2.

Alcătuirea omului ca organism politic

Omul este constituit dintr-o aglomerare de celule şi ar fi o eroare să-1 considerăm drept o individualitate. Coloniile de celule s-au adunat la un loc pentru a alcătui organele trupului, după care organele s-au unit între ele pentru a forma întregul.

Se vede de aici că omul însuşi reprezintă un organism politic şi că el poate fi privit astfel chiar dacă nu ne referim la o masă de oameni.

Boala poate fi considerată ca o trădare a unui organ faţă de celelalte. Această trădare, devenind evidentă, duce la revolta unei părţi din trup împotriva restului trupului; aceasta este, în fapt, o revoluţie internă. Inima, nemulţumită, nu mai acţionează în strânsă unitate cu restul organismului şi în serviciul acestuia; se constată că, din pricina acestei acţiuni revoluţionare a inimii, întregul trup este tulburat în toate acţiunile sale. Inima se revoltă pentru că nu mai vrea să coopereze cu restul trupului. Dacă i se îngăduie inimii să se revolte, rinichi, urmând exemplul inimii, pot, la rândul lor, să se revolte şi să nu mai lucreze spre binele organismului. Revolta, întinzându-se la celelalte organe şi la sistemul glandular, duce la moartea „individului". Este uşor de văzut că revolta înseamnă moarte şi că revolta oricărei părţi a organismului duce la moarte. Deci, când e vorba de revoltă, nu se poate face nici un compromis.

Asemenea omului „luat ca individ", Statul este o adunare de conglomerate. Entităţile politice ale Statului trebuie să coopereze, toate, spre binele Statului. Altfel, Statul decade şi moare, căci lipsa lipsa de loialitate, chiar şi a unei singure entităţi, reprezintă un exemplu dat celorlalte şi, cu timpul, întregul Stat se prăbuşeşte.

Priviţi Pământul. Este un întreg organism. Organismul Pământului este asemenea organismului omului. Organele Pământului sunt diferitele rase şi naţiuni. Când uneia dintre ele i se îngăduie să se rupă de întreg, însuşi Pământul este ameninţat cu moartea. Revolta ameninţătoare a unei ţări, oricât de mică ar fi ea, împotriva întregului organism al Pământului, va face ca Pământul să se îmbolnăvească şi, drept urmare, ca starea culturală a omului să sufere. Astfel, putreziciunea statelor capitaliste, răspândindu-şi puroiul şi microbii în ţările sănătoase ale lumii, va duce la moartea Pământului, dacă aceste organisme bolnave nu vor fi aduse la loialitate şi supunere şi dacă ele nu vor fi determinate să funcţioneze spre binele statelor din întreaga lume.

Trupul omului este constituit în aşa fel încât individul nu poate să funcţioneze eficient fără participarea fiecărei părţi şi a fiecărui organ din anatomia sa. întrucât într-un stat primitiv şi lipsit de cultură, ca în cazul sălbaticilor din junglă, omul este lipsit de puteri, el trebuie să fie învăţat să-şi coordoneze funcţiile organice prin exerciţiu, educaţie şi o muncă susţinută pusă în slujba unor scopuri determinate. Trebuie să facem observaţia că, pentru a-şi realiza exerciţiul, educaţia şi munca, individul trebuie dirijat din afară. El trebuie să fie adus în situaţia de a înţelege acest lucru, căci numai după aceea va putea fi făcut să funcţioneze eficient în rolul ce i s-a atribuit.

Principiile individualismului dur, ale determinismului personal, ale bunului plac, ale imaginaţiei şi ale creativităţii personale reprezintă, în cazul maselor potrivnice binelui Marelui Stat, cam acelaşi lucru. Aceste forţe refractare şi rebele nu sunt altceva decât boli care vor duce la lipsa de loialitate, la dezagregarea şi, cu timpul, la prăbuşirea grupului din care face parte individul.

Constituţia omului se pretează uşor şi în profunzime reglării ^S1gure şi precise, din exterior, a tuturor funcţiilor sale, inclusiv a celor ale gândirii, obedienţei şi loialităţii; dacă vrem să creem un stat mai puternic, toate aceste funcţii trebuie controlate.

În timp ce chirurgului poate să i se pară recomandabilă soluţia amputării unui membru sau a unui organ pentru a salva restul organismului, acest lucru nu este posibil în cadrul naţiunilor luate în întregimea lor. Se constată că un trup lipsit de unele organe funcţionează cu mai puţină eficienţă. Dacă ar fi înlăturată lumea în care muncitorii au fost aruncaţi în sclavie de stupiditatea bolnava şi absurdă a capitaliştilor şi monarhilor, s-ar crea o anumită invaliditate a statelor din întreaga lume. Se constată că, la sfârşitul unui război, cel care a obţinut victoria este nevoit să repună în drepturi populaţia ţării cucerite, căci orice acţiune de depopulare a unei părţi neloiale a lumii poate să aibă urmări grave. Pe de altă parte, dacă ne gândim la atacul unor viruşi sau al unor bacterii duşmănoase organismului, se vede clar că, în cazul în care microbii nu sunt învinşi, organul sau organismul atacat vor avea de suferit.

În fiecare stat există anumiţi indivizi care acţionează precum viruşii şi microbii: atacând populaţia sau orice grup din sânul populaţiei, ei produc, prin acţiunea lor nocivă, o boală a organului atacat, boală care se răspândeşte apoi în întreg organismul. Alcătuirea omului ca organism autonom şi alcătuirea Statului sau a unei părţi din Stat ca organism politic sunt analoage. Menirea Psihopoliticii este, în prima etapă, aceea de a organiza supunerea şi de a orienta scopurile pe care aceştia trebuie să le urmărească şi, apoi, aceea de a menţine starea de supunere prin anihilarea acţiunilor persoanelor şi personalităţilor care ar putea să îndrepte grupul spre nesupunere. în naţiunea noastră, unde lucrurile sunt mai bine orânduite şi unde raţiunea domină totul, nu este greu să înlăturăm bacteriile rebele ce ar putea ataca una din entităţile noastre politice. Dar pe câmpul de luptă, în cadrul naţiunilor mai puţin luminate unde statul rus nu deţine încă puterea, nu este la fel de simplu să-i înlături cu totul pe cei cu voinţă proprie. Psihopolitica face posibila înlăturarea acelei părţi a personalităţii individului care, prin însăşi existenţa ei, face ravagii atât în constituţia respectivei persoane cât şi în aceea a grupului din care aceasta face parte.

Dacă animalul om ar fi lăsat să trăiască netulburat de propaganda contrarevoluţionară şi să acţioneze sub îndrumarea bine planificată a Statului, omul nu ar da decât puţine semne de boală, iar Statul nu s-ar îmbolnăvi niciodată. Dar când individul este tulburat de o propagandă conflictuală, când el devine efectul activităţilor revoluţionare, când i se îngăduie să nutrească gânduri critice chiar şi la adresa Statului, când i se permite să se îndoiască de cei în a căror grijă se află, organismul său suferă. La această suferinţă se adaugă cea a inimii şi a altor părţi din organismul său. Este un principiu atât de bine verificat încât, ori de câte ori un om este bolnav, dacă am cerceta lucrurile mai în adâncime, am descoperi o loialitate greşit orientată şi o lipsă de supunere faţă de grupul din care bolnavul face parte.

Unii cercetători s-au lansat în chip nesăbuit într-o călătorie spirituală de tipul „Alice în ţara minunilor" spre ceea ce ei numesc „subconştient" sau „inconştient"; aceştia, sub masca psihoterapiei, încearcă să vindece organele bolnave, dar rezultatele lor sunt cu totul lipsite de succes. O asemenea abordare nu are nici o putere. Când, în Rusia, s-a descoperit hipnotismul, s-a observat că e de ajuns să comanzi individului lipsit de rezistenţă psihică să se simtă bine pentru ca, în multe cazuri, acest lucru să se şi întâmple. Partea slabă a hipnotismului era aceea că mulţi indivizi nu erau receptivi la acţiunea lui; din acest motiv hipnotismul a trebuit să fie ameliorat în sensul creşterii sugestibilităţii indivizilor care nu puteau fi abordaţi într-un alt mod. Orice naţiune a trăit experienţa însănătoşirii sale, ca organism integral, atunci când s-a acţionat cu suficientă putere împotriva grupului lipsit de ataşament. După cum, prin hipnotism, orice organ poate fi adus la o stare de mai mare supunere Şi ascultare, tot astfel orice grup politic poate fi adus la o mai mare ascultare şi supunere dacă, în acest scop, se foloseşte destulă forţă, lotuşi, forţa duce adesea la distrugere şi uneori nu-ţi poţi realiza scopurile propuse folosind o prea mare presiune asupra maselor. Este necesar, deci, să aducem indivizii pe un anumit făgaş împotriva dorinţei lor de a se supune.

După cum este un adevăr recunoscut că omul trebuie să se adapteze mediului, tot astfel, cu trecerea timpului, oamenii recunosc din ce în ce mai mult că până şi corpului omului i se poate comanda să se însănătoşească.

Constituţia omului îl face să fie foarte adaptabil la reorientarea ataşamentelor proprii fiinţei sale. Când aceste ataşamente nu pot fi acceptate de constituţia individului ca, de exemplu, ataşamentul faţă de mica burghezie, faţă de sistemul capitalist, faţă de ideile antiruseşti, corpul individului este foarte receptiv la boală; aşa se explică epidemiile de tot felul, nevrozele, tulburările şi stările confuzionale din sânul maselor în Statele Unite şi în celelalte ţâri capitaliste. Aici ataşamentul muncitorului este greşit şi impropriu orientat, ceea ce îi provoacă boala. Pentru a-1 salva şi pentru a-1 orienta corect spre ţelul lui de făurire a unui Stat superior, este absolut necesar să-1 ajutăm să-şi îndrepte ataşamentul în direcţia cea bună. Scopul şi direcţia Psihopoliticii pot fi clar înţelese dacă ne gândim că, în capitalism, ataşamentele muncitorilor sunt abătute de la calea lor firească şi că supunerea lor este urmărită cu mare insistenţă de indivizi ce nu le vor binele; dar aceşti indivizi sunt puţini chiar şi în ţările capitaliste.

Pentru a-i ajuta pe muncitori într-o asemenea situaţie grea este necesar să eliminăm, printr-o propagandă generală, prin alte mijloace şi prin propria lor cooperare, bunul plac al liderilor pervertiţi. Este necesar, de asemenea, să-i îndoctrinăm pe cei din straturile educate, propagând în rândurile lor tezele şi principiile cooperării cu mediul social; în acest fel li se va asigura muncitorilor o conducere mai puţin denaturată şi o cooperare mai bună cu ideile şi idealurile statului comunist.

Tehnologiile Ppsihopoliticii sunt îndreptate spre acest scop.