A nu
face nimic este mijlocul sigur de a chema violenţa... Cei a căror cauză este
dreaptă nu s-au mulţumit cu o simplă protestare. Unii au şi murit pentru ea.
NOI
ZICEM CA...
Trebuie să ne trezim - odată pentru
totdeauna - din somnul comod al acceptării ! Mici în faţa unui război cumplit
de mare, să încercăm să ne refacem destinul de ţară uitată în pînzele sferelor
de influenţă, să reclădim spiritul românesc atît de călcat în picioare de ideologiile
importate şi să înţelegem că, dacă Revoluţia din decembrie a fost, dincolo de
toate vorbele ce s-au spus, o imensă şansă, un pas uriaş făcut de civilizaţie,
o a doua cădere în amorţire va fi definitivă.
Noi nu ne-am pus în frunte un dizident, ca polonezii sau
cehii, nici n-am deschis porţile democraţiei occidentale, ca ungurii, nici
măcar n-am avut puterea de-a dărîma cu
buldozerul zidul, ca germanii... Noi ne înjurăm dizidenţii, hulim apusul şi-i
cîntărim competenţa în kilograme de
salam cu soia pe cap de locuitor, iar breşa din zid este umplută încet
şi sigur de mîini pricepute, astfel încît vîntul de libertate ce-a atins
Timişoara, Bucureştiul, Clujul şi alte cîteva oraşe, în restul ţării a ajuns
filtrat bine de camerele de luat-vederea ale Televiziunii.
Listele întregi de proteste semnate de muncitori indignaţi
reprezintă mult mai mult decît o dovadă a manipulării lor de către puternicii
zilei de azi. Atitudinea lor este o urmare firească a incapacităţii noastre de
a ne face înţeleşi. Nu ajunge să ai o cauză dreaptă, nu ajunge să ai adevărul
de partea ta. Trebuie să-i convingi pe cei mulţi de acest adevăr. Nu mai putem
aştepta ca timpul să dovedească justeţea punctului nostru de vedere. E mult
prea tîrziu pentru alte experimente. Şi ştim cu toţii că protestele sînt
zadarnice. La mijloc nu este doar o banala luptă pentru putere, este o luptă
mult mai dura, pentru supravieţuire. Clasa dominantă a societăţii fără clase
fuge după ultimul tren. Şi, pentru a-1 prinde, a uzat şi uzează de toate mijloacele,
aşa că fiecărui om din această ţară trebuie să-i fie foarte clar cu cine luptă
şi la ce se expune.
Cu toate că aderăm fără rezerve la
punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, credem că, ţinînd seama de situaţia
politică actuală, alegerile e vor ţine, totuşi, la 20 mai, după o lege electorală
nemodificată, şi asta în ciuda tuturor insistenţelor noastre. Astfel încît este
deosebit de necesar să încercăm, în acest al 12-lea ceas, să explicăm celor ce
vor hotărî de fapt în ce parte se înclină balanţa care este dimensiunea reală a
gestului lor în faţa urnei. Şi, mai ales, să le explicăm că noi nu luptam
împotriva unui om, ci împotriva întregului sistem de violenţă, intoleranţă,
dispreţ, dogmatism şi mizerie morala pe care acest om îl reprezintă.
Mai sunt 20 de zile.lucrurile sînt foarte clare şi seamănă teribil cu epoca dinainte de Decembrie. Trebuie însă, să convingem cît mai mulţi oameni că baricadele există chiar dacă nu se văd şi că, în spatele lor, păzit de scuturi şi de căşti, stă acelaşi duşman: comunismul.