DE LA ANA LA CAIAFA sau RUŞINE NAŢIONALA
I
Prin presă s-a anunţat amânarea, la toamnă, a judecării recursului în
anulare împotriva hotărârilor dictate de exponenţii regimului comunist, prin care
au fost condamnate personalităţi importante ale perioadei
interbelice....Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Bucureşti, Curtea Militară
de Casaţie şi Justiţie şi Secţia Militară a Tribunalului Suprem au executat
între 1947 şi 1956 ordinele unor fruntaşi comunişti, condamnând la temniţă grea
pe viaţă...marcante figuri ale istoriei, printre care s-au situat Iuliu MANIU,
Ion MIHALACHE...."
Lumea este descumpănită.
Se aştepta declanşarea procesului comunismului care este adevăratul
făptuitor al tuturor fărădelegilor ce au dus la dezastrul naţional pe care
căutăm să-1 înlăturăm de 8 ani pentru a ne debarasa de acest coşmar umilitor.
Mintea românului îmbâcsită cu tot felul de soluţii nerezolvabile, nu mai
poate discerne ce se urmăreşte: uitarea sau incitarea la noi fărădelegi,
fiindcă vine o vreme pământească când totul se iartă.
Ferească Dumnezeu ca să nu fie
condamnate victimele să ceară iertare călăilor şi justiţiei pentru că le-au
răpit timpul productiv de "creaţie".
Totul e posibil în justiţia post "revoluţionară", de după 1989.
Doar există peste 1200 de martiri, exterminaţi în văzul mulţimii, în faţa
camerelor de luat vederi şi nu s-a reuşit să se găsească vreun criminal. In
schimb s-a însutit numărul "revoluţionarilor".
Martirii zac în veşnicie şi alţii profită până la adânci bătrîneţe.
Dacă totul e posibil, de ce să nu se manipuleze şi trecutul nu prea
îndepărtat când peste un milion au fost arestaţi, dintre care sute de mii
exterminaţi de "exponenţii şi lacheii regimului comunist," (dintre
care unii trăiesc bine răsplătiţi printre noi, fiindcă, spre ruşinea noastră sângele se spală iar
mortu-i vinovat).
Şi pe osemintele acestor martiri s-au ridicat alţii care au uitat datoria
morală ce o au...aşteptând să se stingă şi ultimii ce le-ar putea aminti despre
promisiunile făcute, fiindcă noţiunea de datorie de onoare trebuie scoasă din dicţionar.
Dar procesul "recursului în anulare" ale unor figuri ale
istoriei, Iuliu Maniu, Ion Mihalache...a fost declanşat şi amânat.
De fapt se pare că nu interesează nici declanşarea, nici amânarea,.....ci doar legalizarea unui
regim schizofrenic, de barbarie comunistă,
impus de o putere străină prin intermediul unor mercenari ce nu aveau
nimic comun cu sentimentele umanitare
ale poporului român şi care au fost plătiţi din sudoarea românilor transformaţi
în sclavi.
Bunurile acaparate prin forţă, conştiinţele spălate de noţiunile ce au
stat la baza progresului şi civilizaţiei omenirii, precum şi metodele
mistificatoare ale trecutului lăsate moştenire urmaşilor nomenclaturişti sunt
apărate cu înverşunare urmărindu-se
legalizarea lor în continuare, sub
regimul democratic pe care l-au batjocorit în fel şi chip.
Ne întrebăm pe drept cuvânt de ce Judecarea recursului în anulare a lotului
Partidului Naţional Ţărănesc condamnaţi în procesul înscenat între 26 octombrie
şi 11 Noiembrie 1947 şi nu anularea tuturor proceselor înscenate după 6 Martie
1945 pentru anihilarea opoziţiei împotriva sistemului comunist, ale căror victime s-au numărat
cu sutele de mii ?
Sentinţele pronunţate de magistraţii represivului sistem comunist sunt încă
valabile, iar magistraţii sunt unii în
funcţie deşi au auzit protestele
victimelor de nevinovăţie. Ei, oamenii
"legii" au văzut oameni dezbrăcându-se şi arătându-le urmele
desfiguratoare ce le brăzdau trupurile.
Iată unele articole prin care au fost trimişi în închisorile de exterminare
cei mai curajoşi fii ai ţării:
Cod penal, articolele: 25, 58,
59, 64, 101,
103, 110, 121, 123,
130, 157, 159,
186, 187, 190,
207, 209, 210,
211, 227, 230, 267, 284, 335, etc.
Codul justiţiei militare, articolele:
326, 364, 360, 365,457,
488, 532, etc.
Supravieţuitorii nu se mai întreabă cum a fost posibil acest lucru.
Problema care şi-o pun este cum de mai dăinuiesc asemenea practici.
Dacă lumea tace, supravieţuitorii au dreptul şi datoria de onoare s-o
strige:
Fiindcă nomenclaturiştii şi urmaşii lor continuă să blocheze structurile
de stat şi chiar Ministerul Justiţiei.
Minciuna şi dezinformarea continuă să ne stăpânească.
Cât despre întrebarea cum a fost posibil acest lucru, toată lumea a aflat
că s-a datorat impunerea sistemului diavolesc prin forţa baionetelor ruseşti şi
cu ajutorul cozilor de topor aduse sau adunate din scursura societăţii chiar şi
fără plata celor 40 de arginţi.
Şi cum avocatul Corneliu Stefănescu are nevoie să studieze dosarul
Tribunalului Militar al Regiunii II Bucureşti... pentru a-1 apăra pe Ctitorul României, Iuliu
Maniu.
Desigur avocatul nu ştie că înscenarea procesului de care este preocupat
s-a făcut prin cele 99 de volume al anchetei ce puse unul lângă altul însumează
aproape 4 m şi circa l00.000 de file, iar în ele conţin declaraţii a sute de
persoane.
Dintre cei care se ocupă avocatul, numai declaraţiile a patru persoane pot
fi considerate neinfluenţate de presiunea anchetatorilor, numele lor fiind
Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Ilie Lazăr şi N.Carandino.
Restul declaraţiilor sunt viciate de presiunea anchetatorilor sau
mincinoase ale celor infiltraţi în sânul P.N.T.-ului pentru a fi folosiţi la
momentul oportun, printre ele reliefându-se ale lui Ştefan Stoica,
Constantin-Ticuţă Mihăilescu şi mulţi alţi.
Printre zecile de anchetatori care s-au străduit să însceneze procesul
Maniu, Mihalache, s-au numărat: Alexandru Nicolschi, Mişu Dulgheru, Constantin
Mihalcea, Sache Davidescu, Marin Jianu, Mircea Lepădătescu, Dumitru Diaconescu,
Bogdan, Sepeanu, Deleanu, Petre Popescu, Doru Ileana, Roxan Stoenescu, Vasile
Alexandru, Nicolae I.Popescu, Petre Georgescu, A.Bondrescu, E.Voiculescu, C. Coleş, Rădescu,
Dobre, Vl.Mazuru, P.Petrescu, Ion Firescu, Ilie Chiţan, N.Scurtu, M.Candiani,
Maxim Gr. Sfetcovici, Feneşan, H.Stănescu, A.Dumitrescu, Al. Sotri, Paul
Cornişteanu, Cernea...
Domnul apărător ce s-a autoangajat în apărarea ctitorilor României,
MANIU-MIHALACHE - în anularea sentinţei de condamnare în procesul înscenat
împotriva fruntaşilor P.N.Ţ., pare mai mult un acuzator urmărind să legalizeze
acţiunile judiciare ale regimului de
dictatură comunistă impusă de URSS.
S-a uitat că Maniu şi Mihalache au fost acuzaţi de înaltă trădare tocmai
de cei ce erau angajaţi ca agenţi ai Kremlinului şi mai ales de cei ce se
înghesuiau să-şi ofere serviciile noilor ocupanţi ai ţării.
Şi trădarea a început chiar de pe teritoriul rusesc, din sânul delegaţiei
care plecase să semneze armistiţiul.
Şeful delegaţiei, Lucreţiu Pătrăşcanu,
în scrisoarea trimisă lui Molotov pe 30 August 1944 spunea: "...In scopul asigurării propice
discutării libere a problemei privind România,
independent de mandatul meu oficial de şef al delegaţiei şi pentru a
avea posibilitatea redactării unor rapoarte despre situaţia politică din ţară,
vă rog să-mi trimiteţi unul din colaboratorii d-voastră pentru a stabili
legături directe şi neoficiale. In faţa celorlalţi membri ai delegaţiei, el va
fi prezentat drept o cunoştinţă personală. Acest contact ar trebui să fie
stabilit, dacă e posibil până la începutul activităţii
delegaţiei noastre..."
Tot Lucreţiu Pătrăşcanu în discuţia particulară cu A.l.Vâşinschi din 1
septembrie 1944 îi aducea la cunoştinţă:
"...Maniu şi Brătianu rămân adversari ai apartenenţei Basarabiei la
Uniunea Sovietică... Trebuie să vă previn că între delegaţi se află, de
exemplu, Popp, o creatură a lui Maniu,
care exprimă exact orientarea şi opiniile lui
Maniu. Acest Popp a iniţiat o discuţie împotriva
semnării armistiţiului şi pentru reîntoarcerea delegaţiei în ţară..."
Probabil, încurajat în discuţiile
neoficiale purtate la Moscova, Lucreţiu Pătrăşcanu la întoarcere, în Consiliul de Miniştri din 15-16
Septembrie 1944 a început atacul împotriva Ctitorului României;
"Există un vinovat pentru ce România nu a încheiat armistiţiul pe baza
armistiţiului din Aprilie şi acel vinovat sunteţi dv. domnule Maniu...Nu s-a
intervenit ca acestei panici (creată de prezenţa Armatei roşii) să i se pună capăt, cu toată autoritatea Partidului Naţional
Tărănesc şi a Partidului Liberal,
pentru că cuvântul dlui Maniu
şi al dlui Brătianu, în acele zile de
panică ar fi adus foarte mult bine României...".
Bătrânul politician care luptase pentru drepturile românilor sub ocupaţia
maghiară, sub dictaturile dintre
1930-1944, cerându-i-se moartea, a răspuns celui ce se pusese de bună voie în
slujba ocupantului":
"...Conducătorii oficiali al armatei sovietice au declarat, oficial
şi în conversa ţiunile particulare, că ei vin în România ca trupe de
ocupaţie, într-o ţară duşmană...In faţa
acestei atitudini a lor,...cînd au pus
mâna pe toate vasele noastre şi au făcut unele acte până acolo încât un amiral
a trebuit să se împuşte pentru că au fost făcute acte umilitoare care
dezonorează,...când satele noastre sunt aprinse, când prăpădesc averi de
miliarde, când comandamentul rus nu
primeşte pe membrii guvernului şi evacuează sate întregi... ce vrei d-ta să
facem? Manifestări de dragoste şi iubire?.,.
Oricât ar fi raţiunea politică de clară şi de calmă, sunt anumite
sentimente care nu pot fi predominate fără ca să nu ne supunem atunci la acte de
umilire şi la o rupere totală de publicul românesc. Noi cu publicul românesc
trebuie să trăim, noi cu lumea românească trebuie să ne aşezăm viitorul...Dar
un lucru putem şi noi cere, după aceste întâmplări, să nu se ceară de la noi explozii de bucurie
şi de osanale...
Atacurile împotriva lui Iuliu Maniu au continuat prin denigrare,
însinuări, minciuni şi
ameninţări, toate acestea dirijate de
Moscova prin uneltele lor româneşti.
Cu ocazia vizitei lui Vâşinschi la Bucureşti sunt îndemnaţi: "Tovarăşi, aveţi armata sovietică alături. Trebuie să
constituiţi un guvern comunist şi să urmaţi politica Moscovei...".
După "liberul" dat de Vâşinschi şi refuzul lui de a despături
memoriul lui Maniu, imediat au sărit ca
la comandă oportuniştii, cei lipsiţi de caracter şi politrucii care au început
să umple coloanele ziarelor devenite
pro comuniste, cu articole care mai de care demne de dispreţ pentru a injuria
şi denigra activitatea de o viaţă a liderului P.N.Ţ. pusă numai în slujba
ţării. Astfel, printre necugetaţii
mânuitori ai minciunii s-au numărat: Silviu Brucan (întrecându-i pe ceilalţi, prin cererea pedepsei capitale),
Miron Constantineseu, Nicălai Moraru, Tudor Olaru, Leonte Răutu, Zaharia Stancu, Nicolae Belu, George
Călinescu şi mulţi alţi.
Gheorghiu Dej care la mijlocul lui
Ianuarie 1945 plecase la Moscova pentru a-şi consolida poziţia în partidul
comunist, se va întoarce cu noi instrucţiuni pentru iniţierea unei acţiuni de
înlăturare a guvernului Rădescu şi de eliminarea din viaţa publică a lui Iuliu
Maniu.
Imixtiunea sovietică în viaţa politică românească a fost promovată făţiş de
A. Vâşinschi care după ce a trântit uşa la Palatul Regal pentru a impune
guvernul nenorocirii naţionale condus de Petru Groza, pe 7 Martie 1945, a fost continuată de Moscova, care a trimis o
delegaţie în frunte cu Evgheni Suhalov,
reprezentantul Cominternului, cu planul de trei ani pentru comunizarea
României.
Printre măsurile ce urmau să fie puse în aplicare de Ana Pauker şi
tovarăşii ei se numărau:
- Desfiinţarea gospodăriilor ţărăneşti;
- Abdicarea Regelui şi exilarea Familiei Regale;
- Suprimarea partidelor istorice, prin arestarea, uciderea şi răpurea
membrilor...,etc.
Toate aceste şi multe alte dispoziţii au fost îndeplinite de comunişti.
După ce Gh. Tătărăscu a trecut,fără nici o remuşcare la ordinele Kremlinului
oferindu-se că este gata să ia poziţie împotriva lui Iuliu Maniu,
Gheorghiu Dej i-a luat apărarea lui Tătărăscu spunând:
"Vă pot declara deschis că la Moscova nu se face deosebire între Maniu
şi bestiile de Antonescu. Locul lui este aici şi el va fi judecat de popor. Să
nu-şi închipuie că va putea să se ascundă sub masca democraţiei."
Derularea evenimentelor până la 14 Iulie 1947 dovedesc că Moscova nu s-a
mulţumit numai să jefuiască ţara românească, ci a urmărit distrugerea tuturor
instituţiilor româneşti şi exterminarea tuturor reprezentanţilor poporului
român care-i consolidaseră hotarele şi demnitatea.
Iuliu Maniu n-a acceptat să facă compromisuri pe spatele ţării.
Dacă Iuliu Maniu s-a înscris în istoria poporului român ca artizan minuţios
al politicii externe şi al instaurării democraţiei, Ion Mihalache a rămas
arhitectul politicii interne şi al imprimării dreptăţii sociale peste durerile
îngrămădite de veacuri în sufletul ţăranului român.
Cei doi făuritori ai României Mari înfrăţiţi în luptă au rămas nedespărţiţi
şi în suferinţă, fiind primii dintre Ctitorii României exterminaţi.
Si-au sacrificat viaţa pentru a dovedi occidentului că Rusia nu urmăreşte
decât subjugarea popoarelor şi instaurarea celei mai crunte dictaturi.
Deşi poporul român şi-a manifestat solidaritatea cu Maniu şi Mihalache
acordându-le încrederea pe 19 Noiembrie 1946, tot ambasadorul U.R.S.S.-ului de
la Bucureşti a dat soluţia să se inverseze rezultatul alegerilor şi astfel s-a
"legalizat" parlamentul deschis pe 1 Decembrie 1946 prin cea mai
neruşinată fraudă.
Teroarea dezlănţuită după aceste - nealegeri - nu s-a terminat nici cu
condamnarea la muncă silnică pe viaţă, identică cu condamnarea la moarte, dat
fiind condiţiile în care au fost ţinuţi
până ce şi-au dat obştescul sfârşit.
Procesul înscenat împotriva lor a fost procesul intentat în acelaşi timp
împotriva neamului românesc, a desfiinţării Statului Român în vederea
Sovietizării ţării.
Etapele premergătoare subjugării ţării de către U.R.S.S. s-au făcut sub
bagheta Moscovei şi sub supravegherea
directă a lui Lucreţiu Patrăşcanu ca ministru de justiţie ce a distrus această
instituţie prin proletarizarea ei, prin
promovarea analfabeţilor ca judecători după "cursuri" de câteva luni
şi prin abrogarea inamovibilităţii magistraturii.
Astăzi lucrurile se cunosc foarte bine.
Si atunci te întrebi cum mai este posibil să se pună în discuţie recursul
în anulare a lotului P.N.Ţ. când este nevoie de anularea tuturor sentinţelor
pronunţate sub regimul dictaturii instaurate la 6 martie1945 de o tagmă
de trădători şi jefuitori.
Este momentul să înceapă procesul comunismului care se tot te
tergiversează.
Cine are interesul să lase să se aştearnă uitarea peste durerea a sute de
mii de români care au pierdut totul dar şi-au salvat onoarea şi au încă
vigoarea să strige: DREPTATE.
Foştii deţinuţi politici au încă şi astăzi caziere care le fac greutăţi în
desfăşurarea activităţii lor creatoare.
Preşedintele Tării, care are atributele necesare, poate să anuleze toate
sentinţele.