Provizorat şi democraţie

E GREU de crezut că manifestanţii din Piaţa Universităţii, ca şi aceia din Timişoara simt nevoia să se joace cu legile ţării. E greu de crezut şi e şi mai greu de spus. Poate că punctul 8 al Proclamaţiei de ia Timişoara, refuzînd dreptul unei categorii de cetăţeni, foştii activişti, de a fi aleşi în organele politice reprezentative ale ţării, poate fi privit, în principiu, drept o abatere de la democraţie. Numai că în cazul nostru de la ce dcmocraţie ne-am putea abate? De la aceea de pînă pe 22 decembrie? De la provizoratul ultimelor luni? Acest punct opt contrazice un principiu lipsit la noi de acoperire (democraţia) pentru a susţine buna desfăşurare a procesului de democratizare. Dacă revoluţia din România ar fi fost una de catifea, cum s-a întîmplat în ţările vecine şi ar fi început printr-o lovitură de palat sau dacă, după primele două zile de manifestaţie la Timişoara reprezentanţii de la vîrf ai partidului şi-ar fi luat inima în dinţi şi s-ar fi opus pe faţă lui Ceauşescu poate că şi atunci, în ceasul al 13-lea, şi-ar fi cîştigat un credit oarecare în faţa opiniei publice. Omeneşte, pentru, să-i zicem doar, pasivitatea lor aceşti reprezentanţi ai partidului au un alibi cît, se poate de solid în frica de represalii, politic însă n-au absolut nici unul. Frica de răspundere a politicianului într-un moment de răscruce pentru ţară, amnezia lui că a fost desemnat într-o funcţie înaltă nu pentru a ocupa un scaun ci în numele unui presupus simţ de răspundere, acestea se cuvin sancţionate. Cine poate garanta că aceşti oameni, care în zilele cînd se murea pe străzile Tirnişoarei, n-au făcut nici gestul minimului protest, acela de a demisiona din funcţiile ocupate pînă atunci (ceea ce ar fi dovedit, dacă nu responsabilitate, cel puţin intenţia de a nu mai lua parte la o politică pătată şi de sînge), dacă vor fi reinvestiţi cu răspunderi politice nu se vor comporta în momente de cumpănă naţională la fel de lamentabil ca pînă pe 22 decembrie? Şi e limpede că chiar în aceste zile traversăm un asemenca moment! Se pare că au loc, pe felurite căi, presiuni asupra electoratului. Sînt destule partidele care învinuiesc F.S.N.-ul că le stinghereşte sau chiar le împiedică propria campanie electorală. Aceste declaraţii n-ar fi o noutate. Nou e că preşedintele P.N.L. îi somează pe cei care confundă confruntarea politică deschisă cu păruiala pe faţă să se astîmpere, ameninţînd că în caz contrar partidul pe care il reprezintă împroună cu Partidul Ţarănist şi cu cel Social Democrat se vor retrage din alegeri. Punctul de vedere al F.S.N.-ului este câ astfel partidele istorice urmăresc să ldestabilizeze ţara, să creeze haos etc., din pricină că anticipează că nu vor întruni numărul de voturi necesare pentru a se impune.

În asemehea condiţii e cu atît mai de dorit ca persoanele care-şi depun candidatura să aibă un credit moral inatacabil. Fiindcă una e să trimiţi poliţia să împrăştie o demonstraţie în numele unei democraţii verificate şi cu totul alta cînd la noi mai sînt destui care nu cunosc bine semnificaţia cuvîntului. Chiar dacă metodele sînt asemănătoare depinde în numele cui sînt aplicate. La noi împrăştierea demonstraţiilor a fost pînâ în urmă cu 4 luni treaba securităţii sub îndrumarea activiştilor. Că metoda e compromiţătoare se ştie şi totuşi puţin a lipsit ca ea să fie aplicată chiar şi în centrul Capitalei, pentru împrăştierea demonstranţilor din Piaţa Universităţii. Fireşte că lozincile care sunt scandate sînt neconvenabile şi preşedintelui C.P.U.N. şi partidului Frontului, dar aşa stînd lucrurile, acesta nu este un argument pentru „curăţarea” pieţei. Mi s-a părut încurajator că demonstraţia Pro Front care a avut loc în Capitală nu s-a abătut pe la Universitate să-i înlăture pe cei de acolo. Mă aşteptam ca domnul Iliescu şi primul ministru să înceapă dialogul cu reprezentanţii celor de la Universitate, mai ales că etichetindu-i de golani pe manifestanţi domnul Iliescu le-a dat acestora o coeziune cu care nu ştiu cîte formaţiuni pblitice de la noi se pot lăuda. În loc de asta, la conferinţa de presă de la sfîrşitul săptâmînii trecute, domnul Iliescu a declarat că intenţionează să-i ignore pe manifestanţi, de parcă rezolvarea unor revendicări de masă s-a făcut vreodată astfel. Dacă domnul Iliescu a greşit încercînd să nu observe ceea ce se întîmplă la Universitate şi scuzînd intervenţia poliţiei făcute la ore mici şi cu un echipament identic aceluia din dotarea forţelor de ordine decembrie, ceea c-e a avut darul să-i irite pe manifestanţi, un alt candidat la preşedinţia ţării, domnul Raţiu, prin apariţia sa între manifestanţi a greşit, complicînd şi mai mult lucrurile. E o inabilitate politică să te prezinţi într-un loc unde se manifestă împotriva unuia dintre contracandidaţii tăi. Avantajul domnului Raţiu e că poate săvîrşi erori fără răspundere oficială.

Dar problema nu e cine greşeşte mai mult şi nici cui îi foloseşte demonstraţia de la Universitate, ci cînd se vor hotărî guvernul şi consiliul C.P.U.N. să discute cu reprezentanţii „golanilor”. Cît despre faptul că Televiziunea şi-a luat inima în dinţi propunînd începerea acestui dialog şi a prezentat zilnic imagini de la demonstraţie, fără comentarii nepotrivite, ci strict jurnalistic şi suportînd să fie admonestată, să fie o dovadă că a început să-şi intre în rolul pe care i l-a atribuit Revoluţia?

Cristian Teodorescu