— 1 IUNIE 1977. Grupul de lucru privind folosirea psihiatriei în scopuri politice, în U.R.S.S., constituit în acest an, în luna ianuarie, a lansat un Apel pentru a atrage atenţia opiniei publice mondiale în legătură cu soarta tragică a deţinutului ucrainean Iosif Terela: "Născut în 1943, în Ucraina subcarpatică, Terela a reacţionat prompt şi energic la orice discriminare a ucrainenilor. În consecinţă, a fost exclus din şcoală, supravegheat de Miliţie şi, în sfârşit, condamnat în 1962 la 4 ani de lagăr sub acuzaţia de furt de arme. Viaţa insuportabilă din lagăr l-a determinat să evadeze. A fost prins, judecat şi condamnat din nou. A evadat iarăşi şi iarăşi a revenit în lagăr. În 1972, Terela a fost din nou inculpat, de această dată conform articolului 70 (agitaţie antisovietică); apoi a fost transferat de la închisoarea din Vladimir la Institutul Serbski, unde a fost declarat iresponsabil. De acolo l-au trimis la închisoarea psihiatrică din Siciovka, unde a petrecut 4 ani terifianţi".

Deşi a fost eliberat în 1976, Terela n-a fost scutit de persecuţii. Disperat, el s-a adresat şefului K.G.B., Iuri Andropov. Într-o scrisoare plină de curaj din 21 decembrie 1976, el denunţa "răutatea şi cruzimea stupidă" a regimului sovietic. Care a fost reacţia puterii? La 28 aprilie 1977, convocat la Miliţie, a fost din nou internat, de această dată la spitalul psihiatric din oraşul Beregovo, unde s-a stabilit că a fost atins de schizofrenie paranoică. "Umilinţele şi persecuţiile pe care le-a suportat - scriu cei patru semnatari ai Apelului - sunt în aşa grad monstruoase, încât cu greutate pot fi crezute. Dar nici închisoarea, nici lagărele n-au reuşit să-l distrugă moral şi nici să-i clatine credinţa în Dumnezeu".

 

 

— 3 IUNIE 1951. În piaţa din faţa catedralei oraşului Chingking şi alături de portretul gigantic al lui Mao Zedong, abatele Jiang Tung, un preot foarte cunoscut în întreaga Chină, expunea principiile concepţiei catolice a dublei fidelităţi faţă de Patrie şi Biserică:  "Nu am decât un suflet pe care nu pot să-l împart, dar mai am şi un corp care poate fi împărţit. Cel mai bine, s-ar părea, ar fi să-i ofer sufletul întreg lui Dumnezeu şi Sfintei Biserici şi corpul Patriei; dacă şi corpului meu îi va plăcea această destinaţie, nu-l voi refuza. Adevăraţii materialişti, care neagă existenţa sufletului, nu pot decât să fie satisfăcuţi de ofranda pe care le-o aduc prin corpul meu. Prima calitate a comuniştilor este capacitatea de a înfrunta moartea. Ei nu-şi reneagă niciodată convingerile pentru a-i înşela pe alţii. Iar eu, care sunt catolic, m-aş putea agăţa în mod ruşinos de viaţă, pretextând că mă voi devota Bisericii cândva, într-un viitor incert? Un creştin capabil să-l trădeze pe Dumnezeu, va fi tot atât de capabil să-şi trădeze Biserica şi Patria. Comuniştii afirmă cu satisfacţie: Pentru un om care cade, zece mii care se ridică. Dar un catolic ar putea să uite că sângele martirilor este sămânţa care asigură renaşterea şi forţa creştinilor? Un creştin ar putea să uite că credinţa lui vine de la Dumnezeu? Eu refuz să şovăi în credinţa mea, refuz încă mai mult să zdruncin credinţa altor creştini şi să abuzez de poziţia mea de preot pentru a-i face să şovăie pe fidelii Bisericii. Refuz să mă pretez la tratative dubioase sau la compromisuri amăgitoare. Îmi iubesc ţara, dar iubesc la fel de mult şi Biserica. Resping categoric tot ceea ce se opune legilor din ţara mea şi regulilor Bisericii mele. Înainte de orice mă voi ţine la distanţă de tot ceea ce poate provoca discordie. Dar dacă Biserica şi Guvernul nu vor putea să ajungă la un acord, fiecare catolic chinez, mai devreme sau mai târziu, nu va mai avea altă cale decât să moară". (Pierre Darcourt Recviem pentru Biserica Chinei)        

 

 

— 3 IUNIE 1972. Tânărul credincios Vania Moiseiev scria într-o scrisoare trimisă fraţilor săi întru credinţă: "Dacă inima ta iubeşte altceva mai mult decât pe Hristos, nu vei putea niciodată să-L urmezi. Acum vă voi scrie despre corpurile îngerilor. Le vom avea şi noi dacă vom rămâne fideli până la moarte. Am vrut să-i văd pe îngeri şi i-am văzut, am văzut cum sunt înveşmântaţi. Dar corpurile lor nu sunt asemenea cu ale noastre, nu-i împiedică să vadă departe, ca printr-un geam. Şi în exterior, şi în interior sunt pure ca un cristal, ca o oglindă, şi se poate vedea totul în interior. Nu au nici un păcat, nici un defect. Noi vom dobândi într-o zi aceste corpuri spirituale. Cu asemenea corpuri vom putea să vedem tot; pe Hristos, îngerii, Tatăl Ceresc. Atunci vom putea cunoaşte gândurile semenilor noştri. Ce bucurie, ce puritate, ce dragoste va domni atunci! Toată lumea va fi pură: chiar dacă veţi curăţa o bucată de sticlă până la perfecţiune, nu va fi niciodată atât de pură ca aceste corpuri".

 

 

 

 

— 3 IUNIE 1972. A avut loc, ca urmare a unor mişcări din Kaunas, şedinţa Comitetului Central al Partidului Comunist din R.S.S. Lituania, consacrată în întregime muncii ideologice. A doua zi, ziarul Sovietskaia Litva a precizat că în cadrul acestei şedinţe s-a acordat o atenţie specială propagandei burgheze şi religioase. Trebuie subliniat că pentru prima oară s-a recunoscut că "ideologia religioasă este singura formă ideologică ce se opune marxism-leninismului în ţara noastră". 

 

 

— 4 IUNIE 1975. Monseniorul Paul Seitz nota în jurnalul său: "De mai bine de 20 de ani au avut loc sute, poate mii de rapturi de copii în Vietnamul de Sud. Numeroase familii ne-au mărturisit suferinţa şi mânia lor. Aceste acte au fost tratate ca nişte simple fapte diverse, despre care presa locală a relatat puţin, iar presa străină deloc. La muzeul ororilor ultimului război prin care a trecut Vietnamul s-au găsit infinit mai multe fapte spectaculare de exhibat. Dar cine ar vrea să-l contrarieze pe gloriosul maqui? Ştiam că aceşti copii ajungeau la vârste adulte, transformaţi în cadre ale partidului, în activişti. Ştiam, de asemenea, că unii dintre ei deveniseră călăii apropiaţilor lor, în timp ce alţii profitaseră de prima ocazie pentru a-şi recâştiga libertatea şi a-şi reîntâlni familiile. De exemplu, această fată, dispărută de ani şi ani, din cea mai fragedă tinereţe. Într-o dimineaţă au adus-o însângerată la spital. În noaptea care trecuse, satul, înconjurat de o centură de mine, fusese zguduit de o explozie. În zori, s-au descoperit trei corpuri: două cadavre şi fata ciuruită de schije, care mai respira încă. Mai târziu, vindecată în urma rănilor suferite, revenită în mijlocul familiei ei, s-a bucurat de ocazia care i-a permis să-şi recâştige libertatea pentru ca să se poată întoarce acasă". (Timpul câinilor muţi)

 

 

— 4 IUNIE 1976. Ziarul Smena publică un comentariu despre eficacitatea educaţiei ateiste în Cehoslovacia: " Cel mai bun rezultat în domeniul educaţiei ideologice a copiilor a fost realizat în districtul Dunărea-Mijlocie, unde numai 9,6% dintre copiii de vârstă şcolară s-au înscris la un curs de religie şi în districtul Komarn care a înregistrat un procentaj de 10,2% de înscrişi dintre elevii ciclului întâi. În mai multe districte, profesorii au stabilit pentru localităţile intens religioase, încă de la începutul anului şcolar, un diagnostic asupra mediului familial al elevilor care au trecut de la grădiniţă la şcoală; ei s-au bazat pe gradul de dezvoltare şi au făcut sistematic vizite părinţilor elevilor care sunt înscrişi la cursurile de religie. În şcolile unde organizaţiile de pionieri activează cu bune rezultate, acolo unde conducătorii organizaţiilor de pionieri urmează cu conştiinciozitate cursurile de marxism-leninism despre educaţia ideologică, aceste organizaţii devin un ajutor preţios pentru cadrele didactice în educarea ateistă a copiilor".

 

 

— 5 IUNIE 1971. Editura "Creştinul" s-a adresat, printr-o scrisoare, preşedintelui Consiliului de Miniştri al Uniunii Sovietice, A.N.Kosîghin: "De zece ani, creştinii evanghelici baptişti C.E.B. sunt total privaţi de literatură religioasă. Aceasta nu poate fi găsită nicăieri în ţara noastră, chiar dacă este căutată oficial. Imprimeriile de stat refuză să o tipărească. În consecinţă, ne vedem obligaţi să elaborăm o metodă de imprimare şi să construim un utilaj de tipărit, fără sprijinul statului şi în scopul producerii de literatură spirituală, religioasă. Nu vă cerem să colaboraţi cu noi în realizarea acestui gen de literatură, necesară credincioşilor, ci vă cerem ca pur şi simplu să nu puneţi piedici muncii noastre. Vă rugăm să consideraţi ca legală literatura care poartă sigla Editurii "Creştinul" şi, în plus, să daţi ordin să ne fie înapoiată literatura religioasă confiscată de organele de stat".  

 

 

— 6 IUNIE 1948. Noul patriarh Iustinian Marina, impus în fruntea Bisericii ortodoxe române de Comitetul Central al Partidului Comunist Român, a făcut unele declaraţii care dovedesc zelul lui nelimitat de a lichida definitiv Biserica greco-catolică din această ţară: "Voi lupta mai ales pentru ca sfânta noastră Biserică ortodoxă română să răspundă cerinţelor şi speranţelor poporului, fidel noii evoluţii sociale. Gândul ni se îndreaptă din nou către fraţii noştri români greco-catolici. Adresez părinteştile mele rugăminţi mai ales clerului greco-catolic, singura speranţă a chesaro-papismului în ţara noastră : nu vă lăsaţi înşelaţi de duşmani. Demonstraţi că sunteţi români demni de străbunii voştri care, cu preţul vieţii lor, au păstrat întreg patrimoniul comun al poporului român. Ce ne mai separă încă? Nimic altceva decât fidelitatea pe care voi continuaţi să o acordaţi Romei, prin supunerea voastră! Dăruiţi această fidelitate Bisericii poporului nostru şi strămoşilor noştri comuni. Se deschid cele mai vaste perspective activităţii noastre viitoare, când nu vom mai lucra izolat, abandonaţi şi persecutaţi, ca în trecut, ci uniţi cu toţii într-o Biserică naţională puternică, ce va primi în sânul ei întregul cler şi poporul întreg al scumpei nostre ţări române".

 

 

— 6 IUNIE 1963. Cardinalul Wyszinski, primat al Poloniei, a trimis episcopilor şi superiorilor săi din Franţa un avertisment în legătură cu grupul Pax, un grup subversiv care s-a prezentat drept "Mişcare catolică progresistă din Polonia". Fondatorul acesteia, Piasecki, condamnat la moarte de Soviete, pentru fapte de rezistenţă, "şi-a salvat viaţa cu preţul angajamentului de a dezorganiza şi a aservi Biserica în profitul revoluţiei comuniste". Iată principiile care au orientat neîncetat activitatea lui Piasecki: "Pentru a termina cu religia  - a spus Lenin - este mult mai important să transplantezi lupta de clasă în interiorul Bisericii, decât să ataci frontal religia". Este vorba deci să acţionezi dizolvând, formând focare de diversiune printre fideli, dar mai cu seamă în mediile ecleziastice şi religioase. Episcopii trebuie scindaţi în două grupuri: integriştii şi progresiştii. Biserica nu trebuie atacată niciodată frontal, ci pentru bunurile sale, pentru structurile ei învechite şi pentru abuzurile care o desfigurează. La nevoie, trebuie să pari mai catolic decât papa. Prin manevre abile trebuie să formezi nuclee de insatisfacţie în mediile ecleziastice, pentru a le atrage treptat pe acestea în climatul fecund al luptei de clasă. Adaptare lentă şi răbdătoare, prin infiltrarea unor noi conţinuturi în ideile tradiţionale. Ambivalenţa anumitor termeni care au un cu totul alt sens în Franţa şi în Polonia (progresism şi integrism, atitudine deschisă şi închisă, democraţie, socialism etc.) poate să contribuie cu succes la crearea unor echivocuri. În concluzie, este vorba nu de a lichida Biserica, ci de a o pune la treabă, folosind-o în beneficiul revoluţiei comuniste".

 

 

— 6 IUNIE 1973. Într-o sesiune a Conciliului episcopilor Bisericii ortodoxe sârbeşti s-a exprimat preocuparea "pentru dificultăţile tot mai mari pe care le întâmpină Biserica în realizarea instrucţiei religioase şi la obţinerea autorizaţiilor de construcţie a bisericilor". În plus, Conciliul se arată preocupat de " atacurile la adresa Bisericii, formulate în presa cotidiană, la radio şi la televiziune". De câtva timp, Bisericii ortodoxe i s-au impus noi restricţii, şi anume de la preluarea energică a puterii de către comunişti. În urmă cu un an, episcopul B.Kostici a fost condamnat la o lună de închisoare pentru că a protestat împotriva atitudinii profesorilor dintr-un sat, care făcuseră presiuni asupra copiilor ca aceştia să nu se ducă la o ceremonie religioasă. Un număr impresionant de clerici l-au vizitat la închisoare pe episcop, ceea ce i-a obligat pe comunişti să interzică vizitele la acesta.

 

 

— 6 IUNIE 1976. În biserica parohială din Zemaitkiemis, Lituania, a avut loc prima messă solemnă oficiată de părintele Vitautas Kapocius. Elevii şcolii elementare au luat parte la solemnitate. Roma Slaitaite, elevă într-o clasă superioară, a fost şi ea prezentă la procesiune şi a purtat în mâini un altar în miniatură. O săptămână mai târziu, fata era interogată la şcoală de doi dintre profesorii ei. Aceştia au întrebat-o cine i-a indicat să meargă la procesiune, cine i-a dat îmbrăcămintea şi alte asemenea detalii. Ea a răspuns că a mers la biserică dintr-un imbold personal, pentru că dorea să participe la o astfel de procesiune. A fost imediat convocată o şedinţă a clasei, în cursul căreia elevii au căutat soluţii pentru a o pedepsi pe "delincventă". Colegii au propus să i se dea fetei o mustrare scrisă, dar un elev, membru al organizaţiei comuniste de tineret din şcoală, a protestat: "E insuficient! Propun să i se dea o mustrare severă!". Roma a constatat ulterior că i s-a redus la minimum nota la purtare şi că s-a consemnat în dosarul ei: "Roma avea obiceiul să meargă la biserică împreună cu părinţii ei, iar în prezent această elevă este incorigibilă".  

 

 

— 7 IUNIE 1966. Într-o plângere adresată Colegiului juridic al Tribunalului suprem al U.R.S.S., opozantul ucrainean S.I.Karavanski a denunţat violarea principiului liberului acces la dezbaterile din cadrul şedinţelor tribunalelor sovietice: "Astfel, Colegiul juridic pentru probleme de criminalistică de la tribunalul regional din Liov a examinat cu uşile închise, la 12 aprilie 1961, cazul lui M.P.Litsik şi al lui O.V.Vodiniuk, dar în textul sentinţei s-a consemnat că problema a fost examinată în cursul unei dezbateri publice. Acest fel de violare cinică a Constituţiei caracterizează majoritatea (dacă nu cumva e vorba de totalitatea) tribunalelor, de când cetăţeanul Rudenko ocupă postul de procuror general al Uniunii Sovietice". Despre aceeaşi manieră de violare a unor drepturi consfinţite de lege aminteşte şi un alt deţinut politic ucrainean, I.O.Kandiba: "În timpul citirii sentinţei, accesul în sala de şedinţe, cu ferestre ornamentate cu bare de metal, a fost interzis nu numai persoanelor străine de cazul nostru, dar şi rudelor noastre celor mai apropiate. Ne aflăm deci în faţa violării legii care prevede liberul acces la şedinţele din sălile tribunalelor".

 

 

— 7 IUNIE 1972. Prezidiul Sovietului Suprem al R.S.F.S.R. a dat publicităţii decretul nr.615, care adaugă noi măsuri draconice care vor agrava starea deja insuportabilă a deţinuţilor. Articolul întâi al acestui decret a fost redactat în felul următor:

"Se hotărăşte ca pentru orice transmitere ilegală către condamnaţi a unor obiecte, produse alimentare, argint, băuturi alcoolice, ca şi orice articol sau substanţă a căror folosinţă este interzisă în lagărele de muncă reeducativă sau pentru orice tentativă de transmitere prin orice mijloc a unor asemenea obiecte, nedeclarate la inspecţii, în măsura în care aceste acţiuni scapă de urmărirea judiciară, vinovaţii vor putea primi o amendă administrativă de la 10 la 50 de ruble sau vor fi supuşi unor măsuri de natură socială".

Într-o telegramă de protest adresată Sovietului Suprem al R.S.F.S.R., academicienii Saharov şi Leontovici apreciază că "instituirea prin acest decret a unei responsabilităţi pentru transmiterea ilegală către deţinuţi a produselor alimentare demonstrează oficial existenţa în lagăre şi închisori a unui regim de foamete cronică. Acest decret permite ca prin percheziţionarea strictă aplicată deţinuţilor şi vizitatorilor lor să se înrăutăţească situaţia şi aşa tragică a deţinuţilor, situaţie care ne este bine cunoscută din diferite surse demne de încredere".

 

 

— 8 IUNIE 1977. Într-o scrisoare adresată lui Leonid Brejnev, membrii Comitetului creştin pentru apărarea drepturilor credincioşilor în U.R.S.S. declară următoarele: "Teoria marxist-leninistă constituie baza ideologiei P.C.U.S., partid care guvernează în U.R.S.S. şi în care înscrierea de noi membri se subordonează principiului liberei adeziuni. Construirea comunis­mului este scopul fundamental şi ultim al Partidului Comunist şi al aderenţilor săi. Comunismul este prezentat de teoria marxist-leninistă ca o societate în care vor fi pe deplin realizate cele mai înalte aspiraţii ale umanităţii, cu excepţia idealurilor religioase, a ideilor de unitate spirituală şi morală a oamenilor cu Dumnezeu şi a ideilor de unitate între oamenii solidari prin credinţa în Dumnezeu. Documentele programatice ale P.C.U.S. nu lasă nici o îndoială în legătură cu faptul că religia şi comunismul - în concepţia teoreticienilor contemporani ai partidului - sunt incompatibile şi că religia trebuie să dispară pe măsură ce ne apropiem de comunism. Statutul P.C.U.S. instituie obligaţia ca fiecare membru al partidului "să ducă o luptă decisivă împotriva persistenţei ideilor religioase". O parte integrantă a teoriei şi a practicii P.C.U.S. a fost şi a rămas politica antireligioasă, care nu se manifestă numai prin propaganda ateistă, condusă de organele partidului şi realizată cu mijloace aparţinând statului, mijloace care constituie drept de proprietate al întregului popor. Astfel, strategia şi tactica edificării comunismului, condusă de P.C.U.S., prevăd multiple forme de luptă contra religiei, prin mijloace din domeniile juridic, administrativ şi al propagandei. P.C.U.S. afirmă în teorie şi realizează în practică principiul conform căruia între comunism şi religie nu există nici o cale de conciliere".

 

 

— 9 IUNIE 1973. Ziarul sovietic Altaiskaia Pravda face cunoscut cititorilor săi versiunea oficială a "adevărului" în legătură cu moartea "accidentală" a soldatului Ivan Moiseiev, denunţându-i cu mânie pe "calomniatorii" din rândul Bisericii baptiste disidente, care se folosesc în mod "incorect" de această nenorocire: "Ei au declarat la înmormântarea lui Moiseiev, din satul Volontirovka, că Ivan a fost martirizat pentru credinţa lui în Dumnezeu. Fabricând acest fals în legătură cu aşa-zisa moarte prin martiraj a lui Ivan Moiseiev, calomniatorii îşi propagă teoria nu numai în ţara noastră, ci şi în străinătate. Din păcate, până în acest moment, anumiţi credincioşi nu pot să înţeleagă din ce cauză pastorii lor spirituali au recurs la un asemenea nedemn subterfugiu. Ei continuă să creadă că fratele lor Ivan n-a murit de moarte naturală. Baptiştii disidenţi din Slavgorod şi din alte localităţi continuă să scrie despre acest subiect. Răspândind asemenea zvonuri mincinoase, ei dau un ajutor decisiv antisovieticilor care au ca afacere murdară calomnierea legilor sovietice şi a ţării noastre".

 

 

— 10 IUNIE 1971. Un deţinut politic din Boniato, Cuba, îi scrie unui fost deţinut politic cubanez, stabilit la Miami, o foarte emoţionantă scrisoare în legătură cu "ceea ce se petrece în închisorile din Cuba": "Situaţia noastră este foarte dificilă. Noi toţi, deţinuţii politici din Boniato, suntem în prezent supuşi unui plan de exterminare fizică, cel mai brutal şi mai inuman pe care l-a cunoscut America în întreaga ei istorie. De doi ani suferim datorită unei izolări totale, în celule ale căror ferestre şi uşi sunt acoperite ermetic de plăci de oţel. Lipsa totală a luminii i-a transformat în cvasiorbi pe un mare număr dintre noi. Semănăm toţi cu deţinuţii din lagărele de concentrare de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Soarta noastră este aceea a oricărui deţinut din ţările comuniste care refuză să fie reabilitat: destinul nostru este să suportăm exterminarea fizică şi experimentul biologic. Nu există asistenţă medicală. Suntem toţi bolnavi. Scorbutul face ravagii, avem corpul în întregime acoperit de bubuliţe închise la culoare, gingiile inflamate, dinţii slăbiţi şi însângeraţi, nasul sângerând la fiecare strănut, iar gleznele multora dintre noi sunt invadate de varice. Toate acestea se petrec de mai mult de zece ani. Familiile noastre nu ştiu absolut nimic despre noi. Guvernul le ascunde situaţia noastră actuală. De aceea îţi mărturisesc că starea noastră este foarte dificilă". (Sergiu Grossu Dincolo de cortina de bambus.)

 

 

— 11 IUNIE 1975. Preotul B.Babrauskas, rezident la Krincinas, provincia Pasvalys, se plânge într-un memoriu adresat preşedintelui Prezidiului Sovietului Suprem al R.S.S. Lituania: "La 15 iunie, în acest an, vor avea loc alegerile pentru Sovietul Suprem al U.R.S.S. Cetăţenii au dreptul şi datoria să paricipe la alegeri. Dar eu, preot al Bisericii catolice, am fost nu o dată obiect al discriminării din partea funcţionarilor Securităţii Statului şi ai provinciei. Până în prezent mi s-a rezervat un tratament asemănător celui al unui individ în afara legii. Iată de ce, ca urmare a unei serii de fapte, refuz să votez. Sunt într-adevăr un cetăţean care nu se bucură de nici un drept şi care nu are decât obligaţii. Este dureros să constaţi imposibilitatea de a descoperi o faţă umană la mulţi dintre funcţionari. Nu întâlneşti decât ura, fanatismul şi, câteodată, teroarea. Ce mai înseamnă Constituţia? De ce nu apără nimeni drepturile cetăţenilor? Pentru ce tace Parchetul? De ce nu ai parte decât de tăcere, atunci când cauţi dreptatea?".

 

 

— 12 IUNIE 1969. A fost arestat şi, după trei luni, condamnat la doi ani de detenţie în lagăr, credinciosul ortodox Boris Talantov, profesor de matematică la Institutul pedagogic din Kirov. El s-a făcut cunoscut în mod deosebit prin scrisoarea deschisă adresată procurorului general al U.R.S.S., în care informa opinia publică în legătură cu închiderea şi distrugerea masivă a bisericilor din regiunea Kirov, în perioada campaniei antireligioase din intervalul 1959-1964. Într-un studiu pe care l-am publicat în revista Catacombes, intitulat Sergheivilismul sau adaptarea la ateism, se punea în discuţie disponibilitatea pentru compromisuri şi activitatea servilă a Patriarhiei Moscovei. Iată un fragment semnificativ: "Patriarhia Moscovei a făcut din refuzul apologiei creştinismului şi al luptei ideologice împotriva ateismului contemporan principiul fundamental al activităţii sale, atât în interiorul ţării cât şi în străinătate. Această direcţie religioasă şi morală a Bisericii ortodoxe ruse actuale nu poate nici să intereseze tânăra generaţie, nici să aibă o influenţă pozitivă asupra ei". În ceea ce priveşte activitatea Patriarhiei de la Moscova, în străinătate, Boris Talantov o consideră astfel: "O trădare conştientă a Bisericii ortodoxe ruse şi a credinţei creştine. Patriarhia se prezintă în lume drept agentul secret al anti­creştinismului mondial". 

 

 

— 12 IUNIE 1976. Credinciosul Vladimir Alexandrovici Vilcinski, condamnat deja în 1968 la cinci ani de muncă forţată în lagăr, adresează o scrisoare deschisă autorităţilor sovietice de la Moscova, în care se plânge că este supravegheat neîncetat de agenţi ai K.G.B. "Nu mi se pare necesar să încep să descriu în detaliu toate aspectele acestor activităţi care au fost foarte numeroase şi pentru care nu s-a folosit doar personalul K.G.B., ci acesta a fost dotat cu radiouri, aparate de fotografiat, binocluri, vehicule de diferite mărci, ale căror numere de înmatriculare erau permanent schimbate. Sunt credincios baptist C.E.B., iar acesta este singurul motiv pentru care mă vânează. În plus, tot ceea ce mi s-a întâmplat până în prezent mă îndreptăţeşte să cred că nu se vor opri aici, ci că vor continua să mă vâneze şi vor ajunge chiar să atenteze într-un fel la viaţa mea; şi nu numai la viaţa mea, ci şi la viaţa membrilor familiei mele".

 

 

— 13 IUNIE 1969. Ziarul Smena, din Bratislava, interesat să afle "Cine se face răspunzător de aceste erori cumplite?" - erori din practica judiciară, bineînţeles - scria: "Ar fi foarte uşor să treci aceste fapte în contul subalternilor, deşi ştim din experienţă că, în vremea noastră, printre şefii poliţiei nici unul nu are conştiinţa curată. Urmele pot urca până la şefii Partidului şi statului. Acest fapt este dovedit cu claritate, de exemplu, de aşa-zisele docu­mente operaţionale care erau redactate în cursul interogatoriilor de organismele poliţiei din epocă. Aceste documente conţin numeroase detalii asupra modului în care se desfăşurau interogatoriile, asupra pregătirii proceselor, asupra metodelor de provocare, asupra mijloacelor recomandate pentru a obliga o victimă să mărturisească ceea ce doreau anchetatorii, pentru a ajunge la depoziţii compromiţătoare etc. [...] Se întâmpla adesea ca acuzatul să mărturisească o vină pe care n-o avusese niciodată, doar pentru că i se lăsase speranţa într-o pedeapsă mai puţin severă".

 

 

— 14 IUNIE 1963. Ziarul sovietic Komsomolskaia Pravda recunoştea folosirea metodelor violente contra religiei: "În ultimul timp, ici-colo s-a putut înregistra o mai mare fermitate în aplicarea metodelor administrative împotriva religiei. Aceste metode, utilizate contra clerului şi a comunităţilor religioase, au avut ca finalitate închiderea ilegală a caselor de rugăciuni, fără nici un efort prealabil de a duce muncă de lămurire cu credincioşii. Astfel de fapte fac să se nască o nemulţumire justificată printre oameni".           

 

 

— 15 IUNIE 1968. Studiem, pe o cale indirectă, cu ajutorul lui Jan Mastiliak, preot slovac pensionat, decretul 205/68 care permite Bisericii greco-catolice să-şi reia activitatea, după 18 ani de opresiune. Totuşi, acest decret guvernamental, ca şi ordonanţa guvernamentală nr.70/68 asupra garanţiei economice a Bisericii greco-catolice, n-au fost pe deplin aplicate şi aceasta spre marele regret chiar al Bisericii catolice. Ceea ce se simte cel mai clar sunt intimidările şi abuzurile discriminatorii de toate felurile cărora le sunt victime părinţii, copiii şi rudele lor, din cauză că părinţii îşi revendică dreptul constituţional şi doresc să-şi îndeplinească datoria religioasă şi morală care constă în a-şi trimite copiii la cursurile de religie, la Biserică, la sărbătorile religioase, acolo unde se duc ei înşişi. O presiune asemănătoare se exercită asupra tinerilor care doresc să se cunune la Biserică. Cetăţenii credincioşi sunt denigraţi ca membri ai societăţii, chiar dacă tocmai ei sunt stâlpii cei mai solizi ai comunităţii, prin munca şi onestitatea lor. Ei sunt expuşi la ameninţări şi la sancţiuni care pot să-i marcheze pentru tot restul vieţii. Această manieră de a-i trata fără menajamente pe cetăţenii credincioşi este cu atât mai dureroasă cu cât nu face să se adune numai durere şi nedreptate în contul societăţii, ci împiedică răspândirea şi aplicarea generală şi liberă a principiilor socialismului". (Cf. Situaţia Bisericii catolice în Cehoslovacia.)

 

 

— 15 IUNIE 1982. Baptistul disident Anatoli Nagornîi, născut în 1956 şi domiciliat la Zaporoje, Ucraina, a fost condamnat la 3 ani de lagăr, pentru calitatea sa de difuzor "ilegal" de literatură religioasă, imprimată clandestin de Editura "Creştinul", şi care "conţinea calomnii" la adresa sistemului şi statului sovietic. Refuzând serviciile avocatului desemnat din oficiu (un ateu nu este în măsură să apere un credincios) acuzatul s-a apărat singur, spunând, printre altele: "Fiecare cetăţean al ţării noastre are datoria şi obligaţia să respecte Constituţia, iar noi, credincioşii din Uniunea Sovietică, noi nu dorim nimic mai mult decât să vedem legea aplicată şi nu promulgată doar de formă. Aş vrea să spun că periodicele ridicate din locuinţa mea ca urmare a percheziţiei aparţineau fraţilor mei întru credinţă şi nu erau destinate propagandei în rândurile populaţiei. Periodicele conţineau articole cu caracter spiritual, iar câteva pagini erau consacrate istoriei comunităţii noastre, ca şi vieţii sale actuale. Avem mare nevoie de literatură religioasă, dar în ţara noastră nu o găsim în comerţ, la vânzare liberă. Din această cauză, comunitatea noastră s-a văzut obligată să editeze acest gen de literatură prin mijloace proprii".

 

 

— 16 IUNIE 1973. Consiliul rudelor deţinuţilor C.E.B. s-a adresat lui Leonid Brejnev: "Ca urmare a unei ingerinţe ilegale a Comitetului Central - aplicate prin intermediul organelor locale - în viaţa spirituală a Bisericii C.E.B. care vizează lichidarea acesteia încă din ultimii doisprezece ani, credincioşii sunt supuşi la persecuţii atroce din partea voastră, ca şef al Partidului, care se întâmplă să fie centrul director şi inteligenţa numărul unu. În cursul acestor ani, 702 credincioşi şi pastori au trecut prin închisori, datorită unui singur delict - faptul de a fi propovăduit Evanghelia şi de a fi mărturisit credinţa în Dumnezeu. Cu fiecare an numărul deţinuţilor a crescut şi, paralel, a crescut numărul văduvelor şi al orfanilor. Dacă în 1970 au fost arestaţi 40 de pastori, în 1971 numărul lor a crescut la 49, iar în 1972 la 63. În 1973 numai în primele 5 luni au fost arestate 41 de persoane. Asfel, numărul încarcerărilor creşte de la an la an".

 

 

— 16 IUNIE 1974. Credincioşii bisericii Bogoiavlenskoie din Jitomir s-au adresat conducătorilor sovietici şi Patriarhiei: "Dacă prin prezenta ne adresăm tuturor administraţiilor de stat din Moscova cu o cerere insistentă, aceea de a ne reda biserica noastră de la care păstrăm doar cheile la noi, este pentru că autorităţile locale au pătruns în această biserică asemenea unor răufăcători: au spart uşa din spate şi ca nişte sceleraţi au distrus bunurile din incintă. Şi acum noi, o comunitate făcând parte din poporul sovietic, cerem să ni se dea biserica înapoi. Pentru că nu statul a construit-o, ci poporul ortodox, înaintaşii noştri, bunicii, taţii şi mamele au construit-o pentru noi, muncitorii care au suportat toate încercările vieţii, susţinând şi întărind puterea sovietică. Şi iată că suntem terorizaţi cu ameninţarea distrugerii locului nostru de cult pe care l-am restaurat abia anul trecut. Se pretinde că biserica trebuie dărâmată, pentru a se construi, în locul ei, locuinţe. Când le-am semnalat autorităţilor locale că există în zonă destule terenuri pentru asemenea construcţii, acestea au găsit un alt pretext care merită mai multă atenţie, şi anume reconstrucţia oraşului. Dar sunt 70 de ani de când biserica se află acolo. Dacă se proiectează refacerea oraşului, de ce n-au prevăzut un loc şi pentru biserică? A distruge un monument ca biserica noastră nu este totuşi comparabil cu demolarea unei magherniţe oarecare, dinainte de potop. Noi pretindem şi cerem încă să ne fie dată înapoi biserica".

 

 

— 17 IUNIE 1950. Cardinalul Mindszenty a primit, pentru a doua oară, vizita mamei sale la închisoarea unde se afla în detenţie. "Nu aveam dreptul să vorbim decât despre probleme de familie - povesteşte cardinalul în cartea sa de Memorii - dar mama găsea întotdeauna mijlocul de a mă pune la curent, în linii mari, cu mersul evenimentelor, în ţară şi în lume. Ea îmi vorbea despre "episcopi bărboşi", despre preoţi care pactizau cu regimul, despre eroi şi despre laşi; despre credincioşi şi despre călugări torturaţi, despre anumiţi preoţi urmăriţi şi arestaţi, despre destinul altor episcopi. Am aflat, de asemenea, de la mama, că a murit Stalin şi că au apărut disensiunile şi tensiunile legate de succesiunea lui. Luându-şi rămas bun de la mine, ultimele ei cuvinte erau totdeauna susţinute de credinţa ei".

 

 

— 17 IUNIE 1972. La Frankfurt au avut loc lucrările Conciliului episcopilor din Europa occidentală ai Bisericii ortodoxe ruse din afara graniţelor. Lucrările s-au desfăşurat sub preşedinţia mitropolitului Filaret, de New York. Înaltul ierarh a atras atenţia că unele centre de cult sunt tolerate de autorităţile atee pentru a masca, dincolo de acest paravan, realitatea vieţii spirituale a Bisericii ruse. De fapt, adevărata viaţă spirituală din Rusia se desfăşoară în clandestinitate şi scapă controlului autorităţilor comuniste. Acolo se dezvoltă nucleele veritabilei Biserici ortodoxe ruse. Adunarea a hotărât să prezinte O.N.U., ca şi guvernelor Europei occidentale o documentaţie detaliată asupra violării de către Guvernul sovietic a dreptului părinţilor creştini de a-şi creşte copiii în acord cu convingerile lor religioase.

 

 

— 17 IUNIE 1976. Disidenţii sovietici Aleksandr Ghinzburg şi Iuri Orlov, membri ai Grupului social pentru respectarea acordurilor de la Helsinki în U.R.S.S.,  au făcut cunoscut lumii libere, prin intermediul documentului numărul 5, cazul Mariei Vlasiuk. Această femeie, mamă a doi copii, - Svetlana şi Viktor - aparţine comunităţii adventiste din satul Iliatka, regiunea Hmelniţa, Ucraina. În aprilie 1975, tribunalul popular al districtului a hotărât să-i ia fiica, fără să o priveze pe mamă de drepturile părinteşti. Departamentul Instrucţiunii publice a districtului a făcut o plângere la tribunalul popular, în care se cerea ca fiul Mariei Vlasiuk, supus şi el unei "educaţii nefaste", să fie luat de la mama lui, asemenea surorii sale. Colegiul juridic pentru probleme civile al tribunalului regiunii Hmelniţa a confirmat primul verdict prin hotărârea din 27 mai 1975: "Având în vedere împrejurările concrete, tribunalul trage următoarea concluzie: în propriul ei interes, Svetlana V. Vlasiuk trebuie să fie luată de la mama sa, care nu va fi privată ulterior de drepturile părinteşti. În ceea ce-l priveşte  pe Viktor, nu există un motiv care să impună separarea de mama lui. Dosarul judiciar nu furnizează un asemenea motiv şi nici argumente conform cărora prezenţa băiatului alături de mama lui i-ar dăuna acestuia".

 

 

— 18 IUNIE 1969. Ziarul comunist cehoslovac Lidova democracie a publicat Raportul prezentat la lucrările Congresului partidelor comuniste şi muncitoreşti de la Moscova. Printre altele, în acest document se pot citi următoarele: "Biserica catolică şi alte câteva religii traversează în acest moment o criză ideologică ce le minează tradiţiile, principiile şi structura. În anumite ţări, colaborarea comuniştilor cu masele mari democratice de catolici şi de credincioşi de alte religii este în curs de dezvoltare. [...] Comuniştii sunt convinşi că prin această cale, a contactelor largi şi a activităţilor comune, masele de credincioşi vor putea deveni o forţă activă în lupta antiimperialistă şi în realizarea unor profunde schimbări sociale".

 

 

— 18 IUNIE 1976. Pastorul Iakov Efremovici Ivaşcenko, din satul Petroskoie, districtul Kievo-Sviatoşinsk, a fost condamnat la o amendă de 50 de ruble, "pentru infracţiune faţă de legea cultelor religioase". "Această amendă mi-a fost dată - îi scria Ivaşcenko preşedintelui Consiliului de Miniştri al U.R.S.S., A.Kosîghin - pentru calitatea mea de conducător al Asociaţiei religioase (înregistrate) a baptiştilor care are şi misiunea de a organiza întâlniri de rugăciune la care participă minori de 10 până la 18 ani. Chiar dacă sunt conducătorul acestor întâlniri, nu pot fi considerat responsabil de prezenţa minorilor la ele, ci cuvântul Domnului, care stă la baza religiei noastre, ordonă: "Lăsaţi copiii să vină la mine, nu-i împiedicaţi".

 

 

— 19 IUNIE 1974. Preotul K.Zemenas a făcut următoarea declaraţie delegatului Consiliului pentru probleme religioase al R.S.S. Lituania: "Am fost convocat de preşedinta Comitetului Executiv al provinciei Ignalina, A.Gudukiene, care, după ce m-a acuzat că nu respect legile şi că invit la slujbele religioase preoţi din alte parohii, fără a avea acordul autorităţilor provinciei, mi-a ordonat să explic în scris care sunt cauzele comportamentului meu. În timpul acestei întâlniri, am întrebat-o pe preşedintă cine şi când a promulgat legea care interzice preoţilor să-şi invite confraţii la slujbe religioase fără autorizaţia Comitetului Executiv al provinciei. Aceasta mi-a explicat cu gentileţe că există în sferele înalte de deasupra ei o putere superioară care nu dă ordine decât verbal şi că ea, preşedinta, la rândul ei transmite tot verbal preoţilor ordinele astfel primite. Preşedinta a mai adăugat că ar fi trebuit să ştiu că, la noi, legile referitoare la Biserică nu sunt publicate. Ea m-a sfătuit să-mi procur opusculul conţinând legile sovietice referitoare la religie şi la libertatea conştiinţei şi să le citesc. Dar, decretul lui Lenin din 23 ianuarie 1918 Despre separarea Bisericii de stat şi a şcolii de Biserică, compus din 13 puncte, nu face nici o referire la obligaţia unui preot de a cere autorizaţie Comitetului Executiv pentru a invita alţi preoţi să vină să-l ajute. Oare nu este vorba despre o violare a libertăţii de conştiinţă, dacă un preot nu poate ajuta un alt preot în activitatea lui bisericească, fără să obţină autorizaţia guvernanţilor? În afară de toate acestea, trebuie să ne amintim că Biserica are şi ea propriul ei Cod juridic şi că diocezele au sinodurile lor care îi obligă pe preoţi să invite alţi preoţi în caz de mare afluenţă a credincioşilor, tocmai pentru a satisface necesităţile spirituale ale acestora".

 

 

— 20 IUNIE 1976. Membrii Bisericii creştine din U.R.S.S. au adresat un Apel Prezidiului Sovietului Suprem al Uniunii Sovietice, în care au denunţat interzicerea învăţământului religios pentru copii, "atât public, cât şi particular", hotărâre luată fără să se ţină seama de angajamentele internaţionale ale Guvernului sovietic. "Organizarea de cursuri de iniţiere religioasă pentru copii este categoric interzisă (Codul penal al R.S.F.S.R., art. 142). Comentariile Codului penal consideră drept cateheză orice formă de instrucţie în ce priveşte religia, în afara celei realizate de rude. Şi cu toate acestea, dacă o bunică răspunde dorinţei nepotului ei de a-l învăţa rugăciuni, ea e pasibilă de o pedeapsă cu până la un an de muncă forţată în lagăr. Legea îi obligă pe cetăţeni să-şi crească şi să-şi educe copiii conform moralei comuniste (deci obligatoriu în spirit ateist). Numeroasele cazuri în care părinţi credincioşi au fost decăzuţi din drepturile lor părinteşti şi le-au fost luaţi copiii oferă o ilustrare sumbră a consecinţelor la care conduce această concepţie".

 

 

— 23 IUNIE 1949. Patriarhul român Iustinian Marina a organizat un congres general ecleziastic la Bucureşti, cu participarea tuturor reprezentanţilor cultelor care au acceptat supunerea totală la exigenţele statului comunist. Cu această ocazie, episcopul reformat I.Vasarheli a declarat că au fost acceptate directivele statului şi că s-a adoptat o rezoluţie în cinci puncte. Al treilea punct al acestei rezoluţii prevedea pedeapsa cu închisoarea pentru toţi cei care făceau din religie un instrument contra statului. S-au exprimat mulţumiri statului pentru libertatea religioasă pe care a acordat-o şi s-a menţionat că credincioşii catolici nu mai au discernământul necesar pentru a-şi da seama de gravitatea vremurilor noi pe care le trăieşte România". (P.Gherman Sufletul românesc sfâşiat)

 

 

— 23 IUNIE 1966. Tribunalul popular l-a condamnat pe credinciosul Pavel Florovici Zaharov la 3 ani de lagăr cu regim sever. El a petrecut "ultimii săi 3 ani de detenţie la Naltcik, în nordul Caucazului - scrie G.P.Vins. Sănătatea îi era foarte alterată. Revenind din lagăr, Pavel Florovici a petrecut mai multe luni la spital. În octombrie 1969 l-a lovit o mare nenorocire: a murit soţia lui, Esfir Iakolevna. Cei patru copii ai săi au rămas fără mamă. Bolnav, Pavel Florovici şi-a continuat munca intens în biserica din Prokopievsk. În 1971, starea de sănătate i s-a agravat, iar la 1 iulie 1971 a intrat în eternitate".

 

 

— 25 IUNIE 1964. Cu ocazia reuniunii care a grupat toate delegaţiile Consiliului pentru probleme religioase de pe lângă Consiliul de Miniştri al U.R.S.S., Alexei Puzin a fost nevoit să recunoască, într-un raport oficial referitor la stoparea "exa­gerărilor" de ordin administrativ care au fost comise de organele locale ale puterii în legătură cu credincioşii şi asociaţiile culturale, că, de mai mulţi ani, autorităţile locale din regiunea Altai "îşi exercită autoritatea într-o manieră arbitrară" faţă de creştini; că peste tot aceştia au avut de suportat "crude persecuţii: concedieri, urmăriri penale, privări de autoritate paternală". Pentru a-şi pune în valoare constatările, acesta a citat atmosfera ostilă credincioşilor din întreprinderile şi instituţiile din Barnaul. "De exemplu, adunarea generală a muncitorilor de la fabrica de panificaţie nr. 1 a examinat cazul unui muncitor credincios şi a luat decizia să-l priveze de drepturile părinteşti".

 

 

— 28 IUNIE 1956. A fugit la Hong-Kong, după ce a suportat experienţele violente ale primelor campanii ideologice ale comunismului chinez, Robert Loh, autorul cărţii Sunt un evadat din China roşie. Între altele, el descrie efortul de înşelătorie al comuniştilor în ce priveşte religia: "Shanghai-ul, de exemplu, sub vechiul regim avea sute de temple budiste. Acum, au rămas deschise mai puţin de zece. Aproape toţi călugării au fost nevoiţi să revină la viaţa civilă. Au rămas doar câţiva călugări, de ochii lumii şi complet îmblânziţi, subjugaţi. Funcţionari de stat, în temple conduse de stat. Ei aveau chiar un sindicat al lor şi, ca noi toţi, trebuiau să ţină şedinţe pentru a afla linia Partidului. Când Dalai Lama din Tibet a fost pe punctul de a vizita oraşul, s-au repus rapid în stare de funcţionare două faimoase temple mult timp folosite ca birouri pentru diversele structuri guverna­men­tale... şi s-au cheltuit mai mult de 250.000 de dolari americani pentru restaurări, pentru ca Dalai Lama să rămână cu falsa impresie că în China comuniştii încurajează cultul.

 

 

— 29 IUNIE 1948. Episcopii greco-catolici din România au luat atitudine oficială faţă de propunerile inacceptabile pe care ierarhia ortodoxă, aservită comuniştilor, le-a făcut Bisericii unite. Astfel, ei au trimis o scrisoare clerului şi fidelilor pentru a-i încuraja să rămână neclintiţi în credinţa lor: "La această oră de tensiune maximă, când popoarele şi naţiunile caută un Părinte, fraternitate şi uniune spirituală; la această oră care ne arată un orizont al semnelor ameninţătoare, sub forma invitaţiei amicale de a ne întoarce acasă, dar unde nu există decât tentativa de a ne smulge din sânul Bisericii lui Iisus, de a ne scoate din mulţimea condusă de Pastorul ales de El, de a ne îndepărta de rai, pe pământ, dragi fraţi şi fii, trebuie să trimitem această profesiune de credinţă, care să fie ca vocea sufletelor noastre de episcopi, dar în acelaşi timp ca vocea conştiinţei fiecărui preot, ca vocea fiecărui suflet fidel Bisericii catolice a lui Iisus Hristos. Gândind la viaţa eternă, mărturisim credinţa noastră în Biserica Unită, Sfântă, Catolică şi Apostolică". (P.Gherman Sufletul românesc sfâşiat.)

 

 

— 29 IUNIE 1976. Comisia administrativă a Comitetului Executiv al provinciei Utena, Lituania, l-a condamnat pe preotul A.Liesis la o amendă de 60 de ruble pentru că a vorbit "unui mic grup de copii, în biserica din Daunorie, despre Dumnezeu, despre legile Lui, despre sacrament şi despre rugăciuni". În cererea  adresată tribunalului poporului, care l-a acuzat de violarea "legilor adoptate", el a arătat că aceste "legi" n-au fost niciodată oficial promulgate şi, din acest motiv, ele nu există oficial. Nimeni nu este îndreptăţit să afirme că învăţământul religios pentru copii, la Biserică, violează legea constituţională: "şcoala este separată de Biserică". Căci munca misionară de la Biserică nu are nimic în comun cu caracterul pur didactic al şcolii.