Politica sub ameninţare

În această nouă fază vine la rând Nicolae lorga care primeşte o scrisoare cu următorul cuprins:

„Domnule lorga, în drumul spre guvernarea României, Partidul Totul pentru Ţară nu se mai împiedică de nici o persoană, oricine să fie si oricât de sus pusă. Acţiunea d-voastră contra «Partidului Totul pentru Ţară» este îndreptată si contra Ţării, căci ţara şi-a pus nădejdea în acest partid. Pentru aeasta vă considerăm un Trădător. Vă prevenim să vă astâmpăraţi. Contrar, echipa morţii nr. 12 din laşi îşi va îndeplini misiunea cu care a fost însărcinată, adică suprimarea D-voastră".

Echipa morţii nr. 12

Se agita la drumul mare problema naţională cu pistolul şi ciomagul. Metoda naţională agresivă, explozivă, revanşardă, bazată pe ideea de rasă, îşi găsise adepţi şi-n ţara noastră, care-şi luaseră ca model gândirile străine sufletului românesc.

Ion Mihalache s-a adresat atunci, în 1936, tineretului naţional ţărănesc spunând printre altele: „Războiul a adus în toate ţările o accentuare a ideii şi conştiinţei naţionale. Era firesc. Războiul mondial a însemnat triumful principiului naţionalităţilor; fiecare naţiune în statul ei naţional. Este necesar, pentru afirmarea şi întărirea Statului ei naţional, o puternică afirmare a conştiinţei naţionale. Conştiinţa noastră naţională, naţionalismul nostru, nu pot fi inspirate şi imitate după naţionalismul imperialist german sau italian. Sufletul ţărănesc, nu poate dori războiul gata de a ne sfărâma hotarele şi de a ne trece prin foc şi sabie. Este de mirare că se găsesc Români care să se bucure de spiritul războit ic al Germaniei şi care să se inspire de la tendinţele naţionalismului german... Cu totul alta trebuie să fie direcţia naţionalismului românesc. Ea nu poate fi decât în sensul consolidării hotarelor fi al colaborării întregii suflări întru consolidarea internă a Statului românesc naţional. Nu un naţionalism distructiv, ci un naţionalism constructiv... A ridica ţărănimea printr-un întreg program de reforme, economiceşte, fiziceşte si sufleteşte, este esenţialul mijloc serios de a ridica românismul.

... Statele dominate în trecut au asuprit pe români si mai ales pe ţărani si au favorizat elemente de alte naţionalităţi. Dorim acum, sub statul românesc, egalitate si dreptate... Nu e bună o politică de ură si prigoană din partea populaţiei româneşti contra populaţiei minoritare, ci de angrenare a minoritarilor în politica partidelor româneşti împărţindu-se si ei în aceste partide pe baze de programe economice si sociale, în cadrul ideii Statului român... Problema evreiască nu poate fi rezolvată nici prin «Numerus valahicus», nici prin expulzarea în Madagascar cum propune d. Cuza, fiindcă Madagascarul nu e al d-lui Cuza, ci al Franţei care nu vrea să i-l dea!... De altfel, d. Cuza a adăugat la Cameră, că e pentru expulzare dacă... vor voi şi celelalte ţări! Dar dacă nu vor voi? Nu e serioasă discuţia în acest chip. Nici prin spargerea de capete, spargere de geamuri, scandaluri continue. Toate măsurile pozitive sunt mai bune: a înarma populaţia românească cu virtuţi constructive, statul stându-i în ajutor.

La Borşa - târguşor evreiesc din Maramureş -antisemiţii au aplicat «naţionalismul» lor distructiv: au dat foc satului, acum câţiva ani, şi a ars până-n temelii. Au ars casele, dar populaţia evreiască a rămas înstărită şi cu case de zid ca la oraşe, refăcute din subscripţia evreilor din toată lumea.

În satul vecin, Vişeul de Sus, am aplicat noi naţionalismul constructiv. Pădurile statului erau devastate de firmele evreieşti... După o cercetare a mea la faţa locului, am introdus exploatarea în Regie de stat, cu ţărani maramureşeni.Poftiţi acum pe Valea Râului din Maramureş şi veţi vedea românizare model.

A pune foc ţării şi a nu aduce o soluţie pozitivă este o crimă naţională. Datele problemei naţionale trebuiesc examinate, nu numai pe planul etic, ci şi economic, cultural, politic etc. Izvorul şi nădejdea rămân însă tot acolo jos, în adâncurile naţiei, în ţărănime... cu însuşi frământarea maselor, cu consultarea lor, cu metoda democraţiei ţărăneşti organizate."

Iuliu Maniu, în aceeaşi perioadă, se angrenase în lupta pentru răsturnarea guvernului şi a camarilei, urmărind să deschidă „ochii şi urechile regelui" asupra relelor ce se petrec în ţară din cauza celor nechemaţi ce mişună în culoarele palatului.

Această atitudine l-a deranjat nu numai pe rege, dar şi pe Ion Mihalache care urmărea să aducă Partidul Naţional-Ţărănesc la putere printr-o atitudine conciliatoare în faţa capriciilor domneşti. Maniu, convins de eşecul acestei tactici, pentru a nu i se reproşa că a făcut să eşueze tactica, a plecat la Bădăcin, convins că şi de această dată are dreptate.

Paralel cu deschiderea drumului spre o dictatură personală în ţara prin manevrele lui Gută Tătarăscu, asistăm şi pe plan extern la manifestarea făţişă a dictaturii germane la care se ataşază şi Italia, în primul moment, pentru revizuirea statutului militar în vederea sporirii înarmărilor Ungariei, Bulgariei şi Austriei. Hitler nesocoteşte „Tratatul de la Versailles" anunţând serviciul militar obligatoriu şi general, constituirea aviaţiei proprii şi pregătirea condiţiilor pentru „alipirea" Austriei. Toate acestea constituiau în acelaşi timp o încurajare a Italiei care a şi trecut la acţiune prin atacarea Abisiniei, pe data de 5 octombrie 1935. în acest conflict, Ungaria a fost dublă câştigătoare, pe plan politic, prin ajutorarea Italiei cu grâul şi petrolul românesc (furnizat în ducerea războiului), iar pe plan economic câştiga din diferenţa preţurilor acestor mărfuri.

Politica externă dusă de Nicolae Titulescu care urmărea o apropiere de URSS prin încheierea unui pact de asistenţă mutuală a produs furtună în viaţa politică internă, unde, primul-ministru, Gută Tătărăscu, a început să-şi manifeste nemulţumirea, la sugestia lui Carol, faţă de ministrul de externe. Gheorghe Brătianu, după întoarcerea din Germania, a atacat guvernul în cameră, cerând explicaţii cu privire la apropierea de URSS, socotind că era bine să se schimbe orientarea politicii externe a României în funcţie de succesele lui Hitler şi a creşterii mişcării de dreapta.

Germania, şi ea, se lansase într-o campanie împotriva lui Titulescu, mergând până la ameninţarea cu suprimarea făcută de ambasadorul lui Hitler la Paris - Roland Koester - care a declarat că ţara lui înţelege să înlăture din cale pe cei ce se împotrivesc expansiunii ei în Europa, printre ei aflându-se şi N. Titulescu „aliat credincios al Parisului şi Londrei".

Devenise clar cine urmărea scopuri politice prin vărsare de sânge. Şi admiratori îşi găsiseră în ţările vizate ca intrând „în spaţiul vital"!

Nu ne vom mai mira când vom afla că, la data de 21 februarie 1936, la Vălenii de Munte.Jegionarii şi cuziştii au făcut parastas lui N. lorga, în bătaie de joc, găsindu-se chiar preoţi ca să oficieze. Aceasta avea loc după ce în Camera Deputaţilor, Nichifor Robu (fruntaş cuzist) se adresase deputatului Petre Andrei: „Pentru dumneavoastră ciomagul este prea puţin... gloanţele vă trebuie, vă spun eu". Acţiunile revanşarde ale lui Hitler erau secondate şi pe plan internaţional de agitaţii ale grupărilor ce-l simpatizau şi chiar de încurajări de acţiuni armate în alte părţi. Astfel, Spania, care, începând din februarie 1936 era confruntată cu manifestaţii violente între adepţii generalului Franco şi agitaţiile comuniste de a pune mâna pe putere, şi-a trimis un general care să discute cu Hitler situaţia din Peninsula Iberică. Nu numai că a făcut doar promisiuni de susţinere a cauzei anticomuniste, dar Hitler a trecut la acţiuni de mână forte, în contra neputincioasei „Societăţi a naţiunilor" nesocotind tratatele de limitare a înarmărilor. Pe 6 martie 1936 a ocupat Rhenania şi a doua zi de la tribuna „reichstagului" a tunat ameninţător că împotriva asigurărilor pacifiste pe care Ie-a făcut, Franţa a răspuns cu încheierea unei alianţe militare cu URSS-ul, pe care o califică drept o violare a pactului rhenan.

În contextul acestei agitaţii belicoase începută cu conflictul italo-abisinian în Africa, continuată cu războiul civil din Spania, s-a concretizat axa Roma-Berlin din octombrie 1936 prin care Musolini îşi manifestase interesul din zona Mediteranei, recunoscându-i-se lui Hitler influenţa asupra regiunilor dunărene, socotite până atunci ca domenii rezervate Romei. Şi nu numai atât, înainte de încheierea anului, pe 5 noiembrie 1936, Germania a semnat pactul „anticomintern" cu Japonia.

Cadrul general revanşard al nerecunoaşterilor hotărârilor luate după încheierea primului război mondial fusese înfăptuit, urmărindu-se acţiunea pentru o nouă ordine „multilaterală" în politica „spaţiului vital".

Ecourile acestei „perturbări" atât din răsărit, cât şi din centrul Europei, s-au transformat în agitaţii din ce în ce mai violente, în România, conducând la drama din 1940, în prima fază, şi apoi la dezastrul ce a urmat după 1944, în faza a doua.

La începutul anului 1936, în luna februarie, au avut loc în România două alegeri parţiale, în judeţul Hunedoara unde a candidat Ghiţă Pop (din partea naţional-ţărăniştilor) având ca adversar pe S. Dragomir (din partea naţional-creştinilor) şi în judeţul Mehedinţi unde s-au înfruntat dr. Nicolae Lupu (naţional-ţărănist) cu Octavian Goga (naţional-creştin).

A fost o luptă electorală rar întâlnită unde se confruntau două concepţii de politică externă, cea alături de democraţiile occidentale ce întregiseră România şi consfinţiseră pacea prin Tratatul de la Versailles şi- cea revanşardă, a unei noi ordini preconizate de puterile totalitare şi care trecuseră la acţiune.

Partidul Naţional Ţărănesc, protagonistul acestei lupte electorale, angajat cu programul său închinat realizării statului naţional-ţărănesc şi prin care se prevedea: regim democratic, constituţional şi parlamentar; combaterea oricăror tendinţe dictatoriale sau fasciste sub orice formă; încetarea persecuţiilor politice şi amnistierea tuturor celor⁴ condamnaţi sau urmăriţi pentru apărarea libertăţilor publice şi democratice; lupta împotriva modificării Constituţiei şi sens reacţionar; interzicerea formaţiunilor paramilitare şi a înarmării lor; libertatea presei şi a întrunirilor; combaterea cenzurii şi a stării de asediu; dreptul de organizare politică, profesională, sindicală, culturală a tuturor claselor muncitoare; lupta contra războiului şi menţinerea păcii prin întărirea actualelor tratate de pace şi de alianţe tradiţionale...

Partidul Naţional Ţărănesc nu a făcut nici un cartel cu comuniştii. S-a dus o luptă de coalizare a tuturor forţelor democratice, accentuându-se că este nevoie de mobilizarea tuturor pentru înfrângerea ofensivei fasciste. Partidul Naţional-Ţărănesc propusese o luptă comună pentru salvarea naţiunii pe baza unei platforme democratice. Ghiţă Pop, candidatul de la Hunedoara a precizat: „Cartelul are un caracter electoral local pentru alegerea parţială din judeţul Hunedoara şi primeşte cu mulţumire concursul amical şi politic al grupărilor locale, ale Partidului Social Democrat, dornice de un climat de sinceră democraţie...".

Partidul advers, „Naţional-Creştin", prin ziarul cuzist „Apărarea naţională", venea cu precizarea că alegerile parţiale nu sunt alegeri obişnuite, ci de rezultatul lor depinde „orientarea viitoare a politicii româneşti".

În campania electorală din judeţul Mehedinţi, Octavian Goga şi-a adus peste 2 000 de partizani înarmaţi şi îmbrăcaţi în uniforme, utilizând teroarea, violenţa şi ameninţările împotriva alegătorilor, sub privirile complice ale reprezentanţilor puterii tătărăsciene. Nicolae Lupu, în parlament, spunea că „aveai impresia că nu eşti în România, ci la Nurnberg. Oraşul (Tr.-Severin) era invadat de o miliţie, de o armată în regulă, disciplinată, îmbrăcată în cămăşi albastre, unii partizani, alţii mercenari."

Rezultatul a adus câştig de cauză la Mehedinţi, lui N. Lupu cu 31 339 contra 17 935 pentru Goga, iar la Hunedoara a câştigat Gh. Pop cu 31 900 contra 17 300 obţinute de Silviu Dragomir.

Atitudinea împotriva imixtiunii germane fusese subliniată şi de Ion Mihalache care la începutul campaniei electorale spusese: „Nu pot să-mi dau seama cum vor unii tineri să meargă alături de Germania, când orice minte clară ştie că Germania urmăreşte spargerea tratatelor şi a graniţelor prin război"; iar N. Lupu, printre altele, declarase şi el pe 16 ianuarie 1936: „... propaganda germană se desfăşoară cu neruşinare în faţa noastră, ca si cum am fi uitat si morţii noştri, si marii mutilaţi de război şi suferinţele campaniei şi durerile ocupaţiei inamice...

Români, nu îngăduiţi să fâlfâie, sub pretextul unui fals naţionalism, - steagul cu crucea încârligată al Germaniei duşmane peste cimitirele noastre de război, peste morţii noştri din ultimul război mondial", aşa era apelul cu care-şi încheiase N. Lupu declaraţiile.

l-am amintit deocamdată pe aceştia fiindcă, după cum vom vedea au primit scrisori de ameninţare cu moartea, peste trei luni.

O dată cu ivirea colţului ierbii din România, pe 20 martie 1936, generalul Gheorghe (Zizi) Cantacuzino-Grănicerul, preşedintele Partidului „Totul pentru Ţară" a trimis două scrisori de ameninţare cu moartea, una lui Virgil Madgearu şi alta lui Armând Călinescu. Alte scrisori vor urma.

Pe 1 aprilie 1936, înainte de deschiderea Congresului studenţilor legionari (3-5 aprilie), s-a încercat asasinarea rectorului Traian Bratu, de la laşi, care, împreună cu alţii, se împotrivise acestei adunări, printre care şi Ministrul Instrucţiei, Constantin Angelescu.

Congresul de la Tg.-Mureş a fost acceptat de guvernul Tătărăscu care a dat dispoziţie ca Ion Inculeţ să dea aprobarea iar Richard Franasovici să pună la dispoziţie 15 vagoane gratuit. Sprijinul material a venit şi din partea regelui Carol II care a dat suma de 100 000 din „caseta personală" lui Gheorghe Furdui, şeful studenţimii legionare. La desfăşurarea congresului legionar au participat şi 3 tineri din partea tineretului hitlerist.

Caracterul congresului a fost politic, prezentându-se ca o demonstraţie de forţă legionară împotriva adversarilor, constituindu-se, cu această ocazie, zece echipe ale morţii sub conducerea generalului Zizi Cantacuzino, ce urmau să suprime oamenii politici antifascişti, printre adversari numărându-se: Ion Mihalache, Nicolae Lupu, Florian Ştefănescu-Goangă, Traian Bratu, Virgil Madgearu,'Nicolae lorga, Mihai Ralea, Armând Călinescu, Victor lamandi.

Studenţilor li s-a interzis, prin acest congres, să se înscrie în Partidul Naţional-Ţărănesc şi naţional liberal.

Imediat după Congres, pe 6 aprilie, Ion Mihalache s-a adresat regelui, printr-un memoriu, arătând lipsa'de autoritate a guvernului:

„Cu autorizaţia smulsă ministerului de interne după ce două Senate Universitare n-au aprobat ţinerea lui în condiţiunile ce-au prevăzut; cu un curaj sporit al preşedintelui Uniunii Studenţilor, în urma audienţei pe care Majestatea Voastră i-a acordat-o după insistenţele D-lui Ministru de Interne, pe cât am fost informat, studenţimea care a pornit la congres luând cu adevărat în stăpânire trenurile; în fapt fiind stăpâni «legionarii Gărzii de Fier» - azi partidul «Totul pentru Ţară» -îmbrăcaţi în uniforme şi înarmaţi cu revolvere, sub autoritatea cărora a intrat de îndată personalul trenurilor fi în multe părţi al gărilor... neputinţa jandarmilor care i-au întâmpinat în gări de a impune ordine...; condamnarea în bloc a anumitor partide politice, întocmirea de liste de proscrişi, fie oameni politici, fie funcţionari publici; constituirea de «echipe de pedepsire» cu şefi care au prestat jurământ solemn; demonstraţiuni politice pentru puteri străine care în prezent luptă pentru revizuirea tratatelor, în timp ce reprezentantul politicii Externe a Ţării - politică confirmată aşa de categoric prin recentele declaraţii făcute de Majestatea Voastră în străinătate -, se străduiesc în respectarea Tratatelor de pace; neputinţa autorităţilor de fapt de a împiedica gesturi şi expresii care lovesc în autoritatea constituită; «moţiunea congresului», care alături de atâte deziderate ce stau în inima fiecărui român conştient de datoria sa, are totuşi caracter vădit de partid politic; adoptând metode teroriste incompatibile cu sufletul şi tradiţia acestui neam; decretând cine poate şi cine nu poate fi numit profesor sau rector universitar etc.

lată câteva fapte ce caracterizează ultimul congres studenţesc.

Majestate,

Aceste fapte tind să înfăţişeze studenţimea română transformată în partid politic - în luptă cu celelalte partide politice ale ţării; partid politic care se identifică cu «Garda de Fier» cea dintâi formaţiune politică apărută în Ţară cu metode teroriste mărturisite si aplicate chiar asupra capului primului Sfetnic al Majestăţii Voastre... Faptele petrecute se cheamă anarhie. Iar demonstraţiile faţă de anumite puteri străine se cheamă subminarea politicii adoptate de Statul român fi servirea intereselor revizioniste antiromanef ti... Cele petrecute fac dovada că guvernul a pierdut complet frâna; că ordinea legală a devenit în fapt inexistentă. Cei dornici de răsturnarea actualei ordini prin metode teroriste nu pot decât să se felicite de astfel de experienţe... Unde mergem, Majestate?"

Scrisorile de ameninţare cu moartea din partea „echipelor ce depuseseră jurământ^" au început să sosească la cei vizaţi.

Unii dintre ei au făcut cunoscut prin presă. Mihail Ralea în „Dreptatea" din 25 iunie scria: „Fiare sadice, ticălofi care-fi câftigă niţel confort sau o mizeră glorie de o clipă pe ruinele altora, vânduţi, abjecţi, simpli prostănaci, cretini iluminaţi, dar mai ales samsari de ură omenească, care găsesc oricând s-o vândă fi s-o cumpere avantajos pentru ei, toţi la un loc întreţin fără cel mai mic cutremur de conftiinţă sabatul jafului, al incendiului şi al asasinatului".

Virgil Madgearu, în interviul acordat ziarului francez „Petit Parisien", spunea despre activitatea legionarilor şi cuziştilor că „este de-a-ntregul poruncită de la Berlin, care în toate chipurile îi inspiră fi îi susţine" şi ca aceste rr.işcări extremiste „nu aveau rădăcini în România".

îngrijorat de amploarea acţiunilor teroriste ce începuseră să se manifeste deschis în toată ţara, Ion Mihalache, în luna august 1936, într-un mesaj adresat regelui îi aducea la cunoştinţă: „Lucrurile s-au agravat fi focul se întinde. Asasinatele oamenilor politici se pun la cale în văzul public fi se execută în fir - adeseori de tineri minori, cu scoală neisprăvită, instruiţi în tabere cu tragere la ţintă fi arme militare, la adăpostul impunităţii fi în văzul autorităţilor. Organele de Stat se limitează cel mult a aviza pe oamenii politici «condamnaţi», declarând că nu au mijloace eficace de apărare, recomandându-le să se apere singuri. în această situaţie se află fi Prefedintele Partidului Naţional Ţărănesc ş/ Secretarul general ş/ alţi fruntafi, precum şi atâţia alţi oameni politici, oameni ce fi-au pus trupul în gloanţe fi sufletul în foc pentru întregirea neamului fi pentru splendoarea Coroanei...

Echipele de pedepsire după ce au dep js jurământul la Tg.-Muref, aceia fi membrii ai «Gărzii de Fier» se întrunesc la Bucurefti, câteva săptămâni n ai târziu, unde reînnoiesc jurământul... fi difuzează, în toată ţara sub semnătură fi sub ochii autorităţilor un manifest în care se denunţă drept «trădători» cei declaraţiproscrifila Tg.-Muref.

în acelaşi timp se provoacă serioase dezordini în Universităţi fi pe stradă. în cursul lunii iunie-o parte din echipele ce au depus jurământul la Tg.-Muref încep executarea acţiunii plănuite la acea adunare. Agresiuni sălbatice au loc pe stradă împotriva unor ziarifti, profesori etc. (n.n. vara s-au ars cărţi ş/ ziare pe străzile Bucure f ţiului)...

La 16 iulie una din echipele ce au depus jurământul la Tg. Muref îfi îndeplinefte mandatul. Este asasinat în Spitalul Brâncovenesc Mihai Stelescu... descărcând 36 de gloanţe asupra celui condamnat de dânfii la Tg. Muref; iar cadravul i-a fost ciopârţit cu topoarele. La asasinat iau parte fi «teologi». Asasinii se predau parchetului ca unii ce fi-au îndeplinit «misiunea»...

Ziarul «Îndreptarea» publicând un articol de dezavuare a asasinării lui Stelescu, îndată un militant al «Gărzii de Fier», d. I. Moţa, trimite o scrisoare ofensatoare d-lui Mareşal Averescu, care se termină cu cuvintele: «să aflaţi câtă indignare clocoteşte în inima legionară împotriva unor asemenea josnicii a unui Mareşal care face cauză comună cu un trădător». Această scrisoare însoţită de un comentariu tot atât de ameninţător a fost imprimată si împărţită în toată ţara si placardată până pe ziduri...

La Turnu Severin se ţine în ziua de 21 august 1936 un nou congres care sub camuflajul studenţimei, este în realitate o manifestare a «Gărzii de Fier». La acest congres se votează o moţiune în care se reînnoieşte angajamentul de a aduce la îndeplinire hotărârile de la Tg. Mureş. Dar ceea ce este extrem de grav, pe lângă ceilalţi reprezentanţi ai autorităţilor, participă şi Generalul, comandant al Diviziei locale, care ţine un discurs în care se afirmă că în Ţară «suflă vântul anarhiei» şi se declară simpatizant al mişcării, încheind: «Dumnezeu să vă ajute».

La Sinaia un grup de «gardişti» s-au prezentat în ziua de 23 august la locuinţa d-lui Virgil Madgearu şi au citit un «extras din decretul mobilizării legionare» dat de Codreanu la 6 august 1936, în care sunt indicaţi a fi executaţi 3 fruntaşi ai Partidului Naţional Ţărănesc. Cercetările poliţieneşti stabilesc îndată că este vorba despre «gardişti» proveniţi din tabăra aşa-zisă de lucru a acestei formaţii politice aflată pe moşia regală din Predeal.

La Galaţi în aceiaşi zi un grup de «legionari» atacă şi maltratează nzrunt pe Secretarul General al grupării «Cruciada Românismului». Parchetul, după luarea interogatoriului pune în libertate pe agresori.

Membrii «Gărzii de Fier» se înarmează. Ei posedă depozite de arme, muniţii şi grenade; ceea ce este şi mai grav, această înarmare se face cu concursul unor ofiţeri din armata activă. Suntem informaţi că Siguranţa generală posedă dovezi serioase în această privinţă.

în acelaşi gen, dar pe scară mai mică se înarmează şi se militarizează Partidul Naţional-Creştin.

Iar manifestaţiunile sale sfidează autorităţile constituite în Stat...

Socotim că enumerarea succintă a faptelor de mai sus care cuprind numai cazuri mai însemnate este suficientă pentru a caracteriza starea de lucruri creată în ţară şi primejdia gravă ce ameninţă organizarea noastră de stat."

Aceste fapte prezentate de însuşi Preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc dovedesc inepţia acuzaţiilor procurorului comunist şi dovedesc că influenţa elementelor puse în slujba susţinerii hitlerismului era susţinută de regele Carol şi Gheorghe Tătărăscu (membru marcant al guvernului comunist sub care s-a înscenat procesul contra conducătorilor Partidului Naţional-Ţărănescîn iulie 1947).

Gută Tătărăscu, după ce a servit regimul dictatorial al lui Carol, a fost angajat şi de dictatura comunistă, în post de mare răspundere, folosindu-se de el până în ziua când s-a pronunţat sentinţa de condamnare a fruntaşilor naţional-ţărănişti. Atunci a fost destituit şi nu după mult timp aruncat prin închisorile comuniste, drept răsplată pentru serviciile ce le adusese la subjugarea ţării de către URSS.

În timp ce Ion Mihalache căuta să demonstreze pericolul anarhiei partidelor ce făceau jocul politicii expansioniste a lui Hitler, sperând că regele Carol îşi va da seama de situaţia grea şi va chema Partidul Naţional-Ţărănesc la putere, luliu Maniu vedea în rege şi mai ales în „camarila" lui cel mai mare pericol şi alunecarea vertiginoasă spre dictatura personală.

Pentru aceasta, în nume personal a deschis lupta şi în adunarea de la Vinţul de Jos, din 26 iunie 1936; adepţii lui au manifestat pentru rege, dar împotriva camarilei, având înscrise pe pancarde „Piară sfetnicii regelui" şi „Jos dictatura camarilei", iar în discursul ţinut a precizat: „... Nu vorbesc în numele nimănui, ci numai pentru mine, cu gândul meu, cu capul meu. Nimeni nu e obligat să urmeze ceea ce spun eu. Nu reprezint pe nimeni". Dar a criticat cu accente deosebit de tari atât camarila, cât şi pe Elena Lupescu vinovată că „a adunat în jurul său o ceată de aventurieri, care au acaparat conducerea ţării şi şoptesc la urechile regelui visuri dictatoriale".

Acest discurs a fost cenzurat şi, atunci, el a ajuns la cunoştinţa Opiniei publice prin multiplicare şi răspândire, mai ales în Capitală.

Tot în acea perioadă, luliu Maniu, fiind cu punctul de vedere diferit faţă de alţii din conducerea partidului, a spus că Mihalache va fi înşelat de rege.

În această vară viaţa politică era incendiară şi pe plan intern şi pe plan extern. Am văzut reacţiunile interne ale legionarilor cauzate de manevrele lui Hjţler contra parafării protocolului româno-sovietic de pe 21 iulie 1936, de la Montreux, unde Nicolae Titulescu a prezentat principiile ce stăteau la baza politicii externe a României:

„... Nu dau dreptul nimănui din afară să se amestece în treburile noastre lăuntrice; cer dimpotrivă ca directivele politicii noastre interne să fie pur româneşti. Cu această concepţie şi în acest spirit am condus politica externă a ţării fi afirm că i-am asigurat o independenţă, cu privire la înrâuririle din afară, care n-a fost niciodată depăşită în trecut. Dar tocmai că vreau ca românul să fie stăpân la el acasă, doresc să găsească el singur, în plina lui suveranitate, normele cele mai bune pentru păstrarea unităţii noastre naţionale. Am considerat, ca o poruncă internă românească, că unul din cele mai bune mijloace de a păstra unitatea noastră naţională este pacea. Vreau pace, dar nu sunt pacifist. Vreau tratate de asistenţă care să ne asigure hotarele, dar ştiu că nimic nu ni le poate chezăşui mai bine ca forţa noastră militară...".

Prinţul german Friederich von Hohenzollern-Sigmaringen, unchiul regelui Carol II, îi atrage atenţia regelui României că Hitler este numulţumit de primejdiile pe care le implică o prietenie cu URSS. Manevra regală se face prin Tătărăscu care a început să-l „lucreze" pe Nicolae Titulescu, reuşind să-l înlocuiască cu Victor Antonescu pe data de 29 august 1936. între timp, Titulescu, în însemnările sale, menţiona: „Era epoca în care Universul şi Adevărul ardeau pe străzi sub egida binevoitoare a ministrului de interne... Mi-am dat seama imediat că locul meu nu mai era în guvernul Tătărăscu, deoarece se contracara politica externă pe care o duceam autorizat în regulă, prin politica internă ce se urma..."

Ca un răspuns la acuzaţiile ce se aduceau oamenilor politici, Ion Mihalache, în aceeaşi perioadă (27 Iulie 1936), într-un discurs ţinut la Câmpulung-Muscel se pronunţă contra fascismului dar nu uită să amintească şi pericolul comunist: „Eu am fost şi sunt adversar al Frontului popular, pentru că nu vreau să cuibăresc comunismul în România sub forma acestui front".

Dar după acest an de „anarhie" internă, cum defineşte Ion Mihalache perioada lui 1936, în care s-au împletit intrigile externe cu cele interne pentru destabilizarea ţării, şi în care Carol II a manevrat pentru a-i atrage pe legionari şi să-l îndepărteze pe Ion Mihalache, regele şi-a continuat aceeaşi politică de „Divide et împera". Singurul care avusese dreptate fusese tot luliu Maniu.

Unealta lui Carol, Gută Tătărăscu, încă de la începutul anului 1937, îl măguleşte pe Armând Călinescu că regele vede în el un om cu care poate să se înţeleagă şi să lucreze, dar în acelaşi timp face aluzie la acţiunea lui Maniu care făcuse mult rău Partidului Naţional Ţărănesc, iar Mihalache nu ştiuse să-l frâneze.

Desigur, era o intrigă strecurată pentru a produce răceală între cei doi lideri ai partidului şi pentru un moment a reuşit.

Imediat după această manevră, Carol a căutat să reia legătura ruptă cu Codreanu, după Congresul de la Tg.-Mureş, mai mult pentru ochii lumii, şi I-a invitat pe şeful legionarilor la Palat în cursul lunii februarie. A mers atât de departe încât i-a spus că doreşte să instaureze un guvern dictatorial, întemeiat pe mişcarea legionară, ca şef al guvernului indicându-l chiar pe Codreanu, cu condiţia ca El, Regele, să fie numit şeful mişcării legionare. Nu s-a ajuns la nici un rezultat.

Dar Codreanu a tras concluzia că şi el este ameninţat cu suprimarea, de către Carol, relatându-i această temere lui Zaharia Boilă, solicitând o înţelegere cu luliu Maniu.

Oamenii politici îşi dădeau seama tot mai mult că Maniu reprezintă singura soluţie împotriva tendinţei dictaturii personale a regelui. Acesta, la rândul lui, prin tot felul de promisiuni şi intrigi, urmărea să destabilizeze Partidul Naţional-Ţărănesc momindu-l cu o imaginară guvernare după împlinirea mandatului lui Tătărăscu. Şi a reuşit Carol să acapareze pe Armând Călinescu cu un grup din jurul acestuia.

Ion Mihalache în această primăvară a anului 1937, în discuţiile avute cu regele, s-a arătat profund nemulţumit de anarhia ce se instaura, din cauza guvernului care pierduse frânele, ajungându-se ca mişcarea legionară să fie considerată „stat în stat", înarmată de luptă, decernând decoraţii şi ordine, situaţia fiind la un pas de ce se petrecea în Spania, de unde fuseseră aduse, cu mare pompă, trupurile neînsufleţite ale lui Vasile Marin şi Ion Moţa. Mihalache i-a subliniat regelui că „mistica si spiritualitatea Neamului nu se poate desvolta nici pe linia Berlin, nici pe linia Moscova, ci pe linia Căminului ţărănesc, adevărat naţional, care aşteaptă operă constructivă înlăuntrul hotarelor noastre".

La şedinţa Comitetului executiv din 2 şi 3 aprilie 1937, luliu Maniu, mulţumindu-i lui Ion Mihalache că a acceptat să renunţe la demisia din preşedinţia partidului, i s-a adresat:

„Îţi mulţumesc din tot sufletul că ai pus mai presus de impresiile d-tale momentane interesele ţării noastre si interesele partidului nostru. Continuu am fost convins că interesele partidului nostru se identifică com-plectamente cu interesele ţării, fiindcă singur el este în stare să chivernisească în furtuna de astăzi între stâncile care stau în calea si alăturea navei iubitei noastre ţări. Când am cerut să renunţi la demisia D-tale si când ţi-am mulţumit că te-ai gândit la mine ca succesor al D-tale, am întemeiat rugămintea mea de a rămâne mai departe pe scaunul pe care-l ocupi, prin faptul de a fi dovedit că avem întreaga iubire şi toată încrederea faţă de D-ta."

Ion Mihalache, la acea şedinţă a Comitetului executiv, în discursul său, a subliniat trei probleme foarte grave: anarhizarea ţării, corupţia şi politica externă, toate dominante ale guvernului Tătărăscu:

„- Ceea ce iese în ochii tuturor, este că trăim în stare de război civil latent, gata de a isbucni de la un moment la altul; când evenimentele ultime l-au scos la lumină, mai mult s-a evidenţiat că autoritatea de guvern a fost complet absentă şi aparatul de Stat a intrat în paralizie generală (se referea la atentatul nereuşit asupra rectorului de la laşi, Traian Bratu, ca urmare a hotărârii de la Tg.-Mureş unde studenţii legionari au jurat omorârea mai multor zeci de oameni politici. Traian Bratu, ca şi Florian Ştefănescu-Goangă, rectorul de la Cluj asupra căruia se va încerca un alt atentat la 28 noiembrie 1938, amândoi se opuseseră în senatele universitare ale celor două universităţi, la ţinerea congresului studenţilor legionari)...

Şi a adăugat Ion Mihalache printre altele:

„Tot aşa s-a pervertit şi simţul religios. În facultatea de teologie sunt elemente care se pregătesc de măcelărit oameni, în numele religiei lui Christos..."

„Jos, în lumea muncitoare sărăcie lucie... iar sus, băncile înfloresc... simţul adevărului a fost pervertit, iar minciuna ridicată la rangul de dogmă. Abuzurile se ţin lanţ... Când într-un sat ai un hoţ, toată lumea îl ştie, toată lumea îl arată cu degetul şi când s-a furat ceva, s-a găsit imediat vinovatul. Dar când satul este plin de hoţi, şi când demnitarii satului s-ar recruta dintre aceştia, atunci nu mai ştie nimeni ce e cinstit, şi ce nu e, nu mai reacţionează nimeni şi nu rămâne nici o nădejde de îndreptare. Când prefectul este dus la parchet pentru necinste, dar totuşi este ţinut mai departe la prefectură, cum are să judece furturile mici, el, autor de furturi mari?

- În politica externă: cu cine suntem? Ce urmărim?, Ce se pregăteşte alianţelor noastre?... înlăuntrul ţării stăm pe un vulcan; în afară domneşte echivocul, desorientarea, haosul..."

După „decapitarea" lui Gh. Tătărăscu, noul ministru de externe a declarat în Cameră şi Senat pe 11 decembrie 1936: „...Constat cu satisfacţie că nici un diferend nu ne desparte de Germania. Putem deci privi cu încredere desfăşurarea ulterioară a relaţiunilor noastre cu dânsa...".

Dacă ţinem seama că Nicolae Titulescu era (după spusele ambasadorului german de la Paris Roland Koester) socotit printre personalităţile ce trebuiau suprimate ca opozante expansiunii lor, constatăm că trompetele Berlinului îşi făceau datoria pe malul Dâmboviţei.

Nicolae lorga, adresându-se prin radio, după schimbarea lui Nicolae Titulescu spunea: „... Este vremea ca fiecare să se întrebe ce se pregăteşte, atât de ameninţător şi de periculos, lumii întregi... Teorii îngrijorătoare se ivesc în dauna dreptului de a trăi al fiecărei comunităţi naţionale cu trecut istoric şi civilizaţie proprie..."

Un alt reprezentant al culturii româneşti trecut pe listele celor ce urmau să fie executaţi prin jurământ (şi a murit în 1940), profesorul Petre Andrei de la Universitatea din laşi, fruntaş al Partidului Naţional Ţărănesc, arătând pericolul politicii revizioniste dusă de Germania hitleristă şi al politicii restrângerilor drepturilor şi libertăţilor democratice (preconizată de guvernul liberal al lui Gh. Tătărăscu) a reliefat şi activitatea demagogică şi antinaţională a formaţiunilor de dreapta din ţara noastră:

„... în timp ce acestea strigă - Trăiască Hitler şi Germania - noi strigăm - Trăiască Ţara Românească , care-i a noastră. Acest strigăt al nostru nu-i însă plătit de nimeni, ci-i izvorât din sufletul nostru cinstit şi cu durere de neam..."

La capitolul politicii externe, analizând situaţia, Ion Mihalache în numele Partidului Naţional Ţărănesc preciza că „democraţia naţională românească este o cerinţă organică... democraţia românească, democraţia ţărănească va însemna o disciplină, o încordată muncă de colaborare a tuturor claselor producătoare şi a tuturor reprezentanţilor acestora - ca şi a curentelor de opinie publică liber manifestate, în opera de legiferare şi de administrare a statului... Noi, ideologie străină nu importăm. Noi, pe mâna unei puteri străine nu ne lăsăm. Noi linia demnităţii naţionale n-o părăsim... Naţionalismul adevărat nu-l puteţi importa nici în pilule germanei nici în pilule ruseşti, nici franţuzeşti, nici italieneşti. Coborâţi-vă în adâncurile brazdei satului vostru românesc. Străpungeţi sufletul virgin al ţăranului. Aici veţi găsi adevăratul românism al pământului. De aci veţi învăţa adevăratul naţionalism. Din naţionalismul de import nu rămâne decât oftică politică, purecele roşu, filoxeră... Este o rătăcire din partea feciorilor de ţărani care se oferă să importe pentru părinţii lor jugul dictaturii, fie albe, fie roşii..."

În ţară erau agitaţii politice, în timp ce la palat aveau loc frământări matrimoniale, între fraţi, pentru „prinţese", dar nu de sânge albastru. Carol care fusese odată dezmoştenit, acum, la 7 aprilie 1937 convocase Consiliul de Coroană ca să pună capăt căsătoriei lui Nicolae sau să-l decadă din prerogativele princiare. Dacă el fusese judecat în 1925 pentru Lupeasca, acum îi venise rândul să-l judece pe frate-său că nu-l ascultă şi nu respectă Statutul Casei Regale.

După Comitetul executiv al PNŢ-ului, partidele de dreapta au început o campanie de presă prin ziarul „Apărarea Naţională", cerând, pe 2 iunie 1937, „dizolvarea Partidului Naţional Ţărănesc ca primejdios ordinei de stat şi inamic al poporului român".

luliu Maniu, după Comitetul executiv, a plecat în străinătate până la sfârşitul lunii septembrie, petrecându-şi timpul în Elveţia şi Franţa, lăsând mână liberă celor ce urmăreau să vină la putere cu Ion Mihalache „agreat de Carol II". Şi Inculeţ şi Urdăreanu lasă impresia lui Mihalache că este posibilă o guvernare naţional-ţărănistă, dar, într-o combinaţie cu Vaida deoarece „Maniu îi sta în coastă" (intrigă de palat).

Legionarii deveniseră virulenţi în atacurile contra P.N.Ţ.-ului şi în special împotriva lui Ion Mihalache, Virgil Madgearu, Nicolae Lupu, Armând Călinescu, în timp ce, Gh. Tătărăscu, intrat în criză guvernamentală, era tot menajat.

Regele, în vară, plecasejntr-un turneu prin Franţa, Anglia, Belgia pentru a tatona în legătură cu înarmarea, dar a fost primit cu răceală; în schimb, pe plan militar intern, prin două decrete-legi, de deblocări şi avansări, s-au promovat în posturile cheie oameni devotaţi palatului, reuşind înlăturarea generalului Ion Sichitiu de la şefia Marelui Stat Major (acesta fiind apropiat PNŢ-ului).-

În luna octombrie, luliu Maniu se găsea la Bădăcin, revenit din străinătate, fiind convins că sosise sfârşitul guvernării tătărăsciene care lăsa în urmă un dezastru politic ce va arunca ţara nu numai în dictatura personală, dar şi în pierderea integrităţii teritoriale. Maniu îi spusese de două ori lui Ion Mihalache că regele îl va înşela.

Ion Mihalache ajunge la concluzia: „Regele urmăreşte planul său de guvern personal. Să guverneze El cum crede, după planul său, acoperit de miniştri politici susţinuţi de partidele lor (atâta timp cât nu le poate desfiinţa) şi cât din mai multe partide, atât mai bine. în această privinţă, Tătărăscu a jucat un rol detestabil pentru regimul constituţional şi pentru morala politică. Trinitatea lichelelor liberale, Tătărăscu, Ion Inculeţ şi Vaier Pop."