PROTEST

 

Am vizionat 1a televizor în seara zilei de 24 aprilie a.c. transmisia lucrărilor C.P.U.N. şi am rămas stupefiat cînd la microfon a luat cuvîntul o cetăţeancă necunoscută şi a afir­mat, extrem de tendenţios, că vine din Piaţa Universităţii unde s-a întîlnit cu un pictor care era preşedintele P.N.Ţ.-c.d. Dîmboviţa şi care ar fi venit în Piaţa Universităţii cu 300 de oameni. Cum în acea zi am stat la televizor, pe tot parcursul programului împreună cu preşedintele P.N.Ţ.-cd Dîm­boviţa, care este avocat şi nu pictor, m-a indignat extrem de mult afirmaţia mincinoasă, mai ales că a fost făcută in cadrul C.P.U.N., forul superior al ţării.

Este o ruşine !

Ţara întreagă trebuie să ştie ca în Piaţa Universităţii nu există nici un miting organizat de partide. De cîteva zile acolo se adună mii de oameni manifestînd pentru introdu­cerea punctului 8 al proclamaţiei timişorene în Legea Elec­torală şi împotriva „electoralei" amnistieri a infractorilor de drept comun.

STEFĂNESCU EMILIAN

Dreptatea, 27.04.90