„Eu, preşedintele televiziunii va asigur ca nu depind de putere”

Pe 7 aprilie, în sîmbăta Floriilor, aţi adresa telespectatorilor cîteva gînduri. Printre altele, spuneaţi: „televiziunea aceasta pe care, cu multă dreptate, mulţi dintre dumneavoastră o criticaţi..." Sînteţi de acord, în continuare, să discutăm despre cîteva criterii? Sigur că da, sigur că da... De fapt, nici n-am putea să vorbim despre laude, pentru că ele sînt foarte puţine.

Să ne închipuim că mîine dimineaţă se întîmplă ceva foarte important la Alba lulia, de pildă. Are vreo şansă televiziunea română să prindă evenimentul? Nu. Şi e firesc să fie aşa? Nu. Firesc ar fi ca dotarea noastră tehnică să fie alta. Ar trebui să am un car de reportaj de mare viteză care să plece imediat la locul unde s-au petrecut faptele... Sau un elicopter. Orice instituţie ca a dumneavoastră se foloseşte de o reţea de informaţie şi de o reţea de transport. Mi se pare că, în momentul de faţă, n-aveţi aşa ceva. Nu avem. Ceauşescu a avut grijă să lase televiziunea aşa cum ştiţi... Iertaţi-mă, dar aşa, la dumneavoastră nu se poate face, de fapt, publicistică TV de calitate. Dar evident, evident! Nu înţeleg de ce vă miraţi aşa! Se poate face industrie adevărată la noi? Se poate face politică adevărată la noi? Noi nu avem, uman şi material, dotarea necesară! Ca să revin la exemplul dumneavoastră... Se întîmplă ceva la Alba lulia. Ce pot să fac? Iau legătura cu omul meu din Tîrgu Mureş, care ar fi locul cel mai apropiat. Acela se duce cu o maşină de ocazie (sau, dacă are maşina lui, cu maşina lui) şi filmează ce se întîmplă în Alba. Evident că, într-un an, doi, vom fi altfel dotaţi. Pînă în septembrie, cu nişte bani pe care ni i-a dat guvernul, două milioane de dolari, am contractat material în Statele Unite, cu care ne vom dota şi televiziunile locale. Aceasta numai în cazul în care ele vor dori să depindă de noi. E bine să ştiţi că, acum, studiourile, teritoriale de televiziune nu depind de Radioteleviziunea română, cum se întîmplă cu studiourile teritoriale de radio. Ele au apărut după 21 decembrie şi depind numai de forurile locale. Ca să obţin ceva de la ei, trebuie să intru în tratative, să mă căciulesc, dacă mi se permite o expresie mai puţin academică. Există multe oraşe din România care par a fi inexistente pentru, televiziunea română. Par a fi inexistente pentru că noi nu avem corespondenţi acolo. Simplu! De ce nu vi-i faceţi? Teoretic, ni-i putem face. Dar corespondentul trebuie să fie dotat cu o cameră BETA, trebuie să aibă acces la reţeaua naţională... Aţi făcut ceva pentru remedierea situaţiei? Măcar aţi început să vă faceţi o reţea de corespondenţi? S-a făcut un singur lucru. Căutăm oameni peste tot şi, pînă la sfîrşitul anului, sperăm să avem cîte unul pe fiecare judeţ, dotat cu o cameră de luat vederi... Iertaţi-mă. Cum vă căutaţi corespondenţii? Prin cei pe care îi avem deja, care cunosc o serie întreagă de jurnalişti locali... Dar nu aici este dificultatea. Sigur, noi nu avem cunoştinţă de întregul capital de jurnalistică inteligentă din ţară. Nu uitaţi, însă, că noi ne lingem rănile aici, la Bucureştil In televiziunea aceasta! Am creat un departament comun al studiourilor teritoriale, în speranţa că, în speranţa că ele vor fi ale noastre... De-abia după alegeri, în cîteva luni, vom putea să avem grijă de toate lucrurile acestea.

ESTE O TĂCERE FOARTE CURIOASĂ

Pînă acum cîtăva vreme, Timişoara a fost foarte puţin prezentă în programele dumneavoastră. Acest oraş părea sa nu existe. E o simplă impresie pe care o aveţi dumneavoastră. Timişoara a fost foarte des prezentă la noi, mai ales că avem o colaborare foarte bună cu studioul de acolo, care nu depinde de noi... Pe Ia începutul lunii aprilie, domnul Ion Iliescu a făcut o vizită la Timişoara. De ce nu s-a dat nici o imagine de acolo? Era înainte de lansarea campaniei electorale. Domnul Iliescu s-a dus acolo şi în calitate de preşedinte al C.P.U.N. şi în calitate de preşedinte al Frontului. Am fost puşi în dificultate, pentru că nu începuse campania electorală. Domnul Iliescu încă nu era candidatul Frontului... Îmi pare bine că aţi adus în discuţie acest exemplu, pentru că el este revelator pentru politica noastră. Arn dat cele cîteva imagini cu comemorarea eroilor Revoluţiei... Apoi a început un miting electoral... Un miting electoral? Spuneaţi că atunci campania nu începuse. Iertaţi-mă... Înceepuse campania... domnul Iliescu nu era încă... Dacă nu era candidat, atunci cum începuse campania? Pentru că era miting electoral, totuşi! Aşa ni s-a transmis de la Timişoara! La emisiunea de ştiri s-a mai spus, tot despre vizita în Timiş, că la Lugoj domnul Iliescu a fost întîmpinat de treizeci de mii de partizani ai Frontului. Martorii oculari mi-au spus că acolo au fost trei mii de oameni, dintre care o mie aduşi din sate. Vă răspund de îndată! Nu ştiu dacă au fost aduşi sau neaduşi. Eu am abolit sistemul dării cifrelor, tocmai pentru că acestea sînt de neverificat. Cum este şi situaţia din Piaţa Universităţii, într-o zi s-a venit cu o cifră, în altă zi cu altă cifră. I-am rugat frumos pe reprezentanţii de la Universitate, cu care am fost în contact tot timpul, să nu mai dea cifre. Credeţi că aceste cifre mai spun ceva? Nu, este semnificativ fenomenul. Fenomenul merită toată atenţia şi, după cum aţi putut observa, televiziunea i-a dat toată atenţia. Foarte comentat a fost faptul că televiziunea a tăcut în legătură cu ce s-a întîmplat la Timişoara în ultimele zile şi că a trebuit să aflăm aceste fapte dintr-o casetă a P.N.L., care şi-a făcut astfel propagandă electorală. Adunarea de la Timişoara nu era un eveniment care să merite atenţie? Eu am lipsit săptămîna trecută din ţară... Am întrebat dacă Timişoara a fost prezentă şi studioul de acolo mi-a spus nu. În continuare, emisiunea dumneavoastră de ştiri tace în legătură cu acest subiect. De ce? Mai ales că, acum, proteste se înregistrează în mai multe oraşe. Şi sînt însoţite de opoziţii violente. Nu este o porţiune importantă a vieţii politice? Aş vrea să fiu foarte clar. De fiecare dată, am cerut ca evenimentele majore ale unei zile să-rni fie transmise. Am primit, de pildă, o relatare din Constanţa. Dacă celelalte oraşe tac, înseamnă că acolo oamenii consideră că nu se întîmplă nimic. Dacă lucrurile acestea se întîmplă în mai multe oraşe, după cum îmi spuneţi dumneavoastră, şi corespondenţii noştri tac înseamnă că ei nu-şi fac treaba lor de profesionişti. Dar eu am corespondenţi de radio! Pretutindenil Şi ei nu-mi transmit nimic! Ei, daţi-mi voie să vă spun că ei sînt buni profesionişti! Dacă s-ar întîmpla ceva important, ar transmite! Şi corespondentul de Timişoara de ce a tăcut? Nu ştiu. Nu vă pot răspunde. La fel a făcut şi cel din Cluj. Ei, nu vi se pare, curios că tac toţi? Este o tăcere foarte curioasă. Într-adevăr, este foarte curioasă. Atunci, daţi-mi voie să cred că nu se întîmplă nişte lucruri aşa de importante.

IMEDIAT DUPĂ ÎNVIERE, AM APĂRUT EU

Să presupunem că sînteţi foarte vinovat de ceva. Da... Să spunem că aici, la televiziune, faceţi numai lucruri ignobile, că sînteţi, cunoaşteţi expresia, „un duşman strecurat în rîndurile noastre". Admit. Atunci vin eu şi vă întreb aşa: „Stimate domnule Răzvan Theodorescu, aţi auzit, bineînţeles, de zvonul după care aţi fi un duşman strecurat în rîndurile noastre. Este fals, nu-i aşa?” Ce ziceţi de un asemenea reporter? Intr-o asemenea situaţie, am două posibilităţi. Dacă sînt foarte deştept, vă demonstrez că nu este aşa. Dacă sînt şi mai deştept, vă răspund cu un zîmbet: „Dar evident, domnule, aşa este!" Sînteţi de acord că un astfel de reporter este incompetent? Da. El trebuie să demonstreze prin întrebările lui că sînt un duşman şi să mă prindă de fiecare dată. Daţi-mi voie să observ că, de multe ori, reporterii dumneavoastră se comportă chiar aşa. Ştiu, ştiu, ştiu! Astfel, părtinirea lor este evidentă. Din incompetenţa lor se vede foarte clar pentru cine sînt. Nu, ei nu sînt pentru cineva anume, cred eu... Da, dar majoritatea lor sugerează răspunsurile. Sigur că da. Or, această sugestie presupune o manipulare fie şi neintenţionată a telespectatorului lipsit de antrenament. Lipsit de antrenament, ăsta-i cuvîntul... Vedeţi dumneavoastră, televiziunea este într-o situaţie mult mai bună decît presa. Sînteţi de acord că presa este mult mai proastă decît televiziunea! De fapt, ies amîndouă dintr-o letargie teribilă. Nici n-avem dreptul să ne gîndim acum la altceva. Noi n-avem nici un mare profesionist. Dar sînt optimist... Vor apărea, în curînd jurnalişti excelenţi... Nu mai există vreo altă explicaţie pentru penuria acută de informaţii interne de la dumneavoastră? Mi s-a părut că, la un moment dat, televiziunea română ştia mai bine ce se întîmplă în Lituania decît ce se întîmplă în România. Nu, nu, nu... Condiţiile tehnice sînt cele mai importante aici. Iar faptul că ştim bine ce se întîmplă în Lituania e un lucru foarte bun. Mînuirea informaţiilor externe a început să fie făcută cu foarte mult profesionalism. De ce nu şi a celor interne? Elementele tehnice sînt cele care ne împiedică. Nimic altceva. Asta nu exclude o anumită încetineală profesională, chiar o lipsă de profesionalism la unele reportaje, mai ales la cele care nu au un caracter politic. S-au mai făcut următoarele reproşuri, pe care vă rog foarte mult să le comentaţi. Ton patriotard, pompieristic. Da, da, da... In mare măsură, oamenii folosesc încă nişte clişee... Nu sînt patriotarde... Mai curînd pompieristice... La fiecare reproş, vă rog să-mi spuneţi şi ce faceţi pentru remedierea situaţiei. Aici, de pildă, cer să văd de foarte multe ori materialele... Şi eu şi directorul general al televiziunii. Interviuri submediocre, întrebări penibile. Da, dar şi răspunsuri penibile. Adeseori, în fiecare zi, dacă nu de două ori pe zi, ii chemăm, pe cei de la actualităţi, le reproşăm şi... ...ei fac în continuare Ia fel... Da, dar treptat au învăţat că pot fi înlocuiţi. Excese religioase. Da. Este o critică absolut meritată. Dar se poate explica... E ca şi la un corp bolnav, care multă vreme n-a avut ce să mănînce. Deocamdată, oamenii vor să vadă ceremonialul. Dar am creat acum, ca o noutate în televiziune, redacţia „Viaţa spirituală", care va avea în vedere tocmai aceste probleme: educaţie religioasă, cateheză... Nu numai ortodoxă... Va fi şi istorie a religiilor, istorie comparată a religiilor... Chiar astăzi numesc pe conducătorul redacţiei. Marea majoritate a reporterilor dumneavoastră dovedesc că au părerea aceea după care ziaristul nu informează ci „educă". Da, da, da ! Am auzit această aberaţie formulată în clar de către actualul şef al redacţiei de Actualităţi. Am desfiinţat, evident, şi la Radio şi televiziune, acele secţii „social-educative”. Ei bine, trebuie să vă spun că am întîmpinat destule rezistenţe. Sigur că am trecut peste ele, în numele drepturilor mele de preşedinte. Dar ideea de „educativ" suna bine! Multora! Mie îmi sună catastrofal! Dar ea le sună multora bine! Dar acest lucru se va corija pe parcurs, între ideea de totalitarism şi ideea de „educaţie" pornită dintr-un singur centru există o strînsă legătură. Oamenii aceia aşa au fost formaţi, în această idee! Ce spuneţi de un reporter care, făcînd un material despre alimentaţia publică, mi se pare, îl citează nici mai nult, nici mai puţin decît pe Martin Heidegger? Am aflat, am aflat acest lucru. Mărturisesc că n-am văzut reportajul. Am vrut să-l văd, pentru că nu mi-am crezut auzului... Mi se pare comic, evident.

Daţi-mi voie să pun o întrebare istoricului Răzvan Theodorescu. Vă rog. Adversarii politici ai Frontului aseamănă situaţia de la noi cu cea din Cehoslovacia de acum un an. Ce părere aveţi? Da, dar noi nu-l avem pe Havel. Răuvoitorii spun că l-am avea pe Jakes. Se spun multe... Pe mine Havel mă interesează.

RADU EUGENIU STAN