III

Document al Partidului Comunist Vietnamez

- Sarcina noastră cu privire la Biserica catolică -

1. Natura şi situaţia Bisericii catolice din Vietnam

Biserica catolică din Vietnam este un element al Bisericii catolice mondiale, a cărei conducere se află la Vatican. Vaticanul este un grup de exploatare de mare anvergură, legat din totdeauna de imperialismul antirevoluţionar şi anticomunist. El se aliază, în general, cu imperialismul cel mai puternic, în momentul de faţă cu imperialismul american. în faţa dezvoltării victorioase a revoluţiei sociale, a ştiinţelor şi a tehnicii în lume, Vaticanul, ca de altfel imperialismul, se află într-o stare de slăbiciune.

Pentru a restabili situaţia, Vaticanul este pe cale să-şi schimbe politica şi tacticile. El le adaptează noilor vremuri. în acelaşi timp, încearcă să intre în legătură cu ţările socialiste pentru a salva Biserica din ţările unde ea există. Vaticanul a făcut asemenea încercări şi în Vietnam unde încearcă să controleze şi să dirijeze Biserica catolică, pentru ca ea să-i aplice politica şi concepţiile.

Biserica a fost mereu legată de imperialism (mai întâi în Franţa şi apoi în Statele Unite), opunându-se Revoluţiei, Partidului nostru, acţiunii de eliberare naţională şi noului regim instaurat de popor. în Vietnam, Biserica şi-a sporit cel mai mult puterea în epoca dominată de americani. într-o vreme, sub NGO DINH DIEM, catolicismul aproape că devenise religia de stat a Vietnamului de Sud. (...)

în zilele de dinaintea eliberării complete a Vietnamului de Sud, Biserica s-a pregătit să facă faţă unei noi stări de lucruri: ea accepta să convieţuiască cu comuniştii şi să se adapteze la noua situaţie pentru a subzista (Arhiepiscopia de Hue publica broşura „Cu bucurie", pentru a-i călăuzi pe preoţi şi pe credincioşi). Profitând de faptul că situaţia era încă tulbure şi anormală, Biserica s-a grăbit să hirotonisească preoţi noi, pentru a crea noi parohii şi noi dioceze; ea a mutat un număr de preoţi, pentru a le ascunde adevărată faţă şi pentru a-şi repartiza mai bine forţele. O parte din preoţii şi călugării vinovaţi de crime grave au fugit pe urmele duşmanului; alţii au rămas în ţară şi s-au opus cu îndârjire Revoluţiei. Astfel, în sânul Bisericii, contradicţiile şi scindările se agravau din ce în ce mai mult.

Până în prezent, natura anticomunistă a Bisericii nu s-a schimbat. Mulţi episcopi şi preoţi continuă să caute metodele prin care să se opună liniei revoluţionare a Partidului nostru. în unele locuri, există reacţionari primejdioşi şi impenitenţi ce continuă să ni se opună cu hotărâre. Imperialismul - în primul rând imperialismul american -n-a renunţat la intenţia sa de a folosi religia, şi mai ales catolicismul, pentru a sabota opera noastră revoluţionară.

Astăzi, pentru că se simte vinovată faţă de popor şi de ţară, pentru că a pierdut sprijinul imperialismului american, pentru că vrea să i se uite vechea faţă şi să-şi găsească un loc în noua societate, pentru că este influenţată de noua linie de conduită a Conciliului Vatican II, Biserica catolică din Vietnamul de Sud preconizează, în mod oficial, aplicarea concepţiilor Conciliului la situaţia Vietnamului şi adaptarea la noul regim, cu scopul de a continua să controleze credincioşii şi ca să poată continua să existe.(...)

Astfel, în Biserica catolică din Vietnamul de Sud există noi contradicţii şi noi divizări: sunt contradicţiile dintre reacţionarii inveteraţi, anticomunişti fanatici, şi partizanii adaptării. în afară de lupta decisivă dintre Revoluţie şi Contrarevoluţie, această nouă linie de adaptare dă naştere unei noi lupte între Revoluţie şi Biserică: această luptă se desfăşoară atât pe plan ideologic cât şi în planul organizării complexe şi persistente care tinde să păstreze controlul asupra masei de credincioşi. Oricum, această politică a adaptării dovedeşte slăbiciunea Bisericii.(...)

II. Sarcina noastră cu privire la Biserică

Sarcina noastră cu privire la Biserică este unul din cele trei elemente ce alcătuiesc acţiunea globală pe care trebuie să o ducem pe lângă compatrioţii noştri catolici. îndeplinirea corectă a acestei sarcini ne va îngădui să creăm condiţii favorabile pentru activităţile noastre de pe lângă masele catolice, să eliminăm natura lor politică reacţionară şi să limităm caracterul retrograd şi conservator al catolicismului.

Deşi foarte complexă, Biserica este necesară credincioşilor. Dat fiind că masa credincioşilor nu poate renunţa la preoţi şi episcopi, viaţa ei religioasă este strâns legată de această categorie de oameni. Pentru a garanta libertatea credinţei, a răspunde nevoilor de activitate religioasă ale maselor catolice, a le potoli şi a le determina să aibă încredere în Partid, pentru ca ele să facă Revoluţia şi să lupte împotriva tentativelor adversarilor noştri de a folosi religia, trebuie să reformăm, în mod corect, Biserica catolică. Opera revoluţionară a poporului nostru se află acum într-o nouă etapă. întreaga ţară merge înainte spre socialism. Pentru a realiza reforma socialistă şi a construi socialismul, trebuie să întărim dictatura proletariatului, să dezvoltăm puterea de conducere colectivă a poporului muncitor şi să ducem la capăt cele trei revoluţii (revoluţia raporturilor de producţie, revoluţia ştiinţifică şi tehnică, revoluţia culturală şi ideologică, cea mai importantă dintre aceste trei revoluţii fiind cea ştiinţifică şi tehnică). Dacă vrem să realizăm toate acestea în regiunile catolice, trebuie să dăm un mare impuls acţiunii desfăşurate de noi în masele populare şi să luptăm cu hotărâre împotriva încercărilor de utilizare a religie» de către adversarii noştri. în acelaşi timp, trebuie să acţionăm pentru reformarea Bisericii, pentru a o transforma treptat într-o organizaţie religioasă care să respecte politica şi legislaţia Statului, să fie însufleţită de patriotism şi apropiată de naţiune şi de socialism; toate acestea sunt necesare pentru ca Biserica să nu pună piedici mişcării revoluţionare a maselor.(...)

Încercările adversarilor noştri de a utiliza religia au eşuat; reacţionarii care se ascund sub o aparenţă religioasă au fost puternic loviţi şi sunt din ce în ce mai slabi şi mai izolaţi. Divizările din rândurile clerului, din ce în ce mai mari, sunt în avantajul Revoluţiei. Suntem siguri că opera noastră reformatoare va triumfa.

1. Obiective.

Obiectivul global ce reprezintă şi orientarea pe termen lung pe care trebuie s-o urmeze Biserica, este următorul: transformarea Bisericii, care până acum era un instrument al imperialismului şi al antirevoluţionarilor, într-o Biserică pusă în slujba Statului, însufleţită de patriotism, apropiată de naţiune şi de socialism; reformarea doctrinei, organizării, legislaţiei şi ceremoniilor sale, după o orientare progresistă.

Obiectivul imediat cere să se procedeze în aşa fel încât activităţile religioase să fie conforme cu politica şi cu legea Statului.(...)

2. Reforme.

Îndeplinirea acestui obiectiv comportă reformarea Bisericii pe plan politic, economic, ideologic şi organizatoric:

- Pe plan politic: trebuie să se ducă o luptă decisivă pentru eliminarea naturii politice reacţionare a Bisericii; trebuie să se facă în aşa fel încât ea să respecte legile, să ducă o politică progresistă, să dea dovadă de patriotism şi de ataşament faţă de socialism.

- Pe plan ideologic: trebuie să fie criticate ideile retrograde; sa fie demascate legile, ceremoniile, obiceiurile depăşite şi dăunătoare vieţii civilizate moderne; să se instaureze o practică religioasă şi obiceiuri conforme cu progresul.

- Pe plan economic: trebuie să fie eliminate întreprinderile capitaliste şi exploatarea feudală şi să se limiteze banii destinaţi cultului la o sumă rezonabilă.

- Pe plan organizatoric: trebuie să fie eliminate sau restrânse organizaţiile care nu sunt necesare; să fie eliminate cele ce sunt dăunătoare; elementele negative să nu fie lăsate să controleze organismele importante ale Bisericii, ca episcopiile, consiliile parohiale şi congregaţiile religioase; să nu i se îngăduie Bisericii să pregătească pentru preoţie elemente duşmănoase. (•..)

3. Orientări

Trebuie să ne sprijinim pe masa credincioşilor şi să le mărim rolul; să coordonăm acţiunea Frontului cu aceea a autorităţilor, în reformarea şi reeducarea preoţilor; să facem o distincţie între Biserică şi credincioşi, între Biserică şi reacţionari, între realităţile istorice şi realităţile prezente, între bine şi rău, între elementele progresiste, elementele oportuniste şi adevăratele forţe ale progresului; să-i recuperăm pe cei care sunt recuperabili şi să-i doborâm pe reacţionari; să reeducăm, să reformăm şi, totodată, să luăm în considerare activităţile materiale şi aplicarea corectă a politicii religioase; să coordonăm acţiunea globală cu aceea dusă asupra fiecărui individ; să dăm, o mare importanţă politicii de divizare.

4. Strategia

Astăzi, Biserica din Vietnamul de Sud prezintă, în sânul ei, noi contradicţii şi divizări: contradicţii între grupul reacţionarilor inveteraţi, al anticomuniştilor fanatici şi grupul partizanilor adaptării; contradicţii chiar şi în sânul grupului ce preconizează adaptarea. în rândurile clerului din Vietnamul de Sud, putem găsi următoarele categorii de oameni: a) grupul celor ce doresc progresul sau al progresiştilor, b) partizanii adaptării, c) nehotărâţii, d) reacţionarii: aici trebuie să distingem categoria reacţionarilor inveteraţi, care se opun cu îndârjire Revoluţiei şi categoria celor care, pentru a acţiona, utilizează unele forme de adaptare.

Îi vom întări şi proteja pe preoţii progresişti patrioţi; îi vom sprijini pe cei care au înţeles situaţia şi care vor să progreseze. Trebuie să facem în aşa fel, încât forţele doritoare de progres să se dezvolte. Aceste grupuri vor fi sprijinite pentru a deveni piloni activi ai acţiunilor noastre; ceilalţi preoţi vor fi atraşi în lupta împotriva reacţionarilor şi pentru reformarea Bisericii.

Vom încuraja aspectele progresiste; vom critica concepţiile şi comportamentele greşite şi vom arăta o mare fermitate faţă de atitudinile, declaraţiile şi practicile reacţionare. Va trebuie ca, treptat, să-i îndepărtăm pe preoţi de influenţa reacţionară.

Va trebui să folosim şi să exploatăm cu inteligenţă contradicţiile din sânul clerului şi să accentuăm divizările, în aşa fel încât majoritatea preoţilor să se dea de partea prielnică Revoluţiei.(...)

Vom avea grijă să întreţinem scindările din tagma episcopilor şi a preoţilor. Vom reforma organele de conducere ale Bisericii, dând o atenţie deosebită reformării Consiliilor parohiale şi reformării Bisericii, la baza ei.

III. Sarcina noastră cu privire la episcopii

Dacă vrem să reformăm episcopiile, trebuie să studiem cu mare grijă care sunt acelea ce deţin puterea, să ducem o activitate energică pe lângă episcopii care urmează linia de adaptare la timpurile noi şi pe lângă cei care urmează linia progresistă, să-i atragem de partea noastră pe cei ce sunt încă nehotărâţi, să-i atacăm şi să-i izolăm pe cei câţiva episcopi care mai au încă o atitudine şi un comportament reacţionar, insolent sau duşmănos.

Cu abilitate şi sub numeroase forme, trebuie să-i ajutăm pe episcopi să înţeleagă noile vremuri şi să devină conştienţi de schimbările revoluţionare care s-au produs în ţara şi poporul nostru. Ca să poată reeduca şi reforma, ei trebuie să înţeleagă bine linia de conduită, politica şi legislaţia Statului nostru. îi vom mobiliza şi îi vom încuraja să facă declaraţii şi să aibă comportamente pozitive, chiar şi atunci când nu-i vorba decât de lucruri minore. Le vom critica cu fermitate şi abilitate declaraţiile şi practicile negative.

Vom reforma organele de conducere ale episcopiei şi ale Consiliului de conducere, acţionând în toate felurile posibile, dar cu abilitate şi hotărâre. Nu mai putem lăsa ca reacţionarii şi elementele duşmănoase să se infiltreze în episcopii, să-şi exercite presiunea şi controlul asupra episcopilor, şi să dicteze Bisericii linia de conduită.

Trebuie să ajutăm episcopiile, să introducem aici patrioţi progresişti sau cel puţin oameni care să nu se opună Revoluţiei şi care să ocupe posturile cele mai importante din conducerea episcopiei.(...)

Dacă vrem să transformăm Biserica într-o organizaţie care să realizeze activităţi religioase, conform cu politica şi cu legile Statului, care să respecte drepturile şi datoriile civice ale credincioşilor, care să nu reprezinte o piedică în calea mişcărilor revoluţionare şi progresiste, care să nu păstreze reglementări din trecut, obiceiuri şi ceremonii superstiţioase, trebuie să ne îndeplinim cu corectitudine sarcina pe care o avem în privinţa preoţilor. Trebuie să acordăm o atenţie specială preoţilor, fără însă să-i uităm pe călugări.

Obiectiv: sprijinindu-ne pe masa credincioşilor, vom lupta ca să divizăm şi să reformăm preoţimea şi ca să-i atragem pe cei mai mulţi dintre preoţi spre o orientare care să respecte politica şi legile Statului şi să nu pună piedici acţiunilor revoluţionare şi patriotice ale credincioşilor.(...)

Metodologie: pe baza unor studii serioase, vom stabili distincţii concrete care ne vor îngădui să adoptăm o atitudine corectă, bine adaptată faţă de fiecare individ şi de fiecare categorie. Grosso modo, preoţii din Vietnamul de Sud pot fi clasificaţi în cele patru categorii pe care le-am enumerat mai înainte (progresişti, partizani ai adaptării, nehotărâţi şi reacţionari) (...)

Fiecare caz în parte va fi obiectul unui studiu aprofundat, concret şi precis; vom studia originea familială şi socială, declaraţiile, comportamentul, atitudinile şi autobiografia fiecărui individ, pentru a ne putea face o părere corectă şi a hotărî ce atitudine trebuie să avem faţă de el. Când studiem un caz, trebuie - neapărat - să fim obiectivi şi să eliminăm orice spirit partizan şi orice meschinărie. Vom face diferenţa între atitudinea reacţionară de ordin politic şi anticomunismul indus de Biserică şi care a devenit un fel de inconştient colectiv, între atitudinile refractare, care se explică printr-o reacţie de clasă şi o conştiinţă politică reacţionară, între cei care sunt slujitorii imperialismului şi spiritele retrograde şi conservatoare în materie de religie, spirite care şi-au însuşit idei de obedienţă faţă de superiori.(...)

În ceea ce priveşte Regimul nostru, se vor folosi argumente profane şi argumente religioase. Vor fi ridicate în slăvi puritatea şi frumuseţea regimului socialist, se vor pune în valoare punctele de convergenţă dintre regimul nostru şi creştinism, justeţea politicii Partidului şi a Statului. Vor fi demascate tentativele imperialiştilor şi ale slugilor lor de a folosi religia, precum şi crimele pe care aceştia le-au înfăptuit împotriva religiei şi a naţiunii. îi vom ajuta pe oameni să-şi depăşească teama de comunism şi anticomunismul ce le vine din această teamă. Le vom induce în suflete voinţa de a rămâne aproape de naţiune, de muncitori şi de a adopta socialismul.(...)

V. Sarcina noastră cu privire la congregaţiile religioase

Poziţia noastră va fi următoarea:

Ne vom strădui să-i facem pe călugări şi pe călugăriţe să participe la activităţile maselor populare, în scopul reeducării lor. în privinţa călugăriţelor, este important să fim aproape de ele, căci pot fi transformate foarte repede. în cazul călugăriţelor, care au intrat într-un cadru instituţional şi lucrează în anumite servicii, trebuie să ne ferim să dăm dovadă de vreo discriminare.

Trebuie să ne gândim cum să-i „normalizăm" pe călugări şi cum să-i reeducăm. Atitudinea noastră va trebui să fie următoarea: cei care vor să-şi continue viaţa de călugări, să şi-o continue, cei care vor să iasă din mănăstiri, să iasă; îi vom ajuta şi le vom crea codiţii pentru a le uşura viaţa materială. Vom studia mijloacele de ^a le găsi o slujbă, ca să-şi poată rezolva problemele de viaţă.

Printre călugări, se află unii care au cunoştinţe vaste, unii au o specialitate ştiinţifică sau tehnică; pe aceştia trebuie să găsim modalitatea de a-i folosi. îi vom educa în respectul politicii şi legislaţiei Statului. îi vom ajuta să-şi depăşească teama de comunism.(...)

VI. Sarcina noastră în privinţa seminariilor

Linia politică a Partidului şi a Statului constă în a permite religiilor să deschidă şcoli în care să se formeze specialiştii în activităţile religioase. Dar aceste şcoli trebuie să se conformeze întru totul legii Statului.(...)

În ceea ce priveşte seminariile, este necesar să ne preocupăm de reformarea corpului profesoral şi directorial. Nu trebuie să lăsăm ca elementele duşmănoase şi reacţionarii să-şi păstreze funcţiile. Trebuie să avem grijă ca programul, conţinutul şi metodele de învăţământ să fie conforme cu regimul, politica, orientările şi legile ţării. Vom elimina din programul de învăţământ orice conţinut reacţionar, anticomunist sau eronat în raport cu politica şi cu legile noastre.(...)

Dacă în seminarii se desfăşoară un învăţământ de cultură generală, el va trebui să fie conceput în conformitate cu programul şi la nivelul Educaţiei Naţionale; din program se vor putea totuşi elimina unele detalii. Seminarul trebuie să accepte controlul organelor locale ale Educaţiei Naţionale. Serviciile de activitate religioasă din provinciile unde se află seminariile trebuie să ţină o legătură strânsă cu serviciile de Securitate şi cu serviciile de Educaţie, pentru a discuta ce trebuie să facă în mod concret pentru a garanta buna aplicare a liniei politice, în aşa fel încât toţi cei care se formează în aceste seminarii să fie nişte buni ecleziaşti, ce nu se vor opune Revoluţiei.(...)

VII. Sarcina noastră cu privire la consiliile parohiale

Consiliul parohial este temelia Bisericii, este organismul intermediar dintre ierarhia bisericească şi laici. Consiliile parohiale din Vietnamul de Sud sunt foarte complexe şi n-au putut fi reformate. Aceste organizaţii se află încă în mâinile unor oameni ce se bucură de sprijinul vechii puteri şi al vechii armate fantomă, în multe locuri, ele continuă să controleze populaţia şi nu-i lasă pe preoţii progresişti să înainteze pe calea patriotismului şi a susţineri} Revoluţiei. Mai mult încă, ele continuă să sprijine puternic pe reacţionari în acţiunile lor de sabotaj.

Poziţia noastră este următoarea: să le reformăm şi să ne exercităm influenţa asupra credincioşilor pornind de la bază, adică de la nivelul Consiliilor populare. Trebuie să reformăm şi să deţinem controlul asupra funcţionarilor şi responsabililor din parohii, să îndepărtăm din posturi şi din consilii elementele negative şi să ne asigurăm că membrii acestor consilii sunt persoane convenabile, care respectă legile Statului, se află alături de popor şi sprijină autorităţile revoluţionare.

VIII. Sarcina noastră cu privire la asociaţii

Asociaţiile sunt organizaţii fondate de Biserică pentru a consolida credinţa, a-i controla pe credincioşi, a le concentra forţele, a proteja poziţiile Bisericii, a se opune Revoluţiei. în cele două războaie de rezistenţă, anti-franceză şi anti-americană, asociaţiile, în ciuda caracterului lor religios sau artistic, au avut întotdeauna drept scop să întărească religia şi să se opună comunismului şi Rezistenţei. Unele dintre ele care, oficial, purtau nume religioase, erau în realitate organizaţii politice reacţionare şi anticomuniste, ce recrutau soldaţi-marionete pentru adversar.

Poziţia noastră va fi următoarea:

În general, nu trebuie să lăsăm Biserica să înfiinţeze asociaţii, pentru că ele nu sunt necesare vieţii religioase a maselor populare Şi, totodată, pentru că ele pot fi foarte uşor folosite de reacţionari în lupta lor împotriva Revoluţiei. Ne vom propune ca obiectiv să le slăbim treptat până la dispariţia lor completă, îndreptându-ne atenţia mai ales asupra organizaţiilor de tineret şi de adolescenţi. Nu le vom îngădui reacţionarilor să le utilizeze cu scopul de a se opune revoluţiei; nu vom lăsa nici Biserica să se slujească de ele pentru a ridica masele împotriva noastră.

(„RELAŢIA FRANŢA - ASIA", Serviciul de informaţi MEP, Dosar n. 72 - februarie 1982)