MEMORIILE CA O LECŢIE A CONŞTIINŢEI

Oricare scriitor trăieşte din amintiri. însă, nu oricare scriitor îşi poate aşterne pe hârtie memoriile. Nu o poate face din mai multe motive: pe unii îi împiedică nedorinţa de a-şi organiza arhiva, alţii se tem să reînvie în memorie calvarul trecutului, marea majoritate, însă, sunt convinşi că viaţa este infinită şi întotdeauna rămâne timp pentru a trece în revistă anii ce s-au scurs.

Problema memoriilor nu este problema simplelor amintiri, a descrierii entuziaste, a drumului parcurs, culegând din străfundurile trecutului doar acele episoade, care ţi s-au întipărit, s-au imprimat pe retina nevăzută a conştiinţei de sine. Amintirile sunt o confruntare a visului fiecărui individ de a se realiza ca personalitate cu rezultatul acestei împliniri verificat după ani şi ani. Şi trebuie să recunoaştem, că în majoritatea cazurilor, între vis şi realitate există o genune.

Scrierea unei cărţi de amintiri întotdeauna este precedată de o lucrare care ar schiţa viitoarea carcasă a operei. E necesară o recapitulare a momentelor cheie, o descriere minuţioasă a evenimentelor mai importante, şi în clipa consolidării acestei construcţii apare convingerea, că dincolo de această carte stă următoarea... Carte a Vieţii.

Fiecare autor face această selecţie subiectiv, reieşind dintr-o experienţă proprie, ori poate ghidat de o intuiţie nativă, care, totuşi în mare parte, reflectă aspiraţiile celui ce scrie. Orice carte este un drum...

Şi totuşi, sunt oameni care izbutesc să treacă drumul vieţii, fără să se poticnească la fiecare pas de impedimentele minore, care pun în dificultate pe oamenii de rând. S-ar părea că o forţă nevăzută îi călăuzeşte perfect pentru a trece cu vasul lor, fără să atingă stâncile subacvatice. Acea mare forţă este la îndemâna oricui, dar nu fiecare dintre noi riscă să o folosească, să i se supună. Acea mare forţă este conştiinţa noastră, iar în cazul lui Sergiu Grossu, conştiinţa lui este eminamente întruchipată prin credinţa în Dumnezeu. De aici vine acel cerc desăvârşit pe care îl înscrie opera subtilului scriitor, care în 1969 a ajuns în lumea liberă şi semnează o carte de versuri cu titlul Pietre de aducere aminte.

După exemplul marelui filozof Lucian Blaga, care-şi intitula culegerea de aforisme Pietre pentru templul meu, tânărul înţelept basarabean, absolvent al Facultăţii de Filologie modernă a Universităţii din Bucureşti, exilat într-o ţară străină, are nevoie de aceste „pietre de aducere aminte": ele, de fapt, simbolizează legătura nevăzută, parcă nebănuită, cu baştină, cu Basarabia.

Imaginea pare a veni din basmele noastre populare în care eroii având nevoie să însemne drumul parcurs, să marcheze revenirea, lasă nişte pietre, ca să ştie pe unde să se întoarcă acasă.

Motivul mi se pare mai vechi, îl întâlnim în mitologia greacă şi romană. De fapt, aceste „pietre de aducere aminte" sunt în legătură directă cu toată opera semnată de scriitorul basarabean:

În limba franceză:

Nous attendons une Nouvelle Terre, 1971, Editura „La Pensee universelle". Paris.

Un rayon de soleil (poemes), 1971, Editura „Debresse-poesie", Paris.

La Chaîne (poeme de prison), 1971, Editura „Les paragraphes litleraires de Paris", Paris.

Catacombes 1973 (Almanach de l'Eglise du Silence). 1973, Editura „Catacombes", Paris.

Derriere le rideau de bambou (de Mao Tse-toung ă Fidel Castro), 1975, Editura „ Catacombes ", Paris.

Au fond de l'abţine (Le regne de la haine), 1976, „Apostolat des Editions". Paris.

Vania Moisseieff (Le jeune martyr de Volontirovka), 1976, Editura „Catacombes", Paris.

Les enfants du Goulag (Chronique de l'enfance opprimee en URSS), 1979. Editura „France-Empire", Paris.

La calvaire de la Roumanie chretienne, 1987, Editura „France-Empire". Paris.

Maitresse, Dieu existe (Les enfants dans l'etau de l'atheisme sovietique). 1988, Editura „Fayard", Paris.

L'Homme interieur (A la recherche de notre plenitude spirituelle), 1997, Editura „Resiac".

L'Eglise persecuţie, 2002, Editura L'Age d'Homme.

În limba engleză:

The Church in today's catacombs, 1975, Editura „Arlington House", U.S.A.

În limba română:

Muştar (epigrame şi epitafe), 1940, Editura „Bucovina", LE. Torouţiu, Bucureşti.

Pietre de aducere-aminte (poezii religioase), 1971. editată în R.F.G. şi introdusă clandestin în ţară.

Calvarul României creştine, 1992, Editura „Convorbiri literare", Iaşi.

Inscripţii pe un vas de lut (poezii), 1994, Editura „Roza Vânturilor", Bucureşti.

Univers simfonic (poeme orale create într-un lagăr din balta Dunării), 1994, Editura „Roza Vânturilor", Bucureşti.

In şfichiul ironiei (poezii satirice), 1996, Editura „Hrisovul", Bucureşti.

În aşteptarea unui nou pământ, 1998, Editura „Duh şi Adevăr", Bucureşti.

Chipul omului dinăuntru (în căutarea plenitudinii noastre spirituale), 1999, Editura „Duh şi Adevăr", Bucureşti.

Apocalipsiada (epopee creştină în 12 cânturi), 1999, Editura „Eminescu", Bucureşti.

Fiul cel pierdut (poeme dramatice de inspiraţie religioasă), 2000, Editura „Eminescu", Bucureşti.

Banul (poem oral), 2000, Editura „Eminescu", Bucureşti.

Roadă anilor tineri - 1940-1954 - (versuri şi proză), 2000, Editura „Museum", Chişinău.

Îmi bate inima la Bug (Din problemele Transnistriei româneşti), 2000, Editura „Museum", Chişinău.

Vania Moiseev (Un tânăr martir din Volontirovca), 2000, Editura „Museum". Chişinâu.

Peripeţiile lui Ţumpi (poezii pentru copii), 2000, Editura „Museum". Chişinău.

Evanghelia Exilului, 2001, Editura „Duh şi Adevăr", Bucureşti.

Copiii Gulagului (Cronică a copilăriei oprimate în U.R.S.S.), 2002, Editura „Museum", Chişinău.

Cercetaţi şi vegheaţi (Mic vocabular al Oastei Domnului), 2002, Editura „Traian Dorz", Simeria.

Apărând adevărul (gânduri vechi la început de nou mileniu), 2002, Editura „Duh şi Adevăr", Bucureşti.

Mai tare ca moartea (poeme de dragoste), 2002, Editura „Eminescu". Bucureşti.

Finalizarea acestui ciclu mare de opere trebuia să se încoroneze cu o lucrare, care ar fi însumat şi aspiraţiile tinereţii şi dorul de baştină, şi „pietrele de aducere aminte".

Acest volum, intitulat Cu gândul la Basarabia, Sergiu Grossu îl aduce într-o formulă de totalizare, de suprimare a unor experienţe şi prin el, în acest volum, descoperim motivările traiectoriilor lui spirituale.

Această carte este compusă, structural, din două părţi: prima conţine materiale de referinţă pentru istoria literaturii şi a culturii române din Basarabia. Accentuez acest fapt şi-1 relevez prin cele două interviuri-cheie cu Pan Halippa, care-1 considera pe tânărul Sergiu Grossu drept un urmaş spiritual al său şi al doilea interviu cu Nicolae Dunăreanu, prozatorul gălăţean, care şi-a dedicat o bună parte din viaţa sa la consolidarea civilizaţiei române în provincia dintre Prut şi Nistru; la racordarea culturală dintre vechiul regat şi Basarabia.

În această carte, cu o delicateţe deosebită, este descrisă pagina, poate cea mai frumoasă din biografia lui Sergiu Grossu, legată de soţia sa Nicole Valery-Grossu, femeia care 1-a ajutat, 1-a inspirat şi graţie acestei fermecătoare colaborări, timp de 21 de ani a fost editată, la Paris, revista Catacombes, au fost ţinute zeci de conferinţe tele şi radio, editate cărţi despre persecutarea religiei în ţările comunismului.

Atunci, când ea s-a stins din viaţă, Sergiu Grossu i-a înveşnicit numele prin crearea Fundaţiei foştilor deţinuţi politici Nicole Valery-Grossu la Bucureşti.

Tot cu nobila contribuţie a domniei sale a fost turnată pelicula Binecuvântată fii închisoare, după cartea omonimă a Nicolei Valery-Grossu, una dintre cele mai cutremurătoare mărturii, arătând că intelectualii români au supravieţuit durerea îndelungată a închisorilor comuniste, numai prin credinţa în Dumnezeu.

Sergiu Grossu este unul dintre puţinii basarabeni, care nu şi-au precupeţit puterile, nu numai să scrie despre Basarabia, dar şi să realizeze ceva concret pentru Basarabia. A creat la Chişinău „Centrul Internaţional de Cultură pentru Copii şi Tineret Sergiu Grossu", pe parcursul a mai multor ani susţine participanţii la concursul literar creştin Sergiu Grossu, a acordat o bursă pentru un student al Universităţii de Stat din Chişinău. Mii de cărţi au fost dăruite bibliotecilor şcolare din Basarabia şi multe alte fapte, demne de tot respectul, pot fi notate pe răbojul împlinirii, pe care el, ca un adevărat creştin, nu le trece într-o condică aparte, ca să-şi facă din ele piedestal pentru o glorie efemeră. Aşa cum s-a obişnuit să o facă mulţi sponsori de astăzi.

Partea a doua a căiţii, adică anexa ei, conţine câteva din scrisorile pe care i le-a trimis în Franţa Pan Halippa. Din această corespondenţă reiese clar că drumul scriitorului nostru, ca orice itinerar al exilului n-a fost presărat cu flori. Izbânda lui se datorează, în primul rând, efortului personal, fiindcă ajutor real n-a primit de nicăieri, totul a obţinut prin muncă, prin sacrificiu, prin devotament faţă de cauză şi aici iarăşi revenim la vechiul refren: ghidul lui a fost conştiinţa. A putut să-şi susţină doctoratul în Franţa, i s-a propus acest lucru şi chiar s-a apucat de cercetări în bibliotecile pariziene. L-a oprit, însă, gândul la Basarabia ocupată. A face un doctorat - însemna, pentru el, a trasa o carieră personală. A scoate, însă, un ziar, în care se demască intenţiile mincinoase ale comuniştilor, a contribui la eliberarea baştinei de sub cizma rusească prin cuvântul scris, a aduce credinţa în casele oamenilor, i s-a părut mai important, mai puţin egoist, şi de aceea, poate, a şi reuşit cu brio în această luptă.

Cu volumul Cu gândul la Basarabia, Sergiu Grossu ne vine la acest examen al Conştiinţei, fără îndoieli, fără temeri, ezitări, fiindcă toţi paşii lui poartă amprenta curăţeniei sufleteşti, harul lui istoricesc şi devotamentul faţă de duhul sfânt.

Această carte - exemplu excelent nu numai pentru scriitorii din generaţia lui - cred că este o pildă unică şi pentru oricare alt creator, care ştie sau îi dator să ştie, că la o anumită etapă, la o anumită vârstă vine momentul adevărului, momentul purificator al verificării de sine. Şi e bine să ţii cont de acest moment, chiar din clipa debutului.

Sergiu Grossu lansează prin acest florilegiu un îndemn către confraţi şi o mărturisire pentru basarabeni. în volumul Pietre de aducere aminte acest moment este sesizabil şi poate fi citit şi astăzi în versurile din poezia Să ştii să suferi:

Să ştii să suferi cu tărie sfântă

Torturi, anchete, lanţuri şi blesteme,

De vrei s-auzi cum cerurile cântă

În inima ce-ţi sângerează şi geme.

Să ştii să uiţi jignirile nedrepte

Şi condamnarea judecăţii crunte,

De vrei să urci incandescente trepte

Şi aurori să-ţi fluture pe frunte.

Să ştii să rabzi, când te loveşte bruta

Şi, în adânc, te macină mânia,

De vrei să-ţi fie liberă ţinuta

Şi fără de prihană, bucuria.

Să ştii să ierţi, cum iartă doar Iubirea

Ce izvorăşte din Golgota vieţii,

De vrei să cucereşti nemărginirea,

Purificându-ţi lacrima tristeţii.

Să ştii să te ridici deasupra urii,

De vrei să-nfrângi prăpăstii şi jivine,

Punând de-a pururi stavilă naturii

Şi steaguri de lumină-având în tine.

Să ştii să suferi, suferind să dărui

Comorile lăuntric adunate,

De vrei în curcubee să te nărui

Şi să te scalzi în slăvile curate...

Cu gândul la Basarabia mi se pare a fi un argument sau, mai degrabă, o prefaţă la o carte de amintiri, care - suntem siguri -autorul nostru îndrăgit o şi scrie...

Iurie Colesnic