Vineri, 27 aprilie 1990, orele 19 a avut loc la Palatul Victoria o
conferinţă de presă a domnilor Iliescu şi Roman, în faţa unui grup de ziarişti
români şi străini. Conferinţa a
debutat cu sosirea în Piaţa Victoriei – exact la ora de debut a ei – a unei
importante coloane de manifestanţi pro-Front.
Ziariştii au fost invitaţi să facă fotografii, apoi domnul preşedinte al
C.P.U.N. şi domnul prim-ministru şi-au făcut apariţia în mijlocul nostru.
Primul care a deschis seria întrebărilor a fost reprezentantul
postului de radio Deutche Welle, care a cerut o lămurire privitor la
acuzaţiile ce i se aduc dlui Iliescu cum că domnia sa ar fi un exponent al
neocomunismului şi că ar promova prea încet economia de piaţă. În privinţa acuzaţiei de exponent al
neocomunismului dl. Iliescu afirmă că este vorba de o manevră electorală. În ceea ce priveşte economia de piaţă se
arată că guvernul a luat deja o serie de măsuri pentru stimularea ei. Dl. Petre Roman anunţă că a luat fiinţă un
secretariat de stat pentru privatizare, dar că pentru moment nu se poate aplica
decît un regim de autonomizare a unor sectoare economice cum ar fi turismul,
comerţul interior şi cel exterior.
“Noi vrem să ne debarasăm de dogme de orice fel de idei preconcepute”,
continuă domnul Ion Iliescu, “de orice fel de modele prestabilite”.
Nici un fel de model din afara ţării nu poate fi valabil pentru
România. Am copiat noi nişte modele de
maniera mecanică şi asta ne-a cam costat”.
Ce-i drept nici modelul sovietic si nici cel nord-coreean nu a
reprezentat o foarte fericită alegere.
Un grup de reporteri sovietici pun problema mitingului din Piaţa
Universităţii, afirmînd că există o deosebire faţă de cel de la Academia
Militară, al Frontului, fără a specifica însă felul deosebirii. Se subînţelege că este vorba de o diferenţă
– evidentă – de opinii. Dl. Iliescu
interpretează însă altfel sensul întrebării.
Iată răspunsul său:
“Mitingul organizat de F.S.N. în faţa Academiei Militare este un
miting legal, ordonat, organizat, anunţat din vreme, nu manipulat de nu ştiu
cine… (!?) S-a adunat precum aţi văzut
o masă de oameni, peste 100-200 de mii.
În Piaţa Universităţii se află cîteva sute pînă la cîteva mii de
indivizi. (La ora cînd făcea această
afirmaţie la Universitate se aflau cîteva zeci de mii de oameni. Las la latitudinea tuturor celor care au
fost de faţă să aprecieze numărul lor exact), cam aceiaşi, care fac cu rîndul.
E un sistem de alimentare… şi de adăpare (a adăpa = a da apă de
băut unui animal – Dicţionarul Limbii Române Moderne). Cineva îi finanţează îi alimentează, îi
adăpează, îi întreţin şi vor să-i folosească ca element de perturbare a ordinii
şi liniştii publice (…) Nici măcar nu
au fost atinşi de organele de poliţie (!?)
Ai nostri au incercat numai sa ordoneze intr-o dimineata cu un cordon de
politisti”.
Cineva subliniază faptul că manifestanţii sînt decişi să stea în
piaţă pînă la 20 mai. Domnul Iliescu
răspunde: “N-au decît să stea. Să
fiarbă în sucul propriu cît îi va duce răbdarea”. Dl. Iliescu afirmă în continuare că cei de la Universitate
urmăresc să obţină un statut de victimă în caz că ar fi atacaţi de muncitorii
pe care domnia sa i-a împiedicat “să-i şteargă” pe cei din piaţă. Afirmaţia apare deosebit de periculoasă în
contextul evenimentelor. “Ne-am
exprimat regretul”, mai spune dl. Iliescu, “că se găsesc acolo şi intelectuali
printre cei care se pretează la acest joc politic meschin”.
A urmat apoi întrebarea formată din două puncte pe care am pus-o
domnilor Iliescu şi Roman din partea “României libere”. “Consideraţi că cele cîteva mii, nu multe,
de oameni de diferite condiţii sociale, cu o educaţie mai bună sau mai slabă,
care au luptat în sîngeroasa noapte de 21 decembrie pe baricadă pentru victoria
Revoluţiei, sînt reprezentativi, raportaţi la o populaţie de 23 de milioane ?”
Am pus această întrebare evident legată de ideea că zecile de mii
de oameni care manifestează în Piaţa Universităţii pot fi o entitate umană şi
morală care trebuie luată în considerare şi cu care trebuie stabilit un dialog.
Nu a fost vorba de nici un fel de rea intenţie – şi orice om de
bună credinţă poate analiza conţinutul în esenţă al întrebării – aşa cum a
acuzat dl. prim-ministru, care a uzat chiar de invective adresate ziarului
nostru şi a celor care scriu în el, facînd afirmaţii gratuite şi în totală
necunoştinţă de cauză în legatură cu participarea sau neparticiparea
subsemnatului la momentul Revoluţiei.
Regretăm această atitudine scăpată de sub control a domnului
prim-ministru, cu atît mai mult cu cît întrebarea mea următoare se lega logic
de prima, şi anume: Dacă nu se consideră necesar deschiderea unui dialog cu
reprezentanţii grupărilor independente apolitice care doresc să sprijine un
proces real de democratizare a ţării, grupări cărora li se adaugă
reprezentanţii Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România cît şi Grupul
de Dialog Social, care se oferă ca mediator între guvern şi partea
adversă. Din păcate atît dl. Iliescu
dar în mod deosebit dl. Roman, au ocolit răspunsul direct la prima mea
întrebare, dl. Iliescu declarînd, spre surprinderea mea, că nu-i consideră
reprezentativi pentru poporul român pe cei care au luptat şi au murit în
noaptea de 21 decembrie 1989 pe baricada de la Universitate şi prin
împrejurimi.
Problema dureroasă care se pune e următoarea: aceşti tineri şi
maturi care au luptat acolo, au luptat şi au murit în numele dorinţei noastre,
al tuturor, de eliberare, în numele celor care în acea noapte, dintr-un motiv
sau altul nu au fost prezenţi pe scena bătăliei. Mi se pare că ei au fost totuşi cît se poate de reprezentativi
pentru 23 de milioane de oameni, de ani şi ani de zile. Întrebarea mea urmărea tocmai o clarificare
a unui posibil statut al celor ce se află acum la kilometrul “0”, al
Bucureştiului pentru a nu ne situa faţă de evenimentele de la Universitate
undeva în afara istoriei. În acest
context este regretabilă atitudinea guvernului faţă de o masă mai mult decît
importantă de cetăţeni ai României, căreia i se atribuie fără nici o probă
concretă pînă la ora actuală apartenenţa subterană la grupuri politice din
opoziţie. Regretabil şi de neînţeles
este şi refuzul categoric al guvernului de a intra în dialog, singura cale de a
soluţiona actuala criză şi nu folosirea violenţei maselor de muncitori, care
mai înainte de orice sînt şi ei români, fraţi cu cei care manifestează paşnic
de 6 zile şi 6 nopţi în piaţă. Un
francez întîlnit în mulţime imi spune: “Dacă după o manifestaţie de numai
cîteva ore şi de o asemenea amploare guvernul francez ar fi refuzat dialogul,
în ziua următoare ar fi fost obligat să-şi prezinte demisia”. Sînt de asemenea regretabile afirmaţiile
depreciative pe care dl. Petre Roman le face la adresa Grupului de Dialog
Social şi a “României libere”. Regretabilă este şi poziţia dlui Iliescu faţă
de cei din Timişoara, faţă de promotorii Poclamaţiei: “Sîint manipulaţi de cei
de la Timişoara şi îmi pare rău de ei, că-i cunosc, băieţii ăia tineri,
ambiţioşi altminteri, veleitari”. În
legatură cu introducerea punctului 8 al Proclamaţiei ca amendament la legea
electorală se exclude orice posibilitate în acest sens, avînd în vedere că
legea a fost votată în C.P.U.N. cu un singur vot împotrivă. Noua problemă care apare este de cîtă
credibilitate se mai bucură şi cît credit îi mai acordă poporul unui C.P.U.N.
care de la prima şedinţă şi pînă la cea din urmă a lăsat opiniei publice o
impresie lamentabilă.
În acest sens ultima şedinţă C.P.U.N. a apărut cu adevărat
necivilizată în comparaţie cu ceea ce se întîmplă în Piaţa Universităţii. Din acest punct de vedere s-a dovedit că
atît în ceea ce priveşte unii independenţi din fostul C.F.S.N. cît şi unii
membri ai unor partide aflate în sală nu pot fi consideraţi în nici un caz
reprezentativi pentru poporul român care se comportă cu mai multă decenţă pe
stradă. Oare dacă un guvern ţine cont
de asemenea legiuitori care strigă “huo” în plină şedinţă parlamentară, de ce
nu ar face-o şi faţă de acei care s-au adunat la Universitate ? Dl. Iliescu afirmă că ceea ce se petrece în
Piaţa Universităţii nu este o revoluţie, ci o contrarevoluţie. Ne exprimăm însă îndoiala că doar cîteva
sute de “golani” pot să organizeze într-adevăr o contrarevoluţie şi să
destabilizeze o ţară întreagă, aşa cum se afirmă. Cu siguranţă, domnii Iliescu şi Roman nu cunosc în totalitate
cererile celor din Piaţa Universităţii.
Acolo se întîmplă cu totul şi cu totul altceva decît cred domniile lor
şi singura modalitate de a afla cu adevărat care e realitatea, exceptînd
posibilitatea folosirii unui sistem de televiziune cu circuit închis, este să
vină la dialogul propus. Numai calea
dialogului e singura modalitate prin care se vor obţine reconcilierea naţională
şi stabilitatea ţării.
“România
liberă” – 29.04.1990