În „pîntecele" Bucureştiului

 

TOTUL DE VÎNZARE

 

Ziua, Piaţa Universităţii oferă un spectacol între comic şi tragic, de un realism crud. Universul atât de insolent colorat al talciocurilor, atras de lumea însetată şi flămîndă a Golăniei, e absorbit de aceasta în toată umilita lui splendoare. Zidu­rile înnegrite adăpostesc în umbra lor, laolaltă, cohorta vorbitorilor la portavoce şi a vînzătorilor de mă­runţişuri. Mărfurile se etalează în balcoane, în tribune, pe tarabe im­provizate sau de-a dreptul pe as­falt. Idei politice, sentimente, len­jerie fină de damă şi seminţe indi­gene. Totul e de vînzare. Negusto­rii de lux, impasibili, în blues-jeans, fumează ţigări americane, iar privirea lor uşor dispreţuitoare străbate prin buzunarele goale spre cele pline, care merită osteneala tocmelii. Pantofi eleganţi din lac, bere nemţească, whisky scoţian, cio­colată şi parfumuri franţuzeşti, să­punuri, deodorante, ceasuri electro­nice, baloane, tricouri, valută — un snop întins în plină stradă, pe lei mulţi.

Dincolo de baricadă, un soi ciu­dat de telali îşi strigă prin micro­foane marfa poleită pe toate gus­turile : ura, moarte, libertate, demo­craţie, foame, sacrificiu, eroism, utopii, iluzii...

Printre cumpărători, jucătorii de zaruri de toate vîrstele, de la puş­tiul de 10 ani ce pune pe „7 miză dublă" moneda de 5 lei pentru în­gheţată, pînă la înrăiţii vârstnici ce ridică miza la bancnota de o sută. Adolescentul gracil invîrteşte dezin­volt zarurile în paharul de plastic. Casa încasează neruşinat.

Dincolo de barieră, alţi jucători în stil mare plusează sub privirile extaziate ale mulţimii. O mare ca-cialma!

Dincoace, femeia în halatul spita­lului din care a fugit, despletită şi soioasă, dansează grotesc un tango în aplauzele aţîţătoare ale unui grup de bărbaţi tineri.

Dincolo, adolescenţii se leagănă, cu mîinile împreunate în sus, în ritmul unul marş la chitară. Buzele lor şoptesc mecanic cuvintele iar ei privesc transfiguraţi spre idolii din balcon.

Cerşetorul cu picioarele chircite sub el îşi psalmodiază mizeria prin­tre umbrele trecătorilor.

Dincolo, un alt fel de mizerie este recompensată generos, în hîrtii foş­nitoare, verzi ori albastre.

Iar în acest înnebunitor du-te-vi-no, doar glasurile subţiri, cristaline, ale micilor vînzători de ziare mai amintesc de o lume curată. Din as­faltul perforat de tocurile femeilor, aburi de gudron şi urină urcă în atmosferă. Tarabele multicolore ale florăreselor mai duc o nesperată urmă de prospeţime în aerul ires­pirabil.

Dincolo de baricadă, „golanii" pi­cotesc la soare ori zac de-a binelea pe rămăşiţele peluzei, printre arbuştii prăfuiţi şi mormanele de gunoi şi excremente. Din corturi, larvar, ies alţii la iveală, vlăguiţi de căldură şi nemişcare. Acelaşi aer greu, fetid, învăluie aleile. Pe trep­te, într-o lenevie orientală, apăraţi de umbrele ori coifuri de hîrtie, „golanii" ocazionali citesc ziarele.  În aşteptarea serii, zumzetul pieţei creşte, se întrerupe, se potoleşte, iar creşte pînă umple spaţiul deschis, înăbuşind claxoanele stridente ale maşinilor şi scrişnetul de roţi.

Vine noaptea şi mizeria se estom­pează la lumina stelelor. Doar Intercontinentalul, zvelt şi treaz, priveşte nemilos spre „pîntecele" Bucureştiului.

R. CIOBANU