UN NOU REGIM DICTATORIAL (2)

Analizând contextul politicii internaţionale, în toamna lui 1940 constatăm că aceasta se reflectă în concluziile lui Iuliu Maniu pe care le evidenţiază prietenilor săi (Mihai Popovici, Ghiţă Pop, Ilie Lazăr, Aurel Dobrescu şi Octav Tăslăoanu) pe 25 octombrie 1940:

„ Germania a început să se teamă de prelungirea războiului cu Marea Britanie. Din această cauză, cancelarul Germaniei crede necesară încheierea păcii cu Franţa. Totodată, conducătorul Germaniei urmăreşte să încadreze Franţa în sistemul politic al Axei. Această încadrare are de scop atât de a da posibilitate puterilor Axei să încheie o pace de compromis cu Anglia, cât şi de a para o lovitură a Rusiei Sovietice în cazul când războiul actual va epuiza Germania şi Italia. "

Ca peste tot şi întotdeauna serviciile secrete au căutat să pătrundă dincolo de uşile capitonate şi chiar în colţurile cele mai ascunse ale sufletelor oamenilor, mai ales politici. Studiind arhivele regimurilor de dictatură, bineînţeles ce a mai rămas din ele, constatăm că Iuliu Maniu a fost cel mai supravegheat om politic după 1930 şi pe lângă faptul că permanent era la uşa lui sau după el o maşină cu 4 poliţişti se căuta infiltrarea câte unui personaj în interiorul locuinţei care cel puţin să audă ce putea transpira. Siguranţa cheltuia sume foarte mari cu cei ce-1 ţineau pe Maniu sub observaţie 24 de ore din 24 de ore. Se vor prezenta şi astfel de rapoarte zilnice pe ore şi minute. Nu este nici o exagerare dacă spun că Iuliu Maniu a fost predat de la un serviciu secret la altul, trecând prin filiera Mihail Moruzov, Eugen Cristescu şi Bodnăraş-Nicolschi.

Dar Iuliu Maniu, paralel, a fost urmărit şi de serviciile secrete germane şi sovietice.

Deoarece Iuliu Maniu nu şi-a scris memoriile şi nu a avut nici biografi care să-i înregistreze activitatea zi de zi, sau dacă s-au găsit unele însemnări ale apropiaţilor, cine ştie ce soartă au avut acestea, ne mulţumim şi cu unele note găsite în arhiva anchetei procesului conducătorilor Partidului Naţional-Ţărănesc.

Unele date sunt conforme cu atitudinea acestui mare bărbat de stat care se reliefează din zecile de scrisori şi memorii adresate executivului sub care a trebuit să lupte pentru împlinirea dezideratelor neamului său.

Răsfoind printre hârtii se găseşte o notă cu nr. 52.853/2-11-1940 din care reiese că în discuţia avută cu Mihai Popovici asupra pericolului comunist, Iuliu Maniu a spus, după ce a făcut o serie de consideraţiuni istorice că: „In anii de criză naţiunile trec prin perioade favorabile dezvoltării curentelor anarhice şi că este posibil ca şi la noi, în cursul acestui an să se resimtă o recrudescenţă a mişcării comuniste... pericolul comunist în ţara românească nu este de actualitate prin faptul că mişcarea legionară a reuşit să capteze o mare parte a muncitorimii de la oraşe, care în mod inevitabil constituia până acum un teren prielnic pentru infiltrarea ideilor comuniste."

Cu apropiaţii lui, Iuliu Maniu socotea că este momentul de a se începe o propagandă bine susţinută împotriva mişcării comuniste şi că în această problemă era de acord şi Dinu Brătianu.

Preocuparea principală a lui Iuliu Maniu era evoluţia situaţiei internaţionale şi după stoparea ofensivei italiene din Grecia, în nota nr. 53.117/17-11-1940, în discuţia avută cu Mihai Popovici şi Virgil Madgearu, aprecia că:

„în urma dezlănţuirii conflictului italo-grec situaţia puterilor Axei întâmpina reale dificultăţi în actualul conflict european. Faptul că operaţiunile armatei italiene pe frontul greco-albanez se desfăşoară cu multă dificultate este o dovadă concludentă că timpul succeselor rapide pentru puterile Axei este definitiv trecut... Nimănui nu trebuie să-i scape importanţa declaraţiilor făcute de către Ismet Inbnu, preşedintele Republicii Turce, în care se desprind următoarele două concluzii:

1. Acţiunea germană condusă de von Papen la Ankara poate fi socotită ca eşuată. Actualmente nu se mai poate vorbi de o separaţie pe plan internaţional între Turcia şi Marea Britanie.

2. Un atac al puterilor Axei, fie al Germaniei, fie al Italiei, ar atrage în mod inevitabil un conflict armat între Uniunea Sovietică şi cele două state fasciste.

în consecinţă, strâmtorile Mării Negre se găsesc astăzi sub influenţa şi indirect sub controlul Marii Britanii.

Faptul că Italia întâmpină dificultăţi în campania contra Greciei coroborat cu atitudinea Turciei, arată în mod neîndoielnic că acţiunea pe care puterile Axei o pregăteau spre a lovi Marea Britanie în Mediterana răsăriteană poate fi definitiv eşuată."

Iuliu Maniu se bucura de prestigiu internaţional. în ziarul „Svoboda", nr. 260/ 7-11-1940 ce apărea la Jersey City, în articolul „Mai departe cu democraţia", se scria:

„Există în România o persoană marcantă care declară deschis că nu crede ca starea de astăzi să se menţină şi că democraţia va pieri. Acesta este vechiul conducător al Partidului Naţional-Ţărănesc, Iuliu Maniu, în vârstă de 67 de ani, care nu se lasă influenţat de curentul totalitar. Cuvântul lui are încă greutate pentru că el se bucură de o mare autoritate la Curtea Regală,în faţa Reginei Mamă Elena şi a tânărului Rege, pe care-l iubeşte foarte mult."

În discuţiile pe care le-a avut Iuliu Maniu cu Ion Mihalache pe 15 noiembrie 1940, la două zile după vizita lui Molotov la Berlin, referitor la aceste conversaţii, preşedintele Partidului Naţional-Ţărănesc şi-a spus punctul de vedere:

„ Convingerea este că Germania nu va putea până la sfârşit să-şi asigure pasivitatea şi că un conflict între URSS şi Germania va deveni inevitabil. Rezultatul convorbirilor lui Molotov la Berlin va însemna începutul unei faze de grave neînţelegeri între Uniunea Sovietică şi Germania. "

Evenimentele au confirmat şi această presupunere.

„ Vom arăta noi tuturor iudeo-francmasonilor

Şi vouă ţărăniştilor, şi vouă liberalilor,

Şi tuturor partidelor, tâlharilor, tâlharilor..."

Se cânta în permanenţă şi cântecul se împletea cu fapta, încât generalul Ion Antonescu, care instituise statul naţional-legionar, s-a văzut nevoit chiar în prima lună să dea un comunicat „împotriva dezordinii şi anarhiei", publicat în ziarul „Universul" din 5 octombrie 1940:

„ Unele elemente îmbrăcate clandestin în cămaşă verde şi altele cu false tocuri de ziarişti, merg din casă în casă şi din întreprindere în întreprindere, în Capitală şi în ţară, pentru a anunţa, teroriza şi stoarce bani... Nu poate fi adevărat legionar acela care calcă ordinul meu şi care iese din legea statului, din legea ordinii şi din legea omeniei.

Cercetarea de orice natură, într-un stat de ordine cum este acela naţional-legionar, pe care îl voim, nu o pot face decât organele create de lege şi pedeapsa, pentru orice faptă, nu o poate aplica decât justiţia. "

S-a creat poliţia legionară, o poliţie paralelă cu cea oficială şi care de la început a pornit cu abuzurile. în şedinţa din 22 septembrie 1940 a Consiliului de miniştri, generalul Antonescu era revoltat că cetăţeni străini au fost arestaţi de poliţie şi duşi la sediul partidului, unde sunt maltrataţi. Adresându-i-se lui Sima:

„O chestiune de ordine publică şi pentru care te fac responsabil: să se termine cu legionarii care fac acte de autoritate publică, să nu mai ţineţi cazurile ascunse, căci orice caz ce se ţine ascuns mă supără şi ori eu plec, ori d-voastră plecaţi. Nu vreau să am dificultăţi cu englezii- l-au ridicat pe englezi, ce-au căutat?...

Două poliţii în stat nu se pot face, căci ajungem la anarhie. "

În şedinţa din 27 septembrie, generalul Antonescu se adresează energic:

„Nu permit să se excite simţul de bestialitate al naţiei, pentru că poate duce la o situaţie tragică neamul românesc. Şă nu răscolim la infinit, a fost o tragedie pentru neamul românesc, am dat pe mâna justiţiei, să se termine cu această campanie odioasă... Pe urmă, atacurile împotriva oamenilor politici. N-am nimic care să mă unească cu dl lor ga. Totul mă desparte, îl detest pentru că a dus o campanie oribilă în „Neamul românesc", înainte, bineînţeles. Nu mă interesează, dar nu vreau ca oameni care au adus servicii neamului românesc să fie astăzi atacaţi, trebuie să avem o presă civilizată, nu suntem un stat de sălbatici ca să se spună că dl Iorga are o barbă de 4 m. Calificative de acestea la adresa unor oameni bătrâni nu tolerez. "

La începutul lui decembrie a fost desfiinţată poliţia legionară, dar abuzurile au continuat. Aruncând o privire generală asupra unui tabel al parchetelor generale din 48 de judeţe rezultă fărădelegi săvârşite de membri ai poliţiei legionare sau şefi ai autorităţilor publice, ori pur şi simplu pe cont propriu, dar invocând o misiune din partea organelor legionare sau simpla lor calitate de legionari, constatăm că 450 de persoane au fost maltratate, 323 au fost sechestrate, au fost violate 88 de domicilii, majoritatea aparţinând românilor, în 1.081 de cazuri au fost confiscate bunuri fără nici un fel de formă, 260 de locuinţe au fost ocupate cu forţa, s-au înfăptuit 65 cazuri de devastări...

Echipele morţii au fost constituite la Congresul de la Tg. Mureş din 3-5 aprilie 1936, după ce depuseseră legământul:

„Jurăm cu preţul sângelui că ne vom apăra onoarea şi vom pedepsi pe trădători şi canalii. Dacă vom da vreun pas înapoi, asupra noastră să cadă blestemul neamului întreg."

Prima victimă după biruinţă a fost la Iaşi pe 4 octombrie 1940.

Caporalul T.R. din Reg. 5 Vânători detaşat la serviciul secret de sub conducerea lui Mihail Moruzov se înfrăţise cu caporalul Adolf Hitler şi dezlănţuise peste ţară teroarea timp de peste 4 luni, ridicând răzbunarea şi moartea la virtuţi.

Pe 2 aprilie 1933 deputatul legionar de Covurlui, Mihai Stelescu, încă student, se prezentase în Parlamentul României ca reprezentant al generaţiei tinere.

În replică, profesorul Petre Andrei, membru al P.N.Ţ, deputat şi subsecretar de stat la Ministerul Instrucţiunii Publice, i s-a adresat: „Domnule Stelescu... v-aţi instituit în cenzori ai vieţii politice, în cenzori ai vieţii publice; daţi directive în loc să învăţaţi... Pregătirea ştiinţifică necesară nu se poate face prin agitaţie, nici prin pierderea vremii în diferite mişcări anarhice, ci prin muncă stăruitoare, pe care v-o recomand cu toată căldura... Există unele elemente care vor să introducă în ţara noastră nu numai teoriile national-socialiştilor germani, ci chiar metodele şi practica luptei din această ţară. Ei bine, această tendinţă a national-socialiştilor germani, pe care vor unii să-i imităm, introducând metodele şi teoriile lor în ţara noastră, este direct opusă aspiraţiilor noastre."

Peste 7 ani, 6 luni şi 2 zile, o echipă... de 40 de legionari condusă de căpetenia Ilie Vlad Sturza s-a prezentat la locuinţa filozofului Petre Andrei, care între timp fusese şi ministrul Educaţiei Naţionale până în iunie 1940, locuinţă unde chestorul Vlase pe baza unui mandat i-a făcut o percheziţie de 4 ore, de faţă fiind soţia şi 4 copii între 5 şi 17 ani.

Legionarii insistând ca să-i urmeze, profesorul a cerut să intre în baie şi a fost condus între revolvere. După câteva minute s-a întors, spune copilul cel mare, au fost sărutaţi şi, după ce a întins cheile sertarelor de lucru spunând că de acum nu mai are nevoie, le-a înmânat şi o scrisoare, prăbuşindu-se la picioarele lor:

„Scumpii mei copii, mi-e greu, mi-e foarte greu să mă despart de voi şi de mama voastră. Sunteţi tot ce am avut mai scump pe lume, dar nu mai pot trăi. Tocmai acum, când aveţi mai multă nevoie de mine, eu trebuie să vă părăsesc pentru totdeauna. Împrejurări nenorocite mă silesc la aceasta. Ţin să ştiţi însă că tatăl vostru nu are nici un fel de vină, nici pată, nici amestec în cele întâmplate. Nu pot suporta să fiu târât în mocirlă sub nici o formă.

Să nu credeţi că fug de judecată şi de aceea aleg acest mijloc. Nu, dar nu mai am putere asupra celor care mi-au zdruncinat nervii în halul acesta. Am avut altă atitudine politică decât Garda de Fier, dar nu am prigonit pe nimeni şi nu am făcut nici un act urât. Nu pot să fiu însă umilit şi degradat. De ce să fiu arestat? Dacă aş avea pe sufletul meu o cât de mică vină, aş suferi orice, căci aş fi meritat. Dar aşa? în cărţile scrise de mine apare clar atitudinea şi concepţia mea. Voi controlaţi şi veţi vedea. Îl rog pe Alexandru să fie bun şi înţelegător. Tu, dragul meu, eşti uneori violent, deşi ai suflet bun. De aceea, te rog mult iubite Alexandru, fii întotdeauna drăguţ cu mama ta, nu fii nerăbdător, menajează-i suferinţa, căci zilele ei de acum încolo numai fericire nu pot fi. Ai grijă, iubitul meu fiu, de toţi fraţii tăi, ajută-i să suporte mai uşor lipsa tatălui lor. Pentru Piki am îndemnul de a fi tot aşa de bun cu mama sa. Ştiu că azi toţi o adoraţi şi nu mă îndoiesc că îi veţi alina suferinţa. Zizi şi Costăchel vor uita mai curând, că sunt încă mici. Nu uitaţi nici un moment că lor trebuie să le îngăduiţi copilăriile legate de vârsta lor. Veţi îmbrăţişa fiecare cariera care vă va place. Să fiţi cinstiţi şi buni. Să nu faceţi niciodată politică şi să vă feriţi de pasiunea ei. Dacă acolo, departe, mai este ceva, să ştiţi că tatăl vostru va veghea asupra voastră. Păstraţi amintirea clipelor bune, a zilelor senine pe care le-am avut împreună, căci cine ştie ce vă mai este sortit şi vouă să trăiţi. Oricum, veţi griji de mama voastră. Vă îmbrăţişez cu tot sufletul şi pentru totdeauna. P. Andrei."

Lumea era indignată. Ei, făcătorii de dreptate, „arătaseră" ce pot face, vorba cântecului, şi o începuseră cu... ţărăniştii. Vor urma pe baza celor jurate la Tg. Mureş. Şi mai erau mulţi... Virgil Madgearu, Ion Mihalache, Nicolae Lupu... şi din alte formaţiuni, ai „tuturor partidelor; tâlharilor, tâlharilor, tot vorba cântecului.

Doar tot în Parlament, şeful declarase înainte de 1932 că „sufletul nostru cere satisfacţie în contra călăilor... Dacă aşteptarea ne va fi zadarnică, atunci ultimul resort al răbdării va plesni şi oamenii mei vor fi liberi să-şi ia satisfacţia pe orice cale vor găsi..."

Listele negre se întocmeau peste tot, în oraşe, târguri sau comune şi „când resortul răbdării a plesnit", atunci s-a hotărât de către capul mai mare „că nu mai merge aşa mai departe şi trebuie toţi suprimaţi", după o dezlegare de 24 de ore pe care o dăduse în noaptea „cuţitelor lungi" de la Jilava, marţi 26/27 noiembrie 1940.

Atunci, sub comanda lui Dimitrie Grozea au fost ciuruiţi 65 de deţinuţi politici, în fortul 13 Jilava, dintre ei numai 28 erau cu mandate de arestare, restul ridicaţi prin abuz... toţi înşiruiţi în 19 celule după cum urmează:

Celula 1. Minai Moruzov, şef S.S.I;

Celula 2. colonel Ştefan Gherovici;

Celula 3. Victor Iamandi (fost ministru al Justiţiei), maior Damian Frederic şi subit. Traian Cinghiţă;

Celula 4. generalul Gabriel Marinescu, fost ministru şi prefectul poliţiei Capitalei;

Celula 5. colonel Vasile Zeciu, fost prim procuror al Tribunalului Militar Bucureşti;

Celula 6. maiorii Alexandru Popescu-Marinaru şi Aristide Macoveanu;

Celula 7. generalul Gheorghe Argeşeanu, fost prim ministru şi colonelul Anibal Panaitescu.

Celula 8. maior Iosif Dinulescu, şef Legiunea Jandarmi - Ilfov;

Celula 9. general Ion Bengliu, fost inspector general al Jandarmeriei;

Celula 10. Ion Stănciuc, Constantin Sârbu, Vasile Taşcă, Nicolae Zăinescu, Ştefan Niţu, Vasile Moisescu, Nicolae Bularda, Gheorghe Niculescu, Constantin Popescu, Gheorghe Oancea, Neacşu Crăciun şi Petre Gheorghiu, toţi foşti jandarmi.

Celula 11. Ichim Gavrilă, Eugeniu Zugravu, Paraschiv Coman, Ion Balint, Stanciu Lolescu, Gheorghe Comşa, Olimpiu Mărculeţ, Mihai Radu, Nicolae Bărbulescu, Gheorghe Boghici, Dumitru Marin, toţi foşti agenţi de poliţie.

Celula 15. Niki Ştefănescu, fost subdirector SSI, anchetatorul lui Horia Sima în mai 1940 când a venit din Germania.

Celula 16. maiorul Alexandru Bleblea.

Celula 17. Ion Panova (fost chestor), Niculescu Bonea, Otto Reiner, Laurenţiu Constantinescu, Petre Malensci, Nicolae Găman, Ion Iordănescu-Iordache, Iuliu Horwath, Victor Horwath (şi ei foşti agenţi de poliţie), Mihail Vârfureanu (fost comandant legionar), Virgil Diculescu (student).

Celula 18. Constantin Bouleţ, Pavel Patriciu, Nicolae Lescenco, Marius Botu, Tudor Miron, Dumitru Bileca, Nicolae Bileca, Nicolae Bobocea, Marin Georgescu, Constantin Culeţcu, Spiru Dumitrescu, Nicolae Blănuţă (toţi foşti agenţi de poliţie), Tudor Petre (fost jandarm, arestat din cauza unei potriviri de nume)

Celula 19. Radu Pascu (fost prim preşedinte al Curţii de Apel), Dumitru Negulescu (fost prim preşedinte al Tribunalului Militar din Cluj).

Lista neagră nu fusese epuizată. Un singur jandarm, Nicolae Ciurea, a scăpat cu viaţă. Pe ea figurau toţi oamenii politici, foştii prefecţi, comisari... (Arhivele Statului -dosar S. S. I., voi. 5/112, fila 32). Acest sistem al exterminării în masă îl vom găsi la toţi cei ce vor încerca să introducă „noua ordine". Numai după, la mai puţin de un deceniu, vom găsi aplicându-se poporului român aceeaşi metodă impusă din străinătate. Prima dată prin Gestapo, apoi prin N. K. V. D.

In urma masacrului de la Jilava, generalul Ion Antonescu, revoltat, a spus în Consiliul de miniştri:

„...Mâna de nemernici care au făcut această crimă va fi pedepsită în mod exemplar. Eu nu voi lăsa ca ţara şi viitorul acestui neam să fie compromise de acţiunea unei bande de terorişti. Statul, al cărui conducător sunt, nu se va lăsa subminat de dezlănţuirea instinctelor de bestialitate ale unor descreieraţi. Pedepsirea celor de la Jilava mi-o rezervasem eu prin justiţia ţării. Strada mi-a luat acest drept, venind să-şi facă singură dreptate...

Toată mândria mea era să nu am mâinile pătate. Mi-aţi nimicit cu fapta alor voştri această mândrie."

Generalul, în Consiliul de miniştri din 27 noiembrie, enunţă principiile Decretului-lege „pentru reprimarea unor infracţiuni în contra ordinii publice şi intereselor statului", decret ce va fi promulgat pe 29 nov.

Dar chiar în dimineaţa de 27 noiembrie 1940, după masacrul de la Jilava a continuat goana după cei trecuţi în continuare pe „lista neagră"; au fost arestaţi foştii prim-miniştri Constantin Argetoianu, Ion Gigurtu, Gheorghe Tătărăscu, miniştri Mihail Ghelmegeanu, general C. Ilasievici, dr. general Nicolae Marinescu, colonelul Victor Marinescu.

Lumea era îngrozită şi se alerta prin telefoane. Cel care a intervenit prompt a fost col. Rioşeanu (subsecretar de stat la Ministerul de Interne) care s-a dus la Prefectura Poliţiei unde se instituise un fel de tribunal şi, scoţându-i din mâinile răpitorilor, i-a dus la Ministerul de Interne unde i-a salvat, deoarece în noaptea de 27/28 noiembrie, spre ora 4 dimineaţa s-a încercat spargerea uşii unde erau adăpostiţi, trăgându-se şi cu pistoalele.

Alţi oameni politici naţional-ţărănişti, simţindu-se în pericol, ca Ion Mihalache, Nicolae Lupu, Aurel Dobrescu... s-au dus acasă la Iuliu Maniu, în căutare de adăpost. Preşedintele Partidului Naţional-Ţărănesc a încercat să intervină pe lângă Preşedinţia Consiliului de miniştri unde era generalul Ion Antonescu.

Asasinarea lui Virgil Madgearu şi Nicolae Iorga

Dar setea de sânge era aşa de mare în acea zi încât echipele morţii alergau înnebunite să-şi îndeplinească jurământul.

Maşina Institutului Naţional al Cooperaţiei cu nr. 6211 B.R. a oprit pe 27 noiembrie, în jurul orei 14, pe str. Vasile Conta nr. 12, la poarta lui Virgil Madgearu, renumit profesor de economie şi secretar general al P.N.Ţ. Din maşină au coborât Traian Boeru, Ion Tucan, Tudor Dacu, Ştefan Iacobuţă şi se pare că afară au rămas Ştefan Iacobuţă cu un camarad. Profesorul era la masă şi cei veniţi au insistat să meargă la Prefectura Poliţiei. După ce s-au legitimat şi şi-au dat cuvântul „de onoare" de legionar că într-o oră va fi acasă, l-au luat pe profesor, chiar dintre foştii lui studenţi.

Virgil Madgearu, un convins democrat, declarase în 1930, în Parlament:

„...Nu îngăduim să se vorbească în Parlamentul României despre Adolf Hitler, care este o ruşine pentru Germania şi un permanent pericol pentru Europa..."

Tot el, pe 13 februarie 1933, declarase: „...Eu mi-am precizat deseori poziţiunea mea faţă de fascism şi am spus că sunt contra doctrinelor de importaţiune... "

Pentru atitudinea lui clară împotriva totalitarismului, Virgil Madgearu fusese trecut pe lista condamnaţilor la moarte la Congresul studenţilor legionari de la Tg. Mureş şi se fixase o echipă a morţii şi pentru el, iar ameninţările cu moartea nu au contenit de atunci.

Acum, miercuri 27 noiembrie 1940, suit în maşină, între pistoale, a luat drumul Ploieştiului, oprindu-se la Snagov unde, în pădure, la locul numit „Coada lungă" a fost împuşcat în jurul orei 15, 30.

Aceeaşi echipă a morţii şi-a continuat drumul şi, după un popas la Ploieşti, a ajuns în jurul orei 17, 30 pe Calea Codrului, la Vălenii de Munte, de unde l-au răpit pe Nicolae Iorga, savantul de renume mondial.

Şi Nicolae Iorga era un adversar al extremismului importat şi se manifestase făţiş împotriva dictaturilor care suprimau libertăţile şi subjugau popoarele spulberând graniţele sub lozinca „noua ordine".

Într-un articol din „Neamul românesc", intitulat „ Feriţi-vă de oamenii sângelui", Nicolae Iorga scria pe 1 decembrie 1933:

„...In zăpăceala alegerilor care se vestesc, o seamă de oameni umblă cu pumnalul şi arma în mână, ameninţând cu uciderea pe cei care ar cuteza să le stea în cale. Ca dovadă că sunt în stare a face aceasta, aduc omorul pe care l-au şi săvârşit până acum unii dintre ei..."

În 1936 a fost şi el condamnat de Congresul de la Tg. Mureş şi i s-a repartizat o echipă a morţii, de la Iaşi.

Atitudinea contra mişcărilor extremiste a rămas aceeaşi şi peste tot unde era cazul şi-o exprima.

Insultele, ameninţările şi epitetele după 6 septembrie 1940 erau din ce în ce mai dese, perfide, numindu-1: „omul cu barba tricoloră care umblă cu neamul românesc în buzunar", „patriotul cu umerii strâmbi", „apostolul", „zdreanţă apostolică", „monstru"... Faţă de acestea Nicolae Iorga dă „O EXPLICAŢIE":

„Mai multe persoane mă onorează zilnic cu un vraf de scrisori, grămădind asupra mea toate blăstămele până la «a noua generaţie», dorindu-mi toate bolile din lume şi un sfârşit groaznic la care se oferă a colabora «creştineşte», ca de sărbătorile Pastelul Pentru aceşti anonimi, de un mare curaj, eu sunt distrugătorul unei religii şi numai prin profetul ei se putea scăpa ţara care altfel se duce de râpă. Nu datoresc nici o explicaţie unor oameni tulburaţi sau vrăjiţi, cărora logica li e la nivelul ortografiei..."

Omul care slujise şi cinstise cultura universală şi era fără egal în ţara lui, în scormonirea şi scoaterea la lumină a adevărului faţă de cei ce ne voiau pieirea, îşi prevedea sfârşitul, aşa că pe 27 noiembrie, când au venit furii de oameni pe Calea Codrului, Nicolae Iorga îşi scrisese două poezii foarte semnificative:

OAMENI DE PRISOS

In zi de crudă foamete

Fiindu-li lehamite

În Marginea ţării întregi

Au vrut s-ucidă pe moşnegi.

Iar ei au zis „Nu fiţi păgâni,

Răbdaţi puţin pe cei bătrâni:

De-a lungul căii morţilor

Ei sunt în pragul porţilor."

BRAD BĂTRÂN

Au fost tăind un brad bătrân

Fiindcă făcea prea multă umbră

Şi-atuncea din pădurea sumbră

Se auzi un glas păgân:

„ O, voi ce-n soare cald trăiţi

Şi aţi răpus strămoşul nostru

Să nu vă strice rostul vostru,

De ce sunteţi aşa grăbiţi?

În anii mulţi cât el a fos

t De-a lungul ceasurilor grele,

Sub paza crăcilor rebele,

Mulţi şi-au aflat un adăpost.

Moşneagul, stând pe culme drept

, A fost la drum o călăuză

Şi-n vreme aspră şi hursuză

El cu furtunile-a dat piept.

Folos aduse cât fu viu,

Ci mort, acuma când se duce,

Ce alta poate-a vă aduce

Decât doar încă un sicriu? "

Şi moşneagul de 69 de ani, fala ţării româneşti, a fost ridicat de Traian Boeru şi-a lui ceată pe la orele 17,30 şi, după ce l-au batjocorit în casa lui Victor Enăchescu de la Teişani, l-au dus în pădurea de la Strejnic şi cu 6 gloanţe de revolver l-au răpus pe Nicolae Iorga, doctor în litere şi filozofie de la Universitatea din Leipzig, membru a 3 Academii, membru de onoare a 2 Academii, Doctor honoris causa a 10 Universităţi, membru asociat la 2 Academii, membru corespondent la 12 Academii, membru a 4 Institute şi, desigur, multe alte titluri.

Această crimă oribilă a fost executată la dispoziţia unui caporal TR ce se învârtea în jurul Ploieştiului ca să-1 „salveze", aşa cum se învârtise şi când urmărise executarea lui Armând Călinescu.

Ultimul omagiu adus celor doi fruntaşi ai vieţii politice a avut loc vineri. După ţinerea şedinţei solemne la Academia Română se îndreaptă spre cimitirul Bellu numai vreo zece academicieni (Ion Nistor, Gr. Antipa, Th. Capidan, D. Caracostea, Liviu Rebreanu, C. Rădulescu-Motru, Radu Rosetti, Nae Popescu, Nicolae Bănescu, Ion Petrovici, Carpen...). Familia a fost înconjurată de multă lume, intelectuali. Slujba s-a oficiat în capelă.

Tot pe 29 noiembrie a avut loc înmormântarea lui Virgil Madgearu la cimitirul Bellu şi mulţimea 1-a condus întristată pe ultimul drum.