Oficializarea dictaturii regale

Partidul Naţional Ţărănesc a început să fie lovit de duritatea măsurilor „regale" înainte de „votarea" Constituţiei redactate de profesorul Istrate Micescu.

Astfel, dr. prof. Augustin Popa, preşedintele organizaţiei P.N.Ţ. din Târnava Mică a fost suspendat din funcţia de profesor pentru că a comunicat dispoziţia dată de Iuliu Maniu, ca membrii partidului să se abţină de la votarea noii rânduieli de stat. Iuliu Maniu, cu durere în suflet, i s-a adresat:

„...Măsura volnică şi ilegală luată contra ta ofensează întreaga opinie publică şi în special partidul nostru. în orice împrejurări vom fi alături de tine. Înaltele tale calităţi sufleteşti, sentimentele creştineşti şi româneşti de care ai dat dovadă întotdeauna vor călăuzi şi în zilele acestea de persecuţie a unei puteri dictatoriale prin nimic justificată.

Furia celor ce nesocotesc morala creştină şi demnitatea naţională nu va putea înfrânge seninătatea sufletească şi energia neînfrânată a noastră cari luptăm pentru întărirea acestor principii şi pentru libertatea naţională."

Pe 24 februarie, sub starea de asediu, cu drastice măsuri militare, cu instrucţiuni severe privind urmărirea şi pedepsirea exemplară a „elementelor" care făceau o propagandă ostilă Constituţiei sau îndemnau la abţinerea de la vot şi cu abuzuri ale autorităţilor administrative, s-a „votat" pe faţă şi sub iscălitură. Cu toate acestea s-au găsit 5 413 „elemente" demne de a purta denumirea de oameni care au votat contra Constituţiei.

A doua zi, fruntaşul naţional-ţărănist - Ion Liveanu - a fost arestat pentru că în ziarul „Dreptatea" a publicat un articol prin care critica Constituţia, şi aceasta înainte de promulgarea ei care s-a făcut pe 23 februarie 1938. El a fost judecat de Consiliul de Război al Corpului II Armată.

Continuând avalanşa măsurilor absurde luate de guvernul „patriarhal" în legătură cu ridicarea inamovibilităţii magistraţilor şi funcţionarilor, precum şi a interzicerii întrunirilor naţional-ţărăniste, precizându-se că nu pot avea loc nici într-o casă particulară, fie chiar la un ceai, fără anunţarea prealabilă a autorităţilor şi prezenţa unui poliţist delegat în acest sens, Iuliu Maniu a fos solicitat de ziariştii din Cluj să facă unele precizări:

„...Fiecare cetăţean conştient trebuie să condamne cu ultima energie această măsură care atacă în temelia sa soliditatea organizaţiei fi administraţiei de stat. Este un pas dureros spre anarhizarea organismului de stat. Independenţa magistraturii este ultimul rezultat al civilizaţiei întruchipate într-un stat modern a cărui bază este justiţia. In special în România, asigurarea independenţei justiţiei prin inamovibilitate s-a atins după multe si grele lupte politice si a unor experienţe triste făcute de buni patrioţi de pe vremea când nu era introdusă această instituţie absolut necesară într-un stat de drept De altă parte siguranţa zilei de mâine a funcţionarului pus la adăpost de capriciile fluctuaţiilor politice si sociale este singura bază pe care se poate aşeza o dreaptă rezolvare a diverselor chestiuni ale cetăţenilor. Nu pot decât să protestez cu toată hotărârea împotriva atentatului ce se săvârşeşte în contra cetăţenilor, în contra magistraţilor si funcţionarilor si în contra însuşi a organismului de stat prin această măsură adânc jignitoare. Evident, această măsură este lovită de nulitate prin faptul că, atât noua Constituţie cât şi decretul în chestiune, sunt aduse în mod neconstituţional. Ele se întemeiază exclusiv pe forţa brutală a puterii executive fi evident că tuturor celor lezaţi le vor sta la dispoziţie remediile legale de care vor trebui să uzeze fi cetăţenii fi funcţionarii vătămaţi în drepturile lor. hJu numai ca democrat convins fi ca unul care sunt legat cu toată firea mea de respectul legalităţii, ci fi ca om care a trebuit să mă ocup de evoluţia statelor moderne fi de întâmplările ce s-au petrecut în viaţa lor, sunt adânc îngrijorat de soarta ţării noastre care a devenit teatrul unor capricii fi experimentări cari ufor pot duce la adânci zguduiri ale fiinţei noastre naţionale. Mă mir mai ales că Patriarhul ţării ia asupra sa o răspundere atât de grea, lăsând pradă întâmplărilor politice una din cele mai fundamentale instituţii ale ţării: magistratura. Evident, că va trebui să ne unim forţele, toţi acei cari suntem devotaţi democraţiei fi ai constituţionalismului ca să înlăturăm dictatura ce stăpâneşte astăzi ţara noastră, ceea ce sunt sigur că nu va fi prea greu, deoarece îi lipsesc bazele necesare oricărei dictaturi ca să dăinuiască popularitatea fi autoritatea acelor cari o instituiesc." (Cluj, 6 Martie 1938).

Iuliu Maniu avea dreptate să fie îngrijorat cel puţin asupra situaţiei din Europa unde puterile Axei începuseră să aibă pretenţii asupra unor colonii, pentru spaţiu vital.

Nişte schimbări de miniştri în Anglia (Eden înlocuit cu Lordul Halifax) şi noul Preşedinte al Consiliului de Minjştri francez -Chautemps - şi vizitele Londra-Berlin prelungindu-se prin Berlin peste centrul Europei până la Varşovia, nu puteau să rămână neobservate, dar mai ales neînţelese de cei avizaţi de soarta ţării noastre.

Von Papen, după vizita la preşedintele Consiliului de Miniştri, s-a înapoiat în bârlogul de la Berchtesgarden cu încurajarea: „Spuneţi Fiihrerului c-ar fi un eveniment istoric mondial dacă împreună am pune politica europeană pe o bază nouă şi mai sănătoasă". De asemenea plecase de la Paris cu impresia că ar fi bine privită o legătură economico-culturală germano-austriacă, precum şi o mai largă autonomie pentru nemţii din Cehoslovacia.

Pe 12 februarie, cancelarul Schuschnigg a fost chemat la Berchtesgarden unde după ce l-a „certat" pentru că nu se retrăsese diri Societatea Naţiunilor şi fortificase frontiera între ţările lor, i-a subliniat că are un rol istoric de împlinit cu prietenia Italiei, că Franţa este neputincioasă, şi a terminat cerându-i în mod imperativ să numească, ca ministru de interne, pe Seyss Inquart, şeful naziştilor austrieci. Dar a urmat numai o lună de relativă linişte şi după mai multe ultimate la intervale de ore, între 11 şi 13 martie, totul s-a sfârşit prin intrarea trupelor germane, bineînţeles neanun­ţate, şi proclamarea încorporării, printr-un plebiscit de 97%, procent mai mic decât obţinuse regele Carol, cu „Constituţia". Salutând cotropirea Austriei, Corneliu Codreanu a adresat lui Hitler o telegramă imediat, socotind actul ca „o lumină triumfală a adevărului" pe care „nici o putere nu o va birui vreodată..."

Reacţia omului politic - Iuliu Maniu - la acest act murdar care va însemna începutul înecării în sânge a Europei, a fost subliniată în declaraţia făcută la cererea reprezentanţilor presei pe 21 martie:

„Partidul Naţional Ţărănesc nu poate să-şi precizeze în mod oficial punctul său de vedere până când guvernul nu fixează în mod oficial atitudinea României.

E regretabil că guvernul nici până acum, de fi a trecut o săptămână de la intrarea trupelor germane în Austria, nu a publicat nici un comunicat fi nici un membru al guvernului nu a făcut nici o declaraţie pentru lămurirea opiniei publice, defi toate statele interesate, fără nici o excepţie, au ţinut să-fi precizeze punctul lor de vedere, faţă de acest eveniment de o covârfitoare importanţă fi cu repercusiuni incalculabile în raporturile internaţionale dintre state. Singură ţara noastră igno­rează intenţiunile fi planurile cârmuitorilor ei. Parcă nici nu ar fi vorba de soarta naţiunii noastre, de sângele fi avutul fiilor ei...

În ce mă priveşte, am fost de la început convins că independenţa Austriei atât de necesară pentru echilibrul internaţional în Europa Centrală, nu se poate menţine în mod statornic, decât printr-o confederaţie a statelor dunărene, din care ar face fi ea parte, în mod logic fi natural.

Cu toate că soluţia încorporării Austriei de către Germania este dezagreabilă pentru toate statele dunărene, am preferat dintotdeauna restaurarea Habsburgilor. încorporarea Austriei în imperiul german, considerată din punctul de vedere al evoluţiei ei naţionale se prezintă ca un lucru firesc, dar din punct de vedere internaţional constituie un pericol fi un izvor de conflicte incalculabile.

Întâi pentru că ea calcă în mod unilateral o stare de drept fi deci confirmă încă o dată anarhia juridică în care trăefte omenirea prin nerespectarea tratatelor internaţionale, atât de importante mai ales pentru statele mici.

În al doilea rând, fiindcă prin prezenţa unei mari puteri animată de scopuri imperialiste fi de presantă necesitate de expansiune economică, turbură echilibrul de forţe în Europa Centrală fi introduce rivalitatea fi tendinţa de expansiune în bazinul dunărean.

În noua ei poziţie geo-politică este firesc ca Germania să tindă spre Marea Adriatică fi să nu se mulţumească să-fi adape caii regimentelor sale în sectorul de nord al Dunării, să năzuiască să-fi umple ea însăfi magaziile cu cereale de pe fesul Dunării fi să stăpânească izvoarele de petrol...

Daca în faptul concret al încorporării Austriei la Germania n-ar fi vorba decât de afirmarea principiului naţional fi dacă împlinirea s-ar fi făcut pe căi normale, am putea să ne mărginim la reclamarea pentru viitor, a respectării tratatelor prin care s-a consfinţit unitatea noastră naţională... găsesc profund gref iţi pe acei care, fie din cauza unor idei preconcepute, fie sub impresiunea acţiunei fulgerătoare a Germaniei, se gândesc la schimbarea orientării noastre externe de până acum.

România trebuie să se ferească îndeosebi în vederea unei eventuale conflagraţiuni europene, care poate să fie apropiată, de orice provocaţiune... în raporturile noastre internaţionale nu trebuie să ţinem seama de ideologia regimurilor interioare ale ţărilor respective. în aceste raporturi nu trebuie să amestecăm probleme si discupuni ideologice. Fiecare naţie are dreptul de a-si alege forma de guvernământ care-i convine. Totuşi ca un democrat convins ce sunt, nu pot să-mi ascund mulţumirea că interesele statului nostru coincid cu interesele marilor state, animate fi conduse de principiile democraţiei, care, sunt convins, vor fi biruitoare.

Mă folosesc de această ocazie pentru a înfiera neglijenţa guvernelor României, care în faţa faptului că realizarea securităţii colective întâmpină mari fi evidente dificultăţi, nu s-a gândit să încheie alianţele ce li s-au oferit fi au neglijat îndatorirea lor de a pune la punct înarmarea ţării, absolut indispensabilă în împrejurările actuale..."

Aceste declaraţii au fost cenzurate, fapt ce l-a obligat a doua zi pe Iuliu Maniu să protesteze printr-o telegramă adresată Regelui:

„Cu adânc respect aduc la cunoftinţa Majestăţii Voastre, că declaraţiile ce am făcut ieri presei, privitor la evenimentele externe fi la atitudinea ce ar trebui să ia România în momentul actual au fost cenzurate în întregime. Această procedare este revoltătoare, ţinând seama fi de împrejurarea că în timp ce articole de presă, cuprinzând vederi opuse politicii externe naţionale, urmată până acum, sunt admise la cenzură, declaraţiile mele, pentru care îmi iau răspunderea întreagă fi care exprimă idei fi argumente în sprijinul politicii externe oficiale fi tradiţionale de până acum, sunt interzise.

Îngăduiţi-mi, Sire, să protestez împotriva acestei măsuri a guvernului, prin care, pe de o parte opinia publică românească este împiedicată să fie exact informată despre problemele externe ale României fi este expusă să fie îndrumată pe căi grefite, iar pe de altă parte, opinia publică din străinătate poate fi indusă în eroare cu privire la atitudinea poporului românesc faţă de evenimentele externe recente."

ss. Iuliu Maniu

 

Istoricul cel mai autorizat, profesorul Nicolae lorga, şi-a spus şi el cuvântul în articolul „Noua poartă către Orient a Austriei": „...Austria nu este un hotar, cum nici nu o poate admite doctrina nazistă, care leagă drepturile statului german, în orice ţară, de prezenţa acolo a unei populaţii germanice, numeroase sau foarte puţin numeroase, întinzând astfel o linie de culoare neagră până peste România la ţărmul Euxinului fi pe deasupra Euxinului, până în regiunea Caucazului. Austria este un popas pe o linie de înaintare pregătită cu cea mai mare grijă fi pentru care poporul german, entuziasmat de noua doctrină, este capabil să aducă cele mai mari sacrificii; Austria este un punct de plecare. Este, afa cum am spus omul care cugetă pentru feful statului german «poarta către răsărit»... avântul către Răsărit cuprins în formula, celebră odinioară fi pe urmă prea mult uitată, de Drang nach Osten... Măceluri în masă, oraşe distruse, locuitori nevinovaţi fugind în toate colţurile sub bombardarea aeroplanelor, la sfârfit holeră, astăzi, ciumă, mâine, intervenind pentru ca să cureţe terenul, ceea ce-fi doresc cuceritorii pentru a se instala apoi ei singuri pe pământul de unde sămânţa vieţii de până atunci a fost nimicită. Un stat puternic, dispunând de mari mijloace militare, le întrebuinţează, cu metodele acelea perfecte la care a ajuns omenirea astăzi, pentru ca, în numele unei naţiuni, să treacă peste tot ce înseamnă în momentul, acela o ţară şi o patrie fi să realizeze ce reprezintă Statul naţional integral. Imperiul, cu tendinţă de continuă expansiune, odată cu naţia, mânată tot înainte şi în aşteptarea întinderii ei peste pământuri slab apărate... Eu însă îmi fac datoria cunoscătorului de trecut şi a înţelegătorului psihologiilor naţionale pentru a spune încă o dată:

«Fereşte-te, popor al meu, că mari primejdii ţi se pregătesc...»"

Fragmentele din scrisorile lui Iuliu Maniu şi Nicolae lorga, spre deosebire de telegrama lui C. Codreanu, demonstrează grija acestora pentru supravieţuirea neamului românesc avertizându-l de drama ce ne pândeşte din partea nazismului care urmărea subjugarea ţărilor. Strigătul lor de alarmă s-a adeverit, amândoi au fost exterminaţi, unul de dictatura legionară, celălalt de dictatura comunistă.

Iuliu Maniu a desfăşurat în acea perioadă lupta nu numai pe plan extern, dar şi pe plan intern atât împotriva dictaturii, cât şi pentru organizarea partidului în vederea rezistenţei.

Pe 21 martie 1938, Iuliu Maniu şi Virgil Madgearu, printr-o adresă trimisă preşedinţilor de judeţe, le aduceau la cunoştinţă intenţiile guvernului şi îndemnul de a se continua activitatea:

„...Ştim că se urmăreşte cu ori ce preţ dizolvarea Partidului Naţional Ţărănesc. Trebuie să protestăm cu ultima energie în contra acestor tendinţe neromâneşti, care atentează la una din comorile tradiţiei şi bogăţiei noastre sufleteşti... Este de presupus că acest regim de răpire a celor mai elementare drepturi acordate naţiunei nu va dura mult. Ar fi însă o gravă eroare dacă între timp noi am sta în pasivitate, căci în acest caz locul nostru în viaţa politică ar fi luat de alte formaţiuni. Această eroare ar fi cu atât mai gravă şi ne-ar face cu atât mai mult răspunzători pentru ea, cu cât ordonanţele în vigoare cu nimic nu opresc funcţionarea interioară a organelor noastre de partid, nici menţinerea membrilor actuali şi câştigarea de noi membri de partid, întrucât partidul nostru nu este declarat de dizolvat..."

Cotropirea Austriei a produs nelinişte în Cehoslovacia unde a început agitaţia germanilor din Sudeţi care merg până acolo încât cer autonomia în Parlamentul de la Praga, dar deocamdată atât. încep să se agite pe de o parte Anglia şi Franţa, iar pe de altă parte şi Rusia în faţa manevrelor lui Hitler de a-şi extinde spaţiul vital spre răsărit.

Căpitanul Corneliu Codreanu, după ce a trimis o scrisoare |' miniştrilor din guvernul Patriarhului, protestând contra loviturii de Stat, a mai adresat altă scrisoare profesorului lorga, acuzându-l de I necinste sufletească şi jignire a tineretului. Scrisoarea fiind deosebit de ameninţătoare şi jignitoare în acelaşi timp, Nicolae torga s-a adresat Parchetului pentru ultragiu adus unui ministru în funcţiune şi aceasta a condus la deschiderea unei acţiuni judiciare, cu mandat de arestare, pe 16 aprilie, şi trimiterea lui Corneliu Codreanu în faţa Tribunalului militar al Corpului II Armată.

Pe data de 30 martie, guvernul Patriarhului a mers mai departe cu Măsurile represive ale vieţii politice şi, printr-un decret-Jege a dizolvat toate asociaţiile, grupările sau partidele; iar prin alt decret regal s-a creat Consiliul de Coroană compus din consilieri cu rang de miniştri numiţi de Regele Carol al ll-lea.

Cu această ocazie, în sânul guvernului, se produce un incident cauzat de generalul Ion Antonescu numit ministrul armatei I la începutul guvernării Goga şi rămas în continuare sub Patriarh. El | refuză discuţia în guvern a plângerii lui Nicolae lorga, se opune I arestării Căpitanului sub ameninţarea cu demisia.

Guvernul Patriarhului demisionează şi se reconstituie imediat, dar fără generalul Ion Antonescu.

Iuliu Maniu, în faţa noii situaţii, nu se resemnează, şi, pe | 31 martie 1938, în numele Conducerii Partidului Naţional Ţărănesc a dat publicităţii un comunicat din care subliniem:

„...Partidele politice au izvorât din necesitate de reprezentare a curentelor de opinii, cari frământă diferitele straturi ale populaţiei. întrucât nu prin ordin se pot suprima curentele de opinie, partidele politice nu pot fi desfiinţate prin decrete. Făcând abstracţie de la aceasta, decretul-lege în chestiune este anticonsti­tuţional şi el constituie unul din şirul atât de bogat al loviturilor de stat care au turburat în ultimul timp opinia publică a Ţării...

Drept urmare, conştienţi că Partidul Naţional Ţărănesc continuă să reprezinte curente şi opinii, izvorâte din adâncurile vieţii poporului românesc, nu putem considera rostul nostru istoric în evoluţia statului ca încetat în urma unui decret-lege neconstituţional şi în consecinţă, nu ne socotim dizolvaţi, ci ne simţim obligaţi a continua activitatea noastră depusă totdeauna în interesul superior al statului român.

Constatăm cu durere că Partidul Naţional Ţărănesc, care în vechea lui formă ca partid naţional al Ardealului şi Banatului a fost dizolvat de guvernul maghiar prin ordinul lui Hieronimy în 1895 pentru istorica luptă de desrobire a neamului, este dizolvat de data aceasta de un guvern românesc din cauza luptei ce duce pentru democraţia naţională, pentru desrobirea socială şi economică a ţărănimii şi pentru înlăturarea dictaturii."

Dat fiind această atitudine de demnitate luată de Preşedintele Iuliu Maniu, Armând Călinescu a mai încercat să rupă câteva per­sonalităţi din P.N.Ţ. Astfel, Minai Ralea, care era directorul ziarului „Dreptatea" ameninţat cu arestarea pentru articolele publicate după promulgarea Constituţiei, imediat a părăsit P.N.Ţ.-ul şi pe data de 30 martie a fost numit Ministrul Muncii în guvernul Patriarhului şi a rămas în continuare sub toate guvernele carliste până după 3 iulie 1940 când a participat la cedarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord. Specializându-se în slujirea dictaturii, a rămas prea plecat să servească şi dictatura comunistă ca ministru şi ambasador. Un altul, devenit cu el tovarăş, a fost Mihail Ghelmegeanu care, tot de la 30 martie 1938 s-a înhămat la carul dictaturilor şi Ie-a slugărnicit şi pe cea carlistă şi pe cea a slugarnicului comunist, Petru Groza.

Ministrul de interne, Armând Călinescu, şi-a organizat departamentul încadrându-l cu servicii speciale, pe care să se sprijine în acţiunile de represiune ce urma să le întreprindă în vederea consolidării dictaturii lui Carol II. Printre oamenii de bază s-au numărat: General Gabriel Marinescu (Prefect al Poliţiei Capitalei şi ministrul Ordinei publice), Generalul Ion Bengliu (Inspector general al Jandarmeriei), Mihail Moruzov (Directorul Serviciului Secret de Informaţii); Colonel Ştefan Gherovici (comandantul Siguranţei generale), Niki Ştefănescu (subdirector al Serviciului Secret de Informaţii), toţi aceştia au fost executaţi (asasinaţi) de legionari în noaptea de 27/28 noiembrie 1940, la închisoarea Jilava.

Alt decret lege a fost dat pe ziua de 15 aprilie referitor la „păstrarea ordinei în stat" şi prin care se prevedea că dizolvarea partidelor va fi urmată de închiderea cluburilor sau localurilor de întrunire ale acestora. S-au sigilat sediile şi s-au sechestrat bunurile (care au trecut sub administrarea Ministerului de Finanţe). Articolul 50 din decret prevedea că Ministerul de Interne era autorizat să fixeze domiciliu obligatoriu persoanelor socotite periculoase ordinei şi siguranţei. Situaţia ţării era disperată şi decretul publicat în Monitorul oficial nr. 75/31.03.1938 a fost încă un abuz, iar Iuliu Maniu a protestat printr-un Memoriu adresat Regelui, pe 27 aprilie 1938:

„...Decretul prevede desfiinţarea partidelor, pe toate deopotrivă, fără nici o motivare şi fără să arate, în special, de ce s-a făcut vinovat fiecare din ele... Textele constituţionale nu justifică măsura generală de dizolvare în bloc a formaţiunilor politice... Un partid politic caută să-şi impună doctrina prin mijloace legale, prin puterea convingerei si prin disciplina organizării.., Partidul are o origine naţională fi o misiune naţională. Aspirând să pună doctrina lui în serviciul ţării, îşi asumă răspunderea de guvernare fi astfel devine un partid de ordine. Partidele sunt expresiunea unei societăţi organice a vieţii de Stat moderne. Partidul devine coloana vertebrală a aşezării de Stat fără a cărui colaborare, însăfi existenţa Statului nu se poate concepe... Formarea partidelor totalitare n-a reufit decât în State cu tendinţe imperialiste fi ca o reacţie împotriva bolfevismului, reprezentând un pericol real; în celelalte State, astfel de experienţe au dat gref fi regimul de autoritate a luat forma de tiranie sau despotism, provocând reacţiunea bolşevică. Ţara noastră n-are tendinţe imperialiste. Cât priveşte comunismul, el n-a putut prinde rădăcini la noi, într-un pământ udat de sângele vărsat pentru idealul naţional fi muncit de milioane de ţărani, care au pasiunea proprietăţii individuale fi tradiţia latină fi creştină a familiei fi a moftenirii...

Conştienţi că Partidul Naţional Ţărănesc continuă să reprezinte curente fi opinii izvorâte din adâncurile vieţii poporului românesc, nu putem considera rostul nostru istoric în evoluţia Statului ca încetat, în urma unui decret-lege fi ne simţim obligaţi a continua activitatea noastră legală fi de ordine, depusă totdeauna în interesul superior al Statului român...

Noua ordine de Stat decretată la 20 februarie a.c. fi modul abuziv cum s-a înfăptuit plebiscitul prin nesocotirea Memoriului ce mi-am luat libertatea de a prezenta Majestăţii Voastre au revoltat conştiinţa publică, cetăţenii fiind forţaţi să participe la o votare al cărei obiectiv n-a putut ajunge la cunoftinţa tuturor.

Tot aşa decretul privitor la ridicarea inamovibilităţii magistraţilor fi a statutului funcţionarilor publici, decretul privitor la reforma procedurii justiţiei militare, care ambele lipsesc cetăţenii de cele mai elementare drepturi de apărare a intereselor înaintea instanţelor de judecată;

decretul privitor la urmărirea celor domiciliaji în străinătate, al cărui ascuţiş personal nu scapă nimănui;

decretul prin care se face posibilă substituirea funcţionarilor de carieră cu ofiţeri, al căror simţ de corectitudine nu poate substitui cunoştinţele practice şi de specialitate;

decretul privitor la introducerea stării de asediu,cu toate măsurile lui exagerate fi instituirea cenzurii cu abuzurile ei;

oprirea adunărilor politice atât de necesare pentru menţinerea interesului public faţă de evenimentele ce ating soarta poporului nostru, precum fi multe alte decrete ocazionale;

urmăririle fi arestările nenumărate ce se fac şi atitudinea ameninţătoare fi autoritară a organelor administrative şi executive au aruncat ţara noastră în întunericul epocii medievale, izvor de atâta durere şi suferinţă fi au făcut, ca în loc să depoliticianizeze ţara, să fie introdusă politica fi în cele mai esenţiale instituţii de Stat, armata, biserica, magistratura etc.

Sub regimul despotic de azi nimeni nu este sigur de ziua de mâine, nimeni nu ftie ce se întâmplă cu el, fi cu averea lui în viitorul apropiat, nimeni nu cunoafte situaţia internă fi externă a statului nostru... un sentiment nelintiftitor pluteşte asupra capetelor tuturor... Ori, noua orânduire de Stat nesocoteşte tocmai aceste condiţii esenţiale ale unei existenţe prospere... Stările ce domnesc azi în ţară duc la dezagregarea sufletească a naţiunii noastre, ceea ce mai ales în momentele grele ce para se apropia, pot fi catastrofale pentru Stat fi Dinastie..."

„Profeţiile" lui Iuliu Maniu s-au adeverit şi de această dată şi | câtă suferinţă şi cât sânge nevinovat a mai curs!

Creşte influenţa germană în România

Europa era în plina frământare. Dictatura şi demografia, aceste două forme anarhice şi ruinătoare mergeau mână-n mână şi se-ntinseseră ca raia şi-n viaţa publică românească, unde era loc destul pentru democraţie care însemna şi garanta ordinea, forţa creatoare libertatea şi civilizaţia.

Şi România se bucura de prestigiu, fiind considerată ca parte a Europei democrate. Pe deasupra, omul capabil ca să scoată ţara din demoralizarea în care fusese aruncată de fiinţe ingrate ahtiate numai de avantaje.

România avea pe Iuliu Maniu, preţuit pentru integritatea sa şi totala dăruire faţă de interesele ţării, ameninţate de dictatură. La aureola ce-i desăvârşea personalitatea de c'onducător al rezistenţei româneşti se alăturau onestitatea, prudenţa, dar şi curajul. Nu se temea de nimeni, dar îi era teamă să nu împieteze adevărul. Îi lipsea limbajul bombastic şi vorbea precis, la obiect, fără să se lase tulburat de nimeni.

Iar mai presus de toate, avea prea des dreptate. De aceea din tinereţe a fost socotit „conducător al destinelor neamului românesc" şi n-a abdicat de la acest titlu de nobleţă, nici în faţa condiţiilor de exterminare.

Acest om reprezenta comoara de înţelepciune politică a democraţiei în faţa asaltului furibund al celor mai abjecte dictaturi: nazismul şi comunismul.

Nimeni şi nimic nu-l putea intimida, lată ce declara pe 14 septembrie 1938:

„Calomniile adversarilor mei supăraţi pentru cunoscuta mea acţiune politică nu mă vor intimida, nici nu mă vor abate de la hotărârea de a lupta contra regimului dictatorial de azi, umilitor pentru naţiune, păgubitor pentru ţară şi nedrept pentru provinciile alipite. Urăsc din tot sufletul tirania, iubesc cu fanatism libertatea şi ordinea legală şi ţin neclintit la democraţia naţională. Vreau să fie înfăptuit constituţionalismul parlamentar în România pe veci unită, de la care prostia şi răutatea profitorilor de conjuncturi ruşinoase nu mă vor putea înstrăina. ...Păcătoşenia celor care în dansul lor macabru în jurul puterii calcă în picioare şi cele mai sfinte interese naţionale şi de Stat, nu va împiedica însă mulţimea şi împreună cu ea pe noi, să ne închinăm pentru binele Naţiunei şi tăria neînvinsă a României mari."

Iuliu Maniu era perfect conştient de situaţia gravă în care se lăsaseră antrenaţi „profitorii politici" din jurul dictatorului Carol al IWea, în timp ce la Miinchen căuta să obţină acordul apusenilor pentru noua ordine ce vroia să o impună şi Cehoslovaciei, paralel cu agitarea revendicărilor Ungariei asupra României.

Lovitura de forţă a lui Hitler a reuşit, acceptându-se pe 30 Septembrie dezmembrarea Cehoslovaciei de către Chamberlain şi Daladier, în timp ce lucrările pentru terminarea liniei de fortificaţie din coasta Franţei - Siegfried - se continuau cu febrilitate.

Acordul de neagresiune semnat imediat între Hitler şi Chamberlain a fost urmat pe 6 decembrie 1938 de cel francez semnat de Ribbentrop cu Bonnet la Paris.

Churchill, în faţa delirului lui Chamberlain că „acordul însemna pacea pentru epoca noastră" a declarat că „Miinchenul e un dezastru".

Şi a avut dreptate.

Şi Iuliu Maniu a avut dreptate când în acea perioadă tragică pentru Cehoslovacia, vedea pericolul ce ne ameninţa şi declara:

„...Guvernul acesta trebuie să plece neapărat si să vină un regim democratic de partid, sau format din mai multe partide, dar pe bază democratică, căci altfel ni se ciunteşte ţara. Soarta României se va decide la conferinţa celor patru mari puteri. Două din acestea, Italia fi Germania, vor susţine interesele Ungariei. Totul depinde de măsura în care Franţa şi Anglia se vor angaja pentru noi. Ori aceste două mari puteri nu se vor expune pentru o ţară cu regim asemănător celui din Germania, si a cărui politică externă nu reprezintă nici o garanţie. Este în general cunoscut că toate guvernele personale ale M. S. Regelui gravitează către Germania."

Şi tot atunci, pe 13 octombrie 1938, Iuliu Maniu a făcut declaraţii ferme în legătură cu atitudinea lui politică în contextul politicii naţionale şi internaţionale:

„Nu ştiu de câte ori să repet; eu sunt democrat convins şi hotărât în contra oricărei dictaturi. Sunt pentru acordarea de drepturi cât mai largi minorităţilor şi am condamnat întotdeauna politica şovinistă a guvernelor liberale şi aşa zis naţionaliste. Sunt hotărât pentru o politică alături de Franţa şi a aliaţilor noştri istorici în contra expansiunii germane. Am declarat toate acestea, în legătură cu atitudinea mea faţă de fosta organizaţie Garda de Fier, chiar la procesul lui Codreanu."

Asupra felului cum vede o schimbare politică a României a răspuns cu aceeaşi francheţe ce l-a caracterizat toată viaţa:

„Pentru a se ajunge în România la democraţie, în • primul rând trebuie să se ajungă la un lucru: trântirea guvernului dictatorial al M. S. Regelui şi constrângerea lui de a instala un regim absolut constituţional. După ce vom fi realizat aceasta atunci va veni rândul să ne socotim cu Garda de Fier. Eu nu sunt nici comunist,nici social-democrat şi nici gardist. Eu sunt naţional-ţărănist cu convingeri democratice în contra oricărei dictaturi. Condamn atât dictatura fascistă cât şi dictatura comunistă şi dictatura regală. Acum avem o dictatură a M. S. Regelui. După ce voi trânti această dictatură voi avea eu grijă să nu se instaleze o alta nici gardistă, nici comunistă. Dar până atunci de ce să fac eu actualei dictaturi plăcerea să mă lupt cu gardiştii, cu comuniştii sau cu social-democraţii, în loc să concentrez toate forţele şi toate simpatiile faţă de mine şi în contra actualei dictaturi. Nu, această plăcere nu o fac guvernului."

Punând pe acelaşi plan comunismul cu fascismul din punct de vedere al aplicării lor prin metode dictatoriale, a făcut deosebirea dintre acestea spunând:

„Dictatură este şi a lui Hitler şi a lui Mussolini şi a lui Stalin. Nu accept niciuna din ele şi voi lupta contra tuturor. Comunismul are însă marele avantaj că e progresiv, pe când fascismul e reacţionar. Recunosc că prin comunism se realizează mari reforme sociale în favoarea întregii omeniri, pe când prin fascism se urmăreşte asuprirea omenirii în favoarea unei singure clase sociale. Nu accept însă metodele comunismului, sunt contra nu numai a lor ci şi a social-democraţilor, căci eu sunt numai naţionalist. Dar într-un sistem naţionalist democrat, pentru care militez eu, se poate colabora cu social-democraţii şi chiar cu comuniştii. Trebuie recunoscut că şi în mişcarea legionară sunt elemente cinstite. Au vederi greşite, ceea ce nu mă poate împiedica însă să colaborez cu ei pe teren tactic pentru ajungerea la un anumit scop, combătându-i totodată pe teren ideologic şi programatic;

În ce priveşte politica externă, eu am fost primul care am susţinut că trebuie să trăim în relaţii normale şi chiar prieteneşti cu Uniunea Sovietică. Astăzi nu ne leagă însă nici un pact de ea şi nu avem nici o obligaţie. Legături de alianţă nu avem cu această ţară decât prin irftermediul Franţei. Marea noastră aliată este Franţa şi prietenii ei sunt şi prietenii noştri. Noi nu ştim ce s-a întâmplat de fapt la Munchen, s-ar putea ca în urma celor discutate acolo relaţiile dintre Franţa şi Rusia să se fi schimbat. Atunci cum o să luăm noi o hotărâre alături de Rusia şi eventual contra Franţei? Pentru noi nu se pune problema să fim alături de Germania sau alături de Rusia. Nici cu una, nici cu alta. în caz de război în ajutorul Franţei ca să ne apere, iar în caz de pace şi de tratative diplomatice alături de ea să ne susţină interesele. Ori pentru aceasta este necesar ca România să ducă o politică fermă şi deschisă alături de Franţa. Atitudinea noastră faţă de Germania şi Rusia trebuie să depindă exclusiv de aceea a Franţei. Nu se poate în nici un caz practica însă politica actualului guvern care vrea să fie şi cu Franţa şi cu Germania."

Iuliu Maniu, care-l descifrase bine pe Carol al ll-lea era convins de pericolul ce-l reprezenta pentru ţară şi ducea o luptă permanentă contra lui, chiar în momentul când pe plan internaţional se întrezăreau manevrele occidentalilor de a se apropia, sau a calma pe Hitler. în vara anului 1938, când după îndepărtarea lui Goga de la putere, spiritele în Anglia se mai calmaseră iar presa britanică nu se mai interesa de viaţa particulară a regelui nostru, atunci Iuliu Maniu a dat un interviu ziarului „Daily Express" foarte violent la adresa celui ce batjocorea viaţa politică. Ministrul de externe, lordul Halifax, a intervenit pentru ca acest articol să nu apară.

Încercând să reducă liderii opoziţiei la predicatori în deşert, Carol al ll-lea se pregătea pentru o excursie în apusul Europei spre a tatona „piaţa economică" în vederea plasării grâului şi petrolului între Anglia şi Germania, contracarând intenţia celor două mari puteri, care se declaraseră interesate făţiş şi în egală măsură de soarta Poloniei şi României, conducându-i la acordarea garanţiilor din primăvara anului 1939.

După Munchen, Germania socotea datorită noilor relaţii cu Apusul, că a sosit momentul „adevărului" pentru o apropiere directă de Bucureşti, fără ascunzişuri, incitând chiar la concurenţă valutară asupra solului şi subsolului românesc, pe cei ce s-ar mai fi lăsat tentaţi de bogăţia de la gurile Dunării.

Pericolul munchenez l-a făcut pe Iuliu Maniu să reacţioneze imediat şi înainte de a pleca în excursie Carol al ll-lea, să i se adreseze pe 7 noiembrie 1938 printr-un memoriu:

„...Revendicările germane faţă de Cehoslovacia, la cari s-au alăturat Polonia şi mai,ales Ungaria, precum şi metodele prin care se caută a fi impuse, arată pericolul 1a care şi România poate fi expusă, căci ele sunt îndreptate contra tuturor statelor ce cuprind în graniţele lor minorităţi etnice... Atitudinea luată faţă de criza cehoslovacă de către Anglia şi Franţa a putut găsi o justificare, nu numai în dorinţa firească a se menţine pacea, dar şi în lipsa de unitate şi de coeziune, de care a dat dovadă Mica înţelegere în acelaş timp.

Independent, însă, de aceste consideraţiuni, reacţiunea Angliei şi Franţei faţă de revendicările germane - şi anume acceptarea din partea lor a revizuirii frontierelor cehoslovace, în scopul mărturisit de a pacifica Europa - ne pune în faţa unei situaţii clare: chiar dacă pacea va fi păstrată, preţul ei va fi fost plătit astăzi de Cehoslovacia prin dureroase concesiuni teritoriale, deschizându-se mâine calea sacrificiilor asemănătoare, ce ar putea fi cerute şi ţării nostre, deşi condiţiunile nu sunt aceleaşi. Aşadar, situaţia României poate deveni foarte critică, chiar dacă pacea nu va fi tulburată..."

În timp ce viaţa partidelor politice de la noi era interzisă de regimul dictatorial carlist, în timp ce Iuliu Maniu arăta pericolul ce ne paşte după Munchen, la Timişoara se ţinea adunarea comunităţii germane unde Fabricius, prezent, spunea: „Acolo unde germanii sunt mulţumiţi, nu trebue ridicate forturi, fiindcă ei vor apăra frontierele cu viaţa lor proprie."

Şi pe drept cuvânt presa sublinia că: în legătură cu această adunare trebuie însă rem.arcate neapărat două lucruri de o deosebită importanţă:

„a) Dacă nu avem nimic în contră, ca oricare cetăţean român de orice origine ar fi el, să-fi poată organiza partidul său politic fi să-fi poată manifesta convingerile sale, nu putem însă admite că această organizaţie politică să fie o parte întregitoare sau un apendice al unei organizaţii politice din străinătate.

Or, forma în care s-a prezentat adunarea de la Timifoara este identică cu a Partidului Naţional-Socialist din Germania, care este astăzi însufi statul german. Ar fi ridicol să bănuim poporul german de iredentism, cu atât mai mult putem însă să protestăm în contra confuziei care s-ar putea produce fi contra precedentului pe care l-ar putea crea această adunare, în ţară la noi fi pentru cetăţenii români.

Ceea ce admitem germanilor nu vom putea refuza maghiarilor, rutenilor fi bulgarilor.

De aceea cuvântul nostru de energic protest este necesar.

b) Cum este posibil românilor să nu li se admită drepturi care sunt admise minoritarilor? Cum se poate tolera ca românilor să li se interzică adunări politice de partid, când minoritarilor li se îngăduie libera exercitare a dreptului de întrunire?

Cum se poate ca germanii din Ardeal să aibă mai multe drepturi decât au înfifi românii transilvăneni?

Am ajuns în trista soartă ca noi, românii, să ne plângem pentru inegalitate de drepturi în raport cu popoarele minoritare - un motiv mai mult ca să pretindem respectarea drepturilor civile fi politice a cetăţenilor fi întronarea unui regim de libertate.

La al 20-lea an de la Unire vom avea fi noi românii, măcar atâta drept, ca să pretindem acest lucru."

Politica externă românească, spre acest sfârşit de an, 1938, e alinia tot mai mult politicii germane, ceea ce-l făcea pe Fabricius |să sublinieze anturajului regal, cu satisfacţie „cât de greşită a fost politica economică a României în încercarea ei repetată de a se angaja spre orice altă orientare, decât una vizând Germania."