"Am şi eu ceva de spus... dar nu la "RL"

 

Ca să fie clar, din capul locului, pentru toată lumea, declar sus şi tare că nu sînt  FSN-istă,  şi nici PNL-istă, nici PNT-istă — nici un fel de... istă, si n-am fost nici co­munistă. Cine mă împiedică azi să intru in noile (sau vechile) parti­de ? O să vă miraţi, dar cauza sînt tocmai cei care pledează cel mai mult pentru diverse partide, adică acele „cotidiane independente, de opinie şi (mai ales...) libere" sau, mă rog, ziarele partidelor. De ce ? Aici sînt multe de spus, dar, in esenţă, după părerea mea, multe publicaţii creează, parcă deliberat, confuzie sau animozităţi pretinzînd, total nedemocratic, că „ele" şi nu „celelalte" deţin monopolul adevă­rului, corectitudinii, informării obiective şi dezinteresate !

Vizavi de toate aceste intenţii sincere, simulate sau ipocrite, de a dezvălui cetăţeanului „adevărul şi numai adevărul", am şi eu, nişte nedumeriri, ca orice om cu intenţii bune, dar supus greşelii (ceea ce nu acceptă domnii ziarişti astăzi foarte bine plătiţi „fără priha­nă").

Şi fiindcă toţi ne dau „lecţii de democraţi»", întreb şi eu, şcolă­reşte :

DE CE domnii foşti membri de partid, dar necomunisti, de la „R. L." cred că naţiunea încă doar­me şi că „monştrii" care se pot naşte sînt numai in F.S.N. ? Este evident, în cazul dumnealor, că ar trebui să se trezească ei înşişi la realitate şi să pună sus, în stinga manşetei, fraza originală a lui Goya... Ar avea atunci toată lumea de cîştigat.

DE CE decretul privind libera iniţiativă nu dă dreptul unor aso­ciaţi (sau chiar unui individ) să cumpere (cu un barem plauzibil pentru eventualele fonduri acumu­late de aceştia, între timp) unităţi mici de cele mai multe ori neren­tabile, de la stat ? S-a aprobat lua­rea cu mandatariat a acestor uni­tăţi, dar... Un amic din Timişoara nu poate cumpăra un atelier de ce­ramică de la întreprinderea regio­nală de prestări servicii (cu vreo 40 de secţii şi ateliere în subordi­ne), pentru că acesta este de „stat", deşi nu produce şi este falimentar, ieşi are puţini salariaţi care, ori­cum, ar fi fost preluaţi de noul „patron". Faptul l-a făcut pe ami­cul meu să declare, textual, ,,tre­buie să fac orice ca să plec afară, să cîştig dolari pe care să-i bişniţărească nevastă-mea cu 140 lei bu­cată, să pot aduna curînd milionul, poate se schimbă ceva cu legea asta fi pot cumpăra sau pot construi eu însumi ceva ".

Acest mod de a gîndi, domnilor, este,  după  umila  mea  părere  de salariat cinstit si amărît, principala hibă a „liberei iniţiative"   şi   chiar a mandatariatului : toţi vor să facă azi bani „cu orice preţ", oriunde şi oricum,  ceea ce  va duce fie  la o „lărgire", a lumii „interlope"    (ci­tiţi : pungaşi, escroci), fie la un nou exod    al    inteligenţelor    româneşti peste graniţă, mai ales acum, cînd se dau  atît  de uşor    paşapoarte. Este bine că se dau — râu este că ne lasă pe noi, bieţii   muritori de rînd, la cheremul speculanţilor (că­rora le plîngea de milă un  ziarist tot de la „R. L."), din pricina sute­lor  de falşi    turişti care ne fac de rîs !    Pînă    cînd va fi convertibil leul şi goana după dolari va înceta, pînă  cînd  pe  piaţa  noastră va fi abundenţa    visată (dar ce greu se va realiza aceasta parcă nu vor să ştie  acei  domni  care...)     trebuie, oare, să fim lăsaţi la bunul plac al celor care ne „bişniţăresc" ?    Urîtă deplasare    semantică şi psihică    a suferit cuvîntul „business" pe care ar trebui   să-l îndrăgim şi să-i cu­noaştem toate nuanţele, nu să-l hu­lim şi să-l repudiem fiindcă îl au­zim stîlcit de tot felul de    escroci fără slujbe si căpătîi ! Legi   împo­triva acestora    există, dar efectele lor punitive şi de eradicare a aces­tor practici    întîrzie să apară, iar ravagiile  sociale ne  vor  aminti  în curînd        Occidentul nu are nu­mai părţi frumoase !

DE CE unii abonaţi la mitingu­rile de duminică strigă mereu „Jos Iliescu ", dar nu propun pe cine să punem în loc ? Unii îi vor cu orice preţ demisia, parcă nevoind să vadă că alte personalităţi politice de marcă, cinstite, care să cunoască realităţile de azi ale ţării şi care să aibă credibilitate la cele 23 mili­oane de români, nu prea există. Partidele nou înfiinţate vor avea astfel de personalităţi peste cîţiva ani, sînt sigură, iar cele „istorice" prea se fac de rîs prin gafele comi­se, aproape zilnic, de către unul sau altul dintre responsabilii lor ! De ce nu se aşteaptă alegerile ? Le este unora chiar aşa de frică de dl. Iliescu ? Este, oare, o practică în­cetăţenită în lumea democrată să dărîme adversarii calomniindu-i, denigrîndu-i, acuzîndu-i, — fără nici un fel de discernămînt si jude­cată — de toate relele pâmîntului ("sociale si politice ?). Nu cunosc oare „dumnealor" faptul că perioa­da următoare este cea mai grea le­gislatură din istoria ţării, este pri­ma după dictatura comunistă, pri­ma în care, poate, îşi „vor frînge gîtul", la figurat, cei ce vor căştiga alegerile, încercind să rezolve gra­vele probleme care ne apasă ? Vor cumva alţii, din patriotism, „să-şi frîngă ei gîtul"? Aşa se explică poate, de ce P.N.L. si P.N.Ţ.c.d. nu vor să participe la un guvern de coaliţie... Patriotismul lor şi dragos­tea pentru democraţie şi popor se vor revărsa în toată splendoarea doar dacă vor cîstiga alegerile! Altfel, în loc să construiască chiar în sinul viitorului guvern o opozi­ţie menită să pondereze „pofta de totalitarism" de care este acuzat Iliescu, fără temei, în loc să-şi încarce „bateriile", luptînd ca pluri-partidismul să devină o realitate peste care să nu se mai poată tre­ce, iar opoziţia să fie o forţă de echilibrare a „puterii «en titre»", dinţii se vor retrage... Ce demon­strează asta ?

Chiar numărul mare de partide mă duce pe mine, omul de rînd, la concluzia neseriozităţii politice a multora, din moment ce platfor­mele lor, în majoritate, coincid, din moment ce nu ştiu unele de altele, din moment ce chiar denumirile sa aseamănă, pînă la a crea o confu­zie, păgubitoare pentru aceste par­tide,  în capul viitorilor electori.Comparaţia cu „au apărut ca ciu­percile după ploaie" este uzată, to­cită, dar eu mai adaug că, după ştiinţa mea, majoritatea ciupercilor nu sint comestibile...

DE CE se proclamă dreptul indi­vidului de a crea, de a fi original, liber, independent pe viaţa, senti­mentele, gîndurile şi opiniile sale, dar aceste drepturi, extinse la sfera societăţii, sînt refuzate de unii care fac alergie la cuvîntul ,,originalitate" ataşat de cel al democraţiei ? Nu ne-am saturat de clişee, trebuie să copiem la nesfîrşit, să adulăm mereu ce există la alţii, mai bref ? Ce democraţie europeană este mai bună ca s-o putem copia de-a gata, fără riscuri ? CU despre cea ameri­cana sau japoneză, mă mir că în­drăznesc unii să ne-o recomande ca model... Poate peste 20 de ani (cu toată „nepopularitatea" sa, cu toată bruscheţea exprimării, „bie­tul" dl. Brucan a avut, în tot ce a afirmat pînă acum, dreptate...).

DE CE unii aruncă iarăşi praf în ochii oamenilor (cum făcea Ceauşescu) orbindu-i, de data asta, cu făgăduinţa unei bunăstări generale, totale şi... iminente în viitorul apropiat — numai dacă îi votăm pe ei ? Să fim serioşi, altfel voi crede că dînşii ne consideră „stupid people", vorba d-lui Brucan !

Acei care nu au trudit în ţara asta în anii grei ai comunismului falimentar, care nu cunosc suferin­ţele românului şi care au uitat pînă şi limba romanească de cînd au plecat, nu au dreptul să ne dea lec­ţii sau să pretindă, cu orice preţ, conducerea ţării !

 

D. ŞERBĂNESCU