9.

Organizarea campaniilor de însănătoşire mentală

Agentul psihopolitic trebuie să aibă grijă, tot timpul, să folosească orice ocazie pentru a organiza, „spre binele comunităţii", cluburi sau grupuri de însănătoşire mentală. Invitând populaţia să coopereze la diferite programe de însănătoşire mentală, putem induce în rândurile ei o mare teamă faţă de bolile nervoase. Mai mult, fiecare din aceste grupuri de însănătoşire mentală, dacă e bine îndrumat, poate să ajungă să exercite o anumită presiune legislativă asupra guvernului, cu scopul de a întări poziţia agentului psihopolitic şi de a obţine, pentru acesta, burse guvernamentale şi alte drepturi; astfel, guvernul este adus în situaţia de a finanţa propria-i prăbuşire.

Din aceste organizaţii de însănătoşire mentală trebuie să fie eliminat orice specialist cu adevărat competent în problemele privitoare la dezechilibrele mentale şi la tratarea lor. în organizaţiile de acest tip nu trebuie să existe preoţi, psihanalişti bine pregătiţi, hipnotizatori de valoare. Aceştia, dispunând de cunoştinţele necesare în domeniul dezechilibrelor mentale şi al tratării lor, şi de experienţă în îngrijirea bolnavilor, dacă vor fi lăsaţi să beneficieze de instituţiile statului şi să primească literatură de specialitate, vor avea, mai devreme sau mai târziu, bănuieli în privinţa activităţilor întreprinse de agentul psihopolitic. Aceşti indivizi trebuie deci discreditaţi şi excluşi din organizaţii, ca fiind „nepregătiţi", „necalificaţi", „escroci" sau „farsori".

În nici o ţară nu trebuie lăsată să-şi continue activitatea vreo mişcare de însănătoşire mentală cu obiective reale de terapie. De exemplu, în China, folosirea acupuncturii în tratarea dereglărilor mentale şi fizice trebuie complet discreditată şi eliminată, deoarece această metodă are o oarecare eficacitate, iar cei ce o practică, printr-o îndelungată experienţă, ajung să înţeleagă multe din principiile ce stau la baza acţiunilor de însănătoşire mentală Folosindu-se de diferite argumente, agentul psihopolitic trebuie sa ocupe, tot timpul, poziţia de cea mai mare autoritate din domeniul sănătăţii mentale. întotdeauna există primejdia ca problemele de însănătoşire mentală să fie rezolvate de vreun individ sau de vreun grup, altul decât cel controlat de noi, fapt care ar putea deregla programul desfăşurat de agentul psihopolitic în cluburile sale de însănătoşire mentală.

Funcţionarii municipali, persoanele ce ocupă poziţii sociale importante şi tot felul de alte personalităţi lipsite de cunoştinţe în domeniu trebuie invitaţi să ia parte la activitatea grupurilor de însănătoşire mentală. De fapt, prin toată această acţiune se urmăreşte să se stângă bani pentru ameliorarea condiţiilor de muncă a agentului psihopolitic. Membrilor acestor grupuri trebuie să li se bage bine în cap ideea că problema bolilor mentale este atât de complexă încât nici unul dintre ei nu poate să înţeleagă ceva din ea. Clubul trebuie menţinut la un nivel social şi financiar ridicat.

În cazul în care grupurile interesate de sănătatea comunităţii au fost deja constituite de către altcineva, ele trebuie infiltrate şi preluate de oamenii noştri; dacă acest lucru nu e cu putinţă, ele trebuie discreditate şi desfiinţate, iar oficialităţile locale trebuie invitate să le interzică activitatea, etichetându-le drept primejdioase pentru om.

Când descoperă un grup ostil care se ocupă şi el de sănătatea mentală a oamenilor, agentul psihopolitic poate să recurgă la mecanismele declanşate de peiotă, de mescalină şi de alte droguri mai noi care provoacă o stare temporară de nebunie. El poate trimite bolnavi, de preferinţă dintre cei pe care îi ţine bine sub control, în grupul de sănătate mentală pe care vrea să-1 distrugă, urmând ca specialiştii de aici (predicatori ai învăţăturii creştine sau ai altor religii) să-şi dovedească priceperea lucrând pe noii lor pacienţi trimişi de noi în scopul de a-i discredita. De obicei, cei din grupul vizat spre a fi compromis acţionează cu entuziasm, dorind să-şi demonstreze competenţa. La mijlocul tratamentului aplicat de ei, o injecţie, discret făcută, cu peiotă, mescalină sau cu alt drog, sau un şoc electric discret administrat, îi vor provoca simptome de nebunie pacientului trimis de noi în grupul duşman. Cazul său va fi raportat imediat poliţiei, după care bolnavul folosit de noi va fi dus şi închis într-un azil organizat de agenţii psihopolitici, pentru a fi scos de sub privirile publicului. Procedând în acest fel, vom face ca oficialităţile să ajungă la convingerea că în acest grup se folosesc metode ce provoacă dezechilibre mentale; ca urmare, aceste practici vor fi discreditate, fiind calificate drept nocive, şi vor fi interzise prin lege.

Importanţa unei organizaţii de însănătoşire mentală cu o mare rază de acţiune devine evidentă când se constată că orice guvern poate fi forţat să acorde agenţilor psihopolitici tot felul de facilităţi, înfiinţând pavilioane de psihiatrie în toate spitalele şi institutele naţionale aflate în mâinile agenţilor psihopolitici şi deschizând clinici în care tinerii pot fi contactaţi şi reeducaţi în conformitate cu scopurile Psihopoliticii.

Grupurile noastre de însănătoşire mentală reprezintă o forţă politică însemnată care poate să impună orice lege sau autoritate dorită de agentul psihopolitic. Întărirea autorităţii agenţilor psihopolitici asupra organizaţiilor de însănătoşire mentală se face, în primul rând, prin apelul la educaţie. Agentul psihopolitic trebuie să se asigure că psihiatrii pe care îi controlează şi psihologii pe care îi are sub ordinele sale au fost formaţi într-un foarte lung şir de ani. Cu cât timpul de pregătire e mai lung, cu atât programul psihopolitic este mai în siguranţă, deoarece se reduce primejdia apariţiei unor noi practicieni care ar putea să dezvăluie unele lucruri şi să ne pună piedici în realizarea programului nostru psihopolitic. Mai mult, înşişi membrii grupurilor noastre nu pot spera că vor ajunge să cunoască bine toate problemele legate de însănătoşirea mentală decât după ce vor avea în urmă foarte mulţi ani de pregătire intensivă.

Sediul general al Psihopoliticii este menţinut la Viena, pentru ca acest oraş este locul de naştere al psihanalizei. Deşi activităţile noastre au epuizat demult tot ceea ce acumulaseră grupările freudiene, depăşindu-le, apropierea dintre Rusia şi Viena, unde psihopolitica îşi are cartierul ei general în străinătate, şi necesitatea ca agenţii psihopolitici „să-şi perfecţioneze mereu studiile" în oraşul de baştină al psihanalizei fac ca, periodic, principalele noastre grupuri de lucru să se poată întâlni aici. în discuţiile pe care le purtăm trebuie să avem grijă să subliniem, tot timpul, cuvântul „psihanaliză", pretinzând că studiul psihanalizei reprezintă o parte foarte importantă a pregătirii profesionale a psihiatrilor noştri.

Psihanaliza se află în posesia unui vocabular foarte preţios şi are o acţiune suficient de redusă pentru a se evita revenirea în memorie a implantărilor psihanalitice. Ea poate fi modernizată prin intermediul organizaţiilor noastre de însănătoşire mentală; învăţându-i teoriile şi crezând că-i înţeleg unele dintre fenomenele de bază, membrii grupărilor de însănătoşire mentală pot să ajungă să se considere specialişti în acest domeniu. Pentru că pune accentul pe sex, psihanaliza este, prin ea însăşi, o armă adecvată de calomniere a reputaţiei unui om, şi poate fi folosită din plin la atingerea scopurilor noastre de degradare a fiinţei umane. De aceea, atunci când se organizează grupuri de însănătoşire mentală, trebuie să avem grijă ca literatura de specialitate, pusă la îndemâna membrilor lor, să fie axată pe psihanaliză.

Dacă în fiecare oraş mai mare din ţara pe care vrem s-o cucerim izbutim să formăm un grup de persoane interesate în suprimarea delincventei juvenile, în promovarea mijloacelor de tratare a oamenilor cu dezechilibre mentale, în promovarea agenţilor psihopolitici şi a acţiunilor lor, succesul programului psihopolitic este asigurat, pentru că aceste grupuri reprezintă un mare segment din populaţie. Făcând o propagandă continuă pe tema consumului de droguri, a homosexualităţii şi a comportamentului depravat al tinerilor, îi putem determina până şi pe judecătorii din acea ţară să-şi schimbe părerea şi să reacţioneze violent împotriva tineretului; este momentul când, atrăgându-i pe tineri, ne putem asigura de sprijinul lor.

Dacă organizaţiile de însănătoşire mentală sunt bine constituite şi plasate, se pot stabili linii de comunicare în folosul Psihopoliticii, pornind de la cei mai de seamă cetăţeni ai ţării şi până la guvern. în această situaţie, putem spera ca, prin influenţa pe care o exercită aceste grupuri, să se ajungă să se înfiinţeze câte o secţie de psihiatrie în fiecare spital din ţară şi să se plaseze câte un psihiatru în fiecare companie şi regiment din armată; de asemenea, prin acţiunea grupurilor noastre de însănătoşire mentală, se poate ajunge ca agenţii psihopolitici să conducă toate instituţiile guvernamentale, în care pot fi plasaţi, spre avantajul psihopoliticianului, funcţionarii guvernamentali ce dau dovadă de o orientare greşită.

Dacă se va înfiinţa câte o secţie de psihiatrie în fiecare spital şi oraş din ţară, putem fi siguri că, mai de vreme sau mai târziu, fiecare cetăţean de vază va ajunge în îngrijirea agenţilor psihopolitici sau a acoliţilor lor.

Legalizarea poziţiei psihiatrului în cadrul forţelor armate şi în instituţiile cu statut special ale Statului poate să ducă la un flux şi la un fond de informaţii mult superior celui ce s-ar putea obţine prin oricare alt program. Dacă fiecare pilot care zboară pe un nou avion poate ajunge să fie interogat de un agent psihopolitic, dacă cei ce fac planurile acţiunilor militare pot fi anchetaţi de agenţii psihopolitici, informaţiile pot fi extrase cu mare uşurinţă, folosindu-se anumite droguri administrate în aşa fel încât soldatul să nu-şi mai aducă aminte, după aceea, de ceea ce i s-a întâmplat; astfel, orice acţiune întreprinsă împotriva comunismului va putea fi complet zădărnicită. Dacă o naţiune poate fi educată în ideea că trebuie să-şi dea pe mâinile agenţilor psihopolitici orice soldat recalcitrant, ea îşi va pierde cei mai buni luptători. Avantajele pe care le prezintă organizaţiile de însănătoşire mentală sunt evidente, căci, exercitând o mare acţiune publică asupra guvernului, ele pot să aducă la îndeplinire aceste importante obiective ale noastre.

Finanţarea activităţilor psihopolitice este dificilă dacă nu este făcută de cetăţeni şi de guvern. Deşi se pot obţine sume mari de bani de la pacienţii particulari şi de la persoanele care au interesul să-şi închidă vreo rudă apropiată într-un spital de nebuni, milioanele necesare sunt greu de obţinut, dacă guvernul nu cooperează. Cooperarea cu guvernul, în scopul de a se obţine aceste mari sume de bani, se realizează cel mai bine prin organizarea grupurilor de însănătoşire mentală în care să intre cetăţeni ce fac parte din conducerea ţării şi care, prin influenţa lor, pot obţine sprijinul guvernului. în acest mod pot fi finanţate multe programe la care, dacă nu ar exista această soluţie, psihopoliticienii ar fi nevoiţi să renunţe.

Agentul psihopolitic trebuie să ducă o muncă continuă pentru a forma şi a menţine în activitate cât mai multe grupuri de însănătoşire mentală.

De asemenea, agentul psihopolitic nu trebuie să-şi cruţe eforturile pentru a elimina, prin orice mijloace, toate grupările care urmăresc adevărata însănătoşire a bolnavilor, precum: grupările în care se aplică acupunctura, întâlnite în China; cele în care se apelează, pentru vindecare, la învăţătura creştină şi, în general, la credinţă, frecvente în Statele Unite; cele bazate pe doctrina catolică, din Italia şi Spania; şi cele din Anglia, în care tratarea bolnavilor se poate face prin diferite metode de practică psihologică.