Parcul sacru

 

Pe acelaşi loc, unde în noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989 Revoluţia şi-a dat primele jertfe şi in Capitală, se desfăşoară, începind cu data de 22 aprilie a.c., un miting non-stop, de o spectacu­lozitate participativă neobişnuită, avind un caracter profund anti­comunist ca o continuare firească a spiritului treaz al Revoluţiei. Acest loc sacru, aflat la „Kilometrul zero," al ţării, a devenit acum şi prima Zonă liberă de neocomunism din România, aşa cum scrie pe lozinca de pinză ce flutură .victorios deasupra bulevardului „N.Bălciescu". Dar toată scenografia acestui magic spectacol poli­tic, in special decorul dinspre latura Universitate - Arhitectură, de un impact vizual ce întrece în imaginaţie plastică arta unui monumentalist ca Siqueiros, conferă zonei acelaşi spirit sacramental, augmentînd inspirat forţa de şoc a conţinutului incendiar al mitingului, a mesajului .său politic.

Participanţii la miting sînt ei înşişi creatori şi spectatori, în acelaşi timp, ai acestui spectacol viu, care se amplifică şi se naşte spontan sub ochii lor. Nici un regizor din lume, în afară de Dumne­zeu, care ii inspiră pe aceşti tineri revoluţionari, n-ar fi putut face ceea ce viaţa însăşi naşte. Totul este sacru şi specific românesc, de la ecusoanele care revitalizează şi înnobilează cuvîntul golan (pro­babil singura contribuţie istorică la Revoluţie a d-lui Iliescu) sau de  la cîntecele care exprimă voinţa nestrămutată a mulţimii („Noi de-aicea nu plecăm,/ Nu plecăm acasă / Pîna nu vom cîştiga /Liber­tatea noastră") şi pină la torţele speranţei luminînd in noapte sau pină la cuvîntările înflăcărate rostite de la balconul Universităţii, de către un număr foarte mare de oameni, în special personalităţi din Capitală, din toate colţurile ţării şi din lume (insuşi Eugen lonescu a trimis o telegramă intitulîndu-se „golan"), cuvîntâri care sînt ade­vărate lecţii: de istorie, religie, ştiinţă, geografie, politică, morală, viaţă, cultură, lecţii de cei mai pur patriotism. Dacă adăugăm la toate acestea explozia umorului de stradă în varii forme, ca o ex­presie, a libertăţii pe care o reclamă revoluţionarii, avem imaginea celui mai original spectacol audio-vizual existent pe pămînt româ­nesc. Niciodată ideile şi mesajele politice nu au avut un impact mai viu, dat fiind că ele se bazează nu pe forţe coercitive, ci pe mijloace estetice, sensibile, care inlesnesc comunicarea, făcînd ca dialogul să fie emoţionant, sa se desfăşoare direct, nemijlocit, transformind întregul spectacol politic intr-o scenă vie, intr-un eveniment liber, trăit pe viu. Tocmai aceste mijloace estetice dau spaţiului şi timpului istoric dimensiunea sacrului.

Un asemenea spectacol inegalabil nu poate fi relatat, trebuie să participi la el ca să-l înţelegi, ca să-l vezi şi auzi ca în tine însuţi." Abia aici îşi arată televiziunea, chiar şi nemanipulată, limita puterii sale de comunicare. Ea doar poate informa corect, dar în nici un caz nu poate reda expresia vie, totală, copleşitoare, a acestui eve­niment politic şi istoric. Niciodată ea, mass-media în general, nu va putea transmite uriaşa cantitate şi calitatea umorului pe care o pro­duce atitudinea anticomunistă !

Nici informatorii d-lui Iliescu, supranumit Emanatul prezentat într-o caricatură aflată pe faţada „facultăţii de golani" ca un drac avînd într-un corn un trandafir şi in coadă secera şi ciocanul, nu pot face mai mult. Dovadă că acest eveniment este tratat de Ema­natul preşedinte cu dispreţ şi... generozitate, căci, aşa cum s-a ex­primat, intr-un perfect limbaj de lemn la o recentă conferinţă de pre­să, numai generozitatea sa a oprit coloanele de muncitori să şteargă ca un buldozer manifestaţia de pe faţa pămintului ! Ca să afirmi aşa ceva, ori trebuie să nu ai deloc vocaţie de politician, ori trebuie să-ţi lipsească simţul estetic cu desăvîrşire. Păcat tovarăşe Iliescu, să vă luaţi după vorbe şi să pierdeţi ocazia de a vedea, după o via­ţă de om trăită din emanaţia comunismului, un asemenea specta­col, pe care însăşi generozitatea dv. l-a cauzat ! De ce nu veniţi la faţa locului, aşa cum vin oamenii din toată ţara, să vedeţi care sint proporţiile efectului ?

Dar probabil că ar fi inutil. N-aţi înţelege, pentru că prin ema­naţia dv. nu puteţi accepta alt punct de vedere, care apără spiritul curat al Revoluţiei, principiul ei vital, pe care Eminescu l-ar fi numit Archaeus. Dv. v-aţi instalat nepoftit la putere ca să „negociaţi" (ex­presia vă aparţine) Revoluţia. Dv. consideraţi că cei din zona sacră care manifestă împotriva comunismului nu sint reprezentativi pentru poporul român ,aşa cum nu-i consideraţi reprezentativi nici pe cei care au căzut aici în noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989 ! „Dacă nu veneau muncitorii..." lată limbajul de lemn al celor cu vocaţie dictatorială ! De ce vreţi să dezbinaţi poporul, să-l împărţiţi, aşa cum făcea răposatul bicefal, în muncitori, studenţi, soldaţi, ţărani, intelectuali ?! De ce ierarhizaţi meritele poporului ?! Poporul a fost atunci o unitate perfectă, numai dv. aţi reuşit iar să-l „categorisiţi" ! De unde această mentalitate de buldozer ?! De ce vă supără că tinerii revoluţionari au declarat această zonă liberă de neocomunism ? Vă supără că încurcă circulaţia ? Dar pe aici au trecut ma­şinile morţii ! Oare azi eroii care au căzut pe asfaltul dictaturii, pen­tru ca domniile voastre să staţi — nepoftite, nenumite de popor — în fruntea României, deşi numai poporul este singurul preşedinte adevărat al ţării, nu merită să aibă partea lor de pămînt sacru?! Nu merită dare ca acest loc să fie pur ecologic, să nu mai poată fi niciodată poluat de gazele de eşapament ale TAB-urilor şi civiliza­ţie galopante şi de gloanţele dictaturii ?! Nu merită oare să rămînă o zonă curată pentru eternitate ?!

L-aş ruga de pe acum pe cel dintii preşedinte al României de mîine, libere şi  democrate, ca primul decret pe care îl semnează să consfinţească faptul că buldozerele de care vorbea Emanatul să transforme acest loc sacru într-o gradină sacră, într-un parc sacru, ca un simbol viu, asemenea ierbii şi arborilor săi, ai recunoştinţei pe care trebuia s-o avem veşnic pentru cei care ne-au redat liber­tatea şi demnitatea !

IOVAN  IORGOVAN