8.

Degradarea, şocul şi puterea de rezistenţă

Noţiunea de degradare şi cea de cucerire sunt legate între ele. Pentru a putea fi cucerită, o naţiune trebuie să fie mai întâi degradată prin război, prin ocupare, prin impunerea de tratate de pace umilitoare sau prin supunerea populaţiei de către armata învingătoare. Dar degradarea poate fi realizată în mod mult mai insidios şi mai eficient printr-o puternică şi continuă acţiune de defăimare.

Defăimarea este cea mai bună armă a Psihopoliticii. Trebuie să se ducă în mod sistematic o acţiune, continuă şi constantă, de degradare a liderilor naţionali, a instituţiilor naţionale, a practicilor naţionale şi a eroilor naţionali; aceasta este însă sarcina principală a membrilor partidului comunist, în general, şi nu a psiho-politicianului.

Psihopoliticianului îi revine sarcina de a defăima şi de a degrada Omul în ceea ce reprezintă el în sine. Atacându-se caracterul şi principiile morale ale omului şi inducându-se, prin contaminarea tineretului, un sentiment general de degradare, se va ajunge mult mai uşor la subjugarea populaţiei.

Există o curbă a degradării care coboară până într-un punct în care rezistenţa individului devine aproape nulă; orice acţiune îndreptată împotriva individului ajuns în această stare îi va provoca un mare şoc ce-i va distruge puterea de rezistenţă şi-1 va face să accepte, pe cale hipnotică, orice i se va spune. De exemplu, un soldat căzut prizonier poate fi maltratat, înjosit şi umilit până e adus într-o asemenea stare încât chiar şi cel mai neînsemnat gest al celor ce l-au chinuit îl va face să tremure de frică. El se va supune fără crâcnire sau îşi va schimba simţămintele şi credinţele la prima vorbă poruncitoare a asupritorilor săi. Dacă este degradat până la limita necesară, prizonierul poate fi făcut să-şi ucidă chiar şi compatrioţii aflaţi în acelaşi lagăr cu el. Experienţele efectuate pe prizonierii germani au demonstrat că, după şaptezeci de zile de înfometare, de nesomn şi de cazare mizeră, individul ajungea într-o asemenea stare încât până şi cel mai mic gest făcut împotriva lui îi provoca un şoc puternic ce-i distrugea puterea de rezistenţă şi-1 făcea să accepte, pe cale hipnotică, orice i se spunea. Procedând astfel, putem face ca miile de prizonieri dintr-un lagăr să fie aduşi într-o stare de totală obedienţă; totodată, fără să fie nevoie să lucrăm cu fiecare individ în parte, le putem schimba simţămintele şi credinţele şi le putem implanta comenzile adecvate pentru a fi siguri de comportamentul lor viitor, chiar şi după ce vor fi liberi şi se vor întoarce acasă.

Micşorând puterea de rezistenţă a unui individ, a unui grup sau a unei naţiuni şi ducând o continuă acţiune de degradare şi de umilire, putem induce o stare de şoc sub care individul, grupul sau naţiunea vor accepta orice comandă dată.

Primul lucru ce trebuie să fie degradat, în orice naţiune, este însăşi starea Omului. Naţiunile ce au un nivel etic ridicat sunt greu de cucerit. Simţămintele şi convingerile lor sunt greu de zdruncinat, loialitatea lor faţă de conducătorii ţării este mare şi ceea ce ei numesc de obicei integritatea lor spirituală e cu neputinţă de violat prin constrângere şi brutalitate. Nu este eficient să ataci o naţiune aflată într-o asemenea stare de spirit. De aceea principalul scop al Psihopoliticii este să coboare nivelul acestei stări de spirit până în punctul în care naţiunea poate fi înrobită. Prima ţintă a Psihopoliticii este Omul. El trebuie coborât şi transformat dintr-o fiinţă cu viaţă spirituală într-un şablon cu reacţii de animal. Omul trebuie sa ajungă să gândească despre sine însuşi ca despre un animal, capabil doar de reacţii animalice. Omul nu trebuie să mai creadă despre sine despre cei din jurul său că ar fi apţi de „rezistenţă spirituală" sau de sentimente nobile.

Cea mai bună abordare a acţiunii de degradare a fiinţei umane este, în primele sale etape, propaganda bazată pe aşa zisele „teorii ştiinţifice" asupra Omului. Omului trebuie să i se demonstreze mereu şi cu argumente puternice că este un mecanism lipsit de individualitate şi că reacţiile individualiste ale unora sunt rezultatul dezechilibrului lor mental. Populaţia trebuie să fie determinată să considere că un individ care se împotriveşte, sub orice formă, acţiunilor de înrobire a poporului său, este un om dezechilibrat mental, ale cărui comportări „excentrice" se explică prin faptul că e bolnav de nervi şi că, în această stare fiind, el trebuie supus tratamentului unui psihopolitician.

Situaţia optimă ar fi ca acest program de degradare să poată fi aplicat forţelor militare ale ţării şi să se ajungă ca armata să considere că unica soluţie în privinţa celor ce nu vor să asculte de ordine, dovedind prin aceasta că sunt dezechilibraţi psihic, este ca ei să fie supuşi unui „tratament mental". înrobirea populaţiei poate da greş numai dacă aceşti răzvrătiţi sunt lăsaţi să-şi exercite influenţa asupra concetăţenilor lor, instigându-i la revoltă şi făcând apel la simţămintele lor nobile şi la dragostea lor de libertate. Dacă aceşti indivizi recalcitranţi nu sunt izolaţi şi daţi pe mâinile agenţilor psihopolitici încă din primele faze ale acţiunii noastre de înrobire a naţiunii respective, ei ne vor pricinui numai necazuri în tot timpul desfăşurării procesului.

Funcţionarii guvernamentali, studenţii, intelectualii de tot felul trebuie să fie îndoctrinaţi prin orice mijloace, în aşa fel încât să ajungă la convingerea fermă că liderii impenitenţi, ambiţioşii, indivizii recalcitranţi sunt nişte oameni inadaptaţi la mediu, ce pot fi vindecaţi numai dacă se recurge la agenţii psihopolitici ce se ocupă de însănătoşirea mentală.

Micşorând încrederea generală în statutul pe care-1 conferă calitatea de Om şi cooperând cu factorii economici importanţi implantaţi în ţară, este relativ simplu să-i izolăm pe cetăţeni unii de alţii, să-i facem să se îndoiască de competenţa guvernanţilor lor şi să-i determinăm să ne ceară să le fim conducători.

în cadrul programelor educaţionale ale Psihopoliticii, trebuie să avem grijă să-i căutăm, printre tinerii de diferite categorii şi vârste, pe cei ce vor deveni viitorii conducători ai ţării şi să-i educăm în convingerea că omul este, în esenţa sa, un animal ca oricare altul. Aceşti tineri trebuie învăţaţi să respingă ideile şi comportamentele individuale. în primul rând, ei trebuie formaţi în convingerea că salvarea Omului poate să vină din buna sa adaptare la mediul înconjurător.

Acest program educaţional din domeniul Psihopoliticii poate fi îndeplinit, în cele mai bune condiţii, dacă se introduce în şcoală pregătirea obligatorie în unele domenii ca psihologia sau vreo altă ştiinţă înrudită, şi asigurându-ne că fiecare program de pregătire psihopolitică este supervizat de un psihiatru care trebuie să fie un experimentat agent psihopolitic.

Ţinând seamă de faptul că, în ţările străine, după cât se pare, Biserica are o foarte mare putere de a influenţa şi de a înnobila spiritele, trebuie să avem grijă ca, prin toate mijloacele, orice acţiune a oricărei biserici să fie total discreditată. Religia trebuie să fie socotită demodată, prin îndoctrinare psihopolitică demonstrându-se că nu există suflet şi că Omul e un animal. Mincinoasele mecanisme ale Creştinismului l-au făcut pe om să săvârşească, fără nici un rost, tot felul de acte de bravură. Spunând oamenilor că există o viaţă de apoi, teama lor de urmările pe care le-ar putea avea actele de curaj, făptuite de ei în timpul vieţii, a scăzut mult. Dacă vrem ca poporul să asculte de ordinele noastre fără să crâcnească, această teamă trebuie mult mărită. Aşadar, credinţa în Biserică trebuie să dispară şi puterea Bisericii trebuie anihilată pas cu pas.

în programul său de degradare a Omului, agentul psihopolitic trebuie să se ocupe de fiecare familie profund religioasă şi să-x provoace unuia dintre membrii ei o stare de nevroză sau de nebunie, după care să susţină că această nevroză sau psihoză este rezultatul credinţei religioase a celui bolnav. Religia trebuie să devină sinonimă cu nevroza sau psihoza. Oamenii profund credincioşi vor fi consideraţi din ce în ce mai puţin responsabili de propria lor sănătate mentală şi vor fi trecuţi, din ce în ce mai mult, în grija agenţilor psihopolitici.

Dacă izbutim să corupem instituţiile ţării, să realizăm degradarea generală a poporului, să intervenim în problemele economice ale ţării, până când se ajunge la sărăcie şi depresiune psihică, vor fi de ajuns câteva şocuri minore pentru a produce, în întreaga populaţie a ţării, o reacţie profund obedientă sau o stare de isterie. Pentru a aduce întreaga naţiune în această stare de spirit, agentul psihopolitic are de străbătut un drum lung şi anevoios; totuşi, pentru realizarea întregului nostru program, nu-i nevoie de mai mult de douăzeci sau treizeci de ani, căci deţinem toate armele necesare pentru a ne putea atinge obiectivele.