— 1 DECEMBRIE 1974. Lidia Vins, celebra combatantă baptistă din U.R.S.S., s-a adresat "tuturor creştinilor din lume şi prietenilor binevoitori": "Eu, mama lui Gheorghi, mă adresez vouă, rugându-vă să-mi împărtăşiţi durerea. De nouă luni deja, fiul meu se află în închisoare. În cursul ultimilor doisprezece ani, luând în considerare represiunile constante la care a fost expus, fiul meu n-a putut să trăiască în mijlocul familiei, cu excepţia câtorva luni. De-abia întors din închisoare - şi în ciuda unei stări de sănătate precare - au reînceput cu mai multă vigoare per­se­cu­ţiile împotriva lui: miliţienii năvăleau în casă la orice oră sau îl ri­di­cau de la întâlnirile de rugăciune din biserica noastră. Cu nouă luni în urmă a fost arestat. Foarte recent am obţinut prima aprobare pentru o scurtă întrevedere cu el, la închisoare. Starea lui de sănătate este extrem de neliniştitoare: suferă de spasme cardiace şi face crize de astm. Ni s-a părut epuizat şi suntem foarte îngrijoraţi pentru viaţa lui. Procesul i-a fost deja fixat, dar, brusc, şi fără să ni se dea nici o explicaţie, dosarul lui a fost retrimis tribunalului şi s-a deschis o nouă anchetă. Cine o instrumentează? Şi ce i se pregăteşte fiului meu? Răspunsurile la aceste întrebări ne sunt ascunse cu grijă. Dar am toate motivele să cred că i se vor înrăutăţi încă şi mai mult condiţiile de detenţie. Iată de ce mă adresez vouă şi vă cer să vă rugaţi pentru ca să-l apere Domnul, să-l susţină până la ultima suflare ca să rămână neclintit şi fidel...". 

 

 

— 2 DECEMBRIE 1966. Credincioşii din parohia lituaniană din Ceikiniai au adresat o scrisoare de protest secretarului general al C.C. al P.C.U.S.: "Ni s-a aplicat o amendă de 59,76 ruble pentru violarea legilor cu privire la protecţia naturii şi anume pentru că am tăiat, în cimitir, câţiva mesteceni degradaţi care ameninţau să cadă şi să distrugă monumentele ridicate pe anumite morminte. Existenţa câtorva mesteceni putrezi ar putea să constituie un element de protecţie a naturii? Dacă este aşa, atunci pentru ce serviciile competente au permis ca aceşti arbori să putrezească şi să cadă? Unde este logica? De fapt, ţinta este evidentă: să fie atacaţi credincioşii...". 

 

 

— 7 DECEMBRIE 1963. A încetat din viaţă, la vârsta de 73 de ani, predicatorul baptist Aleksandr Afanasievici Şalaşov, pastor la biserica din Celiabinsk, Uniunea Sovietică. G.P.Vins îl descria astfel: "A fost timp de optsprezece ani bolnav, ţintuit la pat, dar vindecat de Domnul şi hărăzit să lucreze pentru deşteptarea spirituală a comunităţii evanghelice baptiste. Mulţi credincioşi îşi amintesc cu dragoste de Aleksandr Afanasievici, un creştin bun, simplu, deschis, un trimis al lui Dumnezeu, fidel, curajos, experimentat, devotat principiilor credinţei şi care s-a ridicat, într-un moment critic pentru distrugerea casei lui Dumnezeu, pentru apărarea Evangheliei [...]. Ne-a lăsat tuturor un minunat exemplu de răbdare creştină, de blândeţe, de credinţă în Domnul, de abnegaţie şi de curaj în faţa persecuţiilor şi încercărilor de care a avut parte. Pentru foarte mulţi creştini el a fost un tată şi un învăţător".

 

 

— 8 DECEMBRIE 1870. S-a născut credinciosul baptist rus Nikolai Vasilievici Odinţov, cel despre care scrie G.P.Vins în cartea sa Cronica persecuţiei religioase, ca despre "prima piatră vie pusă de Dumnezeu în construcţia Bisericii C.E.B. din Saratov". Pentru membrii comunităţii baptiste din U.R.S.S. care îşi amintesc de el "cu multă tandreţe şi dragoste, cu un profund respect", pentru cei care l-au cunoscut personal, Nikolai Vasilievici era "un frate foarte modest şi simplu, plin de compasiune, de solicitudine şi de atenţie faţă de toţi. Fraţii pastori au subliniat extrema fermitate a principiilor sale în problema credinţei, devotamentul faţă de învăţământul evanghelic, absenţa oricărei tendinţe de compromis cu necredinţa. Domnul l-a plasat într-o funcţie de cea mai mare responsabilitate, în timpul uneia dintre cele mai dure perioade ale comunităţii evanghelice baptiste. Şi Odinţov n-a cedat, n-a dat înapoi, n-a trădat cu nimic lucrarea lui Dumnezeu. El şi-a îndeplinit până la sfârşit înalta misiune de preşedinte al Uniunii creştinilor baptişti, a împărţit cu comunitatea, până în ziua arestării, în 1933, duritatea persecuţiilor suportate din cauza credinţei. Nikolai Vasilievici a murit ca un martir, în 1938".

 

 

— 8 DECEMBRIE 1967. Lidia Mihailovna Vins i-a scris fiului ei, Gheorghi, aflat în închisoare: "Te felicit cu ocazia Crăciunului şi a Anului Nou. Domnul să fie cu tine! În aceste zile solemne, când întreaga lume se bucură, este dătător de putere să poţi spune că nu eşti singur. Cel care a creat universul întreg s-a încarnat într-un copil firav. Dar ce puternică este dragostea Lui pentru noi, păcătoşii! Niciunde şi niciodată El nu ne abandonează! Invizibil, El rămâne cu noi, deci şi cu tine. Pentru Anul Nou îţi doresc înainte de toate forţa interioară care să-ţi permită să înfrunţi toate obstacolele, fără să te laşi doborât. Apleacă-ţi capul pe pieptul lui Iisus, aşa cum a făcut-o Ioan altădată, pentru ca să-L simţi aproape. Când sufletul obosit L-a găsit, el nu mai are nevoie de nimic altceva. Unii, încheindu-şi menirea, revin acasă fericiţi, întăriţi din punct de vedere spiritual. Alţii vin în locul lor, pentru a asigura schimbul. Acesta este destinul creştinilor. Încă puţin, puţin timp, şi Acela care trebuie să vină va veni; nu va întârzia deloc. Domnul milostiv a prezis şi ziua când vei ieşi din închisoare. Facă-se voia Lui! Mama ta".

 

 

— 8 DECEMBRIE 1973. În biserica Sfântul Nicolae, de lângă cimitirul Preobrajenskoie, din Moscova, preotul Dimitri Dudko, cu gândul la viitoarele sale "convorbiri", a adresat câteva cuvinte explicative tinerilor şi intelectualilor care asistau la serviciul religios: "Mulţi dintre cei care vin la biserică nu înţeleg serviciul divin, rugăciunile, Scripturile. Şi nu vorbesc despre tineretul complet lipsit de educaţie religioasă. Adesea mi se adresează câte cineva rugându-mă să-i explic una sau alta, să-i povestesc ceva ce nu cunoaşte şi nu-i înţelege sensul. Nu există cărţi despre religie sau este dificil să le procuri. Atunci, pentru a merge, cum se spune, în întâmpinarea dorinţelor credincioşilor, am hotărât să iniţiez nişte convorbiri despre credinţa noastră.  Scrieţi-mi şi indicaţi-mi despre ce aţi vrea să vorbesc, în primul rând, ce întrebări vă puneţi, ce îndoieli vă asaltează, ce vă face să rămâneţi fără grai. Trebuie să-mi puneţi, în scris, numai întrebările, fără să vă menţionaţi nici numele, nici prenumele. Mă gândesc că acest gen de convorbiri va interesa pe toată lumea".

 

 

— 9 DECEMBRIE 1975. Credincioşii baptişti Aleksandr şi Liubov Voloşciuk, din oraşul Gorki, U.R.S.S., relatează, într-o scrisoare, următoarele: "La ieşirea de la cursuri, diriginta clasei, Smirnova, l-a luat de mână pe fiul nostru Igor, pentru ca să-l împiedice să se ducă acasă, l-a dus în biroul ei şi a început să-l interogheze în legătură cu felul în care şi-a petrecut timpul în ziua de duminică, 7 decembrie, în legătură cu locurile în care s-a dus şi în legătură cu motivul pentru care n-a venit la şcoală. Diriginta ar fi putut să-i pună toate aceste întrebări mai devreme, în orice moment, în loc să-l reţină după orele de curs şi să-l conducă pentru acest interogatoriu în birou. La 11 decembrie, după orele de clasă, directorul l-a oprit pe Igor în momentul când toţi elevii se duceau la vestiar şi i-a ordonat să-l însoţească în biroul lui pentru a avea o discuţie. Micuţul i-a răspuns că nu avea nimic să-i spună şi că trebuia să se pregătească pentru a se duce la un concert. În acest moment a apărut Lev Hipolitovici, directorul-adjunct, şi diriginta, Smirnova. Ei l-au apucat pe copil de braţe şi de picioare şi l-au târât cu forţa în birou. Acolo au început să-l chinuiască din nou cu întrebări pentru a afla unde se afla mama lui, unde se ducea cu tatăl lui etc. În faţa tăcerii încăpăţânate a copilului, directorul a tras concluzia că este un elev recalcitrant şi, nereuşind să scoată nimic de la el, l-a eliberat după o oră". 

 

 

— 10 DECEMBRIE 1972. Eliezer Trachtenberg, un coleg de suferinţă al poetului ortodox rus Iuri Galanskov, relata următoarele: "De mai multe ori toţi deţinuţii i-au luat apărarea lui Iuri, cerând îngrijiri medicale pentru el, dar toate demersurile noastre n-au dus niciodată la nici un rezultat pozitiv. L-au tratat cu cea mai mare cruzime. Medicul lagărului era o specialistă în stomatologie, care considera bolile din afara specialităţii ei ca pe o povară în plus. Ea se temea cel mai mult să scutească un deţinut de muncă fără motive suficient de întemeiate. Adică, pentru a mă exprima mai clar, nu recomanda repaosul unui deţinut decât atunci când acesta zăcea fără cunoştinţă şi fără să se mai poată mişca. Şi nu e nimic de mirare în acestă atitudine, pentru că administraţia lagărului îi cerea să-i trimită la muncă şi pe aceia care erau pe jumătate morţi [...]. În aceste condiţii am putut să observ, de zeci de ori, cum Iuri Galanskov, grav bolnav, se chinuia la locul său de muncă, iar supraveghetorii nu-i acordau nici o clipă de repaos, pentru a se îndepărta de maşina lui, ci asemenea unor câini de pază îl hărţuiau şi îl trimiteau la locul lui".

 

 

— 10 DECEMBRIE 1976. La biserica Simnas, din provincia Alytus, Lituania, unii copii de şcoală participau, seara, la slujbă. Miliţianul Arvydas Patniunas i-a observat pe elevii care se întorceau acasă de la biserică. La o intersecţie, el a propus unui grup de copii şi unui grup de adulţi să aştepte o maşină care să-i ducă acasă. Maşina a sosit, condusă de tatăl miliţianului, care era preşedintele districtului Verebiejai. Credincioşii au intrat în maşină fără nici o teamă. Preşedintele i-a întrebat pe copii, cu severitate, de unde veneau. "De la biserică" - au răspuns copiii. Patniunas i-a ameninţat că îi va duce în faţa profesorului diriginte. Apoi i-a dat jos pe adulţi din maşină şi i-a dus pe elevi la şcoală, unde i-a întrebat ce făcuseră la biserică, pentru ce se rugaseră etc. Preşedintele i-a avertizat pe copii că părinţii lor vor avea de suferit, iar dirigintele i-a insultat în diverse feluri. În cele din urmă, li s-a permis copiilor îngroziţi să se ducă acasă". 

 

 

— 11 DECEMBRIE 1968. Pentru că şi-a mărturisit credinţa în Hristos şi i-a educat pe copiii ei în spirit religios, Nadejda Stepanova Sloboda a fost condamnată la patru ani de închisoare, în virtutea decretului din martie 1966, a articolului 142 din Codul penal al R.S.F.S.R. şi a articolului cu  conţinut asemănător - nr.222 - din Codul penal al Republicii Belarus. "Ea a lăsat acasă alţi trei copii mici, scriau 1453 de mame de confesiune baptistă, într-o faimoasă scrisoare de care s-a vorbit deseori. Când reprezentantul puterii a arestat-o şi a ridicat-o de acasă, copiii au alergat după ea strigând: Mamă! Mamă! (Cel mai mic avea trei ani.) Între timp, fiicele cele mai mari au trimis din internat o scrisoare guvernanţilor, în care îşi făceau cunoscute suferinţele şi cereau să li se acorde, cel puţin, posibilitatea de a-şi petrece acasă vacanţa de iarnă. Permisiunea le-a fost acordată, dar a fost doar o farsă. În realitate, când au ajuns la Dubrova, n-au găsit căldura şi tandreţea maternă: mama lor era deja în închisoare".

 

 

— 12 DECEMBRIE 1940. Într-o circulară adresată de Comisarul poporului pentru probleme interne din R.S.S.Lituania, Guzevicius, comandantului N.K.V.D. din oraşul Vilnius, s-au dat ordine pentru a-i împiedica pe catolicii lituanieni să participe la serviciul religios de Crăciun. Pentru a "le bara drumul", în aceste două zile care "sunt considerate de credincioşi ca nişte mari sărbători, adică zile nelucrătoare" (25 şi 26 decembrie), "reţeaua de agenţi informatori" trebuie să facă cunoscute "toate pregătirile antisovietice ale clerului şi ale mediilor apropiate acestuia, să fixeze pentru zilele de 20 şi 27 decembrie întâlniri foarte dese cu agenţii, după un grafic întocmit cu cea mai mare rigoare, să ia măsurile necesare pentru a garanta desfăşurarea normală a muncii în întreprinderi şi în şcoli, să organizeze în timpul nopţilor de 23, 24, 25 şi 26 decembrie patrulări cu mijloace motorizate şi să plaseze santinele în oraşe, să întocmească procese-verbale pentru toate incidentele cu caracter provocator, antisovietic".  

 

 

— 12 DECEMBRIE 1970. Într-un apel al baptiştilor ruşi neînregistraţi, se menţionează că la această dată se află în închisori 168 de slujitori ai Bisericii C.E.B. În urma jafurilor comise  de Miliţie şi de Parchet, cu ocazia percheziţiilor efectuate credincioşilor, au fost confiscate 2.840 de cărţi şi broşuri cu conţinut pur religios, printre care Biblii, Evanghelii, culegeri de cântece. Au fost confiscate instrumente muzicale, albume, partituri, benzi de magnetofon, scrisori cu conţinut religios. Miliţia, Parchetul, diversele persoane oficiale, miliţienii voluntari au dispersat 986 de adunări de rugăciune, cele mai multe prin lovirea credincioşilor. Organele puterii au interogat de mai multe ori 1.380 de credincioşi, ceea ce înseamnă 8.648 de interogatorii, fără a le mai socoti şi pe cele, nenumărate, care au avut loc cu ocazia dispersării adunărilor. Amenzile pentru frecventarea reuniunilor şi împrumutarea apartamentului pentru adunările de rugăciune s-au ridicat la 34.300 de ruble. Zeci de credincioşi au fost excluşi din şcolile superioare şi medii sau n-au fost admişi din cauza credinţei lor. Scopul ateilor este clar: să distrugă Biserica prin orice mijloace, să distrugă credinţa în Dumnezeu. Este o ameninţare nu numai pentru noi şi pentru viitorul Bisericii noastre, ci şi pentru Biserica lumii întregi şi pentru toţi credincioşii".

 

 

— 14 DECEMBRIE 1878. Fondatorul seminarului religios şi filozofic din Moscova, Alexandr Ogorodnikov, îi scria tatălui său, din închisoarea din Kalinin: "Ar fi extraordinar ca în Occident creştinii să poată crea un Comitet de apărare a seminarului. Ştiu că sediul acestuia a fost percheziţionat, dar nu vreau să mă gândesc la ceea ce s-a luat de acolo. M-am integrat întru totul aici. Sunt la curent cu ceea ce faceţi în prezent. Cred cu fermitate în providenţa divină, iar aici resimt în mod special alinarea rugăciunii. Îmi fac note pentru un viitor eseu, dar acestea vor fi, fără îndoială, confiscate, în cazul unei percheziţii. Aici sunt obiectul unei anumite consideraţii. Vă cer tuturor să nu vă economisiţi, în nici un caz, eforturile, în ceea ce priveşte activitatea noastră, ci, dimpotrivă, să fiţi şi mai activi. Văd în detenţia mea un semn al voinţei divine şi rămân perfect calm şi senin. Dimineaţa mă spăl cu apă rece, fac exerciţii fizice, dau lecţii de istoria Bisericii colegilor de celulă (suntem trei, iar câteodată patru). Foarte des mă gândesc la voi cu emoţie. Am cerut să se aprobe să vină un preot în celula mea, să mi se dea o Biblie, o carte de rugăciuni şi literatură religioasă. Acestea au fost şi motivul principal al grevei foamei pe care am făcut-o".  

 

 

— 15 DECEMBRIE 1960. A avut loc, la Paris, conferinţa generală a O.N.U. pentru educaţie, ştiinţă şi cultură. În acest cadru s-a adoptat Convenţia pentru lupta contra discriminării în domeniul învăţământului. Aceasta a fost ratificată de Prezidiul Sovietului Suprem al U.R.S.S., la 2 iulie 1962, şi a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1962. Conform paragrafului 2, din articolul 1, cuvântul învăţământ conţine "trei tipuri diverse şi diferite grade de învăţământ". În vederea limitării sau evitării discriminării definite de acestă Convenţie, alineatul a al articolului 3 subliniază că statele semnatare se angajează "să abroge toate prevederile  legislative şi administrative discriminatorii şi să facă să înceteze toate practicile administrative care generează discriminare în domeniul învăţământului". Aricolul 5, alineatul b, paragraful 2, cere să se "respecte libertatea părinţilor şi, dacă e cazul, a tutorilor legali, de a asigura educaţia religioasă şi morală a copiilor, conform propriilor lor convingeri. În virtutea acestor angajamente internaţionale, se poate spune că Uniunea Sovietică asigură părinţilor dreptul de a da copiilor lor, "atât public cât şi particular" o instrucţie religioasă? "Nu, aceasta este strict inter­zisă" - ne aduce la cunoştinţă preotul Serghei Jeludkov. "Or­ga­nizarea cursurilor de învăţământ religios pentru copii este categoric interzisă, conform Codului penal al R.S.F.S.R., articolul 142", se menţiona într-un Apel al unui grup de membri ai Bisericii creştine din U.R.S.S., la 20 iunie 1976.

 

 

— 15 DECEMBRIE 1965. Gleb Iakunin şi N.Echliman, preoţi ortodocşi din U.R.S.S., au adresat o scrisoare deschisă patriarhului Alexei: "Funcţionarii Consiliului, folosind metoda verificată a dictatelor verbale, fac totul pentru a împiedica hirotonisirea persoanelor care, după opinia lor, reprezintă o forţă potenţială, capabilă să contracareze, la un moment dat, activitatea celor fără Dumnezeu şi să împiedice distrugerea Bisericii. Conform acestui principiu, funcţionarii Consiliului fac o triere tendenţioasă a candidaţilor la seminar, pun piedici hirotonisirii preoţilor demni, care însă n-au primit o instrucţie religioasă oficială, nu autorizează intrarea în serviciul Bisericii a persoanelor cu o instrucţie publică superioară. Apoi, Consiliul favorizează infiltrarea în rândurile clerului şi promovarea în cadrul ierarhiei bisericeşti a persoanelor cu o conştiinţă religioasă fragilă, adesea total lipsite de principii". 

 

 

— 16 DECEMBRIE 1980. A avut loc la Kelme, în Lituania, procesul credincioasei Gemma Jadviga Stanelyte. Deşi data procesului a fost ţinută secret, numeroşi prieteni s-au grăbit pentru ca încă de dimineaţă să se afle în faţa sălii de şedinţe, unde nu aveau voie să intre decât zece martori - sora acuzatei şi colaboratorii K.G.B. Trei preoţi, membrii Comitetului de apărare a credincioşilor, au fost respinşi. Când a început procesul, mulţimea din stradă a început să se roage cu voce tare. Procesul a fost întrerupt, numeroşii prieteni ai acuzatei, provenind din întreaga Lituanie, au fost somaţi să se împrăştie, iar cei trei preoţi au fost arestaţi. Martorii au afirmat că la 26 august 1979 Gemma s-a aflat în fruntea unei procesiuni religioase care a deranjat traficul rutier. Acuzata a confirmat cu curaj că, într-adevăr, ea organizase şi dirijase acel marş, de la Tytuvenai la Siluva, loc de pelerinaj în Lituania. Tribunalul a acuzat-o că în felul acesta a ofensat sentimentele necredincioşilor, iar ea a răspuns că ateii îi ofensează foarte des pe credincioşi prin intermediul televiziunii, al presei, al literaturii oficiale, dar credincioşii nu-i dau în judecată pe atei pentru cât de ofensaţi se simt. La sfârşitul pledoariei sale, Gemma a declarat: "Sunt profund credincioasă. Libertatea îmi este foarte scumpă, dar credinţa îmi este şi mai scumpă decât libertatea". Tribunalul a condamnat-o pe Gemma Stanelyte la trei ani de detenţie în lagăr (cu regim normal).  

 

 

— 17 DECEMBRIE 1957. La Congresul diocezei din Centu, în China populară, a fost ales episcop preotul progresist Li Hsi-Ying. Cu această ocazie, noul episcop a declarat, jurând pe Biblie: "Pentru că vocea poporului este vocea lui Dumnezeu, trebuie să mă readaptez şi să-mi asum responsabilitatea diocezei. Începând din această zi, vreau să-i antrenez pe preoţii şi pe cei 40.000 de fideli ai diocezei să meargă, sub conducerea partidului comunist, pe drumul socialismului, opunându-se oricărei interferenţe sau ingerinţe a Vaticanului şi devenind complet independenţi în problemele religioase".

 

 

— 18 DECEMBRIE 1972. La Ulan-Ude, capitala Republicii Bureate, a început procesul savantului budist B.D.Dandaron, colaborator al Institutului de ştiinţe sociale din această ţară, institut care constituie secţiunea siberiană a Academiei de ştiinţe din U.R.S.S. Conform unui document din Samizdat, "pe lângă Dandaron, acuzat de a fi organizat şi condus o sectă budistă în 1971 şi 1972, opt dintre discipolii săi trebuiau să fie trimişi în judecată. Toţi au fost acuzaţi de participare, în calitate de memebri activi, la o sectă budistă secretă şi de celebrare, la domiciliu, a unor rituri religioase, însoţite de sacrificii sângeroase. Mai mult de optzeci de martori au depus mărturie în instanţa de judecată, iar depoziţiile lor trebuiau să confirme existenţa unei secte care se supunea în mod absolut unui conducător ce era zeificat. Secta cultiva violenţa, exprimată într-o proclamaţie în care se cerea distrugerea a tot ceea ce stânjenea credinţa budistă, avea tentative de asasinat, tendinţe antisovietice, legături cu străinătatea şi cu sionismul internaţional. Tribunalul l-a găsit pe B.D.Dandaron vinovat de delicte descrise de articolele 227-1 şi 147-3 din Codul penal al R.S.F.S.R.. Pe baza articolului 147, tribunalul l-a condamnat pe acesta la cinci ani de închisoare, cu efectuarea pedepsei într-o colonie de muncă corecţională cu regim normal".  

 

 

— 22 DECEMBRIE 1971. Un deţinut cubanez care semnează Abel a dezvăluit, în ziarul Tribuna, ceea ce se petrece în ţara lui Fidel Castro: "Trebuie să ştim că în chiar clipa în care câţiva preoţi pozează alături de Castro, pentru fotografii necesare propagandei comuniste, acolo, în fotografii, se zâmbeşte, în timp ce aici, în realitate, poporul geme, în brigăzi de muncă forţată şi în închisori. Trebuie să ştim că un preot poate să fie expulzat din Cuba doar pentru că a emis o opinie contrară directivelor castriste, că aici copiii nu pot să primească o instrucţie religioasă decât acasă, pentru că în grupuri sau la şcoală s-a interzis acest lucru din 1961; trebuie să ştim că în Cuba nu este permis să se formeze nici o asociaţie sau grup de acţiune catolică, nici o întâlnire a laicilor nu se poate realiza, dacă aceasta nu are loc în bisericile care încă mai funcţionează; mai trebuie să ştim că aparenta coexistenţă între Biserică şi stat, în Cuba, este doar un fapt aproape neclar, căruia Biserica a trebuit să i se conformeze datorită obligaţiei sale de perspectivă în legătură cu misiunea de evanghelizare".

 

 

— 23 DECEMBRIE 1974. Copiii din internatul şcolii secundare din Silale, Lituania, şi-au decorat camera. Profesorul Auskainiene le-a smuls şi le-a distrus tot ce au făcut, tratându-i ca pe nişte "vrăjitoare", şi le-a interzis, pentru a-i pedepsi, să participe la sărbătoarea pomului de iarnă, organizată cu ocazia Anului Nou. Crima comisă de aceşti copii? Şi-au decorat camera în ajunul Crăciunului! Peste doi ani, în săptămâna dinaintea Crăciunului, în şcoala elementară din Zemaitkiemis a apărut un anunţ în care se făcea cunoscut că în ziua de 25 decembrie, orele 9 dimineaţa, (oră la care avea loc la biserică slujba de zi) avea să fie proiectat filmul Procesiunea neagră. Se menţiona că prezenţa era obligatorie, urmând ca absenţii să fie pedepsiţi cu note proaste la purtare. Directorul însuşi a comentat filmul, criticând şi ridiculizând Biserica, pe preoţi şi pe credincioşi, şi a lansat ameninţări copiilor credincioşi. Pentru a-i împiedica pe copii să asiste la slujba din ziua de Crăciun, directorul Misiunas a organizat o excursie la Kaunas.    

 

 

— 24 DECEMBRIE 1965. Patriarhul Alexei a luat altudine oficială faţă de scrisoarea deschisă semnată de preoţii Nikolai Echliman şi Gleb Iakunin: "Preoţii diocezei din Moscova ni s-au adresat în legătură cu o scrisoare deschisă în care semnatarii se străduiesc să critice actele Conciliului episcopal din 1961, ca şi activitatea şi deciziile puterii supreme a Bisericii. Fără să aştepte o decizie sau un răspuns la scrisoarea lor, din proprie iniţiativă au trimis copii ale scrisorii tuturor episcopilor, conducători de dioceze, încercând astfel să aducă atingere păcii Bisericii şi să semene vrajbă în interiorul acesteia. Autorii scrisorii şi-au călcat astfel jurământul de preot, promisiunea de a servi şi de a se conforma canoanelor Bisericii şi ordinelor conducătorilor acesteia. Episcopii, şefi de dioceze, primind o copie a scrisorii, au făcut cunoscute patriarhiei dezaprobarea lor faţă de conţinutul documentului şi indignarea faţă de acţiunea celor doi preoţi care pun în pericol pacea Bisericii".

 

 

— 27 DECEMBRIE 1943. Într-un lagăr din provincia siberiană Magadan a murit de foame pastorul Piotr Iakovlevici Vins, unul dintre conducătorii bisericii baptiste din Uniunea Sovietică. "În cursul iernii lui 1937 - îşi aminteşte fiul lui Piotr, pastorul Gheorghi P.Vins - au trecut deseori prin faţa casei noastre convoaie masive de deţinuţi, bărboşi şi cu feţele supte. Îmbrăcaţi în zdrenţe sumbre, cu desagi în spate, ei înaintau supuşi pe şosea, în direcţia gării, privind avid în toate părţile, căutându-şi din ochi rudele sau prietenii. Am ieşit în stradă şi le-am cercetat feţele, cu speranţa nebună că tatăl meu s-ar fi putut afla printre ei. Dar când mi-am dat seama că tata nu era în nici un convoi, m-am întors acasă cu inima împovărată de durere".

 

 

— 27 DECEMBRIE 1954. Din cel de al treilea loc de detenţie - Prudnik, în Silezia - cardinalul Stefan Wyszinski scria în ale sale Note de închisoare: "Hristos a ales ieslea din Bethleem pentru a ne atrage atenţia asupra semnificaţiei familiale a experienţei religioase? N-a devenit el copil pentru ca să fie luat în braţe? N-a venit în staul pentru ca să vedem în el ceea ce este destinul nostru, al tuturor? [...] Biserica ne transmite Cuvântul întrupat pntru ca, după exemplul lui Ioan, să putem, abandonându-ne cu o încredere de copil în braţele lui Iisus, să primim revelaţia Evangheliei".

 

 

— 30 DECEMBRIE 1976. La Moscova s-a constituit Comitetul creştin pentru apărarea credincioşilor din U.R.S.S,  sub conducerea  preotului Gleb Iakunin, a diaconului  V. Haibulin şi a laicilor V.Kapitanciuk, Lev Reghelson şi Vadim Şelgov. "Scopul nostru - scriau aceştia într-un Apel trimis patriarhului ecumenic al Bisericilor ortodoxe - nu este să condamnăm ierarhia mamei noastre Biserica, pentru că nu şi-a îndeplinit misiunea ei pastorală. De cincizeci de ani aceasta nu face decât să urmeze calea deschisă de mitropolitul Serghei Stragorodski, chiar în timpul în care nava Bisericii ruse se cufunda într-un uragan al violenţei satanice, aşa cum nu se mai văzuse în două mii de ani de istorie a Bisericii universale. Duşmanii creştinismului au reuşit nu numai să-i distrugă Bisericii ruse toate forţele, şi cele mai bune, ci au făcut-o să suporte o imensă pierdere spirituală. Numai Domnul, care cercetează sufletele şi trupurile noastre, poate să măsoare resursele umane la ora tentaţiei Răului. El sin­gurul cunoaşte gravitatea greşelii şi responsabilitatea episco­pilor noştri. Înalta ierarhie a Bisericii ruse nu se limitează la a nu-şi apăra propriii copii spirituali. Într-un stat unde domină o ideologie ostilă creştinismului, dorinţa de bunăstare materială a schimbat într-atât conştiinţa episcopilor, încât i-a condus la unul dintre păcatele cel mai greu de tolerat de către Biserică: la a confunda creştinismul, speranţele şi aspiraţiile legate de acesta, cu ideologia duşmanilor Bisericii lui Hristos. Nu numai clasicii marxism-leninismului, dar şi ideologii statului ne repetă în fiecare zi că religia şi creştinismul sunt ireconciliabile, în esenţa lor. Este normal ca credincioşii să fie extrem de alarmaţi de apariţia unui asemenea proiect în legea fundamentală a statului ai cărui cetăţeni sunt. Oricum, ierarhia nu numai că a rămas străină de aceste preocupări, dar, prin persoana mitropolitului Nicodim, aceasta a fost prima care a proclamat fuziunea ideologică a speranţei creştine cu speranţa comunistă. Astăzi, a aprobat, necondiţionat, legile care îi obligă pe creştini să participe la realizarea idealului comunist". 

 

 

— 30 DECEMBRIE 1978. Ziarul The Economist a comunicat cele ce urmează în legătură cu starea religiei în U.R.S.S.: "În Uniunea Sovietică există 48 de asociaţii religioase recunoscute care grupează 16.000 de comunităţi. O treime din cele 262 de milioane de locuitori ai ţării e formată din credincioşi, dintre care 30 de milioane de ortodocşi, cu 7500 de biserici şi 10.000 de preoţi, 4 milioane de catolici (mai ales lituanieni, ucraineni, polonezi, letoni şi germani) 2 milioane de protestanţi-luterani (mai ales estonieni, letoni şi germani)  şi 500.000 de baptişti (până în 1917 erau 100.000). Cea mai puternică Biserică ilegală (a catacombelor) este Biserica greco-catolică: aceasta numără câţiva episcopi şi între 200 şi 300 de preoţi. În realitate nici o Biserică nu are dreptul legal de a exista, cultul nu poate fi celebrat decât în biserici sau în case de rugăciuni, dar şi acolo este interzis să faci educaţie religioasă copiilor minori. Biserica ortodoxă rusă nu este altceva decât Biserica guvernamentală din sânul unui stat ateu“, care se sprijină pe 10.000 de propagandişti ai ateismului.