ASALTUL ANGLO-AMERICAN ASUPRA SICILIEI. PRĂBUŞIREA ITALIEI FASCISTE

Pe 10 iulie 1943, la orele 2,45 s-a năpustit asupra Siciliei o armată formată din 2.500 de vase care transportau 160.000 de soldaţi, 14.000 de maşini, 600 de tancuri şi 1.800 de tunuri, sprijinită de 700 de vase de război şi acoperită de 4.000 de avioane, toate sub comanda generalului şef Eisenhower, având ca adjunct pe gen. Alexander, comandant naval pe amiralul englez Cunningham, comandant al aviaţiei gen. Tedder, şi trupele britanice conduse de gen. Montgomery, iar cele americane de gen. Patton. In faţa lor, anglo-americanii aveau o armată a Axei compusă din 40.000 de germani şi 230.000 de italieni, sub comanda generalilor Guzzoni şi Kesselring.

Pe drumul dintre Tunisia şi Sicilia se găsea insula italiană Pantellaria care după italieni era de neînvins, bucurându-se de reputaţia Gibraltarului şi Maltei. Trebuia să se pună mâna pe ea pentru a nu împiedica acţiunea de debarcare. Divizia 1 britanică a fost însărcinată să o cucerească. Dar n-a apucat să dea drumul vaselor de asalt pe mare că deja garnizoana s-a predat sub pretextul că nu mai are apă. Şi cu toată furtuna foarte puternică ce ameninţa întârzierea debarcării, ca prin minune în seara de 9 iulie s-a potolit şi s-au lansat cei 3.400 de paraşutişti în plină noapte, în regiunea Gela din sudul Siciliei, pe când planoarele care au fost decroşate mai devreme au avut pierderi, foarte mulţi înecându-se. Au ajuns pe pământ 12 planoare.

Aceste prime forţe au început să coboare spre plaje, distrugând căile de comunicaţie şi anihilând forţele de apărare, putându-se astfel debarca grosul trupelor sub protecţia avioanelor şi a tunurilor grele de pe cele 6 cuirasate.

Americanii au pus piciorul înainte de miezul nopţii, iar britanicii au pus piciorul cu vreo 2 ore mai târziu decât timpul prevăzut.

Marina italiană nu-şi făcea probleme în această noapte de infern când totul urla pe mare. Dar furtuna aşa cum s-a pornit, tot aşa s-a oprit după miezul nopţii. Supravegherea flotei italiene era făcută şi de 6 submarine britanice şi 2 poloneze, care patrulau între Messina şi Taranto, pentru a proteja debarcarea, dar şi pentru a alerta şi împiedica

inamicul dacă s-ar trezi.

Tehnicienilor radar ce supravegheau coasta Siciliei nu le-a venit să creadă concentrarea extraordinară de nave ce le apărea pe ecrane şi a trupelor ce debarcaseră pe plaje, cu tancuri, tunuri şi camioane ce se puneau în marş. Peste 200 de ambarcaţiuni aliate fuseseră pierdute. în primele 3 zile toate aeroporturile din sudul Siciliei erau în mâinile aliaţilor, care mai capturaseră 18.000 de prizonieri, în timp ce înregistraseră 1.000 de morţi şi răniţi.

Şi înaintarea, paralel cu curăţirea terenului, a continuat spre nordul insulei, până când generalul Alexander a telegrafiat: „La ora 10 a.m. azi dimineaţă, 17 august 1943, ultimul soldat german a fost alungat din Sicilia şi întreaga insulă este acum în mâinile noastre."

între timp, pe 19 iulie, o puternică forţă de bombardiere americane a atacat căile ferate şi aeroporturile din Roma. Panica era mare şi prăbuşirea regimului fascist era iminentă.

Cu toată declaraţia Ducelui: „ Vom riposta la toate tentativele de debarcare ale inamicului, cu toate forţele noastre, cu o putere de fler", anglo-americanii n-au ţinut seamă de ameninţare şi acum aruncau tone de bombe asupra Romei, chiar în ziua când Fiihrerul sosise la Rimini şi-1 încuraja pe Mussolini spunându-i că Italia trebuie apărată „în aşa fel încât Sicilia să devină pentru inamic ceea ce Stalingradul a fost pentru noi". în schimb, marele Fuhrer îi spusese iubitului său Duce că apărarea Italiei trebuie să fie o problemă a italienilor, deoarece întăririle şi echipamentul cerut este necesar pe frontul din răsărit, pentru a face faţă presiunilor ruseşti, care trecând Donul ameninţau Ucraina şi linia Niprului, după luptele înverşunate de la Kursk şi Orei. Hitler îşi da seama de pierderile suferite pe frontul central prin înaintarea rusă cu 500 km după Stalingrad şi cu 1.500 km în sectorul de sud al frontului. Fusese nevoit Hitler să declanşeze operaţiunea „Citadela" în speranţa opririi înaintării ruseşti.

De fapt, nici n-ar fi avut ce face, fiindcă era prins cu 13 divizii în Balcani, spre a opri trecerea aprovizionării ruşilor prin strâmtori, bănuind că debarcarea s-ar produce în Grecia, în acelaşi timp aceasta ar fi provocat schimbarea atitudinii Turciei faţă de Axă.

Pentru aceasta îl trimisese pe Rommel la Salonic, ca să pregătească apărarea Balcanilor, unde mişcările de partizani începuseră să acţioneze sub directivele engleze, care paraşutaseră unele misiuni militare.

Asistăm la paraşutarea unor misiuni engleze în Balcani, pentru a pregăti terenul în vederea marilor acţiuni de anvergură din sudul Europei:

1. Misiunea It. colonel Myers lansată cu paraşute în Grecia, octombrie 1942;

2. Misiunea căp. Deakin lansată cu paraşute pentru a lua legătura cu Tito;

3. Lansarea cu paraşute pe 15 iunie 1943 a lui David Russell şi Nic. Ţurcanu în România, urmată de a doua lansare pe 22 decembrie 1943 a echipei formată din lt. col. Gardyne de Chastelain, Ivor Porter şi Silviu Meţianu.

Acţiunea lt. col. Myers, după victoria Aliaţilor din Tunis, a întreprins câteva misiuni spectaculare cu partizanii greci, reuşind să arunce în aer un pod de cale ferată în apropiere de Atena şi alte câteva acte de sabotaj împotriva vaselor germane din portul Pireu, căutând să concentreze atenţia Axei asupra acestui obiectiv. Şi au reuşit să facă să se aducă în plus două divizii germane ce ar fi trebuit să întărească apărarea Siciliei şi împreună cu ele pe Rommel, care să vegheze la tragerea pe sfoară a nemţilor.

În timp ce acest Mareşal veghea, Ducele era arestat pe 25 iulie 1943 din ordinul Regelui şi el chemat de urgenţă la Marele cartier al Fiihrerului, unde acesta furios vroia să dea o lovitură de stat, să aresteze pe Rege, guvernul şi trădătorii din Marele Consiliu fascist. Dar nu-şi dădea încă seama că fascismul se pulverizase.

Ducele însă se calmase, în timp ce Hitler se înfuria. Şi a ascultat năuc pe Rege:

„Dragul meu duce, nu mai e nimic de făcut. Italia s-a fărâmat. Moralul armatei e la pământ. Soldaţii nu mai vor să lupte... In momentul acesta eşti omul cel mai urât din Italia. Nu mai poţi conta decât pe un singur prieten. Ţi-a mai rămas un singur prieten şi acela sunt eu. De aceea, îţi spun că nu trebuie să te temi pentru siguranţa ta personală, pentru care eu am să-ţi acord protecţie. Eu m-am gândit că omul potrivit acum pentru funcţie este Mareşalul Bodoglio... "

A mai apucat să spună Regelui că „ia o decizie extrem de gravă... care va fi considerată ca un triumf pentru tandemul Churchill-Stalin... în orice caz doresc noroc omului care va lua situaţia în mâini."

Şi a plecat cu faţa lividă, nu spre maşina cu care venise... ci spre o ambulanţă sub pază şi dus în câteva locuri discrete până ce i-a dat de urmă Fuhrerul.

Pe data de 28 august a fost „răpit" de Scorzeni, de pe masivul Gran Sasso, dintr-o vilă situată la 2.172 m şi dus tot în captivitate, dar la Hitler.

Tot pe 28 august, ginerele lui, Ciano, care scăpase din Italia şi fugise în Germania, a reuşit să evadeze, tot din domiciliul obligatoriu.

între timp, Aliaţii îşi continuau acţiunile de înaintare şi de bombardament peste tot. Numai Hamburgul a suferit bombardamentul în două raiduri într-o singură zi, pe 24 iulie 1943. în primul raid au fost aruncate 2.300 de tone de bombe, iar în cel de-al

doilea 3.000 de tone.

De acum şi România a intrat în raza de acţiune a aviaţiei. Pe 1 august, Ploieştiul a fost atacat de 125 de bombardiere, din care 36 au fost doborâte, dar au produs pagube însemnate, printre care 147 de morţi şi 116 de răniţi.

Încă de la sfârşitul lui iulie, ministrul de externe englez A. Eden elaborase un text de 17 puncte ca bază a armistiţiului cu Italia, dar pe care Roosevelt 1-a găsit cam dur, putând arunca pe italieni în braţele nemţilor.

Primele sondaje pentru pace italienii le-au făcut pe 3 august, prin Lisabona şi negocierile s-au purtat de pe 19 august, în Sicilia până pe 3 septembrie, când s-a semnat protocolul, care în fond era o capitulare şi nu s-a acceptat capitularea. Până la semnare, Italia a fost supusă la bombardamente necruţătoare. Armata urma să fie dezarmată şi demobilizată, avioanele predate, iar vasele de război să meargă în Malta.

În aceeaşi zi, armatele aliate au trecut strâmtoarea Messina şi au debarcat în Calabria şi pe 8 septembrie, când s-a anunţat semnarea armistiţiului, Eisenhower a anunţat debarcarea trupelor anglo-americane la Salerno, la sud de Neapole, regiune în care aflase că germanii înlocuiau pe italieni. în seara aceleaşi zile germanii au înconjurat Roma şi Regele cu guvernul de abia au putut să plece la Brindisi. A doua zi, Aliaţii au ocupat fără probleme importantul port din tocul cizmei Italiei, Taranto, iar flota de aici şi cea din portul Genoa au plecat să se predea la baza engleză din Malta. Dezarmarea trupelor italiene s-a făcut într-un timp record şi locul lor a fost ocupat de nemţi, care s-au bătut cu înverşunare, dar până la urmă în zadar.

Pe 9 septembrie partizanii corsicanii s-au revoltat şi imediat generalii de Gaulle şi Giraud decid să se intervină, mai ales că primiseră pe 11 septembrie o nouă telegramă: „Patrioţii conduc prefectura şi toată administraţia. înţelegere cu italienii contra nemţilor... care au fost izolaţi de trupele italiene, dar pericolul este iminent. Sosiţi prin Ajaccio fără pericol. Cereţi pilotare pentru a vă conduce. Avem o navă." în noaptea de 12-13, primul detaşament al francezilor liberi a debarcat, fiind urmat de altele din ce în ce mai numeroase şi în cursul lunii Corsica a devenit o bază cu 17 aeroporturi şi numeroase porturi ce au servit în 1944 la eliberarea Franţei.

Când în seara de 9 septembrie 1943 Hitler a auzit de semnarea armistiţiului s-a înfuriat şi a ordonat ca în 48 de ore armata italiană să fie neutralizată. Trupele italiene din Balcani şi Franţa, lipsite de o conducere, ca să lupte împotriva nemţilor au încercat să vină în Italia.

Nemţii au pus mâna pe mijloacele de transport, au oprit coloanele şi au făcut prizonieri cu zecile de mii. La Cefalonia şi Chambery, unde italienii au rezistat, 4.500 dintre ei au fost masacraţi şi lăsaţi neîngropaţi mai multe zile, sub cerul liber. în Italia, acelaşi dezastru. Unii depun armele în faţa nemţilor, fără rezistenţă. Rommel venit la Milano, ca să-i „învingă" pe italieni, a simulat o alarmă aeriană, care a durat până ce au fost adunate armele celor 40.000 de foşti camarazi de arme, după care dezarmaţi i-a încărcat în vagoane de vite şi i-a trimis în Germania, la muncă. Peste 700.000 s-au găsit în această situaţie umilitoare pe teritoriul marelui Reich.

Şi Aliaţii şi-au continuat înaintarea spre nord, în timp ce la Quebec se întâlnise Roosevelt cu Churchill şi hotărâseră noi amănunte pentru debarcarea de pe coasta franceză, în iunie 1944.

Vestea capitulării Italiei a făcut ravagii în Balcani. Partizanii lui Tito au dezarmat 6 divizii italiene cărora le-au folosit armamentul, iar două divizii le-au înrolat alături de ei în lupta contra germanilor. Tito a pus stăpânire pe toată coasta Adriatică.

în Grecia, partizanii din grupul E.L.A.S. de sub influenţa comunistă, au dezarmat, tot în septembrie, o divizie italiană, mărindu-şi astfel supremaţia asupra celorlalte grupe de partizani E.E.D.E.S., care erau regalişti, în jurul Regelui George al II-lea, aflat în exil la Cairo. între cele două grupe au început certuri şi lupte pentru întâietate.

Principalul era că deruta intrase în trupele germane din Balcani, hărţuite ba în Pind, ba în Peloponez sau Muntenegru.