4.
Obiectivele Statului cu privire la individ şi mase
După cum la un
bolnav, organele, luate fiecare în parte, au ţeluri diferite de restul
organismului, tot astfel indivizii şi Statul se îmbolnăvesc atunci când
obiectivele lor nu sunt riguros codificate şi îndeplinite.
Există indivizi care, în timpurile mai puţin luminate, l-au făcut pe Om să creadă că ţelurile sale trebuie căutate şi întreţinute de fiecare în parte şi că întreaga năzuinţă a Omului spre lucruri superioare izvorăşte din Libertate. Trebuie să ne aducem aminte că popoarele care au adoptat această filosofie sunt şi cele care au întreţinut în Om mitul existenţei spirituale.
Toate ţelurile au
la originea lor constrângerea. Viaţa este o continuă evadare. Fără forţă şi
ameninţare nu poate exista strădania necesară pentru realizarea unei năzuinţe.
Fără suferinţă nu poate exista dorinţa de a scăpa de suferinţă. Fără
ameninţarea pedepsei nu se poate obţine nimic. Fără constrângere şi autoritate
nu se poate realiza o disciplină a funcţiilor trupului. Fără un control riguros
şi direct, obiectivele Statului nu pot fi îndeplinite.
Obiectivele
Statului trebuie să fie formulate de către Stat în sensul realizării supunerii
indivizilor din interiorul Statului şi al obţinerii acordului lor. Un Stat în
care nu există obiective astfel formulate este un Stat bolnav. Un Stat lipsit
de puterea şi de dorinţa imperioasă de a-şi impune obiectivele este un Stat
bolnav.
Când Statul comunist emite
un ordin şi acest ordin nu este ascultat, urmează îmbolnăvirea. Acolo unde starea
de supunere dispare, masele suferă.
Pentru îndeplinirea obiectivelor Statului este nevoie de devotament şi de supunere. Când un obiectiv al Statului este supus interpretărilor, se descoperă, cu siguranţă, că undeva a intervenit o voinţă proprie, lăcomia, lenea, individualismul acerb sau o iniţiativă egoistă. Se va vedea că această nerealizare a obiectivelor Starului se datorează unei persoane a cărei lipsă de ataşament şi de supunere este rezultatul direct al propriului său dezacord cu viaţa.
Nu este întotdeauna
necesar să eliminăm individul. Stă în putinţa noastră să eliminăm tendinţele
sale de a-şi afirma propria voinţă în problemele privitoare la îmbunătăţirea
obiectivelor şi realizărilor societăţii. Tehnologiile Psihopoliticii sunt
progresive; pe scara pe care sunt înşiruite, se porneşte de la un punct situat
deasupra celui corespunzător eliminării individului însuşi şi se ajunge la un
proces în care se elimină doar tendinţele ce generează lipsa sa de cooperare.
Nu este de ajuns ca Statul să-şi fixeze nişte obiective. Aceste obiective, odată prezentate, trebuie duse la îndeplinire, iar realizarea lor depinde de ataşamentul şi de supunerea muncitorilor. Angajaţi în majoritatea lor în tot felul de munci grele, muncitorii n-au timp de pierdut cu speculaţiile, ceea ce constituie un lucru bun. Dar, din nefericire, există deasupra lor, într-o poziţie sau alta, tot felul de şefi, şi unii dintre ei, în lipsa muncii fizice, pot avea destul timp liber pentru a ajunge să se comporte cu o anumită independenţă şi lipsă de ataşament.
Psihopolitica corectează această tendinţă spre lipsa de ataşament ori de câte ori ea depăşeşte obişnuita putere de convingere a celor care, pe scară ierarhică, se găsesc imediat deasupra persoanei în discuţie.