“Tinerii, din nou pe baricade”

Planetă de tînar

Ceea ce se întîmplă în zilele acestea în Piaţa Universităţii este istorie, stimaţi cititori. Cei care nu înţeleg acest lucru nu au dreptul să se numească contemporani cu evenimentele.

“Golanii” din Piaţa Universităţii nu sînt golani de rînd, ei sînt golanii care în 21 decembrie 1989 mureau în acelaşi loc, izbindu-se cu trupurile lor în zidul însîngerat al comunismului.

Urcaţi cu toţii în Piaţa Universităţii şi veţi descoperi acolo un popor de oameni frumoşi şi curaţi !

Urcaţi cu toţii în Piaţa Universităţii şi veţi vedea acolo “golanii” care numai cu patru luni în urmă nu erau alţii decît martirii, eroii, eliberatorii noştri.

Urcaţi cu toţii în Piaţa Universităţii, acolo unde a început Revoluţia şi unde, cu siguranţă, se va sfîrşi.

Precum odinioară David, încă un copil l-a învins pe colosul Goliat, aşa şi copiii aceştia vor învinge monstrul prăvălit pentru puţin la pămînt şi apoi reînviat prin tocmai sîngele lor nevinovat.

Români, acolo la Universitate, Dumnezeu a coborît din nou printre noi !

Urcaţi la Universitate, acolo unde este dealul suferinţei şi al salvării !…

MIRCEA SPĂTARU G.

Din nou în stradă

“Au venit miliţienii în piaţă, lovesc în oameni…”

“Să nu plecăm, dacă plecăm acum s-a terminat, nici pe 21 n-am plecat…”

“L-au luat pe Dincă. Pe unul l-am recunoscut, ăla care o trăgea pe o fată şi îi umplea faţa de sînge”.

“Cîinii ! Sînt aceiaşi, călăii lui Iliescu, i-a luat în moştenire”.

Mă dau la o parte. Nu mi-e frică, dar ăştia nu glumesc. Am stat toată noaptea. Am cîntat, am strigat, am încercat să ne menţinem calzi şi activi; pentru ca toţi românii să afle că nu sîntem agitatori de profesie, ca tovarăşul Iliescu, nici măcar de circumstanţă. Avem însă o datorie sacră, de a respecta sîngele acestor trotuare, care încă mai curge plîngînd printre picioarele acestor miliţieni care şi-au schimbat doar titulatura.

“Nu plecăm, nu plecăm ! 21-22, numai voi aţi tras în noi ! Ţineţi minte cinci cuvinte, e mai rău ca înainte !”

Indivizii îmbrăcaţi în eternul albastru par puţin desincronizaţi. Probabil că ei se aşteptau la o ploaie de flori. Sînt oare vinovat că nu mai suport minciuna oficializată de noua nomenclatură prin televiziunea română, ”liberă”.

Atunci să fiu blestemat în huliganismul meu fără echivoc aşa cum este denumit de către cei de sus, care au pornit tot de sus, dar ce-i drept unul mai coborît, de pe treptele mijlocii ale P.C.R.

Nu mai văd nici un miliţian. E aproape după amiază. Se adună lume. Şiruri întregi. Jos Iliescu ! Steaguri tricolore, steaguri scăpate de obida stemei socialiste, pe care se pare că Roman şi ai lui o regretă şi o reclamă din tot sufletul. Ne-am grupat în faţa Universităţii. Francezii au înţeles să iasa din provizoratul muzicii disco şi ne-au lăsat să montăm pe balconul din faţa pieţei staţia de amplificare. Marian Munteanu e în vervă, pare să fie un profesionist al creării de atmosferă cu efect rapid. Sînt şi alţi studenţi acolo. Feţele celor de jos sînt încrîncenate, dacă vrem să fim auziţi nu trebuie să mai avem doar manifestaţii recreative de duminică.

Viitorul nostru lăcrimează abundent. Nu se înjosesc cei de la televiziune să vină aici. Domnul Răzvan Theodorescu, dacă nu e tovarăş, şi atunci îl rog să mă ierte, are de respectat acordul său mutual, sever, şi se pare irevocabil cu Iliescu. Trei minute la “Actualităţi” pentru huliganii destabilizatori. Este seară şi numărul celor prezenţi a crescut. Douăzeci de mii. Nu numai tineri. Îmi surîde o clipă ideea să plîng, în faţa unei familii care a îngenuncheat făcîndu-şi cruce.

Un preot ce şi-a înţeles menirea, nu ca patriarhul Teoctist, noua şi aşteptata descoperire a lui Iliescu, sau redescoperire, ne dă tonul la acel minunat şi necesar “Hristos a înviat din morţi…”, sîntem toţi pe paturile din ziare şi cîntam. Din nou Dumnezeu este speranţa noastră, singura, El poate retrezi conştiinţele irosite în mitul unui kilogram de carne in plus cu care noii interpreti ai lui Marx au gasit de cuviinta sa anestezieze suferinţa unui popor chinuit. Oare asta înseamnă libertate ?

E seară. S-au aprins lumînări. “Iliescu pentru noi este Ceauşescu doi ! Jos Chiţac !”

Cei din faţa dinamizează spiritele care încep să vegeteze. Nu mai e loc de înapoi. Postul de radio Bucureşti este conectat la staţie: “O bandă de huligani împiedică derularea traficului pe bulevardul Magheru – se huiduie, revenim însă la tăcere, vrem să auzim pînă unde poate să ajungă insolenţa gratuită dar explicită – au molestat organele de poliţie, sînt de o agresivitate intolerabilă, propun măsuri severe împotriva celor care destabilizează ţara”.

E îngrozitor. Mulţimea renaşte strigînd mereu mai puternic. Tot ce a reuşit Iliescu a fost să irite. Ne privim în ochi, preşedintele ţării este şcolit în diversionism şi dezinformare. Acum înţeleg ce înseamnă Moscova, sîntem nişte amatori optimişti, dar inzestraţi cu puterea adevărului. Vom rămîne aici. Dincă se află din nou printre noi: “Zilele astea n-am dormit decît două ore pe noapte, dar dacă voi vreţi o să fiu cu voi, nu vom pleca, nu mi-e frică de nimeni, să păstrăm baricada pentru libertate, să afle ţara că nu se mai poate”. Aplauze. Aplauze şi pentru comunicat, aflăm că în toată ţara sînt manifestaţii anticomuniste.

Mi-am oprit un căscat. O să mă culc aici pe iarbă. Dar nu acum. Mai spre dimineaţă…

GRECU MICHAEL, student

Furtul alegerii

În 1946, comuniştii au furat doar urnele, au falsificat doar cifrele calculului electoral. În 1990, în schimb, comuniştii au furat conştiinţele, au falsificat – pentru foarte mulţi – putinţa de îinţelegere.

Cu zvonuri absurde dar “eficiente”, au narcotizat multora simţul realităţii, iar cu reforme fireşti şi obligatorii şi-au cumpărat conştiinţele masei, ale muncitorilor şi ţăranilor, profitînd de abrutizarea gîndirii, de deturnarea lucidităţii umane. Astfel, riscăm să facem ca o biată muiere, care, după ce a fost violată cu brutalitate (1945-1947), s-a obişnuit (1947-1989) şi nu mai vrea să se despartă de bestia sa.

La 20 mai, alegerile vor fi libere în fapt, adică în aparenţă. Alegerea reală, adică aceea a conştiinţei fiecăruia, nu va fi însă liberă pentru toţi. Cei care vor alege F.S.N.-ul şi pe oamenii săi nu vor face decît dovada superficialităţii de gîndire, a inerţiei şi a complacerii cu comunismul, dovada lipsei dorului de libertate, de progres real, de Revoluţie.

Toţi votanţii feseneului vor dovedi ca sînt nişte sclavi şi căa preferă sclavia.

Atîta vreme cît argumentul majorităţii lor este plăcerea pentru Iliescu (“imi place şi gata”), simpatia faţă de fizionomia lui Roman, atîta vreme cît vor cultiva o repulsie pur instinctuală faţă de ceilalţi reprezentanţi ai poporului, ei dovedesc că nu sînt liberi şi lucizi, că singuri au ales jugul instinctului barbar, al trădării primitive, al renunţării, al sclaviei.

B. MARIAN

Misterele C.P.U.N:

Marţi seara, în plină şedinţă a C.P.U.N., a apărut, în mod cu totul misterios şi agresiv o tovarăşă care a luat cuvîntul incercind sa convinga pe toata lumea ca demonstratiile organizatiilor apolitice din Piata Universitatii sint initiate de presedintele P.N.T.-c.d., din Tirgoviste, care a venit in Bucuresti in acest scop cu 200 de oameni. Misterioasa persoana, originara din Tg. Mures, care vorbea o romaneasca foarte aproximativa, a declarat ca-l cunoaste personal, fara a putea spune cum il cheama. Venit in redactia noastra, spontan si fara mister, domnul Valeriu Dragomir, pictor, salariat al Intreprinderii Utilaj Transport Bucuresti, care nu a fost niciodata presedintele P.N.T.-c.d. Tirgoviste si n-a organizat nici o manifestatie. Dinsul o cunoaste intr-adevar pe tovarasa cea agresiva pe care a vazut-o in casa unui prieten, dar nu I-a daruit niciodata vreun tablou. Tabloul a fost oferit prietenului lui cu ocazia aniversarii sale. De atunci, domnul Valeriu Dragomir nu a mai avut placerea sa o vada pe respectiva tovarasa, aceasta disparind din viata prietenului sau.

Ceea ce este mai grav, e ca domnul Valeriu Dragomir, membru al P.N.T.-c.d., este maltratat la locul sau de munca de catre colegii fesenisti si nu se mai poate intoarce sa-si continue activitatea, mai ales ca I-a fost distrus atelierul.

DORA MEZDREA

“Eu n-am făcut rău nimănui”

Doamna Ştefania Ghioc (comuna Ovidiu, jud. Constanţta), 37 de ani, mamă a 4 copii. Aflată în concediu medical (psihoză de lactaţie), i se desface totuşi contractul de muncă. Nefericita în familie. Mai multe tentative de sinucidere la activ. Împinsă pînă la marginile vieţii şi societăţii, vine în 23 aprilie la Bucureşti, în intenţia de a-şi “căuta dreptatea”. La televiziune (biata femeie, tot mai credea în vechea Carmen Dumitrescu) bineînţeles că nu a băgat-o nimeni în seamă.

Şi, trecînd întîmplător prin Piaţa Universităţii, a fost desigur plăcut impresionată de miting. S-a alăturat protestanţilor anticomunişti şi a decis imediat, asemenea lor, să nu mai plece din loc pînă cînd nu-şi va vedea şi ea recuperată şansa demnităţii.

Ora 5 dimineaţa, 24 aprilie, împreună cu apariţia noilor miliţieni criminali, a surprins-o pe Ştefania Ghioc aprinzînd o lumînare lînga una dintre troiţe.

A fost lovită pe la spate, de mai multe ori, în cap. S-a trezit doar peste cîteva ore, în braţele unor femei care o readuceau în simţiri. Certificatul medical eliberat la Spitalul de Urgenţă notează traumatism cranio-facial, contuzie cerebrală, hematom epicranian şi echimoză.

La redacţia noastră a sosit doar în seara de 26, acuzînd însa foarte puternice şi continue dureri în tot capul. “Eu n-am făcut rău, niciodată, la nimeni. Am fost în stare să-mi dau şi haina de pe mine. Şi uite ce mi-au făcut. Mor, mor ! Şi nu plec de-aici pîină nu s-o face dreptate”. Sînt cuvintele unei femei, nenorocită de viaţă şi de poliţie.

M.B.