MEMORIU

adresat preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Richard Nixon, la 4 iulie 1969

Domnule Preşedinte,

Prezentul Memoriu conţine sinteza unei experienţe tragice, trăită permanent timp de 25 de ani în România, ţară în care dumneavoastră veţi merge cât de curând s-o onoraţi cu prezenţa.

Sugestiile pe care vi le aduc provin din partea unei românce, care datorită înrudirii cu marele om de stat român - Iuliu Maniu -(condamnat pe nedrept, torturat şi omorât în închisorile de exterminare comuniste), a lucrat în stricta sa intimitate politică din timpul perioadei războiului antisovietic, în tumultuoasele zile ale răsturnării dictaturii militare, precum şi de-a lungul anilor ce au urmat instaurării la putere a comuniştilor în România. Mai mult, când în 1947, partidele democratice din opoziţie (dintre care Partidul Naţional Ţărănesc al lui Iuliu Maniu se baza pe o majoritate de 80%), au fost dizolvate şi conducătorii lor închişi, păstrând cu hotărâre idealul meu politic democrat, eu am suferit toată gama represaliilor comuniste:

- două condamnări totalizând 5 ani, o condamnare de 12 ani a soţului şi două condamnări ale fratelui meu;

- confiscarea tuturor bunurilor materiale;

- în timpul perioadei de «libertate» am fost împiedicaţi să lucrăm după pregătirea noastră profesională;

permanent am fost ameninţaţi cu o nouă arestare şi am avut nesiguranţa zilei de mâine.

Soarta mea, a familiei, şi a tuturor celor ce nu vor să pactizeze cu comunismul este tot timpul în pericol.

Îndrăznesc să vă scriu pe 4 iulie 1969, când poporul american sărbătoreşte 193 de ani de la cucerirea independenţei sale, pentru că ştiu că veţi vizita România cu câteva zile înainte de 23 August, dată care reprezintă pentru poporul român 25 de ani de la pierderea independenţei sale şi a libertăţilor sale democratice.

Motivul memoriului meu nu este de a sublinia gravele greşeli politice comise faţă de poporul român după 1944 de către conducătorii americani, pe care sunt sigură că trebuie să le cunoaşteţi. Dar doresc din tot sufletul să vă cer să binevoiţi a vă alătura acestui adevăr constant, atât de necesar în întrevederile din România, pentru a cunoaşte ipocrizia şi viclenia diabolică comunistă (de tip sovietic sau românesc), rămânând totdeauna aceleaşi; care vor fi folosite cu încăpăţânare pe tot parcursul vizitei dumneavoastră în această ţară; că ele reprezintă, de fapt, esenţa ideologiei şi politicei comuniste a cărei strategie o declară că nu interesează prin ce mijloace se realizează.

Luând parte alături de Iuliu Maniu (1944 - 47) la conversaţiile pe care acesta le-a purtat cu reprezentanţii politici americani (Mr. Harriman), cu ziariştii americani (Mr. Markham de la ziarul «The Christian Science Monitor»), precum şi cu militari americani, am constatat cu amărăciune că buna lor credinţă a fost depăşită, poate chiar înşelată de ipocrizia şi viclenia menţionate mai sus.

Din acea epocă până în Aprilie 1969 (când o viză turistică m-a ajutat să cer azilul în Franţa), eu nu m-am mulţumit să plâng soarta mea şi alor mei; eu am urmărit zi de zi evoluţia politicii interne şi externe, mi-am procurat surse de documentare din «culise», care-mi permit să fac unele afirmaţii. Este bine de ştiut, domnule Preşedinte, că vă veţi găsi la Bucureşti, faţă-n faţă cu aceleaşi persoane care au condus viaţa politică comunistă în România după 1944.

Crimele lor staliniste din acea epocă vi se vor prezenta astăzi sub o nouă înfăţişare, de către Ceauşescu, Maurer şi ceilalţi, păstrându-se cu exactitate aceeaşi mentalitate comunistă înverşunată, şi întinzându-vă mâinile lor mânjite în sângele victimelor nevinovate.

Ipocrizia şi viclenia diplomaţiei comuniste din România, concentrată în falsa personalitate orgolioasă şi incultă a lui Ceauşescu (preşedinte impus de tiranul decedat Gheorghiu-Dej şi nu prin voinţa poporului) se manifestă pe scurt prin:

1. Caracterul unilateral al principiului coexistenţei paşnice, adică aspectul mincinos al acestui principiu, enunţat pe plan politic extern, dar nesocotit în totalitate pe plan intern, unde în locul coexistenţei paşnice a cetăţenilor, partidul comunist continuă cu îndărătnicie lupta de clasă, înăbuşirea definitivă a tuturor forţelor democratice.

2. Violarea drepturilor omului, dovedită prin interzicerea partidelor democratice, prin lipsa de libertate politică şi religioasă, prin sugrumarea oricărui protest individual sau colectiv, prin interzicerea grevelor, prin inexistenţa libertăţii presei democrate.

3. Jocul diplomatic al secretarului general al partidului comunist român este supus în întregime URSS-ului (în ciuda independenţei aparente externe a guvernului comunist român), joc care se bazează:

- pe tendinţa ţărilor occidentale de a găsi pieţe comerciale şi industriale în România, care profită prin urmare de concurenţa oarbă, pentru a-şi întări economiceşte şi politiceşte noua clasă «aristocrată» conducătoare şi regimul său comunist;

- pe numeroasele neînţelegeri în coeziunea spirituală, politică şi militară din Occident; pe indiferenţa inexplicabilă a «Lumii libere» faţă de ţările oprimate de imperialismul sovietic;

- pe ezitările militare ale Statelor Unite ale Americii care, în afară de Cuba a cărei poziţie geografică determină o intervenţie imediată, n-a reacţionat nici în Ungaria, nici în Cehoslovacia;

- pe convingerea comuniştilor că America nu poate în prezent să declanşeze un război mondial;

- pe certitudinea că în curând comunismul va triumfa în Statele Unite ale Americii, datorită libertăţii politice de acolo (naivitatea şi buna credinţă pe de o parte, şi ipocrizia şi viclenia pe de alta), ceea ce va permite infiltrarea agenţilor de propagandă, a instigatorilor şi spionilor comunişti;

- pe protecţia permanentă a armatei roşii a URSS-ului, care a instalat la putere regimurile comuniste şi care le hotărăşte soarta, şi nu le este teamă de vreo ruptură, în ciuda «emancipării actuale» aprobate în secret, probabil, de Kremlin.

Veţi fi de acord, Domnule Preşedinte, să nu le permiteţi «înalţilor demnitari comunişti de la Bucureşti» să se amuze, după plecarea dumneavoastră, de indulgenţa manifestată în timpul convorbirilor oficiale, sau de creditul acordat minciunilor lor? Veţi fi de acord să le demonstraţi că Preşedintele actual al Statelor Unite cunoaşte realităţile politice din ţara vizitată, adresându-le acestor «domni» câteva chestiuni? Iată-le:

A. Dacă libertatea politică există, care sunt partidele de opoziţie, unde se găsesc sediile lor şi câte ziare au în prezent?

B. Dacă libertatea religioasă există, care sunt librăriile pentru difuzarea bibliilor şi literaturii creştine, la Bucureşti şi în toate oraşele ţării, care sunt mijloacele credincioşilor în scopul combaterii propagandei intense ateiste a guvernului? De câte ori radio-ul şi televiziunea română transmit emisiuni evanghelice?

C. Dacă libertatea şi independenţa naţională există, de ce avem litigiu teritorial cu Basarabia şi Bucovina de Nord, acaparate de această ţară, care de curând şi-a disputat cu China pretenţia asupra neînsemnatei insule Usuri?

Vă implor cu lacrimi în ochi, Domnule Preşedinte, să fiţi convins că, după ce aţi trecut frontiera românească:

- vă veţi găsi într-o ţară profund creştină, unde nu sunt comunişti decât cei din Comitetul Central PCR, cei din guvern şi câteva mii de acoliţi;

- cu toată abundenţa aparentă, care va fi prezentată numai în scop propagandistic, mizeria domină în centrele industriale, unde muncitorii au salarii necorespunzătoare muncii prestate, pe când ţăranii din satele colectivizate sunt obligaţi să-şi procure pâinea zilnică de la oraşe;

- Ceauşescu şi clica sa jonglează între Răsărit şi Apus, nicidecum pentru independenţa şi interesele naţionale ale poporului român, ci numai pentru consolidarea propriilor poziţii şi privilegii;

- întreg poporul român, inclusiv noua generaţie educată forţat în spiritul ideologiei comuniste, aşteaptă din partea dumneavoastră salvarea, promisă de Statele Unite ale Americii încă de la impunerea la putere a comuniştilor (1944) şi reînnoită prin celebra «cruciadă contra comunismului» (aprilie 1953).

Dumneavoastră reprezentaţi pentru ţara mea omul marilor decizii, inamicul nr. 1 al comunismului, adevăratul creştin care, după Evanghelie, nu poate accepta compromisul cu forţele întunericului, nici cu «autorităţile şi conducătorii acestei lumi satanice», ci din contră, lupta măreaţă pentru apărarea Dreptăţii şi Adevărului, pentru victoria Luminii şi eliberarea definitivă a lumii subjugate de dictatura comunismului.

Domnule Preşedinte,

Închei acest Memoriu cu speranţa că aţi binevoit a mă înţelege şi mi-aţi iertat îndrăzneala.

Aceste pagini sunt scrise în numele compatrioţilor de care m-am despărţit, în amintirea cu respect a sacrificiilor tuturor partizanilor care au căzut între 1944-1959 pe crestele şi în văile Carpaţilor, aşteptând eliberarea ţării de către americani; ca recunoştinţă faţă de nenumăraţii români care au suferit şi şi-au pierdut viaţa în temniţele comuniste, fără să uităm că primul dintre ei a fost Iuliu Maniu. Adaug rugăciunea mea către Dumnezeu, rugăciunilor fraţilor mei români, rugându-L să vă ajute, aşa cum a făcut-o pentru regele Solomon, să folosească puterea dumneavoastră, hotărârea dumneavoastră şi, pe deasupra, înţelepciunea dumneavoastră în scopul de a distinge binele de rău, atât în administrarea minunatei dumneavoastră ţări cât şi în intervenţiile întreprinse pe plan internaţional.

***

O SCRISOARE (NEEXPEDIATĂ)

FRATELUI TRAIAN DORZ, POETUL OASTEI DOMNULUI

Scumpe frate Traian, ce fericit trebuie să fii la gândul că m-ai ajutat să mă convertesc! Cât de bine m-ai înţeles când ţi-am explicat ceea ce mă reţine de a mă consacra numai lui Iisus şi cât de simple şi calde ţi-au fost îndemnurile! Ţi-aduci aminte, aşa cum eu nu voi uita, cum s-a petrecut trecerea mea din lumea şi viaţa inutilă, pe care o trăiam, la calea luminoasă care duce spre împărăţia Cerurilor?

- Ce vei face - mi-ai spus - când te vei întâlni cu Iisus? El, în Slava Lui veşnică, înconjurat de sfinţi, iar dumneata...

- N-are rost să mă gândesc de pe acum la asta! Sunt alte preocupări care mă frământă; şi apoi energia tinereţii mele nu mă lasă să mă imaginez, întâlnindu-mă cu Iisus. Mai am de trăit după toate socotelile mele...

Nici vorbă, mi-ai răspuns, nu vreau să te înspăimânt, căci într-adevăr eşti tânără, sănătoasă, plină de viaţă! Dar, după câte înţeleg din spusele dumitale, II cauţi pe Dumnezeu. II cauţi în alţii, iar El bate mereu la uşa inimii dumitale. Şi apoi, reîntorcându-ne la clipa când El va sosi în Slavă, ce-i vei aduce? în cel mai bun caz,
dacă îl vei primi «mai târziu», cum zici, căci acum n-ai îndemnul pentru a te converti, îi vei întinde un braţ plin de crengi uscate. Dar dacă din tinereţe, de acum, te-ai hotărî pentru a-L primi ca Stăpân al inimii şi vieţii, vei sta odată în faţa Lui în haina albă a neprihănirii şi-I vei întinde un minunat buchet de trandafiri proaspeţi, printre ale căror petale vor clipi boabe de rouă... Imaginează-ţi şi primul şi al doilea tablou - şi alege!

Şi-am ales, înţelegând, deodată, cuprinsă de un fior dulce, că Iisus mă chema la o viaţă pentru El. îmi promitea haina albă a neprihănirii, în schimbul veşmintelor deja uzate, pe care le purtam. Dar nu haina albă pe care mi-o oferea mă atrase din prima clipă, ci faptul că eu aş putea să-I prezint, la întâlnirea supremă, un buchet de trandafiri, în loc de nişte vreascuri înnegrite de vreme şi păcat!...

- Frate Traian, te rog îngenunchează cu mine! Vreau să ne rugăm! Vreau chiar acum să mă decid, pentru a-L urma pe Acel Iisus, Care stăpâneşte în inima dumitale! Vreau să-I cer lui Dumnezeu iertare şi să-L chem pentru a-mi stăpâni toată viaţa de acum înainte.

Ce sentiment de împrospătare, de pace, mi-a umplut sufletul, după rugăciunea aceea! Ce fericită am fost să regăsesc, într-o clipă, să simt că a intrat în fiinţa mea raza dragostei divine!

Cum să-ţi mulţumesc, scumpe frate, pentru cuvintele potrivite, pe care mi le-ai spus la un timp potrivit?

Coleta Bruteanu

***

SCRISOARE ADRESATĂ DINEI LUNGU

(Una din cele trei fiice ale preotului Toma Chiricuţă)

Scumpa mea,

Vin Pastile şi, deşi cerul este încă încărcat de nori, sunt sigură că şi tu, ca toţi cei ce au nădejde în înviere, reuşeşti să te agăţi de o rază de lumină şi de bucurie, în aşteptarea marei sărbători.

Mă întreb de multe ori ce ne-am fi făcut - fiecare, în universul lui - fără credinţa într-o lume mai bună, mai justă, adică în adevărata viaţă spre care ne îndreptăm şi în care vor dispare lacrimile, suspinele, dorurile şi nedreptăţile.

Draga mea, în ce mă priveşte, încerc, cu smerenie, să mă pregătesc pentru ziua în care voi trece pragul spre adevărata viaţă. Până atunci, printre altele, mă obsedează suferinţele celor dragi, nămeţii de zăpadă care i-a obidit, frigul şi tot cortegiul de neajunsuri. Ştiu cât de greu ţi-a fost şi-ţi este. (...) De aceea spun că, pentru fiecare din cei care suferă, singura nădejde valabilă este cea a învierii. Ar trebui s-o sărbătorim zilnic, dar suntem mici şi neputincioşi. Măcar odată pe an să ne bucurăm cu adevărat, încercând să dispersăm norii din afară şi din noi, şi să facem loc bucuriei.

Mă gândesc deseori la tine şi mă rog zilnic pentru voi. Mai mult nu pot face, mai ales pe plan sufletesc. Nu dorm când ştiu prin ce treceţi. Nu-mi arde de nimic. încerc să mă iau cu munca, dar sănătatea se şubrezeşte şi ritmul muncii trebuie încetinit. Am şi eu multe în trup, dar nu e cazul să le dau prea mare atenţie. Mie un singur lucru mi-ar alina durerile: să vă ştiu mai mulţumiţi, mai puţin chinuiţi de boli şi griji.

Sunt foarte singură. împart cu soţul durerile tuturor şi, foarte rar, câte-o bucurie, căci rare ori ni se dau veşti bune... Prietene nu am. Tot ce am este în ţara în care m-am născut şi-n cimitirul unde zace Sandu. Sunt mereu cu gândul între voi, cei dragi din ţară şi cei plecaţi în ţara veciniciei şi a luminii. într-o zi vom fi cu toţii acolo. Ne vom iubi fără de sfârşit şi despărţiri.

Trec la altele mai pământeşti: am mai trimis un pachet din R.F.G, ca acel care te-a bucurat. Cum să-ţi spun ce fericită am fost când am realizat că deveniseşi ca un copil, despachetându-1? Voi mai trimite, în măsura în care am dreptul s-o fac, căci este problema plăţii în devize, care ne pune greutăţi aici (ca transfer). Reviste am trimis mereu. Vorbeşte cu factorul, căci eu trimit regulat. Amicul Nicola primeşte «Le Monde». înainte de a-1 da mai departe, să-1 treacă pe la voi. Ţi-aşi trimite cărţi, dar nu cred că aşi putea s-o fac, deoarece cred că nu sunt permise. Dacă vezi vreo posibilitate, scrie-mi.

La noi, cu tot belşugul aparent, mulţi mănâncă la supa populară. Avem şi noi «săracii» noştri. Dar nu asta e mai grav. Este şomajul şi nesecuritatea cetăţenească. Furturi, crime pentru bani, agresiuni, asasinate, kidnapinguri etc. Zilnic defilează nenorocirile, morţii (cei mai mulţi nevinovaţi), lacrimile. Războaie peste tot. Asta vedem şi auzim, asta citim. Biserica este neputincioasă chiar când este binevoitoare. Tot felul de probleme ne apasă de peste tot...

Draga mea, te rog să-1 îmbrăţişezi pe Gheorghe al tău din partea noastră. Pe tine te sărut cu dor, dragoste şi speranţa că vei veni curând. Soţul meu îţi transmite cele mai calde gânduri, cu tot respectul. Multă sănătate vouă şi tuturor celor dragi. Curaj, sus inima! Christos a înviat!

Te pup dulce,

Coleta

25 martie 1985