^IV

^{Biserica Catolică şi Cuba}

- Program de acţiune -

[Acest program, avându-l ca autor pe Li Wei Han, conducătorul departamentului Frontului Unit al Partidului Comunist chinez, a fost publicat la Peking, în 1959, de către EDICONES EN LENGUAS EXTRANJERAS (Ediţii în limbi străine), pentru uzul secţiei latino-americane a Departamentului de Relaţii cu Străinătatea al Partidului Comunist Chinez.

Folosind proprii săi termeni, documentul prezintă etapele procesului „ de luptă dialectică dusă în sânul religiei în scopul de a înlocui treptat elementul religios prin elementul marxist. (...) şi de a-i face pe catolici să distrugă, prin propria lor voinţă, imaginile divine pe care ei înşişi le creaseră ".]

Biserica catolică, al cărei sediu se află la Roma, este o organizaţie reacţionară care provoacă în sânul democraţiilor populare tot felul de acţiuni contrarevoluţionare. Pentru ca democraţiile populare să poată merge înainte, pe drumul socialismului şi al comunismului, trebuie - mai întâi de toate - să se pună capăt influenţei Bisericii catolice şi activităţilor pe care ea le desfăşoară. Biserica catolică nu este nici sterilă şi nici neputincioasă, ci dimpotrivă; trebuie deci să-i recunoaştem puterea şi să luăm o întreagă serie de măsuri pentru a-i pune piedici.

O vom putea distruge atunci când lupta politică şi forţele de producţie vor atinge un nivel înalt de dezvoltare. Acesta e obiectivul pentru care luptăm şi pe care vrem să-1 realizăm. Un asalt frontal şi o lovitură dată Bisericii catolice din faţă, atâta vreme cât vom fi slab dezvoltaţi din punct de vedere material şi masele nu vor fi bine educate, n-ar duce decât la creşterea puterii pe care Biserica o are asupra maselor, căci acestea vor fi atrase de partea ei şi vor sprijini, în clandestinitate, acţiunile contrarevoluţionare. De asemenea, trebuie să ne ferim ca şefii contrarevoluţionari ai Bisericii să apară ca nişte martiri. Linia de acţiune ce trebuie urmată în lupta împotriva Bisericii constă în a-i instrui, a-i educa şi a-i convinge pe catolici, trezindu-le şi dezvoltându-le treptat conştiinţa politică, în aşa fel încât să-i facem să participe la cercurile de studii şi la activităţile politice. Trebuie să pornim o luptă dialectică în sânul religiei, folosindu-ne de „activişti". Treptat vom înlocui elementul religios prin elementul marxist şi vom transforma conştiinţa falsă a catolicilor într-o conştiinţă adevărată, în aşa fel încât ei înşişi vor ajunge să-şi distrugă imaginile divine pe care şi le creaseră. Aceasta este linia noastră de acţiune în lupta dusă pentru a înfrânge Biserica catolică contrarevoluţionară.

Vom prezenta mai jos un program de tactici, folosite cu succes în Republica Populară Chineză, pentru a elibera poporul chinez de sub influenţa Bisericii catolice, imperialiste, de la Roma.

A) Biserica şi credincioşii trebuie să fie aduşi în situaţia de a lua parte la acţiunile regimului popular pentru ca masele să-şi poată exercita influenţa asupra lor. Nu putem îngădui ca Biserica să-şi păstreze caracterul său supranaţional, care o aşează deasupra voinţei maselor. Trebuie să creăm în sânul guvernului popular un birou însărcinat cu treburile şi organizaţiile religioase. Impunând Bisericii procesele centralismului democratic, prin intermediul maselor, deschidem calea spre o serie de măsuri patriotice ce vor slăbi Biserica şi îi vor răsturna prestigiul. Acest birou va organiza asociaţii naţionale, regionale sau locale care îi vor grupa pe catolici în organisme patriotice. Fiecare asociaţie îşi va arăta deschis supunerea faţă de legile naţiunii şi voinţa sa de a le respecta.

După ce se vor crea aceste asociaţii şi după ce ele îşi vor arăta supunerea faţă de legile naţiunii, îşi vor face apariţia reacţionarii şi contrarevoluţionarii. Aceşti contrarevoluţionari, iviţi din mijlocul Bisericii catolice, trebuie nimiciţi imediat, cu fermitate, dar fără să se facă uz de violenţă. în toate cazurile, măsurile luate trebuie să fie în acord cu legea. Prin natura lor, aspiraţiile contrarevoluţionare conduc la acţiuni împotriva guvernului. Acest principiu ne arată ce fel de legi trebuie aplicate împotriva celor care protestează. Ei trebuie priviţi ca fiind nişte criminali antipatrioţi ce urmează instrucţiunile cu caracter imperialist venite de la sediul Bisericii catolice, adică din Cetatea Vaticanului.

B) în această perioadă, masele vor trece printr-un conflict psihologic pentru că, pe de o parte, ele vor rămâne credincioase faţă de Biserică şi de cler şi, pe de altă parte, patriotismul lor le va îndemna să sprijine guvernul popular. E bine ca acest conflict să fie privit în adâncimea lui şi să fie studiat cu atenţie. Dacă se acţionează într-un mod pripit, fără să se ţină seama de puterea acestui conflict psihologic, riscăm să izolăm partidul de mase. Dacă legăturile dintre mase şi Biserică sunt foarte strânse, trebuie să se acţioneze conform principiului „doi paşi înainte şi unul înapoi". Făcând un pas înapoi, guvernul popular trebuie să afirme că apără libertatea religioasă şi că, din voinţa maselor, înfiinţează, în cadrul asociaţiilor, comitete de reformă, pentru ca masele, animate de patriotism, să poată să-şi exprime opiniile legate de Biserică într-un mod mai direct.

C.) Să fim vigilenţi. Activiştii de partid trebuie să conducă munca comitetelor de reformă. Ei trebuie să elimine reacţionarii pe care îi vor întâlni în mijlocul maselor. în această muncă trebuie să se ţină seama de următoarele principii: atitudinea patriotică cere să sprijini guvernul şi să respecţi legile; nesupunerea este foarte antipatriotică; asociaţiile trebuie să-şi arate patriotismul; elementele antipatriotice trebuie îndepărtate din asociaţii şi judecate de masele patriotice ca fiind nişte criminali; datoria fiecărui cetăţean este să-i pedepsească pe criminali. Activiştii de partid trebuie să dirijeze masele împotriva elementelor criminale. După ce aceşti criminali vor fi condamnaţi de mase şi îndepărtaţi din asociaţii, ei vor fi judecaţi în conformitate cu dispoziţiile legilor guvernului popular.

În acelaşi timp, asociaţiile vor trebui să-ş arate din nou supunerea faţă de legi şi să se străduiască să descopere activităţile contrarevoluţionare ascunse în mijlocul lor.

Cu toate că reacţionarii au fost descoperiţi, conflictul psihologic din mase trebuie să continue. Este important ca autorităţile ecleziastice şi conducătorii Bisericii să asigure masele că, odată cu înlăturarea elementelor criminale şi antipatriotice, religia a devenit mai curată. Activiştii noştri, ce fac parte din aceste asociaţii, au importanta sarcină să-i determine pe conducătorii Bisericii să facă aceste declaraţii. Tot ei trebuie să dea maselor asigurări că guvernul şi partidul le respectă voinţa. în timpul acestei perioade, se vor ivi cu siguranţă şi alte neînţelegeri. Dacă se acţionează într-un mod arbitrar, se va pierde controlul mişcării maselor. Guvernul popular trebuie să pună în discuţie toate dezacordurile. în timpul acestor discuţii, trebuie să avem grijă să-i descoperim pe contrarevoluţionarii care, înainte, trecuseră neobservaţi. în această perioadă, ca şi în cea de dinainte, se impun aceleaşi reguli: patriotismul îţi cere să respecţi legile; nesupunerea este antipatriotică şi criminală. Masele trebuie să fie informate şi de rezultatele discuţiilor dintre Stat şi Biserică, ca şi de renaşterea patriotică a maselor religioase, pe cale să se substituie sentimentelor decadente, imperialiste şi antipatriotice. (Cu excepţia problemelor spirituale, orice indiciu sau orice lucru ce arată o legătură cu Cetatea Vaticanului va trebui condamnat ca datorându-se unor interese imperialiste şi reprezentând un sprijin dat activităţilor contrarevoluţionare). Experienţa ţărilor surori arată că Biserica catolică a susţinut întotdeauna activităţile contrarevoluţionare. Dată fiind extensiunea mondială a Bisericii catolice, aceste experienţe constituie dovezi de netăgăduit ale acţiunilor sale conspirative. (în această perioadă, trebuie să ne aşteptăm ca Cetatea Vaticanului să protesteze împotriva campaniei întreprinse de noi. Aceste proteste trebuie să fie utilizate ca probe ale conspiraţiei Bisericii ce ascultă de Cetatea Vaticanului).

D) Ajungem astfel la faza următoare a atacului nostru; obiectul lui este legătura ce există între Biserică şi Cetatea Vaticanului. Trebuie să prevedem faptul că, în timpul acestui atac, clerul va reacţiona cu violenţă pentru că îşi vede atins punctul său de sprijin şi însăşi sursa puterii sale. Trebuie să-i aducem aminte că protestele sale împotriva atacurilor al căror obiect este din pricina legăturii sale cu Vaticanul sunt antipatriotice şi în opoziţie cu legile Statului. (De asemenea, trebuie să-1 facem să simtă că reprezintă o încarnare a antipatriotismului). Activiştii noştri au sarcina de a convinge masele că individul poate să-şi profeseze credinţa sa fără ca Cetatea Vaticanului să conducă treburile tuturor Bisericilor din lume. De asemenea, militanţii noştri trebuie să explice oamenilor principiul coexistenţei patriotismului şi religiei. (în acest fel, îi îndepărtăm de mase pe cei care urmează ordinele Vaticanului şi deschidem cale spre instaurarea unei Biserici independente).

Înainte ca o Biserică să fie declarată independentă, va trebui dusă o campanie de pregătire. Personalităţile clericale care n-au putut fi convinse să se supună voinţei guvernului popular vor fi denunţate în faţa maselor. Se va profita de protestele lor pentru a le distruge influenţa pe care o au asupra maselor. Cea mai bună tactică va consta în a duce o muncă simplă şi anonimă. Militanţii noştri trebuie să lanseze denunţuri împotriva acestor personalităţi. Istoria este plină de dovezi privind posibilitatea unei acţiuni legale împotriva celor care se opun separării Bisericii de Vatican. în timpul acestei faze, trebuie să adunăm toate argumentele necesare pentru a-i convinge pe intelectualii catolici că ruptura cu Vaticanul este un pas făcut înainte şi nu înapoi. (Dispoziţiile legale care protejează toate religiile şi istoria diferitelor mişcări protestante vor contribui la convingerea intelectualilor. în acelaşi timp, activiştii noştri vor avea sarcina de a face ca asociaţiile catolice, într-o acţiune de ansamblu, să ceară guvernului popular autorizaţia de a instaura o Biserică independentă, pentru a spăla asociaţiile catolice de orice pată antipatriotică, pricinuită de cele câteva elemente ce mai sunt încă legate de Vatican. Guvernul popular va da această autorizaţie şi Biserica independentă va fi organizată. Trebuie să avem prezent în minte faptul că ruptura dintre Biserica catolică şi Vatican nu are importanţă decât pentru teologi. Masele, în practicile lor religioase, sunt slab legate de Vatican).

E) Iată-ne ajunşi la ultima etapă. Separarea Bisericii de Vatican fiind făcută, putem să trecem la investirea capilor Bisericii aleşi de noi. (Acest lucru va provoca cel mai viu protest al Vaticanului şi o mare excomunicare. Trebuie să facem să se înţeleagă că lupta are loc departe de credincioşi şi nu în mijlocul lor. Asociaţiile catolice vor continua să funcţioneze şi masele vor fi încurajate să-şi practice religia în sânul noii Biserici). Dacă se acţionează cu tact, liturghia nu va fi distrusă şi masele nu vor percepe în Biserica cea nouă decât diferenţe neînsemnate; protestele Vaticanului împotriva consacrării episcopale nu vor atinge decât ierarhia Bisericii şi guvernul poporului va respinge plângerile Vaticanului. (Astfel, treptat, „vechea gardă" a Vaticanului va fi izolată şi acţiunea împotriva ei va deveni tot mai legală, dat fiind că această veche gardă va simţi o violentă nevoie de a protesta şi de a-şi avea martirii ei. Ca urmare a acestei atitudini, ea nu va face decât să se compromită în acţiuni antipatriotice.)

Cu toate că lupta noastră împotriva Bisericii catolice este deja încununată de victorie, trebuie să ne arătăm puterea de convingere cu privire la membrii obişnuiţi ai clerului. Din atitudinea noastră moderată, masele vor înţelege că această conducere populară are, cu adevărat, grijă să asigure libertatea religioasă a tuturor. în acelaşi timp, protestatarii sunt aşezaţi în categoria celor ce se opun simţămintelor poporului şi ale guvernului.

În momentul în care posturile de răspundere ecleziastică vor fi în mâinile noastre şi supuse guvernului popular, se va proceda la eliminarea progresivă a elementelor liturghiei, incompatibilă cu conducerea populară. Primele schimbări vor afecta sfintele taine şi rugăciunile. Apoi, vom proteja masele împotriva oricărei presiuni şi a oricărei obligaţii de a face act de prezenţă la biserică, de a practica religia sau de a organiza societăţi care să depindă de vreun grup religios. Când practica religioasă va deveni doar o responsabilitate individuală, ea va cădea, cu încetul, în uitare. Noile generaţii le vor succeda celor vechi şi religia nu va mai fi decât un episod al trecutului, demn să fie tratat în cadrul istoriei ce se va ocupa de mişcarea comunistă mondială.