Sfidarea presei sau războiul video rece

 

De ieri dimineaţă avem o democraţie super-originală. Este extrem de riscantă tăcerea pe care dl. Ion Iliescu încearcă să o instaureze în relaţiile cu presa independentă mai ales atunci cînd este vorba, nici mai mult, nici mai puţin decît de inte­rese publice vitale. Atitudinea preşedintelui nostru provizo­riu s-a vădit cum nu se poate mai limpede prin refuzul dom­niei sale de a-i primi, dincolo de poarta Parlamentului, pe numeroşii ziarişti români, veniţi din mai multe oraşe din ţară, pe reprezentanţii presei scrise si audio-vizuale, sosiţi de peste hotare, unii chiar de peste ocean, pentru a asista la o întîlnire fără nici o îndoială extrem de importanta pentru dezamorsarea tensiunilor din ţară. Oare măcar glasnost să mai fie ? Şi daca purtătorii de cuvînt ai opiniei publice nu pot intra in clădirea Parlamentului, răminind afară pe peron şi dacă, hai să admitem, o asemenea atitudine ar fi putut fi (dar nici vorbă să fi fost) cît de cît explicată şi reparată printr-o conferinţă de presă care să aibă loc după încheierea convor­birilor cu trimişii oamenilor din „zona liberă de neo-comunism", refuzul de a-i permite chiar unui membru al delega­ţiei (dl. Eugen Popescu, participant la Revoluţia din Timişoara şi Bucureşti, apărător al Televiziunii) să înregistreze cu o cameră video dialogul, demonstrează că de la „consens"  la non-sens este exact distanţa dintre faţa umană şi cea inumană a uneia şi aceleiaşi ideologii. Este o formă disimulată a refuzului unui dialog necesar, indispensabil chiar, pe care  ţara îl aşteaptă, este o atingere adusă libertăţii presei şi chiar opiniei publice, îndreptăţită să cunoască în mod corect cau­zele manifestaţiei din Bucureşti, care durează de două săptămîni, cauzele manifestărilor de solidaritate din numeroase oraşe ale ţării. Cauzele unei falii între guvernanţi şi popor, care se lărgeşte pe zi ce trece. Cum poate fi posibil ca îintr-un stat civilizat accesul presei, într-un asemenea moment, să fie interzis ? In foaierul Parlamentului reprezentanţii demons­tranţilor au fost chiar acuzaţi că ar exercita o presiune. O presiune cu o biată cameră video care nu poate converti nimic, cu un cameraman hotărit să ne ofere, să vă ofere, fără nici un fel de trunchieri, nu secvenţe de alcov ci doar un dia­log aşa cum ar fi fost să fie el.

Şi, astfel, dincolo de faptul că ieri a fost ratată marea şan­să a. dialogului direct, poate a reconcilierii din pragul alege­rilor, iată, in schimb, s-a limpezit ceea ce înţelegem unii şi alţii prin libera circulaţie a informaţiei. Trist.

Sorin Roşca Stănescu

România Liberă, 9 mai 1990