Aroganţa puterii provizorii

 

De mai multe săptămini se desfăşoară în ţară o largă miş­care democratică în jurul punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara oare cere exclu­derea de la participarea la funcţii alese a foştilor acti­vişti şi securişti, datorita ro­lului nefast în perpetuarea la noi a celei mai pustiitoare dictaturi comuniste. Iniţial, o asemenea mişcare a părut in­signifiantă, deşi pornită din acelaşi leagăn al revoluţiei, Timişoara. S-a vădit un pro­test faţă de o conducere care, insinuata la putere, a deviat sensul proceselor transforma­toare spre o perestroikă gorbacioviană, scoţînd la supra­faţa garnitura a doua a no­menclaturii comuniste care la finele lui decembrie 1989 pă­rea definitiv şi iremediabil prăbuşită, împreună cu între­gul sistem care o propulsase şi o întreţinuse timp de de­cenii ca o casta birocratico-parazitară.

Dar, iată că lent dar per­sistent, mişcarea pentru susţi­nerea punctului 8 din procla­maţia menţionată dobîndea în Bucureşti un mare ecou. Pen­tru a doua oară Bucureştiul reacţiona prompt şi pozitiv la noul impuls democratic venit de la Timişoara. Oamenii au început să se întrebe tot mai insistent dacă este drept, în urma unei revoluţii sîngeroase, în care a pierit floarea naţiu­nii, ca o garnitură de foşti ac­tivişti sau de descendenţi ai acestora să influenţeze decisiv noul "curs al dezvoltării insti­tuţional politice, în condiţiile în care nu ei 1-au răsturnat pe Ceauşescu.

In faţa precipitării alegeri­lor din 20 mai, dar cu deose­bire datorită ignorării poziţiei elementelor dinamice ale ţării care doresc o ruptură totală cu structurile şi ideologia co­munistă, indiferent de forma sub care s-ar prezenta, o par­te din tinerii cu rol important în zilele de 21 şi 22 decembrie s-au lansat într-o acţiune hotărîtă de contracarare a „de­mocraţiei originale", impri­mată schimbării de această putere provizorie. Implicîndu-se efectiv în susţinerea Proclamaţiei de la Timişoara, aceşti tineri au reuşit printr-o activitate extraordinară s-o acopere cu cîteva milioane de semnături, mărturie elocven­tă a faptului că o mare parte a naţiunii doreşte îndepărta­rea de la conducere a coasociaţilor lui Dej şi Ceauşescu la dezastrul în care, prin in­competenţa şi lipsa de scrupul moral, au adus ţara.

Puterea provizorie ignoră însă o asemenea mişcare, bizuindu-se pentru combaterea ei prin manifestaţii electorate organizate cu deosebire în provincie cu oameni mobili­zaţi în stil pecerist de acti­vişti F.S.N. Numai că, in mo­mentul în care din seara de 22 aprilie acest tineret a insti­tuit în piaţa Universităţii o baricadă vie, spre a obliga puterea provizorie să nego­cieze, aceasta a încercat să so­luţioneze o situaţie critică, recurgînd la arestări, inclusiv la bătăi şi molestări. Prin ase­menea mijloace, aliindu-şi o parte tot mai mare a popu­laţiei, piaţa Universităţii e fost inundată de mii de oa­meni. Pe un asemenea fond, preşedintele C.P.U.N.,  dl . Ion  Iliescu, în locul unor  soluţii politice, a stigmatizat cu cali­ficativul de „golani" tocmai pe unii dintre aceia care avuseseră cutezanţa să-1 înfrunte pe Ceauşescu, netezindu-i calea spre putere. A fost suficientă, pronunţarea acelui cuvînt dez­onorant pentru a-1 transforma, contrar intenţiilor şefului pu­terii provizorii, într-un califi­cativ faimos de care astăzi sînt  mîndri zeci de mii de bucureşteni şi din provincie care se declară golani ! O ase­menea reacţie populară faţă de un cuvînt blasfemitor re­prezintă, în fapt, un protest fată de o mentalitate comu­nistă. Căci dacă Ceauşescu îşi numise adversarii intransi­genţi huligani, dl. Iliescu în­cearcă să-şi compromită opo­zanţii radicali drept „golani" !

Este, oare, îndreptăţită aro­ganţa conducerii provizorii faţă de cele mai energice ele­mente ale naţiunii care au propulsat-o la putere ? Sa nu ştie ea că, adusă în vîrful pi­ramidei de valul revoluţionar, pînă la alegeri, trebuie să se supună unui dialog tocmai cu aceia care o contestă ? Crede puterea provizorie, chiar dacă prin alegeri va fi confirmată, că va putea guverna dacă nu-şi va satisface adversarii prin recursul la dialog ? Ade­vărata faţă a unui regim de­mocratic nu înseamnă o do­minaţie despotică a unei ma­jorităţi, oricît de bineintenţionată ar fi, ci în respectarea minorităţilor. Or, dacă acum, înainte de alegeri, acei demonstranţi din piaţa Uni­versităţii sînt bătuţi, discredi­taţi şi nesocotiţi de către o conducere provizorie nelegi­timă, ce se va întîmpla după ce aceasta va triumfa în ale­geri ?

Ignorînd însă opoziţia inde­pendentă, puterea provizorie a sfîrşit însă prin a contribui indirect la permanentizarea în centrul Capitalei a unei adunări populare, a unui par­lament deosebit, prin faţa că­ruia se perindă persoane şi personalităţi, cu impact deo­sebit asupra vieţii politice din actuala fază a luptei pentru democraţie. Este greu de pre­supus că, în perspectiva ex­tensiunii ei şi în alte puncte ale ţării, o asemenea formă de contestare a puterii provizorii va putea fi lichidată fără con­cesii. Din aceste motive cre­dem că aroganţa guvernanţi­lor este cu totul nejustificată, intr-un moment de răscruce al revoluţiei.

 

APOSTOL STAN

Dreptatea, 6 mai 1990