturisi decât faptele ştiute de mine direct. Am fost întrebat ce ştiu despre ultima audienţă de la Palat a mareşalului Antonescu şi am precizat că nu pot da relaţiuni, nefiind martor ocular. Cât priveşte participarea mea la punerea concretă în aplicare a loviturii de la 23 august 1944, nu am fost întrebat.

În cazul când mi s-ar fi pus această întrebare aş fi constatat, pentru deplina clarificare a acţiunei, că amănuntele loviturii le-am discutat în repetate întâlniri cu M.S. Regele, de a forma eu guvernul. Nu am acceptat, motivând că, fiind vorba de aplicarea armistiţiului, operaţie prin esenţă militară, era necesar ca preşedintele Consiliului să fie un militar. Am consimţit însă să intru în guvern ca ministru fără portofoliu, spre a da colorit politic şi popular guvernului.

Despre arestarea mareşalului Antonescu am fost informat deodată cu ceilalţi conducători ai partidelor din Blocul Democratic, imediat după săvârşirea ei, adică în ziua de 23 august 1944, la orele 17,30, prin dl dr. Aurel Leucuţia, de către dl mareşal al Palatului, Mocioni Stârcea. într-un apartament al locuinţei dlui A. Leucuţia se aflau, în acel moment, reprezentanţii Blocului Democratic, în frunte cu dl Pătrăşcanu şi Titel Petrescu, care aşteptau rezultatul loviturii de stat şi chemarea la Palat.

4. În zorii zilei următoare, dl Gr. Nicolescu-Buzeşti m-a anunţat, prin dl Leucuţia, că germanii pregătesc atacul împotriva Capitalei, rugându-mă să mă prezint imediat la Palat.

În dimineaţa de 24 august 1944, fiind la Palatul Regal de la orele 6, am contribuit, împreună cu membrii noului guvern, aflaţi în Palat, la luarea măsurilor pentru respingerea coloanelor germane ce se îndreptau spre Capitală, deci la întoarcerea armelor împotriva foştilor «aliaţi» ai ţării: aceasta în timp de nemţii bombardau Palatul Regal, pricinuind morţi şi răniţi, jertfe ale nerespectării obligaţiilor de onoare germane. Am stat în Palatul Regal, care era obiectivul de căpetenie al avioanelor germane, în tot timpul bombardamentului.

Vă rog, domnule preşedinte, să binevoiţi a dispune ca aceste precizări să fie alăturate declaraţiilor mele din 11 mai a.c, pe care le completează.

Primiţi, vă rog, domnule preşedinte, asigurarea consideraţiunii mele.

IULIU MANIU"

Din scrisoarea lui Ion Mihalache adresată Tribunalului Poporului pe 12 Mai 1946

„O convorbire între dl Mareşal şi subsemnatul (Ion Mihalache), în primăvara 1944, după dezastrul frontului, la locuinţa din Băneasa a lui Antonescu.

La un moment dat, dl general, foarte agitat, oferă dlui Maniu să-şi ia răspunderea.

Dl Maniu: «Mi-aţi mai oferit de două ori.»

Dl Antonescu: «Nu de două ori, ci de cinci ori; şi dumnealui», adică prin mine (fusese ceva vag).

Eu am stăruit ca acest lucru să fie imediat lămurit.

Dl Maniu a arătat atunci că chestiunea a fost precizată în scris între d-sa şi dl Antonescu, ca să nu mai poată fi discuţii şi interpretări eronate.

Şi dl Maniu a repetat, încă o dată, că e gata să accepte dacă i se face posilibilă pregătirea terenului.

«- Cum înţelegi d-ta pregătirea terenului», a întrebat dl Antonescu.

Dl Maniu a precizat că este necesar contactul cu aliaţii, înţelegere şi pregătire comună etc, etc.

Au urmat obiecţiunile dlui mareşal Antonescu, oferindu-i încă o dată, dar adăugând: «înainte de asta voi consulta pe generali, pe capii bisericii, pe universitari etc. şi dacă ei vor fi de acord, să-şi ia dl Maniu răspunderea.»

Mi-am permis să reflectez atunci faţă de dl Mareşal: «Istoria nu judecă oamenii politici după propuneri irealizabile, ci după rezultatele obţinute pentru ţară în momente grele.»

Într-adevăr era o propunere irealizabilă, pe care o făcea Mareşalul. La el predomina setea de putere şi s-a văzut până în ultimul moment că nu voia să o cedeze. Mergea ca şi Hitler până la ultimul om."

Killinger, alertat de Eugen Cristescu că a dispărut Mareşalul la Palat, a venit de la Săftica, unde lua masa cu secretara lui, Hella Peterson, să se intereseze ce s-a întâmplat cu Mareşalul.

A fost liniştit că nu i s-a întâmplat nimic. Dar continuând să protesteze că s-a numit un guvern fără acordul Berlinului, ministrul de externe Grigore Niculescu-Buzeşti i-a adus aminte că el a fost acreditat pe lângă Regele României, nu pe lângă fostul guvern.

A plecat şi şi-a anunţat stăpânul la Rastenburg, tocmai la ora 9 seara, când îşi bea ceaiul.

Înfuriat, a ordonat înăbuşirea insurecţiei, arestarea Regelui şi înlocuirea primului ministru C. Sănătescu cu un general progerman. Dar nu se găsea nici unul.

A doua zi, tot Hitler a dat dispoziţie să se creeze un guvern fantomă la Viena, care a fost o mare ruşine pentru ţară, prin fărădelegile ce le-a săvârşit împotriva românilor ce au trecut pe acolo.

Proclamaţia Regelui Mihai I către ţară

„Români,

În ceasul cel mai greu al istoriei noastre, am socotit, în deplină înţelegere cu poporul meu, că nu există decât o singură cale pentru salvarea ţării de la o catastrofă totală, ieşirea noastră din alianţa cu Puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite...

Dictatura a luat sfârşit şi cu ea încetează toate asupririle...

Alături de armatele aliate şi cu ajutorul lor, mobilizând toate forţele naţiunii, vom trece hotarele impuse prin actul nedrept de la Viena, pentru a elibera pământul Transilvaniei noastre de sub ocupaţie străină...

De curajul cu care ne vom apăra, cu armele în mână, independenţa împotriva oricărui atentat la dreptul nostru de a ne hotărî singuri soarta depinde viitorul ţării noastre..."