NACA, Maria. Din Dobrogea. Domiciliu obligatoriu în
Bărăgan, de la 18 iunie 1951.
NACA, Valeria N. Născută la
5 august 1935. Domiciliu obligatoriu în Bărăgan, 2 ani şi 6 luni.
NACA, Vasile Mihai M. Născut
la 1 ianuarie 1939, în Craiova - Dolj. Domiciliu obligatoriu în Bărăgan, 10 ani
şi 11 luni. După eliberare s-a stabilit în oraşul Constanţa.
NACAI, Agafia. Născută în
1889. (vezi Nacai Arsentie M.)
NACAI, Arsentie M. Născut în
1888. Din Basarabia (comuna Ucrainca, raion Căuşeni). Ţăran înstărit. Deportat,
împreună cu soţia (Agafia), în 1949.
NACEA, Sofia H. Născută la
13 aprilie 1939, în comuna Sacalaz- Timiş. Domiciliu obligatoriu în Bărăgan, 4
ani şi o lună, de la 18 iunie 1951. După eliberare s-a stabilit în oraşul
Constanţa.
NACEADIS, Costea S. Născut
la 17 februarie 1906, în Grecia. Stabilit în Constanţa. Arestat. Condamnat de
Tribunalul Militar Constanţa la 10 ani muncă silnică, pentru uneltire contra
ordinii sociale.
NACH, Hugo. Arestat în urma
referatului lui A. Dulgheru, în care era acuzat de activitate sionistă şi de
favorizarea "spionilor" ce se ocupau cu trafic de devize. Condamnat de
Tribunalul Militar Galaţi la închisoare administrativă.
NACHBAR, Elisabeta. Născută
în 1929. (vezi Nachbar Georg)
NACHBAR, Georg. Născut în
1903. Din satul Grabaţ, comuna Lenauheim-Timiş. Ridicat de N.K.V.D. şi dus la
muncă silnică în U.R.S.S. (Dnjerprodserschinsk), împreună cu fiica (Elisabeta),
la 15 ianuarie 1951. A murit în timpul deportării.
NACHBAR, Magdalena. Din
comuna Sântana-Arad. Ridicată de N.K.V.D. şi dusă la muncă silnică în U.R.S.S..
NACHE, Elisabeta. Din
Dobrogea. Domiciliu obligatoriu 4 ani, de la 18 iunie 1951.
NACHIU, Apostol. Născut la
13 noiembrie 1897, în comuna Chirnogeni -Constanţa. Din oraşul Rădăuţi -Suceava.
Comerciant. Prizonier de război în U.R.S.S., a revenit în ţară cu Divizia
"Horia, Cloşca şi Crişan". Membru al organizaţiei Salvarea Neamului (iniţiator
Nichifor Robu). Arestat. Condamnat de Tribunalul Militar Bucureşti la 8 ani
temniţă grea (sentinţa 1 025/1 iulie 1948, preşedinte-colonel Vasilescu Mihai,
procuror-maior Ştefănescu Mihai). O parte din detenţie la penitenciarele Jilava
şi Aiud.
NACHIU, Gheorghe. Un deţinut
politic cu acest nume a murit la penitenciarul Gherla, în 1963.
NACINSCHI, Ivan T. Născut în
1932. (vezi Nacinschi Trofim I.)
NACINSCHI, Nicolai T. Născut
în 1928. (vezi Nacinschi Trofim I.)
NACINSCHI, Parascovia T.
Născută în 1930. (vezi Nacinschi Trofim I.)
NACINSCHI, Pelagheea T.
Născută în 1933. (vezi Nacinschi Trofim I.)
NACINSCHI, Tatiana. Născută
în 1900. (vezi Nacinschi Trofim I.)
NACINSCHI, Trofim I. Născut
în 1897. Din Basarabia (comuna Perso-maiscoe, raion Drochia). Deportat împreună
cu soţia (Tatiana) şi copiii (Nicolai, Parascovia, Ivan, Pelagheea, Xenia şi
Vera), în 1941, cu puţin înainte de intrarea trupelor române.
NACINSCHI, Vera T. Născută
în 1937. (vezi Nacinschi Trofim I.)
NACINSCHI, Xenia T. Născută
în 1935. (vezi Nacinschi Trofim I.)
NACIU. Din oraşul Tulcea.
Fierar. Arestat pentru legături cu mişcarea de rezistenţă. Condamnat la
închisoare de Tribunalul Militar Constanţa, în 1950. I-a fost semnalată prezenţa
la penitenciarul Aiud.
NACOV, Ana. Născută la 24 noiembrie 1939, în comuna
Beşenova Veche-Timiş. Domiciliu obligatoriu în Bărăgan, de la 18 iunie 1951.
Eliberată în 1956.
NACOV, Ana Maria. Născută la
28 noiembrie 1932, în comuna Beşenova Veche-Timiş. Domiciliu obligatoriu în
Bărăgan, de la 18 iunie 1951. Eliberată în 1956.
NACOV, Anastasia. Născută la
15 noiembrie 1935, în comuna Beşenova Veche-Timiş. Domiciliu obligatoriu în
Bărăgan, de la 18 iunie 1951. Eliberată în 1956.
NACOV, Luca. Născut la 5
octombrie 1948, în comuna Beşenova Veche- Timiş. Domiciliu obligatoriu în
Bărăgan, de la 18 iunie 1951.
NACOV, Maria. Născută la 9
mai 1933, în comuna Beşenova Veche- Timiş. Domiciliu obligatoriu în Bărăgan, de
la 18 iunie 1951. Eliberată în 1956.
NACOV, Nicolae. Născut la 25
aprilie 1936, în comuna Beşenova Veche- Timiş. Domiciliu obligatoriu în Bărăgan,
împreună cu părinţii, de la 18 iunie 1951. Eliberat în 1956.
NACOV, Petru. Născut la 20
iulie 1932, în comuna Beşenova Veche- Timiş. Domiciliu obligatoriu în Bărăgan,
de la 18 iunie 1951.
NACOV, Petru. Născut la 25
aprilie 1949, în comuna Beşenova Veche- Timiş. Domiciliu obligatoriu în Bărăgan,
împreună cu părinţii, de la 18 iunie 1951. Eliberat în 1956.
NACOV, Ştefan. Născut la 15
februarie 1911, în comuna Beşenova Veche-Timiş. Domiciliu obligatoriu în
Bărăgan, de la 18 iunie 1951. Eliberat în 1956.
NACOV, Teodora. Născută la
28 martie 1921, în comuna Beşenova Veche-Timiş. Domiciliu obligatoriu în
Bărăgan, de la 18 iunie 1951. Eliberată în 1956.
NACOV, Vichente. Născut la
24 septembrie 1939, în comuna Beşenova Veche-Timiş. Domiciliu obligatoriu în
Bărăgan, împreună cu părinţii, de la 18 iunie 1951. Eliberat în 1956.
NACU, Alexandru. Din
Bucureşti. Avocat. Arestat. În 1951 i-a fost semnalată prezenţa în lagărul Capu
Midia.
NACU, Alexei A. Din
Basarabia (comuna Cuzmin). Arestat de N.K.V.D. Condamnat la 5 ani închisoare, în
1946. Detenţia în lagărele din Siberia.
NACU, Aurel. Născut la 9
august 1922, în oraşul Lugoj-Timiş. Din Bucureşti. Tehnician. Membru P.C.R. După
1 mai 1945 a lucrat la Serviciul Special de Informaţii (secţia radio) al
Consiliului de Miniştri. Arestat în perioada martie-iulie 1948 (Văcăreşti şi
Jilava). Rearestat la 15 iulie 1948, sub acuzaţia că nu a sesizat partidului
neregulile din închisori. Detenţia la penitenciarele Văcăreşti, Aiud, Ocnele
Mari şi lagărul Poarta Albă. Eliberat la 17 aprilie 1953.
NACU, Constantin. Din
Bucureşti. Avocat. Arestat. Condamnat la închisoare. O parte din detenţie la
penitenciarul Jilava şi minele de plumb.
NACU, Ecaterina. Născută în
1892. (vezi Nacu Gheorghe F.)
NACU, Feodosie L. Născut în
1908. Din Basarabia (comuna Cuzmin). Arestat şi condamnat la 8 ani închisoare,
în 1941, pentru agitaţie antisovietică. Detenţia în lagărele din Siberia.
NACU, Fiodor Gh. Născut în
1928. (vezi Nacu Gheorghe F.)
NACU, George. Din Bucureşti.
Avocat şi poet. Frate cu Nacu Ionel. Arestat la 15 mai 1948. O parte din
detenţie la penitenciarul Jilava şi Ocnele Mari. (vezi Nacu Ionel şi Nacu Maria
S.)
NACU, Gheorghe. Plutonier
major, invalid de război. Arestat. Torturat în timpul anchetei. A murit înaintea
procesului, la penitenciarul Jilava, în 1950.
NACU, Gheorghe F. Născut în
1891. Din Basarabia (comuna Cărpineni, raion Hânceşti). Deportat în lagărele din
Siberia, împreună cu soţia (Ecaterina) şi fiul (Fiodor), în 1949.
NACU, Grigore. Din oraşul
Tecuci-Galaţi. Arestat şi condamnat la închisoare.
NACU, Ionel. Absolvent al
Academiei Comerciale. Frate cu Nacu George. Militant pentru drepturile
macedonenilor din Dobrogea. Arestat în 1949. Condamnat la 5 ani închisoare. O
parte din detenţie în lagărul Peninsula (brigada lui Ion Sava şi brigăzile
cioplitorilor în piatră). Rearestat în 1959. Torturat în timpul anchetei la
Securitatea Bucureşti (Uranus). Condamnat la închisoare (sentinţa 268/1960) în
baza unui dosar cu probe şi mărturii false. După eliberare a fost mereu
supravegheat de Securitate. (vezi Nacu George şi Nacu Maria S.)
NACU, Lidia. Născută în
Basarabia. Refugiată în România. Arestată de Securitate în 1947.
NACU, Maria S. Născută la 27
februarie 1927, în Grecia (Veria). Din Bucureşti. Pensionară. Arestată în 1959,
pentru că nu şi-a denunţat fiul (Ionel). (vezi Nacu Ionel şi Nacu George)
NACU, Marin. Din comuna
Mierleşti-Olt. Arestat în iunie 1952, sub acuzaţia că şi-a îndemnat consătenii
să se retragă din colectivă şi să nu mai predea cotele agricole pentru că urma
să înceapă un nou război. Torturat în timpul anchetei la Securitate. Condamnat
la închisoare de Tribunalul Militar Bucureşti în deplasare la Piteşti (sentinţa
50/30 septembrie 1952).
NACU, Marin F. Din comuna
Băbeni- Vâlcea. Ţăran. Arestat în 1952, sub acuzaţia de împotrivire la
colectivizare şi discuţii duşmănoase la adresa regimului comunist. Condamnat la
închisoare (sentinţa 50/29 septembrie 1952).
NACU, Mitrofan M. Născut în
1885. Din Basarabia (comuna Cuzmin). Arestat şi condamnat la închisoare în 1940.
NADA, Vasile. Candidat
liberal pe listele de deputaţi din judeţul Tulcea, la alegerile din 1946.
Arestat şi condamnat la închisoare, imediat după alegeri, în urma unei înscenări
a Siguranţei.
NADABAN, Fredolin. Născut în
Moldova. Elev în oraşul Arad. Arestat în 1948. Condamnat la închisoare de
Tribunalul Militar Timişoara. O parte din detenţie la penitenciarul Târgşor şi
lagărul Peninsula.
NADABAN, Liviu. Din satul
Cicir, comuna Vladimirescu-Arad. Student. Arestat. A murit la penitenciarul
Văcăreşti în 1952 (avea 22 de ani).
NADAI, Svetlana. Născută la
2 februarie 1951, în comuna Deta-Timiş. Domiciliu obligatoriu în Bărăgan,
împreună cu părinţii, 4 ani, de la 18 iunie 1951.
NADASAN. Din oraşul Arad.
Student. Arestat. Executat la Timişoara în 1954 (avea 36 de ani).
NADAVAICU, Vasile V. Din
comuna Todireşti-Suceava. Ţăran. Arestat în 1951. A murit în lagărul "5-Culme",
la 22 ianuarie 1953.
NADERIŢĂ, Aculina. Născută
în 1895. (vezi Naderiţă Ivan F.)
NADERIŢĂ, Ivan F. Născut în
1882. Din Basarabia (comuna Bujor, raion Hânceşti). Ţăran înstărit. Deportat în
lagărele din Siberia (Tiumen), împreună cu soţia (Aculina), la 6 iulie 1949.
NADIN, Dumitru I. Născut la
29 august 1903, în comuna Căteasca- Argeş. Arestat. A murit în lagărul "5
Culme", la 17 ianuarie 1953.
NADLER, Beniamin. Inginer pe
şantierul Canalului Dunăre- Marea Neagră, şeful secţiei mecanice din iunie 1949.
Arestat în martie 1950, sub acuzaţia de sabotare a lucrărilor. Anchetat la
Securitate timp de un an. Condamnat de Tribunalul Militar Constanţa la 4 ani
închisoare, la 7 iulie 1951.
NADOLU, Constantin. Născut
în 1921, în Bucureşti. Expert contabil. Arestat în 1958, sub acuzaţia că a
purtat discuţii duşmănoase la adresa regimului comunist. Judecat cu lotul Puiu
Atanasiu. Condamnat la închisoare.
NADOLU, Liliana C. Născută
la 7 decembrie 1919, în oraşul Iaşi. Din Bucureşti. Asistentă universitară.
Arestată pentru ascunderea scrierilor, facilitarea corespondenţei cu Franţa şi
ajutorarea secretarului general adjunct P.N.Ţ. Pascu Nicolae, dat în urmărire de
Securitate. Condamnată de Tribunalul Militar Bucureşti la 12 ani muncă silnică
(sentinţa 201/31 octombrie 1959). Detenţia la penitenciarele Uranus, Jilava şi
Miercurea Ciuc, Arad, Gai, Oradea. Eliberată în 1964 cu Decretul de graţiere
411. Prin Decizia nr.66 din 17 noiembrie 1997 cauza a fost clasată şi inculpata
achitată post mortem. (vezi şi Nadolu Petre)
NADOLU, Petre. Arestat sub
acuzaţia de a fi purtat discuţii duşmănoase la adresa regimului comunist cu
secretarul general adjunct P.N.Ţ. Pascu Nicolae. Torturat în timpul anchetei la
Securitatea Bucureşti. Eliberat. (vezi şi Nadolu Liliana)
NADU, Nicolae. Născut la 18
martie 1926, în comuna Cetate-Dolj. Contabil. Arestat. Condamnat la închisoare
de Tribunalul Militar Craiova, pentru uneltire contra ordinii sociale.
NADUC, Elena. Născută în
1911. (vezi Naduc Pantelimon I.)
NADUC, Eugenia P. Născută în
1936. (vezi Naduc Pantelimon I.)
NADUC, Larisa P. Născută în
1942. (vezi Naduc Pantelimon I.)
NADUC, Leonid P. Născut în
1932. (vezi Naduc Pantelimon I.)
NADUC, Maria P. Născută în
1946. (vezi Naduc Pantelimon I.)
NADUC, Pantelimon I. Născut
în 1909. Din Basarabia (oraş Chişinău). Arestat sub acuzaţia de înaltă trădare.
Deportat în lagărele din regiunea Camerovo, împreună cu soţia (Elena) şi copiii
(Leonid, Eugenia, Larisa, Maria şi Petru), în 1949.
NADUC, Petru P. Născut în
1948. (vezi Naduc Pantelimon I.)
NADZELSCAIA, Irina V.
Născută în 1915. Din Basarabia (oraş Chişinău). Deportată în lagărele din
Siberia (Irkutsk), la 6 iulie 1949, din motive politice.
NAE, Ana. Din Dobrogea. Domiciliu obligatoriu în Bărăgan, de
la 18 iunie 1951.
NAE, Gheorghe. Arestat în 1948. Condamnat la 14 ani muncă
silnică, pentru crimă de uneltire contra
securităţii statului. O parte din detenţie
la penitenciarele Jilava şi Aiud.
NAE, Ion. Din satul Brezoaiele, comuna Brăiloiu-Dâmboviţa.
Arestat în urma unei înscenări a
Securităţii Bucureşti. Condamnat la închisoare
în 1957, pentru crimă de uneltire
contra securităţii statului.
NAE, Marin. Născut la 24
septembrie 1905. Marinar, maistru principal clasa
I pe submarinul Delfinul. În 1943 a fost trimis în Italia să expedieze
două vagoane cu torpile. Vagoanele s-au rătăcit pe drum şi au ajuns la Dantzig.
în august 1944, trimis în Germania ca să
le recupereze, a fost luat prizonier de germani. Repatriat în 1946, a fost
supus la lungi anchete legate de perioada cât
a stat în Germania. Scos din rândurile armatei în iunie 1959 şi arestat după
trei luni. Condamnat la 8 ani temniţă grea,
la 17 octombrie 1959, pentru uneltire contra ordinii sociale. Pe toată
perioada detenţiei de la penitenciarul Jilava a
fost anchetat în legătură cu deplasările
în Italia şi Germania.
NAFTAN, Dumitru A. Născut la 17 august 1919. Din satul Magula,
comuna Tomşani-Prahova. Ţăran. La
26 septembrie 1948 a participat la revolta consătenilor împotriva întovărăşirilor
şi la alungarea activiştilor de partid din
sat. Arestat şi condamnat la
închisoare, pentru instigare la revoltă.
NAFTANAILĂ, Ioan. Născut în
1925, în localitatea Breaza-Prahova.
Preot. Arestat. Condamnat la 3 ani
închisoare, pentru omisiune de denunţ,
condamnare majorată la 6 ani prin Decizia nr.135
din15 august 1958. Detenţia la penitenciarul Gherla, lagărele Salcia, Periprava
şi Grindu.
NAGACEVSCHI, Nicolae.
Prezenţa unui deţinut politic cu acest nume (născut în Basarabia) a fost
semnalată la penitenciarele Jilava şi Gherla.
NAGAILÂC, Alexandra I.
Născută în 1932. (vezi Nagailâc Ivan)
NAGAILÂC, Ana I. Născută în
1931. (vezi Nagailâc Ivan)
NAGAILÂC, Eudochia. Născută
în 1901. (vezi Nagailâc Ivan)
NAGAILÂC, Ivan. Născut în
1890. Din Basarabia (comuna Puhoi, raion Ialoveni). Deportat în lagărele din
Siberia (Tiumen), împreună cu
soţia (Eudochia) şi fiicele (Ana şi
Alexandra), la 6 iulie 1949.
NAGHEL, Nicolae. Subinginer, şef de lucrări la şantierul Năvodari.
Arestat de Securitatea Constanţa la 28 iulie
1952, sub acuzaţia de sabotare a lucrărilor
de la Canal. Judecat în lot cu fratele Constanţei Crăciun. În timpul
procesului şi-a susţinut nevinovăţia şi a declarat
că a fost bătut pentru a recunoaşte
vini imaginare (unul dintre acuzaţi a murit
în timpul anchetei din cauza bătăii).
Cazul a fost clasat şi acuzaţii eliberaţi.
NAGHERNEAC, Efimia. Născută
în 1882. (vezi Nagherneac Fiodor P.)
NAGHERNEAC, Elizaveta. (vezi Nagherneac Ioachim S.)
NAGHERNEAC, Fiodor P. Născut
în 1881. Din Basarabia (comuna Maramonovsca, raion
Donduşeni). Deportat împreună cu soţia (Efimia),
în 1949.
NAGHERNEAC, Ioachim S. Născut în 1880. Din Basarabia (comuna
Trinca, raion Edineţ). Deportat împreună cu
soţia (Elizaveta), în 1949.
NAGHERNEAC, Nadejda. Din Basarabia (raion Edineţ). Deportată
în lagărele din Siberia, la 6 iulie 1949.
NAGHERNEAC, Trofin. Din Basarabia (sat Hâncăuţi, raion
Edineţ). Deportat în lagărele din Siberia, la 6
iulie 1949.
NAGHI. Un deţinut politic
cu acest nume (din grupul celor refugiaţi în
Germania şi paraşutaţi pe
teritoriul României) a evadat din lagărul Salcia
în 1959. Dat dispărut.
NAGHI, Alexandru. Din oraşul Sighet-Maramureş. Arestat la 7 iunie
1949. Judecat cu un lot de acuzaţi tineri. Condamnat de Tribunalul Militar Cluj
la 3 ani închisoare, pentru uneltire contra
ordinii sociale. Eliberat la 1 martie 1953.
NAGHI, Andrei. Din comuna Pişcolt-Satu Mare. Ţăran. Arestat
pentru legături cu preotul Coriolan
Tămâianu. Torturat în timpul anchetei la
Securitatea Oradea şi Cluj. Condamnat la
închisoare în 1949.
NAGHI, Dumitru. Arestat de Securitatea Galaţi, împreună cu alte
2 persoane, în 1949.
NAGHI, Emeric Z. Născut în
1907. Din Basarabia (raion Donduşeni). Arestat de N.K.V.D. În 1944, sub
acuzaţia de colaborare cu autorităţile
române. Condamnat la 10 ani muncă silnică.
NAGHI, Emil. Din judeţul Arad. Arestat şi condamnat la închisoare.
NAGHI, Eugen. Din oraşul Arad. Muncitor. Arestat şi condamnat
la închisoare.
NAGHI, Gheorghe. Arestat în urma unei înscenări a Securităţii.
Condamnat la 25 de ani muncă silnică, pentru
trădare de patrie. Eliberat în 1964 cu Decretul
de graţiere 411. Imediat după eliberare
a cerut la ambasada S.U.A. să plece din
ţară.
NAGHI, Mihai. Născut în
1928. Arestat şi condamnat la închisoare
în 1949. A murit la penitenciarul Gherla
în 1950.
NAGHI, Olga. O deţinută politic
cu acest nume a murit la penitenciarul Miercurea Ciuc, în 1957.
NAGHI, Ştefan. Un deţinut
politic cu acest nume (ţăran) a murit la penitenciarul Aiud.
NAGHIRNEAC, Anastasia N. Născută în 1891. Din Basarabia
(comuna Băhrineşti, raion Floreşti).
Deportată împreună cu fiul (Petru), în 1949.
NAGHIRNEAC, Petru. Născut
în 1929. (vezi Naghirneac Anastasia N.)
NAGHIU, Gheorghe. Un deţinut politic cu acest nume a murit la
penitenciarul Gherla, în 1963.
NAGHIU, Vasile. Din judeţul
Bistriţa Năsăud. Preot. Arestat.
NAGI, Iulca. Din comuna Satchinez-Timiş. Domiciliu obligatoriu în
satul Dâlga, comuna Dor Mărunt-
Călăraşi, împreună cu familia (Bogdan,
Milosava, Zlatinca şi Stanco), 4 ani, de la 18
iunie 1951.
NAGI, Mina. O deţinută politic
cu acest nume a murit la penitenciarul Gherla, în 1950.
NAGI, Vasa. Din comuna Satchinez-Timiş. Domiciliu obligatoriu în
satul Dâlga, comuna Dor Mărunt-
Călăraşi, împreună cu familia (Grozda, Tuna,
Jivco, Ilia şi Rujiţa), 4 ani, de la 18 iunie 1951.
NAGORNÂI, Valentina A.
Născută în 1915. Din Basarabia (comuna
Târnova, raion Edineţ). Deportată în 1949,
sub acuzaţia de naţionalism.
NAGORNEAC. Născută în
1924. (vezi Nagorneac Petru S.)
NAGORNEAC, Alexandra.
Născută în 1901. (vezi Nagorneac Petru S.)
NAGORNEAC, Anastasia.
Născută în 1908. (vezi Nagorneac Vasile I.)
NAGORNEAC, Boris V. Născut
în 1930. (vezi Nagorneac Vasile I.)
NAGORNEAC, Ilia M. Născut
în 1898. Din Basarabia (oraş Tighina). Arestat de N.K.V.D. În 1941. Condamnat
la 5 ani muncă silnică. A murit într-un lagăr din Siberia, în 1943. Soţia sa
(Vera) a fost deportată în lagărele din regiunea
Tiumen, în 1941, ca rudă de deţinut
politic. Dosarul ei a fost clasat în 1957, probabil în urma decesului.
NAGORNEAC, Petru S. Născut
în 1897. Din Basarabia (comuna Danu, raion Glodeni). Arestat de N.K.V.D.
şi condamnat la muncă silnică, în 1941,
sub acuzaţia de naţionalism. A murit
într-un lagăr din Siberia, în 1942.
Soţia (Alexandra) şi copiii (o fiică şi un fiu
-Vasile) au fost deportaţi în lagărele
din regiunea Tomsk, în 1941, ca rude de deţinut politic. Reabilitaţi în 1991.
NAGORNEAC, Vasile I. Născut
în 1904. Din Basarabia (comuna
Hâjdieni, raion Glodeni). Deportat împreună
cu soţia (Anastasia) şi copiii (Boris şi
Victor), în 1949.
NAGORNEAC, Vasile P. Născut
în 1921. (vezi Nagorneac Petru S.)
NAGORNEAC, Victor V. Născut
în 1932. (vezi Nagorneac Vasile I.)
NAGY, Alexandru. Din oraşul Sighetu Marmaţiei-Maramureş.
Arestat şi condamnat la 6 luni închisoare,
prin Decizia nr.377 din 30 august 1951. Detenţia în lagărele
de la Canal.
NAGY, Anton. Din comuna Sântana-Arad. Ridicat de N.K.V.D. şi dus
la muncă silnică în U.R.S.S., la 15
ianuarie 1945.
NAGY, Carol. Născut la 1
februarie 1955, în oraşul Vulcan-Hunedoara.
Participant la greva minerilor din Valea Jiului. Arestat. Condamnat la 5 ani
închisoare (sentinţa 498/2 august 1977),
pentru instigare la revoltă.
NAGY, Carol A. Născut la
26 decembrie 1908. Zidar. Arestat în 1956. Bătut în timpul anchetei la
Securitatea Oradea. Internat în stare gravă la spitalul din oraş, sub pază,
unde a murit la 24 ianuarie 1957.
NAGY, Carol E. Născut la 1 iulie
1896, în comuna Borş-Bihor. Arestat
şi condamnat la închisoare, pentru
instigare publică. A murit la penitenciarul
Gherla, în 1960.
NAGY, Ecaterina. Din judeţul Arad. Arestată.
NAGY, Elena. Născută la 10 septembrie 1931, în comuna Lovrin
-Timiş. Domiciliu obligatoriu în
Bărăgan, 5 ani, de la 18 iunie 1951.
NAGY, Elena. Născută la 16
ianuarie 1925, în satul Cruceni, comuna Foeni
-Timiş. Domiciliu obligatoriu în
Bărăgan, de la 18 iunie 1951.
NAGY, Elena. Născută la 24
iulie 1949, în satul Cruceni, comuna Foeni-Timiş. Domiciliu obligatoriu în
Bărăgan, de la 18 iunie 1951.
NAGY, Emil. Din judeţul Arad. Domiciliu obligatoriu în Bărăgan, de
la 18 iunie 1951.
NAGY, Geza. Născut la 1
septembrie 1914, în satul Eliseni, comuna Secuieni
-Harghita. Profesor la liceul maghiar din Cluj. Unul dintre fondatorii revistei
pro-hortiste Hitel. După 1944 s-a înscris
în P.C.R. Exclus din partid pentru
activitate pro-maghiară. Arestat şi condamnat
la muncă silnică, prin Decretul nr.190
din 22 martie 1952, pentru atitudine ostilă reformei monetare. Eliberat în
1953. Rearestat în scurt timp, pentru
legături cu o organizaţie
anticomunistă. Condamnat de Tribunalul Militar
Oradea la 2 ani închisoare (sentinţa
532/1953), pentru omisiune de denunţ. Pedeapsa
a fost redusă ulterior cu un an.
După eliberare nu a mai fost lăsat să lucreze
în învăţământ şi a fost
permanent supravegheat de Securitate (pentru eventuale legături cu Ungaria).
NAGY, Gheorghe V. Născut la 4
aprilie 1896, în satul Uileanu de Criş,
comuna Tileagd-Bihor. Ţăran. Arestat la 22
iulie 1958, pentru sprijinirea partizanului Vasile Lupu. Condamnat la 15 ani muncă
silnică. A murit la penitenciarul Gherla, din
cauza condiţiilor de exterminare, la 10
august 1963.
NAGY, Ilie. Născut la 19
decembrie 1932, în comuna Becicherecu Mic-Timiş. Domiciliu obligatoriu în
satul Răchitoasa, comuna Giurgeni-
Ialomiţa, de la 18 iunie 1951.
NAGY, Iosif. Născut la 15 mai
1909. Primar în comuna Negreni-Cluj.
Arestat în 1957, sub acuzaţia că a
manifestat simpatie faţă de revoluţia maghiară
din 1956. Condamnat la 2 ani închisoare. O parte din detenţie la penitenciarele
Cluj şi Gherla.
NAGY, Iuhasz Gheorghe. Născut la 10 februarie 1922. Din localitatea
Nădlag- Arad. Arestat în 1947. Condamnat la
4 ani închisoare, pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei. Eliberat
în 1951.
NAGY, Jenö. Arestat de Securitatea Satu Mare (avea 70 de ani) în
1948, pentru că a afirmat că Armata
sovietică este "o armată de
tâlhari".
NAGY, Jivco. Născut la 23 mai
1930, în comuna Becicherecu Mic-
Timiş. Domiciliu obligatoriu în satul
Răchitoasa, comuna Giurgeni- Ialomiţa, de la 18
iunie 1951.
NAGY, Ladislau. Student în
Timişoara. Arestat în noiembrie 1956, pentru participare la manifestaţiile de
solidaritate faţă de evenimentele din Ungaria. Condamnat de Tribunalul Militar
Timişoara la 2 ani închisoare. O parte din detenţie la penitenciarele Popa
Şapcă (Timişoara) şi Gherla.
NAGY, Laslo. Născut în 1914.
Din comuna Sântana de Mureş-
Mureş. Împuşcat de Securitate la 12 august
1950 (Curteni).
NAGY, Liubianca. Născută la
12 aprilie 1941, în comuna Becicherecu Mic-Timiş. Domiciliu obligatoriu în
satul Răchitoasa, comuna Giurgeni-
Ialomiţa, de la 18 iunie 1951.
NAGY, Maria. Născută la 17
iunie 1949, în comuna Biled-Timiş.
Domiciliu obligatoriu în Bărăgan, împreună
cu părinţii, de la 18 iunie 1951.
NAGY, Maria. Născută la 16 septembrie 1926, în oraşul Reşiţa-
Caraş Severin. Domiciliu obligatoriu în Bărăgan, de la 18 iunie
1951.
NAGY, Mihai. Născut la 7 martie
1908, în satul Ghirac, comuna Ciumeghiu-Bihor. Arestat. A murit la
penitenciarul Gherla, în 1950.
NAGY, Mozes. Născut la 14 septembrie 1907, în oraşul
Braşov. Arestat. A murit în timpul
detenţiei. Decesul a fost anunţat familiei în
1966 (certificat de deces nr.751).
NAGY, Nicolae. Student la Facultatea de Medicină Veterinară
din Timişoara. Arestat în noiembrie
1956, pentru participare la manifestaţiile
de solidaritate cu evenimentele din Ungaria. Condamnat la închisoare de
Tribunalul Militar Timişoara, la 1 decembrie
1956 (preşedinte Gaydot Tiberiu).
NAGY, Stanco. Născut la 27
februarie 1945, în comuna Becicherecu Mic-Timiş. Domiciliu obligatoriu în
satul Răchitoasa, comuna Giurgeni-
Ialomiţa, împreună cu părinţii,
de la 18 iunie 1951.
NAGY, Ştefan. ţăran.
Arestat. Condamnat la închisoare de
Tribunalul Militar Cluj, pentru uneltire contra
ordinii sociale. A murit în timpul
detenţiei, la penitenciarul Aiud.
NAGY, Ştefan. Născut la 13
iunie 1925, în Arad. Din oraşul Alba Iulia
-Alba. Arestat la 16 octombrie 1958, pentru deţinere de cărţi
interzise. Condamnat de Tribunalul Militar
Braşov la 7 ani închisoare. Detenţia
la penitenciarele Deva, Jilava, Galaţi
şi lagărele din bălţile Dunării. Eliberat la
3 iunie 1953.
NAGY, Vasile. Din judeţul Prahova. Arestat de Securitatea Ploieşti la
31 ianuarie 1957. Condamnat la închisoare pentru convingerile
religioase (adventist).
NAGY, Victor. Arestat. Judecat cu lotul Vasile Luca. Folosit ca martor
al acuzării. Condamnat la închisoare
de Tribunalul Militar Bucureşti, în 1954.
NAGY, Zoltan. Strungar la Hidromecanica-Braşov. În 1958,
la şedinţa de partid în care li s-a
citit angajaţilor despre executarea lui Imre Nagy la Budapesta, a exclamat:
"Săracul! N-o fi fost aşa de vinovat." Arestat
şi condamnat la 5 ani închisoare.
NAGY-GRAGMAR, Gizela.
Născută la 14 ianuarie 1938, în satul
Clopodia, comuna Jamu Mare-Timiş. Domiciliu obligatoriu în Bărăgan, de la 18
iunie 1951.
NAHARNIUC, Vasile E. Născut la 11 ianuarie 1918, în comuna Bosanci
-Suceava. Arestat în 1951. Condamnat la muncă silnică. A murit în lagărul
Poarta Albă, la 23 februarie 1953.
NAHRAN, Helmut. Din judeţul
Timiş. Domiciliu obligatoriu în Bărăgan, de
la 18 iunie 1951.
NAICOVICI, Constantin.
Arestat de Securitatea Ploieşti la 12 februarie 1957. Condamnat la închisoare
în baza unui dosar contrafăcut de anchetatori, pentru activitate legionară.
NAICU, Gheorghe L. Născut la 8 ianuarie 1890, în Basarabia
(comuna Comărăşti). Din comuna Dorneşti
-Suceava. Pensionar C.F.R. Arestat la 29 iulie 1950. Condamnat la 25 de ani
muncă silnică, pedeapsă redusă ulterior la 12
ani. A murit la penitenciarul Gherla, la 30 noiembrie 1959.
NAICULESCU, Emil. Născut la 24 iunie 1884
în comuna Poiana Mare-Dolj. Proprietar. Arestat la 18 februarie 1952
( Decizia M.A.I. nr. 689/1952) pentru lansări de zvonuri ostile regimului şi
dus la muncă silnică în lagărul Bragadiru
(fără a fi judecat)), unde a murit din
cauza condiţiilor de exterminare după
câteva luni (28 septembrie 1952).
NAICULESCU, Ion. Din comuna Afumaţi-Dolj. Proprietar. Arestat
în 1950.
NAIDIN, Alexandru M. Născut la 15 mai 1911, în satul Nicolae
Bălcescu, comuna Călmăţuiu-Teleorman. În
1959 a participat la revolta din comună, solicitând restituirea cererilor de
înscriere în colectivă. Arestat. Condamnat la 5
ani muncă silnică. Eliberat la 6 aprilie
1962 cu Decretul M.A.I. nr.10.102.
NAIDIN, Dumitru. Născut în
1903. Arestat în 1951. A murit în lagărul
"5 Culme", la 17 ianuarie 1953.
NAIDIN, Dumitru. Născut la 10 octombrie 1910, în Cluj. Din oraşul
Alba Iulia-Alba. Arestat la 27 februarie 1951. Condamnat de Tribunalul Militar
Braşov la 3 ani închisoare, pentru
activitate intensă împotriva clasei
muncitoare. Detenţia la penitenciarele Jilava,
Alba Iulia, lagărele de la Canal şi
penitenciarul Deva. Eliberat la 13 octombrie 1955,
după o prelungire administrativă a pedepsei.
NAIDIN, Marin. Din Buzău.
Elev. Arestat. Condamnat la închisoare, pentru crimă de uneltire contra
ordinii sociale.
Eliberat în 1964. O parte din detenţie
la penitenciarele Jilava şi Aiud.
NAIDIN, Marin N. Născut la 25 martie 1922, în satul Râmniceni,
comuna Măicăneşti-Vrancea.
Arestat. Condamnat la 16 ani muncă silnică.
După eliberare s-a stabilit în oraşul Constanţa.
NAIDIN, Petre. Născut în 1917,
în satul Vişina, comuna Greci-
Mehedinţi. Arestat în 1951. A murit în
lagărul Cernavoda, la 4 februarie 1953.
NAIM. Din Constanţa. Absolvent al liceului "Mircea cel Bătrân".
Arestat. Condamnat la 20 de ani muncă
silnică, în baza unui dosar cu probe false
(acuzat de spionaj în favoarea Consulatului Turciei din Constanţa)
întocmit de Securitate. A murit la penitenciarul
Aiud, în 1953.
NAIU, Iosif. Născut la 31 martie
1909. Din Arad. Jurist. Epurat din barou şi arestat. În perioada 1951-1952 s-a
aflat în lagărul de la Bicaz.
NALBANTU, Grigore. Căpitan de jandarmi. Arestat în martie 1951,
pentru legături cu industriaşul Alex.
Ştefănescu (considerat agent englez şi implicat
în procesul Pătrăşcanu). Condamnat
la închisoare.
NALIVAICO, Vasili G. Născut
în 1889. Din Basarabia (comuna Hristovaia, raion Camenca). Deportat în lagărele
din Siberia.
NAN, Gheorghe Ghiţă. Născut la
19 septembrie 1931. Din comuna Cuhea-Maramureş. Arestat de Securitatea
Baia Mare în urma unei înscenări. Judecat
în lot cu Visovan Aurel. Condamnat la închisoare. În 1960 i-a fost
semnalată prezenţa la penitenciarul Jilava.
NAN, Simion. Din Cisnădie
-Sibiu. Preot. Arestat şi condamnat la închisoare.
NANAU, Aurica. Din comuna Nucşoara-Argeş. Arestată la
18 noiembrie 1949, pentru ajutorarea cu alimente a partizanilor din
grupul Arnăuţoiu. Condamnată la
închisoare. Detenţia la penitenciarele Piteşti,
Jilava şi Mislea. Eliberată la 10 martie 1956.
NANCĂ, Eugen. Din comuna Goicea Mică-Dolj. Preot. Arestat în 1959.
A murit în lagărul Periprava în 1961.
NANCHIESCU. Din Iaşi. Inginer. Arestat. A murit în timpul detenţiei
la penitenciarul Târgu Ocna.
NANCU, Aurel T. Născut la 9
august 1922, în oraşul Lugoj-Timiş.
Din Bucureşti. Salariat la secţia radio a
S.S.I. Arestat în martie şi eliberat la 2 iulie
1948. Rearestat după două săptămâni.
Detenţia la penitenciarele Văcăreşti, Aiud,
Ocnele Mari şi lagărul Poarta Albă (a
colaborat cu administraţia închisorilor). Eliberat
la 17 aprilie 1953.
NANCU, Vasile. Militar. Arestat la 8 noiembrie 1945 de la
manifestaţia promonarhistă din Piaţa Palatului Regal.
NANDOR, Gingold. Preşedintele Centralei evreieşti. La 22
septembrie 1944, după arestarea lui Radu
Leca (comisar general pe probleme evreieşti, arestat cu lotul Antonescu), s-a
prezentat la Prefectura Poliţiei Capitalei pentru
a se pune la dispoziţia anchetatorilor. Ulterior i-a fost semnalată prezenţa
la penitenciarele Aiud şi Piteşti.
NANDRA, Iosif. Născut la 16 mai 1922, în satul Băieşti, comuna Pui
-Hunedoara. Partizan din grupul Lazăr Caragea. După prinderea lui Caragea
a continuat să acţioneze împreună cu
Vitan Petru. La 21 noiembrie 1952, în urma
unei trădări, ascunzătoarea lor a fost
încercuită de Securitate. Singura relatare
privind confruntarea ce a avut loc aparţine Securităţii: Nandra a vrut să se
predea, dar Vitan l-a împuşcat şi apoi s-a sinucis.
NANDRIŞ, Agripina. Din Bucovina (comuna Mahala, raion Noua
Suliţă). Deportată la 12/13 iunie 1941.
NANDRIŞ, Ana. Născută în
1925. (vezi Nandriş Domnica _2)
NANDRIŞ, Ana. Născută
în 1883. (vezi Nandriş Doroftei)
NANDRIŞ, Domnica. (1) Din Bucovina (comuna Buda Mică,
raion Noua Suliţă). Deportată în
Siberia, împreună cu familia (Domnica şi
Vasile), la 13 iunie 1941. Toţi trei au murit în
timpul deportării.
NANDRIŞ, Domnica. (2) Din Bucovina (comuna Mahala, raion
Noua Suliţă). Deportată în Siberia,
împreună cu copiii (Ana, Nicolae şi Dumitru),
la 12/13 iunie 1941.
NANDRIŞ, Dominca. (3) Născută
în 1924. (vezi Nandriş Eudochia)
NANDRIŞ, Doroftei. Născut în
1871. Din Bucovina (comuna Mahala, raion Noua Suliţă). Deportat în
Siberia împreună cu soţia (Ana) şi fiul (Ştefan).
NANDRIŞ, Dumitru. Născut în
1929. (vezi Nandriş Domnica -2)
NANDRIŞ, Eudochia. Născută
în 1885. Din Bucovina (comuna Mahala, raion Noua Suliţă). Deportată în
Siberia, împreună cu fiicele (Rahila şi
Domnica), la 13 iunie 1941.
NANDRIŞ, Eufrosina. Născută
în 1914.Din Bucovina (comuna Mahala, raion Noua Suliţă). Deportată în
Siberia, împreună cu copiii (Maria, Florica
şi Ioana), la 12/13 iunie 1941.
NANDRIŞ, Florica. Născută
în 1935. (vezi Nandriş Eufrosina)
NANDRIŞ, Ioana. Născută în
1938. (vezi Nandriş Eufrosina).
NANDRIŞ, Maria. Născută în
1930. (vezi Nandriş Eufrosina)
NANDRIŞ, Nicolae. Născut
în 1927. (vezi Nandriş Domnica -2)
NANDRIŞ, Petru. Din Bucovina (comuna Muda
Mică, raion Noua Suliţă). Împuşcat la 6 februarie 1941.
NANDRIŞ, Rahila. Născută în
1919. (vezi Nandriş Eudochia)
NANDRIŞ, Ştefan D. Născut în
1915. (vezi Nandriş Doroftei)
NANDRIŞ, Vasile. Din Bucovina (comuna Muda Mică, raion Noua
Suliţă). Împuşcat la 6 februarie 1941.
NANDRIŞ CUDLA, Ana. Născută
la 21 martie 1904. Din Bucovina (comuna Mahala, raion Noua Suliţă). Arestată
de N.K.V.D., la 12/13 iunie 1941, pentru că avea 6 fraţi plecaţi în România din
1940. Deportată împreună cei trei
copii (Dumitru, Vasile şi Toader) în lagărele
din Siberia. Soţul său
(Chirică), arestat şi deportat în aceeaşi perioadă,
a murit în scurt timp. Eliberată la 25 ianuarie
1959, s-a întors în comuna natală pe care
a părăsit-o definitiv la 30 august 1986.
O singură dată a venit să-şi vadă fraţii
din Bucureşti şi la îndemnul acestora
a realizat o carte de memorii 20 de ani
în Siberia. Destin bucovinean,
publicată la Editura Humanitas şi
premiată în 1992 de Academia Română
cu premiul "Lucian Blaga".
NANI, Ana I. Născută în 1929.
(vezi Nani Ion Gh.-2)
NANI, Anastasia. Născută în
1910. (vezi Nani Gheorghe C.)
NANI, Andrei Gh. Născut în
1904. Din Basarabia (comuna Văsieni, raion Ialoveni). Deportat în lagărele din
Siberia (Tiumen), împreună cu
soţia (Domnica), la 6 iulie 1949.
NANI, Constantin. Fondator al organizaţiei
anticomuniste "Mâna Neagră", împreună cu
Stănescu Gheorghe, Zlăvog Valeriu şi
Ciobanu Ion. Au redactat manifeste anticomuniste şi le-au răspândit la 20 decembrie
1953.
Arestat la 25 august 1954. Torturat în timpul anchetei la Securitatea
Iaşi. Condamnat de Tribunalul Militar Iaşi
la 4 ani închisoare (sentinţa 648/2 noiembrie 1954).
NANI, Domnica. Născută în
1904. (vezi Nani Andrei Gh.)
NANI, Domnica G. Născută în
1911. Din Basarabia (comuna Şipoteni, raion Călăraşi). Deportată în lagărele din
Siberia (Kurgan), împreună cu copiii
(Elena, Maria şi Vasile), la 6 iulie 1949, din
motive politice.
NANI, Ecaterina Gh. Născută în
1939. (vezi Nani Gheorghe C.)
NANI, Elena. Născută în 1937.
(vezi Nani Domnica G.)
NANI, Elena Gh. Născută în
1944. (vezi Nani Gheorghe C.)
NANI, Elizaveta N. Născută în
1932. (vezi Nani Nicolae C.)
NANI, Fiodor I. Născut în 1937.
(vezi Nani Ion Gh.-2)
NANI, Gheorghe C. Născut în
1904. Din Basarabia (comuna Ulmu, raion Ialoveni). Deportat în lagărele din
Siberia (Tiumen), împreună cu
soţia (Anastasia) şi copiii (Ion,
Ecaterina, Minodora şi Elena), la 6 iulie 1949.
NANI, Ion Gh. (1) Născut în
1935. (vezi Nani Gheorghe C.)
NANI, Ion Gh. (2) Născut în
1898. Din Basarabia (comuna Ulmu, raion Ialoveni). Deportat în lagărele din
Siberia (Tiumen), împreună cu
soţia (Elizabeta) şi copiii (Terinte, Ana,
Vasile şi Fiodor), la 6 iulie 1949.
NANI, Ion M. Născut în 1931.
(vezi Nani Manole F.)
NANI, Ion S. Din Basarabia (oraş Chişinău). Deportat în lagărele din
Siberia, la 6 iulie 1949. A reuşit să evadeze
în 1952. Prins şi condamnat pentru
evadare la 7 ani muncă silnică.
NANI, Iulita N. Născută în
1936. (vezi Nani Nicolae C.)
NANI, Manole F. Născut în 1890.
Din Basarabia (comuna Ulmu, raion Ialoveni). Deportat în lagărele din
Siberia (Tiumen), împreună cu
soţia (Versenia) şi copiii (Nicolae şi Ion),
în 1949.
NANI, Maria. Născută în 1934.
(vezi Nani Domnica G.)
NANI, Maria S. Născută în
1928. (vezi Nani Sidor C.)
NANI, Mihai N. Născut în 1940.
(vezi Nani Nicolae C.)
NANI, Minodora Gh. Născută
în 1942. (vezi Nani Gheorghe C.)
NANI, Nicolae C. Născut în 1901.
Din Basarabia (comuna Ulmu, raion Ialoveni). Deportat în lagărele din
Siberia, împreună cu soţia (Varvara) şi
copiii (Elizaveta, Iulita, Vasile şi Mihai), în 1949.
NANI, Nicolae M. Născut în
1930. (vezi Nani Manole F.)
NANI, Parascovia S. Născută în
1935. (vezi Nani Sidor C.)
NANI, Sidor C. Născut în 1892.
Din Basarabia (comuna Ulmu, raion Ialoveni). Deportat în lagărele din
Siberia (Tiumen), împreună cu soţia (Vera)
şi fiicele (Maria şi Parascovia), în 1949.
NANI, Terinte I. Născut în 1927.
(vezi Nani Ion Gh.-2)
NANI, Varvara. Născută în 1911.
(vezi Nani Nicolae C.)
NANI, Vasile. Născut în 1938.
(vezi Nani Domnica G.)
NANI, Vasile I. Născut în 1930.
(vezi Nani Ion Gh.-2)
NANI, Vasile N. Născut în 1938.
(vezi Nani Nicolae C.)
NANI, Vera. Născută în 1887.
(vezi Nani Sidor C.)
NANI, Versenia. Născută în
1898. (vezi Nani Manole F.)
NANI, Vladimir. Artist (o
perioadă de contract la Odessa). Arestat
în
februarie 1945. Condamnat la închisoare în 1946. O parte din detenţie
la penitenciarele Uranus şi Jilava.
NANIU, Nicu. Din comuna Sălciile
-Prahova. Ţăran. În iulie 1962 a
participat la revolta din comună
împotriva colectivizării. Arestat.
NANU, Alexandru I. Născut la 11 martie 1927, în localitatea Pojogeni
-Gorj. Din oraşul Târgu Jiu. Arestat la
20 septembrie 1951, sub acuzaţia că intenţiona să organizeze o mişcare
de rezistenţă anticomunistă. Torturat
în timpul anchetei la Securitate (locotenent major Petrescu şi maior
Florescu). Condamnat la 2 ani muncă silnică în
lagăr, prin Decizia M.A.I., nr.417 din 20 septembrie 1951. Eliberat la 25
octombrie 1953.
NANU, Aurel S. Născut la 26
aprilie 1920, în comuna Vinga-Arad. Funcţionar. Arestat la 15 august 1952.
A murit în lagărul Poarta Albă, la
21 octombrie 1953.
NANU, Aurica. Din comuna Nucşoara-Argeş. Ţărancă. Arestată
la 18 noiembrie 1949, pentru că a
transportat arme partizanilor din grupul
Arnăuţoiu. Torturată în timpul anchetei
la Securitatea Piteşti (căpitan
Cârnu). Condamnată la închisoare. O parte
din detenţie la penitenciarele Piteşti,
Jilava şi Mislea. Eliberată la 10 martie 1956.
NANU, Constanţa Cipriana.
Născută la 21 mai 1928, în satul Buceşti,
comuna Iveşti-Galaţi. Rasoforă la
Mânăstirea Vladimireşti. Arestată în
1956. Condamnată de Tribunalul Militar
Galaţi la 11 luni închisoare. Eliberată de
la penitenciarul Târgşor în 1957.
NANU, Costache Cleopa.
Născut la 20 mai 1928, în satul Buceşti, comuna Iveşti-Galaţi. Stareţ la
Mânăstirea Nicula (Cluj) şi Cheia (Prahova).
Arhimandrit. Arestat în 1959. Judecat cu un lot de 10 preoţi. Condamnat la 5
ani închisoare. O parte din detenţie
la penitenciarele Galaţi, Jilava şi
lagărul Strâmba. Eliberat în 1964. A murit în 1994.
NANU, Firica Adriana. Născută
în 1932. Călugăriţă la
Mânăstirea Vladimireşti. Arestată în
1957. Condamnată la un an şi 2 luni
închisoare. Detenţia la penitenciarele Tecuci
şi Galaţi.
NANU, Gheorghiţa. Din oraşul Slatina-Olt. Omorâtă de un
soldat sovietic (cu o grenadă) la 16
decembrie 1945. (conform arhivelor S.R.I. 5D 7131, f.229)
NANU, Ion V. Născut în 1911. În
1951, la revenirea din prizonierat (U.R.S.S.) a fost dus direct la penitenciarul Gherla.
NANU, Pantelei Gh. Născut în
1882. Din Basarabia (sat Topor, raion Hânceşti). Ţăran înstărit. Deportat
în 1949.
NANU, Paul I. Născut la 19 iulie
1914. Funcţionar. Arestat la 21 februarie
1950. A murit în lagărul Poarta Albă, la 24
august 1953.
NANU, Silvestru. Născut în
judeţul Mureş. Student. Arestat în
1948. Condamnat la 3 ani închisoare. La penitenciarul Piteşti a făcut parte
din grupul lui Ţurcanu, iar la Gherla din grupul lui Popa Tanu (a fost plasat
la atelierul de cizmărie şi strângea
informaţii pentru ofiţerul politic Sucigan).
La eliberare şi-a luat angajamentul că
va colabora în continuare cu Securitatea.
NANU, Silvestru. Din comuna Sânpaul-
Mureş. Arestat în baza Decretului nr.377 din 30 august
1951. Condamnat la un an închisoare administrativă. Detenţia în lagărele de
la Canal.
NANU, Ştefan. Născut la 27
martie 1910, în comuna Mihail Kogălniceanu
-Constanţa. La revenirea din prizonierat
(U.R.S.S.) i s-a stabilit domiciliu obligatoriu.
NANU, Victor. Elev. Arestat. Judecat cu un lot de membri F.D.C.
Condamnat la închisoare. În 1948 a ajuns
la penitenciarul Piteşti şi a fost preluat
de Ţurcanu şi instruit în folosirea
metodelor violente pentru obţinerea autode-mascărilor. Trimis la penitenciarul
Târg-şor pentru a aplica metodele
proaspăt învăţate nu a reuşit să obţină
rezultatele scontate.
NANU, Victor. Din Muscel. Colonel. La revenirea din prizonieratul
sovietic (1949) a fost dus direct în lagărul de
la Ocnele Mari. La 17 iulie 1951 a ajuns în lagărul Capu Midia.
NANU, Virgil. Din comuna Arpaşu de Jos-Sibiu. Arestat pentru
sprijinirea partizanilor. Condamnat la închisoare.
NAP, Ion. Paroh al bisericii greco-catolice din comuna Moisei
-Maramureş. Arestat pentru că a
refuzat trecerea la ortodoxism.
NAPOLTZ, Iosif. Născut în 1915,
în comuna Terebeşti- Satu Mare. La revenirea din prizonieratul sovietic a
fost dus direct la penitenciarul Gherla.
NAPOTESCU, Ioan. Din oraşul Câmpulung-Argeş. Avocat. Arestat.
în 1950 se afla în lagărul Capu Midia,
fără condamnare. Îşi ajuta colegii de
suferinţă la corvezile pe care nu erau capabili să
le îndeplinească.
NARCIS, Dogatu. Din oraşul
Tulcea. Elev. Arestat în mai 1948. Torturat în timpul anchetei la Securitatea
Tulcea şi Constanţa. Condamnat la închisoare pentru uneltire contra ordinii
sociale. Detenţia la penitenciarele Târgşor, Jilava şi lagărele de la Canal.
NARITA, Dumitru. Din satul Dohodol, comuna Albac-Alba.
Preot. Arestat şi condamnat la muncă
silnică. În 1951 i-a fost semnalată prezenţa
în lagărul Peninsula (brigada pedepsiţilor).
NARTEA, Laurenţia. Din Dobrogea. Domiciliu obligatoriu în Bărăgan, de
la 18 iunie 1951.
NASIPAL, Iusuf D. Născut în
1918, în localitatea Ovidiu-Constanţa.
La revenirea din prizonieratul sovietic a fost condamnat la un an
domiciliu obligatoriu.
NASSER, Valeria. Din judeţul Dolj. Domiciliu obligatoriu din 1949.
NASTA, Alexandru. General,
comandantul Diviziei 4/24 infanterie. Arestat la 17 octombrie 1944, fără nici
un cap de acuzare, conform unor liste venite de la Comandamentul Sovietic. La
5 noiembrie 1944 a trimis un memoriu Ministerului de Război: "în ziua de 17
octombrie am primit ordin să mă prezint imediat la dumneavoastră. M-am
prezentat la ora 12,30. Până la ora 14,15 nu aţi binevoit să mă primiţi. În
schimb aţi dat ordin generalului magistrat Păiş să mă aresteze şi să mă depună
la închisoare. Am cerut să mi se arate motivul arestării. Mi-a răspuns că nu-l
cunoaşte. Sunt general. Am peste 30 de ani de serviciu. În toată această
carieră nu a avut nimeni să-mi impute ceva, dar nici nimeni nu m-a supus la
tratamentul la care m-aţi supus dumneavoastră, ca pe un simplu borfaş a cărui
arestare se ordonă fără nici o grijă sau răspundere.". La 1 decembrie 1944,
Marele Stat Major a intervenit la Comandamentul Sovietic arătând că
activitatea generalilor arestaţi este fără pată şi nu pot fi încadraţi drept
criminali de război. În lipsa unui răspuns, la 16 ianuarie 1945, generalul
Sănătescu a făcut o revenire în care sublinia
nevinovăţia celor arestaţi. La 7
februarie 1945, prin ordinul personal şi
confidenţial al ministrului de Război, generalii
arestaţi au fost eliberaţi şi trimişi acasă
cu domiciliu obligatoriu. În martie s-a ordonat cercetarea cazului
generalului Nasta, iar în mai 1945 a fost scos de
sub urmărire. Ceilalţi 7 generali aflaţi
în aceeaşi situaţie au fost ulterior
arestaţi din diverse motive, condamnaţi
la închisoare, iar o parte din ei au murit
în timpul detenţiei.
NASTA, Antina M. Născută la 8
iulie 1925, în Albania. Stabilită în
Dobrogea. Domiciliu obligatoriu 4 ani şi 3 luni.
NASTA, Florea. Grănicer la
punctul Vetiş-Satu Mare. La 20 decembrie
1947 a dezertat, împreună cu un coleg.
Prins de maghiari şi predat
autorităţilor române, la 3 ianuarie 1948.
Condamnat la închisoare, pentru trecere ilegală
a frontierei şi dezertare.
NASTA, Ilie. Din satul Şinca
Nouă, comuna Poiana Mărului-Braşov.
ţăran. Arestat pentru sprijinirea partizanilor
din Făgăraş.
NASTA, Ioana. Arestată în
1950. Judecată în procesul regizat în
jurul Legaţiei Turciei din Bucureşti.
NASTA, Iuliu. Născut la 25 iunie 1901, în
satul Romoşel, comuna Romoş-Hune-doara. Din
Bucu-reşti. Avocat (Fa-cultatea de Drept din Cluj,
promoţia 1924). Membru P.N.L., deputat de Hunedoara
în perioada 1933-1937. Arestat în
1947, eliberat şi rearestat în 1948 pentru
că locuinţa sa era dorită de un colonel
de Securitate. Arestat pentru a treia oară
în 1951. Detenţia în lagărele de la
Canal, până în mai 1954, şi apoi
domiciliu obligatoriu în satul Valea Călmăţuiului
-Brăila. Eliberat în 1963. A murit la
28 februarie 1984, bolnav şi sărac, dar
a refuzat orice colaborare cu comuniştii care îi oferiseră unele avantaje
în schimbul unei lucrări despre
greşelile P.N.L.
NASTA, Lucia. Prietenă cu Sabin Manuilă (aflat la Viena), a primit de
la acesta o scrisoare în care se făcea
referire la Silviu Crăciunaş şi Liviu Bodolia, ce
se ocupau cu strângerea de informaţii
şi ajutorarea celor nevoiţi să fugă din
ţară. Din ordinul lui Nicolschi a fost pusă
sub urmărire şi, după fuga lui
Comăniciu, arestată şi anchetată la Securitate.
NASTACIUC, Alexandra. Născută
în 1888. (vezi Nastaciuc Eftenie A.)
NASTACIUC, Eftenie A. Născut
în 1885. Din Basarabia (comuna Pererita, raion Briceni). Deportat în lagărele
din Siberia (Kurgan), împreună cu
soţia (Alexandra), la 6 iulie 1949.
NASTU, Constantin A. Născut la 6 iunie 1954, în satul Zagna,
comuna Vădeni-Brăila, în timpul
domiciliului obligatoriu al părinţilor (originari
din localitatea Ovidiu-Constanţa).
NASTU, Dumitru A. Născut la 11 septembrie 1933, în Bulgaria. Stabilit
în Dobrogea. Domiciliu obligatoriu în
satul Zagna, comuna Vădeni- Brăila, 4 ani şi
o lună.
NASTU, Florica. Născută la 6
martie 1912, în Albania. Stabilită în
Dobrogea. Domiciliu obligatoriu în satul
Zagna, comuna Vădeni- Brăila, 4 ani şi o lună.
NASTU, Spiru V. Născut la 6 septembrie 1918, în Albania. Stabilit
în Dobrogea. Domiciliu obligatoriu în
satul Zagna, comuna Vădeni- Brăila, 4 ani şi
o lună. După eliberare s-a stabilit
în localitatea Ovidiu-Constanţa.
NASTU, Toma A. Născut la 24
martie 1939, în Bulgaria. Stabilit în
Dobrogea. Domiciliu obligatoriu în satul
Zagna, comuna Vădeni- Brăila, 4 ani şi o lună.
NASTU, Vanghele V. Născut la 1 februarie 1945, în comuna Săcălaz
-Timiş. Domiciliu obligatoriu în satul Zagna, comuna Vădeni- Brăila, 4 ani şi
o lună. După eliberare s-a stabilit
în localitatea Ovidiu-Constanţa.
NASURLA, Mania C. Născută la
27 octombrie 1920. Domiciliu obligatoriu în Bărăgan, 2 ani, de la 18 iunie 1951.
NASVADI, Ştefan Şt. Născut în
1913, în satul Cutina, comuna Bethausen-Timiş. La revenirea din
prizonieratul sovietic, 1951, a fost dus direct la penitenciarul Gherla.