Nu ştiu ce
vor
După ce au naduşit si au răcnit paşnic oarece vreme în
Piaţa Universităţii, revoluţionarii “de o săptămînă”, mînaţi de cele mai curate
şi dezinteresate porniri, de bine ce s-au perpelit în cuptorul libertăţii, au
inceput să dea pe dinafară de atîtea bune intenţii, împroşcîndu-ne nervii şi
liniştea cu tot felul de apeluri ultimative.
Aruncaţi la gunoi calmul, decenţa, bunul simţ, civilizaţia, respectul şi
omenia (comunisme perimate !) şi ieşiţi pe străzi să vă consumaţi excesul de
energie zbierînd pîna răguşiţi, isterizîndu-vă protestatar, cu cît mai multă
intransigenţă neofascistă !
“Noi nu sîntem angajaţi politic” – întăreşte cu multă profunzime
liderul Ligii studenţilor din Universitate, căci lupta împotriva comunismului
depăşeşte limitele politicului. Asta
era. Bine gîndit. Şi bine că ne-am lămurit şi noi odată cum
stau lucrurile, altfel i-am fi putut suspecta pe nedrept de cine ştie ce alte
enormităţi.
De fapt, nici unul dintre demonstranţii “spontani” (mereu aceiaşi)
care de zile-ntregi blochează circulaţia pe străzi, nici unul nu face
politică. Ferească sfîntul ! Ei nu vor decît “Jos Iliescu” şi “Jos
guvernul”. Şi: legea voastră nu e
bună, vrem legea noastră (legea junglei) !
Nu vor să îşi exprime punctul de vedere. Ei vor să şi-l impună.
Pe ultima sută de metri, cunoaşteţi că-ncep să le cam fugă argumentele
de sub picioare, zece, cinzeci, o sută de mii (un milion să fie, ce mai
contează un zero în plus la 23 de milioane) de binevoitori cu ură agresivă şi
violenţă încearcă să ne convingă că sîntem nişte proşti jucaţi pe degete, că nu
ne vedem interesul şi, incapabili să apreciem favorurile şi binefacerile ce ne
sînt întinse pe tavă, avem tupeul şi inconştienţa să judecăm cu mintea noastră
involuată în anii dictaturii.
Căci, dacă n-aţi ştiut pînă acum, ei bine domnilor, sînteţi cu
toţii niste marionete cu cap de lemn !
Televiziunea manipulată, tendenţioasă şi diversionistă, transmite
imagini electorale contrafăcute. Şi
singura dreptate valabilă este dreptatea lor.
A minorităţii care sfidează o întreagă ţară, care ne tulbură liniştea şi
ne ameninţă. Dacă vreti violenţă,
atunci o să aveţi violenţă ! Acesta
este singurul lor adevăr. Aceasta este
marea lor crediţă. Veniţi, ne cheamă
mitingiştii de profesie. Prin forţă,
insistenţă, presiuni, teroare, sîntem asiguraţi că ne vom dobîndi cea mai
trainică libertate: libertatea de a urî, de a ne desconsidera unii pe alţii,
libertatea de a aplauda totalitarismul papionului cu buline sau al distincţiei
perfide, şerpuitoare. Traiască
totalitarismul de import ! Veniţi, ne
cheamă afişele şi manifestele (care nu aparţin nimănui, pică din cer,
probabil). Veniţi, pe 1 Mai (sublim
respect acordat muncii) să răsturnăm tot ce se poate răsturna !
Şi-n numele dreptăţii şi al libertăţii să furăm unui întreg popor
libertatea de a decide singur ce este mai bine pentru viitorul său.
De ce atîta grabă ? De ce
atîta-nverşunare ? De ce atîta ură
disperată ? De ce va temeţi, domnilor
postrevoluţionari, de piaţă ?
“Azi” –
26.04.1990