MANIFESTAŢIA DIN PIAŢA UNIVERSITĂŢII

O MARE VICTORIE MORALA!

Cine şi-a făcut vreo imagine cît de cît optimistă asupra dialogului ce urma ea se desfăşoare între reprezentanţii C.P.U.N. si ai guvernului, pe de o parte, şi cei ai manifestanţilor din Piaţa Universităţii, pe de altă parte, s-au înşelat amarnic, dovedind o superficială cunoaştere a comuniştilor. • întotdeauna, fără excepţie deci, este dificil, daca nu chiar imposibil, de purtat un dialog cu comuniştii. A dovedit-o Ceauşescu şi ai săi în decembrie 1989, o dovedesc în aceste zile Iliescu şi compania. Nici o deosebire. Aceeaşi aroganţă, acelaşi dispreţ total pentru ideile, opiniile şi comportamentele oponentului, aceeaşi violenţă nu numai de limbaj, acelaşi spirit de clan agresiv. Nici o deosebire, deci. După cum a dovedit dl. Iliescu marţi dimineaţa, nu s-a îndepărtat prea mult de înaintaşul şi mentorul său. După domnia-sa, se pare că pînă şi la glasnost şi perestroikă e cale lungă. Normal, din perspectiva acestor „calităţi", dialogul nu era posibil şi n-a fost posibil în condiţii civilizate şi democratice. Sistemele logice de găndire cu care operează manifestanţii din Piaţa Universităţii şi sistemele cu care operează (neo) comuniştii d-lui Iliescu sînt, practic, incompatibile.

Încercarea de dialog a venit din partea manifestanţilor. A lor a fost dorinţa de a dialoga chiar şi cu această putere pe care o neagă, o consideră calpă. Al lor au fost bun-simţul şi bună-credinţa de a spera generos într-un posibil dialog democratic. A lor a fost şi este convingerea neştirbită că pe ei, dar şi pe interlocutorii lor. Şi mişcă ardenta conştiinţă a unei datorii faţă de patrie şi viitorul ei. Dar totul s-a terminat cu un... bluff. Puterea, de sorginte comunistă, nu s-a putut alinia nici măcar celor mai simple gesturi de democraţie, totul împiedicindu-se într-o banalitate... esenţială. O dovadă concludentă, deci, încă una, ca inşii din conducerea provizorie a ţării, sînt comunişti notorii şi se poarta ca atare, mistuiţi şi obsedaţi fiind de secretomanie, de minciună, de dispreţul pentru adevăr şi interesele celor mulţi. Şi mai arată această putere provizorie şi deosebit de avidă de putere că nu are nici cele mai vagi „dotări" pentru democraţie — capacitatea de a te face ascultat şi de a asculta, generozitatea faţă de interlocutor, respect pentru ideile interlocutorului. Iliescu şi ai săi nu fac decît să se comporte ca orice junta militară din anii '50—'60 de pe continentul latino-american.

Pină la a pune din nou mîna pe arma nu e deloc departe. De altfel nici n-ar trebui să ne mirăm : poliţişti cu scuturi şi poliţişti bătind cu cravaşa manifestanţi, am văzut deja.

Se poate spune, fără teama de a greşi, că ziua de marţi, 8 mai a fost o zi de succes pentru manifestanţii din Piaţa Universităţii. Lumea întreagă a luat cunoştinţă de forţa manifestanţilor, de intransigenţa lor în urmărirea revendicărilor drepte şi absolut necesare democraţiei. Ieşirii din criza politică galopantă, reintrării în normalitate a poporului român. Dar, aşa cum se ştie, pentru a arunca peste bord aceste urgenţe naţionale, reprezentanţii comunişti ai guvernului şi conducerii ţării „fac totul" — cum le plăcea lor să spună pînă recent, în decembrie. Reprezentanţii provizorii ai puterii trebuie să înţeleagă, deşi pentru ei totul e pierdut din punct de vedere politic, că manifestanţii din Piaţa Universităţii, din celelalte zone eliberate de neocomunism din marile oraşe ale ţării, nu vor face nici cea mai mică concesie comunismului.

Un lucru ce trebuia să-i fie limpede domnului Iliescu, precum si „băieţilor" ce-l însoţesc în deşertăciune, încă din 21 decembrie 1989. Dar atunci, ca şi acum, ei erau prea ocupaţi cu acapararea puterii. In timp ce alţii, zeci de mii, luptau în stradă. Acum ca şi-atunci.

Revenind la imposibila întîlnire de marţi, putem spune că avem pînă acum două monologuri. Ceea ce deja, ar putea să însemne ceva...

Cert este că manifestaţia din Piaţa Universităţii a cîştigat în forţă şi popularitate, devenind asemenea unui bulgăre de zăpadă ce se rostogoleşte de pe munte...