Sfidarea presei sau războiul video rece
De ieri dimineaţă avem o democraţie
super-originală. Este extrem de riscantă tăcerea pe care dl. Ion Iliescu
încearcă să o instaureze în relaţiile cu presa independentă mai ales atunci
cînd este vorba, nici mai mult, nici mai puţin decît de interese publice
vitale. Atitudinea preşedintelui nostru provizoriu s-a vădit cum nu se poate
mai limpede prin refuzul domniei sale de a-i primi, dincolo de poarta
Parlamentului, pe numeroşii ziarişti români, veniţi din mai multe oraşe din
ţară, pe reprezentanţii presei scrise si audio-vizuale, sosiţi de peste hotare,
unii chiar de peste ocean, pentru a asista la o întîlnire fără nici o îndoială
extrem de importanta pentru dezamorsarea tensiunilor din ţară. Oare măcar
glasnost să mai fie ? Şi daca purtătorii de cuvînt ai opiniei publice nu pot
intra in clădirea Parlamentului, răminind afară pe peron şi dacă, hai să
admitem, o asemenea atitudine ar fi putut fi (dar nici vorbă să fi fost) cît de
cît explicată şi reparată printr-o conferinţă de presă care să aibă loc după
încheierea convorbirilor cu trimişii oamenilor din „zona liberă de
neo-comunism", refuzul de a-i permite chiar unui membru al delegaţiei
(dl. Eugen Popescu, participant la Revoluţia din Timişoara şi Bucureşti, apărător
al Televiziunii) să înregistreze cu o cameră video dialogul, demonstrează că de
la „consens" la non-sens este
exact distanţa dintre faţa umană şi cea inumană a uneia şi aceleiaşi ideologii.
Este o formă disimulată a refuzului unui dialog necesar, indispensabil chiar,
pe care ţara îl aşteaptă, este o
atingere adusă libertăţii presei şi chiar opiniei publice, îndreptăţită să
cunoască în mod corect cauzele manifestaţiei din Bucureşti, care durează de
două săptămîni, cauzele manifestărilor de solidaritate din numeroase oraşe ale
ţării. Cauzele unei falii între guvernanţi şi popor, care se lărgeşte pe zi ce
trece. Cum poate fi posibil ca îintr-un stat civilizat accesul presei, într-un
asemenea moment, să fie interzis ? In foaierul Parlamentului reprezentanţii
demonstranţilor au fost chiar acuzaţi că ar exercita o presiune. O presiune cu
o biată cameră video care nu poate converti nimic, cu un cameraman hotărit să
ne ofere, să vă ofere, fără nici un fel de trunchieri, nu secvenţe de alcov ci
doar un dialog aşa cum ar fi fost să fie el.
Şi, astfel, dincolo de faptul că ieri a
fost ratată marea şansă a. dialogului direct, poate a reconcilierii din pragul
alegerilor, iată, in schimb, s-a limpezit ceea ce înţelegem unii şi alţii prin
libera circulaţie a informaţiei. Trist.
România Liberă, 9 mai 1990