De la
mitingul “Trandafirului”
Trebuie oare
să uităm ?
1. Soarele răsare de la răsărit unde se află marea noastră prietenă Uniunea Sovietica, în componenţa căreia trăiesc milioane de fraţi de-ai noştri, în Basarabia şi Bucovina de Nord.
Scriem acest lucru pentru F.S.N.-iştii care au arborat lozinca:
“Iliescu să fii tare cum a fost Ştefan cel Mare”. Cinică şi sinistră ironie să compari un comunist filorus (adică
un politician subordonat intereselor Moscovei) cu Domnul Ştefan al Moldovei,
zidul de apărare al creştinătăţii.
2. Soarele a mai răsărit o dată în 1946 (trecut fiind şi pe
buletinele de vot) şi a ars timp de 44 de ani pămîntul românesc, lăsîndu-l
pustiit. Faptul că “soarele” Iliescu
răsare fără ca Ceauşescu să fi apus cu totul, “steaua” Ceauşescu să fi apus cu
totul, dovedeşte că legile (astronomiei) sînt la fel de ştiinţifice ca şi
legile socialismului ştiinţific.
Ce nu
trebuie să uităm ?
Punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara interzice domnului Iliescu să candideze pentru funcţia de preşedinte al ţării.
Ce s-a
întîmplat la acest miting ?!
1. Au fost prezenţi 50 de mii de participanţi şi încă pe atîţia spectatori.
2. Au fost făcute declaraţii (sinistre) de felul: “Soarele a
răsărit pentru că noi îl manipulăm pe Dumnezeu şi nu manipulăm oamenii” (Dan
Iosif) – (probabil cu ajutorul lui Gelu Voican Voiculescu specialist în ştiinţe
oculte). “Credeţi-mă şi pe mine mă
doare că în conducere mai sînt oameni ai vechiului regim, dar şi cei mai mari
tirani (sic !) atunci cînd au venit la putere au trebuit să păstreze la
locurile lor, un timp, pe vechii slujitori”.
Tot Dan Iosif.
Credem ca în urma acestor declaraţii adăugate aceleia că domnia sa
a fost întotdeauna anticomunist şi-a “semnat” demisia din Front. Evident după alegeri.
Ce nu
s-a întîmplat la miting ?!
Doi reporteri ai ziarului “Mesager” au fost bătuţi înainte de începerea mitingului. Unul din organizatori mi-a promis că va elucida împrejurările şi va face relatări presei prin intermediul domnului Mircea Năstase, purtătorul de cuvînt al Frontului.
Ce nu
a surprins la acest miting ?!
1. Afirmaţiile repetate că F.S.N. este singura forţă politică care…. etc, etc. Este bine să ştim că de aici şi pînă la a afirma că F.S.N. este unica forţă politică care… etc, etc, în următorii 20 de ani, planificaţi în patru cincinale de domnul Brucan, nu mai rămîne decît un singur pas.
2. Faptul că domnul Roman reuşeşte să vorbească 15 minute fără să
spună ceva. Se vede şcoala tatălui (şi
a fiului şi a…)
3. Ideile, de fapt expunerile din ce în ce mai cosmetizate ale
domnului Iliescu. De la “stimaţi
tovarăşi”, rostit în Piaţa Palatului la 22 decembrie a ajuns, şi-l felicităm
pentru aceasta, la “doamnelor şi domnilor”.
Deci, nu a surprins traducerea din limba rusă a prezicerii lui
Stalin. “Va fi sărbătoare şi pe uliţa
noastră”, devenită “după ploaie şi furtună, vine iarăşi vreme bună”. De asemeni, nu ne-a surprins faptul că în
discurs şi-au făcut loc chemări realiste.
Astfel, domnia sa nu promite bunăstare populaţiei şi ne spune că nu ne
va fi uşor şi va trebui să muncim din greu împreună. Ne aducem cu nostalgie aminte de accesele de siceritate ale lui
Nicolae Ceauşescu cînd ni se împărtăşea secretul că socialismul nu este un marş
triumfal, ci un drum de muncă şi luptă … spre inalte culmi de civilizaţie şi
progres.
Ce a
surprins la acest miting ?!
1. Faptul că intelectuali reprezentativi şi personalităţi cunoscute candidează pe lista Frontului. Ce căuta acolo Lia Manoliu, Romulus Vulpescu, Ion Besoiu ? Probabil ceea ce merită !
2. Delirul colectiv de care masele de oameni ai muncii au fost
cuprinse la apariţia idolilor Roman şi Iliescu. Am fost martorul ocular la dezlănţuirea unui fenomen pe care
românii nu l-au cunoscut pîna acum, dar despre care pot căpăta informaţii de la
popoarele german, italian şi rus, privind ascensiunile lui Hitler, Musolini şi
Stalin. Am fost la un pas de iscarea
unei isterii colective pe care organizatorii au reuşit să o tempereze dînd
drumul la cîteva supape de siguranţă.
De aceea întotdeauna voi respecta profesionalismul.
Ce s-a
strigat la acest miting ?!
1. Liberalii şi ţărănişti – mergeţi să munciţi ! Noi sîntem uniţi, nu sîntem plătiţi !
2. Ole, Ole, Frontul ăsta ce mai… pardon Victorie !
3. Iliescu – Roman, (probabil nu la Roman)
4. Iliescu preşedinte !
5. 21-22 Iliescu a fost cu noi (Dumnezeu manipulat este martor) că
a fost cu noi. Rămîne să aflăm cu care
“noi”.
6. Etc, etc,…
Ce nu
s-a strigat la miting ?!
JOS COMUNISMUL !
“Dreptatea”
– 29.04.1990