OPERAŢIUNEA „AUTONOMUS". MANIU ÎN OFENSIVĂ CONTINUĂ

După telegrama din 20 noiembrie, prin care Moscova anunţa Foreign Office că „Guvernul sovietic este de acord ca Maniu să fie informat că poate să-şi trimită un reprezentant..." englezii i-au sugerat lui De Chastelain să-i ducă personal mesajul lui Maniu. Aşa s-a reluat operaţiunea ce fusese întârziată din motive meteorologice.

Între timp Maniu primise prin intermediul postului de radio BBC mesajul şi cu precizarea ca delegatul să meargă la Nicosia.

În noaptea de 21/22 decembrie 1943, De Chastelain, Ivor Porter şi Silviu Meţianu (specialist în sabotaje), au fost paraşutaţi. Pe teren erau aşteptaţi la sud de Roşiorii de Vede, dar din cauza cetii s-au pomenit în apropierea comunei Plosca din jud. Teleorman.

Zona fiind împânzită de jandarmi şi autorităţi din cauza manifestelor ce se răspândiseră aici în loc de Piteşti, cei trei au fost trădaţi de o femeie pe care o întrebaseră ce distanţă mai aveau până la Roşiori şi care a primit recompensa de 20.000 de lei.

Arestaţi, au fost duşi la Bucureşti şi găzduiţi în sediul jandarmeriei de pe Str. Ştefan cel Mare. Au reuşit prin intermediul autorităţilor să stea de vorbă şi cu Maniu şi cu unii miniştrii. Li s-au făcut multe înlesniri şi chiar au putut să transmită în străinătate despre situaţia lor. În noaptea de 23/24 august 1944 au fost trimişi la Ankara să comunice arestarea guvernului şi lovitura de stat.

Fiind informat prin BBC de paraşutarea celor trei din operaţiunea „Autonomus", a doua zi după capturarea lor, Iuliu Maniu, pe 23 decembrie s-a dus la Mihai Antonescu, asumându-şi întreaga răspundere pentru sosirea lor.

In acelaşi timp, la intervenţia tot a lui Maniu către conducerea statului, cerând indulgenţă asupra unor persoane în curs de cercetare judiciară pentru activitate comunistă, în răspunsul primit de la Mareşal i se comunicau:

„ Luând act că aveţi la îndemână soluţii personale pentru a crea imediat o situaţie mai bună Ţării, Guvernul este dispus să vă înlesnească acele înalte răspunderi, dacă:

- Puteţi garanta că ceea ce preconizaţi n-ar provoca dimpotrivă dificultăţi şi suferinţe mai mari Ţării;

- Dacă prin conflictele ce le-aţi deschide în mod fatal, n-aţi atrage automat consecinţe dintre cele mai grave, privind liniştea, securitatea şi independenţa teritoriului nostru naţional."

Maniu a răspuns:

„ Cât mă priveşte, cred că aceste considerente sunt chemate să hotărască atitudinea noastră în politica de stat a României şi trebuie să declar că sunt gata să iau răspunderea pentru o astfel de politică, cu singura condiţie ca să mi se lase urgent posibilitatea să coordonez această radicală schimbare cu evenimentele internaţionale determinante.

În special să sincronizez atitudinea schimbată a României cu acţiunile Aliaţilor, şi în consecinţă să iau de cu bună vreme, garanţiile necesare ca atitudinea schimbată a ţării noastre să fie îmbrăţişată cu sprijinul necesar al puterilor aliate, care, în principiu, au aceleaşi interese ca şi noi şi au de apărat aceleaşi compartimente ale configuraţiei internaţionale, ce formează şi principalele noastre preocupări.

Ţara nu poate fi aruncată într-o aventură pe bază de simple informaţii şi vagi promisiuni!...

Paşii ei trebuie să se sprijine pe înţelegeri precise şi mai trebuie susţinuţi prin concertări concrete în care scop este necesară o libertate de mişcare şi de acţiune, de care eu şi partidul meu pe care-l prezidez, de atâta vreme, am fost lipsiţi. "

Imediat după Crăciun, Iuliu Maniu a revenit de la Sibiu, pentru a acţiona, deoarece „România nu mai are decât un scurt răgaz pentru a-şi revizui politica sa externă şi militară, înainte de începerea ofensivei conjugate a Aliaţilor... "

Acţiunile politice şi diplomatice prevăzute de Maniu, urmăreau să obţină:

a. Ca România să nu fie socotită solidară cu Germania şi să i se ofere posibilitatea de a ieşi din Axă, fără a avea de suportat represaliile germane;

b. Ca România să poată începe discuţii cu guvernul sovietic, întrucât în ultimele evenimente rezultă influenţa pe care şi-a asigurat-o URSS-ul în Balcani;

c. Maniu vrea să reia demersurile pentru a putea trimite în străinătate delegaţi, capabili să ducă negocieri cu reprezentanţii guvernelor englez, american şi rus.

Iuliu Maniu era informat că Mareşalul Antonescu va opune rezistenţă înaintării sovietice, dar nu se va bate cu anglo-americanii dacă aceştia ar intra în Peninsula Balcanică.

Preşedintele PNŢ mai deţinea ştirea că von Ribbentrop chemase pe ministrul nostru la Berlin spre a-i notifica guvernului român să-şi fixeze în mod clar poziţia sa în faţa unui eventual atac anglo-american în Balcani.

Pe de altă parte, informaţiile dr. N. Lupu că la Constanţa, Brăila şi Galaţi se fac lucrări de fortificaţii, înseamnă că războiul se va duce şi pe teritoriul românesc.

Iuliu Maniu a precizat că Mareşalul caută să ne angajeze total şi definitiv alături de germani şi a precizat:

„Dacă dl Mareşal nu vede altă situaţie decât continuarea luptei, fiindcă o capitulare ar aduce la o ocupaţie germană şi nimic din partea aliaţilor, nu înseamnă însă să ipotecăm şi de acum înainte politica ţării angajându-ne în acţiuni militare hotărâtoare pe frontul de răsărit şi chiar pe cel eventual de sud. "

Iuliu Maniu socotea timpul sosit pentru a-i cere Mareşalului precizări dacă:

a. înţelege să meargă alături de germani până la capăt, lăsând României o singură eventualitate, aceea de a împărtăşi soarta Germaniei în luptă şi la conferinţa păcii, sau

b. înţelege să păstreze loialitatea în executarea angajamentelor economice şi militare, dar să nu distrugă total perspectivele ţării, în ipoteza cealaltă, a unei înfrângeri germane, cu atât mai mult cu cât această eventualitate se discută pretutindeni, chiar şi la Berlin.

Barbu Ştirbei argumenta: „Adoptând o atitudine de pasivitate, se va crea la un moment dat o situaţie din care ţara nu va mai putea ieşi, iar oamenii politici care au militat într-adevăr în altă direcţie, nu vor mai avea nici o autoritate."

La acest sfârşit de an, Barbu Ştirbei a convocat pe Iuliu Maniu şi C.I.C. Brătianu să le aducă la cunoştinţă informaţiile primite din străinătate şi prin care i se comunica, că a sosit momentul hotărâtor pentru România, să se decidă pentru continuarea războiului din răsărit cu suportarea tuturor consecinţelor grave sau să facă un gest de retragere, fie revenind cu trupele pe Nistru, fie să anunţe că România se retrage din război.

Părerea lui era că dacă nu poate fi salvată ţara de la dezastru distrugerilor de război, cel puţin să câştige situaţia pentru conferinţa păcii.

Politicienii români aveau de ce să se îngrijoreze la acest sfârşit de an, deoarece ei doar percepeau dezastrul ce se abătea asupra Germaniei.

Realitatea ea dură. Aliaţii trecuseră la pregătirea operaţiunii „Overlord" şi numiseră comandant suprem pe generalul american Eisenhower, pe care-1 chemaseră de pe frontul italian, ca odată cu începerea anului să se treacă la organizarea debarcării.