În „pîntecele" Bucureştiului
TOTUL DE VÎNZARE
Ziua, Piaţa
Universităţii oferă un spectacol între comic şi tragic, de un realism crud.
Universul atât de insolent colorat al talciocurilor, atras de lumea însetată şi
flămîndă a Golăniei, e absorbit de aceasta în toată umilita lui splendoare.
Zidurile înnegrite adăpostesc în umbra lor, laolaltă, cohorta vorbitorilor la
portavoce şi a vînzătorilor de mărunţişuri. Mărfurile se etalează în balcoane,
în tribune, pe tarabe improvizate sau de-a dreptul pe asfalt. Idei politice,
sentimente, lenjerie fină de damă şi seminţe indigene. Totul e de vînzare.
Negustorii de lux, impasibili, în blues-jeans, fumează ţigări americane, iar
privirea lor uşor dispreţuitoare străbate prin buzunarele goale spre cele
pline, care merită osteneala tocmelii. Pantofi eleganţi din lac, bere
nemţească, whisky scoţian, ciocolată şi parfumuri franţuzeşti, săpunuri,
deodorante, ceasuri electronice, baloane, tricouri, valută — un snop întins în
plină stradă, pe lei mulţi.
Dincolo de baricadă,
un soi ciudat de telali îşi strigă prin microfoane marfa poleită pe toate gusturile
: ura, moarte, libertate, democraţie, foame, sacrificiu, eroism, utopii,
iluzii...
Printre
cumpărători, jucătorii de zaruri de toate vîrstele, de la puştiul de 10 ani ce
pune pe „7 miză dublă" moneda de 5 lei pentru îngheţată, pînă la înrăiţii
vârstnici ce ridică miza la bancnota de o sută. Adolescentul gracil invîrteşte
dezinvolt zarurile în paharul de plastic. Casa încasează neruşinat.
Dincolo de
barieră, alţi jucători în stil mare plusează sub privirile extaziate ale
mulţimii. O mare ca-cialma!
Dincoace, femeia
în halatul spitalului din care a fugit, despletită şi soioasă, dansează
grotesc un tango în aplauzele aţîţătoare ale unui grup de bărbaţi tineri.
Dincolo,
adolescenţii se leagănă, cu mîinile împreunate în sus, în ritmul unul marş la
chitară. Buzele lor şoptesc mecanic cuvintele iar ei privesc transfiguraţi spre
idolii din balcon.
Cerşetorul cu
picioarele chircite sub el îşi psalmodiază mizeria printre umbrele
trecătorilor.
Dincolo, un alt
fel de mizerie este recompensată generos, în hîrtii foşnitoare, verzi ori
albastre.
Iar în acest
înnebunitor du-te-vi-no, doar glasurile subţiri, cristaline, ale micilor
vînzători de ziare mai amintesc de o lume curată. Din asfaltul perforat de
tocurile femeilor, aburi de gudron şi urină urcă în atmosferă. Tarabele
multicolore ale florăreselor mai duc o nesperată urmă de prospeţime în aerul
irespirabil.
Dincolo de
baricadă, „golanii" picotesc la soare ori zac de-a binelea pe rămăşiţele
peluzei, printre arbuştii prăfuiţi şi mormanele de gunoi şi excremente. Din
corturi, larvar, ies alţii la iveală, vlăguiţi de căldură şi nemişcare. Acelaşi
aer greu, fetid, învăluie aleile. Pe trepte, într-o lenevie orientală, apăraţi
de umbrele ori coifuri de hîrtie, „golanii" ocazionali citesc
ziarele. În aşteptarea serii, zumzetul
pieţei creşte, se întrerupe, se potoleşte, iar creşte pînă umple spaţiul
deschis, înăbuşind claxoanele stridente ale maşinilor şi scrişnetul de roţi.
Vine noaptea şi
mizeria se estompează la lumina stelelor. Doar Intercontinentalul, zvelt şi
treaz, priveşte nemilos spre „pîntecele" Bucureştiului.
R. CIOBANU