1 AUGUST 1973. Credincioasa Zoia Petrovna Radighina a adresat
o plângere secretarului general al P.C.U.S., în care relatează următoarele:
"La mine acasă a sosit o maşină a Miliţiei din care au coborât câţiva
miliţieni şi două femei de la tribunalul poporului. Au intrat în apartament şi
mi-au spus: Dumitale ţi s-au retras drepturile părinteşti, iar noi am venit
să-ţi luăm copiii. Copiii au alergat
spre mine, hohotind de plâns, şi s-au agăţat de mine spunând: Avem o mamă bună,
vrem să rămânem cu ea. Miliţienii şi femeile au hotărât: Trebuie s-o luăm mai
întâi pe ea şi apoi copiii. După asta au încercat să-i atragă pe copii, promiţându-le
tot ceea ce le putea face plăcere. Dar, fiindcă şi după aceste promisiuni
micuţii n-au acceptat să plece şi au continuat să rămână strâns lipiţi de mine
şi cu ochii în lacrimi, au trecut la acte
de forţă. Au smuls copiii şi i-au îmbrăcat. Eu făceam ce m-am priceput
mai bine pentru a rămâne alături de ei, iar ei continuau să plângă. Atunci
autorităţile ne-au încărcat pe toţi în maşină şi ne-au condus la postul de
Miliţie. Acolo au luat copiii şi m-au avertizat: Nu încerca să-i cauţi, pentru
că nimeni n-o să-ţi spună unde sunt".
3 AUGUST 1948. A văzut lumina zilei faimoasa Lege 175. Primele două articole ale legii
enunţă principiile reformei şi noua organizare a învăţământului în România
comunistă:
1) În Republica Populară Română învăţământul
public constituie un drept egal pentru toţi cetăţenii ţării, fără diferenţă de
sex, naţionalitate sau religie. Învăţământul este organizat exclusiv de stat,
pe baza unităţii structurii realist-ştiinţifice şi a democraţiei populare.
Învăţământul public este laic.
2) Scopul învăţământului este educarea tinerei
generaţii în spiritul democraţiei populare: el prevede utilizarea timpului liber
al elevilor prin organizarea de activităţi extraşcolare care să lege şcoala de
familie şi de viaţa socială a mediului. Învăţământul trebuie să pregătească, pe
baze ştiinţifice, cadre medii şi superioare, specialişti care să poată să
răspundă nevoilor ce apar în procesul de consolidare a democraţiei populare şi
de construcţie a societăţii socialiste.
4 AUGUST 1951. Un alt misionar belgian, părintele Joseph
Schyns, de la Academia Verbist la Beijing, a fost arestat şi aruncat în
închisoare. Iată ce povesteşte acesta: "Timp de şase săptămâni, temnicerii
mei nu m-au lăsat să dorm decât de două ori, câte trei ore, lungit pe scaune.
În şase săptămâni, interogatoriile s-au succedat într-un ritm de două sau
trei pe zi: primul dura douăsprezece ore la rând, altele două durau două, trei
sau patru ore, în general nouăsprezece ore de interogatoriu şi cinci de pauză.
În timpul interogatoriilor, trebuia să stau pe vine, cu labele picioarelor
întinse, călcâiele lipite, mâinile la spate, cătuşele la încheietura mâinii.
Când cădeam pe spate, nu mă ridicau de barbă pentru a mă repune în poziţia
iniţială, cum făceau cu alţii, ci cu lovituri de picioare. În plus, îngrămădeau
la spate şi la ceafă dale de piatră şi cărămizi. Câteodată îmi puneau pe pulpe
o planşetă pe extremităţile căreia se aşezau, în picioare, doi soldaţi.[...]
Dar tortura cea mai dureroasă era suspendarea. Iată în ce consta: mă urcau pe o
grămadă de cărămizi, cu braţele legate la spate. Cu ajutorul unei frânghii,
fixate de verigile cătuşelor, un soldat îmi trăgea încheieturile mâinilor până
la înălţimea cefei şi legau frânghia de un cui fixat în perete, puţin mai sus
decât capul. Apoi îmi luau cărămizile de sub picioare. În acel moment simţeam
că mă aflu deasupra unui abis.
Greutatea corpului dezarticula umerii, coatele, încheieturile mâinilor,
cătuşele se înfundau în carne. Am suportat acest supliciu de zece ori în timpul
celor şase săptămâni cât a durat faza torturilor".
5 AUGUST 1975. Administraţia lagărului cu regim special din
Arhanghelsk a plasat în raţia de la dejun a deţinuţilor creştini tablete
toxice, cu intenţia de a-i otrăvi. "Descoperind aceste tablete, am încetat
să mai mănânc şi m-am forţat chiar să vomit, dar cu toate astea am început să
am dureri - ne-a informat într-o scrisoare credinciosul Adam Iosifovici
Dubiţki. A doua zi am adus la cunoştinţa administraţiei cele petrecute,
printr-o informare scrisă trimisă comandantului, dar la care n-am primit nici
un răspuns. La 18 august mi-au permis să-mi văd soţia şi fiica, am intrat împreună
în încăperea amenajată pentru vizite, dar abia ne terminaserăm rugăciunea că
ne-au obligat să ieşim, sub pretextul că voiau să dezinfecteze acea încăpere.
După o oră şi jumătate ne-au rechemat în camera de vizite, care, am constatat,
nu fusese câtuşi de puţin dezinfectată. După vizită, atunci când soţia şi fiica
mea au ajuns la aeroportul din Arhanghelsk, pentru a lua avionul ca să se
întoarcă acasă, au fost aşteptate de cinci miliţieni şi doi indivizi în civil
care au dat ordin să fie minuţios percheziţionate de personalul aeroportului.
După plecarea soţiei şi fiicei mele administraţia lagărului a oprit scrisorile
pe care le-am adresat acestora. În ceea ce priveşte scrisorile pe care mi le-a
trimis familia mea, unele dintre ele mi-au fost înmânate cu întârziere, iar
altele n-au mai ajuns niciodată la mine".
6 AUGUST 1918. A fost împuşcat, odată cu preotul Vostorgov,
Monseniorul Efrem, episcop de Selenga, vicar în Transbaikal. Era cazac de
origine şi se numea Epifan Kuzneţov. "Tânăr cioban orfan - relatează
Mihail Polski - a fost remarcat de preotul din satul lui, care l-a trimis la
seminar, apoi la Academia de teologie din Irkuţk care l-a pregătit pentru a
deveni preot. Tânărul preot a rămas văduv, a făcut studii superioare de
teologie la Moscova, după care a intrat în rândurile clerului monastic, sub
numele de Efrem. A fost numit apoi director al misiunii la Cita, oraş situat
aproape de frontiera cu China şi Mongolia. A convertit la creştinism mulţi
mongoli din Buriat şi, mai ales, coreeni din Cita, pentru care a şi făcut o
parohie. Predicator ardent, iubit de populaţie, a devenit episcop în 1916. A
fost arestat, apoi lăsat în libertate la Moscova, la începutul revoluţiei, unde
a putut să ia parte la Conciliul din 1917-1918". (Mihail Polski Noii martiri ruşi.)
6 AUGUST 1940. Parlamentul lituanian prosovietic, după ce a
votat în iulie o lege privind naţionalizarea pământurilor, naţionalizează cu
grabă "toate întreprinderile industriale şi comerciale care funcţionează
cu mai mult de douăzeci de angajaţi (cifră rapid scăzută la cinci). În virtutea
acestei legi au fost confiscate toate tipografiile şi librăriile Curiei
episcopale, ale congregaţiilor religioase şi ale societăţilor catolice. Toate
cărţile cu caracter religios, - biblii, catehisme, cărţi de rugăciuni etc. -
găsite în depozite, au fost confiscate şi distruse. Au acţionat în acelaşi mod
şi cu obiectele de cult pe care au mai reuşit să le ia în stăpânire".
(Albert Galter Comunismul şi Biserica
catolică.)
11 AUGUST 1967. Într-o scrisoare trimisă fiului său
Gheorghi, deţinut în lagărul de exploatare forestieră denumit Aniuşa, Lidia Mihailovna Vins scria:
"Petrec fiecare zi a detenţiei tale tremurând pentru tine. Când înghit
alimentele, sufăr la ideea că tu eşti lipsit de ele, eşti lipsit de ceea ce
Creatorul a dăruit cu generozitate şi din abundenţă atât celor buni, cât şi
celor răi. Împart cu tine amărăciunea unui nou exil, teama de a nu cunoaşte
nici destinaţia, nici cauza pentru care vei fi transferat nu se ştie unde. Unde
te afli oare la această oră? Ce mână brutală şi ce inimă crudă îţi vor răni din
nou tinereţea, deja atât de greu pusă la încercare? Domnul să te binecuvânteze
şi să-ţi apere spiritul, sufletul şi corpul neprihănit, pentru ziua în care El
va veni pe pământ!".
12 AUGUST 1963. În cadrul unei conferinţe a şefilor
departamentului patru şi ai departamentului C, ale cărei dezbateri au fost
consacrate pregătirii unei noi ofensive comuniste contra preoţilor catolici din
Polonia şi contra parohiilor lor, colonelul Morawski sublinia, printre altele:
"Noua organizare operaţională în parohii, inspirată de indicaţiile
publicate în iulie, trebuie să pună la dispoziţia aparatului de securitate
următoarele: informaţii mai precise asupra activităţii fiecărui preot şi a
fiecărei parohii, pentru a înlesni conceperea unei politici şi a unei tactici
adaptate fiecărui caz individual; neutralizarea mai eficientă a activităţilor
antisociale ale clerului; coordonarea informaţiilor şi a metodelor serviciilor
de securitate, în scopul obţinerii de informaţii pentru evaluarea rezultatelor
muncii operaţionale şi pentru elaborarea a noi forme de muncă. Toate acestea
cer o organizare adecvată şi o exploatare corectă a colaboratorilor secreţi, o
clasificare a multitudinii de informaţii prin folosirea curelelor civice de
transmisie, o folosire mai intensă a profilaxiei în ceea ce priveşte clerul
ostil".
13 AUGUST 1963. Grupul de iniţitivă al comunităţii baptiste
dizidente (C.E.B.) s-a adresat lui N.S.Hruşciov, pentru a-i aduce la cunoştinţă
situaţia gravă a Bisericii baptiste dezmembrate şi pericolele care ameninţă
spiritul acesteia:
1) Partea oficială a Bisericii (V.S.E.C.B.)
este sub dominaţia completă, ilegală şi nedreaptă a statului.
2) V.S.E.C.B. şi personalul său constituie
veriga principală a acestei asociaţii ilegale.
3) Presa, tribunalele, Consiliul pentru
problemele cultelor religioase şi K.G.B. acţionează complet ilegal în ce-i
priveşte pe credincioşi. Acestea ignoră şi violează nu numai Codul civil şi
penal al U.R.S.S., ci şi decretele care statuează separarea Bisericii de stat,
Constituţia U.R.S.S. şi, mai mult, Declaraţia asupra drepturilor omului.
4) Legăturile între Biserică şi stat nu sunt
folosite decât pentru a dezmembra Biserica din interior şi pentru a o
persecuta.
13 AUGUST 1978. Dintr-un comunicat al Serviciului de
informaţii şi de cultură al provinciei vietnameze Kontum, se putea afla de ce
crime s-au făcut vinovaţi doisprezece străini care au fost expulzaţi, printre
care şi Monseniorul Paul Seitz. "Aceştia au propagat permanent o
propagandă anticomunistă şi antirevoluţionară, luptând contra poporului
vietnamez; ei au colaborat cu americanii şi cu Guvernul rebel da la Saigon; au
deformat constant gândirea celor care conduc politica revoluţiei; şi-au folosit
funcţia, titlul religios şi operele de binefacere pentru a ascunde adevărata
natură a acţiunilor lor şi uneltirile imperialiste. În consecinţă, au fost
declaraţi vinovaţi de crime cu caracter imperialist şi reacţionar, crime care
merită să fie pedepsite cu închisoare şi cu moartea. Dar poporul Vietnamului
este indulgent şi a decretat doar expulzarea acestor străini
imperialişti". (Paul Seitz Timpul
câinilor muţi.)
15 AUGUST 1918. În ziua de sărbătoare a Adormirii Maicii
Domnului, a fost ucis de bolşevici preotul Andrei Volianski, din satul
Kosulski. "Sfânta Liturghie tocmai se terminase - povesteşte Mihail Polski
în cartea sa Noii martiri ruşi
- şi se spuneau
rugăciunile speciale în faţa icoanei Sfântului Nicolae. Biserica era plină până
la refuz de credincioşi reculeşi. Deodată, câţiva soldaţi roşii, precedaţi de
un comisar, au intrat în biserică şi i-au ordonat preotului să înceteze cu
slujba şi să-şi dea jos îmbrăcămintea cu care oficia. Părintele Andrei a
refuzat să se supună, zicându-le că puteau să-l omoare, dacă pentru asta
veniseră. Comisarul a tras de foarte aproape trei gloanţe în capul părintelui.
Cadavrul acestuia a stat toată ziua întins în biserică. Abia a doua zi, doi
preoţi din vecinătate, Alexei şi Aleksandr, au putut să vină pentru a-i face
toaleta funebră defunctului. După ce au pus trupul neînsufleţit într-un sicriu,
au sfinţit biserica, pentru a o purifica în urma sacrilegiului comis, au
oficiat slujba şi l-au înmormântat pe părintele Andrei".
15 AUGUST 1949. Părintele Jean Louis Fierens, misionar în
China, "a fost încarcerat pentru că a botezat un copil al unor părinţi
creştini. L-au închis, împreună cu patru femei şi trei bărbaţi, chinezi, într-o
cuşcă de lemn pe care au plasat-o în partea de sus a unui W.C. public. L-au
eliberat după trei zile, când i s-a spus că i s-a interzis să iasă de teamă că
el, belgian, cetăţean al unei ţări capitaliste, să nu fie brutalizat de
comuniştii zeloşi". (A. Athenoux Hristos
crucificat în ţara lui Mao.)
18 AUGUST 1964. Ziarul sovietic Pravda de Liov publica următoarele, contrariat de manevrele
credincioasei ortodoxe Feodosia Kuzminicina Varava, care şi-a cerut dreptul de
a-şi creşte cei doi copii - un băiat de 14 ani şi o fată de 12 ani - în spirit
religios, ducându-i la biserică, învăţându-i să spună rugăciuni şi, în plus,
împiedicându-i să facă parte din organizaţia de pionieri: "Nu numai că
Feodosia Kuzminicina şi-a făcut public crezul său, dar l-a şi pus în practică,
împiedicând şcoala să-i educe copiii. Exhibând textul Constituţiei şi al altor
legi, ea încearcă să demonstreze că educaţia religioasă a copiilor n-ar fi
numai datoria ei, ci şi un drept garantat de legea sovietică. Aici trebuie să
dăm un răspuns clar şi net pretenţiilor Feodosiei Kuzminicina care ar vrea
să-şi folosească dreptul de a-şi educa religios propriii copii. Acest drept nu-l are. Copiii sovietici sunt educaţi
de întreaga societate socialistă - prin şcoală şi prin familie - în spirit
comunist. În ceea ce priveşte libertatea spirituală la care Kuzminicina se
referă cu atâta plăcere, foarte des, trebuie spus că, în ţara noastră, adulţii
sunt aceia care se servesc de această libertate. Nu putem şi nu trebuie să rămânem indiferenţi faţă de
soarta copiilor dependenţi de nişte părinţi fanatici".
19 AUGUST 1975. Către orele şapte seara, câţiva miliţieni,
însoţiţi de deputatul sovietului orăşenesc au făcut o incursiune la locuinţa
credinciosului N.I.Koplik, atunci când acasă se aflau doar copiii. Miliţienii
le-au cerut copiilor să le dea nişte documente. Cel mai mare dintre copii, un
băiat de 15 ani, le-a spus: Nu e nimeni acasă, iar eu nu ştiu nimic! Apoi, el a
alergat în curte şi a strigat: ajutor! Miliţienii s-au năpustit asupra
băiatului. Au pus mâna pe el şi au încercat să-i sucească braţele. [...] Tocmai
atunci s-a întors mama copiilor. "Ce s-a întâmplat? Cine sunteţi voi şi ce
căutaţi aici"? Femeia a fost dusă cu forţa la Miliţie, unde au încercat să
o ţină cincisprezece zile. Dar pentru că era bolnavă, au eliberat-o după două
ore şi jumătate, reţinându-i însă buletinul de identitate. A doua zi,
ducându-se la Miliţie pentru a se plânge de abuzurile cărora le fusese victimă,
ea şi familia ei, credincioasa Koplik l-a auzit pe locotenentul Himcenko
strigând pe coridor: "Nici un fel de milă pentru baptişti! Ar trebui să-i
lichidăm pe toţi"!. Femeia a reclamat atunci conducătorilor provinciei
felul în care a fost tratată şi ameninţată de către Miliţie. Iată ce i s-a
răspuns: "Nu s-a stabilit nici un fel de violare a drepturilor cetăţeneşti
din partea agenţilor puterii".
23 AUGUST 1982. Învăţătoarea Ona Adomaitiene, de la şcoala
elementară din Pakirsinys, Lituania, i-a întrebat pe elevi, în timpul lecţiei,
dacă ştiu care sunt cauzele bolilor de piele. Ea le-a explicat că principalul
vehicul şi focar de boli infecţioase ale pielii este apa sfinţită de la
biserică. Când învăţătoarea le-a cerut elevilor care frecventau biserica să se
ridice în picioare, toată clasa s-a ridicat în picioare. După ce şi-a notat în
agendă numele elevilor care recunoscuseră că au fost la biserică - pentru a se
spovedi sau împărtăşi etc. - învăţătoarea a spus pe un ton ameninţător:
"Nu ştiu ce vă voi face când voi afla că v-aţi dus la biserică sau când vă
voi vedea chiar eu acolo"!.
26 AUGUST 1948. Episcopatul catolic al României s-a adresat
Ministerului Instrucţiunii Publice pentru a cere să i respecte Bisericii
dreptul de a deschide şi de a susţine
şcoli confesionale: "Mărturisim cu durere că nu am primit nici un
răspuns; dimpotrivă, şcolile confesionale, ca şi cele aparţinând Congregaţiilor
au fost preluate de stat, pe baza decretelor 175 şi 176, din 2 august 1948, iar
bunurile acestora, mobile şi imobile, care le asigurau funcţionarea şi
întreţinerea, au devenit proprietate de stat. Fără nici o ezitare a fost
suprimat un patrimoniu cultural şi material care, de-a lungul secolelor, a
slujit şi a format sufletul poporului, datorită imenselor sacrificii ale
Bisericii. În faţa acestei dificultăţi, ţinem să declarăm, domnule ministru, că
Biserica nu poate renunţa la un drept pe care i-l acordă legea naturală şi cu atât
mai mult la o misiune de care nu se poate lipsi".
27 AUGUST 1967. A avut loc într-o poiană, în mijlocul pădurii,
lângă satul Plosko, în U.R.S.S., o adunare de rugăciune, considerată de
autorităţile comuniste "o infracţiune faţă de ordinea publică".
Creştinii evanghelici baptişti au vrut să comemoreze astfel centenarul fondării
comunităţii lor în Rusia. "Marii vinovaţi" pentru această sărbătorire
liniştită au fost credincioşii Feidak şi Vilsinski, condamnaţi la 5 ani de
închisoare, ca nişte infractori de drept comun. "Şi toate acestea se
petrec în cursul anului care a fost declarat anul drepturilor omului! - se
poate citi într-un apel al comunităţii din Brest, semnat de 230 de membri. Vă
cerem să luaţi în considerare faptul că nu noi am fost aceia care am preferat
să ne întâlnim sub cerul liber, ci, în realitate, am fost forţaţi s-o facem,
n-am avut de ales pentru că ni s-a confiscat casa de rugăciuni în 1960.
Întâlnirea noastră a avut loc la mare distanţă de orice fel de locuinţă, de
aceea considerăm că este exclus să fi tulburat în vreun fel linştea
publică".
27 AUGUST 1972. O credincioasă catolică din satul lituanian
Urliai, Elena Neniskaite, s-a dus împreună cu un prieten la tribunalul
poporului din Rokiskis, pentru a asista la procesul intentat preotului lor de
profesorii din oraşul Salos. La tribunal li s-a spus că procesul ar fi avut loc
în provincie, dar că ei n-ar fi fost lăsaţi să intre, pentru că procesul
trebuia să se desfăşoare cu uşile închise. "Atunci - scria Elena
delegatului Consiliului pentru probleme religioase - m-am adresat preşedintelui
provinciei pentru a-l întreba de ce i-au făcut un proces preotului nostru şi
pentru ce n-au citat martori; dar, evident, totul s-a făcut doar pe baza
declaraţiilor profesorilor. Preşedintele, în loc să răspundă la întrebările
noastre, s-a limitat la a-l ataca turbat de mânie pe preot şi ne-a ordonat să
ieşim. I-am spus că suntem credincioşi şi că dorim să ştim care era motivul
procesului. Preşedintele n-a răspuns nici la această întrebare, ci, cuprins de
o furie nebună, a început să urle: "Toate necazurile ne vin mereu de la
credincioşi". Răspunsul preşedintelui m-a ofensat grav. În întreaga mea
viaţă n-am auzit spunându-se un asemenea lucru. N-am înţeles de ce toate aceste
probleme au ajuns la Salos. Mă gândeam că profesorii au abuzat de calitatea
lor, atacându-i pe elevi şi pe credincioşi cu această ocazie. Dar constat
totuşi că preşedintele provinciei adoptă aceeaşi atitudine, ofensându-i şi
scandalizându-i pe credincioşi. Ei merg toţi cu capul sus şi ne gratifică pe
noi, credincioşii, cu epitetul de inoportuni".
28 AUGUST 1977. O mie treizeci şi trei de credincioşi din
U.R.S.S. au adresat o scrisoare Comisiei constituţionale: "Ateismul, în
sistemul educativ din ţara noastră, a luat locul unei religii de stat. Din
această cauză manualele şcolare conţin afirmaţii incompatibile cu convingerile
cetăţenilor credincioşi, afirmaţii care le insultă acestora sentimentele şi
credinţa. Şi totuşi, programa şcolară fiind obligatorie pentru toată lumea, credincioşii
sunt obligaţi să înveţe ceea ce este contrar convingerilor lor, maculându-şi în
felul acesta conştiinţa. Atunci, pentru a-şi păstra conştiinţa curată, ei
trebuie să abandoneze şcoala înainte de termen, să fie amânaţi pentru rezultatele slabe la învăţătură sau
să-şi nege credinţa. Să constrângi un elev să spună lucruri cotrare
convingerilor sale, să renege cu buzele lui ceea ce crede din suflet şi fără
nici o îndoială, să înfrângi voinţa omului, toate acestea sunt incompatibile cu
demnitatea umană; sunt o dovadă de discriminare în domeniul
învăţământului".
31 AUGUST 1973. Reprezentanţii credincioşilor catolici din
Lituania au adresat o scrisoare Prezidiului Sovietului Suprem al
R.S.S.Lituania: "În presă, la întruniri, la şcoală, la radio, la
televiziune, la cinema şi la teatru suntem copleşiţi de o propagandă
antireligioasă încrâncenată, care nu ezită să deformeze faptele, să lanseze
acuzaţii nedrepte, să-i ridiculizeze şi să-i umilească pe credincioşi. [...]
Articolul 123 din Constituţia U.R.S.S., care proclamă egalitatea cetăţenilor în
toate domeniile vieţii sociale şi articolul 125, care garantează cetăţenilor
U.R.S.S. libertatea cuvântului, a presei, libertatea de asociere nu sunt
valabile şi pentru credincioşi. Aceştia nu pot să-şi propage convingerile nici
la reuniuni, nici prin radio, nici prin alte mijloace de difuziune de care
ateii se pot folosi fără limite pentru a-şi propaga ideile lor
antireligioase.[...] Cerem Sovietului Suprem al R.S.S.Lituania să bareze drumul
discriminării religioase şi să le acorde credincioşilor din această ţară
următoarele drepturi:
1) Să-şi apere şi să-şi propage convingerile
prin mijloacele de difuzare în masă - presă, radio, televiziune, conferinţe
etc.
2) Să fondeze asociaţii de credincioşi.
3) Să publice ziare şi cărţi religioase.
4) Să nu le fie interzis elevilor să
frecventeze biserica şi să nu fie persecutaţi sau pedepsiţi aceia care o fac.
5) Să nu se limiteze numărul candidaţilor la
seminariile ecleziastice.
6) Să se combată orice formă de discriminare
religioasă".
31 AUGUST 1981. Iată un fragment din scrisoarea deschisă a
mamei conducătorului penticostalilor din Uniunea Sovietică, Ivan Fedotov,
judecat la 28 iunie şi condamnat la ani grei de închisoare: "Dragi
creştini! Vă implor să aplecaţi urechea la rugămintea unei mame văduve.
Ridicaţi vocea în favoarea fiului meu care a fost condamnat din nou, de această
dată la cinci ani de lagăr cu regim sever, la cinci ani de suferinţe şi de
torturi. Poate că acel lagăr va fi ultimul lui domiciliu terestru. Este
ameninţat de o boală de inimă, copleşit de griji şi de munci istovitoare.
Cereţi, adresaţi-vă autorităţilor pentru ca să fie eliberat Ivan Fedotov!
Rugaţi-vă pentru cei care sunt întemniţaţi pentru credinţa în Hristos! Vă imploră o bătrână mamă şi un nefericit
frate, invalid. Tot ce veţi face pentru noi, cei neînsemnaţi, veţi face pentru
Hristos însuşi care vă va răsplăti".