ALIAŢII ÎŞI URMĂRESC PLANURILE.

 PNŢ ÎN PRIMA LINIE (1)

Lordul Moyne, comentând în scrisoarea trimisă Foreign Office-ului discuţia dintre Barbu Ştirbei şi ministrul rus Novicov, socotea că interesul Rusiei faţă de România este mai mare şi vor interveni interese politice, iar Antonescu ar trebui să interpreteze bombardamentul ca un semn că timpul tergiversărilor a trecut şi poate porni clar pe o cale greşită.

La Bucureşti regimul mareşalului Antonescu căuta să intre în legătură cu Aliaţii, graţie lui Iuliu Maniu care poseda două aparate de emisie ce emiteau sub paza neştiută până ieri, a Ministerului de interne, de la închisoarea Malmaison, iar acum cu un aparat din inspectoratul jandarmeriei, cu concursul oamenilor trimişi de Aliaţi.

Şi totuşi nu erau hotărâţi să întoarcă armele împotriva germanilor.

Pe data de 7 aprilie De Chastelain a terminat codificarea mesajului lui Antonescu şi 1-a dat generalului Tobescu.

Joi 13 aprilie, Eugen Cristescu şi generalii Piki Vasiliu şi Tobescu au adus spre codificare răspunsul la mesajul lui Antonescu. Erau condiţiile de armistiţiu oferite prin prinţul Ştirbei:

1.        Trupele române trebuie să capituleze în faţa armatei roşii şi să treacă împre­ună cu acestea la operaţiuni împotriva germanilor. Ruşii le vor completa armamentul.

2.   Condiţiile minime ale armistiţiului sunt următoarele:

a. Ruperea cu germanii şi operaţiuni comune cu Aliaţii împotriva germanilor, cu scopul reinstaurării independenţei şi suveranităţii României.

b. Restabilirea frontierei româno-sovietice în concordanţă cu acordul din 1940.

c. Plata de daune pentru pagubele provocate Uniunii Sovietice ca urmare a ostilităţilor şi ocupării de România a teritoriului ei.

d. Repatrierea tuturor prizonierilor de război sovietici şi aliaţi, precum şi a deţinuţilor.

Aceste condiţii minime pot fi înrăutăţite dacă România nu le acceptă repede.

3. Guvernul sovietic nu cere ca teritoriul românesc să fie ocupat pe durata armistiţiului de trupe sovietice, dar atât trupele sovietice, cât şi cele ale Aliaţilor trebuie să aibă o libertate nelimitată de mişcare pe întreg teritoriul românesc, dacă situaţia militară face necesară aceasta. Guvernul român trebuie să facă tot ce-i va sta în putinţă pentru a sprijini această acţiune prin toate mijloacele de comunicare pe sol, apă şi aer.

4. Guvernul sovietic consideră nedreaptă hotărârea Dictatului de la Viena şi este gata să desfăşoare operaţiuni, împreună cu România, împotriva ungurilor şi germanilor, cu scopul de a reda României întreaga Transilvanie sau mare parte a acesteia.

5. Dacă România doreşte să aibă, pentru contactele cu Uniunea Sovietică, pe lângă generalul-reprezentant pentru problemele militare şi un reprezentant politic pentru chestiunile politice, guvernul sovietic nu are nici o obiecţiune.

Sovieticii la Stockholm erau tentaţi să intre în discuţii cu guvernul prin doamna Kolontai, poate chiar fără a-i fi anunţat pe anglo-americani.

Pe de altă parte, Mihai Antonescu a trimis un curier care a trecut prin Elveţia şi în jur de 12 aprilie 1-a contactat pe Gr. Gafencu spunându-i că are şi avizul Regelui şi al lui Maniu, pentru a-1 ruga să încerce să discute cu englezii. La încercarea acestuia i s-a răspuns că deja erau în legătură cu românii şi nu mai era cazul să deschidă un alt canal.

Pe 14 aprilie, De Chastelain trimisese un mesaj al lui Antonescu către generalul Wilson, un mesaj calificat sentimental, fără fapte şi propuneri, solocitând ajutor anglo-american.

Novicov a transmis pe 14 aprilie la Moscova o propunere a lui Ştirbei care suna: „Dacă Antonescu nu întreprinde vreo acţiune şi dacă Maniu nu-l poate răsturna, Maniu să treacă în teritorul rus, în Moldova, şi să înfiinţeze un guvern în opoziţie faţă de Antonescu... Moscova a aprobat propunerea ca să-i fie făcută lui Maniu, cu condiţia ca Londra şi Washingtonul să fie, de asemenea, de acord."

În Duminica Paştelui, pe 16 aprilie, s-au produs bombardamente asupra ţării, având ca obiective Turnu-Severin, Galaţiul şi Braşovul, unde a avut de suferit cartierul gării şi atelierele IAR. Nici Bucureştiul n-a fost cruţat. După ce în Sâmbăta Paştelui, la amiază, s-a bombardat Palatul Telefoanelor şi clădirile din jurul Palatului Regal, pagube mari făcându-se la Cartea Românească şi Universitate, în dimineaţa Paştelui s-a aruncat un covor de bombe, din nou, asupra oraşului, pe Ştefan cel Mare şi în centru, lovind restaurantul Capsa...

Condiţiile de armistiţiu trimise au fost discutate de Antonescu cu Iuliu Maniu şi

au fost găsite inacceptabile.

In ziua de Paşti, prin dl Creţzeanu s-a primit un mesaj din partea lui Maniu: „Am primit condiţiile armistiţiului sovietic care sunt aprobate de guvernul britanic şi cel al Statelor Unite. Sunt de acord să încep negocieri pe baza condiţiilor prezentate de Puterile Aliate şi a sugestiilor mele conţinute în diferite comunicări şi explicaţii precise pe care le-aţi primit prin Ankara.

Voi face tot ce-mi stă în putinţă pentru a trimite cât mai curând posibil la Cairo un emisar cu cele mai recente propuneri care să vă ajute în susţinerea acestor negocieri. Totuşi, e bine să ştiţi că puteţi începe un schimb de păreri înainte de sosirea acestui emisar.

Trebuie să subliniez, totuşi, că printre propunerile Aliaţilor să află şi câteva care, prin natura lor, ţin mai mult de un tratat de pace decât de o convenţie de armistiţiu. Acest fapt va îngreuna şi mai mult problema unei convenţii de armistiţiu.

Ar fi, de aceea, de preferat să evitaţi discutarea acestor probleme."

Şi ulterior s-a mai adăugat acestui mesaj, un paragraf:

„În acest scop voi trimite cât mai curând posibil la Cairo unul sau doi oameni ! agreări de dv. cu instrucţiuni finale. Până atunci faceţi tot posibilul pentru a evita acele aspecte care se referă direct la pace. Trebuie să subliniez că pentru răsturna­rea guvernului şi pentru eventuale operaţiuni militare împotriva nemţilor este absolut  necesar să avem ajutorul militar al aliaţilor."

Ambasadorul britanic la Moscova, spunea: „ aceste două mesaje par guvernului meu total nesatisfăcătoare şi este de părere ca să se trimită dlui Maniu cât mai repede posibil, un mesaj arătând că Aliaţii nu mai doresc alţi emisari la Cairo şi că trebuie acceptate condiţiile prezentate de guvernul sovietic; iar mareşalului Antonescu să i se trimită un avertisment pentru a-i reaminti că timpul trece repede şi că Aliaţii aşteaptă din partea lui să-şi facă cunoscută fie acceptarea, fie respingerea condiţii­lor de armistiţiu."

Deoarece Antonescu nu dădea un răspuns Aliaţilor şi era evident că nu-i convenea, De Chastelain a cifrat o telegramă pe 19 aprilie şi a transmis-o:

„Antonescu informat asupra condiţiilor de către Maniu. Nu cunoaştem reacţiile lor, dar cele ale oficialităţilor cu care suntem în legătură indică:

a. neîncrederea în sovietici;

b. imposibilitatea unei colaborări între România şi Armata Roşie;

c.  convingerea că punerea liniilor de comunicaţie la dispoziţia Aliaţilor este echivalentă cu ocupaţia de către Armata Roşie;

d. deziluzie din cauza faptului că termenii au fost stabiliţi de ruşi şi nu de către toţi cei Trei Aliaţi cu care România se află efectiv în stare de război de la începutul bombardamentelor. Cu toate că admit că armata germană nu apără România la răsărit de Carpaţi, ei consideră dezonorantă ideea de a nu se bate cu ruşii până la capăt. Ei recunosc că ţara vrea pace, dar nu doresc să înceapă o nouă luptă împotri­va Germaniei. Sunt convinşi că România a fost abandonată sovieticilor întrucât noi am pierdut iniţiativa şi supremaţia. Cred că armata roşie nu se va opri înainte de Bosfor şi Adriatica. Ei lasă să se înţeleagă că atitudinea lor s-ar schimba, dacă
trupele anglo-americane s-ar apropia de teritoriul României. Sperăm să avem răs­punsul lui Maniu într-o zi sau două."

La scrisoarea ambasadorului britanic de la Moscova, Archibald Clark Kerr, adresată pe 24 aprilie 1944 lui Molotov şi în care vorbeşte de mesajul lui Maniu din 16 aprilie (prin care anunţa că va trimite unul sau doi emisari la Cairo n.n.), acestei scrisori i-a răspuns pe 27 aprilie Andrei Ianuarevici Vîşinschi:

„...în ceea ce priveşte informaţiile cerute de prinţul Ştirbei în legătură cu atitudinea guvernului sovietic faţă de propunerea lui Maniu de a trimite la Cairo un nou emisar, guvernul sovietic l-a informat pe ambasadorul său la Cairo că trimiterea unui nou emisar este problema personală a lui Maniu."

Cele trei guverne aliate discutau, încă de la 16 martie, textul unei declaraţii propuse de Departamentul de Stat, pentru a fi publicat pe 27 aprilie, referitoare la cei patru sateliţi ai Axei: UNGARIA, ROMÂNIA, BULGARIA şi FINLANDA:

„Prin politica fatală a liderilor lui, poporul Ungariei suferă umilinţa ocupaţiei germane. România mai este încă legată de nazişti într-un război care aduce cu sine devastarea poporului ei. Guvernele Bulgariei şi Finlandei şi-au pus ţara în slujba Ger­maniei şi au rămas în război de partea Germaniei.

Cu scopul de a arăta drumul spre libertate acestor victime nefericite ale intenţiilor nefaste ale lui Hilter şi de a le avertiza încă o dată la această oră târzie, Regatul Unit, Uniunea Sovietică şi Statele Unite au stabilit că:

1. Sateliţii Axei - Ungaria, România, Bulgaria şi Finlanda, în ciuda faptului că îşi dau seama de inevitabilitatea unei înfrângeri zdrobitoare a nazismului şi în ciuda dorinţei lor de a ieşi din război, contribuie, material, prin actuala lor politică şi atitudine, la forţa maşinii de război germane.

2.  Stă în puterea acestor naţiuni, prin retragarea din război şi încetarea colaborării cu Germania, opunând rezistenţăforţelor nazismului prin orice mijloc posibil, să scurteze încleştarea europeană, să reducă marile lor sacrificii şi să contribuie la victoria Aliaţilor.

3.    Perspectivele acestor ţări de a exista în viitor ca state independente, dreptul de a alege liber propriile lor guverne şi evitarea unor devastări militare nu pot fi lărgite, ci doar reduse prin continuarea colaborării cu Germania nazistă.

4. Este vorba de faptul că, cu cât aceste naţiuni vor continua participarea la război şi colaborarea lor cu Germania, cu atât mai dezastruoase vor fi consecinţele pentru ele şi cu atât mai severe vor fi condiţiile ce le vor fi impuse.

5. Responsabilitatea Ungariei, României, Bulgariei şi Finlandei pentru participarea la război de partea Germaniei naziste le impune necesitatea de a hotărî acum, cât mai au timp, sau să contribuie la inevitabila victorie a Aliaţilor, sau să persiste în actualul curs greşit şi catastrofal."

Pe 29 aprilie, De Chastelain şi prietenii lui au primit un mesaj personal, de la Tom Masterson, colonel, consilier politic la secţia britanică pentru Mediterana, cel care contribuise în primul război mondial la distrugerea instalaţiilor petroliere româ­neşti pentru a nu putea fi folosite de nemţi. In acest mesaj spunea:

„...Toţi cei de aici (de la Cairo) am fost surprinşi de generozitatea condiţiilor de armistiţiu"... Bombardamentele vor continua, spunea el şi adăuga: „Aliaţii nu-şi pot permite să se lase amăgiţi şi să-şi reducă presiunea sub pretextul unor negocieri care n-au dat nici un rezultat după aproape şase săptămâni. Asta era exact ceea ce doreau germanii..."

Se ajunsese la situaţia când, după atâtea încercări de a obţine condiţii mai bune şi o apropiere a forţelor aliate de România, Iuliu Maniu nu dorea să compromită viitorul României în interesul celor Trei Aliaţi, din a căror atitudine reieşea că erau înţeleşi asupra unor probleme legate de România, în care ruşii aveau întâietate şi nimic nu se făcea fără avizul lor.

A.Eden, în scrisoarea adresată ambasadorului său la Moscova pe 5 mai, spunea: „După cum adeseori am accentuat, am considerat că guvernul sovietic trebuie să ia conducerea în eforturile noastre comune, pentru a scoate România din război Şi le vom da tot sprijinul ce ne stă în putere..."

Pe data de 3 mai, Chastelain a răspuns telegramei lui Tom Masterson aşa: „Ca răspuns la telegrama dv... condiţiile de trai sunt bune, dar condiţiile de muncă total nesatisfăcătoare. Neacceptarea condiţiilor armistiţiului e bazată pe speranţa că vor urma condiţii mai bune şi că trupele anglo-americane se vor apropia m viitorul imediat de Dunăre."

In ultima zi a lunii aprilie a fost stricată buna dispoziţie a primului ministru britanic, din cauza primirii unei telegrane de la Molotov, prin care arăta că prezenţa la Bucureşti a „operaţiei Autonomus" şi colaborarea în legăturile dintre Bucureşti şi Cairo dovedeşte că guvernul Antonescu cooperează cu el (Autonomus n.n.) în aceasta activitate. O asemenea situaţie n-ar fi posibilă decât ca rezultat al unei înţelegeri între guvernul Marii Britanii şi guvernul României.

„ Guvernul sovietic aşteaptă o explicaţie în această chestiune din partea guvernului Marii Britanii."

Mâhnit şi enervat de reaua credinţă rusească, Churchill a răspuns a doua zi: „Mesajul dv. din 29 aprilie privitor la România dovedeşte clar că aţi căzut în capcana unei iluzii.

Vreau să fiu clar, de la bun început, că în toate treburile româneşti, încercăm să conlucrăm cu domnia voastră şi cu Stalin. în ciuda cererii de despăgubiri, am acceptat, ca rezultat al înţelegerii dintre noi, condiţiile de capitulare prezentate de dumneavoastră românilor, cu amendamentele pe care vi le-am sugerat.

Am avut dificultăţi practice în legătură cu agenţii noştri şi cu comunicaţiile ra­dio, care sunt în curs de a vă fi explicate în detaliu. Ceea ce mă uimeşte este că v-aţi putut imagina, fie chiar şi pentru o clipă, că am complota cu guvernul român sau cu altcineva din România, sau că am avea vreun interes ascuns în România, în detrimentul operaţiunilor d-voastră şi al cauzei comune sau că am putea avea ceva secrete în România, pe care nu vi le-am împărtăşi oricând. Faptul că vă mai frământă astfel de gânduri arată cât de greu este să conlucrăm, chiar atunci când cele mai mari operaţiuni militare combinate din lume sunt iminente. Ce avantaje credeţi că aţi putea obţine afirmând astfel de lucruri unor oameni care acţionează cu bună credinţă faţă de d-voastră? Nu faceţi decât să ridicaţi obstacole viitoare împotriva d-voastră. Mă simt obligat ca toată această corespondenţă să fie expediată în ace­laşi timp preşedintelui şi Departamentului de Stat ale Statelor Unite.

V-am spus că vă considerăm vioara întâi în materie de politică româneas­că, pe baza condiţiilor de capitulare asupra cărora ne-am înţeles, sub rezerva preocupării mele privind despăgubirile. Desigur, dacă nu credeţi nici o vorbă din ceea ce spunem, ar fi mai bine să lăsăm lucrurile să se rezolve de la sine. Dar ţinând seama de colosalele treburi pe care trebuie să le ducem la bun sfârşit împreună, sunt încredinţat că (ne veţi trimite) veţi cântări cu atenţie răspunsul d-voastră (care să nu fim obligaţi să-l returnăm ambasadorului d-voastră) înainte de a ni-l trimite. " W.S.C. 2 mai 1944

Ceea ce se evidenţiază de la început este faptul că Churchill lăsase mână liberă ruşilor, să hotărască cu privire la România, fiind „vioara întâi"

După primirea scrisorii din 5 mai, Molotov a spus că va mai medita asupra răspunsului pe care 1-a dat pe 10 mai, pretinzând că mesajul „în ciuda abilităţii sale, era neconvingător".

Churchill pe 11 mai a informat Cabinetul că nu va mai putea coresponda cu Molotov, a cărui atitudine 1-a făcut să-şi piardă încrederea în posibilitatea de menţinere a unor relaţii bune cu Rusia.

De Chastelain bănuieşte că furia lui Molotov consta tot într-o bănuială, şi anume că asupra paraşutiştilor s-ar fi găsit un exemplar al tratatului care se presupunea că Germania l-ar fi propus URSS în dauna României. în culisele diplomatice se puteau întâmpla multe, după cum a fost încercarea ruşilor de a intra în discuţii cu nemţii, prin intermediul Regelui Bulgariei, în 1943. La rândul lor, ruşii publicaseră în februarie 1944 un articol despre presupuse tratative ale Angliei pe lângă Germania.

Dezinformarea a funcţionat peste tot şi întotdeauna.

Şi se mai poate pune întrebarea că Molotov acţionase în acest fel cu Churchill pentru a avea o acoperire pentru cazul când s-ar afla ce se petrece la Stockholm.

Acest diferend a dus la suspendarea acţiunilor din Balcani întreprinse de S.O.E., iar cele din România oprite. Molotov reuşise ceva, fapt ce 1-a supărat pe lordul Selbourne, şeful SOE, făcându-1 să se adreseze lui Eden, printr-o telegramă pe 19 mai:

„Mi se pare că ne situăm pe o poziţie prea puţin fermă. S.O.E., la cererea Foreign Office-ului, a asigurat trecerea unor agenţi ruşi în Germania, Austria, Franţa şi Italia şi nici una dintre ţările acestea nu poate fi considerată ca făcând parte din sfera de influenţă a Rusiei. Noi nu am întrebat dacă agenţii paraşutaţi de noi erau comunişti şi nici care era scopul misiunii lor... Sunt sigur că atitudinea conciliatoristă nu merită osteneala chiar atunci când e vorba de cei mai buni prieteni... "

Această dispută creată de Rusia, care poate ar fi intenţionat să trimită şi ea vreo misiune în Grecia, unde se găseau partizani comunişti, nu a făcut altceva decât să ne lipsească de un canal de legătură, prin echipa specialistă „Autonomus", tocmai când pe drum se găsea în misiune, spre Cairo, Constantin Vişoianu, un fost colaborator al lui Nicolae Titulescu şi un diplomat versat.

Astfel stăteau lucrurile când România devenise o greutate pentru diplomaţia engleză, din cauza intransigenţei duse până la necooperare după bunul plac, urmărind s-o lase ruşilor care o aveau deja spre rezolvare, în schimbul Greciei, care era imperios necesară guvernului britanic din punct de vedere strategic.

Pe data de 14 mai 1944 a plecat de la Bucureşti Constantin Vişoianu, spre Cairo, pentru a se alătura echipei de negociatori români. Sosirea lui a fost anunţată de ambasadorul american, Lincoln MacVeagh, printr-o telegramă destinată secretarului de stat, Cordell Huli, datată 25 mai şi în care se spune:

După discuţie s-a hotărât ca Maniu să fie sfătuit prin Cretzeanu să trimită un emisar pe frontul rus, pentru a conveni cu militarii ca momentul şi locul acţiunii militare române să fie fixate de comun acord cu forţele ruse şi ca acest mesaj să fie elaborat de Ştirbei în colaborare cu Novicov, lordul Moyne spunându-i acestuia din urmă că iniţiativa în aceste negocieri este acum în mâinile lui. Lordul Moyne m-a informat ieri că el primise instrucţiuni să-1 sfătuiască pe Novicov în acest sens, dato­rită iritării pe care o produsese guvernului său, suspiciunea ruşilor privind activităţi­le secrete britanice în România. Lui i s-au dat, de asemenea, instrucţiuni să nu insiste asupra problemei trecerii lui Maniu în teritoriul românesc ocupat de ruşi, întrucât la Foreign Office acest plan nu a plăcut niciodată, deşi el era dornic să-1 accepte, deoa­rece ruşii erau interesaţi. Trecând „iniţiativa" cate Novicov, lordul Moyne i-a promis sprijin binevoitor în probleme cum ar fi comunicaţiile dacă îl va dori.

MacVeagh

Planul prezentat de C. Vişoianu, din partea lui Maniu, a fost înaintat Foreign Office-ului.

In aceeaşi zi, ministrul de externe german făcea o informare despre situaţia din România şi anume:

1.  Reprezentanţii români ai partidelor de opoziţie, care făceau tatonări de pace la politicienii inamicului, au fost îndrumaţi cu toţii să se adreseze lui Molotov, cu care nici un român nu îndrăzneşte să intre în legătură;

Regele a respins convocarea unui Consiliu de coroană în scopul schimbării guvernului, îndrumându-i să se adreseze Mareşalului.

Tătărăscu a propus ca prin Gafencu să se ducă tratative de pace numai cu sovieticii... Maniu şi Brătianu au refuzat să discute cu el, spunând că nu iau legătura decât cu partide autentice.

În totalitate opoziţia este bucuroasă să fie în afară de orice răspundere.

2. Mareşalul va lupta împotriva Uniunii Sovietice până la capăt, nu însă şi îm­potriva anglo-americanilor, faţă de care ar dori să se asigure pentru viitor.

La o înlăturare neprevăzută a Mareşalului, care ar atrage după sine căderea Regelui, intră în funcţiune un guvern compus din generalii de pe front şi politicieni demni de încredere, sută la sută (legionari), dacă e posibil cu Rege, dacă nu, fără Rege. Regele reprezintă un simbol al ţăranilor şi soldaţilor şi împărtăşeşte punctul de vedere al mareşalului cu privire la Aliaţi.

Mareşalului ar trebui să i se facă cunoscut şi din partea Wehrmachtului că nu­mai ducând activitate politică alături de Reich poziţia lui e sigură.

Se vede de la distanţă că serviciile de informaţii germane nu erau informate asupra fondului problemei de legături cu Aliaţii. Câteva zvonuri neconcludente dar mai mult supoziţii i-au făcut să dea această informare mai mult ca să se încurajeze pe ei, fiindcă Mareşalul cunoştea la acea dată toate dedesubturile, în care se implicase, cât de cât.

Vom vedea într-un alt capitol urmarea tratativelor după intrarea pe scenă a lui Constantin Vişoianu.