„Da, Doamne, astăzi Te iubesc mai
mult ca ieri
Şi mai puţin ca mâine..."
Aşa-Ţi vorbesc în fiecare zori de
zi,
În rugăciunea-n care-Ţi cer
Săracilor, să le dai
Pâine.
Şi - aştept cu nerăbdare şi cu
dor,
Ca-n cea din urmă zi a mea
sosită,
Să-Ţi spun:
„Da, Doamne, astăzi Te iubesc mai
mult ca ieri".
Şi mâine... voi avea iubirea-Ţi
nesfârşită,
Ce ţi-oi purta-o-n vecii vecilor.*
GLASUL CUVÂNTULUI TĂU
Glasul
Cuvântului Tău
Invaţă-mă să-L
ascult,
Voinţa Ta
săvârşind-o
Mereu, mai mult,
Şi dragostea-mi
să Ţi-o cânt
Robindu-Ţi inima
mea
Şi-ntreaga-mi
viaţă
Cu tot
ce-o-nlănţuia
De-acest pământ.
Sfinţindu-Ţi voia
Cu gândul, prin faptă şi cuvânt,
Voi simţi puteri cereşti
Ce-mi dau nădejde
Şi-avânt,
Păcatul să-1 biruiesc -
Şi cred că-1 voi birui,
Aşa cum zorile, noaptea
O risipesc...
Şi-apoi veghind candela,
Smerită Te-oi purta
Visând, cu ochii vrăjiţi,
Clipa întâlnirii,
Când pe veşmântul cel alb al
neprihănirii
Va străluci, sărbătoresc,
mărgăritarul de preţ,
Al biruinţelor dar,
Făcut de Tine prin Har...
COLIND
M-am rugat ca-n noaptea sfântă,
Lerui Doamne, Ler,
Prins în vrajă,
smuls din tină
Să mă caţăr pe
lumină
Şi s-ajung în
cer, Lerui Doamne, Ler.
Raza stelei să
m-arunce,
Lerui Doamne,
Ler,
Pe un plai
crescut în soare,
Ca să văd o
sărbătoare
Petrecută-n cer,
Lerui Doamne, Ler.
Imn de slavă îi
închină,
Lerui Doamne,
Ler,
Lumi nebănuite,
astre,
Zămislite-n zări
albastre
Domnului din
cer, Lerui Doamne, Ler.
Fâlfâind din
aripi albe,
Lerui Doamne,
Ler,
Îngeri în
neprihănire
Aduc laudă şi
mărire
Domnului din
cer, Lerui Doamne, Ler.
Vestea bună-i glăsuită,
Lerui Doamne, Ler,
Pe pământ va să se nască,
Oamenii să-i mântuiască
Fiul cel din cer, Lerui Doamne,
Ler.
Firea e în
adorare,
Lerui Doamne,
Ler,
Darul sfânt o
depăşeşte,
Bucuria
străluceşte
Peste tot în
cer, Lerui Doamne, Ler.
Suflete,
ascultă-n taină,
Lerui Doamne,
Ler,
Nu vrei să
primeşti chemarea?
Pentru tine-i
sărbătoarea
Dată azi în cer,
Lerui Doamne, Ler.
Nu ai vrea ca-n
noaptea sfântă,
Lerui Doamne,
Ler,
Să dai slavă şi
mărire
Pentru marea Sa
iubire
Domnului din cer?... Lerui Doamne, Ler...*
O, BRAD
FRUMOS
O, brad frumos,
în faţa ta
Privesc iar
încântată,
Aşa cum altădat'
stătea
Copila alintată.
Mă-ndemni duios
să depăn iar
La anii ce-s în
urmă,
Când
luminiţile-ţi se sting
Visul, şi el, se
curmă...
O, brad frumos,
de tine-anin
Aducerile-aminte,
Pe frunza-ţi
verde, ici-colea,
O lacrimă
fierbinte.
În plânsul
de-azi nu-i zbucium greu,
Căci vraja ta
alină,
Melancolia m-a
cuprins -
Inima, ea,
suspină...
O, brad frumos,
tu îmi evoci
Povestea minunată:
Al mamei tânăr
chip frumos
Şi-al blândului
meu tată.
Azi sunt bătrâni
şi obosiţi,
Copila-i om în fire,
Iar amintirile apar
Ciudată-nchipuire.
Când ani de chin
ne-au despărţit,
Din umbra de
zăbrele
Te-am făurit în
visul meu
Şi-am colindat la
ele.
În cântul meu
ceream cu dor
Crăciunului ce
vine,
Să mă aducă
lângă-ai mei,
Unde-i atât de
bine...
O, brad frumos, mi s-a-mplinit
Fierbintea mea dorinţă:
Sunt lâng-ai mei şi te-nconjor
Cu fraţii de credinţă.
Şi-ţi cer, nădăjduind, că tu
La
anu-mi vei aduce
Mai mari puteri, să duc apoi
Mai bine a mea cruce...
(Mamei
şi tatei, la 24 decembrie 1956; se cântă pe melodia „O, brad frumos".)
PĂDUREA
(lui Sergiu)
Soarele? Lumina?
Sau vreun
spiriduş răutăcios
M-au îndrumat
Odată,
De două ori,
într-una?
-Hai, du-te!
Du-te să-ţi vezi
pădurile,
Potecile,
Poienile,
Urcuşurile,
Luminişurile,
Izvoarele,
Arborii -
Arborii
pădurilor copilăriei...
Singurul meu
prieten
M-a oprit însă:
- Nu te du!
Dar inima a fost
mai tare,
A învins:
Am plecat într-acolo...
M-am oprit cu sfială
La marginea pădurii,
La poalele muntelui.
Era dimineaţă.
Pe urmele paşilor de altă dată,
Pe aceeaşi cărare
Am suit...
-De ce sunt grei
paşii?
Bucură-te! Iată o tufa de zmeură.
Am mângâiat-o,
Dar nu m-am înfruptat lacom
Din boabele ei roşii...
-Hai mai
sus!
Spre izvor.
Desişul se
legăna uşor în vânt.
-Resfiră-ţi
părul,
Aleargă!
- Nu pot!
Nu pot!
In fine, un
petec rotund, verde,
De iarbă...
De ce nu mă
arunc,
De ce nu mă
rostogolesc
Pe pătura crudă?
M-am aşezat.
Cucul cânta.
Ca altădată?
Sau altfel?
Muzica pădurii,
Zumzetul,
Susurul,
M-au înfiorat.
Ca altădată?
Nu, metalic,
Rece.
Ciocănitoarea
Bătea: Unu, doi, trei...
- De ce nu visezi?
De ce nu te bucuri?
De ce te
oboseşte ciocănitul?
M-am speriat.
Am luat-o la
fugă,
Nu în joacă,
Aşa ca în
copilărie.
Am luat-o la
fugă
Îngrozită!
Nu mai am
dreptul să te pătrund,
Pădure!
Simţindu-te pe
tine, aceeaşi,
Mi-am auzit
inima obosită!
Tu eşti aceeaşi,
Aceeaşi de
atunci, pentru un suflet
Ca sufletul meu
De atunci.
Singurul meu
prieten,
Mintea,
A avut dreptate:
- Nu te du!
Am privit în
ochii iubitului
Care se afla
lângă mine:
El era fericit
Şi împreunat
Cu tot farmecul
pădurii.
Căci inima lui
A rămas, pe semne,
Tânără,
Cum tânără îi
urez, astăzi, să rămână,
Tânără, până în ultima lui
clipă...
14
noiembrie 1962
De câte ori mă
plec la rugăciune
Mă simt atât de
mic şi de stingher,
Şi-ngenunchez
cu-atâta sfiiciune,
Oh, Tatăl
Nostru care eşti în cer!
Nevrednic sunt şi port întreaga
vină
A tot ce simt şi săvârşesc în
rău.
Sunt om, iar Tu - Izvorul de
lumină:
Sfinţească-se, în veci,
Numele Tău!
Păcatul ce pe toţi ne stăpâneşte
II vezi, Tu
îl vei sfărâma.
De-aceea-aştept, precum se
prooroceşte:
Curând să vină-mpărăţia Ta!
Iar pân-atunci, trăiesc c-un
singur gând,
Ca-n jurul meu să pot mereu vedea
Precum în cer, aşa şi pe pământ,
Că se-mplineşte sfânta Voia Ta!
În nesfârşita-Ţi dragoste de Tată
De-ntreaga noastră fiinţă vei
griji,
Ca ea să fie, tot mai mult,
curată.
Iar pâinea cea de fiecare zi,
Precum cu ploaie
Tu hrăneşti
pământul
Şi frunza o
împrospătezi cu rouă,
Precum şi
pânzelor, pe mare, le dai vântul,
Rugămu-Te
şi astăzi, dă-ne-o nouă!
Alege doar, din
noi, ce-i bun, cuminte,
Ia seama la
iubirea ce-Ţi purtăm,
Şi iartă-ne,
Cerescule Părinte,
Cum noi,
la fel, greşiţilor iertăm!
Învaţă-ne să-Ţi
împlinim Cuvântul
Sădit adânc în
inima smerită,
La rele, Tu, ne
taie tot avântul
Şi nu ne
duce, Doamne, în ispită!
Iar minţii
noastre dă-i înţelepciune
Şi sufletului
străluciri de crin,
Duh şi putere
pentru rugăciune
Şi
izbăveşte-ne de Cel viclean, amin!*
* Sunt cuvintele unei melodii religioase, compuse în timpul detenţiei.
* Colind compus şi cântat în închisoare.
* Această poezie a fost găsită de Sergiu Grossu, în arhiva intimă a soţiei sale, după deces, cu o scrisoare din partea unei prietene bucureştene, care-i scria: „Draga mea Colette, mă bucur că ai apelat la mine să-ţi trimit copiile după poeziile tale. De altfel, în primele scrisori cred că ţi-am trimis cele două «Colinde», pentru care compuseseşi şi muzica. Le voi trimite din nou. (...) Când ai venit odată în vizită la mama, am auzit pentru întâia oară Tatăl Nostru, începând aşa: «De câte ori mă plec la rugăciune...» îmi aduc perfect aminte de această vizită în detalii: chiar şi lumina de afară era deosebită, voalată de nori... Cu dragoste: Cucuca. "